duminică, 22 martie 2009

darul si caracterul

Sunt doua feluri de oameni: Unii care dau de la ei, si unii care dau de la altii.
Vorba m-a facut sa meditez retrospectiv la toti prietenii mei. Si ii dau dreptate !
Vorba seamana cu alta, rostita de Aristotel cu 2000 de ani in urma: "Adevaratul prieten iti doreste binele de dragul tau ".

Majoritatea "prietenilor" mei, cand daruiesc ceva, dau de la altii. Fac un fel de evaluare a momentului si gestului, si apoi imi daruiesc. Cu alte cuvinte, ce au de castigat, daca ... Si imi daruiesc lucruri de care se pot dispensa, nu au investit mult, sau le-au primit cadou.
Aceiasi prieteni mai au un obicei ce are mai putin legatura cu darul, sau are, dar n-am reusit inca sa-i dau seama. Cand imi propun o afacere, la sfarsit, observ ca ei nu investesc nimic. Sunt un fel de intermediari cu drept egal. Deja ma amuza aceasta atitudine, pentru ca o cunosc destul de bine si stiu ca nu are sorti de izbanda. Ei insa nu-si dau seama de ridicol si persista. De fapt, ei fac parte din imensa categorie a speculatorilor, permanent in cautare de chilipiruri si de fraieri.
Sau sa fie vorba de modul general in care ei relationeaza ? Daruiesc numai daca au ceva de castigat si, fiecare gest, investitie, trebuie sa li se intoarca inzecit.
Apropo, ati observat ca si notiunea de "prieten", pe care am pus-o intre glilimele, a intrat in desuet ?

Stiati ca va puteti da seama de om dupa darul pe care vi-l face ? Darul spune multe!

Valoarea unui dar poate fi pecuniara (bani) sau sentimentala (simbol). Ultima se poate imparti si ea in doua: simboluri generale (o floare) sau simboluri personale (un obiect ce a apartinut cuiva drag).
Cand faci un dar, indiferent de natura lui, trebuie sa cunosti bine destinatarul.
Sa nu daruiti niciodata un obiect de mare valoare sentimentala pentru voi, cuiva care nu are nicio legatura cu sentimentul respectiv, pentru ca nu este capabil sa-i pretuiasca valoarea. Mi s-a intamplat sa daruiesc odata, unui prieten, un obiect ce a apartinut bunicului meu. Obiect cu mare incarcatura emotionala, pentru mine. Peste un timp, am vazut obiectul respectiv aruncat la gunoi.
Sunt oameni materialisti, pentru care averea dobandita pe cai usoare reprezinta totul. Acestor oameni trebuie sa le daruiesti neaparat ceva de valoare. Orice alt dar, o floare sau un obiect ieftin, va fi ignorat, ba mai mult, peste un timp vei auzi prin vecini:" Zgarcitul ! ".
Valoarea unui dar tine foarte mult de raportul dintre tine si celalalt. Uitandu-te la dar, poti descoperi multe aspecte interesante. Mai bine-zis, cel care primeste vede cat de mult inseamna pentru tine, ce loc ocupa in "sufletul" tau. Darul te tradeaza aproape intotdeauna.

Cel mai haios a fost cand darul facut de mine cu luni in urma, mi s-a intors, tot sub forma de dar. Hilarul se tranforma in penibil cand il primesti de la cel caruia i l-ai daruit.
Cele mai dureroase daruri sunt cele sufletesti: inele de logodna, verighete, bijuterii. In sensul in care ti se inapoiaza.

