o tar' de drumetie

O escapada de doua zile la Busteni. Trezit la ora 7.00. Motzait pana la ora 9.00 ... timpul trece greu. Spalat, papat, cu greu urnit pe traseu pe la 11.00. Poteca urca prin padure spre Costila. Transpir din greu, dar e fain. In jur natura e superba. Pasarici de toate felurile imi gadila privirea si timpanele. Transpiratia se prelige abundent. Camasa e uda pana in chiloti. Raman la bustul gol. Ma gandesc sa fac nudism, dar mai coboara cate un turist si se sperie. Din cand in cand cate un popas pe muschi de padure. Sticla cu apa de izvor e nepretuita. Se face ora 12.00 si urcusul parca nu se mai termina. Cate un luminis apare precum Fata Morgana. Pe la 1.00 ajungem in poiana Costilei. Iarba proaspata se apleaca usor sub adiere de vant. Brazii falnici strajuiesc pana pe culmi. Totul seamana cu un sanctuar vechi pazit sus de varful cu acelasi nume. Nudism pana pe la 3.00 pm. Echipat si coborat in Valea Cerbului. Jos: mare de corturi, masini, gratare, muzica poporala, mult praf ridicat de jipane si teren minat cu hartie igienica. La 5.00 pm ajuns inapoi. Ce greu a trecut timpul !
...
Azi, sculat, papat, frezat, k.., calarit masina ... ups, cand s-a facut 12.00 ? Calculator, mailuri, clatit privirea pe situri ... si e deja 4.00 pm ???!!! Cand a trecut timpul asa repede ? ... vezi tot

5 iunie

Sa ne amintim ca 5 iunie este ziua mediului inconjurator. Se ne amintim ca viata nu ar fi posibila fara paduri si ape, fara animale, insecte si tot ce ne inconjoara. Omul nu este deasupra, ci este parte din sistem. Un sistem fragil, pe care daca nu il ocrotim, se va intoarce impotriva noastra. ... vezi tot

gradini

... vezi tot

un porumbel

Astazi in balconul meu a poposit un porumbel. Cred ca era batran. Am balconul inchis, cu o fereastra mai tot timpul larg deschisa. A intrat, s-a asezat pe o cutie ... parca cauta ceva. S-a suit sus pe un dulap si m-a privit cu cele doua margelute. I-am pus ceva de mancare. A coborat, a mancat si apoi si-a luat zborul. N-a mai revenit. Intamplarea mi s-a parut putin ciudata ... tocmai in ajunul Craciunului. E prima dupa mai bine de zece ani. Atunci, dupa ..., o pereche de randunele si-au facut cuib in balcon. Era imediat dupa Paste. Au mai venit gugustiuci, insa niciunul nu a avut curaj. Foarte interesant ... :) ... vezi tot

melancolie

melancolie de toamna tarzie ...
amintiri cu alei pustii si stropi ce cad molcom peste oras,
cu umbrele ce se grabesc spre camine calde si miros de cafea.
...
amintiri cu mosi, bomboane, pijamale cu flori si veselie. ... vezi tot

carpathia

Cine n-a auzit mugetul vacii in miezul noptii sfasiata de urs in cine stie ce vagauna, habar nu are ce-i aia salbaticie. A fost cel mai sinistru strigat pe care l-am auzit vreodata. ... Sau sa innoptezi in potec nebatut de padurar, sa faci focul si sa perpelesti slanina cu ceapa ... Ehei, ce vremuri ! Din pacate, cei care isi bat joc de natura azi, nu au facut un metru dincolo de orase sau de portiera masinii. Degeaba le arati plaiuri verzi; ei nu recunosc ... nu rezoneaza cu fenomenul. Mai curand rezoneaza cu gunoaiele din spatele blocurilor sau cu agitatia mallurilor. ... vezi tot

praful a inceput sa se astearna deja

„Adaptează-te sau mori", spune Dumitru Murariu, directorul Muzeului Antipa.
Bravo ! Felicitari, ati realizat cel mai frumos muzeu din tara ! O munca intr-adevar titanica - sa cureti fiecare fir de par, piatra, os ... Acum nu mai trebuie sa faceti nimic. Doar sa stati sa numarati incasarile. :) Si va garantez ca intr-un an veti ajunge iar la 90.000 de vizitatori. Lasand sarcasmul, ar fi necesar o strategie pe temen mediu si lung, cu filme 3d, sonorizare, panouri interactive adevarate, nu touch-screenurile alea de Gara de Nord. Sa captiveze copiii, sa-i umple de senzatii, de fiecare data noi, sa-i determine sa revina si sa exploreze - cu cercuri de paleontologie - sa dea cu ciocanul, cu animalute virtuale, pe care sa le ingrijeasca .... acvarii si acva-terarii - reptile si multe multe plante exotice. Asa vad eu un muzeu de stiintele naturii, nu numai de istorie. Dar ma indoiesc ca va fi cineva care sa faca asa ceva. Praful a inceput sa se astearna deja pe exponate. ... vezi tot

tuturor fetelor din viata mea

Un zambet, o floare, o raza de soare,
Pentru o fata buna, in a ei cununa,
Sa-i prind de dor, un simplu martisor !
...
Tuturor fetelor din viata mea trecuta si viitoare,
Cu drag !:) ... vezi tot

În Ziua Moşilor de Iarnă

Am gasit intamplator pe blogul Mirelei o "nestemata a sufletului" ...

