culmea stupiditatii

Stiti care e culmea stupiditatii conjugale ? Doi parteneri care se detesta, fara sa realizeze cat de mult se potrivesc.
Stiti cate cupluri sunt capabile sa faca un echilibru intre "nodurile" numarate celuilallt si cele proprii ? Cate cupluri isi irosesc tineretea si ani frumosi din viata, chinuindu-se in relatii stupide si acceptand compromisuri ? Sau, cati nu dau vina pe celalalt ca "nu face si nu drege", in loc sa sa se uite in oglinda si sa vada ca nici ei nu sunt mai breji ? E plina "piata" ! Sa fie vorba de prostie, lene sau de parsivitate disimulata ? Cred ca putin din toate si pe gustul fiecaruia ! Pentru ca mi se pare stupid sa te bagi intr-o relatie, judecand doar dupa "plug and play", ca mai apoi sa decoperi ca s-a "oprit curentu'". La fel cum tot stuid e sa o visezi pe Bragelina, cand nu te mai incape nici oglinda.
Dar cum vi se pare sa iti consideri, cu voce tare, partenerul cea mai josnica fiinta din lume, si apoi sa descoperi cat de mult il iubesti. Vi se pare ciudat ? Nici pe departe ! Este vorba doar de timp ! Timp pentru a cunoaste, descoperi si a compara, timp pentru reconsiderarea valorilor, timp pentru a vinde proprietatea de 500.000 de euro si alti timpi alesi dupa mintea si interesul fiecaruia. :)) ... vezi tot

manipularea sufletelor

Am mai scris, cu ceva vreme in urma, despre manipulari si placerea unora de a manipula. De ce ? Pentru ca asa s-au obisnuit de mici copii, cand mamica ii punea sa spele vase, sa paseze operatiunea fratiorilor mai mici.:))
Sunt doua feluri de manipulari - pozitve si negative. La cele pozitve, rezultatul este benefic "victimei". La cele negative, este invers.
Sunt unii oameni carora le place sa manipuleze suflete. Le place intre glimimele, pentru o fac incostient. Mai mult este vorba despre refularea unor emotii vechi, nelamurite, tranformate in "fel de a fi".
Manipularea sufletelor mi se pare o chestiune foarte delicata. Uneori mai delicata decat pirueta unui elefant intr-un magazin de portelanuri. :) Sunt unii pragmatici, care accepta jocul de la bun inceput, si trateaza sentimentul ca pe o marfa. Oameni care, pana la urma, tragic pentru ei, descopera ca nu totul se cumpara.

Iubirea nu o poti cumpara. Daca iubirea s-ar cumpara, ar disparea tot ce e bun in noi.

Cand incerci sa patrunzi in sufletul cuiva ar trebui s-o faci cu "manusi chirurgicale", deschis, sincer, exact ca un cowboy cand se apropie neanuntat de ranchul unui fermier texan. :) Este bine sa avertizezi inainte si in niciun caz sa incerci sa manipulezi pozitiv sau negativ. Pentru ca, celalalt ar putea sa interpreteze chiar si o buna intentie, ca pe o agresiune. Si nu e pacat sa pierzi, poate, o sansa unica ?
Manipularea o gasim pretutindeni, incepand cu floarea care miroase frumos si catelul care ne cere o bucatica de paine, pana la ziare si finante. Cand admiram un trup frumos sau o minte pe masura, inseamna ca suntem manipulati. Manipularea este reactia mintii la senzatii si emotii. Inseamna frumusete, bunatate, mult, putin etc. Manipularea inseamna dorinte. Cand ne imaginam, ne automanipulam. Insa nu intotdeauna "ne iese" si aruncam vina pe cineva. De cate ori nu am auzit: "Sa-ti fie rusine, m-ai amagit, pacalit, mintit ... !". Oare nu ne-am amagit, pacalit, mintit, singuri ? :)
Sunt oameni si oameni .... Eu, de exemplu, prefer abordarile directe. Altii in schimb, prefera jocul de-a v-ati ascunselea. Le plac introducerile lungi, ambalate in strategii elaborate. A nu se confunda cu preludiul. Acesta ii musai sa fie lung in orice pozitie, cu tot cu manipulari. :))

Ceva stiu sigur: cand incerci sa manipulezi sentimente, pierzi intotdeauna. ... vezi tot

o alta fata a iubirii

Aniela MINU Psiholog clinician - Psihoterapeut
" Nu cred că e suficient să vorbim despre iubire, văzand doar minunile de care e ea capabilă. Nu cred că e suficient s-o intelegem cu adevărat descifrandu-i doar versul sau cantul, dacă nu ii găsim locul in viata noastră, dacă nu ii permitem să ne creeze, să facă din noi opere de artă cantate in versuri.
Nu vreau să vorbesc despre binele pe care iubirea il face; cei fericiti dintre noi il trăiesc sau il văd la cei care il simt si stiu despre ce e vorba. Vreau să medităm putin asupra unui aspect diferit al iubirii. Acea iubire care poate crea rau si despre care oamenii vorbesc cu compasiune sau nu vorbesc deloc, iar cand au ocazia să vadă astfel de cazuri, murmură cumva in barbă ca pentru ei: ”saracul de el ... cat de mult a iubit !” si cumva parcă găsesc scuze unor comportamente nocive invocand numele iubirii.

Cumva am invătat că iubirea scuză orice si refuzăm oarecum constient să ne uităm ce se ascunde in spatele ei. Ne place să credem că poate fi dusă la extrem si ca ea nu face rău ... doar e iubire, nu ? Ne place să ne imbătăm cu iluzii si asa ajungem să ne justificăm, scuzandu-ne in loc să ne asumăm responsabilitatea si să schimbăm atunci cand e prea mult. Indiferent cat sunt de bune, sarea sau mierea, in exces fac doar rău.

Asa am ales să vorbesc despre ce se ascunde după acea ”prea multă iubire”.

In iubire se ascund: obsesii, delir, anxietate, depresii, instabilitate emotională, neincredere, posesivitate, o serie de tulburări psiho-emotionale născute din convingeri nesănătoase. Toate provin din experienta noastră, observate in existenta altora si preluate ca repere ce duc uneori in mod tragic spre dezechilibru.

Ati cunoscut oameni care si-au pierdut mintile rămanand captivi in cămăsile de fortă ale acelei mari iubiri, spunand că nu isi pot reveni ... "iubesc prea mult !" ?
Oameni care nu au fost iubiti, au făcut din iubire o obsesie si au spus că trebuie neapărat să fie iubiti, altfel viata pentru ei n-ar mai avea rost ?
Oameni care isi justifică posesivitatea, gelozia, furia, nelinistea, invocand iubirea; acei oameni care spun că iubesc atat de mult incat nu pot altfel ?
Oameni dispusi să-si vandă sufletul spunand că sunt in stare să facă orice pentru iubire, inclusiv sa ia viata celui iubit ?
Oameni care isi uită limitele si innebunesc crezand că pot depăsi timpul, spatiul, moartea ... iubind ?

Acesti oameni cred că inteleg gresit iubirea, pentru că e greu de crezut că in aceeasi definitie a iubirii se pot găsi termeni care logic se exclud reciproc. Nu cred că există iubire atunci cand in numele ei invocăm nebunia.

Cred in puterea transformatoare si purificatoare a iubirii, in evolutia extraordinară pe care o poate face. Cred că e o emotie ce depăseste ca intensitate multe alte trăiri si că are puterea de a ne duce la limită, de a ne determina să riscăm si să ne jucăm aproape cu inconstientă si fara regret ultima carte. Mai cred că iubirea adevărată nu e atat de complicată pe cat o facem noi să fie si că acolo unde ne pierdem noi in neintelesuri, se termină iubirea si incepe disperarea dezechilibrului nostru emotional.

Cred că uneori, cand spunem că iubim, suntem de fapt prizonierii propriilor noastre temeri de singurătate. Iubim si vrem cu tot dinadinsul să fim iubiti, pentru că suntem disperati să nu rămanem singuri. Nu ne simtim confortabil să rămanem singuri cu noi, nu stim să ne tinem companie si ne e teamă de intimitatea cu propriile ganduri. Nu ne iubim si nu ne apreciem pe noi si din cauza asta e atat de greu să trăim cu noi. Ce facem ? ... Căutăm pe altii să ne iubească, să ne aprecieze si credem că asa ne putem simti mai bine cu noi. Și pentru că ne dorim cu totii aprecierea, ne incredintăm viata celuilalt, ajungem să depindem atat de mult de ce ne oferă el incat ne handicapăm emotional ajungand să nu mai stim să trăim singuri cu noi. Asa ajungem să fim disperati să nu pierdem iubirea, adică iubitul sau iubita. Asa ne pierdem sensul de a exista si cădem in depresie dacă suntem părăsiti ... si zicem: ”din prea multă iubire, săracul/a !”...
Iubirea de care depindem si ne legăm cu disperare, iubirea care nu mai lasă loc să ne regăsim ca persoane, ca identitate, e o iubire ce se naste din teamă si gol interior. O căutăm pentru a ne domoli anxietatea. Acestei iubiri ii cădem uneori victime si pentru ea suferim.

O iubire sănătoasă e aceea in care intrăm cunoscandu-ne pe noi, nevoile, dorintele, limitele, apreciindu-ne si iubindu-ne, putand trăi singuri in echilibru, dar preferand să impărtim cu generozitate spatiul si intimitatea vietii noastre cu cineva care ne place si pe care il placem. E minunat să zăresti oameni frumosi iubind frumos constienti fiind că doar pentru că se iubesc nu au drept de viată si de moarte unul asupra celuilalt. Nu obtin drept de proprietate asupra celuilalt, nu sunt stăpanii vietii celuilalt si nici nu e necesar să se identifice intru totul cu celălat, e ok să avem limite, să fim diferiti in anumite puncte si să ne intalnim in altele, să ne respectăm si să ne tolerăm reciproc.

Nu e iubire in sensul sănătos atunci cand din dorinte facem obligatii, din nevoi facem porunci, din limite facem granite de inchisori, din dăruire facem posesie si gelozie, din pasiune facem patimă si obsesie.

Cand iubim gandindu-ne doar la noi, la cat suferim dacă celălalt nu poate fi langă noi sau nu ne poate da ceva, dacă rămanem fixati pe propriile noastre vise, nevoi, asteptări si suntem dispusi mai degrabă să schimbăm lumea sau pe celălalt si mai putin pe noi ca să ne atingem obiectivul, nu iubim prea mult, de fapt iubim insuficient.

Trăim iubiri frante si incomplete dacă nu ne găsim jumătăti care să ne placă pentru ce suntem. Trăim iubiri nocive atunci cand ne intalnim sufletele cu oameni care doresc să posede, să aibă putere, control si dominare si trist e că nici nu ne dăm seama prea usor cand suntem in astfel de relatii. si credem că iubim si e suficient.

Ajungem atat de des să iubim oameni puternici pentru că noi ne simtim prea slabi pentru a trăi singuri, oameni dominatori pentru că nouă ne e teamă să ne afirmăm, oameni care să ne controleze pentru că noi suntem străini de control sau poate dimpotrivă, nu stim cum să trăim fără putere, dominare, control pentru că modelul iubirii pe care l-am invătat le cuprindea, pe una, două sau toate aceste trăsături si poate altele in variate combinatii.

Suntem prizonierii vietilor noastre, ai valorilor, convingerilor, istoriilor noastre care ne-au dat grilele de lectură pentru viată, ne-au oferit o hartă de descifrare a iubirii si o dată cu ele, iluzia că ne stim trăi viata iubind.

Ne place betia iubirii neintelese si spunem adesea că iubirea nu implică ratiune, asa că de ce să ne batem capul ? Ne si consolăm spunandu-ne că suferinta din iubire e minunată, chiar necesară. Nu neg că iubirea nu implică disconfort uneori, dar ca orice emotie, ea ne solicită capacitătile de adaptare, ne confruntă cu provocări si ne cere să-i facem fată.
Noi facem din iubire jocuri de oameni mari, in care reproducem jocurile copilăriei, cand invătam să descoperim ce inseamnă iubirea, si atata vreme cat nu ne dăm seama că reproducem inconstient modele vechi, nu alegem noi adultul de azi liber de constrangeri, ci alegem conditionati de trecut, avem mari sanse să iubim ca atunci cand aveam sentimentul că fără acceptare si iubire am muri. Adulti fiind, nu mai suntem in aceeasi situatie si totusi gandim la fel si ne raportăm la fel la celălalt. Dacă atunci eram in stare să acceptăm orice atitudine, chiar si cele negative pentru că orice semn era mai bun decat indiferenta care ne făcea să simtim că nu existăm pentru celălalt, adulti fiind, stim că suntem importanti si existăm cu sau fără atentia celuilalt.