Cele mai frumoase daruri sunt darurile copilariei.
De mic copil am fost pasionat de drumetii prin munti. Un om pe care il resepct enorm, fost sef de ocol silvic si mentor, mi-a daruit o harta silvica a regiunii pe care obisnuiam s-o bat cu piciorul. Nu va puteti imagina mai mare bucurie. Si azi o pastrez. Face parte din cutia mea cu amintiri.
Un alt dar a fost un cutit de vanatoare, daruit de tatal meu cand aveam 11 ani. Si azi ma slujeste cu credinta in calatoriile mele.
La fel de frumoase sunt darurile pornite din inima. ... Stai langa un prieten bun si iti arata un obiect deosebit, legat de o pasiune comuna. Apoi, prietenul cu pricina, simtind ca iti doresti si tu unul la fel, ti-l intinde si-ti spune: "Ia-l, e al tau !". In acel moment simti ca nimic in lume nu poate compensa gestul. Ei bine, acestia sunt adevaratii prieteni. Cei care iti daruiesc de dragul tau si se bucura de bucuria ta.

Ati refuzat vreodata un dar ?
Iti trebuie o imensa tarie de caracter s-o faci. Bineinteles, si motivul trebuie sa fie pe masura. Pentru mine, gestul este echivalentul unei palme, sau unui glont.

Urasc darurile de complezenta, adica: " Vezi ca maine e ziua lui Mitica. Ia-i si tu ceva !". Cand iau un cadou, imi place sa il aleg pe cel mai frumos, deosebit, special pentru destinatar, si nu ma uit la pret. De ce ? Pentru ca mai intai ma bucur eu si pe urma celalalt. De aceea am un obicei: stiind ca lucrurile deosebite nu se gasesc pe ultima suta de metri, prefer sa le caut din timp.
De multe ori, daca nu gasesc ceva pe masura pretentiilor mele, prefer sa nu daruiesc nimic. Si mai am chestie: imi place sa daruiesc oricand, fara o ocazie speciala. Muti mi-au reprosat ca de ziua lor le-am oferit doar un buchet de flori, desi cu o saptamana inainte le daruiesem ceva scump. Se pare ca acestia apreciaza mai mult momentul, decat valoarea, fie ea si sentimentala.
O sa zambiti, imi place sa daruiesc, dar nu-mi place sa primesc. Nu stiu, cred ca vine din copilarie, undeva in subconstient, darul se asociaza cu "degeaba".
A, uitasem ! Nu-mi place sa pastrez cadoul in sertar, asteptand " momentul ". Pur si simplu nu pot ! Trebuie sa daruiesc imediat, altfel nu rezist. :)

2 comentarii:

ORGANIZATOR ZBB spunea...

Salut. Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam, insa deocamdata este o buna modalitate de transmitere a unei informatii. Apelam la oameni inteligenti din blogosfera si care pot in acelasi timp sa fie promotori ai acestui fenomen in Bucuresti. INSCRIE-TE LA ZIUA BLOGGERILOR BUCURESTENI ( PE zbb cratima 2009 punct ro AI FORMULARUL DE INSCRIERE ) si vino alaturi de noi la festival impreuna cu cat mai multi prieteni. Da acest mesaj mai departe in blogosfera.Vor fi premii, petreceri, multa distractie si nu in ultimul rand o mare gasca de bloggeri cu care poti lega prietenii.
Multumim.

acuarele spunea...

Interesant subiect.

"A darui" este o adevarata arta, daca vrei sa o faci cum se cuvine. Si sa nu atingi ridicolul.

Am intalnit, rar, ce-i drept, si persoane care refuza sistematic orice dar, oricat de mult le-as explica motivatia gestului: recunostinta, afectiune, sentimente sincere si dezinteresate. Gestul daruirii s-a transformat astfel in ceva de nedorit, cu inevitabile reprosuri ulterioare, care aproape m-au facut sa-mi crape obrazul de rusine. Am renuntat.

Am refuzat daruri facute cu nerusinarea celui ce asteapta ceva in schimb.
Unii confunda darul cu mita, sau oricum le este egal.

Nu pot face "cadouri" gen mita. Pur si simplu nu pot. Si ma bucur, fiindca asta nu ma incadreaza pe mine. Mi s-a spus odata: "Stii ca eu nu ti-am cerut niciodata nimic!... ", cu titlu de repros. Am tacut, perplexa. Nu stiusem ca darurile pot fi solicitate... Dar lumea e mare.