Cineva mi-a spus mai demult, pe o alta plaja, o chestie tare inteleapta - oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv sa fie singuri. Mare dreptate a avut !
Toata viata umblam besmetici dupa alti oameni. Fie ca sunt: colegi, parteneri de afaceri, prieteni, prietene ori neveste, avem permanent de impartit ceva cu ei, de regula bani sau sentimente.
In general, oamenii se cauta unul pe celalalt. Nu cred ca exista cineva care nu are nevoie de un prieten.
Cand ma aflu pe la cozi, mi se intampla sa intru in vorba cu oameni. Imi place sa provoc discutii, sa fac complimente, sa patrund minti diferite. Si cel mai ursuz, daca stii cum sa-l iei, isi deschide sufletul.
Am observat ca, cu cat vrem ca omul sa ne fie mai apropiat, cu atat suntem mai pretentiosi. Il dezmembram in mii de bucatele, pe care le masuram cu micrometrul. Cu timpul uitam "cum sa-l mai facem la loc". :)
Care este esenta ? Pai aceea ca nu exista oameni la fel. Si ca oricat am dori sa potrivim "bucatelele", ele nu se potrivesc. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii raman snguri. Stiu pe cineva care s-a straduit din rasputeri sa transforme un barbat in femeie, si dupa zece ani a renuntat.
Un alt motiv este teama. Sunt oameni care fug de oameni. Datorita lipsei de experienta, percep chiar o buna intentie ca pe o agresiune. Mi se intampla sa "bat la porti", cu bun simt si tact, si sa mi se tranteasca poarta in nas. Reactia mea imediata este de uimire, pentru ca am grija sa arat cine sunt si ce vreau intr-un mod cat mai detaliat. Apoi imi dau seama ca acel cineva "nu vede". Aici e vorba de perceptii, de sisteme si ierarhii valorice diferite. Ce pentru mine e rosu, pentru altul e verde. Si ma retrag discret.
Oamenii sunt singuri pentru ca au motive sa fie singuri. Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca.
Daca am sta cu noi insine si ne-am analiza extrem de riguros calitatile si defectele (vazute de cei din jurul nostru), am descoperi aspecte extrem de interesante. Unii chiar constientizeaza asta si se duc la psiholog ca la un guru. Psihologul nu face altceva decat sa te incadreze in niste sabloane. Stiti cum face, exact ca popa, cand te duci la sfat, si iti spune ca faptele lui Dumnezeu sunt neintelese. Prin sfaturile pe care ti le da, incearca sa traseze o cale generala, mare cat pista de la Otopeni, lasand pacientului satisfactia descoperirii detaliului. Ei, uneori problema tocmai in detaliu sta ...:) De aceea se spune ca prietenul este oglinda sufletului. Dar prietenii nu spun, pentru ca ne iubesc si uite-asa n-o scoatem la capat.
Altii in schimb, bolnavi de narcisism, au impresia ca sunt perfecti. In sinea lor au ceva dubii, insa orgoliul si prostia ii opresc sa caute mai adanc.
Nimeni nu e perfect ! Cu totii avem defecte pentru altii si calitati pentru noi. Tot cineva imi spunea ca ajunsese sa iubeasca la cineva defectele. Ma rog, cred ca se referea la ceea ce vedea el, nu la ce vedeau altii. La urma urmei, iubirea inseamna acceptare.
Alteori singuratea nu se vede. Sunt cupluri sau persoane care, de la distanta par sa se inteleaga minunat, si in realitate sa fie exact pe dos. Am vazut personaje care, ziua erau vedete, fiind inconjurati de oameni, iar seara le era teama sa ajunga acasa.
Ar fi multe de spus, pentru ca subiectul e amplu.
Singuratatea e boala vremurilor in care traim. Vremuri care au facut ca stresul si goana dupa ban sa primeze in defavoarea sentimentelor adevarate. Vremuri care ne-au facut sa apreciem valori indepartate si sa ignoram universul din noi. Am uitat sa ne descoperim !
15 comentarii:
"Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca."
In afirmatia asta ma regasesc perfect. Care crezi ca sunt motivele straduintei celor pe care i-ai intalnit tu?
da, am uitat sa ne descoperim. din pacate. e trist ca vad pe strada doar oameni crispati, mergand rapid si cu privirea in jos, care atunci cand sunt abordati tresar in cel mai bun caz, resping persoana si isi continua drumul.
si despre "Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca." Doamne cat de adevarat e. E acel adevar care te sperie cand il constientizezi
Sentimentul de singurătate vine din propriile limite. Ca să te simţi bine cu tine însuţi, trebuie să te implici într-un proiect care să-ţi placă, fie că e unul practic sau estetic. Atunci nu vei mai avea timp să-ţi plângi izolarea şi oamenii vor fi automat atraşi spre tine, măcar din curiozitate. Da, suntem fiinţe gregare şi, ca şi fiinţele alea urâte şi păroase din care provenim, trebuie să facem ceva. Când un cimpanzeu stă pur şi simplu, nu-l caută nimeni, nu-l vede nimeni. Dacă a găsit o furnică sau rupe un băţ ca să ajungă la un fruct, atunci devine interesant pentru tot grupul. Eticul şi esteticul sunt categorii numite de individul uman, corect, dar s-au născut din nevoi diferite. Eticul, de organizare prin morală, esteticul, din nevoia de a comunica şi codifica realitatea. Şi, deşi n-are neapărată nevoie de spectator sau consumator, esteticul e una dintre soluţiile izolării omului contemporan.
