luni, 25 mai 2009

dragostea - eterna enigma

Ne lovim de ea de cand ne nastem pana in ultimul moment, si tot enigma ramane. Unii prefera s-o ignore si s-o tina inchisa in cutia cu traditii. Altii o scot la vedere, si inainte de a invata sa se poarte cu ea, se frig.
Una din intrebarile care m-au framantat multi ani a fost: de ce se despart oamenii ? Ajung sa convietuiasca un an, trei, sapte si apoi se despart, la prima vedere, fara un rost anume. De ce doi oameni, femeie si barbat deocamdata :), dupa ce si-au jurat dragoste si credinta vesnica, in cativa ani ajung sa nu se mai suporte, si cel mai rau, sa-si adreseze cuvinte grele, de ramai cu gura cascata si exclami: “Ce-aveti oameni buni ? Nu sunteti sanatosi la cap ?”. Dar ei au motivele lor insemnate, majoritatea purtand eticheta: celalalt e de vina ! Putini ajung sa se uite si in ograda lor, si in cele din urma sa-si asume partea lor de vina.
Intr-un cuplu comunicarea este esentiala. Este foarte important ca in momentul in care apare o “nelamurire”, ea sa fie lamurita in cat mai scurt timp. Si mare atentie, cand ne exprimam, sa avem grija ca mesajul sa fie transmis, tradus, in limbajul celuilalt. Ca doar el vrem sa priceapa, nu ?
Stiu, nu toti pot sa comunice, sa-si exprime sentimentele. Pentru multe cupluri "diferenta de limbaj" reprezinta un handicap esential, iar cu timpul, cei doi ajung sa stea unul langa celalalt, dar sa privesca in directii opuse.
In popor e o vorba: “dragoste cu sila nu se poate !”.
Stiti cate cupluri ajung sa se cunoasca, sa faca dragoste, dar in realitate sa nu se cunoasca deloc ?
Cunoasterea e de doua feluri: intima (sexuala) si mentala. Una e jos, iar alta sus. Ce bine ar fi sa ne patrundem si mintile in acelasi timp. Seamana a SF ? Smile!
Toti am fost tineri; unii inca suntem. Ne aducem aminte ca la varste fragede, aveam tendinta de a da o pondere foarte mare intimitatii. Era cel mai de pret lucru pe care il aveam atunci. Pe urma am mai crescut si am pus si in celalalt taler al balantei.
Intimitatea a fost si va ramane o chestiune extrem de personala, un fel de ultim bastion in calea "navalitorilor". Tocmai importanta ei, mai ales daca ajungem sa ne dezvaluim, ne da impresia ca partenerul ne apartine, ne seamana, in cuget si simtiri. Fals ! Mintea e una, trupul e alta. Istoria e plina minti diabolice ascunse de fete angelice.
Stiti cati privesc dragostea ca pe ceva nerentabil ? S-au obisnuit din frageda pruncie ca totul are valoare materiala. Asa au fost educati de parinti, mai intai cu bomboane, apoi cu bani.
Sincer, ii apreciez mult pe cei care isi rezolva “problemele” repede. Nu le trebuie mult sa constate ca partenera sau partenerul nu-i mai satisface sexual. Multe realtii se reduc la aspectul fizic, hormonal. Ciudat, desi motivul pare destul de evident, putini il accepta. De ce ? Pentru ca intervine posesivitatea.
Da, posesivitatea ! “E al meu / a mea !”. De parca ar fi vorba de un ghiveci sau o masina. “L-am prins ! Nenorocitul ! S-a dus cu alta !”. Ha ha ha ! Hilar, nu ? Ba nu, circ in toata regula.
Dar cati isi pun intrebarile: De ce ? Ce nu a gasit acasa si a cautat in alte parti ? De ce sunt menultumit ?
Daca tot vorbim de sex si nu ne duce mintea la mai mult, de ce nu ne uitam in oglinda ? Burti lasate, sunci, celulita … eah ! Parizeru’ sa traiasca ! E o alta lume ...

