un comentariu

Iata cum un comentariu scris pe un grup de dezbateri politice si economice s-a transformat intr-un eseu. Comentariul este adesat unui "coleg" si se refera la starea economica actuala: Dragos, te stimez, sincer, pentru faptul ca vrei sa schimbi lumea ! In urma cu cativa ani am scris ca "Cei care vor schimbarea sunt idiotii si oportunistii. Primii se lupta cu morile de vant, iar ceilalti incearca sa le fure cu tot cu caramizi.". Te rog sa nu o iei in sens peiorativ, pentru ca si eu, inca, ma consider un idot. Dar incerc sa ma tratez. :) Dupa parerea mea, buba e prea mare si, pana nu se coace, ce putem face e sa dam cu aghiazma. Societatea noastra e putreda pana in temelii. Si ca sa ajungem la temelii, este necesara o "purificare" generala, din toata punctele - mentala, materiala, spirituala. Stare in care natiunile din vest au ajuns demult, pentru ca ele au trecut prin toate etapele istoriei - ma refer la umanism, industrializare si capitalism. Noi nu ! Noi am sarit de la un feudalism tarziu direct in ceva care n-a fost, nici capitalism, nici comunism. Ceva care a semanat si seamana inca cu "sa luam gratis de la boieri" - azi de la privati. Da, suntem prinsi in feudalism ! Oricum, etape prea scurte pentru a definitiva o societate si a o determina sa reactioneze in mod normal (adica sa nu-si taie craca pe care sta si sa inteleaga ca banul se castiga prin munca, nu prin furt, ca in balade). A nu se intelege ca burghezia interbelica a facut averi cinstit. Sa fim seriosi, n-au ajuns ei in puscarii doar pentru ca au facut politica, cum vor sa lase impresia in istorie. Iar comunismul nu s-a ridicat pe bunastarea si fericirea populatiei, ci pe o stare similara cu cea de azi.:) Probabil ca scurtul meu eseu va lasa putine urme in mentalul colectiv, pasionat de agitatia unor lupte politice efemere, fara sa sesizeze manipularea bine concertata. Parerea mea e ca o societate se vindeca singura. In termeni vulgari, o cireada de vaci poate fi deturnata de la traiectorie numai daca ai ceva substantial cu care s-o sperii sau s-o ademenesti. :) Ma refer la finante. Sau, speculand momente de lehamite, cum vor fi destule in urmatorii ani. Am spus ca "buba trebuie sa se coaca". Prin 2007, cand toata societatea era prinsa de euforia boomului economic si imobiliar, impreuna cu alti "idioti" am scris nenumarate articole despre pericolul in care ne aflam si ca, la un moment dat, totul se va prabusi. Nu iti spun cati mi-au sarit in cap, mai sa ma linseze verbal, sustinand ca aberez elegant. "Morile de vant" se invarteau sprinten, si prea putini sesizau scatzaitul. Azi sunt ceva mai multi, insa, dupa parerea mea, nu suficienti. Dar tot e bine, pentru ca sunt semne ca "bulgarele a luat-o la vale" ! :) In acest moment, putem sa-l oprim, ci doar sa-i corectam traiectoria.
...
Ai spus corect: nu se doreste schimbarea ! Cei care nu doresc detin 90% din finante, si nu vor sa piarda. Au mucit zeci de ani, poate sute, au inventat zeci de strategii de "furat" si ... sa le arunce acum la gunoi ? Felul in care putem suravietui nu este "amestecul" in melajnul economic-politic-financiar, ci gasirea unor nise, din care, de pe margine sa ne protejam de "suvoiul" care se scurge la vale. Si tot de pe margine sa "corectam" traiectoria. Motivele sunt multe - in primul rand forta financiara pe care cercurile economice si politce o detin si pe care nu vor s-o piarda. Altele sunt strategiile de manipulare si spalare a creierelor pe care le-au practicat din anii '50 pana azi. Omul modern, global, a ajuns usor de manipulat si predictibil. E bolnav ! Statisticile neoficiale arata ca mai mult de jumatate din populatia lumii sufera de o maladie mentala, toate avand la baza frica. Spuneai de logica dupa care reactioneaza societatea civila. Societatea romanesca nu se comporta ca un organism unitar, ci ca unul disociat in mii de celule. Reactia la un factor perturbant - agresiv este mult incetinita si trebuie sa afecteze majoritatea celulelor, ca sa se obtina un efect. ... vezi tot