Fara sa ne dam seama, multi dintre noi am rămas acei copii speriati, chiar ingroziti că vom rămane singuri si neputinciosi si in pericol de abandon. Trist e că desi iubim mult si suferim si mai mult, habar nu avem ce ni se intamplă, pentru că nu ne intrebăm, nu ne gandim, nu rationăm, nu constientizăm, doar ne temem ca iubirea sa nu-si piarda din farmec.
Uneori, farmecul iubirii constă tocmai in a cunoaste toate aceste lucruri care ne eliberează de trecut, de teamă, de granite, de conditionări si ne lasă să ne alegem iubirea sănătoasă, sinceră pentru omul pe care il indrăgim pentru ce e El sau Ea.

Nu ajungem usor in această situatie si cu adevărat cred că ne e aproape imposibil să iubim pe altcineva si altcineva să ne iubească, pană cand nu invătăm să ne iubim si să ne acceptăm pe noi insine. Pană cand nu ne plăcem si nu credem că merităm să fim iubiti, nu deschidem portile iubirii celuilalt.

Iubim cu disperare cand ne temem foarte mult. Nu putem trăi fără el/ea, atunci cand nu putem trăi cu noi insine. Facem o obsesie pentru celălalt cand nu vedem că existăm liberi unul pentru celălalt si putem alege fara să fim obligati. Ne creăm realităti imaginare cand căutăm iubirea in altă lume decat cea reală, pentru că nu o putem accepta pe aceasta asa cum e. Spunem că facem orice pentru iubire si in acest proces ne indepărtăm exact de esentă pentru că acel orice devine orice altceva si mai putin, iubire.

O altă fată a iubirii e cea in care iubim constienti de noi, de celălalt, de viată, de trăiri, de limite, de nevoi, de vise si dorinte, de ce putem si ce nu suntem in stare, de trecut, prezent si viitor, constienti de ce alegem si ce nu, de ce facem si ce rămane nefăcut, de compromisuri si frustrări mai mult sau mai putin tolerabile, de plăcere si neplăcere, de cat suntem dispusi sau capabili să oferim sau să primim, de echilibrul pe care il avem si de cel spre care aspirăm.

Iubirea, ca orice realitate a vietii, are mai multe fete, depinzand in ce unghi te pozitionezi atunci cand o privesti, depinzand ce fată a ei cunosti si pe care vrei să o descoperi !"
Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650
... vezi tot

parerea unui psihoterapeut

Am mai primit un eseu de la Aniela Minu, de data asta despre cat este ratiune si cat simtire in iubire. Ii multumesc mult pentru efort si va invit sa-l parcurgeti cu interes.

IUBIREA – RAȚIUNE SAU SIMȚIRE ?

Sunt multe feluri de a iubi și poate într-un anume fel fiecare ar trebui tratat diferit. Banuiesc însă că dintre toate felurile de a iubi, unul ne fascinează în mod deosebit pe fiecare dintre noi. Iubirea romantică. Cea de care ne îndrăgostim înainte de a o cunoaște, pentru care ne facem fantezii și despre care vorbim ca despre un miracol ce ni se va întâmpla cândva, cumva și vom trăi fericiți până ... știm continuarea cu toții. În încercarea de a dezbate acest subiect, am să vorbesc despre povești. Unde altundeva apare iubirea, dacă nu în poveștile cu care am crescut ? De atunci învățăm că la un moment dat vom cunoaște un el sau o ea, că ne va cuceri cumva, cum, doar ea sau el știe cel mai bine, că nu va mai conta nimic, decât să rămânem împreună pentru totdeauna. Nu ne explică nimeni cum ajunge să ne placă acea persoană și nici cum avem de întreținut acea iubire, pentru că să nu uităm, sunt povești, unde misterul și magia sunt la ele acasă iar în fantezie e posibil orice.
Realitatea ne îndeamnă să ne răspundem la întrebări și dacă mă întrebi pe mine ce cred despre iubire, cât e simțire și cât e rațiune ... ți-aș spune că atunci când iubesc, trăiesc, simt ... dacă mă pui să vorbesc despre iubire, să încerc să o înțeleg sau să o explic, mă duc cu gândul la mecanismele emoției. Poate fi lipsit de frumusețea artistică care ar îmbrăca poetic iubirea, atunci când încerci să diseci o trăire atât de complexă.

Deși poate părea prea tehnic, aș încerca să definesc termenii. Iubirea e simțire, trăire, experiență emoțională, sentiment. Iubirea e și rațiune, gândire. Atât emoția cât și gândirea sunt producțiile minții noastre.

Studiile arată că atunci când trăim o emoție într-un anumit context situațional, nu acel eveniment sau situație ne produce emoția ci felul în care noi gândim despre situație, cum o percepem și o interpretăm.

Aplicând acest principiu iubirii pe care o simțim pt o persoană, observăm că trăim această emoție pentru cineva, pentru că în momentul întâlnirii acelei persoane, ceva s-a produs în noi, chiar dacă nu la nivel conștient sau voluntar. Nu tuturor ne plac aceleași persoane, nu ne îndrăgostim și nu iubim aceiași oameni. Dar atunci când întâlnim persoana care ne place și de care ne îndrăgostim, uneori fulger, pentru care simțim pasiune și trecând proba timpului și experiențelor ajungem să vorbim și despre iubire, ei bine, atunci gândim ceva despre acea persoană. Faptul că nu știm că se întâmplă acest lucru nu înseamnă că nu se și întâmplă în realitate. Gândim poate fix în secunda în care o vedem: ce persoană frumoasă, ce parfum seducător, ce zâmbet, ce magnetism emană, ce interesantă e, ce misterioasă, ce inteligentă, ce frumos se mișcă etc... Ne pot atrage o mie de lucruri mărunte sau nu, importante sau nu, superficiale sau nu fără să avem habar de asta. Se întâmplă repede, și e atât de copleșitor încât ar fi culmea chiar atunci să ne preocupe asta. Poate cel mult ne interesează cum să ajungem mai aproape de acea persoană minunată!

Oamenii care ajung să se cunoască, vor ști să spună ce persoana are mari șanse să le fure inima, iar asta nu îi mai miră atât de tare atunci când o întâlnesc. Ei stiu doar că se întâmplă ce știau că se va întâmpla, pentru că au găsit ce au căutat.

Puțini dintre noi ne cunoaștem cu adevărat. Misterul iubirii vine din faptul că nu avem acces la cele mai ascunse dorințe ale noastre, nu ne cunoaștem condiționările vechi, limitările puse de felul în care ne percepem pe noi și pe ceilalți, nu suntem conștienți de ce ne place sau nu și care e motivul ce se ascunde în spate. Înțelegerea iubirii nu vine din te miri ce explicații savante, nici din rețete sau reguli generale, pentru că acestea nu există. Nu ți se spune ce sau cum să gândești ca să simți iubirea. E o experiență intimă trăită în contextul privat al vieții și universului fiecăruia dintre noi pe care cu respect și blândețe avem să-l descoperim.

Avem șansa ca iubirile pe care le trăim să ne ofere sau nu un echilibru, dacă înțelegem ce din felul în care ne raportăm la noi înșine dă naștere, încurajează sau ucide iubirea pt celălalt. Ce gândim despre noi și cel din fața noastră atunci când simțim că inima vrea să ne iasă din piept ? Ce nu mai gândim sau gândim altfel când iubirea pălește și se transformă în ignorare ?

Simțim o atracție irezistibilă, instinctuală, declanșată de simțuri ce au un impact major asupra emoțiilor noastre. Nici asta nu e întâmplător. Un miros ne poate atrage și stimula pt că ne produce o serie de conexiuni în minte. Cu siguranță știți din experiență, cum la o simpla mireasmă, în minte vi se derulează amintiri vechi și trăiți emoții îngropate și crezute demult uitate. Atunci simțim și spunem că doar simțim și atât...și totuși..în mintea noastră...

Iubim apoi, simțind în continuare și gândind despre fiecare situație, moment, care ni se întâmplă: prezența persoanei iubite sau absența ei, calitățile sau defectele ei, relația permisă sau interzisă, gesturile mărunte sau mărețe, despre toate noi avem o serie de interpretări pe care le raportăm la convingerile noastre, valorile clădite de-a lungul experiențelor noastre și dăm verdictul emoțional. Evident, aceste gânduri pe care le avem, pot fi raționale sau iraționale. și când vorbim de cele raționale înseamnă că ne spunem lucruri ce au o logica, susținerea dovezilor și ne ajută așa încât să trăim echilibrul emoțional. Invers stau lucrurile când gândurile noastre despre o situație sunt iraționale. Vă dați seama că emoța resimțită de noi nu va fi dintre cele mai folositoare sănătății noastre ? Vă dau un exemplu: îmi dă atenție, mă apreciază și se poartă respectuos cu mine. Asta mă face să mă simt iubit/ă. Pentru mine, aceste gesturi sunt decodificate ca dovezi de iubire, pentru care la rândul meu, pot oferi iubire. Uneori doar simțim și habar nu avem că în spatele simțirii se ascund aceste gânduri și altele ...
Mergând mai departe cu exemplul, persoanele care se iubesc, ajung în relație și trăiesc iubirea, gândesc în continuare: nu foarte rațional când își spun: ea/el trebuie să-mi arate tot timpul apreciere, atenție, ca să mă simt iubit/ă! Atunci apare prima fisură în iubire...când fără să știm încălcăm regula esențială a vieții care spune că: doar pt că tu vrei ceva nu înseamnă și că acel lucru trebuie cu necesitate să se întâmple! Noi nu știm sau nu acceptăm acest adevăr și pretindem, crezând că e o adevărată catastrofă dacă nu ni se întâmplă. De aici, declinul iubirii; nu pentru că dintr-o forță necunoscută sentimentul se topește ci pentru că noi îl topim cu temerile noastre, neliniștea, venite din gândurile care ne-au scris harta după care citim realitatea.

Așadar, cât e rațiune, cât simțire în iubire? Multe din amandouă pt că una fără alta nu există. Atâta doar că de cele mai multe ori noi nu știm asta iar când situațiile nu ne oferă timpul să contemplăm ce ni se întâmplă, când totul e prea frumos ca să reflectăm, când nu vrem să știm altceva decât să ne pierdem în plăcerea simțurilor, când pur și simplu nu ne găsim o explicație și adesea ni se întâmplă asta, spunem: Iubim și atât! Adevărat! Nimic nu e mai fascinant decât cu înțeles sau fără să te lași în brațele trăirii și să te abandonezi ei...când lucrurile nu mai sunt atât de roz și spunem că iubirea își cere prețul, impropriu zis după mine...poate necunoașterea, ignoranța noastră, atunci începem...să gândim!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650

Superb eseu ! Marturisesc sincer ca m-a lasat fara cuvinte.
Oricat as incerca sa cuprind, se pare ca intotdeauna e altcineva care cuprinde mai mult. :)
... vezi tot

simtire, sau ratiune ?

Initial am vrut sa fie un comentariu, dar cand am vazut cat e de ampla, am zis s-o pun ca postare, spre disperarea unora, tot despre iubire. Mare lucru a spus cineva, ca iubirea e nesfarsita. :))
...
Cand iubesti, traiesti pentru celalalt si celalalt traieste pentru tine. Iubirea face parte din jocul vietii. E si bucurie, dar si tristete. E si cunoastere, dar si ignoranta. Este si naivitate, dar si ratiune. Si nu putem iubi retinut, cum spunea Floare de Colt. E absurd ! Cand iubim, imaginatia o ia inaintea realitatii. Umple golurile cunoasterii cu propria viziune despre "chipul" celuilalt. Nu e vina noastra, ci a naturii. Asa ne-a facut ea. Se numeste "simtire", traire sau cum i-o mai zice. Si e atat de frumos sa iubesti ..., incat ne intrebam daca iubirea nu e o loterie.

Sa va spun ceva din experienta. Nu e mare, dar suficienta cat sa fac unele afirmatii de bun simt. Sunt convins ca majoritatea ati trecut prin momentul "primului contact". Cand te intalnesti prima data cu cineva, simti din prima daca ti se potriveste sau nu. Asa e ? :) Adica ramai sau pleci !
Aici se opreste simtirea, aceea neintinata de ratiune.

