miercuri, 6 octombrie 2010

balada marului


Inainte sa primiti, invatati sa daruiti !

Sunt unii care trec prin viata ca prin livada cu meri. N-au nicio treaba; intind mana si se servesc dupa pofta. Apoi trec zambind mai departe. Intr-un tarziu, cand ajung in varful dealului, ii apuca melancolia si exclama: "Vai saracii meri, cum stau ei in soare ... Cine i-o uda ?". Credeti ca pun mana pe-o galeata ? As, nici vorba ! Cand e de dat cu gura, sunt primii. Si pleaca mai departe.
La intoarcere, baga de seama ca, intre timp, proprietarul a imprejmuit livada cu gard inalt. Atunci, cu foamea in gat, incep sa injure in stanga si dreapta, dand vina pe al de-a pus gardu'. Vezi Doamne, ala e de vina ca nu pot ei sa ajunga la mere.
...
Fratilor, inainte sa culegeti, invatati sa turnati cate o galeata cu apa ! Ca dar din dar se face, si pana la urma el se intoarce celui de-a daruit.

Dar nu ma mir; aproape toti ai de-au facut bani multi, si-au burdusit buzunarele fara sa le pese de samanta. Astia sunt parvenitii, nesimtitii si jigodiile care au secatuit tot ce-a fost valoare in tara asta. Ii vedem in parlament, pe strada, cu aere de ... vezi Doamne cine sunt ei.
Si sunt permanent in cautare de prosti pe care sa-i fraiereasca. Ei bine, ca sa fraieresti un prost, ii musai sa fi cel putin la fel de destept cat e el.:)

Am mai vazut ca foarte multi oameni confunda prietenia cu amicitia.
Am avut foarte putini prieteni. Unii din ei trecuti in nefiinta prea de tineri.
De la ei am invatat ceva: prietenul iti daruieste din suflet, fara sa-i ceri. El te ajuta cand nu te gandesti si iti da de la el, cand moare de foame. Si mai ales, nu te manipuleaza, incercand sa stoarca si ultimul profit.
Cati nu fac asta ?

Dar nu e bai, totul se plateste pana la urma ! Cei ce-au invatat doar sa culeaga vor ramane singuri, parasiti de toti, inconjurati de oameni asemeni lor. Iar pe ultimul drum ii vor duce mostenitorii.
Mi-a ramas cu ani in urma in minte o imagine. Ploua marunt intr-o zi de toamna tarzie. Eram prin Bucuresti cu masina si in fata mea intr-un camion de marfa, deschis in spate, un cosciug amarat. In urma camionului mergea un mercedes argintiu ultimul tip. Intelegeti povestea si singuri.

10 comentarii:

DoarEu spunea...

atat de trist si EXTREM de adevarat...

tu cat daruiesti? mult putin? cand consideri ca e suficient?

am daruit povestile gratis la Itsy Bitsy, gratis la Asociatia Nevazatorilor... si am fost apostrofata de familie, prieteni...

crezi ca am procedat corect?
acum am nevoie de bani ca de aer... si nu-mi da nimeni!

Maria spunea...

Ei, dar morala povestii e ca nu trebuie sa daruim... dimpotriva, trebuie sa ne imprejmuim livezile cu meri cu garduri cat mai inalte, de frica lipsei de recunostiinta. In sinea noastra, fiecare gandeste ca personajul lui Hans Christian Andersen, "Lumea e plina de egoisti, fiecare nu se gandeste decat la sine, in loc sa imi urmeze exemplul: eu ma gandesc la mine.
A da nu e o investitie materiala. Nu dai ca sa primeste inapoi - ala nu e dar, e tranzactie, e comert, pentru care trebuie sa ai fler. Si daca dai, daca dai de-adevaratelea, atunci trebuie sa accepti ca nu poti sa pui mainile in sold dupa un an si sa zici uite ca nu mi-a iesit nimic din darnicia mea, pana aici.

lumeamea-silvia spunea...