tara care a interzis dollarul

... dupa ce in 2000 a fost in pragul colapsului economic, cu o inflatie de 30% si datorii imense la FMI. "La putin timp dupa ce Cristina Fernandez de Kirchner a castigat inca un mandat de presedinte, guvernul Argentinei a hotarat ca doar persoanele care calatoresc in strainatate pot cumpara valuta „la cursul legal sau cel practicat”, incercand astfel sa protejeze pesos-ul, moneda nationala.
Singurii care pot achizitiona dolari raman turistii care sosesc in Argentina, aceasta fiind singura operatiune de valuta autorizata oficial. Cumpararea de dolari americani in scopul economisirii sau al achizitionarii de bunuri este complet interzisa, scrie The Argentina Independent.
Mai mult, inaintea oricarei operatiuni de schimb valutar pentru o calatorie in exterior, administratia fiscala verifica atat companiile de transport, cat si agentiile de turism, precum si corectitudinea datelor prezentate de turistii care solicita valuta.
Restrictiile impuse de guvernul de la Buenos Aires au scopul de a incetini iesirea de capital si de a proteja rezervele valutare ale Argentinei, care au scazut cu sase miliarde de dolari in cateva luni, ajungand in prezent la aproximativ 46 de miliarde de dolari.
Decizia Argentinei de a restrictiona cumpararea de valuta vine la trei zile dupa ce statul sud-american a platit ultimele titluri emise in timpul crizei financiare din 2001, cand a intrat in incapacitate de plata si a fost nevoita sa se imprumute la institutiile externe.
Vicepresedintele Argentinei a explicat ca masurile luate reprezinta o cale de a reduce evaziunea fiscala si spalarea de bani. Potrivit noului sistem, banca centrala, dar si expertii in operatiuni de spalare de bani au acces la aceleasi baze de date, pentru a detecta mai usor atunci cand cineva incearca sa mute in alte conturi din strainatate mai multi bani lichizi decat poate justifica prin propriile venituri.
Noile masuri vizeaza, de asemenea, si investitorii de pe burse, care genereaza profituri frumusele prin avantajul cursului de schimb. Banca centrala a Argentinei va permite astfel tranzactii de peste 250.000 de dolari doar in cazurile in care persoanele care controleaza aceste operatiuni pot dovedi ca fondurile lor sunt legal obtinute, declarate in momentul in care intra in tara sau generate in urma unor vanzari de active. Mai mult, persoanele fizice vor putea cumpara pana la doua milioane de dolari pe luna, cu conditia de a demonstra originea si legalitatea banilor." Incont
Cand va aplica si Banca Nationala o masura asemanatoare ? Interzicerea altor valute reprezinta in primul rand o protectie a cetatenilor impotriva speculatiilor financiare, care duc inevitabil la devalorizarea monedei nationale. Mai crede cineva ca Uniunea Europeana este un inger binefacator ? N-am crezut nicidata asa ceva ! ... vezi tot

despre libertate

"Fără creșterea libertății economice prin îmbunătățirea drepturilor de proprietate, prin reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, nu este decât o chestiune de timp până când libertatea politică se va deteriora."
Un amic mi-a recomandat un articol interesant sustinut de Lucian Croitoru. Libertatea politica nu poate exista fara libertate economica ... vezi tot

