sâmbătă, 30 mai 2009

adevaratul prieten iti doreste binele de dragul tau

Nimeni nu ne obliga sa deschidem unui strain.

Haideti sa despicam putin firul si sa ne inchipuim ca suntem pusi in fata unui potential prieten.
Ne intalnim pentru prima oara cu un om. De cele mai multe ori, acesta ne este recomandat de cineva de incredere. Multi gandesc asa: “Daca o persoana pe care o cunosc, are incredere in el, insemna ca si eu ar trebui sa am !”. Pe jumatate adevarat ! Acest concept nu face altceva decat sa inlocuiasca cativa pasi foarte importanti in cunosterea respectivului. Neincrederea in sistemul propriu de evaluare are un rol extrem de important. Pur si simplu sarim peste cateva trepte, fara sa ne dam seama.
La fel procedam si in dragoste. In mod normal, cu oricine ne calca pragul pentru prima oara, suntem extrem de circumspecti. Il masuram de zece ori, pana sa-i acordam credit. Ei, bine, cand ne indragostim, parca se deschid portile Raiului. Aproape instantaneu, imaginatia construieste portretul partenerului perfect.

Personalitatea noastra este asemeni unei cetati. Nu stiu daca cunoasteti cetatile medievale, cum este cea a Sibiului de exemplu. Acestea au doua, uneori trei randuri de fortificatii, ziduri care le inconjoara, cu turnuri de aparate, porti, tot dichisul. Asa e si omul. Cand cineva ne bate la porti, mai intai il verificam sumar, apoi il lasam in prima incinata. Apoi iar il verificam, si ii dam voie mai departe. Ultima poarta este cea a sufletului. Ar trebui sa fie cea mai bine aparata.
Uneori, persoanele care reusesc sa patrunda cu usurinta de primele doua porti, o fac ascunse intr-un fel de Cal Troian, asemeni celui din povestea lui Homer.

Ma minunez cu cata usurinta poti patrunde, porti ce-ar trebui strasnic ferecate . Portile “cetatii” sunt deschise oricui, ca intr-o zi de sarbatoare.
Parca vad faza cu masa data de prietenul comun, unde la inceput toti sunt stingheri, iar la sfarsit, motivati uneori si de licoarea magica care deschide cele mai ferecate porti, ajung sa-si puna viata in farfuria celuilalt.
Am dat eu exemplul anterior cu portile cetatilor, dar in realitate, stiti cati oameni n-au vazut in viata lor o cetate ? Enorm de multi. Intreaga lor viata e un fel de masa comunala la care invita pe toata lumea. Si apoi cand masa ramane goala, se trezesc singuri, inecandu-si amarul intr-un pahar de vin, cantand “M-au parasit prietenii ….”. Sublim de altruist !
Stateam de vorba cu cineva, care mi se plangea ca l-au parasit prietenii, tocmai la nevoie. Pai si normal, cand vroia sa-l paraseasca, la bine ? Smile!

Am o strategie interesanta. Probabil ca putini ati auzit de sistemul de aparare al unui castel japonez. Se pare ca Dumnezeu, cand l-a facut pe japonez, i-a dat mai multa minte si mai putina geografie. Cand dusmanul batea la portile castelului, totul era in asa fel construit, ca acesta sa creada permanent ca inainte-i se afla inima, palatul. Cum reusea sa treaca de o poarta, bineinteles aparata cu strasnicie, era ghidat pe coridoare spre urmatoarea. Si tot asa, pana isi epuiza resursele. In realitate, el nici nu trecea de primul zid de aparare. Pur si simplu se invartea in jurul castelului.
Multi mi-au reprosat ca ma deschid prea usor in fata oamenilor. Este doar o aparenta. Smile ! Credeti ca m-am nascut cu strategia ? Ha ha ha ! N-aveti idee cati “prieteni” mi-au batut la porti. La un moment dat ma intrebam daca nu scrie “enter” pe fruntea mea.