Daca mergem mai departe, si ne intalnim si a doua oara, eventual incepem o relatie si ne simtim bine in compania lui, insemna ca "e ceva" ... ne place. E simplu: E SAU NU E ! Nu exista jumatati de masura, sau "stii ca ar fi, dar nu e", ca "imi place dar nu simt" etc. Daca dupa o vreme nu mai simtim (iubim), motivele sunt dictate doar de ratiune. Din acest moment incepe "simtirea rationala", motivata, care poate dura o zi sau o viata.
Ratiunea ne face sa revenim, sa "gustam" din "frumusetea" celuilalt. Sau sa ne distantam si sa nu-l mai iubim (simtim) pe cel care ne-a stat alaturi o vreme, cu acte ori fara. Uneori mai cautam si noduri in papura.:)

Stiti cand nu mai simtim ? Cand descoperim aspecte pe care nu le-am vazut initial. Sau vedem din ce in ce mai mult, ne place si simtim mai puternic. De multe ori aceasta e faza a doua a iubirii, cand iubirea navalnica se transforma in una puterica, bazata pe compatibilitate mentala. Cand in fiecare zi descoperim ceva ce ne face sa ne sarutam partenerul. Nu conteaza pentru ce, poate fi si un gest stangaci, o cana cu ceai dimineata, o floare sau o dezbatere pe tema iubirii. :))) Aceasta, dupa mine, e iubirea conditionata. Si nu e acea conditionare legala, certificata, ci o apreciere calitativa, multumire, respect sau pur si simplu bucuria de a fi impreuna.
...
Iubirea neconditionata, seamana cu iubirea unei icoane. Ne stabilim initial o imagine despre celalalt si il iubim pur si simplu, precum Catalina pe Luceafar, de la distanta - pe messenger.:)) O iubim constant, atata vreme cat se afla zugravita in mentalul nostru, in aceeasi stare. Nu tinem seama ca cel pe care il iubim se poarta urat, se degradeaza, e mai destept sau mai prost decat la inceput, sau nu vrea sa progreseze alaturi de noi. In iubirea neconditionata, nerationala, aceste aspecte nu au relevanta. Foarte interesant, care sunt celelalte aspecte ?:) In iubirea neconditionata, nu prea exista simtire, pentru ca nu exista contact fizic sau mental direct. Cand exista, apar inevitabil si nepotrivirile, deci motivele.
In concluzie, nu iubim neconditionat decat o imagine, o dorinta, si atat ! Si nu as spune ca e total neconditionat, pentru ca, totusi, iubim o persoana, un om. Iar acesta este: inalt, ochi albastri, minte sclipitoare ... deci tot conditionat.
...
Sau zbori prin viata precum fluturele in diminetile de vara si te asezi pe o floare daca ii simti aroma. Apoi pleci mai departe, fara sa-ti pui vreodata intrebarea: de ce ? :) Aceasta este simtirea pura, inocenta, primordiala. Traiesti din plin clipa. Iar daca ploua, te asezi sub o petala si astepti sa rasara soarele. Ce frumos ar fi, daca din pacate nu am fi oameni.
... vezi tot

iubirea vazuta de un psihoterapeut

Motivat de controversa legata de postarea anterioara despre iubire, aprins dezbatuta, atat aici, cat si pe duelul mintilor, am cerut parerea Anielei Minu - Psiholog clinician - Psihoterapeut.
Ii multumesc mult pentru efortul de a-si pune gandurile intr-un reusit eseu despre iubire:

Despre Iubire...

As vrea sa incep spunand ca despre iubire ar fi de dorit sa se vorbeasca mai putin si sa se traiasca mai mult si mai intens...si totusi nu putem trai daca nu incercam sa dam sens, sa explicam si sa intelegem, uneori neintelesul. Cu atat mai fascinant cu cat, ne loveste uneori cand ne asteptam mai putin, vine din partea cuiva la care poate nu ne-am fi gandit vreodata si ne da viata peste cap cu fluturasi in stomac la inceput si daca se sfarseste, cu un gol greu de digerat. Vorbesc despre iubire, cea care uneori pare sa nu aiba sens si totusi ea da sens vietilor noastre, ne scapa de ratacire si ne rataceste de noi, de ceilalti aruncandu-ne uneori pe culmi si extreme de extaz si nebunie.

Pentru iubire s-au sacrificat vieti, in numele ei s-au nascut capodopere, ea misca universul si totusi misterul ei ramane o experienta de patruns de fiecare in intimitatea tacuta a propriilor inimi, suflete, minti...

Iubirea e forta vindecatoare, sansa de a transcede, de a ne elibera, de a trai alaturi de ceilalti, singura care ne poate salva de la pieire, ne poate transforma pe noi, lumea...e forta care ne tine aproape si ne faciliteaza parcurgerea drumului prin viata.

Interesant e ca desi iubirea e darul cel mai pretios primit de la Dumnezeu. Dumnezeu insusi e iubire si din iubire ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui; in numele iubirii s-au dus razboaie, s-au comis crime, sinucideri, se traiesc depresii, se ruineaza vieti, asa incat nu poti sa nu te intrebi, care e treaba cu iubirea?

Nevoia tuturor de a o defini vine poate si din confuzia care se creeaza in mintea noastra atunci cand vrem sa ne explicam de ce in prezenta unei anume persoane ne „topim”, de ce nu ne mai putem lua gandul de la ea zile si nopti, de ce suntem dispusi sa sacrificam multe doar pt a simti din nou acel fior. La inceput nu stim cum sa ne explicam trairile si in naivitatea noastra putem crede ca suntem bolnavi, corpul ne-a luat-o razna, mintea nu ne mai apartine, poate suferim de vreo tulburare, o fi anxietate sau innebunesc..? Explicatia celor mai intelepti ne ajuta sa lipim prima eticheta pe un nou capitol al vietii noastre..e iubirea!..de acum descoperim ca nimic nu va mai fi la fel..ii prindem gustul si ca de un drog, devenim dependenti...vrem doze mai mari si mai puternice, ne pierdem in cautari variate si ne impingem limitele testandu-ne capacitatea de a simti, de a trai..asa ne construim pe noi adaugand file noi personalitatii pe care o scriem cu experientele prin care trecem si din care stoarcem lacrimi si exaltare.

Personal cred ca iubirea e un paradox, e una singura in fond si totusi e exprimata in multe feluri. Ne iubim pe noi, pe ceilalti, viata incercand sa pastram un echilibru de intensitati pt a ramane sanatosi. Nici chiar in cazul iubirii excesele nu sunt de dorit. In excesul iubirii descoperim de fapt o lipsa de iubire, poate mai degraba o nevoie egoista neimplinita. Nu cred ca iubirea e o justificare pt nimic din ce raneste. Cred in iubirea care il elibereaza pe celalalt si nu il leaga in lanturi. Daca e reciproca, sta de buna-voie. Nu cred ca cineva poate iubi cu forta, chiar daca aceasta forta sta in ratiune, argumente logice sau interese puternice. Cred in iubirea care nu inseamna a face sa-ti fie tie bine ci a-i dori binele celuilalt, evident reciproca daca e valabila exista echilibru. Nu cred ca putem vorbi despre iubire atunci cand e conditionata si cred cu tot dinadinsul ca poti iubi neconditionat persoana, fara sa-i accepti orice comportament. Pentru comportamente exista limite si din pacate din lipsa acestei intelegeri se comit grave erori ce poarta scuza iubirii.

Cred ca iubirea sanatoasa si autentica cum poate nu o mai intalnim in alta forma, e iubirea parinteasca..dramele din familiile noastre arata nu lipsa iubirii, ci proasta ei intelegere si exprimare a ei, condimentata cu lipsa unei educatii psiho-emotionale pt a vorbi o limba a iubirii care hraneste nu raneste.

Iubirea care ne rapeste mintile o cunoastem mai tarziu un pic cand corpul nostru e pregatit spre a raspunde chemarii procrearii, mintea insa e necoapta si atunci se nasc conflicte...pasiunea mistuitoare pe care dupa parerea mea impropriu o numim iubire, e indragostire, atractie, chimism..sunt anumite structuri nervoase responsabile cu gestionarea acestor nevoi ale speciei. Avem nevoie sa ne perpetuam si in acest scop corpul nostru si-a luat toate masurile. Studiile arata ca sunt anumiti indicatori specifici ai atractiei. Si, asa cum corpul nostru ne indeamna uneori prin impulsuri interpretate de minte ca irezistibile (vorbesc aici de atractia sexuala), exista si o creatie a sferei noastre psiho-emotionale, cu sediul impropriu zis al inimii, mai specific dupa mine, in minte, iubirea, care are un rol specific in supravietuirea speciei noastre. Fara iubire, nu ar exista nevoia de tandrete, protectie, grija, atasament, ocrotire..si am muri...cel mai evident e cazul bebelusului care traieste mai mult fara hrana decat fara iubire.

Mergand mai departe, fara iubire exista intarzieri in dezvoltare, retard, traume ireversibile, fara iubire ar creste monstri printre noi, la propriu, cu personalitati transfigurate, psihopate, capabile de orice.

Si totusi, sub numele de iubire uneori asezam prea multe: interese, orgolii, egoism,propria noastra neputinta, vechi conditionari ale unor convingeri irationale insusite de-a lungul existentei, manipulare, control, putere...niciunul din aceste atribute nu au de-a face cu iubirea.

Si totusi, fiind o experienta atat de subiectiva si personala, iubirea e explicatia pe care o auzi uneori de la persoane care isi justifica deciziile sau actiunile: mame care isi sufoca copiii cu o protectie excesiva spun ca fac asta pt ca ii iubesc..nu neg, dar pe langa asta cred ca e o mare doza de egoism si neputinta de acceptare a realitatii care se schimba. Aud iubiti care spun ca iubesc si totusi acest chip ascunde exercitarea puterii prin manipulare sau experimentarea slabiciunii prin raspunsul la santajul emotional al celuilalt...Toti acestia si altii asemenea, iubesc!

Iubim cum am invatat, ne place si ne simtim atrasi de cei care reflecta modelele observate de-a lungul vietii noastre si acestea difera atat de mult de la unul la altul...asa ne trezim ca ne atrag tocmai oamenii cu trasaturi pe care le detestam si de care in copilarie ne promiteam sa ne ferim pt totdeauna, asa descoperim ca uneori iubim nociv pt noi pt ca iubirea servita drept exemplu nu a fost un model demn de urmat. Din aceste motive intram in relatii atrasi de ce credem ca e iubire dar care de fapt poate fi un joc parsiv al mintii noastre de a reface niste tipare eronate cu dorinta de a le corecta- lucru ce nu se intampla aproape niciodata, si totusi noi le reluam uneori obsesiv...intram in relatii crezand ca iubim persoana dar cu putina sinceritate recunoastem uneori prea tarziu, ca am fost atrasi de iluzia a ce putea fi nu de ceea ce e persoana cealalta, am fost atrasi fara sa ne explicam de ce anume si doar tarziu, cand apar problemele si incepem sa reluam firul descoperim festele pe care convingerile vechi despre noi, ceilalti, iubire ni le-au jucat alegand in locul nostru.

Alteori pur si simplu nu stim sa iubim..nu am avut repere, nu stim cum sa ne identificam trairile, sa le gestionam, sa le exprimam....si chiar si atunci..iubim!

Da...cred ca iubirea nu e intamplatoare..nu pica din cer desi asa s-ar putea sa spulberam magia si misterul iubirii...despre asta ramane in datoria artistilor sa ne fascineze. Cred ca intamplator poate fi momentul intalnirii unei persoane de care ne simtim atrasi, contextul in care se poate intampla.

Cred ca exista cazuri de fericire din iubire pt persoane care au invatat sa iubeasca sanatos, pe ele si pe ceilalti...acestea sunt situatiile in care pornind de la o atractie care fundamenteaza pasiunea si de aici indragostirea, cu efort si contributii reciproce cei doi parteneri creeaza relatia pt a-i oferi astfel iubirii un spatiu de desfasurare...”au trait fericiti pana la adanci batraneti”...e doar un sfarsit de basm daca nu exista atractie sexuala, compatibilitate fizica si psiho-emotionala, implicare si efort reciproc.

Mai cred si ca indragostirea nu poate fi provocata, dar cred ca e o baza necesara dar nu suficienta pt o relatie de durata..in schimb, iubirea bazata pe convieturea in deplin respect, toleranta, rabdare, compasiune, atentie, intelegere, ajutorare, devotament, loialitate, tandrete reciproce poate sa mute si muntii din loc intr-o viata de om. Aceasta iubire nu e neaparat romantica sau erotica dar e plina de miez.

Atractia pasionala poate exista chiar in lipsa iubirii pt partener, la fel pot exista relatii bazate pe o iubire sincera si intensa fara o atractie pasionala in relatiile de cuplu. Cele mai satisfacatoare sunt cele care le imbina pe amandoua.

Fara a avea pretentia de a cuprinde un subiect atat de vast si profund, am incercat sa ofer perspectiva mea asupra unor aspecte ale iubirii, ramanandu-mi sa va urez din suflet sa iubiti sanatos si mult!

Numai ganduri bune! Aveti grija de voi!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650

... vezi tot

dragoste cu nabadai

Zilele trecute am aflat ceva interesant, care m-a facut sa-mi reconsider intr-o oarecare masura parerea referitor la iubire.
In postarile anterioare despre iubire, barbati si femei si altele, am incercat sa definesc iubirea in aproape toate sensurile ei. Iubirea pentru bani, pentru parinte, copil, partenerul de viata ori pasiune. Aproape tot ce exista pe lumea asta poate fi iubit, iar intenistatea sentimentului poate varia de la simpatie, pana la dedicatie si sacrificiu.