furnicuta fericita

Poate o stiti, sau nu ... mi-a poposit ieri pe mail.
"In fiecare zi, in zorii zilei, sosea la serviciu său, furnicuţa productivă şi fericită. Acolo îşi petrecea zilele furnicuţa, muncea, muncea cu spor şi cânta veselă. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.
Dar, BONDARUL, DIRECTOR GENERAL, la firma unde lucra furnicuţa, in urma aderarii musuroiului la UNIUNEA MUSUROAIELOR, a hotarat sa implementeze sistemul de management al calitatii ISO 9001, si a considerat că nu era posibil ca furnicuţa să lucreze de capul ei. Aşa că, a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă. Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizeze munca furnicuţei, şi a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice.
În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajuta pe Scarabeu la citirea si inregistrarea rapoartelor furnicuţei. Aşa că au angajat o PĂIANJENIŢĂ care organiza actele şi răspundea la telefon. Între timp, furnica productivă şi fericită muncea, muncea, muncea...
BONDARUL, DIRECTORUL GENERAL era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronostice.
Atunci a fost nevoie de angajarea unui GANDAC asistent pentru Supraveghetor ...şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi o imprimantă color. Curând, furnicuţa productivă şi fericită a inceput să se plângă, de toată hârţogăria şi toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca înainte.
BONDARUL, Directorul General, văzând aceasta a considerat că trebuia să ia măsuri. Aşa că , a creat postul de Şef de departament, acolo unde lucra furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul şef de departament, avea nevoie de un asistent, care să îl ajute in pregătirea planului strategic şi al bugetului pentru departamentul la care lucra furnicuţa productivă şi fericită. FURNICUŢA nu mai cînta ca inainte şi era din ce în ce mai stresată.
Într-o zi, DIRECTORUL GENERAL, uitându-se pe cifre, şi-a dat seama că departamentul unde lucra furnicuţa, nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ, consultant de specialiatate, pentru un diagnostic. BUFNIŢA a stat 3 luni la firmă, în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal.” Aşa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUŢA a fost prima pe listă, deoarece era mereu nemulţumită.
MORALA: Nici să nu-ţi treacă prin cap să fii o furnicuţă productivă şi fericită. E de preferat să fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetori. Toată lumea işi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda “eforturilor” tale eşti productiv, să nu arăţi, pentru nimic în lume că eşti fericit. Asta nu ţi se va ierta! Dar dacă, in ciuda celor de mai sus, te încăpăţânezi să fii o FURNICUŢĂ PRODUCTIVĂ ŞI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel incât să nu ţii in cârcă BONDARI, SCARABEI, PAIENJENI, GANDACI, GREIERI şi BUFNITE." ... vezi tot

jocuri si interese

"Nici olandezii nu mai vor Grecia in uniunea monetara europeana.
Horst Seehofer, seful Uniunii Crestin Sociale din Bavaria, a fost primul oficial german de rang inalt care a afirmat deschis ca Grecia ar putea fi obligata sa iasa din zona euro, intr-un interviu acordat miercuri publicatiei Bild.
El a exprimat ceea ce multi parlamentari si ministri germani au vorbit in ultimele saptamani in spatele usilor inchise, potrivit unor surse bine informate.
Premierul olandez, Mark Rutte, a afirmat intr-o propunere publicata miercuri ca tarile indisciplinate care refuza sa renunte la suveranitatea asupra bugetelor in favoarea unui "tar european al bugetului" ar trebui sa iasa din uniunea monetara.
"Tarile care nu sunt pregatite sa fie plasate sub administratie pot opta sa iasa din zona euro", a spus Rutte. El a aratat ca Germania si Finlanda sprijina initiativa sa."

Aceste declaratii, dupa parerea mea, nu sunt decat incercari de a atrage capital electoral. In politica emotiile nu prea isi au locul. Autorii cunosc foarte bine atmosfera si isi speculeaza sansele la viitoarele alegeri. Pe care, foarte probabil, le vor castiga.
E usor sa spui ca nu stiu ce tara este incapabila sa se guverneze sau sa tina pasul cu Europa, dupa ce douazeci de ani tarile din est, Spania, Portugalia si Irlanda chiar dupa mai multi, au fost "mulse" de bogatii si aduse in pragul falimentului tocmai de cei care acum stramba din nas. Germania si Olanda au prosperat tocmai pe spinarea economiilor emergente. Un fost cancelar german spunea cu mult timp in urma ca, daca nu ar fi cazut blocul comunist, Europa de vest ar fi intrat in criza in anii '90. Prin urmare, inevitabilul a fost doar amanat.

Ce s-ar intampla daca Grecia ar fi exclusa din Uniune ? Pe langa faptul ca toate investitiile germane si alele vor fi aproape pierdute, este foarte probabil ca la putere sa vina o hunta militara. Cum s-a mai intamplat de doua ori in istoria moderna a tarii. Daca nu ma insel, cu afinitati comuniste. Cine credeti ca si-ar freca plamele in momentul urmator ? Cumva Rusia si China ? Ce implicatii militare ar avea aceasta ruptura ? Pana la un razboi in Balcani e doar un pas marunt.
Nu cumva acesta sa fie si motivul pentru care s-au "pompat" bani in Grecia, fara garantii ? Eventual sa serveasca drept pretext pentru o interventie militara ?
De ce Turcia a investit in ultimii ani sume imense in aparare ? Sa se apare de cine ? De teroristi ? :)
Va amintiti cum a fost in Egipt, cand "coalitia democratica" a intervenit pentru apararea "democratiei" ? Democratie care, chipurile, este pe cale sa fie incalcata in Grecia de nimeni altul decat omul de rand, cetateanul, care nu vrea decat o bucatica de paine. Nu vi se pare cinic ? Nu e decat un scenariu ...
Va intreb, credeti ca Grecia va fi "butoiul" cu pulbere al Europei ? ... vezi tot

distributismul şi întreprinzătorul

......
Contrar parerii proaste despre Facebook, constat cu placere descoperirea unor oameni deosebiti cu idei deosebite. Iata un exemplu - Liga Distributista , si un articol superb:

