miercuri, 6 mai 2009

omul pe care nu dai doi bani


Cunoastem oameni si avem impresia ca ni se potrivesc, fara sa tinem cont ca potrivirea nu e la fel cu probatul unei perchi de pantofi. Apoi, dupa o vreme, ne aratam indignati ca celalalt nu apreciaza ce apreciem noi, nu se comporta ca noi sau, dupa ce merge alaturi de noi, brusc, se hotaraste sa plece. Si atunci exclamam: cum e posibil sa ... ?. Ei bine, este ! Intre doi oameni nu exista potrivire totala; as spune chiar ca exista o imensa nepotrivire. Aparentele sunt aproape intotdeauna inselatoare, pentru ca facem greseala sa-l apreciem pe celalalt luand ca sablon felul nostru de a fi. Exista desigur si exceptii, cand este vorba de acea "chimie", atractie pe care o simtim fata de cineva. Aceste exceptii tin mai mult de hormoni, decat de mental si de un oarecare subiectivism, specific varstelor fragede. Cand mai evoluam si ne imbogatim cunostintele despre oameni, alegem mai greu.

Atractia pentru semeni si nu numai, tine de un pattern personal. Pattern asupra caruia "lucram" toata viata, fara sa-l incheiem vreodata. Mai mult decat atat, ni se intampla sa reconsideram multe din valorile pe care in trecut le-am crezut infailibile, si mai descoperim ca binele si frumosul nostru nu este binele si frumosul tuturor. Viata continua sa ne uimeasca in fiecare zi.

Omul este o fiinta complexa si, de foarte multe ori, aparentele sunt inselatoare. Omul urat poate fi mai destept, mai inteligent sau mai bun. De ce ? Pentru simplul fapt ca in timp ce omului frumos i s-a asternut totul pe tava, cel urat a invatat sa munceasca. Omul, cand se naste, pleaca pe un drum presarat cu invatatura. Step by step ! La inceput sunt lucruri simple: sa nu scoti limba, sa nu dai drumul la aragaz, sa nu treci strada, sa imparti jucariile si bomboana cu ceilalti, apoi creste si ajunge la scoala. Aici se formeaza ierarhiile, urmand patternul de pe prima pagina a revistelor, un patern preponderent vizual. "Cei frumosi" invata sa speculeze avantajul oferit de aspectul exterior. Cei "urati", sunt nevoiti sa se multumeasca cu locul doi, sau sa invete sa "obtina" prin alte mijloace, adica dezvoltandu-si ratiunea si inteligenta. Si mai invata ceva extrem de important: cat de dureros e sa fii pe locul doi, doar pentru ca Dumnezeu ti-a dat mai putin. Frumusetea, in ochii oamenilor, nu se rezuma doar la a fi: inalt, blond si cu ochi albastrii, ci cuprinde tot ce insemna aspect exterior: haine, masini, bijuterii, palate si alte lucruri care epateaza. Lucruri pe care nu le-au obtinut prin truda mintii, ci prin bunavointa naturii sau a parintilor.

Am enuntat mai demult un aforism: Frumusetea se naste din noroi, iar bunatatea din suferinta. Asemeni lutului plamadit de mana olarului, frumusetea si bunatatea se invata si calesc in esecuri. Nu ma refer la acea frumusete anatomica si bunatate narcisista. E vorba de cea interioara, care de multe ori suplineste pe cele lasata de Dumenzeu. Sunt convins ca stiti despre ce vorbesc; multi aveti langa voi prieteni, apropiati, pe care ii iubiti pentru ca "sunt" si mai putin pentru ca "au".

Nu stiu daca mai tineti minte o vorba din popor: "Omul pe care nu dai doi bani, este cel mai valoros !". Din pacate, sunt multi care prefera sa dea mai multi bani pe cineva.
Pardon, cine sunt eu sa stabilesc valori ? In afara de cele universale, fiecare crede ce vrea. E loc pe Pamant pentru toti.:)

Am spus mai devreme ca din momentul in care ne nastem, sau chiar de mai devreme, fiecare pornim pe propriul drum, presarat cu invatatura. Tot ce e in jurul nostru isi lasa amprenta asupra modului de gandire, de apreciere a eticului si esteticului si in final, de decizie. Am sa incerc o parabola. De-alungul drumui principal sunt, din loc in loc, mici poteci cu indicatorul "scurtatura". Extrem de tentante, desigur ! E ca in comediile acelea, in care la un concurs de maraton, unii se desprind de coloana si o apuca pe scurtaturi, apoi apar bine merci mai tarziu, aproape de finish, fresh, alaturi de ceilalti, care termina cursa epuizati. Asa e si in viata. Ei bine, adevaratii campioni sunt cei care au alergat toata cursa.
Nu ma pot abtine sa nu fac o asemanare teribila cu ce se intampla in jurul nostru, azi. In ultimii douazeci de ani, sunt o gramada care au apucat-o pe scurtaturi si care apoi au castigat cursa. Am o veste proasta pentru acestia: mai urmeaza o cursa, de data asta, fara scurtaturi. Smile!