Ceasornicul s-a oprit la jumătatea orei, pauză de linişte.
Mâinile conturau ideile ignorând ţârâitul telefonului.
În hol era frig şi pe cărări erau munţi de zăpadă.
Venisem din oraşul spre care mergeau, în convoi, bunicii
să ducă nepoţilor, sarmale şi lumânări aprinse de Moşi.
Cănile cu vin le lăsaseră la poarta cimitirului
de sufletul morţilor neştiuţi şi plecaţi fără lumânare din lume.

Realizez cât de mult zgomot fac uneori oamenii.
Ideile tremură-n maini precum cercuri rotitoare de ape.
Unde te duci, ţâncule, aşa plin de promoroacă?
Ai canon să faci cărări pentru florile de gheaţă ?
Ai grijă să nu tulburi zborul îngerilor de la sfatul cu Moşii de Iarnă!

Mă duc să mă rog pentru mama şi fratele meu!
Sunt în spital “la Italia”, fratele meu e bolnav.
Are mânecile hainelor lungi şi privire senină.
Mă înconvoaie-n suflet de milă,
ochii rotunzi
mari
albaştri
cât cerul exilat într-o cană de lut pictată cu grijă.

Mâinile se-ntorc obosite-n poală.
Aşa zăboveau femeile în clipele de linişte absolută
când pruncii dormeau stăpâni peste Ţara cu Vise.
Focul ardea în sobă, aburul pâinii învăluia oamenii toţi
în timpuri cu munţi de zăpadă printre care erau gulliveri
în ţări cu pitici,
cu elfi,
cu îngeri.

Cealaltă jumătate a orei o prefac în lumină.
Din gânduri ard lumânare.
În vechiul cimitir las morţilor, troiţă,
o farfurie şi o cană
să-si odihnească sufletele pe cărarea florilor de gheaţă
în Ziua Moşilor de Iarnă.

... vezi tot

va doresc iubire !

Nu stiu daca exista o urare de nou an, in care cineva sa-si doreasca, sau sa doreasca, ca noul an sa fie la fel cu cel care a trecut. Toti vrem sa fe mai bun, mai banos, mai fericit, mai si mai. Cateodata ma intreb, de unde vine lupta aceasta, uneori semanand cu urcarea unei Golgote ? Pentru ca mai bine, nu inseamna si efort mai putin. Nimic nu se castiga fara munca, doar prin puterea norocului. Mai sunt si norocosi, dar norocul tine de mai mult de twilight zone, decat de constient. :))

Asadar, de ce avem tentinta sa consideram ca nefiresc ce ni se intampla, cand, in realitate, noi suntem cei care determinam tot ce ni se intampla ? Ne este mai usor sa privim la ceilalti sau la stele, decat sa privim in noi insine ? Se pare ca da ! S-ar mai fi nascut speranta, daca nu ar fi fost asa ?:) Patrunderea tainelor vietii este cel mai nepatruns vis al omului.

Ce ne va aduce 2011 ? Mai multa bucurie, bani, sanatate ? Dar noi ce ne aducem ? Ce facem sa fim mai bucurosi, mai sanatosi, mai bogati ? Ce cadou ne facem in 2011 ? :)

Multi cred inca ca bogatia aduce fericire. Da, aduce fericire, dar una efemera, pentru ca fericirea nu tine de cat de mult ai, ci de a sti ce sa faci cu multul pe care il ai. Nefericirea apare in clipa in care crezi ca oricat ai avea este putin.

Ce cred ca se va intampla in 2011 ? Ce s-a intamplat si pana acum, si va fi si de acum inainte. Omul va reveni la valori. Dar nu constient si cu voie, ci de nevoie. Tocmai ce va spuneam, e greu sa convingi pe cineva ca putinul pe care il are ii este suficient. Este greu ca omul sa nu-si doreasca mai mult. Ce inseamna mult ? Ei da, este o intrebare ! :)

Oameni se vor intoarce spre familie si prieteni. Singuratatea si suferinta ii va determina sa faca acesti pasi. Mi-as fi dorit ca iubirea sa fie motivul esential. Din pacate, ca si acum 2000 de ani, si milenii inainte, iubirea vine dupa suferinta. De ce trebuie sa suferim ? Ca sa invatam sa iubim !

Dar mai important, este ca iubirea va veni negresit. Incetul cu incetul, isi va face cuib in sufletele noastre si ne va face fericiti.

Cred ca urarea cea mai frumoasa este: "Va doresc a aveti parte de iubire !".

La multi ani ! ... vezi tot

ce este frumusetea ?

Pasionatilor de "gandit", le propun o tema ... frumoasa. :)
Bucuria inseamna rezonanta mintii la frumos. Dar frumusetea ce inseamna ? Exclamam cu incantare: "Vai, ce frumos eee !", cand vedem ceva ... frumos. Sa fie legata frumusetea de "vedere" ? Oare daca am fi orbi, am mai sti ce e frumosul ? Un orb asculta cateva acorduri pe muzica lui Vivaldi si exclama cu ochii inchisi "Vai ce frumos eee !". Sa fie legata frumusetea de "auzire" ? Dar un surd, va sti ce e frumosul ? Poate daca, plimbandu-se pe o alee, vara, se va opri si va exclama: "Vai, ce frumos miros trandafirii !". Cred ca exista o legatura intre placere si stiinta. :)
Ce este frumusetea ? Sunt doar simple stari contemplative, sau e mai mult de atat ? De ce unora le place ceva si altora nu ? Ce se intampla in noi ? De ce unii raman extaziati in fata unei picturi de Bruegel, iar altii trec mai departe ? De ce cu ani in urma ne placea ceva, iar azi nu ne mai place ? De ce, uneori, avem stare sa citim o carte, iar alteori, dupa cateva randuri, o aruncam pe noptiera, si cu ochii in tavan ne gandim la ce avem de facut a doua zi ? Interesant, nu ? Va astept pe Duel. :)

