lectia de fericire

Ma intreb, daca n-ar fi bine, uneori, sa vina cineva cu un par si sa ne pocneasca in zona occipitala. De ce ? Asa, sa nu mai visam la avioane pe cer, ci sa coboram privirea catre nimicuri, uneori mult mai frumoase si mai apropiate.

Va uitati vreodata cu atentie in ochii celor pe care ii intalniti ?

Se spune ca ochii sunt porti catre suflet.

Am patruns de multe ori priviri ce semanau cu camere pustii, cenusii si stramte. Proprietarii acelor priviri erau goi interior si incercau cu disperare sa compenseze goliciunea spirituala prin zgomot. I-am intalnit pe strada, uneori chiar printre cunostinte apropiate.

Alteori, rar intr-adevar, mi s-a intamplat sa cunosc si altfel de priviri. Un fel de nestemate rasarind din noroi, apartinand unor oameni extem de modesti material, insa a caror bogatie se nu se afla la vedere.

Despre un astfel de contrast, vreau sa va povestesc in continuare.

In fiecare zi, prin fata blocului in care stau, trece o fata. De fapt trec mai multe, insa fata despre care vreau sa va povestesc, are ceva special. Are un handicap locomotor, provenit cred, dintr-o boala a copilariei. In fiecare dimineata se duce la piata. Un om normal parcurge distanta in aproximativ 5 minute. Ei ii ia o ora. Un cadru metalic ii foloseste drept sprijin, si cu perseverenta, se lupta sa-si parcurga suta de metri.

Uneori se aseaza pe o bordura in fata blocului, si rezemata de cadru, priveste oamenii cu ochi mari si expresivi. Mi-am propus sa ma opresc si sa o intreb ceva. Habar nu am ce, ce carti ii plac, ce muzica, nu conteaza. Pare usor, dar nu e. De fiecare data cand vreau s-o fac, mi se pune un nod in gat.

Privind-o, imi dau seama ca ea vede viata intr-o alta dimensiune. O dimensiune de care noi, cei normali, ne aducem rar aminte, si atunci, pentru o scurta perioada de timp.

Fata cu pricina mai are ceva special: privirea. Ochii ei sunt senini, luminosi, si degaja profunzime si bucurie interioara. Am enuntat mai demult un aforism: Frumusetea se naste din noroi si bunatatea din suferinta. In cazul ei, frumusetea si bunatatea au erupt in interior. In afara nu aveau unde. A fost condamnata de Univers sa traiasca in putin, si atunci, prin forta sa interioara a intors Universul in favoarea ei, dand un alt sens vietii, strain noua, celor obisnuiti.

Dan Puric spunea intr-un interviu, despre o baba care l-a oprit pe strada, sa-l intrebe ce inseamna "Fast Food". Iar el, grabit, i-a raspuns: "Sa mananci repede !". Iar baba, senina: "De ce, maica ?". Baba traia intr-un alt timp, o alta dimensiune.

Va spuneam in introducere de lucruri marunte. Ei bine, pentru noi, cei sanatosi, multe aspecte ale cotidianului au devenit atat de ineinsemnate, ca mersul la piata sau suitul in avion, incat suntem vesnic nemultumiti. Vrem mai mult. In privirea noastra se citeste aspiratia la lucruri uneori imposibile. Dar uitam ca fericirea se afla in spatele portilor, nu in afara lor.

Ati observat ca avem tendinta sa ne concentram pe obiective indepartate, si sa le ignoram pe cele apropiate ? Apoi ne plangem ca timpul trece mai repede. Nu trece, perceptia noastra asupra timpului a devenit altfel.

Incercati un exercitiu ... cand iesiti din casa, va duceti in alte locuri, nu mai priviti inainte, absenti, ci acordati atentie amanuntelor.