Distributismul şi întreprinzătorul
de John Médaille
(Text citit la lansarea volumului Economia libertăţii. Renaşterea României profunde, Bucureşti, noiembrie 2009)
Este evident că nici capitalismul nici socialismul nu au funcţionat aşa cum au intenţionat fondatorii lor. Adevărul este că nu au funcţionat deloc. După cum este bine cunoscut, socialismul a luat sfârşit acum douăzeci de ani. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că sistemul capitalist s-a prăbuşit în 1929. Estul şi-a întors privirile către Vest pentru a găsi un model de capitalism, dar în Vest nimeni nu-şi aminteşte să fi trăit sub un astfel de sistem.
Ceea ce avem în Vest se poate descrie drept o combinaţie de mari state şi mari companii. Este un sistem căruia îi lipsesc virtuţile amândurora dar posedă – printr-o frază minunată pe care am auzit-o ieri – o împletire armonioasă a viciilor lor. Acest sistem s-a internaţionalizat acum, făcând dificilă sau chiar punând sub semnul întrebării independenţa naţiunilor mici.
Ciudata combinaţie dintre etatism, puterea corporaţiilor şi globalism i-a oferit întreprinzătorului particular un set de ideologii confuze care pretind a fi o dogmă economică. Oare ştiinţele economice care se predau astăzi îi oferă întreprinzătorului mijloacele necesare pentru a înţelege şi a desfăşura propria să activitate? Şi mai important, îi oferă persoanei din lumea afacerilor un mod de a se înţelege pe sine însuşi şi rolul său în lume?
Cred că studentul la ştiinţe economice şi omul de afaceri se confruntă cu o alegere: poate să devină un birocrat sau un întreprinzător. Dacă alege să devină un birocrat, atunci nu-i va reveni decât obligaţia tehnică de a face sistemul operant la parametri stabiliţi în funcţie de anumite circumstanţe specifice ale acelui sistem. Această alegere este de fapt singura pe care o au cei mai mulţi oameni ce-şi desfaşoară activitatea în structurile corporate ale economiei globale. În prezent, puterea economică şi job-urile se află în stăpânirea acestor birocraţii publice şi private. Este cea mai simplă alegere. La urma urmei, sarcinile ce-i incumbă salariatului sunt deja trasate, treptele de salarizare sunt cunoscute iar riscurile sunt mici, în comparaţie cu cea de a doua alegere.
Distributismul urăşte birocraţia sau, cel puţin o urăste când devine principiul organizator al activităţii economice, sociale şi a ordinii politice. Distributismul este mai interesat de a doua opţiune întrucât principiul său major este că, atât economia cât şi o naţiune, funcţionează mai bine când un număr mare de oameni sunt întreprinzători. A doua opţiune este şi mai atrăgătoare pentru distributişti dar implică o altă alegere. Devenim întreprinzători din motive pur pecuniare sau considerăm partea comercială drept o precondiţie a adevăratei cetăţenii?
Distributismul nu se opune ideii de afacere dacă este vorba de un mijloc de a căştiga cinsitit. Credem însă că cei care recurg la această alegere renunţă nu numai la valorile sociale mai importante ci şi la cele care guvernează lumea afacerilor. Iată de ce legatura dintre comerţ şi calitatea de cetăţean este cea pe care as vrea să o explorez acum din perspectiva distributismului.
O scurtă descriere a distributismului. La baza sa se află ideea că economia şi societatea funcţionează cel mai bine când un număr mare de oameni sunt întreprinzători. Asta cere ca cea mai mare parte dintre proprietari să deţină o formă de proprietate productivă, cum ar fi pământ, unelte, resurse de educatie şi acces la capitaluri ieftine. La baza capitalismului, pe de altă parte, stă altă concepţie: capitalul trebuie concentrat în cât mai puţine mâini, fie în mâinile birocraţilor guvernamentali, ca în socialism, sau în mâini private - stimulate şi ajutate de stat – ca în cazul capitalismului. Dar, în ambele cazuri, naţiunile mari au nevoie de acumulări uriaşe de capital. Marile concentrări de capital au loc în primul rând prin controlul exercitat asupra preţului forţei de muncă. Controlând preţul forţei de muncă se asigură capitaluri mari în surplus, care se concentrează în câteva mâini implicate în procesul de producţie.
Fie statul va controla preţul fortei de muncă, fie corporaţia va recurge la subcontractări pentru a controla preţul ei, în baza teoriei că există întotdeauna cineva, undeva dispus să muncească pentru mai puţin. Într-un fel sau altul, în ambele sisteme, preţul muncii trebuie să permită concentrarea capitalului. Munca, pe de altă parte, este considerată o cheltuială care trebuie controlată cât mai strict posibil sau, pur şi simplu, eliminată – dacă este posibil.
