o drama de educatie rutiera

Am fost aseara la "Pozitia Copilului". Incadrat cu brio la capitolul "de arta", cu buget redus, filmul lui Călin Peter Netzer socheaza din toate punctele de vedere. Cred ca acesta a fost atu-ul sau in competitia pentru marele premiu. Ca o nota personala, sezizez o oarecare "disperare" a creatorului roman de a obtine calitate prin senzationalul deseori impins in trivial. Filmul a socat prin script, desi nu este foarte complicat, mai mult subliminal, prin regie si prin prestatia actorilor (mai ales limbajul). Povestea este simpla - despre parinti si copii, despre posesivitatea unei mame care, diserata ca singurul sau copil a plecat de acasa, face orice sa il readuca pe "calea cea buna", in camera cu ursuleti si laptic servit la pat. Ea stie cel mai bine ce vrea "puisorul sau". Si "puisorul" (vreo 40 de ani), interpretat de Bogdan Dumitrache, si-a bagat p... si i-a f... pe toti in gura si s-a mutat cu concubina. Apoi actiunea se muta brusc din "probleme familiale" la drama unui accident rutier. Fiul, in timp ce conducea un Q7, la iesirea dintr-o localitate, undeva spre Slobozia, da peste un baietel de 14 ani si il omoara pe loc. Este momentul in care filmul "accelereaza" spre o drama de educatie rutiera. Incep interventiile parintilor, matusii, a mamicii in special, pe la sefi din politie si sefuleti de spital. Se numara si se negociaza spagi de zeci de mii de euro, se aranjeaza dosare, ca sa scape beizadeaua de parnaie. Si beizadeaua, intr-un acces de revolta juvenila ii fute pe toti in gura si le spune: "Nu va mai bagati in viata mea ! M-am saturat de voi !". Finalul filmului este cutremurator. Cred ca pentru asta a luat marele premiu. Luminita Gheorghiu si Adrian Titieni sunt absolut formidabili in scena "mama criminalului se duce sa ceara iertare parintilor victimei". Asta e tot filmul. Un scenariu simplu si captivant (nu m-am uitat deloc la ceas). Fara peisaje ample ... doua apartamente, un sediu de politie, o camera de garda si o benzinarie pe un DN.
Pozitia Copilului este un film puternic ancorat in peisajul autohton, cu aluzie la protipendada postdecembrista, la beizadele, la Huidu si altii.
Primul "scartz" al filmului mi s-a parut filmarea. Planul a fost prea apropiat si camera tot sarea si tremura de sus in jos sau de la stanga la dreapta pe chipurile protagonistilor. Poate ca este o tehnica speciala ... nu cunosc. Pe de alta parte, tehnica a surprins intr-un mod nemaintalnit chipuri nemachiate, stari, suferinta, lacrimi si extraordinarul talent al actorilor.
Iar al doilea, a fost limbajul trivial. Se pare ca in toate filmele romanesti exista un apetit pentru bagat si scos puli, futut in gura, dat muie si alte obcenitati. Cum am spus la inceput, cred ca regizorul a vrut sa socheze. Daca ar fi insistat mai mult pe dialogul dintre fiu si mama sunt convins ca ar fi obtinut acelasi efect. Insa fiul, desi personaj secundar, abia scoate 10 fraze in tot filmul, din care jumatate sunt cu bagat si dat. In schimb Luminitei Gheorghiu ii dau nota 11. Si-a jucat rolul absolut formidabil, cu o dezinvoltura pe care numai marii actori o au. Si ea este, fara doar si poate, unul din titanii scenei romanesti.
Ce sa va mai spun, Pozitia Copilului este un film care merita vazut, fie si pentru senzatia pe care o ai dupa, in care ramai fara grai. Nu stii daca e da sau nu. Iti revii abia dupa cateva ore si il comentezi toata noaptea. :) Va urez vizionare placuta ! ... vezi tot

