duminică, 29 noiembrie 2009

ce vindem ?

Tot citind pe diverse situri de economie si finante, si tot vazand o gramada de "experti" dandu-si cu parerea cu privire la relansarea economiei, m-am gandit ca n-ar fi rau sa incerc sa-mi dau si eu cu parerea, in calitate de "expert". :))

Nu cred ca economia se va redresa curand, fara ajutor din afara. Va fi greu si asa, pentru nu prea mai avem ce sa vindem, iar bani degeaba, ma indoiesc ca vom mai primi.
Ajutoare tot am primit timp de douazeci de ani, si inapoi am dat cu taraita, ca in poata aia in care s-a intalnit hotul cu prostul.
Intr-o zi, hotul i-a cerut prostului zece lei, spunandu-i ca-i va da in zece zile. Dupa zece zile, hotul se duce la prost, ii da opt lei, si-l roaga sa-i mai dea cu imprumut zece lei. Peste alte zece zile, hotul se duce din nou la prost, ii da saisprezece lei si ii cere iar zece lei. Si tot asa, pana s-a prins prostul de smecherie. Bine, in realitate prostul nu a fost atat de prost cum parea, dar e alta poveste. :) Pe scurt, "prostul" avea un magazin, de unde hotul cumpara la suprapret.
Acum, cand hotul a venit din nou sa-i ceara bani, "prostul" i-a zis scurt :
- Stii, ai o datorie cam mare. Cu ce o platesti ? - Pai, stii, o sa vand niste ansambluri rezidentiale, ca fabrici nu mai am. - He he he, rase "prostul" ! - Cine crezi ca o sa ti le cumpere ? Poate alt prost, dar ma indoiesc.

Lasand parabola la o parte, ma intreb, ce-o sa vindem ? Grau n-avem, ca ala nu se face peste noapte. Fabricile si bancile le-am privatizat. Pamant n-avem voie, ca scrie in constitutie. Poate poze cu munte si mare si cu Nutzi calare. :))
Cred ca va trebui sa vindem idei si proiecte. Dar pentru ele e nevoie de "a lot of brain". Ori pe la noi brainul s-a cam atrofiat si setat pe spagi date intre doi mici si zece beri la Goldenslitz. :)

Partea buna a povestii e ca si ei au nevoie de noi. Ei, adica aia de la vest, de unde o asteptam pe Luminita sa aterizeze. Ar fi simplu sa credem ca pe ei ii doare in pix. As, dimpotriva ! Au nevoie de noi ca de aer. Au nevoie de piata de desfacere, care sa le cumpere marfurile. In momentul acesta europenii de la vest, ca sa se lanseze si ei pe pista de la Garmisch-Partenkirchen, ii musai le facem loc. Daca nu ne dam la o parte, isi vor rupe picioarele in mantinele crizei.
Prin urmare, ma astept sa ne traga niste suturi in c.. , si asta cat de urgent.

Apropo, stiti de ce au nevoie de piata ? Pentru ca in momentul acesta pietele USA si Chinei sunt blocate. Mai sunt rusii si ukrainienii, insa acolo negocierile sunt cam dure, pentru ca taticu' Putin are alte planuri.:)
... vezi tot

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

pisi

... vezi tot

Eli Davidai

Am gasit pe Wall-Street un interviu cu Eli Davidai, evreul care a adus Pepsi in Romania. Interviul se refera la felul sau de a vedea criza si societatea in care traim. In interviu se reitereaza spusele lui Warren Buffet: "Nu cumpara ceva ce nu vei putea sa-l vinzi". Va recomand sa-l cititi.

El a declarat ca pe plan local criza poate fi considerata mai agresiva, intrucat clasa de mijloc a fost afectata foarte puternic, insa Romania a mai trecut prin crize economice, iar mediul de afaceri a fost mult mai afectat atunci.

Omul de afaceri care a adus Pepsi si Burger King in Romania s-a aratat optimist referitor la oportunitatile care apar in timpul crizei, cum ar fi preluarea de companii. De asemenea, sustine ca, intr-o astfel de situatie, consolidarea este foarte importanta si exista modalitati de a produce profit prin oferirea de solutii anti-criza pentru alte companii. "Eficienta este bine platita in aceasta perioada, iar daca reusesti sa devii eficient, un an de criza se poate transforma intr-un an de "boom", a declarat Eli Davidai, care este si presedintele furnizorului de solutii software WizSalary.

"Consolidarea este unul dintre lucrurile esentiale in modul in care facem afaceri", a declarat Davidai. Omul de afaceri de origine israeliana a mai declarat ca unul dintre principiile pe care le urmareste in afaceri este ca nu investeste niciodata in companii care nu garanteaza viitoare venituri si, la fel ca si in viata privata, nu va apela la credite bancare. "Atat in afaceri, cat si in viata privata folosesc acelasi principiu, sa nu depind de imprumuturi. Nu conduc o masina luata in leasing si nu locuiesc intr-o casa ipotecata", a declarat Davidai.

Pe langa acesti factori, Davidai a enuntat si importanta oamenilor in companii, mai ales in cele pe care le detine. "Mediul business este creat din managerii si oamenii care iau deciziile. Daca ai manageri buni, acestia iti garanteaza succesul. Chiar si in criza, care totodata ofera o multitudine de oportunitati. Daca nu ai oamenii buni, nu ai succes", a declarat afaceristul israelian, care a dat exemplul companiei WizSalary, in care vechimea medie a angajatilor este de patru ani.

De asemenea, afaceristul nu s-a aratat deloc convins de listarea la bursa a uneia dintre companiile pe care le detine. "Oferta publica initiala (IPO) o faci cand ai nevoie de "bani ieftini". Niciodata nu voi lua in considerare intentia pentru o oferta publica initiala deoarece a deveni public te face anonim, ceea ce iti sterge succesul", a declarat Davidai.

Eli Davidai detine in prezent 11 companii pe piata locala si 30 la nivel global. Dintre acestea, care activeaza in domenii precum IT, FMCG, media, educatie si tigari, doar o singura companie a afisat un declin al veniturilor, care a fost provocat de o problema de management ce va fi rezolvata, afirma investitorul. Succesul companiilor chiar si intr-un an greu se datoreaza "teoriei PP" (n.r. - People, Product - Consumatori si Produse), care se refera la anticiparea tendintei din piata si pozitionarea produsului dupa necesitatile consumatorului.

"Daca ai produsul potrivit la momentul potrivit este foarte usor sa faci afaceri, indiferent de situatia economica", mai spune Davidai.

Omul de afaceri care a adus Pepsi si Burger King in Romania a declarat ca o criza economica nu este mereu un factor negativ in mediul de afaceri deoarece este un moment propice pentru achizitii. "Daca reusesti sa te adaptezi momentului si devii mai istet, criza economica poate oferi si beneficii. E momentul in care se fac fuziuni si achizitii foarte importante, e momentul cel mai potrivit pentru a cumpara o companie", declara Davidai, care considera ca "cine e puternic si rezista unei crize va "zbura" dupa aceasta".

De-a lungul timpului, omul de afaceri a investit in Romania aproximativ 30 de milioane euro. Acesta a declarat ca in prezent dispune de o importanta suma de bani pentru investitii pe care intentioneaza sa o directioneze catre industrii ca FMCG si IT. "In general, oamenii consuma si mereu simt nevoia de a consuma. Profilul consumatorului roman este perfect. Romanii stiu cum sa consume si stiu sa se bucure cand consuma, de aceea consideram ca trebuie sa ne axam in continuare pe acest segment", a declarat Davidai.

Un alt segment din Romania vizat pentru viitoare investitii este segmentul IT, in special infrastructura. "Aceasta industrie este o buna oportunitate pentru investitii, Romania duce lipsa de infrastructura, iar in aproximativ doi ani va avea loc un boom in IT", e de parere Eli Davidai.

... vezi tot

jocul la offside


Cel mai mult ma fascineaza jocul la offside. Nu e vorba de fotbal, ci despre oameni si felul lor de a fi. Sunt oameni carora le place sa joace la offside. Ii vezi intr-o permanenta stare de agitatie, de stres continuu, placandu-le sa "joace totul pe ultima carte". Nu neaparat din pasiune, pentru ca nu ma refer la bungee-jumping sau la alpinism. Desi la prima vedere sunt sporturi extreme, cei care le practica sunt extrem de precauti. Ci la faptul ca asa s-au obisnuit; o stare "mai asezata" parandu-li-se nefireasca.
E bine sau rau ? Daca stii sa joci si nu te stresezi peste masura, e bine. Daca nu stii, si cu timpul, vezi ca incepe corazonul sa dea rateuri, nu prea e bine.
Cred ca trebuie sa va explic fenomenul mai in detaliu. Imaginati-va ca aveti o afacere mai maricica, cu productie si distributie. Si ca in orice moment, nu ca e criza sau altceva, v-ati vaita ca nu aveti bani. Bine, la unii e si o strategie, dar nu vorbim despre asta. In realitate, sa fiti tot timpul la limita. Adica aveti marfa in piata si nu stiti daca se va vinde. Aveti bilete la ordin si cecuri, pe care nu stiti daca le veti achita la scadenta. Aveti credite la banci si camatari si nu stiti daca la termenul stabilit veti putea sa le platiti. Aveti cheltuieli de zeci de milioane pe luna si nu stiti daca veti avea bani. A, sa nu uit, antamati contracte bazandu-va pe banii pe care "sigur o sa-i incasati peste trei luni". Sau daca vedeti in magazin un lucru foarte scump, cu primii bani pe care ii incasati, fugiti si-l cumparati. Si apoi va laudati la toti prietenii, carora, culmea, le datorati bani. Va mai spun ? Chestia asta cu "nu stiu daca" mi se pare ca jocul la offside. Dar se pare ca unora le place, pentru ca de ani de zile o tin tot asa, la limita. Pana cand, e o alta problema. :)

Secretul jocului la offside - sa stii sa joci la offside. Si mai sunt trei variante: daca iei tot timpul cartonase sau esti fluierat, si nu marchezi nici un gol, insemna ca esti un jucator prost si iesi din teren; Daca nu esti fluierat niciodata si inscrii gol dupa gol, esti un fenomen. Varianta de mijloc, dupa parerea mea, se termina la spital, mai devreme sau mai tarziu. Sau in faliment. :)

Un alt joc la offside, pe care sunt convins ca l-ati vazut mult mai des, e jocul omului sarac depasit de situatie. Toate cheltuielile lui ar trebui sa fie in limita salariului. Adica pe romaneste, sa se intinda cat ii e plapuma. Dar credeti ca a auzit vreodata de vorba asta sfanta ? As, nici pe departe ! Fudul, a dat fuga la banca, s-a imprumutat cu buletinul, dupa care si-a cumparat tot ce i-a placut sufletelului sau. Apoi a facut un alt credit, ca sa-l plateasca pe primul. Pe urma s-a imprumutat la camatari, dar nu sa achite creditele restante, ci ca sa-si cumpere ultimul model de plasma sau sa-si faca concediul mai la sud. Se spune ca fudulia si prostia sunt surori. :)

Nu vi se pare ca guvernantii nostri joaca la offside ? Nu au o strategie, cu etape si buget alocat. Muta banii dintr-un cont in altul, in general unde se tipa mai tare. Baga un impozit si apoi in functie de reactia din piata il elimina sau ajusteaza. Arunca bani pe proiecte tampite si fara studiu de fezabilitate si apoi se vaita ca nu mai au. Iau credite de la banci ca sa plateasca salarii, dar nu stiu daca vor putea sa le ramburseze peste un an. Si altele asemeni.

Cam asa e cu jocul la offside. Va place ? :))
... vezi tot

joi, 26 noiembrie 2009

identitatea poporului roman

Are romanul identitate ? In primul rand, ar trebui sa definim identitatea si la ce foloseste. Suntem constienti ca aproape toate notiunile - vezi patriotismul, daca nu aduc un plus de prosperitate omului nevoias, ele sunt lipsite de valoare. Poporul este format in majoritate din oameni simpli, fara cultura, si cu giji imediate. Acest aspect este specific tuturor popoarelor. Numai ca unele popoare au avut ragaz sa-si cultive valorile, spiritualitatea, in timp ce altele traiesc, de cand se stiu, de azi pe maine. Acest ragaz se cheama istorie. Pentru primele istoria inseamna respect, pentru ultimele, nu insemana nimic.
Cum se cultiva respectul pentru valori ? In primul rand prin educatie, incepand cu cea din povestile bunicilor, si terminand cu cursurile academice. Cand lipseste, apare o stare de indiferenta cu gand spre valorificare. Totul este justificat. Si respectul se poate cuantifica in valori palpabile, materiale, si nu numai de incantare a ochiului si spiritului. De exemplu, monumentele sunt carti de piatra. Ele ne spun ce trebuie sa facem si ce e mai important, ne spun unde au gresit altii. Ne spun ca cineva inaintea noastra a urmat o cale si noi trebuie sa-i urmam exemplul. Un novice ar spune: "Ei si, ce-mi pasa mie, fac cum vreau eu !". Si face cum vrea el, numai ca peste o vreme, vede ca ceea ce a cladit cu tuda trebuie luat de la capat. Apoi nefericitul se aseaza si cugeta. Daca ar fi tinut seama de scriptele vechi, n-ar fi muncit in van. Cel mai rau este cand nefericitul este lasat de colectiv sa "arunce bolovanul in lac". Iar dupa aceea, o suta de destepti se aseaza pe mal si se gandesc cum sa-l scoata.:)
Uneori tainele cele vechi sunt atat de ascunse si cu urmari nestiute peste vreme, incat pentru o minte de om simplu sunt greu de patruns. Pentru asta avem minti luminate !