Dar forţa de muncă nu înseamnă doar cheltuieli, ea este însuşi motorul afacerilor: sursa sigură a cererii. A lasa capitalul să se acumuleze în câteva mâini înseamnă că va exista totdeauna o lipsa cronică a cererii. După cum a spus G.K. Chesterton: Capitalismul se contrazice ori de câte ori ajunge să se împlinească. Fiindcă stăpânul, încercând întotdeauna să respingă cererile slugii sale nu face decât să reducă din puterea de cumpărare a clientului său. Îi cere aceluiaşi om să acţioneze într-o maniera contradictorie: vrea să-l retribuie ca un pe un cerşetor, dar se aşteaptă ca acest cerşetor să cheltuiască de parcă ar fi un prinţ.
Contradicţia este direct legată de creşterea statului. Cred că mulţi vor fi surprinşi de afirmaţia: capitalismul a dispărut în 1929. Este o constatare incontestabilă. Capitalismul ca ideologie cere un aparat guvernamental redus. Dar un astfel de guvern a pierit în Marea Criză din 1929. Înainte de criză, bugetul guvernului federal consuma 3 sau 4% din PIB, după criză, consumă 18-24% şi uneori chiar 42% din PIB. Acesta nu este un guvern limitat. De ce s-a produs această creştere a guvernului? Toată lumea se plânge dar nimeni nu întreabă „de ce?“. De ce toate regimurile, fie de stânga, fie de dreapta, liberale sau conservatoare, au adoptat strategii care au sporit puterea statului? Cred că există două motive. În primul rând o mare birocraţie guvernamentală este necesară pentru a se putea concentra capitalul. Guvernul ajută concentrarea capitalului pe diferite căi, pe care le vom examina în continuare.
Concentrarea capitalului creează o altă problemă: o lipsă cronică a cererii. Piaţa are nevoie însă de cineva care să cheltuiască pe scară largă. Guvernul este singurul în stare să cheltuiasca atât de mult. Aceasta conduce la minunata lume a bugetelor supradimensionate, a cheltuielilor sociale enorme, a marilor proiecte, a marilor armate şi a unor şi mai mari armate de inspectori şi controlori fiscali. Toate acestea au loc atunci când sistemul funcţionează, ceea ce nu se întâmplă în mod frecvent întrucât atâţia bani şi atâta putere duc ineviatbil la corupţie şi la ineficienţă.
Prezenţa unei asemenea birocraţii guvernamentale este în defavoarea întreprinzătorului. Într-un sistem cu adevărat liber, competiţia aliniază mereu preţurile cu costurile. Într-o piaţă cu adevărat liberă, ar fi dificil să concentrezi bogăţia întrucât profiturile, ca oricare alt cost, ar fi marginale. Aceasta, desigur, nu-i altceva decât teoria din spatele pieţelor competitive, o teorie care funcţionează foarte bine în practică. Chiar prea bine atunci când se încearcă să se concentreze capitalul. Pentru a avea o concentrare de capital, competiţia de pe piaţă trebuie îngrădită cu un zid de legi şi impozite. Aceste reglementări legale ridică mari bariere în calea spiritului antreprenorial, altfel spus, în faţa spiritului competitiv. Marilor companii le oferă însă o barieră protectoare. La urma urmei, tot ceea ce ţine de legi şi regulamente formează doar o mică parte din activitatea unei firme mari, dar ocupă o parte importantă din activitatea unei firme mici. O corporaţie poate, pur şi simplu, să înfiinţeze un departament care să se ocupe de legi şi formularistică, dar micului întreprinzator îi răpeşte din timpul său preţios care trebuie dedicat activităţii productive. Mai mult, marile corporaţii, concentrând puterea politică, pot influenţa adoptarea unei legislaţii care să le fie favorabilă şi să îngrădească astfel cu noi bariere competiţia venită din partea micilor întreprinzători. Drept urmare, chiar şi reglementările legale, adoptate cu cea mai bună intenţie, au ca efect real protejarea corporaţiilor în faţa competiţiei.
Această acumulare a puterii politice are un alt efect; marile corporaţii pot să transfere povara impozitelor de pe umerii lor pe cei ai micilor firme şi ai contribuabilului individual, sau, în cazul Statelor Unite, pe umerii generaţiei viitoare. În Statele Unite, deficitul bugetar depăşeşte 12 trilioane de USD şi creşte în prezent cu o rata de 1,2 trilioane – în deceniile viitoare nu se întrevăd decât deficite bugetare. Copiii mei, nepoţii mei nu vor fi în stare să plătească această datorie.
Mai există o problemă. Marea corporaţie controlează puterea politică şi, prin urmare, se află într-o poziţie privilegiată pentru a obţine subvenţii şi alte avantaje de la stat. Mai mult, poate să externalizeze multe dintre costurile ei într-o manieră pe care mica întreprindere nu şi-o permite. În realitate, marea corporaţie nu este la fel de eficientă economic pe cât este de eficientă în jocul politic.
