parerea unui psihoterapeut

Am mai primit un eseu de la Aniela Minu, de data asta despre cat este ratiune si cat simtire in iubire. Ii multumesc mult pentru efort si va invit sa-l parcurgeti cu interes.

IUBIREA – RAȚIUNE SAU SIMȚIRE ?

Sunt multe feluri de a iubi și poate într-un anume fel fiecare ar trebui tratat diferit. Banuiesc însă că dintre toate felurile de a iubi, unul ne fascinează în mod deosebit pe fiecare dintre noi. Iubirea romantică. Cea de care ne îndrăgostim înainte de a o cunoaște, pentru care ne facem fantezii și despre care vorbim ca despre un miracol ce ni se va întâmpla cândva, cumva și vom trăi fericiți până ... știm continuarea cu toții. În încercarea de a dezbate acest subiect, am să vorbesc despre povești. Unde altundeva apare iubirea, dacă nu în poveștile cu care am crescut ? De atunci învățăm că la un moment dat vom cunoaște un el sau o ea, că ne va cuceri cumva, cum, doar ea sau el știe cel mai bine, că nu va mai conta nimic, decât să rămânem împreună pentru totdeauna. Nu ne explică nimeni cum ajunge să ne placă acea persoană și nici cum avem de întreținut acea iubire, pentru că să nu uităm, sunt povești, unde misterul și magia sunt la ele acasă iar în fantezie e posibil orice.
Realitatea ne îndeamnă să ne răspundem la întrebări și dacă mă întrebi pe mine ce cred despre iubire, cât e simțire și cât e rațiune ... ți-aș spune că atunci când iubesc, trăiesc, simt ... dacă mă pui să vorbesc despre iubire, să încerc să o înțeleg sau să o explic, mă duc cu gândul la mecanismele emoției. Poate fi lipsit de frumusețea artistică care ar îmbrăca poetic iubirea, atunci când încerci să diseci o trăire atât de complexă.

Deși poate părea prea tehnic, aș încerca să definesc termenii. Iubirea e simțire, trăire, experiență emoțională, sentiment. Iubirea e și rațiune, gândire. Atât emoția cât și gândirea sunt producțiile minții noastre.

Studiile arată că atunci când trăim o emoție într-un anumit context situațional, nu acel eveniment sau situație ne produce emoția ci felul în care noi gândim despre situație, cum o percepem și o interpretăm.

Aplicând acest principiu iubirii pe care o simțim pt o persoană, observăm că trăim această emoție pentru cineva, pentru că în momentul întâlnirii acelei persoane, ceva s-a produs în noi, chiar dacă nu la nivel conștient sau voluntar. Nu tuturor ne plac aceleași persoane, nu ne îndrăgostim și nu iubim aceiași oameni. Dar atunci când întâlnim persoana care ne place și de care ne îndrăgostim, uneori fulger, pentru care simțim pasiune și trecând proba timpului și experiențelor ajungem să vorbim și despre iubire, ei bine, atunci gândim ceva despre acea persoană. Faptul că nu știm că se întâmplă acest lucru nu înseamnă că nu se și întâmplă în realitate. Gândim poate fix în secunda în care o vedem: ce persoană frumoasă, ce parfum seducător, ce zâmbet, ce magnetism emană, ce interesantă e, ce misterioasă, ce inteligentă, ce frumos se mișcă etc... Ne pot atrage o mie de lucruri mărunte sau nu, importante sau nu, superficiale sau nu fără să avem habar de asta. Se întâmplă repede, și e atât de copleșitor încât ar fi culmea chiar atunci să ne preocupe asta. Poate cel mult ne interesează cum să ajungem mai aproape de acea persoană minunată!

Oamenii care ajung să se cunoască, vor ști să spună ce persoana are mari șanse să le fure inima, iar asta nu îi mai miră atât de tare atunci când o întâlnesc. Ei stiu doar că se întâmplă ce știau că se va întâmpla, pentru că au găsit ce au căutat.

Puțini dintre noi ne cunoaștem cu adevărat. Misterul iubirii vine din faptul că nu avem acces la cele mai ascunse dorințe ale noastre, nu ne cunoaștem condiționările vechi, limitările puse de felul în care ne percepem pe noi și pe ceilalți, nu suntem conștienți de ce ne place sau nu și care e motivul ce se ascunde în spate. Înțelegerea iubirii nu vine din te miri ce explicații savante, nici din rețete sau reguli generale, pentru că acestea nu există. Nu ți se spune ce sau cum să gândești ca să simți iubirea. E o experiență intimă trăită în contextul privat al vieții și universului fiecăruia dintre noi pe care cu respect și blândețe avem să-l descoperim.

