ce este frumusetea ?

Pasionatilor de "gandit", le propun o tema ... frumoasa. :)
Bucuria inseamna rezonanta mintii la frumos. Dar frumusetea ce inseamna ? Exclamam cu incantare: "Vai, ce frumos eee !", cand vedem ceva ... frumos. Sa fie legata frumusetea de "vedere" ? Oare daca am fi orbi, am mai sti ce e frumosul ? Un orb asculta cateva acorduri pe muzica lui Vivaldi si exclama cu ochii inchisi "Vai ce frumos eee !". Sa fie legata frumusetea de "auzire" ? Dar un surd, va sti ce e frumosul ? Poate daca, plimbandu-se pe o alee, vara, se va opri si va exclama: "Vai, ce frumos miros trandafirii !". Cred ca exista o legatura intre placere si stiinta. :)
Ce este frumusetea ? Sunt doar simple stari contemplative, sau e mai mult de atat ? De ce unora le place ceva si altora nu ? Ce se intampla in noi ? De ce unii raman extaziati in fata unei picturi de Bruegel, iar altii trec mai departe ? De ce cu ani in urma ne placea ceva, iar azi nu ne mai place ? De ce, uneori, avem stare sa citim o carte, iar alteori, dupa cateva randuri, o aruncam pe noptiera, si cu ochii in tavan ne gandim la ce avem de facut a doua zi ? Interesant, nu ? Va astept pe Duel. :)

... vezi tot

watch this !

... vezi tot

poveste cu talc

Am gasit pe blogul lui pur si simplu despre viata o poveste cu talc. Mi-a placut si am zis s-o preiau.

"Un tâmplar pe care l-am angajat să mă ajute la reparaţia unui grajd vechi tocmai termină prima zi de muncă grea. Fierăstrăul electric s-a stricat şi l-a făcut să piardă o oră, după care camionul lui vechi nu a mai vrut să pornească. I-am propus să-l conduc acasă şi pe drum a fost foarte tăcut. Dar, de îndată ce-am ajuns, mă invită să-i cunosc familia. Când ne îndreptam către uşă, a privit pentru un moment un mic copăcel din faţa casei, atingându-i vârfurile ramurilor cu ambele mâini. Când s-a deschis uşa, s-a petrecut o transformare uimitoare. Faţa lui morocănoasă era plină de zâmbete. Şi-a îmbrăţişat copiii şi şi-a sărutat soţia. După aceea m-a acompania la maşină. Când am trecut pe lângă copăcel, din curiozitate, l-am întrebat de ce a atins ramurile înainte de a intra în casă. "Oh, este copacul meu de probleme", răspunse. "- Ştiu că nu pot evita problemele la muncă, dar un lucru e sigur: problemele nu sunt pentru acasă, nu trebuie să o preocupe pe soţia mea şi nici pe copii. Aşa că pur şi simplu le atârn în copac în fiecare seară când ajung şi le reiau dimineaţa când plec iar la muncă." "- Ce e interesant", spuse surâzând, "că dimineaţa nu mai sunt atât de multe cum îmi amintesc că am lăsat în copac cu o seară mai înainte."

Povestea seamana mult cu o poveste japoneza despre bonzai. In casele traditionale nipone gasesti astfel de pomisori si gradini in minitura. Sunt locuri de liniste, uneori de un metru patrat. Japonezul, de multe ori functionar intr-o corporatie, ajunge acasa, se dezbraca de hainele occidentale si imbraca traditionalul kimono. Apoi se aseaza pe marginea gradinii si isi contempla bonzaii.

La fel este si cu ceremonia ceaiului.


... vezi tot

primavara la cernica

V-ati intrebat vreodata ce simte un arbore ?

Sa stai vesnic in acelasi loc, batut de vant si ploi si sa nu poti sa faci nimic !
Sa privesti cum pleaca pasarile in fiecare toamna si sa nu poti sa faci nimic !
Sa simti cum viermii iti rod frunzele si coaja si sa nu poti sa faci nimic !
Sa vezi cum ceilalti arbori cad sub lovituri, intrebandu-te cand iti va veni si tie randul si sa nu poti sa faci nimic !
Sa vezi cum toti se trec prin asta lume, generatie dupa alta si sa nu poti sa faci nimic !
Sa vezi lacrimile celor ce-si petrec bunii si sa nu poti sa faci nimic !
Sa asculti soapte de iubire spuse la umbra ta si sa nu poti sa faci nimic !
Sa simti obrazul fetei lipit si palmele-i gingase mangaindu-ti scoarta si sa nu poti sa faci nimic !

