lacrimi de copil

Un copil este ca o floare care se deschide numai cand e soare. Un copil percepe realitatea altfel decat o facem noi. Un copil te iubeste mai neconditionat decat un adult, pentru ca nu a invatat inca sa urasca.

Sa nu dezamagim niciodata un copil.

Pentru cei mai multi, copiii sunt niste simple bibelouri, pe care le stergem de praf cand ne aducem aminte. Ne obosesc cu insistenta lor, mai intotdeauna sunt acolo unde nu ar trebui sa fie, si ne roaga sa ne jucam cu ei tocmai cand ne uitam la o emisiune interesanta. Seara cand motaim intr-un fotoliu, ne trezim cu mogaldeata langa noi: "Tati, tati ... te joci cu mine ?", iar duminica incep sa planga, pentru ca nu te duci cu ei in parc. Ce-or vedea fascinant la lemnele si fiarele acelea scartaitoare ?
In timp ce se da in leagan, mogaldeata te priveste cum te scufunzi in ganduri, absent, asezat pe o banca. Copilul simte ca nu esti acolo cu el. Vrea sa-i vorbesti, sa-l incurajezi, orice, numai sa-i acorzi atentie. Are nevoie de tine chiar si atunci cand ii raspunzi distant, repezit si fara chef. El sufera in linste, fara sa-ti vorbeasca, pentru ca el e mic si tu esti mare. Si cei mari nu gresesc niciodata.

Vad in jur casnicii destramate si eterne dispute in procese de custodie. Ambii trag de bietul copil, de parca ar fi de cauciuc. Iar copilul se uita, cand la unul, cand la celalalt, cu ochii in lacrimi. Ii vrea pe amandoi, dar pe el nu-l intreaba nimeni. Daca fostii parteneri s-ar gandi macar o clipa la "obiectul" disputei, si mai putin la propriile orgolii ranite, si-ar da seama ca fac o mare greseala.
Sau, daca am reusi sa ne dam jos ochelarii fumurii ai maturitatii, lumea din jurul nostru s-ar vedea complet altfel.

Am un nepotel de 6 ani pe nume Vadut. Candva, un tampit a tinut mai mult la penisul sau, decat la bucuria de a privi zambetul unui copil, a plecat si nu s-a mai uitat inapoi. Nu-l judec, fiecare isi duce povara propriilor greseli. Din pacate, multi ajung in situatia asta, si cand incepe sa doara, se trezesc brusc din egoism si vor sa recupereze, sa recladeasca zidul pe care nu l-au construit niciodata. In acel moment ii vezi cum se transforma, cersind mila celor din jur, si ce este mai ingrat, o cersesc propriilor copii. Prea tarziu !
Prin vara anului trecut, m-a invitat un prieten pe la el. Tocmai se intorsese din Canada, de la nunta fiicei sale din prima casatorie, si imi povestea cum a fost tratat cu indiferenta. L-a luat de la aeroport, l-a cazat, dus mireasa la altar, iar la plecare, luat de la hotel si suit in avion. Au petrecut putine clipe impreuna. Citez: "Oana m-a trata ca pe un strain. I-am cumparat rochia de nunta, cadou de mii de dolari si pentru ce ? A avut nevoie de mine s-o duc la altar si atat ? Si la plecare, un sarut in fuga masinii si "pa!". Mai bine nu ma deranjam !". L-am ascultat si nu am spus nimic.

Rani care nu se vindeca niciodata.