arta de a face poze

Vad din ce in ce mai multe fotografii. Tehnica a permis ca fotografia sa devina un hobby de masa. De ce, pentru ca imaginea, ca si filmul, pastreaza cel mai fidel emotia locului si a personajelor. Pana aici totul e frumos. Insa in momentul in care aratam fotografiile si altora, "arta" devine "comercial". Am scris mai demult o postare despre diferenta dintre cele doua notiuni, in care aratam ca "arta" inseamna ce iti place tie, iar comercialul, ce le place si "altora". Pana acum nu am vazut pe cineva care sa se inchida intr-o camera si sa se uite la fotografii singur. Firea omului e sa arate si altora, sa se bucure alaturi de altii si, tot firesc, sa doreasca sa fie laudata, apreciata, pomenita, like-uita pe feisbuc etc.:)
Am sa fac o paralela intre pictura si fotografie. Pana in urma cu mai bine de 150 de ani pictura a fost singurul mod prin care cineva putea transmite ceva - peisaj, portret, stare, emotii etc. Si in loc sa puna mana pe camera, chema un pictor. Atunci, ca si astazi, erau pictori care copiau subiectul cat mai fidel, si alti pictori care, din cateva tuse, fara sa staruie asupra detaliului, reuseau sa redea de o suta de ori mai mult, adica si ce nu se vede - interiorul, emotia, si sa "miste" prin puterea culorii sufletul privitorului. Stiau ca o imagine este ambivalenta.
Si in fotografie este exact la fel. Exista tehnica, dar si emotie. Sunt fotografii care sunt superbe, cromatic, echilibrate, insa care "nu spun nimic". Si altele care reusesc sa miste privitorul pana la lacrimi. Dar nu toti cei care privesc sunt la fel. Unii vad ceva, altii altceva. Unii au trait emotia fotografului si recunosc in imagine "acel ceva", iar altii, nu. O simpla casa, pentru cel care a locuit in ea, inseamna ceva, in schimb pentru un trecator, nu inseamna nimic. De aceea, cand realizam o fotografie si dorim ca ea sa fie si pentru public, trebuie sa tinem cont de ce place publicului. Sau cel putin unui numar mai mare de persoane. Subiecte sunt nenumarate: apa, nisip, padure, peisaj, albastru, valuri, copii, bunici, mame, masini, bere, mici ... Ups, astea-s alte emotii !:)))
Oricum, un sfat pentru cei care "fac poze": nu va mai grabiti sa declansati aparatul cand ajungeti intr-o locatie. Incercati sa patrundeti, mai intai, emotia, starea locului, a personajului etc. Si inca ceva - incercati sa nu fiti observati de personaj cand il fotografiati, ci sa-l surprindeti intr-o pozitie cat mai naturala.
Tineti minte vorbele marelui Eminescu ? "E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune !".:)
Subiectul este mult mai amplu decat am incercat sa il schitez in cateva cuvinte. ... vezi tot

hermetic art

... vezi tot

René Lalique

Pe 5 mai s-au implinit 65 de ani de la moartea lui René Lalique. Daca nu stiati, el a inventat tehnologia fabricarii bijuteriilor din sticla. Tehnologie ce a dus in anii 1920 la falimentul unui alt mare fabricant si designer - Emile Galle. Stilurile in care a lucrat sunt Art Nouveau si Art Deco.
René Lalique s-a nascut la 6 aprilie 1860, intr-un satuc numit Ay en Campagne. Doi ani mai tarziu familia sa s-a instalat in suburbiile Parisului.
Manufactura Lalique din Alsacia, regiune cu traditie in prelucrarea sticlei, devine cunoscuta incepand cu 1921. Cu admiratie retinuta pentru inventivitatea tanarului Lalique, parintii sai ii spuneau: „Tu veux faire des dessins de bijoux, mais cela ne mene a rien!”.
Stilul Lalique se remarca prin modelarea manuala a sticlei si emana feminitate si naturalete. Pastrand sursele de inspiratie ale stilului Art nouveau, fauna si flora, (cele mai intalnite simboluri sunt paunul, diverse insecte si personaje fantastice) Lalique inoveaza alaturand sticlei materiale putin uzitate pana atunci in crearea bijuteriilor: sticla, piele, fildes, pietre semipretioase.
Femeile din inalta clasa sociala si artistele vremii erau de-a dreptul cucerite de bijuteriile Lalique: Arconati-Visconti, contesa de Béarn, printesa de Guermantes, Mme Waldeck-Rousseau, actrita Sarah Bernhardt(pentru care realizeaza in 1902 un costum de scena).
Obiectele create in atelierele Renee Lalique apartin patrimoniului artistic si cultural national si international si sunt pastrate in peste 40 de muzee din intreaga lume.
Iata mai jos cateva exemple.







