Cand gandurile si dorintele noastre depasesc realitatea, ne transformam incetul cu incetul in victime ale propriilor alegeri. Uneori constient, alteori inconstient, ajungem sa platim un tribut aspru unei educatii fara alternative - cel mai bun, cea mai frumoasa, mai bogata, mai mare, mai inalt, mai sus, mai bine ... fara sa constientizam ca toate acestea nu sunt decat iluzii in propriul mental. Mental cladit la inceput cu bune intentii, insa care, cu trecerea anilor, se transforma in obsesie si seamana din ce in ce mai mult cu o carte de povesti inceputa frumos, dar cu un sfarsit trist. Ba mai mult, de teama sa nu daramam "castelul din carti de joc", facem alte alegeri la fel de gresite.
Merita sa ne depersonalizam, sa ne pierdem frumusetea, si sa ajungem sa ne identificam cu dorinta, visul sau frumosul altuia ? Sa traim numai pentru el, si sa ignoram prezentul ? Sau verso - sa ne fabricam un prezent fals, din hartie, care va disparea la primul vant ? Uneori sa ajungem sa ne identificam pana la paroxism cu "personajul" si viata noastra sa semene cu o piesa de teatru, bine jucata dealtfel, insa la sfarsit, dupa aplauze, sa privim tristi cum sala a ramas goala ? Merita ? Merita sa o "luam inainte", fara sa privim inapoi ? ... Merita sa iubim ? Ha, nu v-ati asteptat la intrebare, nu-i asa ? :)
3 comentarii:
Păi totul mergea bine, până la final, hehe... Cum adică dacă merită să iubim ? Construcţiile abstracte şi sterile nu merită, desigur. Nici copierea unui stil de viaţă care nu-ţi aparţine, fiindcă oricât de bine situat ar fi un parvenit şi oricât ar lucra la faţadă (casă, maşini, prezentare fizică şi altele) tot s-ar deconspira în clipa în care ar deschide gura. Merită însă să fim credincioşi unui vis personal şi îndeplinirii lui. Iar cu iubirea, e o altă discuţie. Un alt univers, alte valori, locul în care nimic nu e sigur şi nu există reguli. Cel puţin aşa cred eu.
Iar o luam de la cap cu iubirea? Nu te-a plictisit tema? E chiar infinita? Iubim fara speranta ce nu putem ajunge? Dar de cele mai multe ori viata are grija sa ne acreasca si acesti visatori raman in general putini. Mai toti se blazeaza dupa 20 si tot cei mai multi isi creaza o familie fericita sau nu. Chiar daca visul iubirii fericite ramane undeva ascuns in san. Deci familia fara iubire tu zici ca e o alegere gresita. Si eu. Dar… mai toti o practica. In special partea feminina –al carei timp se scurge la tinerete cu viteza luminii. Tu treci de la o filozofie abstracta la realitate; La necesitate si la bun simt. Toti traim vieti imprumutate. Toti pornim de la modele. Tragicul, intradevar apare cand discordanta e prea mare, suferintele sunt prea mari. Timpul actioneaza diferit: pentru unii doar cu timpul ni se niveleaza neimplinirile si implinirile si devenim automultumiti, iar pentru altii timpul genereaza ambitii noi, tot mai nerealizabile si deci suferinta neimplinirilor creste. Dar asta e pura filosofie. Eu vreau dupa sanatate, credinta, acoperis si hrana, doar intelepciune ca sa ma multumesc cu cat am si in ceea ce am sa ma implinesc continuu. Lectiile de viata pe care le primesc continuu sa nu ma doboare ci sa-mi fie scut si invatatura pentru maine. In fine, nu sunt coerent in cinci minte de scris; trebuie sa rontai mai mult. Tu esti prea rodat in scris si tot spui uneori balarii.
@Voce, nu iubim uneori iluzii ?
Si nu iubim doar siluete ... Cati nu se sacrifica cand nu mai sunt iubiti, de public ?
Trimiteți un comentariu