În intreaga lume marea corporaţie colonizează din ce în ce mai mult spaţiile care odinioară erau ale micului întreprinzător şi acest lucru este valabil şi în comerţul cu amănuntul, şi în industrie, şi în servicii. Drept consecinţă, întreprinzătorului nu-i rămâne prea mult loc de manevra iar studentului, care îşi va lua licenţa în stiinţe economice nu-i rămâne decât o opţiune: să rămână toata viaţa un birocrat în loc să devină un om de afaceri.
Ne putem întreba: nu există oare alternativă la un astfel de sistem? Şi când luam în calcul alternativele, trebuie să ne punem două întrebări. Prima: sistemul este cumva utopic? A doua: o astfel de alternativă poate fi aplicată în mod concret într-o societate modernă, cum este România?
În ceea ce priveşte prima întrebare, trebuie să vă spun că dispreţuiesc sistemele utopice – acele sisteme care, oricât de bune ar părea în teorie, nu se bazează pe o practică reală. Practica şi numai practica trebuie să fie standardul nostru, al oamenilor practici.
Atât capitalismul cât şi comunismul au o natură abstractă, fără o practică reală la baza lor; amândouă sunt pur idealiste. Desigur, se ştie prea bine, întreaga istorie umană nu a cunoscut nici o situaţie în care comunismul să fi fost încununat de succes. Încercările de-a transpune în practică acest sistem idealist au fost totdeauna mai putin ideale, ca să nu spunem mai mult… Ceea ce se înţelege mai putin este că, în întreaga istorie umană, nu a existat nici măcar un exemplu în care capitalismul „laissez-faire“ să reuşească. Sistemul libertarian, în pofida virtuţilor sale teoretice, nu este mai puţin utopic decât comunismul. Unii vor spune că ne-am aflat mai aproape de acel sistem înainte de Marea Criză. Este adevărat. Problema este că acel sistem se afla într-o stare critică de recesiune. În perioada 1853-1933, economia americană s-a aflat în recesiune 41% din timp, în comparaţie cu 15% din timp în perioada anterioară. Iata de ce sistemul a fost cu uşurinţă abandonat: toată lumea se săturase de nesiguranţă, şi în primul rând capitaliştii înşişi.
Într-adevăr, sistemele keynesiene, care s-au născut după război, au stabilizat economia. Chiar şi recesiunile au fost mai scurte şi mai blânde. Din păcate, sistemul keynesian, cel puţin aşa cu a fost el implementat, a avut nevoie de vaste structuri etatiste şi de impozite mărite. Este probabil ca aceste soluţii etatiste şi globaliste să-şi fi epuizat utilitatea. Nu cunosc situatia din România, dar în America sistemul actual este nesustenabil şi trebuie schimbat în mod fundamental.
Este posibil, ne putem întreba, să menţinem virtuţile dar nu şi păcatele unui sistem libertarian? Cred că da, însă pentru aceasta trebuie să abandonam idealul capitalist, adică ideea că marile capitaluri trebuie să se acumuleze în câteva mâini. Mai degrabă exact contrariul este adevărat. Capitalul productiv trebuie răspândit cât mai mult posibil. Când fiecare are proprietatea sa, fiecare are posibilitatea de a fi un adevărat întreprinzător şi un adevărat cetăţean, contribuind nu numai la propria sa bunăstare ci şi la bunăstarea din comunitatea, oraşul şi ţara sa. Adevarata proprietate conduce la adevarata condiţie de cetăţean şi de asemenea la o adevărată piaţă liberă. Prin proprietate adevarată nu înţeleg o proprietate abstractă concretizată, să spunem, în acţiuni sau alte instrumente asemînătoare; înţeleg mai degrabă posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământului, a uneltelor şi cunoştinţelor. Acesta este distributismul; iată ce răspândeşte distributismul: adevărata proprietate, cea care conduce la pieţe libere şi la dezvoltarea responsabilităţii cetăţeneşti.
Este acesta un ideal utopic precum toate celelalte? Vă reamintesc că supun această întrebare unui standard strict: nici o teorie fără practică, nici o practică fără exemple de pe teren. Mai mult. Ca să constituie un adevărat test, orice exemplu practic trebuie să fi funcţionat pentru o perioadă suficient de îndelungată şi pe o scară destul de largă. Trece distributismul testul? Da, îl trece. Şi în mai multe locuri: Corporaţia cooperativelor Mondragón din Ţara Bascilor, economia distributistă din Emilia-Romagna, Taiwanul, unde programul „pământ pentru ţărani“ a ridicat în mod spectaculos productivitatea muncii; în miile de asociaţii de tip cooperatist din întreaga lume.
Câteva cuvinte despre ele. În Mondragón, avem o reţea de cooperative cu 100.000 de lucrători-proprietari şi venituri anuale de 24 de miliarde de dolari. Cooperativele oferă o gamă variată de produse, de la subansamble auto până la produse financiare, comerciale şi agricole. Corporaţia Mondragón şi-a început activitatea după ce războiul civil devastase Ţara Bascilor. Din mijlocul acelei sărăcii, oamenii şi-au creat o adevarată bogăţie bazată pe hotărâre şi solidaritate.