Mi-aduc aminte ce dor mi-era de tata, cand lipsea cu saptamanile de acasa, nevoit sa plece prin delegatii. Si apoi, cand intra pe usa, parca intreg universul se oprea in loc si exploda o nova. "A venit tata, a venit tata !!!". O bucurie imensa se revarsa in casa. Un gol se umplea dintr-odata si viata intra in normalitate. Dupa ce o saruta pe mama, se spala si se aseza sa-si traga sufletul. Mama ii punea masa. Incepea apoi sa-i povesteasca pe unde fusese, ce patise, impresii si altele de-ale lor. Si noi, asezati cuminti in jurul, neindraznind sa-i tulburam, asteptam nerabdatori sa vedem ce ne-a adus. Nu avea importanta ce. Avea o valiza veche de voiaj, cu fermoar. Si acum imi rasuna in urechi zgomotul fermoarului si amintirea surprizelor care ieseau la iveala.
In urma cu patru ani a plecat pentru totdeauna. Uneori mi se intampla sa caut ceva prin casa parinteasca si gasesc lucruri vechi, nimicuri, un patent, o surubelnita ruginita aruncata in dulapul cu scule. O iau in mana si dintr-odata amintiri navalesc peste mine, vremuri uitate, momentul in care m-a invatat sa repar o chiuveta, sa schimb o siguranta si altele. O lacrima mi se prelinge pe obraz. O sterg cu dosul palmei si apoi zambesc trist.

...

Va propun un exercitiu: priviti un copil in timp ce se joaca pe covorul din sufragerie si incercati sa va amintiti ce simteati cand erati de varsta lui. Sa nu zambiti, incercati doar ! Cand veti reusi, va veti da seama ce simte un copil cand ii refuzi invitatia la joaca.
Am o gramada de prieteni, cu familie si copii. Am auzit de nenumarate ori urmatorul dialog:
- Tati, te joci cu mine ? Nu pot, ca am treaba ! Si micutul se retrage trist in camera lui....
Azi asa, maine la fel, si vezi cum copilul nu mai cere. Tu te bucuri ca ai scapat de-o grija si poti sa-ti vezi de ale tale pe calculator, insa realitatea e alta. In sufletul celui mic se prabuseste o lume, un ideal creeat in jurul personalitatii tale. El sufera in tacere, caznindu-se cu greu sa priceapa "de ce", si cu fiecare zi care trece, prapastia se adanceste.
Un copil nu te va trada niciodata. Pentru el, indiferent ce ai facut sau nu, vei ramane tatal lui. Poate nu o va recunoaste pe fata, insa in sufletul lui el te va iubi pana la capat.

...

Mi se intamlpla sa ma plimb prin parc cu nepotelul meu, sa-l duc la muzeu, cu masina si altele frumoase pentru el si banale pentru mine. Incercati sa va imaginati scena in care doi barbati se tin de mana, unul mare la 1.90 si celalalt mic, la jumatate. Smile! Imi pune intrebari non-stop, cu o maturitate ce ma uimeste, iar eu incerc sa-i raspund pe intelesul lui. Si sa fiu extrem de atent, sa nu-i dau raspunsuri gresite. Mi s-a intamplat s-o fac, si atunci, parca il vad cum se opreste si abordeaza o postura de ganditor de Hamangia. E fenomenal !
Cel mai mult ma doare cand plec. Alearga la usa in pijama, si trist ma intreaba: "Unde pleci ? Cand vii ? Te intorci pana ma culc ?". Ii zambesc si ii spun ca da. E musai sa ma tin de cuvant nu ?
Intr-o zi voi pleca pentru mai multa vreme. Sunt convins ca ma va asteapta, oricat de departe voi ajunge.

Intr-o alta zi m-am apucat sa montez un dulap in bucatarie. Firesc, normal, Vladut pe sub masa in rumegus. Maica-sa a sarit imediat: "Iesi afara !". "Stai, lasa-l in pace", am zis, si i-am dat de lucru. L-am tratat ca pe un om mare. L-am pus sa insurubeze, sa adune scule, sa ma ajute. Apoi l-am laudat la toti, ca ... " Daca nu era el, nu terminam dulapul ". Nu va imaginati ce fericit a fost. Smile!

Copiii sunt asemeni unor flori firave, abia rasarite, care cresc in umbra altora mai mari. Au nevoie de zambetul nostru, de dragoste, la fel de mult cum avem noi de ei.

Sa nu dezamagiti un copil, pentru ca nu va va uita niciodata !