De ce iubim ? Ce anume ne face sa iubim ? Ce se intampla in interiorul nostru cand iubim ? Ce anume din afara noastra poate declansa iubirea ? Sunt intrebari care m-au preocupat si sunt convins ca voi gasi multe raspunsuri interesante in viitor. Ce sa fac, natura umana e fascinanta. :)
Candva am spus ca iubim frumosul si dispretuim uratul. Oare cat de adevarata este aceasta afirmatie ? In primul rand, frumosul si uratul sunt notiuni relative. Stiti ca "e frumos ce-mi place mie", sau ce pentru mine, e urat pentru celalalt.
Si mai cred ca iubirea reprezinta rezonanta materiei, a mintii si trupului, la frumos. Nu cred ca reactia trupului nostru, a mentalului, este mai speciala in cazul iubirii, decat orice alta reactie la frumos in general.
Ce inteleg prin "frumos" ? Frumosul reprezinta ceva din exteriorul nostru care prin asemanarea cu un pattern mental sau chimic, aflat in interiorul nostru, declanseaza o reactie ampla in intregul organism. Cam academica definitie ... Altfel spus, "frumosul" este ceva ce ne place si ne incanta simturile, si ne face sa il acceptam aproape neconditionat.
Cred ca si iubirea se conformeaza acestui principiu. Iubirea hormonala este reactia la un stimul vizual si chimic. Iubirea mentala este o reactie la considerarea capacitatilor mentale ale celuilalt. Luati-o va rog ca pe o incercare timida a unei minti de inginer de a intelege lumea in care traim.

Iubirea e placere, traire in detaliu, compatibilitate si comunicare la nivel celular si mental. Iubirea e ... totul. Iubirea e frumoasa. Iubirea e zambet si bucurie. E transformare, renastere si izvor de viata.
Dar oare de ce este nevoie pentru ca iubirea sa se intample ? De ce nu iubim pe oricine, oricand, si il iubim numai pe acela ... ? Pentru ca "acela", pentru noi, are ceva special.

Am spus la inceput ca am aflat ceva care m-a facut sa-mi reconsider parerea despre iubire. Sa va spun si de ce ...
Pana zilele trecute, am considerat ca poti iubi numai frumosul. Stiati ca poti iubi si uratul ? :)) Adica iubesti la celalalt, exact ce urasti la tine cel mai mult.
Sa va dau un exemplu. Agresivitatea, in general, este o trasatura neconvenabila pentru majoritatea dintre noi, pornind de la violenta fizica, si terminand cu cea mentala, verbala etc. Ei bine, exista oameni care desi detesta agresivitatea in orice alt context, iubesc agresivitatea potentialului partener de viata. Sunt atrase de agresivitate, considereand-o, in cazul barbatului, o dovada a potentei si masculinitatii sale - macho. Ele vor aprecia mai putin un partener (partenera) tandru, grijuliu, ocrotitor, bonom si linistit, si mai mult unul care va mentine o permanenta stare de "conflict", cu multa adrenalina. Asa sunt ele modelate. Ceva din patternul lor respecta probabil un alt pattern ce vine din trecut. Sau poate ca e genetic.
...
Cu ani in urma, am asistat la o intamplare. Undeva prin Berceni, un prieten si-a lasat intr-o dimineata masina parcata pe locul altuia. A lipsit doar o ora. Cand s-a intors, de la balconul de vis-a-vis, s-a pomenit cu o ploaie de invective, venind de la nevasta celui cu locul. Omul, stilat si manierat, a incercat: "Doamna, stiti, iertati-ma ...". Degeaba ! A stat o clipa, si apoi "si-a dat drumul". A luat-o pe respectiva pe limba ei, bagand-o si scotand-o pe toate partile. Brusc s-a facut liniste. Dupa ce am plecat, mi-a spus ceva ce mi-a ramas in memorie: "Femeia era invatata cu un alt gen de barbat. Pentru ea, a fi barbat, insemna sa injuri, sa-ti bagi si sa-ti scoti, eventual sa fie si batuta. Bunele maniere nu au avut niciun efect.". Si observ ca a avut dreptate.
Asta mi-a adus aminte de o alta intamplare, in care un tampit isi batea nevasta pe trada. Unui trecator i s-a facut mila de biata femeie si i-a luat apararea. In secunda doi, s-a trezit cu femeia pe capul lui .. "Ce te iei de barbatu-miu, baga-mi-as ... ?!" A scos papucul si poc ... Bine, exemplele ilustreaza o extrema a comportamentului uman, dupa parerea mea, destul de raspandit in zonele de periferie.
...
O prietena buna mi-a dat odata ca exemplu, faptul ca ea si-a iubit partenerul de viata pentru faptul ca era "agitat". Stiti, genul titrez, bea cafeaua in timp ce vorbeste la telefon, si eventual isi trage si pantalonii. In schimb, aceeasi trasatura, in orice alt context, ea o detesta.
Stiu pe altcineva, casatorita muti ani cu un prieten bun, pentru care faptul ca respectivul era grijuliu, manierat, spala, facea curatenie, piata si nu-si iesea niciodata din fire, nu a insemnat nimic. Era permanent nemultumita. Peste cativa ani au divortat, apoi ea s-a recasatorit cu unul caruia ii placea sa fie servit. Era fericita si superocupata cu spalat, calcat, piata ... Pe urma mi-am dat seama ca in patternul sau, modelul de barbat perfect nu era unul cu bune maniere, ci fara maniere. :))

Hai, mai dati-va cu parerea si voi.:)
Cer in special parerea unei prietene bune, psiholog de profesie. :)
Mut dezbaterea pe Duelul Mintilor.
... vezi tot

casatoria - un concept perimat ?

De mai multa vreme imi staruie in minte un subiect despre casatorie si modul in care ea este privita in zilele noastre. Este oare un concept perimat ? Azi am urmarit emisiunea Lianei Stanciu pe B1TV, tocmai despre acest subiect. Dincolo de parerile destul de personale ale invitatelor, am observat un fapt interesant. Se pare ca blogul meu este citit, pentru ca am recunoscut unele aforisme si reflectii. Nu este exclus sa fi fost luate din alta parte, dar prea semanau toate. Smile!

Este casatoria un concept perimat ? Dupa parerea mea, da ! Stati, nu aruncati inca ... :))
Ce este casatoria ? Dupa parerea mea, azi, actul in sine are doua componente:
una juridica - contract semnat in fata Starii Civile;
si alta emotionala - prin oficializarea unei relatii in fata lumii si a lui Dumnezeu.
In trecut el avea si o componenta materiala, destul de substantiala. Observam ca in culturile cu un grad avansat de civilizatie, partea materiala a disparut, lasand emotionalul sa se exprime liber. In schimb in culturile traditionale - vezi India, materialul are o pondere principala, partea emotionala fiind ignorata aproape cu desavarsire.
In traditia milenara a satului romanesc oficializarea unei relatii era urmata de vestita zestre. Adesea casatoriile se conveneau ca afaceri intre familii. Barbatul avea indatoriri extrem de precise si incadrate in norme morale, supravegheate indeaproape de familie si biserica (biserica avand si ea interesul ei material in afacere - vezi Ion de L.Rebreanu), si orice incalcare a lor se finaliza cu divortul si renuntarea acestuia la orice bun si drept material. Iar femeia avea datoria sa ramana supusa in umbra barbatului.
Vrem sau nu sa acceptam, acesta este modelul de casatorie (relatie matrimoniala) pe care l-am mostenit. Trebuie sa fim constienti ca orice alt model implica un alt mod de gandire si o alta abordare.
Acum pun intrebarea fireasca: suntem pregatiti, din punct de vedere al culturii si educatiei, sa acceptam un alt model ? Parerea mea este ca nu.
Si am sa va spun si de ce. Un alt mod, sa-i spun avansat, care sa excluda si sa transfere argumentul legal in plan emotional si moral, presupune un nivel de educatie pe care noi, ca natie, nu-l avem inca. E ca si cum am vrea sa pilotam un avion, fara sa fi facut scoala de pilotaj. Intr-un fel suntem prinsi intre trecut si traditie si un nivel modern nespecific.
Ca ideologie, comunismul a incercat sa rupa omul de material si traditional, inoculandu-i concepte avansate de moralitate. Inca douazeci de ani si ar fi reusit. :) Din pacate, procesul a fost intrerupt de o alta ideologie, care are cu moralitatea mult mai putin decat cea dinainte.

Dar ce presupune aceasta noua viziune asupra matrimonialului, implicit a relatiei dintre barbat si femeie ?
In primul rand presupune emanciparea femeii. Barbatul trebuie sa-si reprime instinctul de troglodit si s-o accepte ca partener egal de dialog. Iar femeia sa nu se mai considere inferioara, ci sa urmareasca sa se dezvolte personal si profesional.
In fiecare zi vad zeci de femei incarcate cu sacose, fuguta acasa sa faca mancare, sa spele, iar seara sa fie fresh la dispozitia "stapanului". Iar cand le-am spus ca nu e normal, m-au privit ciudat.
Parerea mea e ca atata timp cat aceasta abordare traditionala a conceptului de relatie este inca prezenta in peisaj, barbatul isi va privi consoarta ca pe un furnizor de servicii. Si o va iubi ca pe Dacie.
Ce legatura are asta cu conceptul perimat al casatoriei ?

Daca observati cu atentie, majoritatea casniciilor care se desfac au stransa legatura cu revolta femeii fata de vechiul concept, pe care tocmai vi l-am descris.
De ce revolta, pentru ca partenerii nu mai coopereaza in rezolvarea problemelor cotidiene. Desi partenerii contribuie finaciar in mod egal, aproape toate problemele casnice cad in sarcina femeii. Afectiunea se cladeste si perpetueaza prin atingeri, prin joc, prin comuniune si comunicare. Cu cat cei doi parteneri petrec mai putin timp impreuna, cu atat se vor distanta, iar iubirea lor se va stinge.
Daca ascultati barbatii, majoritatea va vor spune ca femeia nu ii mai satisface. Ce va spuneam anterior - o privesc ca pe un prestator de servicii.

Este casatoria un concept perimat ? Parerea mea este ca da ! Si il consider ca facand parte din evolutia noastra spirituala si culturala.
Vrem sau nu, pe masura ce societatea se va dezvolta, omul va deveni mai responsabil. Stiu ca va vine greu sa credeti; ma refer la urmatoarea suta de ani.
Imi place sa cred ca responsabilitatea va inlocui actul sau orice conventie scrisa, care da titlul de "casatorie" unei relatii.
Diferenta dintre casatorie si concubinaj (suna peiorativ) este tocmai actul scris si juramantul in fata altarului. Pot fi acestea eliminate ? Pentru persoanele profund religioase, sunt convins ca ritualul are o mare incarcatura emotionala. Pentru altii are doar o incarcatura festiva.

Pana la urma ce tine doi oameni impreuna ? Actul, juramantul, sau dragostea ? Ce rol au copiii in acest complex ?
Va invit la o dezbatere pe aceasta tema inepuizabila.

Am primt un link de la o amica, referitor la casatorie. Anexez mai jos continutul.
"Bărbaţii căsătoriţi au o stare a sănătăţii mai bună decăt celibatarii. Din punct de vedere biologic, riscurile de a se îmbolnăvi din cauza funcţionării precare a sistemului nervos sau circulator este mai mic pentru bărbaţii căsătoriţi.
Un studiu efectuat de către oamenii de ştiinţă americani a concluzionat că bărbaţii căsătoriţi au cu 10% mai puţine probleme de sănătate decât restul. Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au spus că bolile fatele pt fi prevenite mai bine prin căsătorie decât dacă se renunţă la fumat. Aceştia au examinat probe de sânge de la 1.715 voluntari cu vârsta cuprinsă între 57 şi 85 de ani pentru a măsura nivelul de proteină C reactivă (CRP) care este produsă de ficat ca si răspuns la starea slabă a sănătăţii. Totodată, studii anterioare au demonstrat că CRP-ul este în strânsă legătură şi cu bolile cardiace, ictusul şi depresia.
Datele studiului au arătat că bărbaţii căsătoriţi au un nivel mai scăzut de CRP decât oricare alt grup de masculi. Astfel, bărbaţii căsătoriţi au o medie de 1,16 miligrame de CRP la litrul de sânge, faţă de cele 2,27 miligrame prezente în sângele celibatarilor.
¨Acest studiu demonstrează cât de importante sunt legăturile sociale create între un bărbat şi soţia lui¨ a declarat Tony Cassady, profesor la Universitatea Ulster. ¨Echilibrul psihologic dat de către completarea reciprocă ajută foarte mult la o dezvoltare sănătoasă a întregului organism¨ a mai spus Tony Cassady."

... vezi tot

despre cupluri si relatii

Unde se termina iubirea, si cand incepe agonia ?
Multa vreme m-am intrebat, de ce oameni care s-au iubit, brusc, devin indezirabili ? De ce oameni, altadata doua suflete intr-unul, acum stau alaturi ca doi straini ? De ce viata in doi a devenit un chin suplimentar, o povara ? De ce dupa despartire, oamenii sunt mai nefericiti ca inainte ?
De ce este nevoie, pentru ca o relatie sa functioneze ?
O gramada de intrebari cu tot atatea raspunsuri.