... vezi tot

capatul lumii

Celor mai tineri, Capatul Lumii nu le spune prea multe. Cu mici exceptii, desigur. Aceasta expresie imi trezeste amintiri din copilarie cand, pe nerasuflate, devoram cartile de calatorii ale lui Jules Verne, Darwin, Humboldt, Poper si altor exploratori ai Tarii de Foc. Pentru cei familiarizati mai putin cu geografia, Tara de Foc este denumirea unui tinut al extremului sud-american, despartit de continent prin stramtoarea lui Magelan. Este un tinut al extremelor la toate capitolele, incepand cu clima aspra, doua anotimpuri, vantul rece si uscat care bate in permanenta din pampasul patagonez, vestitul cap Horn cu sutele de epave si terminand cu frumusetea ireala a locurilor, scaldate de aurora australa. Va aduceti aminte ca si Anton Lupan a fost cu Speranta acolo ? Desigur, in paginile romanului Toate Panzele Sus. In realitate a fost un roman, pe nume Iulius Poper, care a dat nume unui munte - Cobalcescu, dupa numele mentorului sau. Dar nu vreau sa va incarc memoria cu mai mult.
V-am povestit toate acestea, pentru ca intamplator am dat peste pagina cuiva cu care am corespondat o vreme, manat doar de curiozitate si nimic mai mult. E si firesc, nu oricine are "curajul" sa paraseasca o metropola (Ciudad de Mexico) si sa plece la Capatul Lumii.
Iata pagina personajului ... aici. Vizionare placuta !
Am uitat sa va spun - localitatea se numeste Ushuaia iar personajul Elisa Gomez Rosas. :) ... vezi tot

frumuseti de langa noi

Sunt un mare amator de plimbari in natura. De cand ma stiu mi-au placut lucrurile curate si neatinse de civilizatie. Am batut muntii si padurile cu cortul in spate. M-am pierdut prin vai si strungi, departe de drum umblat. Izvoare limpezi si reci mi-au alinat setea. Am poposit pe pietre si-am urmatit pastravi in transparenta paraielor de munte. Am trezit iepuri si caprioare in desis, ursii mi s-au ridicat in potec si am trecut in liniste mai departe, cu grija sa nu tulbur tainele locurilor. Dar acestea-s lucruri si fapte sfinte, pe care numai cei ce le-au gustat le pot pretui cu adevarat.

Sunt convins ca fiecare din voi aveti un loc de suflet, departe de zgomot si poluare, un loc in care va incarcati cu energie. Pentru unii acest loc este un fotoliu cu o tigara si o cafea, pentru altii, nimic mai mult decat o evadare in mijlocul naturii, cu grija pentru pastare si pentru alte dati.
In jurul Bucurestiului sunt cateva paduri vechi, ramase din celebrii Codri ai Vlasiei. Snagov, Caldarusani, Comana, Pustnicu sunt cateva, insa cea care imi place cel mai mult, este padurea Cernica. Se afla la vreo zece kilometri spre est, spre Branesti.
Este o padure salbatica, mare cat aproape un sfert din Bucuresti, cu poteci rar umblate si arbori seculari. In mijloc sunt cateva lacuri cu trestie si nuferi, unde isi fac cuibul cateva rate salbatice. Totul are un pitoresc aparte, desprins parca dintr-o nuvela de Turgheniev, si n-ai zice ca esti la doi pasi de oras. Seamana si cu cu Dumbrava descrisa atat de minunat de Sadoveanu. Iata cateva imagini ...

Flektogon 35/2.4


... vezi tot

ganduri de inviere

Despre iubire si dar ...

Nu cred in divinitate, insa cred in simbol si istorie. Mai cred ca, undeva, exista o putere imensa, capabila de fapte, uneori, neintelese. Unii o cauta in ceruri; foarte putini o cauta inlauntrul lor. Cred ca puterea vine din noi si se cheama iubire. Nu cea trupeasca, marunta, ci iubirea de semeni, de bine, de dar dezinteresat.

Darul trebuie sa fie cumpatat si bine ales, si daruit mai cu seama celor care nu cer, pentru ca de cele mai multe ori, nevoia si neputinta sunt mult mai profunde pentru a fi rostite cu usurinta.
Nu cred in darul nemasurat, pana la sacrificiu. Acesta poate fi foarte usor pus pe seama multumirii de sine. Cred ca darul ar trebui facut fara risipa si cu masura, asemeni picaturii de ulei care face sa miste rotile unui ceasornic vechi.

Traim vremuri interesante si schimbatoare. Unii dintre noi putem cadea usor in egoism si instinct. Pe altii nevoia si interesul imediat ii fac sa sterga nume ce le-au fost alaturi. Dar cei mai multi ajung sa confunde iubirea cu propria satisfactie, uitand ca iubirea insemna in primul rand bucuria celuilalt. Iubirea inseamna sa daruiesti, fara sa astepti in schimb ceva. Puterea de a darui iubire nu tine seama de vointa, ci de simtire. Absurd e sa compari iubirea cu o pereche de pantofi pe care ai dat o gramada ce bani, si dupa trei purtari s-au dezlipit.
Mi se pare ca vad in jur prea mult egoism, izvorat din nestiinta si ignoranta.

