criza din argentina - o lectie pentru romania

Cand oamenii simpli n-au mai putut, si au iesit in strada batand in oale si cratiti.

Memoria del Saqueo by Fernando Solanas 2003.



Sunt 12 parti

E vorba despre un documentar asupra evenimentelor care au condus la colapsul economic al Argentinei, in 2001, care a distrus clasa de mijloc si a ridicat nivelul saraciei la 57.5%. Un loc central in acest colaps l-a avut implementarea politicilor neo-liberale care au facut posibila spolierea a miliarde de dolari de catre banci straine si corporatii. Multe din bunurile si resursele Argentinei au fost jefuite fara rusine. Sistemul sau financiar a fost folosit chiar pentru spalare de bani de catre Citibank, Credit Suisse si JP Morgan. Rezultatul net a fost un transfer masiv de bolgatie si saracirea societatii, care a culminat cu multe morti cauzate de opresiune si malnutritie.

“Inceputul sfasitului” e acea parte a povestii in care poporul reuseste sa alunge un conducator care a adus atata nefericire tarii (individul fuge cu elicopterul. Suna cunoscut?) Au trebuit sa treaca atatia ani pana cand argentinienii au iesit din letargie si au inceput sa refuze colaborarea cu un mecanism care le distrugea natiunea. Au inteles si au reusit sa mai salveze ceva, intr-un final. Dar finalul ar fi fost probabil mult mai fericit daca s-ar fi mobilizat de la inceput.

Noi am intrat de multa vreme in colimatorul economico-financiar si imprumutul pe care l-am acceptat deja, pe cale de santaj si lasitate, ar putea incheia acest proces. Iar noi, ca si natiune, ne aflam in aceeasi stare de letargie in care s-au aflat si argentinienii atata timp. Cand va incepe sfarsitul acestei constructii aici?

Ar putea incepe chiar acum. Si atunci tara asta ar mai avea o sansa sa se salveze. Sau trebuie neaparat sa suportam ani de foamete, saracie, somaj, boala, moarte, injustitie, represiune, tradare si inumanitate ca sa intelegem ca nu mai avem incotro? De ce trebuie sa fie intotdeauna asa? De ce nu putem invata din istorie?

Nu am vazut destul ca sa intelegem ca ziua de maine nu va fi niciodata mai buna daca nu avem grija de ea?

Nu am vazut destul ca sa intelegem ca ordinea lumii a fost atat de alterata incat nu mai putem spera ca, in marea lor parte, oamenii pe care ii lasam sa conduca destinele natiunii (si pe care ii dispretuim in acelasi timp) se vor gandi la noi?

De unde atata naivitate sau apatie? Sau poate nu am vazut destul… Atunci vedeti si acel documentar. Nu stiu daca se poate spune mai mult decat veti auzi acolo.

De ce sa nu reusim de data asta sa oprim dezastrul din fasa? Cat de recunoscatori ne-ar fi urmasii, atunci cand ar privi in urma si ar vedea cat de intelept au trait inaintasii lor acest moment istoric… Sau, dimpotriva, cu cat regret si repros vor privi spre trecut aceeasi urmasi, daca noi nu vom incerca macar sa luptam pentru o viata mai buna pentru ei, acum, cand inca mai avem ceva energie si resurse.

La ce ne va mai folosi daca o sa ne trezim la realitate atunci cand nu vom mai avea nimic, nici macar umanitatea noastra? Chiar ne putem impaca asa usor cu gandul ca le vom oferi copiilor nostri un viitor de sclav, intr-o lume in care omul nu mai conteaza deloc? Sper ca nu…

Si atunci, cum ar fi ca sfarsitul acestei nenorociri sa inceapa acum? Macar in sufletele noastre…

zona de criza

Daniel Daianu - Argentina - o lectie pentru Romania

Pentru cei care isi amintesc scenele din Bulgaria, care au precedat introducerea Consiliului Monetar (CM) cu cativa ani in urma, deznodamantul crizei prelungite din Argentina nu poate fi decat un sever si plin de ironie avertisment. Daca in tara vecina violentele de strada si pradarea magazinelor in 1996 au fost provocate de hiperinflatie, in Argentina ultimilor ani rabdarea oamenilor a fost epuizata de somajul foarte inalt si persistenta unor masuri de austeritate care nu au dat rezultatele scontate. In ambele tari, Consiliul Monetar s-a dovedit un aranjament eficace pentru a stopa hiperinflatia (1), dar cu limite evidente in ce priveste alte tinte ale politicii economice. Iar aceste limite s-au dovedit fatale pentru tara latino-americana. Semnificatiile acestui esec national, ca faliment de mare anvergura (2), sunt ample si merita sa fie examinate.