... vezi tot

mesajul in imagine

Am gasit-o pe blogul unei colege (silvanart). Mi se pare foarte frumoasa, chiar usor naiva.
In creatie conteaza mesajul pe care dorim sa-l transmitem publicului. Un artist creaza in primul rand pentru el, si in al doilea rand, pentru public. Cei care sustin ca nu-i intereseaza parerea celorlalti, pur si simplu doresc ascunda ceva, ca in celebra fabula cu vulpea si strugurii.
Mesajele vizuale trebuie sa intre in rezonanta in primul rand cu particularitati ale interiorului privitorului, adica: emotii, trairi trecute, imagini intiparite in profund, si in al doilea rand cu aprecierea esteticului. Nu poti pretinde cuiva sa rezoneze cu o anumita opera de arta. E absurd sa ceri cuiva asta, cum la fel de absurd e sa crezi ca un om isi pastreaza emotiile si sensibilitatea pe parcurusul intregii vieti.
Imaginea e ca muzica. Sunt melodii care ne placeau acum douazeci de ani si care nu ne mai plac acum, pentru ca au aparut acorduri care rezoneaza mult mai profund cu ceea ce am devenit intre timp.
Arta se invata. Studiul este continuu si ne ofera o alta viziune asupra a tot ce ne inconjoara.
Putem invata sa pretuim munca altora si in acelasi timp sa punem in valoare elemente estetice care ne pot infrumuseta viata. ... vezi tot

christmas cards

Mi-am zis, ia sa caut eu pe net ... christmas cards.:) Va rog sa le studiati cu atentie. Veti vedea ca fiecare felicitare are un ... clenci. :))

... pe vremea cand felicitarile se desenau cu mana.
Ralph Hulett [1915 - 1974]

Stilul Art Deco s-a format si dezvoltat in prima jumatate a secolului douazeci pe continentul american. Este stilul care a dominat arta si cultura antebelica in US si a ilustrat revolutia industriala moderna, incepand cu caroseriile automobilelor si terminand cu zgarie-norii. Este caracterizat in mod deosebit de reducerea detaliului la esenta, prin folosirea tuselor directe, simple, si cromaticii uniforme, liniare. Mesajul prinde forta prin agresivitatea liniilor. Siluetele umane sau zoomorfe au mai intotdeauna talie extrem de subtire si bustul foarte lat. Cea mai uzuala geometrie este forma trapezoidala, cu baza mica orientata in jos.
La stilul Art Deco, bradul de Craciun ar fi trebuit sa stea invers. :))


... vezi tot

diferenta dintre arta si comercial

Marketingul este stiinta care "ajuta" pe cineva sa "vanda" un "produs". E fals sa limitam marketingul strict la vanzarea unui obiect. Multi fac greseala asta.
In realitate, tot ce poate fi "vandut" face apel la marketing. Sau ar trebui sa faca. Tot atat de fals este sa credem ca "a vinde" se limiteaza la o tranzactie comerciala. Nu, daca avem ragaz sa privim in jurul nostru, observam ca orice poate imagina mintea si natura, poate fi transmis sau schimbat pe orice altceva,
care de cele mai multe ori nu are vreo legatura cu banul. Si cum in orice proces de schimb, este nevoie de strategie, adica de "pacalit" ochiul, simtul, starnit senzatie, este nevoie de marketing.
O floare pentru a se putea inmulti are nevoie de albina. Pentru ca albina sa vina sa-i guste polenul, trebuie s-o atraga prin colorit si mireasma. Floarea face marketing. Masculul Pasarii Paradisului din Noua Guinee isi atrage mireasa folosind si construind podiumuri stralucitoare. Nici omul nu este mai prejos. Frumusetea corpului feminin nu este altceva decat strategie de marketing. Privind in natura, observam ca cel mai pur si eficient marketing, aici il gasim. Sunt strategii perfectionate pana la nivel de atom - celula in milioane de ani de evolutie. Omul abia acum le descopera si copiaza.