Mi se pare extrem de important ca doi oameni sa se cunoasca mai ales mental. Suntem oameni la urma urmei. Scopul nostru in viata este sa transmitem invatatura nu doar sa procreem.
Ca sa-l cunostem pe celalalt, trebuie mai intai sa ne cunostem pe noi. Sa stim ce vrem, ce ne place. Apoi sa vedem daca si celuilalt ii place la fel.
Ii detest pe cei care ignora placerile celuilalt. Isi stabilesc clar obiectivele, iar pe celalalt nu il privesc decat ca pe o unealta. Se intampla deseori ca "unealta" sa glasuiasca si atunci incepe drama. Care consta, dealtfel, in frustrarea primului ca nu si-a atins scopul. Doar a alocat o gramada de timp pentru asta. Ce bine ca nu sunt multi care gandesc asa. :)

10 comentarii:

kitu_athena spunea...

am tot observat ca juramintele facute in filme sunt complect diferite de realitate... o casatorie in fata altarului si teoretic in fata Divinitatii nu valoreaza mare lucru ... casatoriile se fac din diverse motive, dar mai putin bazanduse pe o iubire care poate dura pana la sfarsit... sau poate ca in acele putine cazuri ideale nu exista sfarsit:P in general exista cate un interes ... si pt asta se fac prea multe compromisuri ...
fara comunicare se aduna frustrari ... ganduri ascunse care la un moment dat izbucnesc... si atunci nu mai conteaza nici un juramant ...
intelegerea sexuala este foarte importanta intr-o relatie, dar eu nu cunosc pe nimeni care sa discute deschis cu partenerul despre dorinte si placeri ascunse.... pana la urma iubirea adevarata te face sa il intelegi pe cel de langa tine ...

pheideas spunea...

Adevar ai grait ! Asa e, juramintele, de cele mai multe ori, nu se tin. Sau chiar daca se tin, sunt numai in aparenta. Multe cupluri nu mai fac dragoste de multa vreme. Ar trebui sa citesti postarile anterioare despre iubire. Acola am spus ca depinde enorm de mult ca ambii parteneri sa iubesca acelasi lucru: banul, sexul, stiinta sau inteligenta ... In ce priveste marturiserea preferinteleor sexuale, si aici ai dreptate. Dar cred ca cei doi nu-si marturisesc mult mai multe, decat preferintele. Eu spre exemplu, nu am nicio retinere. Consider ca o minte luminata poate discuta orice cu alta minte luminata. Conditia esentiala e s-o gasesti. Multe minti sunt luminate doar in aparenta, atat cat sa impresioneze - a se citi dat pe spate. Daca o scuturi, nu ramane nimic. ... Iti multumesc pentru comentariu. Ma bucur cand pot fi de folos, fie si cu o parere. :)

pheideas spunea...

iubirea este conditionata ! conteaza enorm ce iubesti la partener. si ai ales sa nu fie putin. daca e putin, se duce repede. :)

Magic Storm spunea...

@ pheideas - Dupa multe zbateri am reusit sa ajung iarasi printre voi.
Am ajuns si la tine si am citit totul cu setea mea neostoita.:)Sunt putine bloguri pe sufletl meu si m-am bucurat cand am vazut o trimitere la Iesirea din Matrix.
Bravo !
Poate sunt un pic obosita dar am sesizat la un comentariu de-al tau faptul ca iubirea e conditionata.
NU.
O iubire conditionata duce mai devreme sau mai tarziu la un divort. Atunci cand iubesti accepti atat calitatile cat si defectele.
Si acum un exemplu:
Spun fara nicio jena faptul ca sotului meu nu-i place sa ma vada desculta si stii foarte bine pentru ca am discutat despre asta. M-a acceptat asa cum sunt... pentru ca ma iubeste.
"Mintea e una trupul e alta", ok.
Cum se realizeaza "intregul"?
El se realizeaza atat la nivel mental cat si sexual.
Din pacate, nu toata lumea gandeste la fel si vorba ta, partenerul este privit doar ca o "unealta".
Off, te inseli ... multi gandesc asa.
Asta e tragic.

pheideas spunea...