Cel mai greu e sa crezi ca cineva ti-e prieten si apoi sa fii dezamagit.
Cel mai usor e sa spui: “Nu mai deschid nimanui !”.
Cum e bine ? Daca respectivii sunt fericiti, e bine in ambele. Dar ma indoiesc sa fie asa.

Adevaratul prieten iti doreste binele de dragul tau. - Aristotel
Prietenia unui om deştept e mai de preţ decât prietenia tuturor proştilor. - Democrit
Prietenia si banul sunt ca uleiul si apa.
Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea. – Seneca
Ochii si prietenul sunt oglinzi ale sufletului.

Dintre toate, primul mi s-a parut cel mai valabil. De ce ? Cand e de luat, stiti cum apar prietenii ? Ohooo, cu gramada ! Cand e de dat, … mai subtire.

Cel mai bine descoperi un prieten, cand iti da ceva de valoare pentru sufletul lui, fara sa aiba ceva de castigat in viitorul apropiat. Adica persoana te-a apreciat pentru ceea ce a vazut in momentul acela, si a considerat ca este frumos sa-ti daruiasca ceva. Este pur si simplu un gest de nobelete interioara.

Nu exclud ca este probabil sa apara si personalitati care stiu cand sa dea si cand sa ia. Care e problema ? Singura noastra grija e sa nu-i lasam sa ia mai mult decat au dat.
Am un "prieten", extrem de inteligent, care procedeaza exact asa. Mai intai da si apoi ia inzecit. Daca-i reprosezi ceva, pune aceeasi placa: "Tii minte cand ai avut nevoie si te-am ajutat ?".
In acest moment, intra in scena proverbul doi, prietenia omui destept.
La urma urmei, nimeni nu e prost. Nici macar cel mai bun prieten. Prietenia se bazeaza pe reciprocitate doar.

O relatie de prietenie e asemeni unui joc de tenis cu parteneri egali. Si nimeni nu se supara ca nu castiga.

V-ati intrebat vreodata, de cate ori ati gresit ? Nu cumva voi gresiti fata de adevaratii prieteni ? Oameni buni in esenta, pe care ii ignorati cu buna stiinta si pe care ii bagati la gramada cu ceilalti, pentru ca nu stiti sa-i deosebiti ?
Incercati sa va amintiti, au aparut in viata voastra oameni care v-au daruit din suflet, fara sa ceara la schimb ? De cate ori v-ati pripit cand ati judecat pe cineva, uneori pentru motive neinsemnate ?
Interesant, nu ?
Va garantez ca au fost, dar nu v-ati dat seama.

34 comentarii:

miki spunea...

Frumos!Prietenii adevarati nu pot fi multi,iar viata te ajuta sa-i deosebesti relativ repede.Am fost binecuvantata cu o asemenea prietenie si sper sa fiu destul de inteleapta ca sa o pot pastra.

rontziki spunea...

Mi-a dat tema pentru acasa articolul tau :) si m-am tot gandit...am ajuns la concluzia ca adevaratii prieteni pe care ii am, putini, dar buni, au fost intai simple cunostinte si am avansat lent si sigur spre prietenie, ajutati de preocupari comune, viziuni relativ asemanatoare si, de ce nu, diverse conjuncturi care au dus la apropiere...s-a intamplat pur si simplu sa ne imprietenim...Recunosc ca nu am cautat expres prietenia cuiva, dar nici nu am respins prietenia cuiva...mi s-a intamplat insa sa fiu prietena cuiva, dar sa nu am pretentia de a ma baza la randul meu pe persoana respectiva. Evident ca fara reciprocitate nu exista prietenie, am oferit, dar nu am cerut, din selectivitate...

pheideas spunea...

Q.E.D.

Cristian Lisandru spunea...

Un foarte interesant blog. Felicitări.

Angela Ribus spunea...

Lucian, La multi ani!
Iti doresc sa ai langa tine pe cineva ca tine. :)
Imi place mult cum gandesti si cum scrii.

pheideas spunea...

Multumesc Angela, sa ai parte de liniste si bucurii multe ! :)

dielda dana DINU spunea...

LA MULTI ANI si sa fii iubit mult !

pheideas spunea...

