
Carl Edward Sagan (9 noiembrie 1934 – 20 decembrie 1996), cunoscut astronom şi astrobiolog american, şi-a adus o mare contribuţie la promovarea şi popularizarea ştiinţei. A fost pionier al exobiologiei şi fondator al programului de căutare a inteligenţei artificiale (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărţilor sale cu temă ştiinţifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: A Personal Voyage, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu serialul a fost scoasă şi o carte cu acelaşi nume. Sagan a scris şi romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actriţa Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărţi, şi a publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi articole.
Candva, pe vremea cand traiam in epoca intunericului, un serial ne-a luminat mintea si ne-a facut sa calatorim mai departe decat vom ajunge vreodata. Un serial realizat de un OM, care si-a dedicat viata patrunderii dincolo de frontierele cunoasterii. Se numea dr. Carl Sagan. In memoria lui si amintirea vremurilor de atunci, va invit sa revedeti dupa aproape 30 de ani " The Personal Voyage - COSMOS: The Shores of the Cosmic Ocean".
& CONTACT
5 comentarii:
Multumesc pentru aceste amintiri, putini isi mai amintesc sa scrie despre el. Pe curand!
Vizionare placuta ! Si multzam fain ! :)
El m-a invatat despre nebuloase, galaxii, pulsari, roiuri, despre formarea materiei. El mi-a deschis calea spre cunoasterea de mai tarziu.
Mi-a placut in mod special filmul Contact.Am trait acel film mai ales ca este un sience fiction de bun simt: adica fara monstri spatiali, nave ciudate si personaje descompuse...plus scenarii de doi bani..
Multumesc pentru urarile de ziua mea :)
O zi buna!
Nu deschide email trimis de la adresa mea, s-ar putea sa fie virusat!!!
Trimiteți un comentariu