Ce este identitatea unui popor ? Sunt valorile scrise si nescrise adunate din stramosi, si care ajuta un popor sa evolueze, sa supravietuiasca. Sunt acele taine (spuse cu atata har de Dan Puric in seminarul tinut la Sibiu in 2008), norme, datini si obiceiuri, ferecate in constientul colectiv. Un popor fara identitate este, fie condamnat la pieire, fie la o stare de inapoiere perpetua.

Priviti cu atentie la mai toate tarile aflate la rascruci de drumuri strategice. Sa luam Afganistanul, Armenia, Egiptul si altele. Cum este posibil, ca in era calatoriilor spatiale, locuitorii acestor tari sa traiasca la nivel de Ev mediu ? Interesele geostrategice au facut ca marile puteri sa mentina in aceste zone o permanenta stare de conflict. Si la noi a fost la fel.

Observam intiparit in mentalul colectiv conceptul de "acum". Romanul nu traieste pentru maine; el nu construieste durabil pentru generatiile urmatoare.
Cred ca identitatea recunoscuta a poporului roman este cea de "hot". As completa, de"hot prost".
Ce parere aveti ?
... vezi tot

marți, 24 noiembrie 2009

10 pentru Crin Antonescu

Asta seara i-am dat lui Crin Antonescu nota 10.
Nu l-am votat, insa ce-a spus in seara asta la emisiunea lui Gadea si la intrebarea acestuia, daca Traian basescu este terminat, m-a facut sa-l respect. Citez din memorie ...
"Din punctul meu de vedere, Traian Basescu este un om terminat, impreuna cu ciracii sai. Pentru ca acest lucru sa se intample, este necesar ca Mircea Geoana sa castige. Mi-e teama insa de un aspect. Cei care m-au votat, dezamagiti, sa nu se duca la vot si prin absenta lor, Traian Basescu sa castige alegerile. ...
Voi face tot ce imi sta in putere ca acestia sa merga la vot si prin prezenta lor, sa scapam odata pentru totdeauna de acest dictator.".

Mi-a placut ! Putea sa spuna simplu: Asta e, ma retrag, iar cei care m-au votat sunt liberi sa voteze cum le dicteaza constiinta.
Faptul ca a spus: "Voi face tot ce-mi sta in putere ca cei care m-au votat sa mearga la vot", m-a facut sa-l respect. Bravo lui ! Iata un om cu adevarat inteligent. Un om care lupta pana la capat. Sper sa fie asa si maine, dupa sedinta in plen a PNL-ului. ... vezi tot

duminică, 22 noiembrie 2009

vox populi vox dei


E clar ! "Vox populi vox dei".
Fara cuvinte.
Imi pare rau si o spun cu durere. Daca ar fi sa ma iau dupa exit-poll-ul obtinut de Traian Basescu si Mircea Geoana, romanii sunt un popor de smenari, pupincuristi, tradatori si spagari. A, am uitat, si lasi. Lasi, pentru ca este evident ca toti cei care s-au batut cu caramida in piept ca vor schimbarea, au stat acasa si nu s-au dus la vot.
Votul de azi imi spune ca cei care s-au dus au fost "masinile de vot" ale PSD si PD-L, adica smenarii, pupincuristii de partid, bagati pana in gat in rahatul hotiilor din Romania si mancatorii de gogosi cu polonicul. Si au mai fost si amaratii aia, ce pentru un pumn de lovele sunt in stare s-si vanda si sufletul copiilor lor. Pe restul i-a durut exact in dos.
Asta e adevarul ! Sa ma contrazica cineva.
In acest moment ma gandesc cu seriozitate sa plec definitv din tara.

... vezi tot

joi, 19 noiembrie 2009

avem nevoie de schimbare !

Zilele astea m-au napadit o gramada de intrebari electorale. Sa ma duc sa votez, sau nu ? Cu cine sa votez ? De ce sa votez ? Si altele asemenea. M-am tot gandit si razgandit si am ajuns la urmatoarele concluzii.
In primul rand, exceptand nelinistea indusa de massmedia, consider ca Romania este in cel mai mare rahat de pana acum. Asa cum il simt eu, seamana intru-catva cu cel premergator "revolutiei" din '89.
Am trait pe viu evenimentele din '89 si multe din fenomenele si vorbele aruncate atunci le-am regasit azi. Sa va dau un exemplu, ultimele cuvinte ale lui Ceausescu, la mitingul din 22, au fost: "Femeilor gravide le mai dau 25 lei". Da, acestea au fost ultimele cuvinte, dupa care s-au dezlantuit huiduielile.
Aceeasi vorba am auzit-o acum, atat din gura lui Boc, cat si a lui Basescu, adresata pensionarilor si profesorilor. Si aceleasi huiduieli.
Atunci am fost prost pentru ca n-am stiut multe. Nici acum nu-s cu mult mai destept, dar am ceva in plus. Pe langa urechi si ochi, Dumnezeu mi-a mai dat minte, cu care sa gandesc si vad ce altii nu vad.
Azi vad aceeasi disperare cu care unii se agata de putere, invocand uneltiri ascunse, similar cu paranoia. Vad aceeasi tristete pe chipuri, exceptand desigur chipurile celor ocoliti de evenimente si care privesc strada de la etaje imbracate in sticla.
Dar as vrea sa las strada si sa ma concentrez pe ce nu se vede.

Am spus ca ce se intampla azi seamana cu ce-a fost acum douazeci de ani. La nivel regional si mai ales geopolitic, Basescu nu mai este dorit. Cand a "plecat la lupta" in urma cu cinci ani, a avut toata sustinerea, atat din partea USA si Rusiei, cat si din partea greilor din UE. I s-a mai dat o sansa la referendum.
Am sa va intreb, cati din voi mai credeti ca ce se intampla in Romania este rezultatul numai si numai a vointei poporului roman ? Daca mai sunt care cred, am sa le spun ca au o mare doza de naivitate.
Sa va mai dau cateva similitudini. Ceausescu, cu un an inainte, a fost sfatuit de Gorbaciov si Regan sa se retraga in liniste. N-a facut-o, trambitand pana in ultimul moment ca puterile imperialiste doresc sa-l dea jos. Si l-au dat ... de tot.
Basescu a fost in mod discret sfatuit sa se retraga. Acum trei zile americanii i-au transmis foarte clar: "Te-am sustinut cinci ani, in care ai promis ca misti ceva, si n-ai facut nimic. Noi avem nevoie de liniste, nu de scandal.". Credeti ca Klaus Iohannis a fost visat peste noapte de Antonescu si Geoana ? Nu cumva au fost sunati de A. Merkel ? Ultimul mesaj a fost transmis de FMI, cand au spus ca dezghetarea ultimei transe depinde de rezultatul alegerilor. Bou sa fii, sa nu intelegi ca in lumea asta bancherii fac regulile. Gata, ... finito, ... pa ! Iti faci bagajelu' si pleci cu laurii pe frunte, sau daca nu vrei, in scanduri.
Si sa va mai spun de ce bou. Spre binele lui o spun. In momentul de fata el are doua alternative: ori sa se retraga, ori sa fie dat jos cu forta. Aduceti-va aminte de '89 si veti intelege ce spun.

Acum ma intreb, ce avem nevoie in momentul asta ? De o noua revolutie, sau de liniste, sa miscam in al douazecilea ceas tara asta ? Credeti ca ma mai doare undeva daca Basescu a fost bun sau rau ? Sau ca in loc sa faca miting cu sindicalistii de la metrou, cand a fost greva, el era cu cooperativa "Alaiul" undeva prin tara ? Sau in loc sa vina si sa spuna: "Mai fratilor, buba e neagra, haideti sa ne apucam de treaba !", pe el il durea de masinatiuni de culise cu Boc, Udrea si alti acoliti ?
Nu ma mai dor toate astea, pentru ca in momentul asta ma doare mai mult de mine.

Pana cand clasa politica din Romania nu se va maturiza, avem nevoie de o schimbare permanenta a celor care ne conduc.
Iar cel mai mult si mai mult, duminica, NU avem voie sa fim indiferenti. Ganditi-va la ce s-ar putea intampla in cazul unei destabilizari generale. Amintiti-va doar ce spunea Kelemen Hunor deunazi despre autonomia administrativa a regiunilor secuiesti. Si mai amintiti-va pe ce fond politic au avut loc evenimentele din '90 de la Tg. Mures.
Ganditi-va ca Romania s-ar putea sa fie in pericol.

ACUM AVEM NEVOIE DE SCHIMBARE. MERGETI DUMINICA LA VOT SI VOTATI-O !
... vezi tot

bancuri

Intrebare: Ce este scris pe spatele Statuii Libertatii?
Raspuns: Made in China !

Intrebare: - Ce sa fac, ca sa par mai subtire ?
Raspuns: - Intuneric, doamna..

Intrebare: - Ce este un celibatar?
Raspuns: - Un om care a pierdut ocazia de a face nefericita o femeie.

Intrebare: - Spuneti-mi, cum sa procedez pentru a emigra in SUA?
Raspuns: - Lasati numele si adresa exacta si va veni cineva sa va ia!

Intrebare: - Isi face efectul si pe Luna pilula anticonceptionala?
Raspuns: - Da, dar costumul spatial ofera o protectie mult mai buna.

Intrebare: - Care este diferenta dintre un optimist si un pesimist?
Raspuns: - Diferenta este ca optimistul invata limba engleza iar
pesimistul chineza.

Intrebare: - Tovarase redactor, este adevarat ca si americanii au pitici?
Raspuns: - In principiu da, dar cei rusi sunt mai mari.

Intrebare: - E adevarat ca armatei noastre i-a fost cerut ajutorul de
catre Cehoslovacia?
Raspuns: - Da, cererea din 1939 a fost aprobata in 1968.

Intrebare: - Ce este haosul?
Raspuns: - Nu dam raspunsuri la intrebari din agricultura.

Intrebare: - Zebrele sunt negre cu dungi albe, sau albe cu dungi negre?
Raspuns: - Da.

Intrebare: - Se poate lua o boala venerica intr-un W.C. al unui vagon de tren?
Raspuns: - In principiu da, dar nu e comod.

Intrebare: - Cum reactioneaza guvernul sovietic intr-o situatie fara iesire?
Raspuns: -Am mai spus ca nu raspundem la intrebari din domeniul agriculturii...

Intrebare: - Credeti ca iaurtul este un remediu impotriva impotentei?
Raspuns: - In principiu da, dar numai in combinatie cu ipsosul.

Intrebare: Cînd va începe Marea Foamete Mondiala?
- Când vor începe chinezii sa manînce cu lingura

Intrebare: Va veni un alt Räzboi Mondial?
Raspuns: Nu! Dar va fi o luptä pentru pace, ca nici piaträ pe piaträ nu va mai rämâne.

Intrebare: Ce e un salariu?
Raspuns: Un fel de menstruatie: astepti o luna si trece dupa trei zile...

Intrebare: Ce e mai valoros decât laptele matern?
Raspuns: Ambalajul...

Intrebare: Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dezinterie?
Raspuns: Mai bine sa mori ca un bärbat, decât ca un rahat.

Intrebare: E adevarat ca Ceaikovski a fost homosexual?
Raspuns: Da, dar noua ne place din alte motive...

Intrebare: Cum poti trai doar din salariu?
Raspuns: Nu stim. Nici n-am încercat...

