increderea in oameni

Increderea in oameni. O tema interesanta, descoperita intamplator. V-ati imaginat ca increderea sta la baza tuturor relatiilor pe care le avem cu oameni, mai mult sau mai putin apropiati ? De fapt, increderea ne face sa ne apropiem mai mult, si tot ea sa ne departam pentru totdeauna. Daca stau si ma gandesc bine, in jurul increderii se invart o gramada de fapte si trasaturi, cum ar fi: tradarea, inselaciunea, cinstea, minciuna, devotamentul, sacrificiul, fidelitatea si lista poate continua la nesfarsit.
Increderea reprezinta suportul pe care se construieste relatia noastra cu cei din jur. Increderea se castiga greu si se pierde repede.
Increderea este un sentiment. Este sentimentul de liniste, de siguranta pe care il avem alaturi de oameni, de tovarasul de drum cu care te incumeti sa pleci departe, de prietenul langa care dormi, langa consoarta caruia ii incredintezi viata.

Am avut ocazia sa stau la povesti cu oameni, pentru care increderea e ca vremea de afara - schimbatoare. Adica, acum e soare, voie buna, explozie de incredere, apoi brusc se innoreaza si ploua cu grindina si vorbe. Apoi iar iese soarele. :)) Nu zambiti, ca asa e ! Daca esti om cu minte, te retragi linistit sub umbrela adusa de acasa si asisti amuzat la dezlantuirea fenomenelor meteo-colerice. :)) Dar tot ramai cu gandul ca s-a intamplat ceva straniu si peste puterea ta de intelegere.
Oare ce sentimente poti avea fata de acesti oameni ? De apropiere, de departare, de confuzie, de dispret, de dragoste (maso...) ...
Stiindu-ma sensibil la fenomene spontane, m-am tot intrebat ce poate face ca increderea sa dureze ? Adica sa dormi linistit si sa te gandesti la alte lucruri importante, decat sa-ti privesti tot timpul spatele.

Increderea se construieste cu argumente. Dar ce sunt argumentele ? Dupa mine, argumentele increderi sunt faptele oamenilor din jurul nostru. Argumentele nu se cumpara de la magazin, ci se aduna in timp. Cred ca mintea noastra, ratiunea, ar trebui sa se seteze pe adunat argumente.:) Nu de alta, dar e pacat sa zbori din floare in floare, fara sa cladesti nimic durabil. Sau poate ca e doar punctul meu de vedere, in care vad o legatura stransa intre incredere si durabilitate.

Mi sa intamplat sa asist neputincios cum altii arunca la gunoi saci cu argumente.
Sa va dau un exemplu destul de relativ. Mi s-a intamplat sa observ de la distanta o relatie intre doi parteneri de viata. Stiti cum e, ceva de durata produce legaturi stranse, mai ales cand imparti sentimente si altele. Apoi intr-o zi, unul din ei a inceput sa-i arunce celuilalt: "Nesimtitule, toata viata m-ai inselat, ai vrut sa ..., ai profitat de mine ... etc.". Ca spectator, am ramas mut. De ce ? Pentru ca il cunosteam destul de bine pe cel acuzat. Nu m-am bagat in conflict, insa cand s-a linistit cat de cat, i-am spus "razvratitului" ca nu are dreptate si ca ignora niste fapte. Uita ca partenerul de viata i-a oferit aproape totul. I-a cumparat casa, masina, copilul are educatie, nu s-a dus la curve, munceste pentru ei toata ziua, cand n-au avut ce pune pe masa, s-a prefacut ca nu-i este foame, au vazut Europa, s-au bucurat impreuna atatia ani etc. Poti sa-l acuzi de prostie, dar nu de infidelitate si neonestitate. Cum poate sa ignore faptele ? M-a privit stupid, fara sa comenteze. Dupa aceea mi-am dat seama ca iubirea isi avea rolul ei in ecuatia conflictului, si era pusa cu majuscula.
Cand judecam un om si ii acordam increderea, cred ca ar trebui sa tinem cont de tot ce a facut omul acela. Daca ne intereseaza in mod special, n-avem decat sa facem cercetari, si apoi sa deschidem gura. Ma rog, se pare ca deschisul gurii, pentru unii e asa, o necesitate.:)

Ce parere aveti ?
Mut dezbaterea pe Duelul Mintilor.
Bolovanii puteti sa-i aruncati aici. :))