Daca v-as spune ca secretul unei relatii este misterul si aventura, m-ati crede ? Sau ca esecul sta in ardei umpluti ?
Nu zambiti !
Ia priviti-va in oglinda trecutului si incercati sa va comparati cu cel / cea care ati fost candva.

Sa va ajut putin.
Inainte, am sa enunt un aforism:
Femeile si barbatii sunt de doua feluri: vanatori si culegatori. Viata si relatiile sunt un etern balans intre cele doua stari.

In zoologie este cunoscut un fenomen, numit metamorfoza. Un organism se transforma din vanator in culegator, apoi reia ciclul. Nici omul ca fiinta supusa legilor naturii, nu scapa de aceasta metamorfoza. Ea se produce involuntar si duce, cu timpul si de cele mai multe ori, la conflicte.

Starea de vanator

Este starea in care avem grija de noi. Suntem atenti ce mancam, cu ce ne imbracam, daca se umfla muschiul, daca mirosim frumos, ne cultivam vocabularul, glasul; starea reprezinta o goana nebuna dupa o relativa perfectiune. Scopul: atragerea cu orice pret a partenerului sau partenerei.
La cei tineri prospetimea trupului este lasata de natura, singura lor grija fiind investitia in carpe, tabla si o oarecare imbogatire a vocabularului.
Cei mai in varsta au deja ceva in cap, insa natura, parizerul si anii si-au lasat amprenta, intr-o mai mare sau mai mica masura.
La un moment dat, se intampla ! Vanatoarea ia sfarsit, iar vanatorul isi adjudeca trofeul mult ravnit. Nu va speriati, e reciproc.:)

Starea de culegator

Acesta este momentul critic. Fara sa vrea, imbatati de succes, partenerii incep sa se transforme in "culegatori".
Ca sa incerc o metafora,
fluturii isi pierd aripile, acum nefolositoare, si se transforma in omizi lenese, la care niciun alt fluture nu s-ar mai uita.

Sub puternica impresie ca nimic nu-i mai poate desparti, cuplul se adanceste treptat in problemele cotidiene. Apar copiii, griji suplimentare, rutina, gospodarie, munca la noua casa, goana dupa mancare si bani. Cat timp flacara sentimentului inca mai palpaie, nu-si fac griji sa schimbe fitilul.
Apar deformarile anatomice, rezultat al traiului tihnit de "culegator".
Dar schimbarea nu este data numai de provocari, ci si de atitudini, vocabular. "Te iubesc" devine din ce in ce mai rar rostit si se transforma in: "Doar stii ca te iubesc !". Un amanunt neesential.
Rutina zilnica se umple de verbe si adverbe: "Fa aia, fa ailalta ! Pune mana si schimba-ti chilotii, ca put ! Du-te la piata si ia un kil de carne, sa fac ardei umpluti ! Ai luat copilul de la after-school ? Vezi ca maine trebuie sa mergem la mama ! Da si tu cu aspiratorul, ca diseara vin Popestii !". O gramada de "fa" si "trebuie", cuvinte si expresii care au cu romantismul tot atat cat are o masa de Paste cu o cina romantica.
Anii trec, si fara sa-si dea seama, cei doi se transforma. El intr-un respectabil domn cu burta, abia-prinsa de pantalonii cazuti, iar ea, intr-un apetisant ardei umplut.
Ce nu se schimba, este aprecierea esteticului. Ea se uita cu o usoara invidie la trupurile feline ce-si ung provocator trupul cu creme, iar el viseaza la aceleasi trupuri, dar neindraznind sa deschida ochii. E usor sa te inseli si sa-ti spui ca arati bine, pentru ca ochiul nu sesizeaza diferentele imediate.

Apoi se intampla ... ! Intr-o zi ochii lui se preling incet de pe foaia cu cifre pe picioarele unei colaboratoare. O mica aluzie, un chicot discret, idila-i gata ! Urmeaza telfonul: "Draga, azi intarzii putin. Nu ma astepta cu masa.". Apoi delegatia, SMS-ul de seara, si raul s-a produs. Ea simte, cauta dovezi, apare si prietena salvatoare si a-tot-stiutoare cu eterna replica "Ti-am spus eu: toti barbatii sunt nemernici !". Si incepe tangoul.
N-am sa insist asupra deznodamantului.

Iubirea are nevoie de romantism si provocare, de mister si senzualitate.

Sa ne oprim putin asupra motivului despartirii, adica asupra "colaboratoarei". Sau daca vreti, a amantei.
E o femeie la 30 de ani, singura, trecuta printr-o relatie, cu experienta. Da, mare lucru am spus: cu experienta. Si care cunoaste pana la lacrimi pretul singuratii. Ea a fost in postura de victima, de culegator, de "ardei umplut". A stat si cugetat si a luat masuri. S-a transformat din nou in vanator. Se duce la sala, masaj, tratamente estetice, haine provocatoate, miros, vocabular si atitudine. Scopul ? "Sa puna mana" pe mascul. Nu discut de moralitate sau criterii de selectie, ci ma rezum doar la esenta fenomenului.

Nici barbatul vanator nu e mai prejos. Vezi "Tudor Chirila - amantul ideal".
Barbatul vanator stie ca trebuie sa puna mana pe ea. Singura diferenta este aceea ca, in timp ce femeia isi doreste stabilitate, familie, el nu vrea decat sa "i-o traga". E instinct primar. Pe urma mai vede el .... Smile! In general, barbatii nu vad dincolo de nevoie. Pentru ei stabilitatea e ceva secundar, un fel de solutie la o problema care poate sa apara sau nu. Dar acest aspect tine de educatie si nivel.
Vanatorul investeste in imagine. Putini investesc in profunzime, pentru ca profunzimea tradeaza, de regula, o intentie onesta. Se duce la sala, schimba chilotii o data pe zi, dus - de doua ori, masina scumpa, ambient, vocabular si atitudine. Chestia cu suptul burtii in oglinda si trecutul mainii prin par devine ritual.

Ce e de facut ?
Daca nu ati intuit solutia, v-o mai spun o data. Este extrem de important ca partenerii sa nu uite sa se ingrijeasca. Sa se pastreze in parametrii initiali. Dar si mai important, sa nu lase fitilul dragostei sa se stinga.
Am intalnit odata un cuplu vesel. Desi erau casatoriti de multi ani, se comportau ca la inceput. Se pupau, se giugiuleau, isi faceau avansuri, de parca atunci se cunoscusera. Atunci mi s-a parut ostentativ, nefiresc. Apoi am inteles importanta jocului. Ei nu faceau decat sa mentina flacara dragostei aprinsa. Si se "vanau" constant. L-am intrebat pe el, ce-l atrage la ea, ca nu arata chiar felina. A zambit cu subinteles. Mi-a soptit ca nici nu are timp sa-si dea seama. Smile!
Aceasta replica mi-a intarit inca o data convingerea ca mintea e mai presus de trup.

Unii oameni ajung sa traiasca aceste transformari de cateva ori, altii niciodata. Cei mai multi nu inteleg niciodata de ce li se intampla. Acestia din urma, barbati si femei deopotriva, dupa ce s-au despartit, in loc sa stea o tar' si sa cujete, prefera sa-si ingroape sansa in tarana neputintei. Sansa lor e sa se transforme si sa redevina "vanatori".
Dar cel mai mult ma doare de cei care "mor" incet unul langa celalalt.
... vezi tot

ma marit cu mos craciun

Ati vazut Dangerous Beauty, cu Catherine McCormack ? La un moment dat, protagonista, Veronica, isi intreaba mama: Mother, what is love ? Mama ii raspunde cu o usoara tristete: Love is a bargain !
Imi aduc aminte de acest raspuns de fiecare data cand ma gandesc la acea iubire "frumoasa", la acel sentiment nobil si dezinteresat care ar trebui sa lege doi oameni, mai presus de orice "bargain". Dar in acelasi timp nu pot sa nu ma intreb, ce este iubirea ? Ce face un om sa iubeasca pe un altul, ce anume declanseaza acea reactie chimica care te face sa privesti in gol cu un suras pe buze ?
Sunt convins ca majoritatea celor care au experimentat fenomenul, nu si-au pus niciodata intrebarea: "de ce ?". Si inca traiesc cu impresia ca iubirea e ca ploaia, pur si simplu se intampla ! Oare asa sa fie ?
Dincolo de poezie, cred ca iubirea, in esenta ei, se bazeaza pe lucruri simple si nu difera cu mult de orice senzatie sau necesitate, precum: savurarea unei prajituri, senzatia de plenitudine data de valurile marii cand iti mangaie trupul, placerea de a citi o carte buna, sau dorinta de a face dragoste cu cineva.

In urma cu doua duminici am fost invitat de un prieten bun la un gratar, undeva la curte. Aer curat, glume, muzica, fripturi, cam ce e necesar sa te simti bine. La vreo zece minute dupa asezat la masa, apar si ultimii invitati, o pereche. El avea in jur de 55 de ani, iar ea aproxmativ 25. Am zis, asta e, se poarta vintage. Din glume, apropouri si alte vorbe am aflat ca cei doi urmau sa se casatoreasca peste doua saptamani. Asta m-a facut sa ma uit mai atent.
Am ramas surprins putin, pentru ca nu mai intalnisem pana atunci o diferenta de varsta atat de mare. Ea arata fotomodel, subtirica, gen actrita de telenovela mexicana, iar el semana mai mult cu tata. Pe langa faptul ca nu se ridica ca nivel de inteligenta conjugala mai sus de Colentina anului 1900, a mai scos si o perla, cum ca in fiecare seara, dupa ce papa o banana si bea un laptic, adoarme ca un prunc. Cred ca ea ii pregatea lapticul.
Dupa alti doi mici cu mustar, l-am lasat pe el, pentru oricum era "dus", si m-am concentrat asupra ei. Nu parea proasta; mai curand nestiutoare, usor timida. La prima vedere mi s-a facut mila, si am fost tentat sa zic: "Saraca, precis o sa-si manace tineretea, nefericita !".
Ma iertati ca sunt putin zefemitor, insa cred ca in relatiile dintre oameni conteaza bunul simt. Si daca o sa mai apuc 55 de ani, sper sa nu-mi ia Dumnezeu mintile si sa ma indragostesc de una de 20.
Nu cred in dragostea nedefinita, dezinteresata, si nici el nu parea Einstein. Si totusi nu intelegeam cat jos trebuie sa fii, ca sa accepti asa ceva, ce putea sa-i lege pe cei doi, atat de puternic, incat pe ea sa n-o deranjeze diferenta. Ce anume a vazut la el ? Oricat de vioi ai fi, la 50 nu mai arati ca la 20.
Nu vreau sa va influentez parerea, dar am uitat sa va spun ca el "avea !". Era un personaj bine infipt in lumea afacerilor, bagat si in politica, lume interlopa etc.
M-au frapat si alte amanunte. N-am observat urma de tandrete, de afectiune, o mana tinuta in palma celuilalt etc. Ca fapt divers, mi-aduc aminte cum in urma cu doi ani, cineva luase un interviu unei vedete song, care abia se casatorise cu un prosper om de afaceri. Amandoi stateau pe canapea si intre ei statea un cutu. Atunci am facut un comentariu haios: "Ia uite si la asta, in loc sa-si mangaie nevasta, maingaie catelu'.".
Nu contest ca fatuca era emotionata; un eveniment urma sa se intample in viata ei. Parca imi mirosea a casatorie de convenienta.
A mai trecut timpul, apoi fata s-a retras cu fetele la povesti. Vulpoi batran cum sunt, nu m-am abtinut sa nu trag cu urechea. Era alta, se simtea in largul ei. A inceput sa povestesca despre nunta, ca au vazut localul, rochie, lumanari, ... si intr-un final, cum abia asteapta sa-i cumpere viitorul sot un apartament de lux in zona Circ Residence. Pe chipul ei rasarise soarele. Parca se marita cu Mos Craciun si astepta nerabdatoare cadoul.
Hopa, e clar: aici e vorba de business ! Si eu care credeam ca il iubeste ... Smile! Sunt rau ...

Sa indulcesc putin sarcasmul, am sa va spun ce cred ca s-a intamplat. Probabil ca fata, de conditie modesta, mergea pe drumul vietii, plin de anost, si intamplator, in dreptul ei opreste Fat Frumos pe un cal de 40.000 para. "Fata frumoasa ca lumina diminetii de primavara, nu vrei tu sa urci pe calul meu, sa te duc la castel si sa te fac regina ?". Eu daca eram in locul ei, ii dadeam cu calul in cap. Ea in schimb a zambit gingas si ...

Ei, aici e aici: si ... ? Astept raspuns de la cititoare ... si cititori deopotriva. Si daca vi se pare ca exagerez, sa nu va jenati s-o spuneti. Smile!
Continuarea parerii mele o veti afla din comentarii. ... vezi tot

o poveste de dragoste ?