Ce a determinat prabusirea?

Voi anticipa putin, afirmand ca aranjamentul de tip CM impune o sumedenie de restrictii politicii economice; fiind un leac de ultima instanta (un asa-numit quick-fix), el nu tine cont de complexitatea unei economii si existenta altor obiective in afara de stabilitatea monetara (3), mai ales cand aceasta din urma este inteleasa intr-un sens foarte limitat (sau pe termen scurt). Ca atare, aceste restrictii pot deveni excesiv de oneroase, mai ales in economiile mai mari. Cauzele proxime ale prabusirii financiare in Argentina sunt doua:
a) supraindatorarea tarii, care s-a accentuat (a crescut iute) in ultimii ani, pe fondul unor deficite bugetare continue si al stagnarii economice; este de subliniat aici scadenta din ce in ce mai redusa a obligatiunilor de plata;
b) aparitia unor deficite de cont curent ridicate si persistente, ca urmare a scaderii competitivitatii exporturilor in contextul intaririi dolarului SUA fata de monedele europene in a doua parte a deceniului trecut. Peso-ul argentinian fiind legat de moneda americana, iar Argentina avand comert considerabil mai intens cu UE decat cu SUA, impactul asupra balantei comerciale (si de cont curent) era inevitabil.
Argentina intrase, in a doua parte a deceniului trecut, intr-un cerc vicios al supraindatorarii, al cresterii obligatiunilor de plata, care au indus guvernul sa practice masuri de austeritate. Dar aceste masuri au afectat cresterea economica si ocuparea fortei de munca, in conditiile in care nevoia de imprumuturi externe (pentru a face fata obligatiilor de plata) mentineau dobanzile la nivel ridicat, ceea ce nu facea decat sa garanteze cercul vicios.

Ce spune esecul argentinian?

In primul rand, ca nu exista leac (aranjament monetar si de curs de schimb) miraculos. In ultimii ani si urmand crizelor din Asia si Rusia, s-au inmultit vocile in favoarea solutiilor "extreme" - rate de schimb completamente libere (flotante) sau legarea stricta de o moneda ancora (fie prin CM sau dolarizare/euro-izare). Solutiile extreme au propriile slabiciuni, care se pot intoarce ca un bumerang. Imi aduc aminte cum, la o conferinta la Jackson Hole (Wyoming, SUA), in vara lui 1996, Domingo Cavallo, intrebat fiind de modul in care pune in balanta beneficiile si costurile CM-ului din tara sa, a afirmat (spre surprinderea unora) ca, intr-o buna masura, regreta disparitia instrumentului de politica monetara; afirmatia sa sugera o anticipare a efectelor lipsei de crestere economica etc. Evenimentele ulterioare au confirmat aceasta temere implicita din plin.
Succesul economic este conferit nu de utilizarea, intr-un anume mod, a unui instrument de politica economica, ci de combinatia dintre instrumente. Realitatea economica este mult prea complexa pentru a miza, orbeste sau nu, pe "pilot automat" (asa cum este CM-ul). In plus, trebuie sa se aiba in vedere mediul inconjurator, socurile externe, care pot fi devastatoare - daca nu exista un suficient spatiu de manevra (prin instrumentul monetar, curs de schimb, politici comerciale, control al capitalului etc.) pentru politica economica.
Este intelept ca politicile cursului de schimb sa se faca prin raportare la moneda zonei cu care se desfasoara grosul comertului. Este o greseala sa se subestimeze pericolele indatorarii, mai cu seama cand obligatiile au scadenta mica si rate variabile (ce depind de conditiile pe piata internationala a creditului). Pentru a se evita indatorarea excesiva, este nevoie de prudenta mare in politica fiscala si monitorizarea indatorarii sectorului privat. (4) Trebuie actionat la timp, pentru a se evita intrarea in criza de timp si dezastrul. Dar a actiona la timp presupune a avea marja de libertate (flexibilitate) in politica economica (ceea ce este foarte discutabil in cazul CM) si sprijin extern adecvat. FMI nu a mai ajutat Argentina in ultima perioada, deoarece ar fi insemnat numai sa prelungeasca agonia. FMI este mai putin motivat sa intervina atunci cand contagiunea poate fi stapanita. Incercarea de evitare a devalorizarii peso-ului argentinian are in vedere evitarea intrarii intr-o concurenta mutualmente distructiva cu real-ul brazilian O integrare financiara rapida si totala cu exteriorul (liberalizarea fluxurilor de capital) reclama functionarea unor institutii financiar-bancare interne solide, o politica economica interna sanatoasa si o performanta economica de ansamblu buna. CM-ul in Argentina a condus la integrare financiara de adancime - ceea ce a favorizat, de altfel, supraindatorarea, creand insa riscuri noi. Inainte de a demisiona, Cavallo a reintrodus controlul miscarilor de capital, dar era prea tarziu. Politica macroeconomica trebuie sa evite cercuri vicioase de durata, de genul celui petrecut in Argentina (crestere nula - deficite bugetare - supraindatorare - dobanzi ridicate - austeritate etc.). Subliniez in acest context nevoia de a dispune de o gama suficienta de instrumente de politica economica, chiar daca presiunile "globalizarii" impun anumite rigori. Conteaza mult ce politica practica vecinii si partenerii comerciali mari. In cazul Argentinei, ma refer, de buna seama, la Brazilia, SUA (5) si UE. Arhitectura sistemului financiar international are nevoie de modificari importante. Intamplator sau nu, incetarea platilor externe de catre Argentina se produce dupa ce noul economist sef al FMI, Anne Krueger, a evocat posibilitatea ca tarile ce intampina mari dificultati de plata sa poata recurge la moratorii. Nu comentez aici tehnica implementarii unor asemenea proceduri - mai cu seama cand este vorba de obligatiuni, si nu imprumuturi bancare(6) - sau aspectele de hazard moral, dar este clar ca sistemul actual nu functioneaza bine; si ca este nevoie ca investitorii privati sa-si asume riscuri in mod corespunzator.