Multumesc Dana, se pare ca iubirea e ceea ce cautam toata viata, si rareori o gasim. Dar cel mai adesea, trecem pe langa ea. :)

andrei spunea...

Orice prietenie se uzeaza in timp, de aceea suntem poate singuri si singulari. Ne trebuie antrenament doar pentru a intelege ca in zaristea cosmica, totusi superlativele sunt excluse. Drept care, de ce sa ne plangem ca suntem dezamagiti, poate si noi la randu-ne, am deconstruit mai multe iluzii si sperante, decat am pierdut.
Iar iubirea...o cautam o vreme, pret de-o ratacire a salcamilor, dupa, nu stiu, anotimp neprielnic acestui sentiment. Ai vazut ghiocei vara ?!:) Traim mai degraba cu nostalgia iubirii neimplinite.

pheideas spunea...

Andrei, n-avem alta solutie decat sa invatam, mai devreme sau mai tarziu. Totul e o chestiune de sincronizare. Adica daca tu ieri ai descoperit ca e frumos ceva, iar cel de langa tine va descoperi maine acelasi lucru, e foarte posibil ca azi sa trec pe langa el fara sa-l remarc.

rontziki spunea...

Stiam ca ai scris undeva despre prietenie si am recitit acum pentru ca simteam nevoia :) Vad si aplicarea concreta la ce mi-ai spus ca nu se stie cand cineva are nevoie de ce ai scris tu :) Multumesc!
Ma aflu in niste dezbateri cu mine pe aceasta tema si, cand voi reusi cat de cat sa mi le asez pe rafturi, o sa debitez ceva referitor la prietenie, la cat este nevoie/ interes si cat este suflet in povestea asta...

pheideas spunea...

Cu multa placere ! Stii care e bucuria mea cea mai mare ? Cand cineva imi multumeste. :)

rontziki spunea...

Ce coincidenta simpatica!
Oarecum legat de tema asta am avut o discutie cu cineva foarte apropiat in seara asta si am inteles mai bine o latura a "multumesc"-ului, o stiam dar nu ma gandisem expres ca ar putea avea mai multe: ne bucuram ca ni se multumeste, nu pentru ca am castigat aprecierea celuilalt, ci pentru ca am reusit sa ajutam, sa fim utili...Nevoia asta de utilitate, dom'le, e tare importanta :) si, Slava Domnului, vine sa contrabalanseze vanitatea, asta apropo de dilemele mele :)

pheideas spunea...

Sa stii ca as face orice sa ridic nivelul de fericire pe planeta. Nu de alta, dar e atat de fain sa vezi chipuri zambitoare ... Si ce ma omoara, sunt remarcile de genul: "Oare de ce mi-a dat ? Nu cumva ... Aha, precis vrea ... !". Teama a ajus atat de mare, incat ajungi sa dai cuiva ceva si el nu vrea sa primeasca. E mai curand o debusolare totala. S-au inversat valorile. Prietenul e considerat dusman, iar dusmanul votat la parlamentare.

rontziki spunea...

Da, inteleg ce spui si din pacate, ai dreptate, se creeaza un mod de a gandi.
Din pdv-ul meu, nivelul de fericire al planetei e ceva cam mult, dar daca macar pentru niste oameni reusesc, tot e bine :)
Dar exista si reversul medaliei, reusesc sa ajut, sa fiu alaturi si, chiar daca nu pretind nimic la schimb, ulterior observ ca am existat doar atata timp car a existat si nevoia...Tu cum reactionezi la asta?

pheideas spunea...

Cum reactionez ? Simplu, ma fac ca nu observ. Nu poti schimba modul de gandire al unora. Dar tin minte si astept o recompensa, fie si verbala. Sau poate ca la randul meu voi avea nevoie de un ajutor. Daca nu vine, am taiat pentru o lunga perioada de timp relatia cu respectivul. De ce spun pentru o lunga si nu pt totdeuna, pentru ca e foarte posibil ca respectivul sa-ti fie ruda. :)

pheideas spunea...