In momentul in care vrem sa dam altora, si mai mult, sa primim ceva in schimb, avem nevoie de marketing. De ce ? Pentru simplul fapt ca aproape intotdeuna exista o discrepanta intre cerere si oferta. Pentru ca cineva sa cumpere de la noi si nu de la altul, este nevoie de strategie - infrumusetarea marfii, atragerea clientului, prezentare, psihologie si multe altele.
Marketingul reprezinta legatura dintre vanzator si cumparator. Ca sa vinzi un produs, este absolut necesar sa cunosti ce vrea cumparatorul sa cumpere. Altfel, risti sa ramai cu "marfa" nevanduta.

Aici intervine diferenta dintre arta si comercial.

Am sa incep cu un exemplu.
Celebrul regizor Andrei Serban, cand a fost adus in '90 la conducerea Teatrului National, in locul lui Radu Beligan, a pus in scena celebra piesa: "Trilogia Antica". Desi a fost trambitat, succesul n-a fost cel asteptat. La inceput, oamenii s-au dus impinsi de inedit, de "pedigree-ul" regizorului. Apoi ineditul s-a transformat in hilar si deceptie, cand in loc de costume spectatorii au vazut izmene si carpe, iar actorii semanau cu pacientii unui spital de nebuni.
Tin minte replica regizorului: "Publicul roman nu este pregatit sa primeasca o viziune avantgardista asupra originalului". Ei bine, Andrei Serban a facut arta. Faptul ca a dat vina pe public pentru ca nu i-a cuparat biletele, denota naivitate. Daca vroia ca publicul sa-i cumpere piesa, trebuia sa faca o piesa comerciala. Daca se baza pe un marketing elementar, si-ar fi dat seama ca un public format in 30 de ani, cu o anumita viziune asupra esteticului, nu va aprecia peste noapte o alta viziune.

Daca tineti minte, in urma cu un an a fost un scandal imens in legatura cu galeria de arta moderna deschisa de Romania la New York - sub egida si pe cheltuiala ICR, al carui director era H.R.Patapievici. O galerie plina cu oscenitati, de o agresivitate vizuala dubioasa.
Am urmarit cu neliniste faptul ca aproape toti cei care s-au perindat pe posturile TV au comentat evenimentul cu amatorism (inclusiv B. Naumovici). Toti au pus accent pe obscenitate si eroticul excesiv, adica pe mesaj. Dar niciunul n-a patruns esenta evenimentului si sa puna punctul pe diferenta dintre arta si comercial.
Daca respectivul eveniment nu ar fi avut deasupra sigla "Romania", nu era absolut nicio problema. Un artist si-a expus viziunea sa proprie asupra unui subiect controversat.
Dar, faptul ca expozitia a reprezentat Romania, a transformat arta in comercial. A ridicat miza evenimentului. Asta n-a stiut sa faca Patapievici, cu tot respectul pentru capacitatea sa intelectuala - sa deosebeasca arta de comercial. El a crezut ca daca va soca publicul, va starni senzatie. In advertising se practica. A uitat un aspect minor: apelezi la "decoy" numai cand ai publicul sub control. E foarte riscant sa faci experiment pe un public necunoscut. Cu atat mai mult, cu cat suportul uman din spate era tocmai natiunea; cea care ti-a acordat "cecul in alb".

E de la sine inteles: cand faci arta, iti place tie si unui grup restrans. Si nu te deranjeaza absolut de loc cand nu-ti intra nimeni la vernisaj. Cand faci comercial, trebuie sa placa la toti, sau majoritatii. E un joc de procente.
Cand in acelasi joc sunt si bani, nu prea merge sa spui: "stii, nu s-a vandut, pentru ca ... consumatorul e bou si nu stie sa aprecieze ...". Nu, tu esti bou, pentru ca stai prost la capitoul marketing.

Cand scrii o carte se intampla acelsi fenomen. Sunt foarte multi scriitori care parca joaca la loterie. Isi publica cartea la cine stie ce editura si apoi asteapta cu sufletul la gura ca ea sa se vanda. Unul din rolurile editorului este acela de a face margeting. Adica de a confrunta datele din piata, cerintele cititorului, cu continutul cartii, si apoi sa promoveze cartea si autorul. Si daca datele din piata nu corespund, nu o publica.

