sâmbătă, 14 februarie 2009

dorul



Dorul


Asa-i ca n-ati mai auzit de el ? S-o fi saturat, si-o fi plecat pe melaguri straine. Iata inca un cuvant ce incepe sa-si piarda intelesul.

Cand cunoasteti pe cineva, intrebati-l daca ii este dor de ceva sau cineva. Veti afla lucruri interesante. Smile!

Stiati ca in lume sunt doar doua popoare care au in folclor doina ? Cei ce n-au uitat, presupun ca stiu ca doina este un cantec epic, in care autorul isi exprima sentimentul de dor. Irlandezii inca o mai canta, si chiar au exportat-o la Hollywood. Noi ne-am bagat p...cioarele, conform eternului specific romanesc. Pai si normal, ati vazut vreodata o oaie sa se intoarca si sa priveasca cu dor la pasunile trecute ? Biata oaie n-are alta grija decat sa pasca. Si sa rumege, dar si acesta pare un fenomen contemplativ destul de dubios. Prin urmare, oaia cu buletin nu cunoaste dorul.

Dorul reprezinta legatura sufleteasca cu trecutul, si a acestuia cu prezentul. Parinti, copii, prieteni, locuri, obiecte, carti citite, evenimente traite etc. Dorul nu este o simpla lista cu amintiri, ci sentimentul de bucurie care ne leaga de acestea.
Dorul este o masura a profunzimii spirituale. Contrar unor concepte ontologice recente, conform carora omul ar trebui sa traiasca clipa, fara sa tina seama de trecut si viitor, trecutul reprezinta bagajul nostru de cunostinte. Suntem legati de trecut prin tot ceea ce suntem: sentimente, minte si trup. Tot ce cunoastem apartine trecutului.
Candva am avut o polemica pe acest subiect, cu un individ ce se vroia a fi pedagog la un curs de dezvoltare personala, importat cu fast din tara lui Fast-Food. Tipul incerca sa demonstreze cum trecutul ne influenteaza in mod negativ prezentul si ca ar fi bine sa facem abstractie de el. Adica sa ne nastem azi. Smile! Dupa ce l-am urmarit cu atentie, l-am intrebat daca stie sa scrie, sa citeasca, sa nu faca pipi la pom, de ce aprinde o lumanare la biserica si alte intrebari de bun simt. Bineinteles ca n-a stiut sa-mi raspunda.

Multe evenimente din trecut sunt triste si nu vrem sa ne aducem aminte de ele. Unora ne-au murit parintii. Desi ne este dor de ei, si pastram in memorie cele mai profunde si placute amintiri, cu greu ne pastram seninatatea cand ne amintim ca nu mai sunt. Odata spuneam ca as da oricat sa sune telefonul si s-o aud pe maica-mea. Stiati ca exista oameni carora moartea parintelui le este indiferenta ? !!! Stiti de ce ? Pentru ca parintii i-au facut sa sufere.

Ca si iubirea, dorul determina atasament. Nu este un atasament fizic, ci spiritual. Nutrim speranta ca acele lucruri din trecut care ne-au bucurat sufletul, le vom revedea, retrai candva.
De ce cand suntem plecati departe, ne apuca dorul de casa ? Pentru ca rezonam cu locul in care ne-am nascut. Ceva din noi nu pleaca niciodata. Ne leaga amintiri frumoase, locuri, prieteni, iubiti, neveste etc. Ne aducem aminte de locurile in care hoinaream cand eram copii, de casa parinteasca, livada cu meri, ramasa acum in paragina dupa ce bunicii s-au dus, muntii pe care ii bateam cu piciorul, povestile spuse seara la un foc de tabara, campurile unduindu-se in bataia vantului. Ne aducem aminte de mirosul de lemn ars, imprastiat de vant peste sat, de cozonacii facuti de mama, de freamatul padurii in miez de seara.
Cunoasteti senzatia cand, pasind pe drumul de tara prafuit, te intalnesti cu un batran in poarta, si acel batran iti spune: "Nu esti tu ficioru' lu' Vasile ?"?
Multe din aceste frumuseti nu mai sunt. Orasul, civilizatia le-au stins incetul cu incetul si omul s-a instrainat de ele.
Interesant ca multe din frumusetile descrise, pentru multi nu inseamna nimic. Prarafrazandu-l pe Dan Puric, sunt oameni, modesti spiritual, pentru care casa bunicilor nu insemna altceva decat "teren de vanzare", padurea copilariei: "lemn de furat", oameni pentru care trecutul insemna suferinta, saracie si lipsuri, nu frumusete. In general, acesti oameni isi bat joc de tot ce e in jurul lor, reneaga tot ce ii leaga de trecut si ar fi in stare sa-si vanda si mormintele strabunilor, numai sa uite de unde au plecat.

Candva stateam de vorba cu un preot. Imi povestea cum si-a ales el parohia dupa cimitir. Nu radeti ! Acel preot modest mi-a spus un lucru foarte interesant: "Daca vrei sa cunosti satul, uita-te in cimitir. Acolo unde mormintele sunt ingrijite, sunt oameni gospodari, cu frica de Dumnezeu.".

Da, as spune: daca vrei sa cunosti un om, priveste-i mormintele bunilor sai.

O alta expresie, veche de cel putin 4000 de ani, este "Torna, torna, fratre !". Istoricul G. Brătianu socoteşte că aceste cuvinte „reprezintă o expresie din limbajul roman, aşa cum se formase el în acea epocă în regiunile balcanice şi dunărene”; „ele aparţin probabil unuia şi celui mai însemnat din substraturile peste care limba noastră s-a clădit”.

2 comentarii:

dielda photoblog spunea...

E fain articolul scris de tine. Esti pe un drum bun ...

fly2sky spunea...

:) Ratasem postarea asta. Vad ca aici noi romanii eram la statutul de "oi"..in alte postari am avansat la "vaci " :))
Dincolo de asta..plina de simtire postarea..cred ca am fi mai putin oameni fara atasamente..dor.. Cu conditia sa nu ne cufundam adanc in ele si sa uitam sa mai traim prezentul :)