Invataminte mai directe pentru noi

Este bine ca Banca Nationala a Romaniei si Guvernul Romaniei nu au cedat presiunilor de acum cativa ani pentru introducerea unui CM in Romania; pozitia pe care am sustinut-o, eu si colegi de-ai mei, in aceasta privinta, a fost validata de timp. (7) Aceasta lectie trebuie sa avertizeze si pe cei care viseaza la o "euro-izare" timpurie a economiei romanesti. Noi avem de realizat convergenta pe plan macroeconomic si de ordin structural, inainte de a contempla adoptarea euro-ului. Firesc este sa intram in UE si, numai apoi, in Uniunea Monetara.
Cateva cuvinte despre dolarizare/euro-izare. Cei care pledeaza pentru acest aranjament monetar par sa conceapa spatiul economic unde s-ar aplica schema ca pe o simpla "anexa", fara o complexa viata launtrica. Se omit, de pilda, consecintele unui deficit comercial major, care ar reduce automat si sever cantitatea de moneda interna (fara ca Banca Centrala sa mai poata interveni), ceea ce ar provoca o deflatie si o recesiune de amploare, greu de suportat economic si social. In plus, sistemul bancar intern ar fi supus unor presiuni teribile, ca urmare a dobanzilor ridicate.
Este bine ca BNR sa treaca la formularea politicii de curs (de depreciere controlata a leului) in raport de euro, avand in vedere ca Romania desfasoara mai bine de 60% din comert cu UE. Fara indoiala, aceasta trecere nu este facila, avand in vedere denominarea datoriei publice externe (cu precadere in dolari).
Chiar daca ajuta dezinflatia, nu este intelept sa se accepte o apreciere considerabila a leului ce nu este insotita de castiguri vizibile de productivitate. Intrarile de capital pot fluctua serios, iar miscari de amplitudine ale leului (potrivit logicii unei politici de flotare libera) ar periclita progresul in dezinflatie.
Este inselator gandul ca Romania ar fi o tara subindatorata, ca avem spatiu de indatorare pana la limita de 60% din PIB fara probleme, asa cum este indicata de conditiile de convergenta de la Maastricht. Este adevarat ca datoria noastra publica nu este mare (32-33% din PIB), dar acest nivel nu reprezinta, in sine, un argument convingator pentru indatorare. Cel putin teoretic, se poate imagina un scenariu prin care un flux masiv de FDI (Foreign Direct Investment - investitii straine directe) ar asigura transfer de tehnologie important si o suplimentare considerabila a ratei de formare bruta a capitalului intern. Romania, din diverse motive (inclusiv nevoia de finantare a deficitelor bugetare), face apel la piata de capital externa, dar indatorarea trebuie sa fie prudenta, iar resursele atrase trebuie sa fie bine utilizate. Fara o rata de crestere economica sustenabila superioara celei de indatorare - ceea ce presupune progres tehnologic si export dinamic -, aceasta din urma se razbuna in mod implacabil.
Avem nevoie de o gestiune prudenta a datoriei publice externe, care sa evite cat mai mult imprumuturi pe termen scurt; de asemenea, trebuie monitorizata datoria sectorului privat. Poti sa ai o datorie externa relativ mica, dar imprudenta in contractarea de datorii poate provoca o criza de lichiditate (prin concentrarea unor obligatiuni ajunse la scadenta). Gestiunea datoriei publice depinde de performanta economiei si invers.
Este bine sa profitam cat mai mult de apropierea de UE, de posibilitatea de a exporta forta de munca in spatiul UE, daca nu exista alternativa de utilizare acasa (8); nu numai ca transferurile private ajuta acoperirea deficitului comercial si maresc puterea de cumparare a numeroase familii, dar exportul de forta de munca ofera o cale suplimentara de ajustare a economiei.
- Deschiderea contului de capital (9) trebuie facuta in functie de conditiile concrete din economie; nu un calendar prestabilit trebuie sa dicteze in mod mecanic politica economica, ci realitatea economica.
Sansa istorica a Romaniei, de modernizare, prin alaturarea la UE, trebuie judecata si prin prisma nevoii de "adapostire" fata de incertitudinile si volatilitatea din spatiul economic mondial.
Politica economica trebuie sa se intemeieze pe date cat mai realiste, pentru a avea credibilitate si a evita surprize neplacute. De aceea, este bine ca oficiali ai Guvernului au revizuit prognoza de dinamica a PIB-ului pentru 2002, fata de cifra din bugetul aprobat de Parlament; asa cum am sustinut in mai multe articole aparute in acest ziar si in alte publicatii, chiar 4% este un ritm ambitios, in lumina incetinirii activitatii economice in UE si recesiunii din SUA, a nevoii de mai multa disciplina financiara si de evitare a ciclului avant-prabusire la noi.
Va afecta esecul argentinian prezenta Romaniei pe piata de capital? Foarte mult depinde de manifestarea unui efect de contagiune. Stirea buna este ca pietele de capital incorporasera deja producerea deznodamantului. Stirea rea este ca, daca, totusi, Argentina va recurge la devalorizare pentru a stimula cresterea economica, aceasta masura ar antrena actiuni similare din partea concurentilor principali (in special Brazilia), ceea ce ar involbura apele in regiune, prin inflatie in crestere si falimente in lant ale intreprinderilor ce au obligatiuni denominate in valuta. Pentru Romania, esential este ca piata de capital sa discrimineze mult mai bine decat a facut-o in anii trecuti, in conditiile in care efectul de contagiune ar fi cat mai limitat. In acest context, este de bun augur modificarea rating-ului pentru noi, operat de Moody's.
Criza din Argentina a demolat si un mit construit in primii ani ai deceniului trecut; este inca o dovada ca un succes economic durabil nu poate fi decat rezultatul unui efort sustinut, pe o perioada lunga de timp, in conditiile in care politica economica se poate adapta la miscarea imprevizibila a realitatii.