Si ce spui este corect, dar nu la asta m-am referit. Sa-ti explic. Uite exemplul tau. Tu de ce iti iubesti sotul ? Sa raspun eu: pentru ca ... e bun, tandru, inteligent, ii place nudismul :)).. nu stiu, sunt o gramada de motive care ti-au placut la el cand l-ai luat, si care sunt inca prezente. Gresesc ? Dar si altele care nu ti-au placut. Sunt convins insa ca ai pus in balanta si defectele dar mai ales calitatile omului. Asa e ?
Acceptarea insa e neconditionata. Il accepti si gata ! Ii accepti defectele si nu te razgandesti, cum fac majoritatea, adica: Nu accept ca bea, dar las' ca se schimba el ! Asta e, il accepti cu tot cu bataturi si pe urma nu te mai deranjeaza, nu-i mai scoti ochii pe urma. Asta e, l-ai luat, e al tau, cu bune si rele !

Si ce zici tu e adevarat, pentru ca poti iubi si inteligenta, dar si contul din banca. Uite cuplul Boureanu de ex, sau Moni si Iri. In primul, ambii iubesc banul. In al doilea, Moni iubeste banul, iar Iri o iubeste pe ea. Asemenea cupluri se destrama. Cand fiecare iubeste altceva.
Vezi la iubire. ... am scris acolo tomuri intregi.

Sotul tau te-a acceptat asa cum esti - neconditionat. N-a spus: Eu te accept, pentru ca si tu accepti. Acceptarile conditionate sunt cele mai periculoase. Stii cum e: iti sta pe creier an ide zile ... nu poti accepta ca ai gresit.
Sotul tau te-a acceptat desculta nu pt ca te iubeste, ci pt ca nu-l deranjeaza. Cu iubirea e un alt fenomen. La inceput e iubirea hormonala. Pe urma ea se stinge si evolueaza in altceva ... mental, mai profund. Adica te iubeste pentru ca ... si aici tu stii de ce :). Poate si pentru ca esti desculta. Eu vrea usa iubesc o desculta si n-am sansa asta. Smile!
Cu unealta nu m-am inselat, ci doar am vrut sa indulcesc putin ... Smile!

pheideas spunea...

Iubirea hormonala e neconditionata. In aparenta doar. Ei, ia gandeste-te, cand dispar hormonii, ce se intampla ? Stii, nu-l mai iubesc pentru ca ... ???? :)))

Magic Storm spunea...

Ce sa spun, voi astepta sa dispara hormonii :))), sa vad ce se intampla , pana atunci poate iti gasesti si tu perechea :))) si mai discutam.
Subiectul ramane deschis.
Atunci cand vorbesti despre iubire, profunzime, superficialitate automat vei starnii comentarii diverse.

pheideas spunea...

Atata vreme cat exista comentarii, inseamna ca blogul intereseaza. :)

maria spunea...

Iti urmaresc de mult blogul si astept comenturile tale...iti multumesc.Dragostea este o enigma si nu te contrazic..pt mine insa este mai limpede ..dragostea este o problema de geometrie in care se tine seama de ipoteza pt rezolvarea problemei...unii recunosc nereusita si divorteaza,altii persista din neputinta, sau din multe motive ...iar cei care reusesc ..tine de educatie sau noroc, pur si simplu au picat pe combinatia de N luate cate K.Mai este si a patra categorie de salahori care considera rezolvarea problemei de unii singuri.
Conditia necesara si suficienta cere ca problema sa fie rezolvata in DOI

pheideas spunea...

multumesc mult, maria !
uite un link: http://adevaruriuniversale.blogspot.com/2009/12/360-de-grade.html