Toti gresim, e in firea noastra sa alegem drumul mai usor. Unii sunt favorizati de natura, si au intaietate ... la scurtaturi bineinteles. Ceilalti, mai putin dotati, raman la coada. Cu lacrimi in ochi exclama: "Nu e drept !". Cei care ajung primii, rad de fraieri, insa nu constientizeaza ca drumul e unul, nici mai greu, nici mai usor, si trebuie parcurs tot, sau macar in mare parte. Iar scurtaturile nu sunt decat aparente, pe care le constientizeaza abia atunci cand se lovesc de probleme banale.

Prin urmare, ajungem in viata sa ne intalnim cu oameni, despre care credem ca ne seamana, si in realitate, sa nu fie asa. Nu ne seamana, pentru ca atunci cand ii intalnim, fiecare venim din trecut cu un bagaj de cunostinte, experiente. Nu conteaza cat de subiectivi suntem. In general subiectivitatea tine de raportarea la un nivel valoric superior. Acum ne privim unul pe celalalt cu ochii mintii. Cand se intampla sa avem pareri asemanatoare, suntem multumiti. Alteori, nu. Si parerile tin tot de experienta fiecaruia.
Ganditi-va ca, uneori, desi doi oameni au aceeasi varsta, este posibil ca unul sa fie in urma celuilalt. Adica sa nu fi ajuns, trecut prin experienta prin care unul din ei a trecut, si din care a invatat ceva. Uneori e chestie de ani, zile sau ceasuri. Va dau un exemplu: unul care nu a pierdut niciun parinte, nu-l poate intelege pe cel caruia i s-a intamplat asta, oricata compasiune ar manifesta. Si exemple sunt destule. Aparentele doar sunt inselatoare.

Omul pe care nu dai doi bani, este cel mai valoros !

Am sa va spun o poveste, care m-a afectat mult cu ani in urma. Pe vremea cand eram mic, prost si lucram intr-o fabrica, am avut ocazia sa cunosc un om. Lucram intr un colectiv bun, de oameni valorosi profesional, pe care ii respectam. Pe vremea aia ocupam functia de muncitor bun la toate, iar seara mergeam al facultate.
Intr-o zi, pe usa atelierului intra un om. La prima vedere, am crezut ca e unul din aceia care imping tomberonu' prin fabrica. Nu epata prin nimic. Se cunostea bine cu colegii mei, i-a salutat si s-a asezat langa seful nostru. Se pare ca erau prieteni vechi. Am uitat sa va zic, inainte de a ajunge in atelier, unul din colegi l-a vazut pe geam si a exclamat: "Iar vine si asta ! Ce p... mea mai vrea ?". Am ramas putin surprins de atitudiea lui zeflemitoare si nu l-am inteles pe moment. In fine, omul s-a asezat langa sef si au inceput sa povesteasca de-ale lor. Colegii chicoteau pe ascus in bataie de joc. Se pare ca stiau mai multe decat mine; il cunosteau bine pe respectivul. Mai multe n-am aflat pe moment. Dupa o vreme, omul se scoala si vine spre mine. Cu un glas incet ma roaga sa-i repar un pantof, caruia tocmai i se dezlipise tocul. M-am uitat la el si am zis: "Nicio problema, va ajut cu placere !". De fire sunt saritor. Si omul acela, nu stiu, cand m-am uitat in ochii lui, avea ceva ... I-am reparat tocul, mi-a multumit si a vrut sa-mi dea 25 lei. L-am refuzat categoric. S-a uitat in ochii mei si a inceput sa-mi povesteasca ca se gandea la o inventie cu o gramada de probleme tehnice. M-a intrebat la ce facultate sunt si altele. In mintea mea, nebuloasa totala. Nu stiam de unde sa-l iau, adica nu intelegeam cum un "cersetor" poate sa fie procupat de inginerie. Am povestit putin, mi-a multumit inca o data si mi-a strans mana. Avea o mana uscata, aspra, dar energica. A mai dat mana cu seful si cu alti cativa si a parasit atelierul.
Imediat dupa, colegii mei au izbucnit in ras. M-am dat mai aproape si l-am intrebat pe seful meu cine era personajul. S-a uitat pe sub ochelari si mi-a spus: "Lucica, stii cine e asta ? Il cheama Sharamet. A fost cel mai mare specialist al nostru in aronave." Am ramas masca ! "Sa nu-l vezi cum a ajuns acum, ca saracul a trecut prin multe." Si mi-a povestit... Omul cu pricina fusese cel mai bun specialist roman in motoare de avion. Cu ani in urma, lucrase la un intitut invecinat INCREST. Fusese cel care semnase la Londra contratul cu primul avion romanesc al anilor '80, BAC C11. Si cand viata era frumoasa, a primit o "palma" de la unul din apropiatii lui. La un moment dat, facuse un proiect de imbunatatire a perfomantelor motorului de avion, si cum era pe vremea aceea, directorul instutului trebuia sa-si puna si el semnatura pe proiect si apoi pe brevetul de inventie. Sharamet a refuzat. Ei bine, acesta a facut ce-a facut si i-a furat proiectul. Atunci Sharamet a innebunit. A fost internat la spitalul 9 multi ani, apoi pensionat pe caz de boala, dupa care s-a retras complet. Doar cei aproiati il mai cunosteau. Si din cand in cand le mai facea cate o vizita si le povestea ce a mai inventat.
Am ramas stupefiat ! Omul acela, "cersetorul", cel pe care la prima vedere nu dadeai doi bani, era de fapt cel mai bun, cel mai ... destept dintre noi.
Atunci am invatat ca omul pe care nu dai doi bani, este cel mai valoros. Cel putin asa il vazusem atunci. Si nu mi-am schimbat parerea.
M-a framatat multi ani aceasta intrebare: cum unii vad ceva, iar altii nu ? Ce ne diferentiaza ?