Am ramas dator de saptamana trecuta cu sfarsitul unei "povesti de dragoste". Acum o voi spune pe toata.

S-a casatorit de tanara. Spiritul ei libertin a speculat prima oportunitate iesita in cale si a evadat. S-a indragostit de primul barbat intalnit, fara sa masoare, fara sa aprecieze in alta profunzime. Era fericita si libera. La inceput parintii s-au opus, dar pana la urma au acceptat. Au legat o familie, au clatit o casa. Au trecut cativa ani si apoi intr-o zi si-a dat seama ca vrea mai mult. Simtea ca ceva nu e in ordine, dar nu stia ce anume. O obosise monotonia, rutina, lipsa de fantezie. Se ingrasase, se facuse urata. Desi avea aproape tot ce-si dorea, se simtea ca un boboc de trandafir care asteapta sa fie mangaiat de primele raze ale soarelui. Si acele raze parca nu mai veneau.

Intr-o zi a rasarit soarele in viata ei monotona. S-a indragostit din nou, dar nu de barbatul cu care era casatorita, ci de un altul, cu douazeci de ani mai mare. O cucerise prin prestanta, prin nivel intelectual, prin stralucire. Era exact ce si-a dorit dintotdeuna. Simtea ca ii poate oferi totul.
N-a fost chiar la prima vedere. Il stia de cativa ani. Avusesera relatii de afaceri, el pe un post de decizie, iar ea de furnizor. La inceput a fost ceva timid, cateva priviri, atingeri, apoi intr-un final si-au marturisit iubirea. Lui i-a fost teama sa n-o raneasca, dat fiind lipsa ei de experienta. Mai era un inconvenient, minor, era casatorit si avea copii. Dar nu era o problema, si ea era casatorita. Urmau sa divorteze si toata viata era a lor.
Stia sigur ca nimic nu o mai poate tine langa sotul ei. Suferise prea mult ca sa mai accepte. Si apoi noul iubit era altceva. Functie importanta, calatorii de afaceri in strainatate, plaje aurii. Doamne, cat de fericita se simtea, il iubea din toata fiinta ei. Si mai era ceva ce inclina balanta. Faceau sex nebun. Se potriveau ca doua boabe intr-o pastaie. In viata ei nu mai avusese atatea orgasme. Iubitul ei nu era un incuiat ca celalalt. Avea fantezii, ii placea sa inventeze. Ziua munceau amandoi, iar noaptea era numai a lor; ore intregi de extaz. Se simtea dorita, ocrotita. Pasiunile acunse iesisera la iveala dintr-odata, in toata splendoarea lor. Era fericita !

Pe langa placere, relatia lor cuprindea si o latura utila. El era puternic si cu influenta. Ii deschisese aproape toate usile. Toate ofertele ei erau puse inainte. Devenise furnizorul numarul unu al multor firme de top din oras. Va imaginati cat de fericita era.
O vreme s-au ascuns de ochii cunostintelor. Nu era un oras mare, iar ei erau cunoscuti. Mai ales el.
Inchiriasera un apartament. Acolo isi petreceau noptile de amor nebun.
Sotul ei simtise demult ca ceva nu era in ordine si convenisera ca pana in momentul oficializarii, fiecare sa-si vada de viata lui. Mai faceau dragoste, dar era ceva spontan, neinsemnat.

Ea si-a tinut promisiunea si a divortat. A devenit libera. Jumatate din drum era parcurs. Ramanea cealalta jumatate, care depindea de iubitul ei. N-a indraznit sa-l forteze, pentru ca ii cunostea situatia delicata. Se multumea cu un: "... cand voi fi pregatit". Si a asteptat. Din luni s-au facut ani. Cand deschidea subiectul el se intrista. Evident ca ceva il tinea langa cealalta, dar nu-si dadea seama ce. Probabil ca erau copiii. Si mai intelegea ca un proces de divort nu e simplu, cand ai de impartit averi si suflete. Se consola cu promisiunea ca "intr-o zi ...". Au mai trecut cinci ani in care nu si-au refuzat nimic. Calatorii in strainatate, delegatii in hoteluri de 6 stele, plimbari sub clar de luna pe riviera, cluburi de noapte, cadouri scumpe si nopti furtunoase. Stralucire si epatare. Exact ce-si dorise dintotdeuna.

Intr-o seara s-au intalnit la cuibusorul de nebunii. El avea ceva pe suflet. Ea nu-si dadea seama, dar banuia ca era vorba de divortul lui. In cele din urma el si-a luat inima in dinti si i-a spus ca nu poate sa divorteze pana in momentul in care copiii nu vor implini 18 ani. A ramas stupefiata. Insemna sa mai traiasca asa inca sase ani. Deja era prea mult, si nu stia sigur ca nici atunci nu va aparea alt motiv. N-au mai facut dragoste.
A crezut ca l-a pierdut pentru totdeuna. Il iubea enorm. Nu putea sa-l piarda. Ii oferea tot ce-si poate dori o femeie: contracte, sex, stralucire, iubire.
Au stat o vreme despartiti. Nu s-au mai sunat, nu si-au mai dat mesaje. Drumurile li se intersectau uneori, dar niciunul nu indraznea sa vina spre celalalt. Intr-o zi a lasat o factura secretarei lui. I s-a parut ca aceasta se uita altflel la ea, mai altfel decat in alte dati. Relatia lor nu mai era demult un secret, dar nimeni nu indraznea sa spuna nimic. Acum era un zambet care spunea: "Ai vazut, asa-ti trebuie. Acum e al meu. Eu sunt number one !".
In mintea ei a incoltit samanta geloziei. Cum, iubitul ei, care ii promisese ca divorteaza si pe care il asteptase ani si ani, o insela ? Cel pentru care facuse operatii estetice sa arate bine si indurase certuri in familie, cel pentru care isi sacrificare cei mai frumosi ani si isi lasase o casnicie ? Nu era cu putinta. Trebuia sa fie sigura !
Peste cateva zile au avut o discutie. Si-a infrant timiditatea si l-a intrebat scurt daca mai are o alta relatie. El a recunoscut ca s-a intamplat intr-o seara la birou. N-a vrut, dar pur si simplu s-a intamplat. Ca inca o iubeste mult si sa sa nu se supere pe o relatie trecatoare. I-a spus aproape cu lacrimi in ochi ca ii lipsesc enorm noptile lor pline de fantezii si nu-si poate dezlipi ochii de la pozele ei nud. Nu poate dormi gandindu-se la ea si vrea neaparat s-o vada, s-o atinga.
S-au intalnit. El a venit cu un imens buchet de trandafiri rosii. Stia ca sunt florile ei favorite. Si ca semn de pretuire i-a facut cadou un colier superb.
A incantat-o ! Nu mai putea de fericire. Intr-o clipa a uitat de tot si s-a aruncat in bratele lui, sarutandu-l. I-a smuls hainele, mana ei i-a mangaiat pieptul, apoi a coborat usor. Era tare.
Au facut sex salbatic. S-au redescoperit. Simteau ca nimic nu e mai important decat iubirea lor, nici macar o aventura la birou.

//

Si acum sa va povestesc despre El.
Am sa-i fac o scurta caracterizare, zic eu esentiala.
Are peste 50 de ani. Este un personaj important al lumii finaciare, cu un salariu de multe mii de euro. Extrem de calculat, cultivat, rafinat, abordand mai curand o alura de profesor universitar, decat de taran scapatat, este genul de individ care a urcat rapid treptele afirmarii profesionale, bazandu-se aproape exclusiv pe propria capacitate intelectuala. In ultimii douazeci de ani a detinut numai functii de conducere. A pus intotdeauna familia pe planul doi. Sub obisnuitele pretexte: "am foarte mult de lucru la birou" sau "sunt in delegatie", a preferat sa-si construiasca o viata paralela, cu multe aventuri extraconjugale, lasand cresterea copiilor si alte activitati casnice pe umerii sotiei, el limitandu-se la a le asigura suportul financiar. Probabil ca va intrebati, cum poate rezista o asemenea casnicie ? Asta m-am intrebat si eu. Ei bine, se poate, mai ales cand la mijloc sunt bani multi. Sotia si-a faurit si ea o viata la fel de paralela si dezinteresata. Cei care au pierdut sunt copiii. Au probleme psihice, corijente, vagabondaj, droguri si altele.
Cam acesta este portretul lui. Si din pacate nu este singular.

Sa revin la momentul intalnirii dintre cei doi.
Am spus ca aveau deja relatii de afaceri, ea fiind furnizor, iar el factor de decizie.
Parerea mea este ca el a citit-o din prima. Avand experienta, si-a dat seama ca ea este nemultumita si este in cautari. Ce anume cauta ? Ocrotire, stralucire si sex. Nu e nimic peiorativ in cele trei. Pentru unii reprezinta cocktailul fericirii. Iar el i-a oferit umarul pe care sa-si "planga" nefericirea. Am vazut faza de atatea ori, incat as defini-o ca fenomenul "colegului de serviciu". Ma rog, coleg sau nu, are mai putina importanta. Real este ca multe femei cad in aceasta capcana, intinsa cu maiestrie de anumiti barbati.
Pe ea n-o suspectez de nesinceritate. La 22 de ani, sa-mi fie cu iertare, cunostea putine adevaruri despre oameni. Pe el in schimb, da ! El nu-si cauta decat o amanta. Daca as fi fost atunci, probabil ca n-as fi spus-o cu convingere. Acum, dupa atatia ani, in care el nu a schimbat absolut nimic in viata sa personala, nu a facut un pas oficial in directia ei, care sa-i sustina "iubirea" declarata, imi da convingerea ca nu si-a dorit decat o amanta.
Nu e nimic rau in a avea o amanta, atata vreme cat nu incerci s-o pacalesti. Putea sa-i fi spus: "Fata draga, du-te ! Nu te baza pe mine, pentru ca eu nu-ti pot oferi caminul pe care-l cauti.".

In sprijinul convingerii vine un alt aspect interesant. In paralel, in anii cat cei doi au fost "impreuna", el a mai avut si alte aventuri.
Ea s-a prins si i-a reprosat acest lucru. Daca tineti minte, in povestea ei, la prima abatere el si-a cerut iertare intr-un mod destul de romantic. Ca sa se razbune, si ea a inceput sa-si caute prieteni de ocazie. El s-a bucurat, sugerandu-i chiar o ralatie deschisa alaturi de alte cupluri.

Ei bine, aceasta "relatie" dureaza inca. Singurul aspect usor schimbat, este ca ea s-a cam saturat de aceasta amagire care tine de aproape zece ani, dar nu are puterea sa se rupa.
Pentru mine este o dilema, pe care am s-o descos pana la urma, ce doreste cu adevarat ea ?
Pare hilar, dar de unde a plecat totul, si unde s-a ajuns ?! Nu mai stiu ce sa cred. :) Pana la urma ce e, iubire sau afacere ?
M-as bucura sa-si dea si ea seama si sa traga linie.

Povestea este cat se poate de reala. Este o poveste care vine sa confirme inca o data ca nu poti fenta viata, iar daca o faci, pana la urma se intoarce impotriva ta. Este o poveste care demonstreza ca cei care cred ca banul poate cumpara orice, se inseala amarnic. Protagonistul se afla acum intr-o imensa cumpana, stand intr-un fotoliu alaturi de un pahar, intrebandu-se ce a realizat el pe lumea asta. Toata viata lui a cules, fara grija pentru mai tarziu. Acum pomul a ramas fara rod, iar el a pierdut.
Tin minte o vorba auzita in urma cu douazeci de ani de la niste oameni modesti, care atunci cand venea iarna, rosteau: "Ehei' toata vara mititei, acum p... bocancei !".
Si ea este la fel de vinovata ! A preferat sa traiasca in promiscuitate, bazandu-se pe un om care mai mult a luat decat a dat. A iubit si inca il iubeste pe cel care a transformat-o in "prostituata". S-a bucurat de beneficii de moment si a crezut in minciuna, ignorand faptele si putregaiul ascuns in spatele lor. Isi va reface viata ? Cu siguranta ! Dar tare mi-e teama ca va cauta un om care sa semene celui dinainte. De ce spun asta ? Pentru ca in povestea aceasta ea nu vede decat ce vrea sa vada, si sa ignore cu nestiinta esenta. Ea nu vede decat ca el nu a vrut sa-si paraseasca familia. Atat ! De ce nu a facut-o, e prea complicat. Smile! ... vezi tot

totul e fizica !

In fiecare seara pe Hallmark e un serial pe nume "Medium". E extrem de relaxant, ca dealtfel toate filmele cu violenta 0.
Imi place de personajul secundar, sotul mediumului. E un personaj pitoresc, mucalit si extrem de spiritual. Aproape fiecare replica a lui vine si se potriveste la fix pe context.
Aseara a fost la fel si mi-a placut enorm cum a descurcat o situatie delicata.