Ce conteaza ca le simti pe toate, daca nu poti sa faci nimic ?

Ce bine e sa fii om !

... vezi tot

lectia de fericire

Ma intreb, daca n-ar fi bine, uneori, sa vina cineva cu un par si sa ne pocneasca in zona occipitala. De ce ? Asa, sa nu mai visam la avioane pe cer, ci sa coboram privirea catre nimicuri, uneori mult mai frumoase si mai apropiate.

Va uitati vreodata cu atentie in ochii celor pe care ii intalniti ?

Se spune ca ochii sunt porti catre suflet.

Am patruns de multe ori priviri ce semanau cu camere pustii, cenusii si stramte. Proprietarii acelor priviri erau goi interior si incercau cu disperare sa compenseze goliciunea spirituala prin zgomot. I-am intalnit pe strada, uneori chiar printre cunostinte apropiate.

Alteori, rar intr-adevar, mi s-a intamplat sa cunosc si altfel de priviri. Un fel de nestemate rasarind din noroi, apartinand unor oameni extem de modesti material, insa a caror bogatie se nu se afla la vedere.

Despre un astfel de contrast, vreau sa va povestesc in continuare.

In fiecare zi, prin fata blocului in care stau, trece o fata. De fapt trec mai multe, insa fata despre care vreau sa va povestesc, are ceva special. Are un handicap locomotor, provenit cred, dintr-o boala a copilariei. In fiecare dimineata se duce la piata. Un om normal parcurge distanta in aproximativ 5 minute. Ei ii ia o ora. Un cadru metalic ii foloseste drept sprijin, si cu perseverenta, se lupta sa-si parcurga suta de metri.

Uneori se aseaza pe o bordura in fata blocului, si rezemata de cadru, priveste oamenii cu ochi mari si expresivi. Mi-am propus sa ma opresc si sa o intreb ceva. Habar nu am ce, ce carti ii plac, ce muzica, nu conteaza. Pare usor, dar nu e. De fiecare data cand vreau s-o fac, mi se pune un nod in gat.

Privind-o, imi dau seama ca ea vede viata intr-o alta dimensiune. O dimensiune de care noi, cei normali, ne aducem rar aminte, si atunci, pentru o scurta perioada de timp.

Fata cu pricina mai are ceva special: privirea. Ochii ei sunt senini, luminosi, si degaja profunzime si bucurie interioara. Am enuntat mai demult un aforism: Frumusetea se naste din noroi si bunatatea din suferinta. In cazul ei, frumusetea si bunatatea au erupt in interior. In afara nu aveau unde. A fost condamnata de Univers sa traiasca in putin, si atunci, prin forta sa interioara a intors Universul in favoarea ei, dand un alt sens vietii, strain noua, celor obisnuiti.

Dan Puric spunea intr-un interviu, despre o baba care l-a oprit pe strada, sa-l intrebe ce inseamna "Fast Food". Iar el, grabit, i-a raspuns: "Sa mananci repede !". Iar baba, senina: "De ce, maica ?". Baba traia intr-un alt timp, o alta dimensiune.

Va spuneam in introducere de lucruri marunte. Ei bine, pentru noi, cei sanatosi, multe aspecte ale cotidianului au devenit atat de ineinsemnate, ca mersul la piata sau suitul in avion, incat suntem vesnic nemultumiti. Vrem mai mult. In privirea noastra se citeste aspiratia la lucruri uneori imposibile. Dar uitam ca fericirea se afla in spatele portilor, nu in afara lor.

Ati observat ca avem tendinta sa ne concentram pe obiective indepartate, si sa le ignoram pe cele apropiate ? Apoi ne plangem ca timpul trece mai repede. Nu trece, perceptia noastra asupra timpului a devenit altfel.