Intrebare: Care este diferenta între Capitalism si Socialism?
Raspuns: Capitalismul este exploatarea omului de cätre om, in socialism este invers.
__________________________________

Dupa 25 de ani de casatorie, intr-o zi mi-am privit sotia si i-am spus:
- Iubito, acum 25 de ani stateam cu chirie, aveam o masina ieftina, dormeam pe o canapea si ne uitam la un televizor cu ecran de 14' alb-negru, dar in fiecare noapte adromeam alaturi de o blonda sexy de 25 de ani. Acum avem o casa mare, o masina buna, un pat mare un TV color cu plasma,dar adorm si ma trezesc langa o femeie de 50 de ani. Draga mea, cred ca am deja o problema pe care as dori s-o rezolv cumva...
Sotia mea fiind o femeie inteleapta, mi-a spus:
- Tu du-te si cauta-ti o blonda sexy de 25 de ani, ca eu ma voi ocupa ca tu sa stai din nou cu chirie, sa conduci o masina ieftina si sa dormi pe o canapea...
__________________________________

Preşedintele a promis că în curând drumurile noastre vor fi tot aşa cum sunt în Germania . În acest scop în Germania au fost trimise primele două sute de buldozere.
__________________________________

Dati-mi 1 litru de lapte de vaca! ceru o blonda.
- Nu incape in sticla dvs., e prea mica.
- Atunci dati-mi 1 litru de lapte de oaie...
__________________________________

Vorbesc doua prietene:
- Eu si sotul ne certam in fiecare saptamana.
- La noi certurile sunt mai rare. Sotul aduce salariul doar o data pe luna.
__________________________________

Sotul si sotia se cearta:
- Nemultumitule, ti-am dat cei mai buni ani din viata mea !
- Daca acestia au fost cei mai buni, imi inchipui ce ma asteapta in viitor !
__________________________________

Nunta de argint, sotul isi duce sotia intr-un voiaj minunat in niste insule uitate de lume.
- Vai dragule, ce romantic esti, acum ca avem 25 de ani de casatorie si m-ai adus aici, ce-ai sa faci cand vom avea 50?
- Am sa vin sa te iau !!!
__________________________________

La scoala profa intreaba:
- Cine a zis ca pamantul se invarte?
- Galileo Galilei
- Cand?
- Cand iesea de la carciuma...
__________________________________

Sotia: - Ai vazut tipul care m-a salvat cand eu ma inecam?
- Da, a fost la mine si si-a cerut scuze.
__________________________________

Asemanarea dintre o fusta mini si un discurs?
Amandoua trebuie sa fie suficient de lungi ca sa acopere problema si destul de scurte ca sa capteze interesul.
__________________________________

Un politist pe malul unui lac ii zice unei tinere:
Domnisoara, aici este interzisa baia!
- Dar de ce nu mi-ati spus asta inainte de a ma dezbraca?
- Pentru ca dezbracatul nu e interzis...
__________________________________

Preotul suna la usa . Dinauntru se aude o voce cristalina:
-Tu esti, ingerasule?
-Nu, dar lucram la aceeasi firma !
__________________________________

Ultimul proverb:
"Oricat de jos s-ar duce dolarul, apleaca-te si ia-l !"
__________________________________

Un politist opreste un student pe strada pentru a-i verifica actele:
- Asa, vad ca nu lucram...
- Asa este.
- Inseamna ca trandavim pe banii statului...
- Exact, trandavim.
- Se pare ca suntem studenti?
- Ei, cu asta nu pot sa fiu de acord. Student sunt numai eu !
__________________________________

Nimeni nu moare virgin ... Viata i-o trage fiecaruia cel putin o data!
__________________________________

La intrebarea "Ai facut sex vreodata cu un coleg de servici?" exista un raspuns sincer: "Am intretinut relatii sexuale zilnice cu seful meu direct. El ma f... la cap si pe mine ma durea in c.r !"
__________________________________

De ce fetele coboara privirea cind primesc o declaratie de dragoste?
- Ca sa verifice daca e adevarat....
__________________________________

Diferenta intre fumatori si nefumatori
- Exista vreo diferentza intre un mort care a fumat si unul care n-a fumat?
- Exista! Mortul care n-a fumat e mai sanatos !
__________________________________

- Ioane, am doua vesti proaste, cum sa ti le zic?
- Combina-le!
- Nevasta-ta ne inseala!
__________________________________

In fiecare din noi doarme un geniu.
Si cu fiecare zi tot mai adanc si mai adanc ...
__________________________________

- Cum explicati faptul ca, v-ati omorat soacra cu cinci impuscaturi de
revolver?
- Dupa a cincea impuscatura mi s-au terminat cartusele.
__________________________________

Un tip se plange la serviciu ca din fereastra lui se vede camera in care se dezbraca fetele, din care cauza nu poate trai normal si lucra. Vine comisia, priveste pe fereastra si nu vede nimic.
Ii spune tipului:

- Pai nu se vede nimic!
- Dar ia urcati pe dulap!
__________________________________

Trece un cortegiu funerar.
Un trecator intreaba pe o blonda:

- Cine e mortul?
- Cred ca cel din sicriu..
__________________________________

Un medic isi duce studentii in vizita la un ospiciu.. Se opresc la un salon unde era un barbat cu privirile ratacite.
- Vedeti, acest barbat si-a pierdut mintile fiindca femeia cu care trebuia sa se casatoreasca l-a refuzat. In urmatoarea rezerva il vom vizita pe cel care a luat-o de nevasta.
__________________________________

La Palatul Victoria se opreste badea Gheorghe cu bicicleta, o reazeama de gard si incepe sa caste ochii in jur.
Gardianul:
- Bade, ia bicicleta de-aici ca vin ministrii, primul-ministru.
- No, ca nu-i bai, i-am pus lacat !
__________________________________

Un om la aprozar:
- Cu ce va pot servi?
- Doua kilograme de cartofi, dar fiecare cartof impachetat separat.
- Trei kilograme de portocale, dar fiecare portocala impachetata separat.
Vanzatorul ii indeplineste dorinta, vizibil nemultumit. Omul se mai uita
prin aprozar si, la un moment dat, intreaba:
- Ce este ala negru de pe raft ?
- Mac, cretinule, dar nu-i de vanzare !
__________________________________

- D-le doctor, cum a murit Ion ?
- Nu stim inca. Tot ce stim este ca la autopsie s-a zbatut mult.
__________________________________

Meci de fotbal decisiv Ungaria - URSS. Joaca ei ce joaca, pana castiga ungurii. Hrusciov trimite o telegram la Budapesta:
"Felicitari tovarasi! Stop. Ati jucat foarte bine. Stop. Ne-a placut tuturor cum ati jucat. Stop. Suntem mandri de voi. Stop. Credite. Stop. Gaze. Stop.. Grane. Stop."
__________________________________

Scotia . Razboi intre doua cetati.
De la prima cetate zboara o ghiulea, din a doua cade o bucata de zid.
De la a doua cetate zboara o ghiulea, din prima cade un fronton ...
Si tot asa o saptamana intreaga.
Deodata se facu tacere.
De la prima cetate se aude:
- Ei, de ce nu mai trageti?
De la a doua cetate se raspunde:
- Nu putem, ghiuleaua e la voi!
__________________________________

O scotiana ii face cadou sotului ei o lampa de citit. Acesta, primind
cadoul, zice:
- Risipitoareo! Acum trebuie sa ne cumparam si o carte.
__________________________________

Un tip bea intr-un bar si se adreseaza femeii de la masa alaturata:
- Beam din berea mea si ma gandeam ... Sa mai beau un rand sau te plac si-asa?
... vezi tot

miercuri, 18 noiembrie 2009

cat ar trebui sa coste o casa ?

Cat ar trebui sa coste o casa ?
Nu fac aluzie la postarea anterioara, ci la o casa normala, intr-un oras sau la periferie.
Pentru a vedea cat este pretul real al unei case modeste, pentru un om cu venituri medii, am sa va propun urmatorul calcul.

Venitul mediu lunar al unui om este de aproximativ 300 Euro. Inmultit cu 12 luni si apoi cu 40 de ani de munca, fac in total 144.000 Euro.
Din aceasta suma, acelasi om isi permite sa aloce pentru achizitia sau constructia unei case aproximativ 10 %, fara sa afecteze celelalte cheltuieli. Adica 14.000 Euro, sub forma de credit la banca. Ei bine, acesta ar trebui sa fie pretul real al unei case in Romania. Daca avem o familie, cu un copil, valoarea ar putea ajunge pana la 21.000 Euro.
Acesta este pretul la care ar trebui sa ajunga o garsoniera sau doua camere in urmatorii ani.
[rectificare - Si neamtul, si francezul, si orice cetatean al UE, platesc azi un pret mai mare, in medie cu 30%, in conditiile in care au un venit de 5 - 6 ori mai mare decat al nostru.]
... vezi tot

marți, 17 noiembrie 2009

casa din padure 1

Unul din serialele mele preferate este "Grand Designs". Il stiti cu siguranta, pentru ca a fost reluat de cateva ori, mai intai pe Travel & Living si acum pe Discovery.
De cand ma stiu m-a pasionat designul, incepand cu cel arhitectural, de interior si terminand cu cel ambiental si desigur cel grafic. Designul reprezinta transpunerea in notiuni si reguli, universal acceptate si consacrate, a tot ce ne-a inconjurat si incantat simturile, si folosirea acestor reguli pentru a crea forme si stiluri. Uneori o forma simpla sau o pata de culoare aruncata pe o panza, poate capta atentia si disipa tot ce e negativ, incarcat si anost, din jur. Alteori pot aparea noi stiluri, fie din combinatii, fie din fantezia si geniul unui singur om. In design nu exista reguli, atata vreme cat nu sfideaza normele de baza ale perceptiei senzoriale, cum ar fi echilibrul, spatialitatea, lumina, textura, combinatia cromatica si senzatiile subliminale.
Am sa incep cu o idee interesanta. Ce-ati zice de o casa in padure ?
Celor cu prejudecati li se poate parea o idee traznita. Un vizionar a avut ambitia sa-si construiasca singur o casa, numai din materiale naturale: lemn, paie si lut. O casa care sa nu fie racordata la nicio sursa conventionala de energie. Si-a montat panouri solare si turbine eoliene, iar apele reziduale le dreneaza intr-un iaz de decantare. Iata ce-a iesit:



... vezi tot

luni, 16 noiembrie 2009

pradarea Romaniei

Tocmai am urmarit conferinta de presa tinuta de Victor Getan si Ciprian Nastasiu, cu ocazia lansarii cartii "Pradarea Romaniei". De ce au lansat-o tocmai acum ? Evident, pentru a lovi in Basescu. Altceva mi s-a parut interesant, si dezgustator in acelasi timp. Mi s-a format un gol in stomac cand am vazut, inca o data, la ce nivel se fac jocurile in Romania. Cum se face trafic de orice fel, de la armament, la prostitutie si spalare de bani, la cel mai inalt nivel. Cum retele organizate inca de pe vremea lui Ceausescu isi continua nestingherite afacerile. Cum oameni pe care ii vezi din cand in cand pozand in onesti slujbasi ai statului, in realitate sunt cu state vechi pe listele vechii securitati, si mai apoi, dupa ce primesc un telefon, si-aduc subit aminte detalii.
Azi am vazut cum americanii vor sa-l dea jos pe Basescu. La un moment dat era sa zic: saracul om, s-a luptat singur cu nenorocitii astia ! Apoi stand o tar' pe ganduri, am relaizat ca Basescu nu este decat tot un fost securist, pardon, atasat comercial la Anvers, care a facut afaceri atat inainte, cat si dupa ... Mi-am dat seama ca in spatele sloganelor se afla o lupta intre grupuri de crima organizata, cu tentacule intinse de la Washington pana la Damasc, via Moscova si Tel Aviv. Ca adevarata lupta nu este pentru binele natiunii, ci pentru spagile luate din tranzactiile cu armament si energie. Ca in realitate, Basescu, cat a fost mic, a fost omuletul din umbra al greilor aflati la putere dupa '90, si s-a ocupat de multe afaceri "interesante", de la armament la Petromin si alte vaporase plimbate prin Triunghiul Bermudelor. Apoi s-a facut mare si tare.
Cam la fel a fost si cu amaratul ala, pe nume Omar Hayssam. El n-a fost decat un biet traficant de armament; un intermediar pentru vremurile de embargo. A fost mai intai folosit de Ceausescu, apoi de Iliescu, de PSD si tot asa ... Cum a fost folosit ? Omul cotiza gras in buzunarele preaiubitilor nostri politicieni, incepand cu Hrebenciuc si terminand cu Nastase. Apoi intr-o zi, Basescu, ca venise la putere, i-a spus: "Nene Hayssam, ia cotizeaza mata si la mandea. De-acum inainte io sunt taticul tau !".
S-a gandit bietul Om..., cum s-o intoarca, ca deh, pana atunci semnase condica in alta parte. Sunt atat de firesti aceste situatii, in care la vaca cea grasa se ingramadesc sa suga toate mustele, incat nu ma mir ca Omar al nostru s-a gandit in momentul urmator la un rescue plan. S-a dus la Basescu si i-a zis: "Sefu', stii, m-am gandit sa ma retrag din business. Sunt batran si nu ma simt prea bine.". Stia ca varianta era sa fie inchis cu surle si trambite si folosit ca stindard in lupta anticoruptie. Intre timp si-a mutat banii in conturi arabe si evreiesti, iar aici a lasat pasivele. Apoi a pus la cale rapirea jurnalistilor, ca tot era la moda. Ma indoiesc ca n-a fost si mana lu' Nastase la mijloc. Dupa ce i-a rapit, s-a dus la Base si i-a zis: "Profesore, hai sa negociem ! Uite ce-ti propun: toata afacerea face 12 milioane. Facem pe din trei. 4 iau eu, 4 tu si 4 cheltuielile de "cazare". Pe langa spaga, o sa-ti las si cotetele. Da' banii ii vezi dupa ce plec din tara, ca altfel dau pe goarna ...". Si uite-asa s-a ales Basescu cu o spaga grasa si cu bani de electorale si alte case.