S-a dus impreuna cu sotia la mall sa vada un film. La intrare dau nas in nas cu o fosta prietena din vremea cand erau amandoi asistenti universitari. Pe vremea aia era necasatorit. Tipa era la baza fizician, renuntase la inginerie si se mutase in alt oras. Se casatorise si se apucase de imobiliare. Sotia, medium fiind, a simtit imediat ca barbatul ei a avut o relatie cu respectiva. Ba mai mult, a vazut in minte chiar faza in care cei doi faceau dragoste, impreuna cu urmatorul schimb de replici: "Cum faci de reusesti sa ma exciti in asa hal ?", iar el a spus: "Totul e fizica !".

Aparent intamplatoare, intalnirea a fost regizata de amica respectiva. Aflase ca fostul ei iubit din tinereti lucra la o mare companie si si-a zis ca i-ar putea fi de ajutor cumva. De fapt urmarea sa obtina un post de PR manager la compania unde respectivul era director. In CV-ul ei lipsea o calificare si avea nevoie ca el sa-i puna o pila.
Prin urmare, l-a invitat la o masa si i-a spus despre ce e vorba. El a ramas putin surprins. Tipul extrem de corect, s-a uitat in CV si i-a spus clar ca nu este calificata, si intrucat ii cunoaste pe cei din comisie, precis va fi respinsa. Ea atunci a trecut la planul B si i-a marturisit la ureche ca si-ar dori nespus sa experimenteze impreuna legile fizicii, ca in vremurile vechi, pana noaptea tarziu. In acelasi timp i-a strecurat un picior pe sub masa.
Acum vine replica lui.
"Draga, uite cum sta treaba. Nu ai calificarea corespunzatoare pentru postul scos la concurs. Iar in ce priveste celalalt post, el este deja ocupat de cineva care stie despre fizica mai multe decat stim amandoi la un loc.".
S-a ridicat si a plecat, lasand-o pe tipa cu gura cascata. ... vezi tot

si banul poate fi iubit ...

Apropo de dragoste si interese financiare. Sunt convins ca multi v-ati uitat la diferite emisiuni cu personaje pitoresti la bucatarie, gen Cireasa de pe tort. Personajele respective erau fete pe la 25 de ani, maritate sau nu, silite sa treaca prin "furcile caudine" ale gatitului.
Mi se pare interesant un aspect si am sa-l exemplific cu ilustra Monica Columbeanu, aparuta si ea la emisiunea amintita.
Pe piata e rezidenta o imensa nebuloasa privind intentiile ei de la inceput. L-a luat pentru bani sau pentru altceva ? Adica ce a iubit mai mult la el ?

Chestia cu banii parca e asa, un stigmat. "Aha, l-a luat pentru bani !". Cred ca provine din mentalitatea traditionala, sa privesti o fata care se marita pentru bani, ca pe o curva. Sunt multe asemanari, dar, totusi, sa nu exageram. Curvele nu iubesc altceva decat banul. Acesta este motivul pentru care multe fete declara la capitolul motive, cu totul altceva, cum ar fi trasaturile interioare: bunatate, tandrete, altruism, frumusete, sex etc.
Nici Monica n-a declarat altceva, si inca sustine sus si tare ca il iubeste pe Iri pentru orice altceva decat banii.
S-o credem sau nu ? Pai sa vedem.
Ati vazut-o la emisiune cum tinea in mana lingura ? Impiedicata rau. Habar nu avea sa gateasca sau sa curete un cartof. Era evident ca nu facuse de multe ori in viata exercitiul acesta. Daca v-ati fi uitat mai atent, pe langa faptul ca nu stia, avea o repusie fata de lucruri injositoare, cum ar fi spalatul unei cratite sau tocatul unui morcov.
A, mi-am adus aminte de o alta faza cu o alta concurenta, cand radea un morcov. S-o fi vazut cu cata pasiune se atasase de el si il freca ... Smile!
...
Ma intreb, tu ca fata, daca vrei sa-ti cladesti viata singura, si nu ti-ai pus in gand sa depinzi de altcineva, presupun ca primul lucru care-l inveti, e sa-ti faci mancare, sa speli o rufa si altele intime. E penibil sa ajungi la 26 de ani si sa nu sti sa fierbi doi cartofi. Pe urma, daca te duce mintea, iti cladesti o cariera si mananci la restaurant. Gresesc ?
Probabil ca Monica noastra s-a gandit din frageda pruncie, ca nu va avea nevoie sa-si gateasca singura. Sau poate nu a gandit deloc. Si daca nu a gandit ea, ca mi se pare firesc ca la 18 ani sa nu gandesti prea mult, cine a a gandit in locul ei ?. Macar sa-i fi spus: "Fata draga, pune mana si invata sa gatesti, ca intr-o zi o sa fii la casa ta. O sa ai copii si tu. Si cand barbatul va veni de la munca, sa ai ce-i pune pe masa ! ".

Nu, cred ca sunt eu prea logic si am impresia cateodata ca lucrurile se desfasoara dupa un anumit tipar guvernat de bun simt. Cred ca unii oameni nu tin seama de tipare. Pur si simplu nu gandesc mai departe de ziua de maine si isi ghideaza viata pe principiul: "Las' ca vad eu ce fac !". :)
Este foarte probabil ca Monica noastra sa fi plecat la drum cu mainile in buzunar, si cu gandul la merele pe care le va gasi pe dealul Magurei. Si pe drum i-a iesit in cale Fat Frumos cu o decapotabila ... ... vezi tot

in iubire conteaza doar puterea sentimentului

Oameni buni, femei si barbati deopotriva, iubirea este iubire indiferent ce forme imbraca. Catalina s-a indragostit de Luceafar. Elena de parul lui Paris. Penelopa de intelepciunea lui Ulisse. Josefina de mintea si puterea lui Bonaparte. Amandine (George Sand) de muzica lui Chopin. Si povestile pot continua la nesfarsit pana in zilele noastre. Angela Burlacu l-a parasit pe inginerul Gheorghiu pentru faima lui Roberto Alagna. Monica s-a indragostit de moaca de pacalici a lui Irinel si Barladeanca de celalalt pacalici. :)
In iubire nu conteaza "de ce ...", pentru ca ar insemna sa fim subiectivi. De ce subiectivi ? Pentru ca ar insemna sa-l judecam pe celalalt dupa chipul si mintea noastra. Ori e absurd sa credem ca altcineva poate iubi ce iubim noi. Sunt si exceptii, dar pe acestea le cautam toata viata.

In iubire conteaza doar puterea sentimentului. Cu cat motivul este mai profund, iubirea este mai puternica.
Cand iubesti lucruri trecatoare, cum ar fi banul, iubirea poate semana cu o simpla afacere. Ai, te iubesc, nu mai ai, te-am parasit ! Si credeti-ma, n-ati vrea sa fiti pe patul de spital privindu-ti iubirea de-o viata cum stramba din nas.
Uneori puterea unor oameni sta in intelepciune si stiinta. Nu neaparat stiinta de a face bani, desi ar fi ideal, ci in altfel de stiinta. La urma urmei saruti niste buze, nu un card bancar.

De cand lumea si pamantul, femeile au fost sivor fi atrase de putere. Au fost atrase de oameni care le pot oferi siguranta. Au fost si femei puternice care cautau altceva. Dar in esenta, femeile au cautat protectie pentru ele si copiii lor.
Ei, aici e problema. Rareori puterea financiara este sora buna cu puterea mentala. Mai ales in societatea noastra, tipic speculativa, care a dezvoltat un tip de personaj cu putine scrupule.
Cand un romanas de-al nostru va ajunge ca Warren Buffet, sa traiasca intr-un apartament modest, iar averea s-o doneze universitatilor si spitalelor, atunci in fata lui ma voi inclina cu respect. Pana atunci ...
Banul iti da putere, si mintile mai putin educate pot uita cu usurinta bunele maniere. Cand ai bani, te poti usor autoconvinge ca poti cumpara orice, inclusiv dragoste. Banul e ca un drog, atat pentru cei care il au, cat si pentru cei care si-l doresc.

Si dramele sunt destule. Istoria e plina de ele, de la opere literare, pana la paginile tabloidelor.


... vezi tot

sentimentele ne fac mai buni, mai intelepti, mai frumosi

Umbland prin viata am avut prilejul sa descopar povesti interesante despre oameni, locuri si fapte, unele povestite, altele vazute chiar de mine. Fiecare poveste e interesanta in felul ei si multe emotionante pentru cei care le-au trait. Unii reusesc sa treaca peste, altii raman ancorati in trecut, fara sa inteleaga ce li s-a intamplat si de ce. Cele mai frumoase povesti sunt cele in care rasare soarele dupa furtuna. Cele mai triste sunt cele in care protagonistii nu vor sa paseasca mai departe si sa accepte ca au pierdut. Acceptarea e esentiala. Presupune detasare si invatare.
...
Ati trait vreodata sentimentul pierzaniei ? Nu cred ca exista cineva care n-a pierdut ceva.
Uneori pierdem un obiect, alteori ceva mai mult. Putem pierde bani, pe cineva drag, un sentiment sau pur si simplu timpul. Banii se fac usor, si cu putina minte poti sa pierzi mai putini.
Cu timpul e altceva, nu-i simtim valoarea, doar asa in treacat, oftam si rostim: ‘Ehei, daca acum cativa ani as fi facut asta, ce bine era !”. Timpului ii alocam resurse nemasurate, de la cele materiale, la cele sufletesti, si cu cat traim mai intens, cu atat pierdem mai mult.
Cele mai de pret sunt sentimentele. De ce fac parte din ecuatie, pentru ca de cele mai multe ori daruim fara asteptam ceva in schimb. Sentimente nu insemna numai cuvant. Ele insemna totul, de la caramida pusa la temelia unei case, la bucatica de salam impartita pe-o treapta neterminata, un copil, bucurii, necazuri, urme ale trecerii noastre prin lume, si mai important decat toate, zambetul pe care l-am lasat candva pe chipuri acum triste. Sunt lucruri pe care intr-o buna zi le pierdem. Frumos ar fi sa nu le pierdem niciodata si sa ajungem la batraneti rostind cu mandrie “Iata ce las in urma mea !”. Dar nu depinde numai de noi. Sentimentele sunt ca scrisorile returnate pentru ca destinatarul nu mai exista. De cele mai multe ori noi suntem artizanii pierzaniei, alteori e ceva mai presus de noi.

Aproape nu exista film istoric romanesc care sa nu contina o scena cu arsul unei case, si durerea celor care trebuiau sa plece din fata navalitorilor. Pentru cei care n-au simtit vreodata sentimentul pierderii, scena poate parea banala. E la fel de trist sa privesti cum tot ce ai adunat, fiecare cui, caramida, uneori patata cu sudorarea fruntii ori cu zambetul implinirii, fiecare poveste traita alaturi de cineva, se sting dintr-odata, mistutite de flacara despartirii. Cu atat mai dureros pentru cei obisnuiti cu taina lucrului bine facut.

Am intalnit persoane care spun: “Eu nu ma leg de lucruri !”. Nu, nu noi ne legam, ci ele se leaga de noi. Si apoi nu sunt simple obiecte ci sentimente. Sunt amintiri.
Mi se intampla uneori sa caut intrun sertar si sa dau peste un obiect neinsemnat, un pix de exemplu. Pentru toti nu e decat un simplu pix. Pentru mine e cadoul primit candva de la cineva drag, care nu mai este. Pot sa-l arunc ? Nu, nu pot ! Desi amintirea lui ma face sa sufar, suferinta face parte din mine si simt ca ma innobileaza.
Dar ce faci cand lucrul peste care dai apartine cuiva care te-a facut sa suferi ? Nu este vorba de vreun dusman, ci de cineva pe care l-ai iubit candva. Uite, va intreb, voi ce faceti in cazul acesta ?
…
Dar toate trec, si raman doar amintirile, care cu timpul se vor stinge, aruncate in vreun cotlon al memoriei, precum un CD in sertarul cu alte sute. Iar cand din intamplare pasii ne poarta prin locuri, ori atingem un obiect, pentru o clipa ne teleportam in timp, amintirile navalesc peste noi si retraim cu intensitate fiecare moment petrecut candva. Apoi ne trezim si zambim, iar cu dosul palmei stergem o lacrima ce se prelige pe obraz. E durere, bucurie ? Cred ca e ceva amestecat.
Si mai cred ca sentimentele ne fac mai buni, mai intelepti, mai frumosi. Dar nu pentru toata lumea, ci doar pentru cei care stiu sa vada. ... vezi tot

