luni, 9 februarie 2009

lectia de fericire

Ma intreb, daca n-ar fi bine, uneori, sa vina cineva cu un par si sa ne pocneasca in zona occipitala. De ce ? Asa, sa nu mai visam la avioane pe cer, ci sa coboram privirea catre nimicuri, uneori mult mai frumoase si mai apropiate.

Va uitati vreodata cu atentie in ochii celor pe care ii intalniti ?

Se spune ca ochii sunt porti catre suflet.

Am patruns de multe ori priviri ce semanau cu camere pustii, cenusii si stramte. Proprietarii acelor priviri erau goi interior si incercau cu disperare sa compenseze goliciunea spirituala prin zgomot. I-am intalnit pe strada, uneori chiar printre cunostinte apropiate.

Alteori, rar intr-adevar, mi s-a intamplat sa cunosc si altfel de priviri. Un fel de nestemate rasarind din noroi, apartinand unor oameni extem de modesti material, insa a caror bogatie se nu se afla la vedere.

Despre un astfel de contrast, vreau sa va povestesc in continuare.

In fiecare zi, prin fata blocului in care stau, trece o fata. De fapt trec mai multe, insa fata despre care vreau sa va povestesc, are ceva special. Are un handicap locomotor, provenit cred, dintr-o boala a copilariei. In fiecare dimineata se duce la piata. Un om normal parcurge distanta in aproximativ 5 minute. Ei ii ia o ora. Un cadru metalic ii foloseste drept sprijin, si cu perseverenta, se lupta sa-si parcurga suta de metri.

Uneori se aseaza pe o bordura in fata blocului, si rezemata de cadru, priveste oamenii cu ochi mari si expresivi. Mi-am propus sa ma opresc si sa o intreb ceva. Habar nu am ce, ce carti ii plac, ce muzica, nu conteaza. Pare usor, dar nu e. De fiecare data cand vreau s-o fac, mi se pune un nod in gat.

Privind-o, imi dau seama ca ea vede viata intr-o alta dimensiune. O dimensiune de care noi, cei normali, ne aducem rar aminte, si atunci, pentru o scurta perioada de timp.

Fata cu pricina mai are ceva special: privirea. Ochii ei sunt senini, luminosi, si degaja profunzime si bucurie interioara. Am enuntat mai demult un aforism: Frumusetea se naste din noroi si bunatatea din suferinta. In cazul ei, frumusetea si bunatatea au erupt in interior. In afara nu aveau unde. A fost condamnata de Univers sa traiasca in putin, si atunci, prin forta sa interioara a intors Universul in favoarea ei, dand un alt sens vietii, strain noua, celor obisnuiti.

Dan Puric spunea intr-un interviu, despre o baba care l-a oprit pe strada, sa-l intrebe ce inseamna "Fast Food". Iar el, grabit, i-a raspuns: "Sa mananci repede !". Iar baba, senina: "De ce, maica ?". Baba traia intr-un alt timp, o alta dimensiune.

Va spuneam in introducere de lucruri marunte. Ei bine, pentru noi, cei sanatosi, multe aspecte ale cotidianului au devenit atat de ineinsemnate, ca mersul la piata sau suitul in avion, incat suntem vesnic nemultumiti. Vrem mai mult. In privirea noastra se citeste aspiratia la lucruri uneori imposibile. Dar uitam ca fericirea se afla in spatele portilor, nu in afara lor.

Ati observat ca avem tendinta sa ne concentram pe obiective indepartate, si sa le ignoram pe cele apropiate ? Apoi ne plangem ca timpul trece mai repede. Nu trece, perceptia noastra asupra timpului a devenit altfel.

Incercati un exercitiu ... cand iesiti din casa, va duceti in alte locuri, nu mai priviti inainte, absenti, ci acordati atentie amanuntelor.

12 comentarii:

herseyim spunea...

fericirea sta in lucruri simple, ai dreptate.
privirea unui om ne arata cat de mult a inteles el pana in acel moment, despre viata, despre adevar, despre dreptate, despre prietenie, despre iubire, despre daruire... uneori vad cupluri pe strada, care par antagonice la prima vedere, dar uitand-ma in ochii lor, realizez imediat ca se potrivesc de fapt. cand reusesti sa vezi un om dincolo de vestmintele pe care le poarta si de tinuta pe care o afiseaza (uneori tocmai pentru as pazi de "escrocii" sentimentali, care sunt la tot pasul in Bucuresti :)), cand patrunzi in profunzimea privirii lui si incerci sa intelegi, fara prea multe cuvinte, cat de frumos este acel om, in suflet, atunci prezenta lui fizica nu mai are o asa de mare importanta, pentru ca tie ti se pare frumos, frumusetea vine din adancuri si renunti a mai privi doar fizicul. zambetul unui om, pur, sincer, izvorat din privire, cald, te hraneste mai mult decat privirea rece si inexpresiva a unui top model. a nu se intelege gresit, sunt foarte multi oameni care sunt frumosi si trupeste si sufleteste...
frumos... ar fi o lectie pentru multi "nemultumiti" care nu mai au 10 milioane de euro ci doar 5, ca e criza, sa priveasca in ochii acelei fete ce trece prin fata blocului tau ... :)

pheideas spunea...