În Emilia-Romagna avem o economie în care 40% din PIB provine de la cooperativele lucrătorilor-proprietari. În această regiune, salariul mediu este de două ori mai mare decât în restul Italiei, Emilia-Romagna se bucură de unul dintre cele mai înalte niveluri de trai din Europa.
Taiwanul a fost o fundătură feudală în anii 1950. Majoritatea locuitorilor trăiau în condiţii de adevărată sclavie, înrobiţi de căţiva mari latifundiari. Prin programul „pământ pentru ţărani“, guvernul a distribuit pământ ţăranilor care voiau să-l lucreze. A rezultat o creştere explozivă a productivităţii, care a alimentat uimitoarea dezvoltare ulterioară a Taiwanului. O societate înapoiată a fost astfel catapultată în rândul marilor naţiuni industriale în doar o generaţie. Mai multe exemple asemănătoare le veţi gasi în antologia „Economia libertăţii: Renaşterea României profunde“.
Aici vreau doar să răspund la o întrebare pe care şi-o pune probabil toată lumea. Dacă guvernul poate să distribuie pământul, ca în cazul Taiwanului, va avea guvernul aceeaşi putere să-mi ia ceea ce posed şi să dea altcuiva? Aceasta este o bună întrebare. În general, distributismul se referă mai puţin la ceea ce guvernul ar trebui să facă şi mai mult la ceea ce trebuie să înceteze să facă. Intervenţia statului pe piaţă este cauza majoră a concentrării proprietăţii.
Există totuşi cazuri, precum Taiwanul din anii 1950, unde răspândirea proprietăţii este atât de limitată şi locuitorii atât de oprimaţi încât o astfel de intervenţie este justificată. O astfel de întrebare este justificată mai ales în Estul Europei.
Nu cunosc situaţia specifică a României, dar în locuri precum Rusia, în anumite circumstanţe s-a pus problema legitimităţii unor proprietăţi.
După căderea comunismului, Rusia a acceptat sfatul unor experţi din cele mai mari universităţi şi agenţii guvernamentale americane. Aceşti experţi au fost duşi de nas şi manipulaţi cu uşurinţă de catre mogulii care aveau legături cu serviciile secrete şi cu mafia. Drept urmare, câţiva indivizi au reuşit să jefuiască bogăţiile unei întregi naţiuni.
În acest caz, există raţiuni întemeiate pentru intervenţia guvernului. Poporul nu face decât să-şi ceară înapoi proprietăţile.
Am spus mai înainte că libertarienii nu pot să ofere exemple concrete. Nu este chiar aşa. Dacă vreţi exemple de aplicare concretă a libertarianismului, a unei pieţe libere care este capabilă să satisfacă nevoile cetăţenilor ei, atunci ar trebui să vă îndreptaţi privirile spre Mondragón. Acolo, cooperativele îşi au propriul lor sistem şcolar, propriile lor reţele de asistenţă socială, propriile instituţii de perfecţionare a cadrelor, propriile instituţii de cercetare şi dezvoltare şi chiar propria lor universitate. Au realizat toate acestea din fonduri proprii, fără ajutor guvernamental.
Următoarea întrebare ar fi dacă distributismul poate fi implementat într-o ţară ca România. Presupun că România este o ţară ca Spania, Italia sau Taiwanul, ţări unde toate aceste lucruri au fost făcute şi continuă să se facă. Iată de ce domnul Ovidiu Hurduzeu şi cu mine am alcătuit această antologie: am dorit să furnizăm informaţii despre teoria şi practica distributismului. Dar nu am furnizat un plan, un plan cincinal sau ceva asemănător. Nu am oferit un plan fiindcă nu există un asemenea plan. Există doar cetăţeni şi oameni de afaceri, fiecare căutând să găsească căile de acţiune cele mai potrivite într-o situaţie specifică. Economiile sănătoase nu se dezvoltă de sus în jos, ci de la baza spre vârf. Economiile sănătoase se construiesc pe energia, independenţa şi spiritul întreprinzător al cetăţeanului şi al liderilor comunităţii de afaceri.
Pe zi ce trece întrebarile pe care le ridică această antologie devin din ce în ce mai presante. Este îndoielnic că actualul sistem poate să mai supravietuiască mult timp, în SUA, Europa sau altundeva. Şi nu mai poate supravieţui în ciuda uriaşelor ajutoare guvernamentale.
Schimbarea nu mai este o opţiune, sistemul ori se schimbă, ori moare, sau poate se va schimba după ce-şi va fi dat obştescul sfârşit. Schimbarea sistemului este inevitabilă întrucât cealaltă opţiune este moartea sa. Vreau doar să mai adaug: în practică distributismul merge din succes în succes, iar capitalismul din eşec în eşec.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)
Articol preluat de pe A Treia Forta - Romania Profunda