Incercati un exercitiu ... cand iesiti din casa, va duceti in alte locuri, nu mai priviti inainte, absenti, ci acordati atentie amanuntelor. ... vezi tot

fericirea unei civilizatii rurale

Frica / Atata timp cat omului ii va fi teama, frica, el va fi nefericit. Pare simplu sa indepartam din noi, orice ne poate face rau. In realitate, omul este predestinat, construit, sa-si induca o permanenta stare de teama, de neliniste. ... Se spune ca omul a fost izgonit din paradis, pentru ca a muscat din fructul cunoasterii. Cat adevar ascunde aceasta vorba ? A cunoaste este un lucru firesc. Toti vrem sa stim ce e sus si imprejur, sa vedem ce se ascunde dincolo de aparente, sa exploram. Da, este firesc, insa cunoasterea, dincolo de satisfactie, determina dorinta, nevoie de mai mult, de a obtine cu orice pret. Cu cat cunosti mai mult, cu atat vrei mai mult. O nevoie mai mult decat fiziologica. Omul, spre deosebire de celelalte animale, are notiuni de etica si estetica. Are inteligenta. El vede, simte, este capabil sa deosebeasca ceva greu de obtinut, de ceva facil. Omul isi optimizeaza efortul, actionand ca atare. Pentru el aurul are pret. Toate aceste capacitati induc teama de a nu avea si invidia. Din acest moment incepe calvarul: un intreg lant format din dorinte, nelinisti, fericiri trecatoare, bani, putere, teama. In concluzie, nefericire ! S-a facut un experiment. Unui pui de maimuta si unui bebelus, li s-a dat o jucarie, si apoi li s-a luat-o. Reactie: puiul de maimuta nu a reactionat in nici un fel, in schimb bebelusul a inceput sa planga.
...
Educatia / Nefericirea este datorata educatiei primite in copilarie. Multi parinti, pentru a putea determina si controla, au tendinta de a induce copiilor teama. Teama de bataie, de bau-bau, de omul negru, de esec etc. Aceasta atitudine are efecte negative in stimularea dezvoltarii neuronale. Mai tarziu, aceasta frica, nefericire, o vei citi in priviri sterse, triste, atitudine ezitanta, retinere, timiditate, lipsa de implicare sociala, lipsa responsabilitatii etc. Dezvoltarea personala a acestor copii, va avea de suferit pe termen lung, si mai mult decat atat, cand vor fi mari, vor transmite copiilor lor aceeasi teama.
...
Paradisul / Fericirea absoluta nu exista ! Cum am spus, doar in paradis ar fi putut exista. Fara griji, fara evenimente neplacute, fara dorinte greu de atins. Imi imaginez, cum ar putea arata acel paradis. Ca un acvariu imens, plin cu bunatati, cu sistem de climatizare, doar umblam goi, cu hrana la ore fixe si variata, bazine cu apa termala, plaje cu nisip auriu, fructe exotice atarnand, gratare sfaraind, fara boli, singura grija fiind procreerea. Intrebare: cine si-ar asuma mentenanta sistemului ? The Aliens of course ! ... Smile. Chiar a fost un film candva: Paradise Lost, cu Leonardo DiCaprio, in care, pana la urma, paradisul a fost destramat de intrigi si pasiuni.
...
Fericirea unei civilizatii rurale / Romanul a fost intotdeauna sarac. Bogatia a fost si va fi specifica popoarelor care au avut tihna sa-si numere avutia, sa-si decanteze valorile. Nu poti pretinde bogatie, spirituala sau materiala, unui popor fara identitate, care a fost mentinut de istorie si interese in mediocritate si la limita supravietuirii. Pentru roman fericirea va ramane pururi un deziderat greu de atins. Pentru el, fericirea trebuie sa fie multa si sa aiba eticheta in limba straina. Putini inteleg, dar fericirea nu este o stare individuala, cum pare la prima vedere. Fericirea depinde in mare masura de colectiv, de relatiile interumane, de modul in care colectivul poate gestiona o stare de criza si cum prin atitudine poate proteja individul. Ei bine, asta lipseste romanului: constiinta colectiva. El isi va privi intotdeuna vecinul cu invidie si va exclama in palma: "Ia uite-al dracu' ce si-a luat !" si se va bucura pentru necazul altuia. Va dau un simplu exemplu. Un sat pierdut intre dealurile Moldovei. Drumuri impracticabile si lipsa facilitatilor. Oamenii sunt nefericiti ca salvarea nu poate sa ajunga la ei, copiii nu se pot duce la scoala, nu au apa curenta, iar inundatiile fac ravagii in fiecare primavara. Dar nu am vazut suflarea satului adunata la sfat, si punand mana pe lopeti si tarnacoape, fecare cu ce are, un tractor, o caruta, sa amenajeze drumul, sa sape canal de drenare, sa faca diguri, sa-si traga apa curenta. Nu, asa ceva n-o sa vedem niciodata ! Vor astepta ca altcineva sa le dea degeaba si se vor ruga la D-zeu sa-i fereasca de necazuri. O fac de sute de ani si asa vor face si de-acum incolo. Asta numesc eu mediocritate. O stare generala, specifica unei civilizatii rurale fara identitate. ... vezi tot