Pe mine m-a impresionat intamplare precedenta pentru ca in mentalul meu ea se suprapunea peste valorile mele. Tot ce cunoscusem pana atunci, invatasem din carti si experiente, coincidea cu tiparul omului perfect, al profesionistului. Intr-un fel, el reprezenta modelul meu in viata, desigur nu ca aspect. Din frageda pruncie invatasem sa respect munca si s-o recunosc.
Colegii mei nu intelegeau asta. Pentru ei, acel OM, nu era decat Sharamet care vine la cersit. Atat !

Mai am o poveste, cu un fost profesor din facultate, pe care intr-o zi l-am vazut cersind la metrou. Innebunise. Asta cu adevarat e impresionanta !

Si o alta poveste, de data asta biblica.
Se spune ca odata, Dumnezeu s-a schimbat intr-un cersetor batran si zdrentuit, si intr-o seara a poposit int-o asezare de oameni instariti. Si-a spus: "Aici precis voi gasi un adapost si ceva de-ale gurii !". A pasit pe ulita principala si a inceput sa cerseasca o coaja de paine si un loc de innoptat. Spre surprinderea sa, locuitorii l-au luat la goana, iar copiii l-au batut cu pietre si i-au atarnat scaieti de mantia-i prafuita. Intristat de rautatea oamenilor, s-a indreptat spre marginea satului si inainte de a pleca, a mai batut la o poarta, ceva mai darapanata. In prag au aparut o batranica cu fiul ei, care l-au invitat imediat pe batran sa intre in casa lor. Si-au cerut iertare ca nu au prea multe, dar din putinul pe care-l au, il pot ospata cu draga inima. I-au oferit o bucata de paine cu branza si o ceapa, dupa care i-au pregatit intr-un colt loc de dormit. Dupa ce a mancat batranul, s-a sculat de la masa si spre uimirea celor doi, s-a indreptat spre usa. Apoi le-a spus: "Va multumesc pentru gazduire, se vede ca nu sunteti ca ceilalti. Voi pretuiti cu adevarat lucrurile simple si neinsemnate, nu ca ceilalti, care au uitat demult acest lucru. Nu sunt un cersetor, precum ati vazut, Eu sunt Dumnezeu ! Ca rasplata pentru bunatatea voastra, am sa va spun atat: la noapte sa strangeti tot ce aveti de pret si sa parasitit satul. Tineti minte, plecati, dar sa nu cumva sa intoarceti capul, ca veti pieri !". Si batranul s-a facut nevazut.

Ati ghicit cum se numea satul cu pricina, nu ?

3 comentarii:

delia spunea...

nu stiu cum se numea...

pheideas spunea...

Gomora

fly2sky spunea...

Elocventa postarea..cu exemplele date si se potriveste foarte bine cu conceptiile mele in aceasta privinta. Ceea ce ne diferentiaza unii de altii cred ca e in principal sistemul de valori propriu pe si-l formeaza fiecare...pt. unii e mai important aspectul exterior, pozitia in societate, parerea altora, banii, pentru altii bunatatea, inteligenta, onestitatea etc. In mintea fiecaruia e o ierarhie a acestora care difera de la om la om. Asa gresim cand apreciem pe altul dupa felul nostru de a fi, daca acesta are un sistem de valori diferit de al nostru. De aici asteptari inselate, dezamagiri.