Concluzie - atat capitalismul, cat si comunismul, sunt sisteme politico-economice, care "acumuleaza" puterea economica. Primul o face prin mijloace financiare, celalalt prin ideologie. Parerea mea este ca fenomenul acumularii nu este determinat de o clasa sociala privilegiata (ma refer la capitalism, aceasta clasa doar profitand de conjunctura), ci este un proces firesc, prin care o economie (relatii, tehnologie si mai putin ideologie) devine mai eficienta. A inceput odata cu trecerea de la manufactura la industrie, in urma cu 200 de ani. Atunci multe manufacturi au dat faliment, pentru ca tehnologia (razboaiele de tesut, turnatoriile de fonta etc.) au scos produse mai ieftine. Un alt aspect interesant este acela ca atat capitalismul, cat si comunismul, s-au bazat succesul tocmai pe exploatarea, specularea, nevoilor paturilor sociale sarace, permitant accesul acestora la "masini ieftine" - vezi modelul T de la Ford si altele. Comunismul a avut in spate o ideologie, pe baza careiea si-a justificat "furtul" proprietatii si "distributia" catre patura saraca, dar care si-a dovedit ineficienta, nu din considerente economice, ci sociologice. A avut in plus accesul la educatie. Capitalismul a avut continuitate, insa isi traieste si el ultimele clipe, pentru ca masa monetara s-a concentrat la nivel superior. In esenta aceasta este "ideologia" pe care se bazeaza - acumularea de capital. Partea proasta e ca, daca comunismul a putut fi inlocuit simplu, capitalismul nu avem cu ce sa-l inlocuim, deocamdata, decat teoretic. Pe de alta parte, razboaiele au avut, pe langa efect distructiv si unul economic. In esenta un rol benefic pentru distributia de capital, si nu de ieri sau de o suta de ani, ci de cand tribul X s-a dus cu maciucile peste tribul Y. Nu sustin metoda, ci doar o constat. ... vezi tot