Se pare ca toate au rostul lor, si poate ca aceasta este voia istoriei, sa reinvatam lucruri uitate, sa ajungem jos, ca sa putem urca.

Si peste toate, sa invatam sa privim cu blandete chipuri nestiute si marunte, sa ignoram rautatea facuta din nestiinta si sa ne pese doar de fapte si vorbe cu adevarat importante, si care pot schimba randuieli.
Zambind vom reusi sa trecem peste rele sau bune si mai cu seama, vom reusi sa invatam ca toate-s trecatoare si ca timpul e putin.
Sa invatam sa iubim !

Pace si bucurie tuturor !
Hristos a'nviat !


... vezi tot

mesajul in imagine

Am gasit-o pe blogul unei colege (silvanart). Mi se pare foarte frumoasa, chiar usor naiva.
In creatie conteaza mesajul pe care dorim sa-l transmitem publicului. Un artist creaza in primul rand pentru el, si in al doilea rand, pentru public. Cei care sustin ca nu-i intereseaza parerea celorlalti, pur si simplu doresc ascunda ceva, ca in celebra fabula cu vulpea si strugurii.
Mesajele vizuale trebuie sa intre in rezonanta in primul rand cu particularitati ale interiorului privitorului, adica: emotii, trairi trecute, imagini intiparite in profund, si in al doilea rand cu aprecierea esteticului. Nu poti pretinde cuiva sa rezoneze cu o anumita opera de arta. E absurd sa ceri cuiva asta, cum la fel de absurd e sa crezi ca un om isi pastreaza emotiile si sensibilitatea pe parcurusul intregii vieti.
Imaginea e ca muzica. Sunt melodii care ne placeau acum douazeci de ani si care nu ne mai plac acum, pentru ca au aparut acorduri care rezoneaza mult mai profund cu ceea ce am devenit intre timp.
Arta se invata. Studiul este continuu si ne ofera o alta viziune asupra a tot ce ne inconjoara.
Putem invata sa pretuim munca altora si in acelasi timp sa punem in valoare elemente estetice care ne pot infrumuseta viata. ... vezi tot

maramures, tara veche

Am gasit pe net o superba monografie a Maramuresului, aparuta si in albumul "Maramures, tara veche", scos de Valentin Hossu-Longin la editura Ad Libri.
Pentru cei pasionati de istorie si lucruri vechi ...

Maramures, tara veche

In nordul cel mai de nord al Romaniei, acolo unde se agata harta in cui, precum spun oamenii locului, se afla un tinut fabulos, unic prin trasaturile entice, istorice si traditii. Aceasta regiune este numita, generic, Maramures. Maramuresul este o vatra pastratoare de ginta dacica, sortita, timp de multe veacuri, izolarii; latinitatea a reusit totusi sa patrunda intr-un chip aparte in spatele imensului zid natural format de muntii Gutai, Tibles si Rodnei. Vigoarea "dacilor liberi" si mandria romana au dat nastere aici unei celule etnice de mare vitalitate si orgoliu, foarte conservatoare, rezistenta la influentele din afara.


Locuind intre munti si vai, pe malurile unor rauri repezi, oamenii de aici si-au numit vetrele "tari"; inca de la inceputul Evului Mediu, "Tarile", a caror denumire s-a pastrat pana in zilele noastre, indicind aura si prestigiul lor, erau alcatuiri social-economice si juridic-etnice cu functii si rosturi de organizare bine definite. Actualul judet Maramures este format din patru asemenea zone-"surori": Tara Maramuresului, Tara Lapusului, Tara Chioarului si Tara Codrului.

Ostile romane nu au izbutut sa ajunga in aceste regiuni, granita noii provincii Dacia (106 - 271 d.H.) fiind fixata de imparatul Traian, dupa razboaiele cu regele Decebal, la sud de ele, pe crestele muntilor Meseselui (in actualul judet Salaj).

Legaturile dacilor din acest tinut cu fratii din imperiu erau atat de puternice, incat latinitatea a patruns aici o data cu schimburile de marfuri, de bani si de ... cuvinte. Acest fapt este confirmat de descoperirile arheologice din numeroase localizati maramuresene: tezaure monetare (secolele II - III d.H.), depozite de arme si unelte, produse ceramice. Lingvistii au stabilit ca in graiul maramuresean s-au pastrat pana astazi forme lexicale arhaice din latina vulgara, intrate in limba mai ales dupa retragerea aureliana (271 d.H.), cand trupele si administratia romana au fost evacuate in sudul Dunarii. Relatia dacilor liberi cu cei in curs de romanizare s-au intetit, ca urmare a patrunderii crestinismului in tot spatiul nord-dunarean. Pe aceasta cale au ajuns in tinutul nordic noi elemente de cultura materiala si spirituala, contribuind la cristalizarea societatii stra-romanesti. Aceasta se dezvolta in forme specifice, mai lent dar ireversibil, influentata si de trecerea si sau stabilirea unor popoare migratoare (sec. V - IX).