Avem șansa ca iubirile pe care le trăim să ne ofere sau nu un echilibru, dacă înțelegem ce din felul în care ne raportăm la noi înșine dă naștere, încurajează sau ucide iubirea pt celălalt. Ce gândim despre noi și cel din fața noastră atunci când simțim că inima vrea să ne iasă din piept ? Ce nu mai gândim sau gândim altfel când iubirea pălește și se transformă în ignorare ?

Simțim o atracție irezistibilă, instinctuală, declanșată de simțuri ce au un impact major asupra emoțiilor noastre. Nici asta nu e întâmplător. Un miros ne poate atrage și stimula pt că ne produce o serie de conexiuni în minte. Cu siguranță știți din experiență, cum la o simpla mireasmă, în minte vi se derulează amintiri vechi și trăiți emoții îngropate și crezute demult uitate. Atunci simțim și spunem că doar simțim și atât...și totuși..în mintea noastră...

Iubim apoi, simțind în continuare și gândind despre fiecare situație, moment, care ni se întâmplă: prezența persoanei iubite sau absența ei, calitățile sau defectele ei, relația permisă sau interzisă, gesturile mărunte sau mărețe, despre toate noi avem o serie de interpretări pe care le raportăm la convingerile noastre, valorile clădite de-a lungul experiențelor noastre și dăm verdictul emoțional. Evident, aceste gânduri pe care le avem, pot fi raționale sau iraționale. și când vorbim de cele raționale înseamnă că ne spunem lucruri ce au o logica, susținerea dovezilor și ne ajută așa încât să trăim echilibrul emoțional. Invers stau lucrurile când gândurile noastre despre o situație sunt iraționale. Vă dați seama că emoța resimțită de noi nu va fi dintre cele mai folositoare sănătății noastre ? Vă dau un exemplu: îmi dă atenție, mă apreciază și se poartă respectuos cu mine. Asta mă face să mă simt iubit/ă. Pentru mine, aceste gesturi sunt decodificate ca dovezi de iubire, pentru care la rândul meu, pot oferi iubire. Uneori doar simțim și habar nu avem că în spatele simțirii se ascund aceste gânduri și altele ...
Mergând mai departe cu exemplul, persoanele care se iubesc, ajung în relație și trăiesc iubirea, gândesc în continuare: nu foarte rațional când își spun: ea/el trebuie să-mi arate tot timpul apreciere, atenție, ca să mă simt iubit/ă! Atunci apare prima fisură în iubire...când fără să știm încălcăm regula esențială a vieții care spune că: doar pt că tu vrei ceva nu înseamnă și că acel lucru trebuie cu necesitate să se întâmple! Noi nu știm sau nu acceptăm acest adevăr și pretindem, crezând că e o adevărată catastrofă dacă nu ni se întâmplă. De aici, declinul iubirii; nu pentru că dintr-o forță necunoscută sentimentul se topește ci pentru că noi îl topim cu temerile noastre, neliniștea, venite din gândurile care ne-au scris harta după care citim realitatea.

Așadar, cât e rațiune, cât simțire în iubire? Multe din amandouă pt că una fără alta nu există. Atâta doar că de cele mai multe ori noi nu știm asta iar când situațiile nu ne oferă timpul să contemplăm ce ni se întâmplă, când totul e prea frumos ca să reflectăm, când nu vrem să știm altceva decât să ne pierdem în plăcerea simțurilor, când pur și simplu nu ne găsim o explicație și adesea ni se întâmplă asta, spunem: Iubim și atât! Adevărat! Nimic nu e mai fascinant decât cu înțeles sau fără să te lași în brațele trăirii și să te abandonezi ei...când lucrurile nu mai sunt atât de roz și spunem că iubirea își cere prețul, impropriu zis după mine...poate necunoașterea, ignoranța noastră, atunci începem...să gândim!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650

Superb eseu ! Marturisesc sincer ca m-a lasat fara cuvinte.
Oricat as incerca sa cuprind, se pare ca intotdeauna e altcineva care cuprinde mai mult. :)