frumusetea e acea trasatura pe care o cautam in exterior. fericirea e inlauntrul nostru. ambele ne definesc si sunt parte a dezvoltarii noastre personale.

Akui spunea...

Atunci cand nu vezi, pretuiesti mai mult aceasta. Cand iti lipseste o mana...stii cel mai bine cat de mult valoreaza aceasta mana pe care nu o ai, altfel nu i'ai da nicio importanta. Cand ai amandoi ochii sanatosi, nici nu'ti pasa de ei. Prin ce se deosebesc oamenii care au un asemenea destin de ceilalti? Cred ca prin suferinta si iubire... Ai scris frumos...continua tot asa

Anonim spunea...

cineva spunea:"eram trist ca nu aveam papuci,dar intr-o zi am intilnit un om fara picioare"omul din totdeauna a aspirat spre ceva mai mult,spre ceva mai bun...el nu se multumeste cu ceea ce are...

Gabriela spunea...

Eu nu cred ca e vorba sa ne limitam la ceea ce avem...poate doar sa ne acceptam anumite limite.
Undeva pe blog, nu-mi mai amintesc exact pe ce pagina ca am citit foarte multe azi, cineva preciza ca exista mai multe laturi ale dezvoltarii umane ...materiala,fizica, spirituala, intelectuala,emotionala...si ca in fiecare individ se intampla o imbinare, mai mult sau mai putin armonioasa, a acestora.
Eu cred ca exista in fiinta umana puterea de a compensa eventuale deficiente ale unei laturi prin inflorirea alteia...
Si mai cred ca sufletele frumoase emana smerenia ce se poate citi in privirea senina.

pheideas spunea...

Gabriela, ai spus un lucru maret ! Smerenia ... Sunt foarte putine chipuri capabile sa o afiseze. Sa-si depaseasca egoismul si sa se ridice deasupra. :) Cineva mult mai intelept si mai vechi asemana candva smerenia cu iubirea de aproape, de tot ce ne inconjoara.
Dar ca sa iubesti, trebuie sa cunosti. Iar cunoasterea, de cele mai multe ori, este dureroasa.
Multumesc pentru comentariu ! :)

acuarele spunea...

Miracolul ne tot scoate in cale lectii de fericire, mai mult sau mai putin dureroase, dar itotdeauna urmate de revelatii sufletesti. Si un handicap, temporar sau permanent, este in felul sau o asemenea lectie. Un inceput pentru omida care vrea sa devina fluture.
Imi place mult ce si cum scrii, ti-am mai zis dar azi simt iarasi asta si nu ma sfiesc sa ti-o spun...
O dilema am, totusi. Spui: "Ca sa iubesti, trebuie sa cunosti". Cred ca ne cramponam prea mult de aceasta cunoastere ce tine de filtrul mintii omenesti. Nici nu suntem constienti, noi oamenii, de cat de multe lucruri cunoastem. Ne nastem cu ele deja stiute.
Aici ar trebui sa distingem intre tipuri diferite de iubiri, in functie de scopurile propuse. Una este iubirea intr-o casnicie, in care evident ca trebuie sa te raportezi si la latura ta materiala, practica, in permanenta, caci daca esti aerian dai rateu, si alta este iubirea ca sentiment universal... Pe care o avem in noi ca mostenire genetica...

pheideas spunea...

@acuarele, "ca sa iubim, trebuie sa cunoastem". E dramul de ratiune, de constiinta si responsabilitate, care ne fac frumosi in ochii altora. Nu contest ca sunt mult mai multe in spatele cunoasterii, aspecte ce vin din noi si care sunt sinomime cu hazardul. Dar oare putem lasa pe seama hazardului totul ? Oare cunoasterea nu inseamna patrunderea dincolo de limitele constientului ? Limitele nu sunt numai deasupra in material, ci si in interiorul nostru si ii spunem dezvoltare personala. Si cu cat am "sapat" mai adanc, cu atat gresim mai putin. ... Zise filozoful si rationalul din mine. :)) Off the record ... in iubire e imposibil sa nu dezamagesti, cu voie, ori fara de voie. :)

acuarele spunea...