In secolele X - XI maghiarii patrund in Transilvania, reusind sa-i invinga pe "ducii romanilor", Gelu, Glad si Menumorut. Noii regi ai Ungariei, din dinastia Arpadiana si Angevina isi indreapta privirile spre nordul cu muntii impaduriti, unde se inchegase un puternic centru de rezistenta, numit in actele cancelariei regale Maramorisius, Maramurus, Maramorisio. In 1299 este folosit pentru rima oara termenul "tera Maramorus". Este clar ca societatea feudala maramureseana se cristalizase in secolul al XIII-lea, obstile satesti fiind conduse de "cneji de sat" care-si desemnau "cneazul de vale" cu drept ereditar; dintre acestia se alegea "voievodul de Maramures". Titlul consfinteste o realitate istorica de care vor tine seama regii Ungariei, Carol Robert de Anjou (1308 - 1342) si urmasul sau, Ludovic I zis cel Mare.

Impotriva acestora s-a ridicat voievodul Bogdan, care-si avea resedinta in satul-cetatiue Cuhea (in prezent comuna Bogdan Voda), de pe valea Izei; conflictul deschis cu Ludovic I l-a determinat sa treaca in Moldova, impreuna cu o mica oaste. Astfel, in anul 1359 traverseaza Pasul Prislopul Rodnei, "descalecind" in tara romanilor de dincolo de munti. Bogdan Voda moare in 1365, lasind o Moldova independenta si o dinastie - a Musatinilor - care a dat voievozi viteji, printre care si Stefan cel Mare si Sfant.

Tinutul este scaldat de cele cinci rauri voievodale: Iza, Mara, Viseu, Cosau si Tisa, pe care se insira, ca margelele, sate inconfundabile, cu biserici si case in fata carora troneaza faimoasele "porti infranghiate", porti de stejar sculptate cu motivul franghiei rasucite, cu insemne solare si simboluri stravechi. Satele acestea sunt adevarate muzee in aer liber: casele localnicilor pot fi considerate sali de expozitie artizanala, cu mobilier rustic, covoare tesute la razboi, icoane vechi si ceramica de tip dacic. Aici, taranul are orgoliul lucrului bine facut, care trebuie sa dureze si sa fie frumos, sa bucure mintea si sufletul. De aceea, imbracamintea lui de sarbatoare - portul popular - este tinuta regala cu motive, culori si taietura ancestrale; panza este tesuta in casa iar cojocul, incaltarile, clopul (palaria cu boruri mici), siragurile de margele sunt specialitatea unor mesteri desavarsiti, de care nu duc lipsa comunitatile.

Oamenii acestia sunt duri si sinceri, ospitalieri si harnici, scotind din padure si din pamantul sarac bucatele zilnice. Cand spunem Maramures ne gandim la Sapanta, unde exista unicul "Cimitir vesel" din lume, la Surdesti, unde se afla cea mai mare constructie de lemn din lume - o biserica din secolul al XVII-lea, la statiunea Borsa, care se mandreste cu singura trambulina naturala de schi din Romania, la Muntii Rodnei, in perimetrul carora s-a infiintat al doliea Parc National din tara si la versantii varfului Pietrosul Mare, unde au fost reimpamantenite caprele negre. La poalele muntelui, pe malul Viseului, se intinde comuna Moisei, intrata in analele celui de Al II-lea Razboi Mondial, la capitolul "arhanghelii curzimii", alaturi de alte cateva localitati europene, deoarece horthystii, in retragere, au incendiat-o masacrind, in ziua de 14 octombrie 1944, 31 localnici care nu apucasera sa fuga in paduri. In amintirea acestor martiri a fost ridicat un monument realizat de sculptorul Vida Gheza. Satul Sacel, de pe valea Izei, este considerat "rezervatie etnografica" caci olarii de aici, binecunoscuti prin ceramica rosie nesamltuita, lustruita cu piatra, pe care o realizeaza, perpetueaza o traditie dacica veche de doua milenii. Despre datinile Maramuresului da marturie si Botiza, sat in care o profesoara a reusit sa reinvie vechiul mestesug al covoarelor cu motive geometrice, simboluri stelare si culori vegetale.

Atatea s-ar mai putea spune despre Maramures... Peste tot gasesti ceva deosebit, portul, cantul si jocul fiind la mare cinste, mai ales in zilele de duminica, la nunti si la botezuri, la sarbatori religioase...

Si incheiem cu "orasul dintre ape", vechea capitala a Maramuresului istoric - Sighetu Marmatiei, stiuat la locul de varsare a Izei (dupa ce a strans si apele Marei) in Tisa. Orasul dateaza probabil de la inceputul secolulului al XIV-lea, dar s-a dezvoltat ca un centru comercial puternic in veacurile urmatoare, devenind in secolul al XIX-lea si un forcar de cultura al romanilor din Maramures. Muzeul Satului Maramuresean de pe dealul Dobaies, unul dintre cele mai mari si mai impresionante - prin bogatia patrimoniului - muzee in aer liber din Romania, propune o inedita formula de prezentare, bazata pe "triunghiul" istorie - arta - mit. Istoria, dramatica istorie contemporana se infatiseaza, in toata hidosenia ei, in centrul orasului, unde fosta inchisoare a Sighetului, loc de detentie, supliciu si moarte pentru marii oameni politici si intelectuali din perioada 1940 - 1960, inchisi de regimul comunist, a fost transformata, dupa 1990, intr-un Memorial unic in spatiul concentrationar sovietizat... Acest oras, paradoxal este celebru, de asemenea, si prin traditionalul Festival al Sarbatorilor de Craciun si Anul Nou, cu masti, care alegorice si colinde.