Si eu daruiesc, si continui sa o fac, din tot sufletul meu. Prieteni....am cativa, ii pot numara pe degete. Un om drag....Ei, el cred ca trebuie sa aiba grija sa mai daruiasca din cand in cand totul, pentru ca altfel, se va trezi cu niste ziduri de beton sau sarma ghimpata in fata lui. Asa se intampla cand daruiesti din tot sufletul si vrei sa-i vezi fericiti pe cei din jur. De multe ori, eu am fost cea care a ramas singura si ei s-au inconjurat de noi persoane....

pheideas spunea...

@DoarEu, am scris despre dar aici
Darul trebuie sa fie cumpatat, bine ales si daruit mai cu seama celor care nu cer, pentru ca de cele mai multe ori, nevoia, neputinta si mai ales demnitatea sunt mult prea profunde pentru a fi rostite. Nu cred in darul nemasurat, pana la sacrificiu. Acesta poate fi foarte usor pus pe seama multumirii de sine. Cred ca darul ar trebui facut fara risipa si cu masura, asemeni picaturii de ulei care face sa miste rotile unui ceasornic vechi.
Cand daruiesti, o faci pentru tine, nu pentru cel in nevoie, neaparat. Daca esti multumit, si stii ca un copil s-a bucurat, cred ca nu e multumire mai mare pe lume.

pheideas spunea...

@Maria, in postare nu m-am referit in mod special la dar, ci mai curand la obisnuinta unora de a servi, fara sa plateasca. Sau sa intrebe inainte ... cat costa ?
Mizeaza pe "prietenie" si uita ca pe un prieten trebuie sa-l platesti intotdeauna. E ca masina de care trebuie sa ai grija, sa-i faci revizia periodic, pentru ca la nevoie mare, pe ea te bazezi. Nu sa considere ca ii e prieten si isi poate permite.
Ca se intampla ca in poveste. Cand respectivul va mai avea nevoie, prietenul ii va spune pas.
Mai sunt unii care contorizeaza ajutoarele. Zic: l-am ajutat, imi e dator ! Nu e rau, insa sunt altii care profita si uita. Pe astia am eu boala. :)

pheideas spunea...

@lumeamea-silvia, am o teorie. E vorba de schimbul energetic. Prietenii care profita se incarca cu energia celor care daruiesc si pe acestia ii seaca de energie pozitiva. Primii trebuie sa se incarce constant, altfel se imbolnavesc. Raman singuri, intra in depresii, faliment etc.

Lorelei spunea...

Nu poti sa alegi cum sau cat sau cui sa daruiesti. Daruiesti dupa chipul si asemanarea ta, ca sa zic asa. Dupa cum esti construit.
Cat sau daca primesti inapoi, e o treaba cu dichis. E normal sa mai si primesti, ca nu esti sfant sau Maestru. Daca erai (nu tu, evident, ma refer la general), mda, nu mai asteptai nimic. Om fiind, te ghidezi dupa simtirea omeneasca. Si daca constati ca daruiesti si nu ai feedback, te indepartezi. Pe de alta parte, sunt oameni care asteapta si poate ar merita sa le daruiesti (pentru ca si ei ti-au daruit tie), dar daca nu poti, ce sa faci? Sa te strofoci? Nu merge.

pheideas spunea...

@Lorelei, unii daruiesc fara masura, doar pentru propria satisfactie. O consider un fel de narcisism. Altii nu daruiesc de teama ca nu vor primi inapoi. Astia sunt materialistii, pragmaticii. Cred ca trebuie combinate ambele. Chestia cu daruirea vine din educatie si cultura, si mai putin de cei 14 ani de acasa.
Altfel sta treaba cu ajutorul dat cuiva la nevoie. Daca te-ai format cu respect fata de ce te inconjoara si pentru valoare, atunci iti dai seama ca intre a da si a lua, este un foarte fragil echilibru. Si daca mai iei si de la prieten, e si mai si ...
Datul si luatul tin de bunul simt al fiecaruia.

Corinna spunea...

Singurul meu comentariu legat de articolul asta e ca....trebuie sa-ti recomand blogul mai departe si sper s-o faca tot mai multi :)

Corinna spunea...

Uite si viziunea mea: http://awakeninginspirals.blogspot.com/2010/01/destul-pentru-toti.html