Ah, nici prin gand nu mi-a trecut ca acele aspecte care vin din noi, despre care spui si tu, ar fi sinonime cu hazardul!...
Sunt de acord: cunoasterea inseamna "patrunderea" dincolo de limitele constientului, nici nu se poate altfel. Daca insa noi nu am uita, in timp, ceea ce stiam inainte de a veni pe lumea asta, atunci nu ar mai trebui sa patrundem acolo unde ne aflam dintotdeauna si de-a pururi, de drept. De ce am patrunde intr-o incapere in care deja ne aflam? Poate doar fiindca traim un vis iluzoriu, si ne imaginam pierduti...

elena spunea...

“O sa vorbesc despre DRAGOSTE mai mult decat despre orice altceva pentru ca ea inalta OMUL deasupra animalului, desi toata OMENIREA nu e formata decat din animale. Oamenii se revolta impotriva suferintei si sunt constienti de ea cand sufera, dar intr-un fel, se comporta ca animalele inferioare, fiindca suferinta ii face mai buni si ii conduce spre evolutie,in timp ce animalele nu invata decat sa evite suferinta instinctiv.
DRAGOSTEA la care ajungi prin suferinta e mai puternica decat cea la care ajungi prin nevinovatie.” – Din cuvantul Domnului catre Diavolul Memnoch,cand s-au intalnit pe Pamant.
"oamenii nu sunt prizonierii sortii, ci doar ai propriei minti" (franklin roosevelt)...
sunt 2 citate esentiale care trebuie cercetate si intelese!
cred ca persoanele arse in focul vietii, care au reusit sa asimileze lectiile pe care le aveau de asimilat, ajung sa perceapa esentele... cunoasterea rationala nu a fost niciodata cea mai valida cale, atat timp cat nu ne putem ridica deasupra gandirii, ci ramanem manipulati de ea...
cred ca avem in noi absolut toate datele necesare evolutiei noastre, fericirea sau suferinta, sanatatea sau boala, Constiinta sau somnul ei sunt toate alegerile noastre constiente...suntem unicii resposabili pt viata noastra, pe care o putem modela dupa bunul nostru plac..
parerea mea e ca fericirea este o stare de spirit care se insinueaza in suflet atunci cand descoperi cine esti cu adevarat, atunci cand simti constiinta ta conectata la Constiinta universala....nu suntem decat pulbere de stele insufletita de acea Constiinta, fragmente de Divinitate, interactionam si vibram pe aceeasi frecventa cu tot Universul
un om constient actioneaza in toate activitatile sale cu entuzism, bucurie sau acceptare, (nu? pt ca nu toate activitatile pot fi placute), iar dintre toate acestea, entuziasmul are cea mai inalta frecventa energetica, rezonand astfel cu forta creativa a universului...„nimic maret n a fost vreodată realizat fara entuziasm”(Ralph Waldo Emerson), entuziasmul este forta care transpune planul mental in
dimensiunea fizica, este utilizarea creativa a mintii noastre

pheideas spunea...

@elena, destul de cuprinzator enuntul tau. Apreciez multitudinea de citate. Intr-adevar, ele sunt facute sa le intelgem si sa le dam un sens cu cuvintele noastre. Si uneori sa le infirmam, pentru ca si cei care le-au scris, nu sunt decat oameni, traiti in epoci diferite de ale noastre ...
Si una ZEN ... :)) De fire sunt un tip mai "casual". Imi place sa umplu prin paduri descult si sa contemplu natura. Intr-una din preumblarile mele, pe cand admiram cerul albastru, taiat in doua de dara unui supersonic, si eram cu gandul departe, simt o ciupitura in talpa. O ridic si vad o furnica, care se ancorase cu sarg de pielea mea, si incerca sa imi atraga atentia, sa ma dau mai incolo. Deranjasem furnicile in taina lor. In universul lor de un metru cub, aparuse un Guliver nemultumit de micimea lumii. :))

elena spunea...

despre furnici si inteligenta lor...eu personal cred ca ar putea da lectii de urbanism bucurestenilor! :))

http://www.youtube.com/watch?v=ozkBd2p2piU&eurl=http://www.timpultau.ro/liber/articol%257CdisplayMainPage?id%3D1870&feature=player_embedded

@pheideas, desigur ca fericirea sta in a te bucura de ce ai/cine esti, in deschiderea si in armonizarea ta cu tot Universul :)