Azi am vazut cum americanii i-au pus pielea in bat lu Nenea Base'. Mi-a placut cum au intors-o cei doi autori ai cartii, la intrebarea unui jurnalist - de unde aveti informatiile ? De la CIA au raspuns cei doi la unison. A' mi s-a parut curios ca in sala de conferinte erau o gramada de jurnalisti de la aproape toate ziarele, si anume: Jurnalul, Jurnalul, Jurnalul ... :))
Era sa zic: "Sa muriti voi ca v-a dat CIA dosarele sa le lingeti !" :)) Pai normal, cum sa justifice informatiile, fara sa intre la secret ? Sunt curios, daca ma duc si sun la Langley, mi le da ? :)) Poate daca as avea legitimatie de agent dublu ... Si mai sunt curios daca CIA se va autosesiza. :))
Mi-a placut ce accent de american avea Gaetan. Ma si intreb, din ce isi castiga asta traiul, ca prin Romania nu l-am vazut. A, e jurnalist american. :)) Poate nu intamplator a fost acuzat de securistii V. Tismaneanu si de I.T. Morar, in 2004, ca a fost coleg cu ei. ... No comment !

Stau si ma gandesc, la ce asist ? La dezvaluiri despre Omar Hayssam, sau la lupta vechilor securisti - Basescu, Gaetan, Trio Grivcoriu, Tismaneanu & Morar, Nastase, Hrebe si cati or mai fi, pentru ciolan ?

Uite-asa, fara sa vreau, eu, ala care l-am alungat cu pietre in 22, ajung la concluzia ca Ceausescu a fost cel mai patriot si cinstit dintre toti. El macar nu fura. Iar Romania era privita cu respect, nu ca acum, de-am ajuns in rand cu Congo. Am sa va povestesc altadata despre embargourile de pe vremea lui, impuse de marile grupuri economice, pentru ca n-a vrut sa deschida granitele tuturor nenorocitilor care azi isi fac de cap. Nu de alta, dar e bine sa se stie adevarul; mai precis de ce am dus-o rau si de ce a fost impuscat.

Prin urmare, dragi romani, pana la alegeri va urez pofta mare ! Si aveti grija sa luati inainte un Saprosan. :))

Ia vedeti ce scrie Gardianul: aici

Si aici: ...

Omar Hayssam este un personaj controversat de afaceri si de al carui nume sta legata rapirea jurnalistilor romani in Irak in anul 2005, dar si afaceri infloritoare de contrabanda cu tigari, a facut parte din cercul de apropiati ai Regimului si Presedintelui Ion Iliescu.

In perioada 2001-2004, afacerile omului de afaceri sirian, firmele sau au prosperat nesperat de mult. In ciuda faptului ca Presedintele Iliescu a negat legaturi apropiate cu Omar Hayssam, exista dovezi care arata contrariul.

Seria de dezvaluiri referitoare la relatia celor doi a aparut dupa expirarea mandatului de Presedinte al lui Ion Iliescu.
Numerosi lideri au confirmat. Dan Ioan Popescu marturiseste!

Legatura stransa intre Omar Hayssam si PSD a devenit o certitudine, numerosi lideri ai fostului partid de guvernamant confirmand pe cai oficiale sau neoficiale apropierea dintre controversatul om de afaceri si fostul partid de guvernamant.

Primul care a recunoscut ca Omar Hayssam are relatii stranse cu unii lideri ai PSD a fost Dan Ioan Popescu, presedinte al Organizatiei Bucuresti. El a sustinut ca Omar Hayssam a fost inclus pe listele pentru alegerile preliminare din PSD de liderul Mircea Ursache, dar la cererea lui Adrian Nastase a fost scos de pe acestea. Ursache a respins aceste acuzatii sustinand ca l-a cunoscut pe Hayssam doar in calitate de presedinte al AVAS. In ciuda numeroaselor detalii oferite pe acest subiect de Dan Ioan Popescu, liderul partidului, Ion Iliescu a sustinut ca legatura care se face intre omul de afaceri sirian si PSD este alimentata de actuala putere.

“Omar Hayssam a fost propus, in 2004, pe lista pentru Parlament la alegerile preliminare organizate in interiorul PSD de catre pesedistul Mircea Ursache si a fost scos de pe aceasta la cererea lui Adrian Nastase”, a spus Dan Ioan Popescu. El a precizat ca sirianul este membru de partid si ca in urma eliminarii sale de la alegererile preliminare i s-au returnat si banii “pe care i-a trimis ca si ajutor la nivelul Bucurestilor”.

Liderul PSD a spus ca suma in cauza era “contra legii”, fiind o sponsorizare mult prea mare. La randul sau, Ion Iliescu a sustinut ca sunt nefondate toate incercarile de a asocia numele sau cu acela al lui Omar Hayssam, cu care nu are nici un fel de legaturi personale. “In ultimii doi ani ai mandatului nici nu a mai fost inclus in deplasarile prezidentiale”, a spus fostul sef de stat. In opinia sa, implicarea PSD in tot acest scandal nu este altceva decat o campanie anti-Iliescu si anti-PSD care a fost lansata, “probabil de cei care sunt la putere si de cei care vor sa slujeasca cu zel actuala putere”.

Omar Hayssam a devenit membru PSD inainte de anul 1994, ne-au declarat ieri surse din partid. In ceea ce priveste relatiile personale ale omului de afaceri sirian cu membri controversati ai PSD, sursele citate ne-au precizat ca Omar Hayssam este un apropiat al fostului deputat Ristea Priboi, acestia fiind implicati impreuna in afacerea Manhattan Group. Pe de alta parte, Omar Hayssam este un prieten al omului de afaceri Fahti Taher, ne-au mai spus sursele citate, si prin “alianta”, acesta ar putea fi si un apropiat al liderului PSD Bacau, Viorel Hrebenciuc. Ziua, 01-04-2005

Omar Hayssam merge in 4 delegatii cu Ion Iliescu

Omar Hayssam s-a aflat in patru dintre delegatiile care l-au insotit pe fostul sef al statului Ion Iliescu in vizite in strainatate in perioada 2002-2003, intre care un turneu asiatic in care a fost si Mohamed Munaf, au declarat surse din administratia Iliescu. Potrivit surselor citate, in turneul asiatic din februarie 2002, care a cuprins Emiratele Arabe Unite, Vietnam, Filipine, Japonia, Singapore, in delegatia care l-a insotit pe Ion Iliescu s-au aflat atat Omar Hayssam, cat si Mohamed Munaf.

De asemenea, Omar Hayssam l-a mai insotit pe fostul sef al statului in cateva vizite efectuate in anul 2003, respectiv in Uzbekistan si China, Federatia Rusa (la semnarea Tratatului de baza romano-rus), Kazahstan, au precizat aceleasi surse. (Mediafax) Ziua, 07-04-2005

Omar Hayssam, ramas necontestat lider al lumii interlope arabe


Ceea ce se stie mai putin este ca aceasta protectie nu a inceput in 2001, ci de atunci Omar Hayssam, ramas necontestat lider al lumii interlope arabe in Romania, a prosperat nemaipomenit. … Fratii Mohamad si Hayssam Omar au derulat una dintre cele mai spectaculoase actiuni de contrabanda, cu complicitatea unor functionari din Vama Otopeni Marfa si Administratia financiara - dar nu numai.

Cei doi frati au introdus in tara, incepand din 1990, mai multe transporturi ilegale de tigari la preturi subevaluate, prejudiciind Bugetul de stat cu peste 15 miliarde de lei, calcul facut la rata de schimb a anului 1998. Apoi, prin documente fictive au obtinut restituiri de TVA, actiune pentru care au fost “protejati” de Ion Iconaru, fost director general al Administratiei Financiare a Sectorului 1.

Omar Hayssam era, la finele anului 1996, asociat si administrator la 17 firme bucurestene, dintre care multe firme fantome, fiind angrenat, ca si fratele sau Mohamad, inclusiv in finantarea operatiunii “Tigareta II”.
Pana atunci, specializat in contrabanda cu tigari, operase deja numeroase importuri ilegale, prin intermediul mai multor firme al caror patron sau asociat era. Importurile de tigari au fost sistematic subevaluate (cu pana la 60%), cu concursul vamesilor si al functionarilor corupti, organizati intr-o retea impotriva careia autoritatile nu au miscat un deget.

Apropiat al lui Ion Iliescu

Toate infractiunile lui Omar Hayssam de dinainte de 1996 au fost ulterior bine documentate in dosare de cercetare penala in perioada 1996-2000, dar acestea au fost reingropate dupa alegerile din 2000: vechii sai protectori revenisera la putere. In timpul primelor doua mandate ale lui Ion Iliescu, contrabanda a fost, asa cum reiese din numeroase dezvaluiri publicate la vremea respectiva in presa, o politica de stat. Ziua, 13-04-2005

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, il cunoaste indeaproape pe Omar Hayssam. Mai mult, Iliescu a efectuat o vizita electorala in campania pentru alegerile generale din anul 2000 chiar in orasul Nehoiu, mosia lui Omar Hayssam.
Printre obiectivele vizitate de Ion Iliescu, la vremea respectiva, s-au numarat si fabrica de cherestea Foresta Nehoiu si cantina muncitoreasca a acesteia. Localnicii ne-au spus ca Omar Hayssam a pus umarul, alaturi de actualul senator PSD de Buzau, Ion Vasile, la reclama electorala a lui Ion Iliescu. In fotografie sunt imortalizati Omar Hayssam umar la umar cu fostul sau sef de partid, Ion Iliescu.

Cei doi au fost fotografiati la intrarea in cantina muncitoreasca de la Foresta SA. Martorii acestei intalniri sustin ca, atunci, Ion Iliescu i-a cerut lui Omar Hayssam sprijin electoral, sub forma de sponsorizari. Pentru a nu fi facuta chiar pe fata aceasta sponsorizare, Iliescu i-ar fi cerut sirianului, in timp ce infuleca niste sarmale, sa ofere o masa calda nevoiasilor din Nehoiu la cantina muncitoreasca.
In plus, Omar Hayssam a oferit, tot sub forma de sponsorizare, pentru toate comisiile electorale din judet, sucuri si apa minerala de la Bucovina. Gardianul, 11-08-2005

Dovada ajutorului oferit lui Ion Iliescu de catre Omar Hayssam


In Monitorul Oficial al Romaniei, partea a III-a, Nr. 219/31.03.2005, la Lista Donatiilor in anul 2004 pentru Partidul Social Democrat, publicata in conformitate cu art.5 alin. (8) din Legea nr. 43/2003 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, la pozitia 121 apare numele lui Omar Hayssam ca donator pentru Organizatia PSD Bucuresti al unei sume de 560 milioane ROL la data de 28-09-2004.



Sursa
... vezi tot

duminică, 15 noiembrie 2009

manipulari ...