1. In Argentina, Consiliul Monetar a fost introdus in 1990, sub presedintia lui Carlos Menem, artizanul masurii fiind Domingo Cavallo. Se apreciaza, in mod conventional, ca hiperinflatia apare atunci cand rata lunara de crestere a preturilor depaseste 50%.
2. Datorie publica externa de circa 132 milarde dolari SUA, asupra careia noul guvern de la Buenos Aires a decis sa aplice un moratoriu (un standstill).
3. Trebuie spus ca, in primii ani dupa introducerea CM si ca urmare a unor intrari masive de capital CM, se inregistrase o crestere economica relativ ridicata.
4. Aceasta este si o lectie a crizelor din Asia, care au fost provocate in special de indatorarea excesiva a sectorului privat.
5. Daca, de exemplu, dolarul SUA s-ar deprecia masiv fata de euro, Argentina ar primi un balon de oxigen extraordinar.
6. Deoarece este mult mai dificil de a aduce la masa negocierilor mii, daca nu zeci de mii de detinatori de obligatiuni, fata de cateva zeci de banci creditoare.
7. Vezi Transformarea ca proces real, Bucuresti, Editura IRLI, editia I, 1996, si editia a II-a, 2000. Ca si studiul meu, in colaborare cu Lucian Croitoru, Are nevoie Romania de un Consiliu Monetar?, CEROPE, 1999.
8. Daca facem abstractie de costuri colaterale (inclusiv de ordin psihologic, precum efectul asupra rudelor/copiilor ramasi acasa), intr-un anume sens exportul de forta de munca este preferabil utilizarii interne, pentru ca si castigurile pot fi mult superioare.
9. Anul 2004 ar trebui sa insemne terminarea, in linii mari, a deschiderii contului de capital - potrivit acordului cu UE.