fericirea

Ce m-a determinat sa scriu despre fericire, a fost un articol care mi-a placut foarte mult, publicat pe un alt blog.
...
" Daca FERICIREA n-ar exista, DEX-ul nu i-ar atribui o definitie:
-Stare de multumire sufleteasca profunda si deplina;
-Produsa printr-un concurs de imprejurari favorabile;
-Beatitudine, fericire, noroc.
Cand suntem fericiti? Cand primim un cadou, cand reusim la un examen, cand suntem iubiti, cand suntem sanatosi si relaxati.
Si totusi tu cum iti masori fericirea? Fericirea nu inseamna bani si confort. La sfarsitul vietii ramanem cu amintiri si atat, nimic mai mult. Aceste amintiri pot fi oferite si de vile, masini, afaceri dar nimic pentru suflet.
Ati citit cu totii basmul: Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte. Unde isi dorea sa ajunga printul? Pe taramul FERICIRII! Acum ca am localizat unde se afla ceea ce cautam, parca va si vad mutrisoarele zambind. Psihologic vorbind, este buna o fericire provizorie, data de nu stiu ce lucru material, insa, adevarata fericire are un spatiu bine determinat.
Nu intreb pe nimeni daca vrea sa pasesca pe taramul fericirii adevarate si eterne. Si stiti care-i cel mai bun GPS care ne directioneaza calea spre acest taram? Credinta din sufletele noastre. Smile
Multi nu stiu ce inseamna fericirea adevarata. Poate intr-un fel sunt norocosi -pe moment- pentru ca se vor multumi cu putin, cu o fericire a lor, una diferita de a mea si, cine stie, probabil si de a ta.
DAR SA-I CONSULTAM SI PE MARII FILOSOFI CARE SI-AU BATUT CAPUL VEACURI CU TEMA ASTA!
Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solomon, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape de nenorociri. Si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?… Daca ne “eliberam” de toate conditiile durerii sufletesti, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am facut?
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu intelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem in masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care isi “fabrica” un paradis numai al lor in care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe Pamant?
La inceputurile lumii a existat. Si ce s-a intamplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca in paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decat sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtandu-si povara de a sti ca, in aceasta viata, nu va ajunge niciodata acolo.
Honoré de Balzac spunea ca “Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut”. Wink
Sunt multe momente de fericire in viata omului. Am putea asemana fericirea cu niste gingase balonase de sapun; si fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave si se sparg inca inainte de a-si fi luat zborul. Viata noastra este insa plina de astfel de balonase. Nu trebuie decat sa le pastram cu grija, in cufarul tainic al subconstientului si sa ne gandim ca si dupa o mare durere, vine o mare bucurie. Exista un permanent echilibru intre cele doua. Unii spun ca nenorocirile sunt mari si gratuite, numai fericirile sunt scurte si costisitoare.
A fi fericit inseamna dupa unii, a iubi. Si intr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.
Conceptii despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim inseamna sa fim fericiti. Si sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu a incercat. Si acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate si sa nu fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat in stradania de a obtine.
Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: “infernul sunt ceilalti”, si, desigur, fiecare din noi poate fi la randu-i “celalalt”. Cum putem sa gasim fericirea intr-o lume in care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra in conflict si ca urmare, fiecare incearca sa impiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni nu renunta fara sa lupte la fericire. Concluzia filozofiei a fost ca nu exista fericire solidara.
Si pana la urma, unde putem gasi fericirea? Noi presupunem ca aceasta cautare are sens si nu este “vanare de vant”. Sigmund Freud proclama intangibilitatea fericirii: intreaga noastra viata, argumenteaza el, sta sub semnul principiului placerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu ne procura decat placere de scurta durata; de aceea, fericirea – ca stare permanenta ori ca idea, atins – nu este posibila.
Dar Epictet vine sa contrazica acest lucru. El spune ca omul fericit este acela care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime destinul.
PS1:
Nu vreau sa dau un verdict in incheiere. Vreau sa-l citez pe Marcel Proust care spune: Uneori suntem prea mult dispusi sa credem ca PREZENTUL este UNICUL stadiu posibil al lucrurilor
PS2: Unii sunt fericiti ca sunt tineri si frumosi. Nu vreau sa polemizez cu nimeni, dar asta e trecator. Enrique Jardiel spunea: Tineretea este un defect care se corecteaza cu timpul."
...
dielda
... vezi tot