Dar sunt oameni de la care nu astept nimic. Cand le daruiesc, o fac dezinteresat. Acestia sunt putini si cu adevarat deosebiti.

rontziki spunea...

Iti ziceam mai sus ca mi s-a intamplat sa fiu prietena cuiva, dar sa nu am pretentia de a ma baza la randul meu pe persoana respectiva...deci nu pot spune ca m-a luat prin surprindere o chestie traita recent...dar parca totusi, dupa catva ani de terapie intensiva, discutii zilnice, fara exceptie, cu persoana respectiva, de cateva luni, de cand ii e bine si nu mai are nevoie nici de umar pe care sa planga, nici de terapie, am vorbit foarte rar...na, astia sunt oamenii...doar ca eu, stiindu-ma pe mine, n-o sa pot sa fiu altfel atunci cand va avea din nou nevoie de mine, desi acum as vrea ca atunci sa fiu mai rece si sa nu mai ofer atata timp si atentie...

pheideas spunea...

rontziki, stiu despre ce vorbesti. incearca sa ajungi la esenta comunicarii. daca privesti in natura, in jur .. oriunde, totul reprezinta un schimb de informatie: a da si a lua. luam din jur ce avem nevoie si altii fac la fel, iau de la noi. in mod natural, ar trebui ca prcesu lde schimb sa fie guvernat de un echilibru perfect. ce iei, sa da in egala masura. tine si de etica, dar si de legea naturii. .. si revenind, respectivul a luat de la tine ce a avut nevoie, si acum nu mai are nevoie. cand va avea, va veni din nou sa ceara. pentru el e simplu: se autoserveste. problema nu e a lui, si a ta. vrei sa-i dai, sau nu ? si daca da, ce vrei in schimb ? poate nu bani, ci orice altceva. uneori si un simplu multumesc poate echilibra balanta de plati. sau o floare, ori un telefon din cand in cand. :) poate ar trebui sa-i spui ce ai nevoie, "sa pui pretul in raft". unii oameni nu o fac cu rautate, ci cu nestiinta.

rontziki spunea...

ai dreptate si inteleg ce spui. Ideea e ca eu nu cautam un schimb si in nici un caz nu ceream ceva anume...am simtit mereu ca din partea celalalta intrebarile de genul "ce faci" erau mai mult preludiul la "hai sa-ti povestesc ce fac eu ca nu mi-e bine" si nu ma deranja, de-asta nu m-a surprins...
Doar m-a frapat sa vad lipsa de interes din astfel de intrebari din momentul in care nu a mai avut nevoie. Mi-a fost greu sa concep eu in mine ca este posibil ca, dupa mult timp in care ai vorbit si te-ai considerat apropiat, nu simti nevoia unor gesturi care sa reflecte "a simti, a-ti pasa"...Nu am nevoie de aceste gesturi daca sunt cerute, mi se parea firesc sa le simta si nu inteleg de fapt cum functioneaza sufletele acestea, ca eu ma atasez cand ma apropii si ma deschid in fata cuiva mult timp.

pheideas spunea...

Sa stii ca totul se invata. Am o prietena care asa e felul ei, sa-i pese de oameni. Ii suna sa vada ce fac ... Pe vremuri am avut un asociat, evreu batran, care avea un caiet plin cu fisa fiecarei cunostinte. Cand suna, bineinteles sa ceara ceva, era de o curtoazie remarcabila. Deschidea caietul si incepea ... ce mai face soacra, s-a operat de ... ? Avea notat totul. Omul de la telefon avea impresia ca ii pasa, din mom ce tinea minte. .... Eu am invatat sa-mi "pese" tarziu, pentru ca la noi in familie nu se obisnuia sa se sune. Nu din rea intentie. Pur si simplu se considera vorbe degeaba. Apoi am invatat sa-mi exprim sentimentele. :) Cate flori pe pamant, atatea personalitati. Dar de cele mai multe ori facem greseala sa judecam pe celalalt dupa asemanarea noastra si sa confundam nestiinta cu reaua intentie.

pheideas spunea...