N-am inteles niciodata de ce unora le place sa manipuleze. Cred ca unul din motive este acela ca sunt geaman, si e scris in zodie ca gemenii sunt in marea lor majoritate sinceri. Adica spun cam tot ce au in cap, fara sa-si faca probleme ca au spus mai mult sau mai putin decat trebuia, sau ca celalalt a inteles mai multe decat au vrut ei sa spuna. Da, sa stiti ca unul din motivele pentru care gemenii intra in conflict, este acela ca celalalt intelege cu totul altceva. Dar sa revin la manipulari; in mod special la cele negative.
De ce apeleaza unii la tertipuri cand vor sa obtina ceva ? Din doua motive. Unul ar fi acela ca nu pot obtine ceva, decat pentru un pret mai mare. Si al doilea, pur si simplu din obisnuinta. S-au obisnuit sa obtina gratis si nu se mai pot dezvata.
Stim bine ca lumea se invarte in jurul a doua lite motive: banul si sentimentul. Desi nu au nicio legatura unul cu altul, in socitatea in care traim ele sunt inseparabile. Multi din semenii nostri considera atat de firesca aceasta inseparabilitate, incat si-au cladit toata existenta pe mixul dintre cele doua. Ba mai mult, actiunile lor se bazeaza pe folositea uneia pentru a o obtine pe cealalta.
Am citit de multe ori prin tabloide urmatoarea stire: "Vedeta X s-a casatorit cu un prosper om de afaceri". E drept ca in ultima vreme, din cauza crizei, acest gen de anunturi s-au cam rarit. :) Daca as fi mai putin carcotas, sau as fi aterizat de curand, as vedea in aceste anunturi finalizarea unor frumoase povesti de dragoste.
Unde e manipularea ? E inutil sa va spun, pentru ca chiar m-ati considera extraterestru.:)
Cat de firesc poate fi sa conditionezi iubirea de material ? Sunt convins ca multi imi vor spune indignati: "Cum, unde ai vazut tu conditionare ? Oamenii iubesc si atat !". Intr-o oarecare masura, cred ca au dreptate. Oamenii iubesc o gramada de aspecte, dupa masura fiecaruia. Important e sa se potrivesca masurile. :)
Cele mai amuzante manipulari sunt cele din familie. Sunt amuzante pentru ca ii cunoastem pe protagonisti. Brusc, o atitudine de indiferenta in trecut, se schimba intr-una de maxim interes. "Vai draga, de cand nu ne-am vazut ... ! Ce mai faci ? Ce rau imi pare ...". Aceste schimbari de atitudine apar la o imparteala de mostenire sau cand au nevoie de vreo pila.
Un manipulator investeste timp si resurse. Si bineinteles isi fixeaza un termen; dincolo de care investitia nu mai e rentabila. In general, cu cat resursele alocate sunt mai substantiale, timpul este mai scurt. Un manipulator prost se va demasca in momentul in care, intrand in criza de timp, va plusa. Adica va forta nota, aducand in sprijinul manipularii argumente penibile si se va folosi de momente cu insemnatate emotionala puternica. Uneori isi va iesi din fire, enervat ca lucrurile nu s-au intamplat asa cum a vrut.
Manipulatorul are intotdeauna un punct slab; uneori vizibil, alteori bine ascuns. Strategia devine evidenta, in momentul in care acel punct slab incepe sa iasa la iveala. De regula este aruncat pe masa de joc in ultimul moment.
Manipulatorul apeleaza la emotii si sentimente. Studiaza atent orice i-ar putea fi de folos.

Cei manipulati comit o greseala fundamentala, si anume aceea ca sunt sinceri. Nativ, ei nu concep ca exista oameni care se pot folosi de tertipuri ca sa obtina ceva si cred in sinceritatea afisata. Asa ajung sa se detainuie si sa "planga pe umarul celuilalt", fara sa realizeze ca "isi poftesc dusmanul in casa".
De-alungul anilor, am observat un aspect interesant. In general, fiecare om isi croieste propriul drum, in care acumuleaza informatie si experienta. Rar o sa vedeti pe cineva care a muncit din greu sa construiasca ceva, bazandu-se pe propria minte si profesie, sa manipuleze. Acesta are principii, manipulatorul, nu ! Nu discut despre manipularea profesionala, specifica relatiilor de business. Ma refer numai la cea personala, bazata pe sentiment. Manipularea se invata ca orice altceva. Sa devii un bun manipulator e nevoie de ani de studiu si practica, si incepi, de regula, in frageda tinerete. Adica atunci cand iti alegi drumul greu sau usor.
Si mai e ceva, pe manipulatori ii intalnesti alaturi de personalitati puternice. Am sa fac o parabola. Pe un manipulator n-ai sa-l vezi carandu-si cu spatele sacii de cartofi. El se va aseza langa ei, si va astepta pe cineva dispus sa-i care, daca se poate gratis. Eventual sa-i dea si bani pentru onoarea de a-i fi carat. :)

Manipularea e nativa, adica inscrisa in patternul uman. Am mai spus-o, omul e o fiinta speculativa. Va cauta intotdeuna calea usoara. Cel mai elocvent exemplu sunt copiii. Desi nu stiu cum, o fac. Copiii manipuleaza aproape inconstient. Iar parintii se lasa manipulati. Fara sa realizeze, acestia daruiesc copilului o "arma" redutabila.
Copiii manipuleaza, pentru ca atunci cand sunt mici nu au posibilitatea sa obtina altfel ceea ce-si doresc. Nu ajung la raftul cu dulciuri, nu pot sa-si cumpere jucarii si altele asemeni. Nu pot ei, dar in schimb pot cei mari. Iar cei mari sunt extrem de sensibili la lacrimi sau zambete.
Anii trec, si uite-asa, intr-o zi, cei mari se trezesc cu: "Da-mi sau plec de-acasa !", sau mai rau.

Putini adulti realizeaza ca modul cel mai eficient de a preveni acest deznodamant este indiferenta disimulata. Un copil trebuie sa invete sa obtina prin puterea sa, nu a celorlalti. Iar singura putere pe care o are un copil este mintea. :)

V-ati intrebat vreodata de ce oamenii frumosi manipuleaza mai des ? Desi e evident, n-am sa ma refer doar la pitzipoancele ahtiate dupa "oameni de afaceri". In general oamenii frumosi sunt incurajati din frageda tinerete sa manipuleze. Poate nu in mod direct, dar in mod sigur, faptul ca sunt avantajati de fizic, le deschide o perspectiva interesanta in efortul de a obtine unele avantaje. Este doar o parere desprinsa din observatie, nu o regula generala. :)
... vezi tot

miercuri, 11 noiembrie 2009

a fi noi insine


Am primit de la Aniela Minu o tema interesanta: CÂND UITĂM SĂ FIM NOI ÎNȘINE ... Ii multumesc pentru eseu si evident, in final imi voi spune parerea.

Din diverse motive, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat la un moment dat în viață să facă ceva ce nu îl definește, să nu se regăsească în persoana lui, să simtă că rătăcește printre roluri fără să mai știe să fie autentic. Atunci ne simțim mai departe de noi decât ar fi de dorit ca să putem trăi împăcați cu noi. Mulți dintre noi nu uităm să fim noi înșine pentru că nici nu am descoperit ce suntem cu adevărat ca să putem apoi uita. Asta ne explică de atâtea ori rătăcirea, nemulțumirea, tristețea care se deslușesc pe fețele unor oameni care par să aibă totul și simt că nu sunt mare lucru. Teama de a nu greși, dorința de a întruchipa un ideal, lipsa de repere, lipsa de acceptare sau critica din partea celorlalți, iată doar câtiva dintre hoții care ne fură dreptul la propria identitate și unicitate. De ce fac asta? Pentru că noi nu ne suntem gardieni loiali, pentru că ne lăsăm mituiți și amăgiți de tentații aparente și uităm că să ne apărăm propriul Eu, să-l creștem ca să ne poată reprezenta, să ne dea sentimentul că ne trăim pe noi și propria existență, e datoria noastră față de noi. Atunci nu mai trăim noi ci doar niște palide reflecții ale noastre, niște oglinzi prăfuite în care știm să-i reflectăm pe ceilalți dar în care noi nu ne mai putem desluși. Așa ajungem la kilometri distanță de noi, de dorințele care ne defineau sau de visele în care credeam cândva. Nu mai trăim noi ci umbrele noastre. Suntem lipsiți de energie, tăcuți și resemnați crezând că în felul acesta trăim o viață așa cum trebuie. Descoperim însă prea târziu uneori că uitând să fim noi înșine ajungem să fim doar niște marionete trase de sfori de oricine altcineva dispus să ne decidă viața, mai puțin de noi, singurii cu acest drept de fapt. Când uităm să fim noi înșine, uităm să trăim! Numai gânduri bune! Aveți grijă de voi!


Daca mi-aduc aminte, si rontziki a avut o postare pe tema asta.
A fi sau a nu fi noi insine. Sincer, definitia mi se pare putin abstracta, si iata de ce ... Nu poti spune cuiva: "Nu esti tu insuti !", pentru ca se va uita la tine si nu va intelege. Cum sa nu fie el insusi ? Cum ar trebui sa fie, altfel decat e ? Daca insa privim in ansamblu, ca fenomen social, putem intelege intr-o oarecare masura ce insemna a fi sau a nu fi tu insuti. Desi si asa, la ce poti raporta ceva ce nu e ? Exista un model universal de a fi tu insuti ?

Dar sa va spun ce inteleg eu prin a fi insuti, si voi incepe cu o amintire. Candva demult, cand purtam uniforma si camasa albastra, aveam un coleg de clasa care se deosebea de ceilalti. Nume de ardelean - Boanches Adrian.
Nu respecta un model clasic de iesit in evidenta, cum faceau altii, adica sa fie bun la invatatura, sa joace fotbal la un club, sau sa fie sef de gasca de cartier. Epata prin cu totul altceva. Era hatru. Nu exista o adunare, pe terenul de fotbal sau o discutie in clasa, fara ca in momentul urmator sa vina replica sa. Iar replica venea exact cand trebuia, potrivit de piperata, facandu-ne sa radem in hohote. Dupa o vreme nici nu mai asteptam replica, ci era suficient sa ne uitam la el, ca ne bufnea rasul. Cu toate astea, nu il priveam ca pacaliciul clasei. Avea chiar note bunicele. El isi gasise locul lui in colectiv pe potriva firii sale. Mi-aduc aminte cu placere de el, pentru ca se incapatana sa fie original. Se straduia sa nu copieze pe nimeni si isi castigase respectul celorlalti prin acest acest fel de a fi.
Va marturisec ca rar mi-a fost dat sa mai intalnesc astfel de oameni.

Se pare ca in vremurile cand toti eram egali material, singurul mod de a iesi in evidenta era sa excelam prin comportament si intelect. De ce o faceam ? Din acelasi motiv - acela de a fi remarcati de ceilalti. Aceasta este slabiciunea omului. Isi canalizeaza efortul intelectual sau financiar, pentru a-si ocupa pozitia in cadrul grupului. Ce s-a schimbat de-alungul vremii, a fost doar modul in care si-a implinit acest deziderat.

Spre deosebire de alte dati, oamenii se straduiesc sa iasa in evidenta prin ceea ce au si se vede. Adica sa fie mult si stralucitor. Cred ca acesta este motivul pentru care spunem despre cineva ca nu este el insusi. In ziua de azi oamenii nu se mai straduiesc sa aprofundeze, sa-si identifice "originalul interior", nisa in care sa exceleze si sa fie buni, ci se straduiesc sa preia sabloane consacrate, adica cam ce vad la TV. Pretutindeni vedem un fenomen de copy-paste. Curios e altceva, si anume ca aceste sabloane, in general de potenta financiara, sunt destul de greu de atins. Dar nu imposibil. Acest aspect face ca ele sa fie dorite, cu un efort pe masura. Cum faci ca aceste deziderate sa para usor de atins, crescand astfel vanzarile companiilor, este treaba Marketingului. Dar asta e alta problema.
Daca ar exista uniformitate, adica majoritatea sa avem un nivel financiar decent, iar cei cu bani multi sa fie undeva prea sus, am reveni la felul de a fi amintit anterior. Adica am cauta sa ne deosebim prin intelect si nivel de cunostinte, cu tot ce deriva din acest brainstorming, in general lucruri de calitate.
... vezi tot

marți, 10 noiembrie 2009

comunismul a luat sfarsit azi

Comunismul a luat sfarsit azi. Probabil ca vezi zambi amar citind aceasta afirmatie. Comunismul nu s-a terminat acum douazeci de ani, cum mai cred unii. Ca sa ma explic am sa fac o parabola. Impresia mea e ca acum douazeci de ani am fost in postura unor amarati scapati din lagar, si carora li s-a pus pe masa toate bunatatile. Acum bunatatile s-au terminat, lautarii au plecat, iar vantul bate prin farfuriile goale. A' era sa-l uit pe chelner. Acesta sta undeva in spatele nostru cu nota de plata in mana. Iar noi ridicam din umeri, dezmeticindu-ne treptat din betia libertatii.
Abia acum incepem sa ne trezim, sa simtim briza rece prin camasa subtire. Acum descoperim ca in cei patruzeci de ani in care am fost inchisi, am uitat cum sa ne castigam existenta in libertate. Ba mai mult, burma de monetar pe care am agonisit-o a disparut in buzunarele celor care ne-au inbuibat cu bucate alese. Cel putin asa am avut impresia, ca sunt alese; in realitate nefiind decat ciurucuri ieftine vandute la suprapret. E firesc, cand zeci de ani am umblat in tenesi de Dragasani, Adidasii sa ni se para sanadalele lui Hermes.
Pana acum romanul a tot chefuit pe banii luati cu imprumut. De acum inainte va chefui pe banii lui. Sau se va gandi de doua ori inainte sa arunce cu banii "fara numar ..." pe case, masini, toale si distractie. Cat costau, conta mai putin, atata vreme cat vecinul il privea cu admiratie. Deh, prostul daca nu e fudul, nu e prost destul. Ei bine, acum toate acestea vor avea un alt pret. Din fericire, din ce in ce mai corect.
Mi s-a parut hilara situatia unor "amarati", din Hunedoara parca, cand li s-a luat un interviu in direct. Era o familie "asezata" pe o canapea de piele in sufrageria vilei pe care tocmai si-au ridicat-o. Se plangeau ca au o gramada de cheltuieli si nu mai fac fata. Ca au facut credite la banci, ca nu le mai ajung banii pentru mancare, pentru caldura, pentru copil la scoala, haine si alte amanunte. Saracii, de unde sa fi stiut ei ca peste cateva luni va veni criza ?
Care criza ? Sa ne fie bine inteles, criza noastra nu semana cu criza altora. Desi suntem in UE, fiecare tara isi gestioneaza criza cum poate mai bine, prin liderii sai.
Noi tot speram intr-o minune. Acum imi dau seama de ce notiunea de "minune" are o insemnatate atat de mare in mentalul colectiv. Pentru ca n-am avut lideri in care sa credem. :) Privesc in istorie si realizez ca minunea de cele mai multe ori a purtat numele lui Dumnezeu sau cine stie ce moaste de sfant. Totusi, mi se pare absurd sa tot dam vina pe altii, iar cand trebuie sa luam atitudine, ne dam la o parte. Nu credeti ca a venit momentul sa nu ne mai ascundem ?
... vezi tot

