joi, 14 mai 2009

fructele fericirii



Candva, un reporter l-a intrebat pe Dalai Lama, care crede ca este cel mai mare rau din lume ? Raspunsul a fost simplu: TEAMA ! Si apoi a explicat ca raul nu este in afara noastra, cum avem tendinta majoritatea sa credem, ci inlauntrul nostru. Este teama de a nu avea, de a pierde, de boala, de foame, de dusman, de razboi, de tunet, de orice e in jurul nostru si simtim ca ne ameninta.
Se pare ca Marele Intelept a observat ca nu evenimentele, lucrurile, din jurul nostru ne afecteaza, ci noi ne lasam afectati de ele. Nefericirea si teama apar atunci cand ne dorim ceva sau totul. Sigur, veti spune ca sunt lucruri fara de care nu poti trai. Oare asa sa fie ? Atunci va intreb: cine stabileste care sunt acele lucruri si importanta lor ?
Cea mai cuprinzatoare, este teama de a nu avea sau de a pierde ceva. Cred ca este in firea omului sa vrea mai mult, si mai mult, neincetat. Bani, putere, dragostea perfecta, fotomodelul cu mintea lui Einstein, toate sunt dorinte. Cu cat are mai mult, vrea si mai mult. Mai mult decat poate duce chiar.

Sa ne imaginam ca viata este un drum, iar pe marginea lui sunt pomi incarcati cu fructe. Cele mai multe sunt fructele cunoasterii. Cele mai atragatoare sunt fructele iubirii si ale banului. Mai imaginati-va ca nu aveti decat un cos micut, in care va trebui sa puneti fructele culese. Cosul cu pricina este OMUL. Exista intotdeauna o diferenta imensa intre “ce vrem” si “ce putem”. Vrerea ne face sa credem ca putem aduna toate fructele, puterea in schimb, ne dovedeste ca nu putem lua cu noi decat exact trei fructe. Atat putem duce. Pe drumul vietii, din pacate, va trebui sa alegem ce fructe punem in cos. Cand vom reusi ca in cos sa punem cunoasterea, iubirea si banul, adica cate putin din fiecare, se cheama ca am devenit intelepti.

Intre toate fructele mai este unul, rar si foarte valoros. De multe ori este ignorat de marea masa de culegatori, pentru ca nu iese in evidenta. Se numeste fructul fericirii. Nu are un gust deosebit, insa iti da o stare de euforie interesanta. Si cel mai important, dupa ce iti trece, te vindeca de miopie. Adica te face sa apreciezi cat poti duce. Fericiti sunt cei care dau peste asemenea nestemate ale firii.

12 comentarii:

rontziki spunea...

Foarte interesant si foarte adevarat :) Trebuie sa fim constienti ca nu putem avea toate fructele si sa fim atenti ce fructe alegem...si evident sa incercam sa pastram in noi macar un sambure din fructul fericirii, atat cat sa ne bucuram de fructele din cos si sa nu suferim pentru ce nu avem...

pheideas spunea...

Invatatura nu poate fi aleasa. Nu este o optiune, ci o necesitate. Invatatura ne arata cum sa alegem iubirea si banul.

ixtab spunea...

In cazul meu, fructe sa gasesc pentru ca am un cos teribil de gol in momentul asta...

pheideas spunea...

Pana la 100 de ani, ai tot timpul sa-l umpli. :))

Anna (Zuzu) spunea...

eu cred ca frica vine din dependenta pe care tindem sa o dezvoltam cu orice exista in viata noastra (job, oameni, lucruri, sentimente...)
Insa sunt de acord cu ce ai zis. :-)

pheideas spunea...

Crezi ca ne atasam de ceea ce ne face rau ? Sau ne atasam de ceva si pe urma constatam ca ne e teama ?

Anna (Zuzu) spunea...

Cred ca noi, ca indivzi detinatori de acces la perfectiune, uitam ca, pentru a fi fericiti, nu avem nevoie de absolut nimic (material).
In schimb dezvoltam un angrenaj impresionant de frici sub diverse eufemisme nobile, precum dragoste, grija, preocupare, dorinta, nerabdare,etc.
Cred ca opusul dependentei generatoare de frica, este detasarea, altruismul si increderea in noi.
(la a doua citire a comentariului meu, nu am mai inteles prea multe, dar ma bazez pe un ochi mai odihnit ca va deslusi ceva :D)

Paul spunea...

Avea dreptate, la tot pasul ne lasam influentati de stimuli externi iar fericirea este fructul ce te face invingator.

pheideas spunea...

Exact asta a spus si DalaiLama. Frica este in noi. Noi urcam scara vietii si apoi privind de sus, ne e teama sa nu cadem.

pheideas spunea...

@Ana, iti multumesc pentru comentariu.
Ai perfecta dreptate ! Eu, in momentul in care daruiesc ceva, simt ca sunt fericit. Secretul fericirii nu e sa aduni nemasurat, ci sa daruiesti masurat.
Stii cati m-au intrebat, de ce spun atatea pe blog ? Multi, foarte multi ! Ei sunt cei care urca cel mai mult pe scara vietii. Si apoi, odata ajunsi sus, se trezesc brusc singuri.

Anna (Zuzu) spunea...

Cel de la care am invatat multe pe tema asta, mi-a zis odata sa fac lucruri ce-mi aduc mie bucurie(chiar daca le consider in favoarea bucuriei celuilalt, atunci cand, sa zicem, fac ceva pt cineva), sa nu am impresia ca e mai nobil si mai de folos sa zic "fac cutare lucru ca sa-i fac lui x o bucurie", ci "fac asta in primul rand pt ca mie mi se umple inima de bucurie", iar astfel voi transmite si energia pozitiva favorabila celuilalt.

pheideas spunea...

Insemna ca am descoperit amandoi secretul fericirii. :)) Asa e, ai dreptate, asta e esenta. Multi daruiesc nemasurat si au parte uneori de esecuri nemasurate. Unii invata din asta, altii se fac rai.