fericirea unei civilizatii rurale

Frica / Atata timp cat omului ii va fi teama, frica, el va fi nefericit. Pare simplu sa indepartam din noi, orice ne poate face rau. In realitate, omul este predestinat, construit, sa-si induca o permanenta stare de teama, de neliniste. ... Se spune ca omul a fost izgonit din paradis, pentru ca a muscat din fructul cunoasterii. Cat adevar ascunde aceasta vorba ? A cunoaste este un lucru firesc. Toti vrem sa stim ce e sus si imprejur, sa vedem ce se ascunde dincolo de aparente, sa exploram. Da, este firesc, insa cunoasterea, dincolo de satisfactie, determina dorinta, nevoie de mai mult, de a obtine cu orice pret. Cu cat cunosti mai mult, cu atat vrei mai mult. O nevoie mai mult decat fiziologica. Omul, spre deosebire de celelalte animale, are notiuni de etica si estetica. Are inteligenta. El vede, simte, este capabil sa deosebeasca ceva greu de obtinut, de ceva facil. Omul isi optimizeaza efortul, actionand ca atare. Pentru el aurul are pret. Toate aceste capacitati induc teama de a nu avea si invidia. Din acest moment incepe calvarul: un intreg lant format din dorinte, nelinisti, fericiri trecatoare, bani, putere, teama. In concluzie, nefericire ! S-a facut un experiment. Unui pui de maimuta si unui bebelus, li s-a dat o jucarie, si apoi li s-a luat-o. Reactie: puiul de maimuta nu a reactionat in nici un fel, in schimb bebelusul a inceput sa planga.
...
Educatia / Nefericirea este datorata educatiei primite in copilarie. Multi parinti, pentru a putea determina si controla, au tendinta de a induce copiilor teama. Teama de bataie, de bau-bau, de omul negru, de esec etc. Aceasta atitudine are efecte negative in stimularea dezvoltarii neuronale. Mai tarziu, aceasta frica, nefericire, o vei citi in priviri sterse, triste, atitudine ezitanta, retinere, timiditate, lipsa de implicare sociala, lipsa responsabilitatii etc. Dezvoltarea personala a acestor copii, va avea de suferit pe termen lung, si mai mult decat atat, cand vor fi mari, vor transmite copiilor lor aceeasi teama.
...
Paradisul / Fericirea absoluta nu exista ! Cum am spus, doar in paradis ar fi putut exista. Fara griji, fara evenimente neplacute, fara dorinte greu de atins. Imi imaginez, cum ar putea arata acel paradis. Ca un acvariu imens, plin cu bunatati, cu sistem de climatizare, doar umblam goi, cu hrana la ore fixe si variata, bazine cu apa termala, plaje cu nisip auriu, fructe exotice atarnand, gratare sfaraind, fara boli, singura grija fiind procreerea. Intrebare: cine si-ar asuma mentenanta sistemului ? The Aliens of course ! ... Smile. Chiar a fost un film candva: Paradise Lost, cu Leonardo DiCaprio, in care, pana la urma, paradisul a fost destramat de intrigi si pasiuni.
...
Fericirea unei civilizatii rurale / Romanul a fost intotdeauna sarac. Bogatia a fost si va fi specifica popoarelor care au avut tihna sa-si numere avutia, sa-si decanteze valorile. Nu poti pretinde bogatie, spirituala sau materiala, unui popor fara identitate, care a fost mentinut de istorie si interese in mediocritate si la limita supravietuirii. Pentru roman fericirea va ramane pururi un deziderat greu de atins. Pentru el, fericirea trebuie sa fie multa si sa aiba eticheta in limba straina. Putini inteleg, dar fericirea nu este o stare individuala, cum pare la prima vedere. Fericirea depinde in mare masura de colectiv, de relatiile interumane, de modul in care colectivul poate gestiona o stare de criza si cum prin atitudine poate proteja individul. Ei bine, asta lipseste romanului: constiinta colectiva. El isi va privi intotdeuna vecinul cu invidie si va exclama in palma: "Ia uite-al dracu' ce si-a luat !" si se va bucura pentru necazul altuia. Va dau un simplu exemplu. Un sat pierdut intre dealurile Moldovei. Drumuri impracticabile si lipsa facilitatilor. Oamenii sunt nefericiti ca salvarea nu poate sa ajunga la ei, copiii nu se pot duce la scoala, nu au apa curenta, iar inundatiile fac ravagii in fiecare primavara. Dar nu am vazut suflarea satului adunata la sfat, si punand mana pe lopeti si tarnacoape, fecare cu ce are, un tractor, o caruta, sa amenajeze drumul, sa sape canal de drenare, sa faca diguri, sa-si traga apa curenta. Nu, asa ceva n-o sa vedem niciodata ! Vor astepta ca altcineva sa le dea degeaba si se vor ruga la D-zeu sa-i fereasca de necazuri. O fac de sute de ani si asa vor face si de-acum incolo. Asta numesc eu mediocritate. O stare generala, specifica unei civilizatii rurale fara identitate.