duminică, 8 noiembrie 2009

bade Ioane



Mircea Vintila- Bade Ioane

Luna trecuta am fost la Nehoiu si am urcat spre Siriu. Cei care au trecut pe-acolo, si-amintesc ca in dreapta, dupa un cot al drumului, este asezat un monument al ostasilor romani cazuti in 1916, in luptele de retragere in Moldova. Sunt acolo cateva zeci de cruci, randuite deasupra unui mausoleu ascuns sub pamant. Cele mai multe sunt cu soldat necunoscut. Pe altele apar nume, batute neingrijit, probabil intr-un an urmator, alaturi de fotografii ale unor locoteneti sau sublocoteneti. Am facut cateva socoteli si mi-a iesit ca unii n-au avut mai mult de 25 de ani. Asezat pe pajistea de deasupra, ma intrebam, apasat de linistea si deschidera peisajului, ce s-a intamplat atunci ? Am inchis ochii si am vazut o toamna mohorata, dealuri, departe in vale convoaie germane, si o mana de soldati incercand sa-i opreasca cu bataie de mortiere. Apoi luptele s-au incins pe un deal, sus de tot. Romanii au fost inconjurati, si putinii ramasi au fost siliti sa se predea. Priveam ingandurat chipurile de pe cruci. De una atana o coronita vestejita. Pesemne ruda, fiu ori nepot, isi mai aduce aminte de o poveste spusa seara sau de o promisiune, si din cand in cand trece si aprinde o lumanare.
Oare a meritat ?
Va marturisesc ca m-am mai intrebat si in alte dati, ce grozavii i-au manat pe oameni in razboaie, i-au facut sa se ucida; la urma urmei pentru ce ?
Cu totii am invatat la istorie ca uneori se trezesc unii rai, care nu-si mai incap in hotarul lor si li se nazare sa se duca peste altii, care-si cultiva linisti patrunjelu'. Oare asa sa fie ? Apoi o gramada de fraieri, nimeriti si ei pe-acolo, imbatati cu sloganuri, isi parasesc tihna si se duc sa se bata cu aia rai.
Ca stau iar si ma intreb, acestia n-au avut si ei mama, tata, logodnica, doruri se cele si de toate ? N-au avut altceva mai bun de facut, decat sa se duca la razbel ? De ce au facut-o ? Cat de motivati au fost ? De ce motivele de atunci au devenit hilare si neinsemnate azi ?

Sa-i luam pe sarbi, de exemplu, ca ii avem in minte mai de curand. Prin '90 o gramada de oameni care si-au baut impreuna, linistiti, berea zeci de ani, s-au luat la cearta, chipurile pentru ca nu se mai suportau. S-au trezit sa imparta tara dupa natii si religii. Usor de zis, greu de facut, pentru ca sub conducerea lui Broz Tito, semintiile s-au amestecat. Adica musulmani s-au casatorit cu sarboaice, unii s-au imprastiat cu locul de munca in toata Iugoslavia, si-au intemeiat asezari sau pur si simplu si-au pus religia in sertarul cu amintri de familie. Deh, pe oameni ii pasioneaza mai mult ziua de maine, decat ideologiile. Iar relatia cu divinitatea e de multe ori una personala.
Acu' pe bune, ati observat ca omul simplu nu se prea ia la bataie din senin ? Grijile lui sunt altele, cu precadere ce pune pe masa copiilor. Omul simplu e paralel cu politica. Il doare in cot cine conduce tara, atata vreme cat la pravalia din colt gaseste o pita calda, si copilul ii rade-n poala.
Se pare ca in Iugoslavia, ca mai in toate conflictele, si-au bagat unii coada. Unii care n-au altceva de facut decat sa se joace cu soarta si viata altora, s-au gandit ca ar fi bine sa nu mai fie liniste si pace in lume. Nu de alta, dar linistea si pacea fac sa scada afacerile, cu precadere cele cu armament.
Si uite-asa au aprins scanteia acolo unde ea fusese ingropata de multa vreme. Unde o simpla scanteie n-a fost de ajuns, au dat cu bomba. Au murit oameni, s-au dezradacinat familii si comunitati. Pentru ce ?

Au trecut douazeci de ani de cand am terminat armata. Tin minte ca am depus un juramant, in care spuneam ca imi voi apara tara. Mai stiam ca cuvantul "dusman", avea o insemnatatea aparte, irevocabila. Dusmanul era un fel de sperietoare a neamului. Era legat de istorie, de stramosi, eroi si jertfa lor, de patriotism. Mai tin minte ca deosebirea dintre un un prieten si dusman, era ca ultimul venea peste noi si ne cotropea. Nu se intra in detalii, ce anume insemna aceasta cotropire si cum ar fi trebuit s-o percepem. Ne invatau ca dusmanul e intotdeuna in fata si trebuie omorat. Va spun astea, ca sa va explicati de ce in decembrie 89 militari au tras ca bezmeticii intr-un dusman invizibil. Bine, nu era el intru-totul invizibil, numa' ca celor care trebuiau sa se ocupe de el, li se ordonase sa nu se bage.
A' mi-am adus aminte de o zicala de-atunci: "Cei din armata erau invatati ca dusmanul e in fata, iar la securitate, ca el e pretutindeni ".:))
Apoi am mai crescut si am descoperit ca nu tot ce se spune e adevarat. Ca cei ce spun nu sunt intotdeuna modele demne de urmat. Ca asazisul dusman e mai degraba cel ce-ti zambeste in spate, decat cel de dincolo de granita.
Apoi a venit si inevitabila intrebare: as mai fi capabil sa plec la razboi, daca cineva mi-o va cere ? Asta da intrebare ! Cred ca n-as mai face-o, fara sa inteleg foarte bine motivul. E aberant ce spun. De ce ? Pentru ca situatiile de conflict generalizate apar cand nimic nu mai e de facut, sau aproape nimic. Adica cand politicienii au dat gres. Care politicieni ? Aceia care la razboi se ascund de regula sub pat. Asa a fost si in 1916.
Anii au trecut, si azi nu mai e ce-a fost candva. Era internetului a facut ca informatia sa circule, iar omul sa fie mai greu de pacalit. Omul secolului 21 e mai putin sensibil la lozici de genul: dusmanul vrea sa ne cotropeasca. Nu ca ar fi disparut dusmanii, teritoriile si bataliile pentru suprematie economica. Astea nu vor disparea niciodata. Intotdeuna vor fi unii in spatele unor butoane si unii care se trezesc in ultimul moment, pe post de victime. Partea proasta e aceea ca, daca in urma cu 50 de ani oamenii erau implicati direct in conflagratii, azi sunt considerati victime colaterale. Pentru ca azi doar naivii mai cred ca razboaiele se castiga cu pusca in mana, strigand "Dupa mineeee !".
Si mai e ceva, anume ca notiunile de dusman si pierderi nu mai sunt aceleasi.
Ia ganditi-va, suntem in Uniunea Europeana. In Parlamentul European e o batalie acerba si fara scrupule pentru promovarea de proiecte si atragerea de fonduri structurale. Tin minte vorbele unui europarlamentar, care spuneau ca Romania e la coada si de data aceasta. Oamenii alesi pe interese si mai putin pe intelect sunt incapabili sa se bata pentru Romania, sa-si faca meseria pentru care au fost trimisi acolo. Urmarile sunt adancirea saraciei in tara, boli si suferinta.
Acum va intreb, cine e dusmanul, unde e razboiul ? Ranitii nu mai ajung pe front, ci direct in spitale. Razboiul a imbracat o alta forma, din pacate cu aceleasi efecte.
Bade Ioane ...



... vezi tot

marți, 3 noiembrie 2009

o intrebare ...


Stateam ieri la povesti cu sora mea. E asistenta medicala. Printre altele, imi povestestea despre un caz ciudat. O colega, medic, are o sora cu sindrom Down. Cei cat de cat familiarizati cu medicina, cunosc ca sindromul Down este o afectiune genetica, o malformatie degenerativa prin care aproape toate functiile organismului sunt date de la inceput peste cap. Vezi aici. Copiii cu acest sindrom sunt practic condamnati din nastere la o viata de suferinta. Sora respectivei colege are 38 de ani si o multitudine de afectiuni, cea mai grava fiind o malformatie la nivelul inimii, cu implicatii, de la oxigenarea creierului, pana la circulatia periferica. O ingrijesc parintii ei. Nu a mai iesit din casa de opt ani. E intr-o stare de permanenta somnolenta si se pare ca in cativa ani se va stinge.

Cand aud de asemenea cazuri, mi se strange inima. Ma gandesc la cat de putin au unii nevoie sa traiasca si sa se bucure, iar noua, celor sanatosi, nu ne mai ajunge nimic sa fim fericiti. Ce este viata ? Cum este posibil, ca unora Dumnezeu sa le dea totul, iar altora nimic ?
Dincolo de indignare, as vrea sa aduc in discutie aspectul etic al problemei.
Mi s-a intamplat candva sa am o dezbatere aprinsa cu un personaj feminin, referitor la dreptul nostru de a determina existenta altora. Mai precis, se punea intrebarea, ce-ar face daca la nasterea copilului sau s-ar constata ca acesta sufera de o maladie incurabila ? Raspunsul ei a fost urmatorul: "Nu pot sa iau viata unui suflet !".
Intrebarea pe care am pus-o atunci, o pun si acum: Putem oare sa condamnam un suflet la suferinta vesnica ? Si nu numai a lui, ci si a celor sin jur ? Iar in partea opusa se afla o alta intrebare: "Putem sa luam viata cuiva ?".
Am intalnit foarte multe pareri pro si contra. Multi spun ca daca Dumnezeu a vrut sa se nasca un copil bolnav, atunci se vor impaca cu soarta. Care soarta, cea de a privi suferinta celui drag ? De multe ori nu e vorba de o suferinta fizica. Un copil handicapat va fi izolat de societate; i se va taia din start accesul la multe din bucuriile si oportunitatile celor sanatosi. Imaginati-va, ce e in sufletul unui copil, cand este luat in ras de ceilalti, marginalizat si altele asemeni.
Mi se pare ca pe umerii parintelui apasa o mare raspundere.
Va propun o dezbatere pe aceasta tema pe Duelul Mintilor.
... vezi tot

luni, 2 noiembrie 2009

bancuri .. bancuri

Ieri am facut curat prin e-mailuri, si am dat peste o gramada de bancuri, pe care nu m-am indurat sa le sterg.
...