In ultimul deceniu, multe s-au schimbat in Maramures. Casele s-au innoit, dar si-au pastrat monumentalele porti de lemn in fata, numeroase biserici de lemn au fost restaurate, drumurile au devenit accesibile autovehiculelor chiar atunci cand iernile sunt foarte grele. Peisajul deal-vale-deal-munte a ramas acelasi, precum si ospitalitatea celor ce ne intimpina cu zisa maramuresana "Zua buna si bun zinit!". Acum, in multe localitati, turismul rural a devenit un fel de industrie, un alt mod de viata, oaspetii avind la dispozitie un confort ce nu mai tine de traditie. Si pentru ca ne aflam intr-un tinut cu oameni foarte religiosi, va trebui sa raspundem la salutul lor "Laudam pe Iisus!" cu "In veci, amin!". Cu el ne vor intampina cei carora le vom trece pragul. Acesta-i Maramuresul, "tara veche, cu oameni fara pereche", cum zice cantecul, dar a carei innoire pare a fi iminenta. Si iata de ce: din 1990 incoace, una din cinci familii are unul sau mai multi membri plecati in Occident, de preferinta in Franta, Italia, Germania, Olanda si chiar in SUA sau Canada. Fiind foarte harnici, priceputi si destoinici, acesti barbati cinstiti agonisesc valuta serioasa pe care o trimit acasa. Si inca ceva: stand luni sau chiar ani in strainatati, ei au vazut, invatat si asimilat felul de viata al celor in mijlocul carora au trait si muncit. La intoarcere, multi dintre ei au "spart" casele batranesti, ridicandu-si un fel de vile, cu bai si apa la robinet, cu incalzire centrala si toaleta, cu mobilier si vesela de ultima ... generatie!

Procesul de modernizare este ireversibil, auzindu-se voci cum ca intr-un deceniu si ceva fata acestor sate raspandite pe vai si dealuri se va schimba (in bine?!), lasand loc unor mici urbe de munte si de deal. Si atunci apare intrebarea: cat si ce va pierde Maramuresul istoric din bogatia sa patriarhala, cat si ce va castiga Tara Maramuresului din alinierea la cerintele inceputului de mileniu trei? Este greu de dat un raspuns categoric. Dovada rezistentei multiseculare a Maramuresului la influentele de tot felul ne indreptateste sa credem ca traditia acestor locuri se va pastra, chiar in noi tipare; vor ramane obiceiurile si datinile, portile si bisericile monumentale din lemn, folclorul si portul popular, chiar daca acesta din urma va fi "afisat" doar duminicile si de sarbatori ... Si nu in ultimul rand, ramane faimoasa ospitalitate maramuresana, unica in spatiul romanesc, gazdele primind pe orice calator cu aceleasi cuvinte de bun sosit, punandu-i pe masa vechea horinca ("apa de 60 focuri" cum ii spun ei tuicii fierte de doua ori), slanina groasa de trei degete, ceapa rosie si pita (painea) de 4 - 5 kg coapta in cuptorul casei noi. Noua casa pastreaza si va pastra si maine "camera din fata" mereu pregatita pentru oaspeti.

Valentin Hossu-Longin
© Ad Libri
Text: Valentin Hossu-Longin


... vezi tot

revelatii provinciale

N-a fost o vacanta premeditata, ci mai degraba una ad-hoc, prilejuita de intoarcerea in tara a unei bune prietene. Asa, un simplu drum la Buzau s-a transformat intr-o vacanta de doua saptamani. Va marturisesc ca desi m-am intors alaltaieri, nu m-am dezmeticit, si sunt inca marcat de impresia lasata de un simplu oras provincial.
Inainte, i-as ruga pe provinicali sa nu zambeasca. Una e sa vii in vizita in capitala, si alta e sa-ti duci traiul zilnic aici. Am spus-o de nenumarate ori: Bucurestiul te inghite precum o hazna. Si daca nu esti obisnuit cu mirosul si gustul, mori incet. Pe altii Bucurestiul ii fascineaza. Habar nu am ce e in mintea lor, dar in niciun caz nu are legatura cu spatiile largi si cu aerul curat. Poate doar cu mirosul de fan. :))
Noi, bucurestenii, ne lovim de multe ori de niste stereotipii. Una din ele este aceea ca, obisnuiti cu freamatul coplesitor al capitalei, ajungem, cu timpul, sa credem ca nu se poate trai in alta parte. Viata de zi cu zi e un du-te vino permanent, nu mai avem timp sa ridicam privirea si ne obisnuim asa, ca pestii in acvariu. Iar cand plecam, e la fel. Nu zambiti ! Sa ne aducem aminte, de cate ori zabovim mai multa vreme in locurile in care ne petrecem vacantele ? De multe ori ele nu sunt decat prilejuri de izolare sau de trecere prin locuri pitoresti, plimbat cu ATV-ul, terasa, cateva poze cu familia sau prietenii, suit in masina si back. Pentru multi, vacanta e un fel de goana dupa inedit si epatare, dupa care ne intoarcem la superconfortabilul fotoliu si la tembelizor. Asa e ?
Si apoi, de multa vreme nu am mai auzit pe cineva sa se laude ca si-a petrecut vacanta undeva la tara. Parca ar fi o rusine. Nu mai vorbesc de faptul ca daca dai un search pe goagle ori imprejur, gasesti o gramada de vacante exotice ale unor de toape fara simtire pentru valori autentice, pentru care frumosul e musai sa coste mult si sa fie in strainatate.
Ei bine, in aceste doua saptamani am avut ocazia sa descopar adevarate colturi de rai, aflate mult mai aproape. Si am mai descoperit ceva: OMUL FRUMOS pe care-l credeam pierdut. El m-a impresionat cel mai mult.
Cred ca ar fi trebuit sa intitulez postarea "oameni si locuri". Exact, am sa va povestesc despre oameni, iar locurile le veti vedea in poze.:)
...
Va spuneam ca am ramas impresionat de oameni. Nu a fost ceva ostentativ, ci pur si simplu m-am simtit confortabil oriunde am mers. Pe strada, in magazine, la gazde, pretutindeni am intanit ospitalitate si mult bun simt. Nu am sesizat acea agresivitate specifica Bucurestiului. Am vazut chipuri senine de oameni linistiti. Nu am vazut pitzipoance si cocalari, care te sfideaza, incepand cu BMW care ti se baga in fata la semafor, duduind a manele, si terminand cu "Fata, ai vazut ce mi-am luat ?". Am vazut oameni obisnuiti, normali, care isi duc traiul de azi pe maine, fara sa epateze in vreun fel. M-am straduit sa disting cu greu vreun interes meschin specific oricarui tepar de profesie. Oho, si sunt cu gramada pe meleagurile lui Bucur. Nu stiu cati din ei sunt buzoieni ... :))