Da, pasiunile ...
Daca n-ar fi teama, izvorata din necunoastere de sine si de restul, oameni s-ar apropia mai mult.
Mi se intmpla sa dau cate un mesaj pe facebuc, cuiva, nu conteaza sexul, in care imi exprim aprecierea sau intentia. Nicio reactie ! Brusc se face liniste ! Oamenii se sperie si se retrag precum scoicile sub carapace. De acolo privesc cu teama la intrus. :) Sunt insa si oameni deschisi, care raspund cu aceeasi deschidere. Acestia sunt cei care imi plac.
Nu ştiu dacă doar din necunoaştere de sine nu răspund unii. Poate au avut experienţe proaste sau chiar traumatizante. Sau poate sunt de-a dreptul bolnăvicios de timizi. Dar sunt de acord cu tine, oamenii deschişi au ceva de spus, dar sunt tot mai rari în ultimul timp. Îi sufocă mormanul de fandosiţi sau fiţoşi la modă. Şi ăia au mereu ceva de spus, doar că total neinteresant. :)
@Voce, nu-mi plac cei care se ascund, mai ales daca au implinit ceva ani. Cei ajunsi in starea asta, de regula, inainte sa faca urmatorul pas, ii musai sa faca zece inapoi, sa-si lamureasca ce au de lamurit cu trecutul. Poate sunt transant, dar asa cred. :)
Pheideas, ce intelegi prin oameni care se ascund? Cred ca fiecare are dreptul sa aleaga cui raspunde si cui nu. Personal, prefer lipsa oricarui raspuns, unui raspuns de complezenta.
Oricum, ascunderea o pot pune in relatie doar cu oameni pe care-i cunosc sau incerc sa-i cunosc. In rest, n-are nici o relevanta si nu-mi bat capul daca cineva se ascunde sau nu.
@S, de acord cu tine, cand cineva iti da buna ziua, sau iti suna la usa, te uiti cine e. Nici eu nu raspund unui boschetar, desi am facut-o odata din simpatie.
Ma rog, tine de fiecare, de bun simt, educatie si altele. :)
Si sa stii ca nu mi-e frica sa raspund si sa intreb - buna, cu ce iti pot fi de folos ? Sau nu consider ca fac un efort prea mare.
Daca cunosc personajul, atunci e alta poveste.
Exista mai multe feluri de singuratati, cea mai periculoasa pentru suflet e cea bolnavicioasa/deprimanta ; si exista singuratatea senina/introspectiva ; totul este sa nu te lasi invins de insensibilitatea si indiferenta oamenilor. Sunt oameni care traiesc din amintiri , si care nu se pot acomoda cu noua schimbare de mentalitate a societatii.Unii devin girboviti launtric, altii reusesc sa se sprijine-n toiag si sa priveasca orizontul.
buna:) am gasit acest blog si am inceput sa citesc teme si comentariile voastre :) imi place:)
vis a vis de subiectul asta sunt de acord cu ideile vostre...as vrea sa adaug parerea mea : cu cat iti doresti mai mult in a obtine un lucru cu atat parca te indepartezi de el...asta e valabil si la dorinta de a fi cat mai mult timp cu o perosana, ex. persoana iubita si se obtine contrariul, oare in dorinta de a sta cat mai mult timp in compania dorita exageram? sufocam? mmmm de ex..cu cat te apropii cu atat se indeparteaza..e vb de frica? help e cu un o parere:)
Bine ai venit, Medi ! ... Daca iubesti pe cineva, lasa-l sa se duca. Daca se intoarce, e al tau pe veci. Daca nu, n-a fost sa fie !
foarte frumoase lucruri ati scris dumneavoastra aici, iar comenturile sunt printre cele mai bune de pana acum.
Tinem si noi lumanarea aprinsa. Multumesc si te astept sa revii ! :)
Singuratatea ...Pe parcursul vieții toți ajungem la un moment dat să ne simțim singuri, părăsiți, ca o frunză în vânt,.... Important este să avem puterea de a depăși un astfel de moment. Să recunoaștem că am greșit, să nu acuzăm pe alții și să ne iertăm, să fim indulgenți cu noi înșine. Viața este atât de scurtă, încât este păcat să trăim în amărăciune și singurătate.
oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv. cat timp nu il vor constientiza, vor ramane singuri in continuare.
Trimiteți un comentariu