Scrisoare din armata austriaca ...
Draga mama si tata,

Ma simt foarte bine aici! Sper ca si voua acasa, lui Karl, Peter, Hans, Annemarie, Karin si Andreas.
Spune-le lui Karl si Peter ca in armata este minunat si sa se inroleze si ei neaparat, inainte sa se ocupe toate locurile.
La inceput mi-a fost mai greu, fiindca trebuia sa stau in pat pana la ora 6, dar m-am obisnuit. Mai spune-le lui Karl si Peter ca nu trebuie sa-si faca decat lor patul si inca cateva fleacuri inainte de micul dejun. Nu tu munca in grajd, hranit de animale, taiat lemne, facut focul…
Micul dejun este mai ciudat: sunt tot felul de sucuri, chifle, dulceata, müsli, dar nici un cartof, carne, sunca, carnati si varza asa cum mancam noi acasa. Dar poti sa le mananci portia unor oraseni care beau doar cafea.
Nu ma mira ca orasenii nu pot merge asa repede si departe. Dupa un mars de cateva ore, au basici la picioare si se intorc in unitate cu camionul. Si nu au mers decat cum ar fi la noi de acasa la posta. Peisajul este frumos, dar din pacate foarte plat.
Acum or sa rada Karl si Peter: am primit laude pentru tragere la tinta! Nici nu stiu de ce. Cercul negru din centru este mult mai mare decat un cap de soarece si nici macar nu se misca. Si nici nu trage inapoi ca fratii Huber de peste deal… Unde mai pui ca trebuie sa te intinzi comod pe o saltea si sa astepti pana trag si ceilalti (o vesnicie…)
Cel mai mult imi plac antrenamentele de lupta corp la corp. Dar trebuie mare atentie la oraseni ca se rup repede. Doar cu Sepp am probleme, l-am pus jos doar o singura data. Cred ca din cauza ca eu am 1,80m si 80 kg iar el 2 m si 130 kg.
Oricum este mult mai usor ca acasa cand scapa taurul nostru la vaci si trebuie sa-l bag inapoi in grajd.
Deci nu uitati sa le spuneti lui Karl si Peter sa se grabeasca, ca nu prea mai sunt locuri.

Va imbratisez cu drag,

Fiica voastra Maria

------------

Radio Erevan ... despre prezervative

Intrebare: De ce are prezervativul gaurele?
Eu as fi fi raspuns: pentru ca ai facut misto de farmacist acum doua saptamani.

I: Te poti ingrasa de la anticonceptionale? Prietena mea foloseste si s-a ingrasat mult de cand le ia.
R: E o abureala. Foloseste scuza aia ca sa se indoape.

I: Ce ma fac daca nu-mi incape pe penis?
R: Cine, prietena?

I: Cat de adanc trebuie sa fie penisul introdus atunci cand ejaculez, pentru ca sarcina sa aiba loc?
R: Pana in dreptul ficatului.

I: In cazul ruperii prezervativului ce putem face ?
R: Cruce.

I: Cum se baga prezervativul? Cu tot cu oua sau fara?
R: D-le Nastase, ati fost rugat sa va abtineti de la glume de genul asta.

I: De ce strange prezervativul?
R: Bine ca esti tu smecher.

I: De ce prietenul meu isi pierde erectia dupa cateva minute de la inceperea actului sexual (fara sa ejaculeze)?
R: Pentru ca esti urata.

I: Cum conving o fata sa fac sex cu ea?
R: Daca afli vreodata, xxxxxxxx@yahoo.com

I: Daca am 12 ani, pot sa fac sex?
R: Da, daca reusesti sa gasesti un popa.

I: Care prezervative sunt mai bune si mai pufoase? De ce si care e motivul… […]
R: Cele tratate cu Coccolino. Stii bancul?

I: Cum se pune un prezervativ pe obiectul muncii?
R: Depinde. Daca esti strungar sau sofer de autobuz e mai dificil.

I: Ce este sexul oral?
R: Tu ii spui “fuck you!” iar ea raspunde “fuck you too!”

I: sunt virgina, as vrea sa-mi incep viata sexuala. Mi-e frica. Dati-mi si mie un sfat.
R: Jack Daniel’s Old Time, Old No. 7 Quality Tenessee Sour Mash Whiskey. But you can just ask for Jack.

I: Cum stii daca ai orgasm?
R: Prietenul tau se da jos de pe tine si adoarme.

I: Prietenului meu i s-a rupt prezervativul de 2 ori, dar nu cu mine. Cu mine totul e ok pana in momentul penetrarii cand ii dispare erectia. Cum pot sa-l ajut sa scape de aceasta problema?
R: Fa-ti operatie estetica.

I: Daca ma masturbez penisul imi va creste?
R: Da, dar dupa ce termini se micsoreaza iar.

I: Cum e prima data la fete?
R: Depinde daca te duci singur sau cu prietenii.

I: Ma apara prezervativul de retard mintal?
R: Deja e tardiv sa iti faci probleme.

I: Daca am penisul mai mic decat prezervativul?
R: Mwahahahaha! Indeasa ceva pe langa el, macar sa nu fluture.

I: Cat de mare trebuie sa fie penisul ca sa pot folosi un prezervativ?
R: Lasa asta. Mai intai trebuie sa poti folosi penisul.

I: Daca continui sa fac sex de 10 ori pe zi pot avea probleme mai tarziu ?
R: Asa sper. Asa ar fi drept!

------------

Doua neveste, povestind despre seara de dinainte:
Prima:
- Aseara a fost cumplit! A venit al meu acasa, obosit, a bagat iute in el
2-3 sarmale,a profitat de mine 2 minute si s-a culcat.
Cealalta:
- Aseara a fost una din cele mai minunate seri din viata mea. Am ajuns
acasa de la munca, el ma astepta cu lumanari aprinse. M-a scos la
restaurant, unde am mancat grozav si am baut sampanie. Am venit acasa pe
jos, intr-o plimbare romantica, ne-am iubit o ora intreaga si apoi inca o
ora am stat la povesti, ca pe vremuri...


Cei doi soti, povestind despre seara precedenta:
- Aseara a fost super! Am ajuns acasa de la carciuma, rupt de foame. Am ras
niste sarmale extraordinare facute de nevasta-mea, i-am tras-o iute sa ma
descarc si am dormit ca un prunc!!
Celalalt:
- Nu-mi aminti de seara de ieri!!
Ajung rupt de oboseala acasa, sigurantele arse. Aprind niste lumanari, sa vad ceva. Vine nevasta-mea, ii zic sa incalzeasca mancarea, dar cuptorul electric nu mergea. Am scos-o la restaurant, sa mancam ceva, dar ea si-a comandat sampanie. Am ramas fara bani de taxi, asa ca la toata oboseala mea, am mers pe jos vreo ora pana acasa. Acolo, i-a venit chef de "smecherii", dar la nervii pe care-i aveam, nu am avut chef de nimic. S-a chinuit sa ma "mangaie" vreo ora. Si colac peste pupaza, dupa aia a trebuit s-o mai ascult inca o ora cum si-a petrecut ea cacatul asta de zi la lucru !!

------------

Deoarece nu se mai poate cu actuala echipa guvernamentala, Croitoru s-a gandit sa aduca 10 experti tehnocrati japonezi, pentru posturile de ministri. Iata cele 10 nume ale viitorilor ministri tehnocrati:

1. Nimika Nuymoka
2. Yaspaga Shidute
3. Wreypostu Daybanu
4. Undeypliku Katesparg
5. Skimbaley Inparay
6. Winoakuma Kosuma
7. Furatzara Kutotu
8. Bagabany Labayatu
9. Totkumita Madeskurk
10. Nufurytu Furyo…...

------------

Banc de criza
Doi patroni stau la o bere si vorbesc d-ale lor.
- Ma, zice unul, tie cum iti merge?
- Prost tare, zice-al doilea, da' tie?
- Ba, prost, prost, e criminala situatia!
- Frate, da' tu mai dai salarii la angajati?
- Nuuu! de vreo trei luni. Da' tu le mai dai?
- Nici vorba, de prin octombrie; da' ai tai mai vin la munca ?
- Ba, m-am mirat si eu da' vin in fiecare dimineata, semneaza condica, muncesc. Dar ai tai ?
- Si-ai mei vin ma la treaba !
Stau ei si se gandesc si dupa citeva minute, unul dintre ei zice:
- Ma, sa stii ca astia vin de placere. Ce-ar fi sa le punem o taxa de intrare ?!

------------

Doamna si cu domnul stau in sufragerie.
Intra Maria - servitoarea.
- Doamna, as vrea sa va rog sa-mi cresteti salariul !
- Bine Maria, ia spune-mi mie, de ce vrei sa-ti maresc salariul?
- Sunt 3 motive pentru care vreau un salariu mai mare.
Primul, este ca eu calc camasile mai bine decat dumneavoastra.
- Cine ti-a spus chestia asta?
- Pai, ... domnu'!
Domnul tace.
- Aha! Si Maria continua:
- Al doilea motiv este ca eu gatesc cu mult mai bine decat dumneavoastra!....
- Asta nu-i adevarat! Cine ti-a spus prostia asta?
- Pai tot domnu'...
- Aaahaaa!
Domnul tace.
- Si al 3-lea motiv este ca eu fac dragoste si mai bine decat dumneavoastra!
Doamna,surprinsa si foarte suparata, pe un ton insinuant:
- Si asta, tooot domnul ti-a spus-o! Nu-i asaaa?
Si ii arunca o privire plina de venin domnului.
- Nu doamna! Asta mi-a spus-o gradinarul ...

------------

In noaptea nuntii ii spune noului ei sot:
- Te rog sa fii tandru cu mine. Inca sunt virgina !
- Ha ! Ha ! Ha ! Cum poti sa fi virgina, intreaba sotul nedumerit ? Doar ai mai fost maritata de 3 ori !
- Ei bine, raspunde femeia, primul meu sot era psihiatru. Tot ce isi dorea era sa vorbeasca despre sex.
Al doilea meu sot era ginecolog. Tot ce isi dorea era sa se uite la sexul meu.
Al treilea meu sot era colectionar de timbre. Oh, Doamne, ce dor mi-e de el !!!!

------------

Subject: CE ESTE SEXUL?
Dupa medici, este o boala - pentru ca ajungi tot timpul la pat.
Dupa avocati, este o injustitie - pentru ca intotdeauna este unul deasupra, altul dedesubt.
Dupa politicieni, este democratia perfecta - pentru ca se bucura atat cel de deasupra cat si cel de dedesubt.
Dupa economisti, este o investitie proasta - pentru ca e mai mult ceea ce intra decat ceea ce iese.
Dupa matematicieni, este ecuatia perfecta - pentru ca femeia ridica membrul la maxima putere, il inchide intre paranteze, ii extrage factorul comun si-l reduce apoi la expresia minima.

------------

O femeie tanara extrem de atractiva ia avionul spre casa din Elvetia.
In avion, alaturi de ea ia loc un preot caruia i se adreseaza imediat:
- Ma scuzati, Parinte, mi-ati face un mare serviciu?
- Desigur, Copila mea, cu ce te-as putea ajuta ?
- Mi-am cumparat un depilator electric excelent; am platit foarte mult pentru el. Depaseste cu mult limita de valoare a scutirii de vama si ma tem ca mi-l confisca. Dar dumneavoastra, Parinte, ati putea sa-l treceti la vama ascunzandu-l sub sutana.
- Cu adevarat, as putea sa-l trec, dar te previn ca inca niciodata n-am fost in stare sa mint.
- Dar dumneavoastra aveti o fatza atat de cinstita incat nici asa nu vor intreba nimic – spuse tanara si dadu depilatorul preotului descumpanit.
Dupa aterizare, la vama:
- Parinte, aveti ceva de vamuit? intreaba ofiterul vamal.
- Din crestet pana la brau n-am nimic de vamuit, fiule.
Acest raspuns bizar trezeste suspiciunea vamesului asa ca intreaba mai departe:
- Si sub brau ?
- Pai am ceva magnific facut pentru a servi femeilor, dar nu a fost folosit inca niciodata.
Vamesul rade cu lacrimi:
- In regula, treceti mai departe! Urmatorul!

--------------

Se face un sondaj international de opinie pentru a se afla cine sunt cei mai buni din lume pentru a pastra secretul de serviciu.
O americanca este prima care isi spune parerea:
-Sotul meu stie unde lucrez, dar nu stie cu ce ma ocup. Eu nu stiu nici unde lucreaza si nici cu ce se ocupa. Eu nu duc acasa hirtii da la serviciu si nici el nu aduce acasa hirtii de la serviciu.
Japonezul spune:
-Eu si sotia mea lucram in acelasi birou, dar eu nu stiu cu ce se ocupa si nici ea nu stie cu ce ma ocup.
In sfirsit, vine si rindul romanului, care spune:
-Eu lucrez singur in birou. Nu stiu cu ce ma ocup, dar nici nu ma intereseaza!

---------------

Un bogat bancher evreu isi insoara baiatul.
- Simon, fiule, maine zburam la Tel Aviv pentru nunta ta. Imi dau brusc seama ca nu ti-am spus multe lucruri despre viata. De maine vei fi impreuna cu sotia ta, trebuie sa stii unele lucruri. Uite, spre exemplu, cunosti degetele de la mana ?
- Sigur, tata, degetul mare, aratator, mijlociu, etc
- Nu, fiule, stai sa-ti explic : exista degetul calatoriei, al directiei, al placerii, al casatoriei si al distinctiei.
- Ah, nu stiam asta, tata.
- Degetul calatoriei este degetul mare, care iti permite sa faci autostopul ; degetul directiei – indexul -, il intinzi ca sa indici un anumit lucru ; degetul casatoriei – inelarul -, pe care pui verigheta, iar degetul distinctiei – cel mic – pe care-l ridici cand bei cafea.
- Am inteles, tata, dar ai uitat degetul placerii.
- Ah, Simon, l-am lasat pe cel mai bun la sfarsit… degetul placerii este degetul mijlociu, cel mai lung si mai frumos… pentru placere, fiule… il umezesti cu limba… si numeri bancnotele.