Ati avut ocazia sa priviti fetele bucurestenilor, incruntate, permanent in goana dupa facil ? Pentru cei cu bun simt, traiul in Bucuresti e un permanent stres, dar nu unul evident, ci ascuns, subliminal, pe care nu-l sesisezi decat in momente ca cel descris de mine.
Sa nu credeti ca mi s-a nazarit sa ridic in slavi Buzaul. As, in general sunt o fire extrem de circumspecta. Mai ales ca de profesie sunt ardelean, si chiar ma dusesem in Baragan cu o usoara retinere. Mai mult, cel mai bun prieten a stat in Buzau, si pana in 2003 m-am tot dus pe-acolo. Nu, acum parca s-a schimbat ceva. Si orasul e mai curat, ingrijit, parcurile amenajate, si cum va spuneam, oamenii mai altfel.
Dar sa revin. De cate ori vi s-a intamplat in Bucuresti, in timp ce stateati la o coada, sa vina vreun nesimtit si sa se bage in fata ? La Buzau oamenii stau la coada, se respecta, intreaba cine e ultimul. Mi s-a parut curios ca nimeni nu vrea sa sfideze pe nimeni. V-am spus mai devreme ca orasul e sarac. Probabil ca acesta este motivul pentru care oamenii se simt egali.
Misunand prin zona, mi s-a stricat masina. Gazda a dat imediat un telefon si a vorbit cu un baiat priceput, pe care il stia de cand se juca cu mingea in fata blocului. La inceput am fost destul de sceptic, insa mi-a spus ca nu e nicio problema, ca pot sa-i las cheile si pana in ziua urmatoare vine si aduce masina. Asa a si fost. Pana seara mi-a reparat-o la pret de manopera in Bucuresti. Bravo lui, asa si-a castigat un client !
Intr-o zi mi-am spalat masina. M-am dus la o spalatorie si am cerut exterior si interior. M-am uitat la baietii de acolo, cu cat zel stergeau fiecare usa, geam, spreiat, parfumat, numai funda nu i-au pus; chiar au dat-o cu ceara la urma. Aproape ca m-am rugat de ei sa termine. In Bucuresti trebuie sa te rogi, sa nu uite ceva, fara sa mai vorbesc de obisnuita spaga, raportata de regula la suta de mii aruncata de cocalarul de cartier.
Am observat ceva interesant in relatia "vanzator" - "cumparator", si anume un interes fata de client. Probabil ca oamenii si-au dat seama ca orasul fiind mic, exista o legatura directa intre "multumire" si numarul celor care le trec pragul.
Va amintiti de privirea tampa a vanzatorului, de la tejghea, pana la cel de raion de supermarket, specific metropolei ? In alta zi am dat o raita prin cele trei hipermarketuri construite recent. Nici n-am intrat bine in magazin sau sa ma opresc in fata vreunui stand, ca imediat a aparut cineva, care zambind cu amabilitate, m-a intrebat cu ce ma poate ajuta. M-au impresionat tonul si privirea. N-am vazut sictirul specific loazei bucurestene, iritata ca a fost deranjata de la operatiunea de decorticat seminte.
Sunt convins ca si buzoienii, ca majoritatea locuitorilor patriei, au probleme, de la banul putin, la lipsa de perspectiva. Insa un aspect e cert: sunt mai putin stresati. Nu stiu daca si mai destepti, pentru ca am uitat sa va spun, auzul meu fin a sesizat mai multe acorduri si conjugari corecte decat in Bucuresti.

Multi sunt plecati prin strainatati, iar acasa au ramas parintii si copiii. Da, am vazut multi copii. Aproape cu nostalgie mi-am adus aminte de copilaria petrecuta tot intr-un oras de provincie, cand am vazut copii jucandu-se in fata blocului. Copii care iti spun sarutmana pe strada, chiar daca nu te cunosc. Si cei mari te saluta, daca te vad trecand prin fata blocului. Un bunic mai amabil aproape ca mi-a facut istoria orasului, cand l-am intrebat pe unde ies in nu stiu ce strada. Frumos ...

Toate aceste nimicuri m-au facut sa ma simt bine.