dragostea - eterna enigma

Ne lovim de ea de cand ne nastem pana in ultimul moment, si tot enigma ramane. Unii prefera s-o ignore si s-o tina inchisa in cutia cu traditii. Altii o scot la vedere, si inainte de a invata sa se poarte cu ea, se frig.
Una din intrebarile care m-au framantat multi ani a fost: de ce se despart oamenii ? Ajung sa convietuiasca un an, trei, sapte si apoi se despart, la prima vedere, fara un rost anume. De ce doi oameni, femeie si barbat deocamdata :), dupa ce si-au jurat dragoste si credinta vesnica, in cativa ani ajung sa nu se mai suporte, si cel mai rau, sa-si adreseze cuvinte grele, de ramai cu gura cascata si exclami: “Ce-aveti oameni buni ? Nu sunteti sanatosi la cap ?”. Dar ei au motivele lor insemnate, majoritatea purtand eticheta: celalalt e de vina ! Putini ajung sa se uite si in ograda lor, si in cele din urma sa-si asume partea lor de vina.
Intr-un cuplu comunicarea este esentiala. Este foarte important ca in momentul in care apare o “nelamurire”, ea sa fie lamurita in cat mai scurt timp. Si mare atentie, cand ne exprimam, sa avem grija ca mesajul sa fie transmis, tradus, in limbajul celuilalt. Ca doar el vrem sa priceapa, nu ?
Stiu, nu toti pot sa comunice, sa-si exprime sentimentele. Pentru multe cupluri "diferenta de limbaj" reprezinta un handicap esential, iar cu timpul, cei doi ajung sa stea unul langa celalalt, dar sa privesca in directii opuse.
In popor e o vorba: “dragoste cu sila nu se poate !”.
Stiti cate cupluri ajung sa se cunoasca, sa faca dragoste, dar in realitate sa nu se cunoasca deloc ?
Cunoasterea e de doua feluri: intima (sexuala) si mentala. Una e jos, iar alta sus. Ce bine ar fi sa ne patrundem si mintile in acelasi timp. Seamana a SF ? Smile!
Toti am fost tineri; unii inca suntem. Ne aducem aminte ca la varste fragede, aveam tendinta de a da o pondere foarte mare intimitatii. Era cel mai de pret lucru pe care il aveam atunci. Pe urma am mai crescut si am pus si in celalalt taler al balantei.
Intimitatea a fost si va ramane o chestiune extrem de personala, un fel de ultim bastion in calea "navalitorilor". Tocmai importanta ei, mai ales daca ajungem sa ne dezvaluim, ne da impresia ca partenerul ne apartine, ne seamana, in cuget si simtiri. Fals ! Mintea e una, trupul e alta. Istoria e plina minti diabolice ascunse de fete angelice.
Stiti cati privesc dragostea ca pe ceva nerentabil ? S-au obisnuit din frageda pruncie ca totul are valoare materiala. Asa au fost educati de parinti, mai intai cu bomboane, apoi cu bani.
Sincer, ii apreciez mult pe cei care isi rezolva “problemele” repede. Nu le trebuie mult sa constate ca partenera sau partenerul nu-i mai satisface sexual. Multe realtii se reduc la aspectul fizic, hormonal. Ciudat, desi motivul pare destul de evident, putini il accepta. De ce ? Pentru ca intervine posesivitatea.
Da, posesivitatea ! “E al meu / a mea !”. De parca ar fi vorba de un ghiveci sau o masina. “L-am prins ! Nenorocitul ! S-a dus cu alta !”. Ha ha ha ! Hilar, nu ? Ba nu, circ in toata regula.
Dar cati isi pun intrebarile: De ce ? Ce nu a gasit acasa si a cautat in alte parti ? De ce sunt menultumit ?
Daca tot vorbim de sex si nu ne duce mintea la mai mult, de ce nu ne uitam in oglinda ? Burti lasate, sunci, celulita … eah ! Parizeru’ sa traiasca ! E o alta lume ...

Mi se pare extrem de important ca doi oameni sa se cunoasca mai ales mental. Suntem oameni la urma urmei. Scopul nostru in viata este sa transmitem invatatura nu doar sa procreem.
Ca sa-l cunostem pe celalalt, trebuie mai intai sa ne cunostem pe noi. Sa stim ce vrem, ce ne place. Apoi sa vedem daca si celuilalt ii place la fel.
Ii detest pe cei care ignora placerile celuilalt. Isi stabilesc clar obiectivele, iar pe celalalt nu il privesc decat ca pe o unealta. Se intampla deseori ca "unealta" sa glasuiasca si atunci incepe drama. Care consta, dealtfel, in frustrarea primului ca nu si-a atins scopul. Doar a alocat o gramada de timp pentru asta. Ce bine ca nu sunt multi care gandesc asa. :) ... vezi tot

dragostea

Gelozia e ca o sfoara intinsa intre doi stalpi. In dreapta e libertatea, iar in stanga e posesivitatea. Iar la capatul sforii e fericirea. Iubirea reprezinta felul in care stii sa-ti pastrezi echilibrul. E invatatura pe care o dobandesti dupa multe cazaturi. Autorul

Un fin observator al femeii pe nume T.C., a spus odata intr-o postare: "femeia are nevoie de bani, tandrete si penis". Sa nu va ganditi ca ar renunta la vreuna din ele, in detrimentul celorlalte. Nicicand ! Le vrea pe toate in acelasi timp si la fel de mult.
Curios mai e un aspect: cand se desparte, nu va recunoaste niciodata motivul. Daca Ii lipsesc banii, va da vina pe sex si tandrete, sau daca ii lipseste sexul, va da vina pe celalalte doua. Poate sunt subiectiv, dar am constatat fenomenul la multe femei, nu la una sau doua.
Daca gresesc, va rog sa ma corectati. ... vezi tot

faceti cat mai mult SEX ! ...

Am gasit pe ADEVARUL .RO un articol interesant pentru cei care nu fac SEX Smile!:

"Viaţa sexuală activă îmbunătăţeşte considerabil atât sănătatea fizică, cât şi pe cea psihică. Iar studiile confirmă acest lucru, demonstrând că activitatea sexuală te ajută să trăieşti o viaţă mai lungă şi mai fericită.

1 Mai puţin stres şi un somn mai odihnitor

Persoanele cu o viaţă sexuală activă au tensiunea arterială mai scăzută şi un nivel mai redus de stres, arată un studiu realizat în Scoţia. Sunt studii care demons­trează că cei cu o viaţă sexuală activă sunt mai calmi şi mai mulţumiţi de ei înşişi. După orgasm, corpul şi mintea sunt mai relaxate, iar grijile de zi cu zi sunt date uitării. De asemenea, somnul este mai odihnitor, iar a doua zi te vei simţi mai plin de viaţă.

2 Antidot pentru durerile de cap

Unul dintre beneficiile sexului este şi faptul că acţionează ca un analgezic. Oxitocina, hormonul afectivităţii, este secretată de organism în timpul sexului, facilitând orgasmul şi eliberarea endorfinelor, care acţionează similar morfinei. Studiile arată că un nivel crescut de oxitocină ajută la calmarea durerilor.

3 Creşte imunitatea

O viaţă sexuală sănătoasă scade riscul de îmbolnăvire. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Wilkes, SUA, dacă faci sex de două ori pe săptămână, creşte nivelul de anticorpi imunoglobulina A (IgA), ceea ce te fereşte de viroze respiratorii şi de infecţii.

4 Scade riscul bolilor de inimă

În urma unui studiu recent, cercetătorii britanici au demons­trat că cei care fac sex cel puţin de două ori pe săptămână au un risc cu 50 la sută mai scăzut de a face atac de cord decât cei care fac sex o dată pe lună sau mai puţin.

5 Te menţine în formă

Unul dintre beneficiile sexului este că te ajută să te menţii în formă. Cercetările au arătat că în timpul unei partide de sex de 30 de minute se ard circa 150 de calorii.

6 Reduce riscul de cancer de prostată

Conform cercetătorilor australieni, ejaculările frecvente, mai ales în jurul vârstei de 20 de ani, scad riscul de cancer de prostată. Aceştia au observat că tinerii care fac sex de cel puţin cinci ori pe săptămână prezintă un risc cu o treime mai scăzut de a face boala. Alte studii arată că riscul scade şi în cazul bărbaţilor de vârstă mai înaintată, dacă au peste 21 de ejaculări lunar.

7 Îţi tonifică muşchii pelvieni

Exerciţiile pentru întărirea muşchilor pelvieni, cum sunt exerciţiile Kegel, te ajută să simţi mai multă plăcere în timpul actului sexual, dar scad şi riscul de a suferi de incontinenţă urinară. Un exerciţiu Kegel de bază este să-ţi încordezi muşchii pelvieni ca şi cum ai vrea să întrerupi urinarea. Numără până la trei, iar apoi relaxează.

Sexul, fântână a tinereţii

Numeroase studii arată că în timpul orgasmului se eliberează un hormon, denumit DHEA, care creşte imunitatea, îmbunătăţeşte activitatea cognitivă, menţine sănătatea pielii şi a inimii şi are efect antidepresiv. Astfel, o viaţă sexuală activă te poate ajuta să ai o viaţă mai lungă.

Cele mai importante beneficii ale sexului sunt creşterea imunităţii organismului, îmbunătăţirea sistemului cardiovascular, reglarea tensiunii arteriale, secreţia ridicată de endorfine şi enkefaline (serotonină şi dopamină), care ajută la menţinerea unei stări psihice echilibrate, fiind şi un tonic general excelent.

Evident, pentru a vă bucura de beneficiile sexului, trebuie să ţineţi cont şi de problemele medicale existente. De exemplu, persoanele cu afecţiuni cardiace nu trebuie să „facă abuz” sau să folosească medicaţie vasodilatatoare de tipul Cialis sau Viagra fără acordul medicului.

O persoană cu o viaţă sexuală activă şi mulţumitoare beneficiază de numeroase avantaje. Ea are o stare de echilibru interior, de bucurie şi de împlinire, care creşte mult toleranţa la mediu, scade agresivitatea şi îmbunătăţeşte comunicarea cu cei din jur.

Totodată, aceasta are o stimă crescută de sine, căci primeşte astfel confirmarea faptului că este plăcută, dorită şi iubită. Un alt avantaj este şi o mai mare deschidere către ceilalţi, către a-i vedea, înţelege şi a-i ajuta în rezolvarea problemelor." ... vezi tot

despre jumatati

Am gasit pe un blogul unei prietene dragi o insemnare. V-o arat si voua:

"Exista vreo reteta pe care un Alchimist o prescrie pentru a fi siguri ca ultima iubire este si cea mai buna, in definitiv, cea finala ?

Cu siguranta, NU! De aceea umblam ca besmeticii cu sufletele ¨despletite¨ (uneori chiar jumatate din viata) pentru a ne da seama ca, de fapt, algoritmul dragostei este simplu de descifrat. Pai ce vrem de la CELALALT ? Exact ceea ce vrea EL de la noi: respect, afectiune, apreciere, suport, ingaduinta ... etc.

Nu cred ca ¨loteria iubirilor¨ trecute mi-a adus numai ¨lozuri¨ necastigatoare. Mai degraba, au existat ¨lozuri¨ pe care nu am dorit sa le valorific de la casierie, asteptand sa li se prescrie termenul de valabilitate.

........

Nu subscriu cu acele persoane care cred ca dragostea este un soi de ¨ruleta ruseasca¨ care uneori, pur si simplu, iti sfasie sufletul.

Ca elixir impotiva durerii exista mecanismele de aparare. Pe acestea ni le-am creat tocmai ca un ¨baston¨ in care ne purtam neputinta intuitiei corecte a situatiilor.

Nu trebuie ca toti sa ne transformam vigilenta in paranoia, pentru ca, la final, lipsa bunului simt va fi remarcata din ¨peisaj¨.

Sesizati ca nu va vorbesc de razbunari, vendete .... Stiu ca multi dintre cei care vor citi aceste randuri (si ma cunosc) nu ma pot privi in ochi, pe cand eu POT face acest lucru cu dansii. Nu doresc sa dezvolt subiectul, insa asta spune multe despre maniera mea de a ma raporta la oameni. Nu ii judec cu sufletul ¨crud¨ pe cei care m-au "ranit", insa detin "esenta" indiferentei atunci cand ii parasesc.

Stiu ca oamenii ma vor mai rani........Si mai stiu ca, la randul meu, ii voi trece in lista mea de persoane ignorate.

De cand lumea si pamantul exista trei tipuri de cupluri: Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana; Irinel plus Monica; si cei care promoveaza dezmostenirea vaduvelor .... printr-o casnicie. -:)))

...

Cand stim ca ne-am gasit jumatatea?

Atunci cand nu mai simtim nevoia sa mintim, sa inselam, sa urzim ¨strategii¨ si ¨planuri de atac¨.

Stim ca ne-am gasit ¨perechea¨ sufletului atunci cand ¨expresam¨ citet, cu ¨aldine¨ toate actele trairilor noastre interioare. Si este normal sa fie asa, pentru ca ele vin cursiv, din toata fiinta noastra, fara a fi cenzurate.

Cand iubim, nu avem nevoie de ciorne......

Iubirea se scrie, firav, mereu direct pe ¨caietul¨ de ¨curat¨.........

Si, totusi, cand stim ca ne-am gasit jumatatea? Unii, stim, din pacate, atunci cand o pierdem si nu mai avem nimic de recuperat din ea ....."

dielda ... vezi tot