Inclusiv aceasta postare se incadreaza in subiect. Daca postarea mea nu "pasioneaza" pe nimeni, insemna ca am pierdut vremea de pomana, incercand sa redactez un gand. Cineva spunea ca un blog este un jurnal personal, si ca n-ar trebui sa intereseze pe nimeni ce scrie el. Blogul este un jurnal pe care il citesc toti. Faptul ca ii este indiferent, seamana putin cu a-ti da jos pantalonii pe strada si apoi sa strigi la privitori: daca nu va place, inchideti ochii !
Pe de alta parte, incerc sa rezist cat mai mult comercialului, si sa nu postez manele si mondenitati. Smile!

Am sa vin cu un alt exemplu: GAYFEST.
Aici avem un alt exemplu de art & commercial. Homosexualii, prin parada tinuta in centrul Bucurestiului au dorit sa "se faca cunoscuti si acceptati". Nu le contest gandul, mesajul initial, ci forma sub care au transmis-o publicului. Doar asta au urmarit - ca publicul sa le "cumpere" mesajul. Tin minte un interviu, in care unul dintre ei, imbaracat papagal, a zis: "Sunt deceptionat de ceea ce am vazut". Il cred pe cuvant, si eu am avut aceeasi impresie. O manifestatie cu un mesaj onest s-a transformat in circ. Oamenii de pe margine, in loc sa-si manifeste simpatia, se uitau ca la niste ciudati. Aspect sesizat dealtfel si de protagonistii cu ceva bun simt. Nu s-a facut marketing absolut deloc. S-a copiat identic un eveniment care are loc in occident. N-au tinut cont de faptul ca majoritatea privitorilor aveau o alta cultura si educatie, in termeni de marketing: specific national. Comercialul s-a transformat in ridicol.

Acelasi fenomen il intalnim cateva sute de km mai la est. S-a demonstrat inca o data ca Moldova nu vrea occident. Acesta este comercialul Moldovei. Incercarea de a implanta cu forta o gandire capitalista in locul celei socialiste, este sortita esecului. Cu atat mai mult cu cat viziunea s-a dovedit neviabila la noi.

Arta si comercialul reprezinta doua repere, de care trebuie sa tinem cont cand investim timp si resurse, si mai ales cand stabilim targetul actiunii noastre.
- Vrem sa obtinem bani, atunci obiectul pe care il producem si il vindem, va trebui sa tina cont de specificul cumparatorului, de dorintele lui, cultura, educatie si multe alte variabile.
- Nu ne intereseaza daca produsul se vinde, atunci facem arta.

Am vazut in exemplele anterioare un fenomen interesant. Cand incerci sa impui arta prin agresivitate, obtii efectul contrar.
Iar cand imbini arta cu comercialul, obtii un produs de succes.

Arta este si cand patronul unui hotel de pe litoral se mira ca turistii nu-i trec pragul. De ce ? Pentru ca el ofera turistilor propria viziune asupra esteticului, igienei, servirii, mancarii si altor amanunte. El nu tine cont de ceea ce vrea clientul. Si mai absurd este faptul ca patronul respectiv investeste bani, timp, si credite de la banca.
La fel este si cu pensiunile din mediul rural. Aproape toate sunt imbracate in beton si faianta, de jos pana sus. Taranul, saracul, habar nu are ca rusticul inseamna lemn, piatra, stuf si lut, nu faianta si gresie de Italia.
In ambele cazuri avem de a face cu ignorarea marketingului. Din pacate, la noi ignoranta este sport national.
Iar cand turistul occidental, avid dupa rustic, nu le calca pragul, dau vina pe Dumnezeu, pe criza sau pe orice altceva decat propria prostie.

Acesta este marketingul, asta e Romania in care traim !
Pot spune cu toata convingerea, in Romania, in ultimii douazeci de ani, s-a facut multa arta. Suntem o tara de artisti. Smile! E totusi un progres de la amator la artist, nu ?

Am o intrebare: cati din voi ati apelat vreodata la marketing, si in ce situatie ?
... vezi tot

isaak levitan - pictor impresionist rus -1860 - 1900

... vezi tot