Va urma ...
... vezi tot

branduse la Sibiu

Muzeul Tehnicii Populare Astra din Sibiu
Nu ma indoiesc ca ati auzit de el; multi l-ati si vizitat. Eu il consider muzeul meu. Nu zambiti ! E al meu, pentru ca am crescut in orasul de sub poalele Cindrelului si il stiu de mic. Copil fiind am batut potecile Dumbravei Sibiului, am pescuit carasei in lacul unde n-aveam voie si pe unde ne alerga un paznic batran, apoi pe firicelul de apa ce coboara molcom printre arini pana in mijlocul orasului. Multe amintiri ma leaga de padurea Dumbrava si de cel mai frumos muzeu din Europa, poate si din lume.
Nu exista an in care sa nu trec prin Sibiu si sa nu revad muzeul. Pentru mine e un colt de rai. Aleile sale linistite, serpuind prin padure, casele incadrate perfect in mediul arhaic, de padure ori de Delta, si mai ales oamenii care ingrijesc cu dragoste aceste nestemate ale sufletului neamului, ma fac sa freamat de o bucurie fara margini pentru frumos si autentic. Va marturisesc sincer, desi pasii mei au batut aproape fiecare alee de zeci de ori, de fiecare data descopar ceva nou. Ochii si mintea imi poposesc fie pe un detaliu de tencuiala, o sculptura de pridvor oltenesc, o minune inginereasca din campie, ori un colt de natura in vreo pioenita pierduta sus pe deal, unde rezemat de un brad inchizi ochii, si in minte iti rasuna zangat de talangi sau fluierul unui cioban din Marginime. Dar oricat m-as stradui, nu pot cuprinde in cuvinte frumusetea cadrului natural.

Au inflorit brandusele la Muzeul Satului din Sibiu.

Brânduşele au acoperit poienile, iar frunzele arămii aştern covoare la picioarele tuturor celor cărora le este dor de imaginea liniştită a satului românesc etern.
O privire atentă descoperă culorile toamnei – de la violetul brânduşelor, la roşul şi arămiul frunzelor – frumos alese în toate ţesăturile, care împodobesc casele Dumbrăvii. Culori şi motive tradiţionale au fost surprinse şi imortalizate de mâinile pricepute şi harnice ale femeilor, ce şi-au îmfrumuseţat costumul de sărbătoare, dar şi ştergarele, aşezate cu multă sfială. la icoană, scoarţele ce acoperă pereţii, covoarele ţesute, aşezate pe pat .
Armonia este deplină, înăuntru şi afară domnesc culorile calde, îmbietoare, dătătoare de bună dispoziţie, calm, regăsire.

... vezi tot

vesnicia s-a nascut la sat

"Sufletul satului

Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred cã vesnicia s'a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
si dacã ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte."

Lucian Blaga

Ma intreb, ce-ar fi fost daca in '45 istoria si-ar fi urmat cursul ante si interbelic. Daca comunismul n-ar fi venit peste noi, purtat de tancurile sovietice. Daca nemtii s-ar fi retras in liniste si ne-ar fi lasat in pace ... Daca nu ne-am fi nascut pe acest pamant ... Smile!
Cred ca am fi ramas tarani in proportie de 80%. Romanul nu s-ar fi rupt de sat. Nu stiu daca ati observat, pentru roman satul reprezinta un fel de stup, iar el, precum albina, se intoarce de fiecare data. Oriunde s-ar duce in lume, el nu se aseaza acolo, ci aduna bani sa-si ridice gospodarie acasa. In tarile apusului oamenii au plecat la oras cu cateva sute de ani in urma, odata cu marea revolutie industriala. La noi fenomenul ar fi fost acelasi, putin intarziat, pastrand satul ca nucleu pentru "escapadele" economice.

Dar sa ne intoarcem in trecut... Cei ramasi ar fi facut agricultura. Multi s-ar fi indreptat spre orase, ar fi devenit meseriasi, ar fi lucrat in fabrici, ar fi pus ban peste ban si apoi s-ar fi intors instariti. Si-ar fi ridicat gospodarii infloritoare, ar fi crescut animale, ar fi lucrat campul, iar surplusul l-ar fi vandut la oras. S-ar fi ridicat si industrie prelucratoare si de constructii de masini, pentru mediul rural cu precadere. Totul ar fi fost perpetuat dupa vechea traditie a lucrului bine facut si dupa taina invataturii transmisa din tata in fiu. Si ar fi fost bine. Care ar fi avut bani si minte s-ar fi dus la scoala. Care nu, ar fi muncit campul.
Cu siguranta am fi devenit cea mai bogata tara din Europa.

Din pacate, n-a fost sa fie asa, pentru ca unii au vrut altfel. Nu vi se pare ciudat sa ne tot dam dupa cum vor altii ? Eu unul m-am saturat !
Acum se pare ca ne vor lasa in pace o vreme. Avem sansa sa ne asezam ... sper ca nu cu curu'n sus. Smile!
... vezi tot

hai pe munte

Am dat intamplator peste blogul unor "zapaciti" indragostiti de natura Smile!, care inca se incapataneaza sa creada ca frumusetea e undeva pierduta prin paduri si creste, printre flori si fluturi, pe carari ce duc departe de lume.
Pe langa povesti, am dat si peste cateva poze superbe.
Blogul se numeste hai pe munte. Sper sa nu se supere ca am "furat" din ele. Smile!

Sunt convins ca v-au impresionat. Aprecierile le puteti transmite autorului, direct pe blog - hai pe munte.

... vezi tot