Mi s-a intamplat sa ma intalnesc cu cineva pe care il ajutasem cu multi ani in urma, dar n-am tinut legatura. Nici el n-a sunat. Cand m-a vazut, a sarit si mai ca nu mi-a pupat picioarele de recunostinta. Si era sincer ...

pheideas spunea...

Concluzie: daca nu e vorba de rea intentie, e vorba de exprimarea sentimentelor si atat. Unii o fac mai greu. Nu insemna ca ocupi mai putin loc in sufletul lor.:)

rontziki spunea...

Foarte faina abordare :) Nici eu nu reusesc sa exprim intotdeauna ca-mi pasa, dar de obicei exprim, si de-a lungul timpului, am fost atrasa de oameni mai inchisi, care isi exprimau mai greu sentimentele (ma provoaca astfel de oameni), dar asta nu a fost o piedica pentru ca eu sa stiu si sa simt ca le pasa - aveam chiar mai multa certitudine decat atunci cand se verbaliza asta.
In cazul de care iti povesteam nu e asa, nu e o problema de exprimare, ci una de a investi afectiune...si e vorba de aceeasi persoana care punea mana pe telefon pentru orice nimic pe care simtea nevoia sa-l comunice si care nu mai era o drama odata comunicat. Nu e rea intentie, sunt absolut convinsa...doar o ocazie sa invat ca, daca mie imi pasa, nu toata lumea e la fel...
Nu mi se intamplase pana acum sau poate nu atat de evident sa vad comportamentele diferite la nevoie si cand nu mai e nevoie :)

rontziki spunea...

Am prietene plecate din tara si ne vedem rar, dar e ca si cum nu ne-am vazut de ieri - asta inseamna suflet si nu se aplica in cazul asta.
Referitor la locul din suflet, tocmai asta e ca nu am simtit vreodata ca ocup vreun loc clar, dar am fost alaturi de persoana fara nici o problema sau frustrare si fara sa am sentimentul ca si eu m-as putea baza...mi-am asumat rolul de "ajutor", dar nici nu ma asteptam ca lipsa nevoii sa determine o exprimare evidenta a lipsei locului din suflet :)) (frumos suna locul din suflet) Probabil ma asteptam sa fiu surprinsa la un moment dat :))
Multam ca m-ai "ascultat" si pentru ce mi-ai spus :)

pheideas spunea...

Cu multa placere ! Nu ma consider deasupra, ci ai sa razi, de fiecare data cand raspund sau scriu o postare, imi lamuresc eu insumi anuite aspecte. Nu sunt enciclopedia Britanica. :)) Si daca vad lucruri noi, imi dau de gandit si ma bucur daca vin sa-mi corecteze anumite puncte de vedere.

rontziki spunea...

Niciodata nu le stim pe toate, mereu avem de invatat si mie mi se intampla frecvent sa invat eu insami atunci cand exprim diverse chestii, sa devina lucrurile mai clare pentru mine, iar prin discutii cu atat mai mult :)

pheideas spunea...

Ma mir ca ai ramas fara cuvinte la postarea cu povestea de dragoste. :))))

rontziki spunea...

A, nu, inca nu mi le-am adunat ca sunt prea multe, dar sa nu crezi ca ramane fara comentarii :))) Dupa ce-am asteptat cu interes continuarea, trebuie doar sa ordonez multele cuvinte intr-un mod coerent, ca sa nu exprim doar niste prime reactii :)))

pheideas spunea...

:))))))) Abia astept !

badea_serban@yahoo.fr spunea...

Frumos castelul! L-am vizitat si eu
Peste cate sute de ani va avea si Pelesul un lift ca acolo ??

pheideas spunea...

Cultura nipona este deosebita. Ma gandeam sa pun aici cateva legende, dar nu cred ca vor fi intelese.

acuarele spunea...

Imi raspund la foarte multe intrebari citindu-te. Iti multumesc.
Prietenii mei corespund definitiilor date de tine... Eu insami corespund ca prietena vis a vis de ei, ceea ce ma face fericita. :)

pheideas spunea...

@acuarele, ma bucur pentru momentele de revelatie pricinuite ... cu voie. :))