--------------------

Doua "bucatele" discuta:
- Spune-mi draguto... Ce inseamna sex?
- Sex este cand te fardezi putin, intri la bar, faci ochi dulci unui tanar, el te invita la cateva paharele, te culci cu el, si el iti lasa pe masa ceva bani.....
- Si ce inseamna sex bun?
- Sex bun este cand te fardezi putin, intri la bar, faci ochi dulci unui tanar ,el te invita la cateva paharele, te culci cu el, si el iti lasa o multime de bani pe masa....
- Si ce inseamna dragoste?
- Ah, dragostea este o inventie evreeasca ca sa nu-ti plateasca nimic !

------------

Dupa o zi grea, in care lui Mos Craciun toate i-au mers prost: i s-au imbolnavit 4 pitici, 3 reni au racit, sania s-a rupt, a ramas fara bautura si a venit si soacra-sa in vizita, seara, suna la usa un ingeras cu un brad imens de craciun. “Ce sa fac cu bradul Mosule?” intreaba ingerasul.
Si de atunci exista traditia cu ingerasul infipt in varful bradului.

------------

Pe o minunata insula pustie au fost adunati mai multi oameni:
2 italieni si o italianca
2 francezi si o frantuzoaica
2 nemti si o nemtoaica
2 englezi si o englezoaica
2 bulgari si o bulgaroaica
2 japonezi si o japoneza
2 chinezi si o chinezoaica
2 americani si o americanca
2 irlandezi si o irlandeza
O luna mai tarziu, pe aceasta minunata insula pustie se intamplasera urmatoarele lucruri:
1. Un italian l-a omorit pe celalalt italian pentru femeia italianca.
2. Cei doi barbati francezi traiesc impreuna cu frantuzoaica intr-un fericit menaje-a-trois.
3. Cei doi nemti au o programare saptaminala foarte stricta pentru vizitarea alternativa a nemtoaicei.
4. Cei doi englezi asteapta pe cineva care sa le-o prezinte pe englezoaica.
5. Cei doi bulgari s-au uitat lung la oceanul fara sfarsit iar unul din ei s-a uitat bine la bulgaroaica si apoi a inceput sa inoate.
6. Cei doi japonezi au trimis un fax la Tokyo si asteapta instructiunile.
7. Cei doi chinezi si-au deschis o farmacie/magazin de bauturi/restaurant/ spalatorie si au lasat-o gravida pe chinezoaica ca sa le furnizeze angajati pentru magazine.
8. Cei doi americani se gandesc serios la sinucidere, pentru ca femeia americanca se tot plange de corpul ei, de adevarata natura a feminismului, cum ar putea si ea face tot ce fac ei, necesitatea implinirii, diviziunea egala a treburilor in casa, cum nisipul si palmierii o fac sa arate grasa, cum fostul ei prieten ii respecta tot timpul parerile si a tratat-o mult mai bine decat o trateaza ei si cum relatia cu mama ei se imbunatateste si cum in sfarsit taxele au scazut si nu mai ploua.
9. Cei doi irlandezi au impartit insula in Nord si Sud si au facut o distilerie. Ei nu-si amintesc daca mai era si o femeie pe acolo pentru ca totul devenea cam cetos dupa primii litri de whiskey de nuca de cocos. In orice caz sunt satisfacuti pentru ca nici englezii nu se distreaza deloc

------------------

Prima zi de scoala in Franta
1 september . . . the director calls the names of the students.
-"Mustapha El Ekhzeri"
-"Present"
-"Achmed El Kabul"
-"Present"
-"Kadir Sel Ohlmi"
-"Present"
-"Mohammed Endahrha"
-"Present"
-" Ala In Ben Oit"
Silence in the room .
-" Ala In Ben Oit"
The room remains quiet .
For the last time: " Ala In Ben Oit" .
Suddenly a boy on the last file in the room stands right and says
against the director:
- "That is me, but you must pronounce it differently, my name is
Alain Benoit ! "

---------------

Doua blonde, dupa noaptea de Revelion, se intorceau acasa. Afara, un frig de inghetau pietrele, ele imbracate subtirel, ca de la petrecere...ce sa mai, erau deja blocuri de gheata.
Taxiuri, nici gand, toti taximetristii acasa, cu familia, transportul in comun era inexistent, pana acasa cale lunga...
In drumul lor, un depou RATB. Una din ele e lovita din senin de o idée geniala... Nu sta mult pe ganduri si ii spune celeilalte:
- Fata, pe buna dreptate se spune ca suntem proaste. Hai sa furam un autobuz sa mergem pana acasa!
- Ca bine zici, fata! Hai! Eu intru in depou sa fur unul, tu tine de sase!
Zis si facut, prima ramane afara sa supravegheze zona, cealalta intra sa fure autobuzul. Si sta cea de-afara un sfert de ora ... o jumatate de ora ... o ora ... Rebegita de frig, intra sa vada ce s-a intamplat, de ce dureaza in halul asta ?! Intra si o vede pe a doua blonda stand in fund pe jos intre autobuze si plangand...
- Ce s-a intamplat, fata, de ce plangi?
- Uite, nu gasesc nici un 135.
Sta pe ganduri prima blonda si zice:
- Draga, dar tu esti chiar proasta rau. Nu puteai sa furi un 226 si mai mergeam 2 statii pe jos?

------------

Intr-o gradinita din America, educatoarea le promite copiilor 2$ daca vor raspunde exact la intrebarea:
"Cine a fost persoana cea mai importanta din istoria omenirii?"
Se scoala Sean, irlandezul, si zice ca St. Patrick.
- Gresit, urmatorul la rand!
Se scoala McQueen, scotianul, si zice ca St. Andrew.
- Gresit, urmatorul...
Se scoala Shlomo, evreul, si zice ca Isus Cristos.
Educatoarea ii da cei 2$ pentru raspunsul exact, si-l intreaba, totusi, cum se face ca evreii il recunosc pe Isus ca cel mai important om din istorie.
Raspunsul lui: Eu stiu de fapt ca cel mai tare din istoria umanitatii a fost MOISE, dar BUSINESSUL E BUSINESS!

--------------

Un puşti vine revoltat de la şcoală şi îi spune tatălui său că acolo îl pun să înveţe numai inutilităţi. Tatăl îl întreabă uimit:
- Cum adică?- Păi la istorie ne pune să memorăm nişte ani: 1848/1877-1878/1907/1944/1989. Cică sînt importanţi!
- Altceva...
- Păi la geografie tot aşa trebuie să reţinem tot felul de denumiri, ca de exemplu: Carpaţii `Scurburii`, Strîmtoarea `Fosfor` şi Dardanele, de parcă mi-ar folosi la ceva chestiile astea! Dacă mă întrabă careva merg repede la un Internet Cafe, dau search pe Google şi aflu... simplu, nu?
- Da, fiule, da` să zicem că ieşi şi tu cu o fată, şi cum vă ţineţi voi aşa, de mînă, ea te întreabă ce înălţime are vîrful Chomolugma?
- Nu-i problem ! Merg repede la un Internet Cafe, că-i deschis non-stop, dau search pe Google, aflu şi mă întorc să-i spun...
- Da, da` pînă te întorci tu să-i spui că are 8848 m s-ar putea să o găseşti ocupată!
- Cu cine?
- Păi, tot cu un prost aşa ca tine, da` care are laptop !

--------------

Adrian Nastase intreabă Radio Erevan: Un bărbat poate sa aibă mai mult de 2 ouă?
Răspuns: In mod normal nu, dar dacă totusi te apleci in fată si numeri exact 4 atunci să stii ca opozitia a venit puternic din urmă!

------------

Studentesti ...

Un grup de cercetători scriu o carte, de 300 de pagini, un compendiu de fizică cuprinzând toate cunoştinţele din domeniu.
Se hotărăsc să facă un sondaj ca să afle în cât timp o vor învăţa studenţii.
Merg mai întâi la francezi şi ăştia zic că o învaţă în 4 luni ! Apoi merg în Germania şi nemţii spun că o învaţă în 2 luni ! Şi în final ajung în România, într-un cămin studenţesc unde toţi erau beţi morţi ! Îl trezesc pe unul şi îl întreabă : "În cât timp reuşeşti să înveţi toată cartea asta ?" şi studentul nostru : "BUUEEEYYYY, SCULAREA ! MÂINE AVEM EXAMEN !!!!"

------------

La o restanta toti studentii asteptau in amfiteatru si la un moment dat intra profesorul...
- Intrebare de nota 10...Cum ma cheama ???
...liniste...
- Atunci o intrebare de nota 5...La ce materie dati azi restanta ???
...liniste...la care o voce de undeva din spate...
- Scarba vrea sa ne pice !!!

------------

Noapte, inainte de examen. In apartamentul profului suna telefonul pe la 3 noaptea. Cu o voce iritata acesta raspunde :
- Da !
- Dormi ?
- Bineinteles ca dorm !
- ... si noi invatam, 'tu-tzi mortii ma-tii !...

------------

Se spune că s-a petrecut la Politehnica din Bucureşti.. Studenţii aveau examen, dar, nemergând la cursuri nici măcar nu-şi cunoşteau profa. Un grup de studenţi aşteptau şi ei... Vine o tipă faină cu un şal în jurul gâtului, iar unul din studenţi zice :
- Iată vine un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ. Şi toţi se prăpădesc de râs.
Se uită tipa atent la ei şi intră în sală. Studentul în faptă :
- Waw ! Am pus-o ! E profa. Sigur mă pică. Dar îşi încearcă totuşi norocul şi intră în sală. Când să tragă biletu’ cu subiectu’, profa întreabă :
- Tu eşti Mircea ?
- Eu sunt doamnă. Dau acum sau vin la toamnă ?!

------------

Elevii unei clase au fost fotografiati, iar diriginta lor incerca sa-i convinga sa cumpere pozele :
− Ganditi-va, copii, ce dragut va fi atunci cand veti fi mari si va veti uita la fotografii spunand : "Uite-o pe Oana - acum e avocat" sau "Uite-l pe Mihai - acum e doctor"...
Din clasa se aude o voce: − Uite-o pe diriga - acum e moarta !!!

------------

Profesorul zice : "Baiete din pacate pentru tine nota pe care o ai incepe cu P. Banuiesc ca stii ce nota e, nu ?"
Studentul: "Pinci ?"

------------

Profesorul de matematica Grigore Moisil, la o ora de matematica. Dupa ce a citit prostiile pe care le-a debitat unul dintre studenti intr-o lucrare, il cheama pe studentul respectiv la el, il pupa pe frunte si zice:
- Tu poti sa te lauzi la toata lumea ca profesorul Grigore Moisil te-a pupat in fund.

------------

Regina Elisabeta a II-a, George W. Bush si Traian Basescu mor si ajung in Iad. La un moment dat, Elisabeta:
- Mi-e dor de Anglia ! Vreau sa sun in Anglia sa vad ce face toata lumea acolo.
Suna regina, vorbeste cam 5 minute si apoi il intreaba pe Diavol:
-Cat iti datorez pentru convorbirea asta ?
-5 milioane $.
Scoate regina un cec de 5 milioane $ si se duce la locul ei... Dupa cateva momente, Bush, foarte gelos, tipa:
-E randul meu ! Vreau sa sun si eu sa vad ce se intampla in Statele Unite, ce face toata lumea acolo !
Suna Bush, vorbeste cam 10 minute, dupa care catre Diavol:
-Cat iti datorez pentru convorbirea asta?
-10 milioane $.
Bush, cu o privire taioasa, scoate un cec de 10 milioane de $ si se duce la locul lui...
Vazand acestea, Basescu, si mai gelos, incepe sa urle:
-Vreau sa sun in Romania, sa vad ce face toata lumea acolo ! Vreau sa vorbesc cu ministrii, cu deputatii, vreau sa vorbesc cu toata lumea !
Suna Basescu in Romania, sta la telefon vreo 2 ore, vorbeste cu toate neamurile, cu Nuti, cu toti prietenii, cu toti deputatii si ministrii... Dupa ce termina de vorbit, se pregateste sa-i plateasca Diavolului:
-Scuze, am stat cam mult... Cat iti datorez?
-Un dolar...
-Poftim ?!?!? Doar un amarat de dolar ??
-Pai, da... Ca daca suni dintr-un Iad in alt Iad, e convorbire locala...
... vezi tot