luni, 13 aprilie 2009

conditia sociala a omului modest



Cu ceva vreme in urma, am cunoscut pe cineva care, peste noapte, a castigat o suma mare de bani.
La momentul respectiv, persoana traia modest, de azi pe maine, dintr-un salariu de muncitor.
Mi-am zis atunci: "Gata, a pus-o ! Numai din dobanda ar putea trai fericit, si el si urmasii lui, fara sa miste un deget.".
Ei bine, m-am inselat !

Zilele trecute m-am intalnit cu personajul, si nu m-am putut abtine sa nu-l intreb ce a facut cu banii ? S-a uitat la mine cu o privire ce semnifica "mintea romanului cea de pe urma", si mi-a spus: "Lucian, am intrat in bani, ca gaina in gramada de porumb !".
A inceput sa-mi povesteasca cum a cheltuit cea mai mare parte. Cum si-a amenajat apartamentul, cum si-a cumparat fel si fel de scumpeturi, cum a fost in vacanta in ... , cum si-a facut o gramada de prieteni, pe care, bineinteles, i-a imprumutat cu bani, si fel si fel de impliniri demult visate.
Dupa ce vreo doi ani s-a lafait ca un nabab, s-a trezit intr-o buna zi ca s-au terminat finantele. Si s-a intors la munca, la vechea slujba de truditor cu carca. Adica la starea lui de echilibru fireasca.

Aceeasi poveste am auzit-o de multe ori, incat am ajuns la concluzia ca omul sarac e facut sa ramana sarac. Multi ajunsi in situatia asta rostesc cu ochii spre cer : "Asta e !". Cu greu ma abtin sa nu bag si prostia in ecuatie.

Sunt destui cei care au vandut terenuri, mai ales in jurul Bucurestiului, unde preturile au fost mari, si apoi au inceput sa imprasite banii in cele patru zari cu dezinvoltura unori nababi. Nu mai vorbesc de cei care in ultimii douazeci de ani au dat de gustul banului obtinut usor - vezi credite, tepe si alte inginerii, si apoi au inceput sa-l cheltuie, cu nepasare pentru ziua de maine.

Aceasta este conditia sociala a omului modest.
Se sperie. Dintr-odata se trezeste ca i-a pus Dumnezeu mana in cap si se zapaceste. Pur si simplu nu stie ce sa faca cu banii si incepe sa-i imprastie pe lucruri de nimic. Pentru el sunt lucruri pe care si le-a dorit toata viata. Cheltuieste cu disperarea insetatului care a dat peste un pahar cu apa.
Pentru omul modest, bogatia e un accident. Ceva nefiresc conditiei sale firesti, o stare de instabilitate. Si tot ce face pe urma, este sa revina la starea anterioara, cu care este obisnuit.

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie

"Pentru aceia, iubitu mieu, suntem datori şi ni se cade să ne ferim de toate pizmele, de toate răutăţile; ca să ştii, cu adevărat tot omul, măcar bogat, măcar sărac, măcar înţelept, măcar neştiut, orice va sămăna, aceia va şi secera, şi cine cum îşi va lega sarcina, aşa o va şi duce. Că tot omul din lucrurile sale se va îndrepta, asa din lucrurile sale se va osîndi. De-aceia fii cu mare bucurie la lucrurile lumii şi socoteşte la cele ce vor să fie, nu numai în pohtele trupului, ci şi în cele ale nevoiaşului suflet, topit de căldura pămîntului, de cele ce răsar şi cresc din el, pentru tine."

Unde s-a dus invatatura astui neam ? Unde-s bunii si strabunii nostri, cu ale lor povete ?

2 comentarii:

Alice spunea...

"Pentru omul modest, bogatia e un accident. Ceva nefiresc conditiei sale firesti, o stare de instabilitate. Si tot ce face pe urma, este sa revina la starea anterioara, cu care este obisnuit."

Cat adevar si intelepciune ai cuprins in cuvintele astea...
Foarte perspicace concluzia.

pheideas spunea...

Mutumesc mult pentru aprecieri ! Intelepciune ? ... Mai e mult pana acolo. Vreo cinci secole. Ha ha ha !