adevaratul prieten iti doreste binele de dragul tau

Nimeni nu ne obliga sa deschidem unui strain.

Haideti sa despicam putin firul si sa ne inchipuim ca suntem pusi in fata unui potential prieten.
Ne intalnim pentru prima oara cu un om. De cele mai multe ori, acesta ne este recomandat de cineva de incredere. Multi gandesc asa: “Daca o persoana pe care o cunosc, are incredere in el, insemna ca si eu ar trebui sa am !”. Pe jumatate adevarat ! Acest concept nu face altceva decat sa inlocuiasca cativa pasi foarte importanti in cunosterea respectivului. Neincrederea in sistemul propriu de evaluare are un rol extrem de important. Pur si simplu sarim peste cateva trepte, fara sa ne dam seama.
La fel procedam si in dragoste. In mod normal, cu oricine ne calca pragul pentru prima oara, suntem extrem de circumspecti. Il masuram de zece ori, pana sa-i acordam credit. Ei, bine, cand ne indragostim, parca se deschid portile Raiului. Aproape instantaneu, imaginatia construieste portretul partenerului perfect.

Personalitatea noastra este asemeni unei cetati. Nu stiu daca cunoasteti cetatile medievale, cum este cea a Sibiului de exemplu. Acestea au doua, uneori trei randuri de fortificatii, ziduri care le inconjoara, cu turnuri de aparate, porti, tot dichisul. Asa e si omul. Cand cineva ne bate la porti, mai intai il verificam sumar, apoi il lasam in prima incinata. Apoi iar il verificam, si ii dam voie mai departe. Ultima poarta este cea a sufletului. Ar trebui sa fie cea mai bine aparata.
Uneori, persoanele care reusesc sa patrunda cu usurinta de primele doua porti, o fac ascunse intr-un fel de Cal Troian, asemeni celui din povestea lui Homer.

Ma minunez cu cata usurinta poti patrunde, porti ce-ar trebui strasnic ferecate . Portile “cetatii” sunt deschise oricui, ca intr-o zi de sarbatoare.
Parca vad faza cu masa data de prietenul comun, unde la inceput toti sunt stingheri, iar la sfarsit, motivati uneori si de licoarea magica care deschide cele mai ferecate porti, ajung sa-si puna viata in farfuria celuilalt.
Am dat eu exemplul anterior cu portile cetatilor, dar in realitate, stiti cati oameni n-au vazut in viata lor o cetate ? Enorm de multi. Intreaga lor viata e un fel de masa comunala la care invita pe toata lumea. Si apoi cand masa ramane goala, se trezesc singuri, inecandu-si amarul intr-un pahar de vin, cantand “M-au parasit prietenii ….”. Sublim de altruist !
Stateam de vorba cu cineva, care mi se plangea ca l-au parasit prietenii, tocmai la nevoie. Pai si normal, cand vroia sa-l paraseasca, la bine ? Smile!

Am o strategie interesanta. Probabil ca putini ati auzit de sistemul de aparare al unui castel japonez. Se pare ca Dumnezeu, cand l-a facut pe japonez, i-a dat mai multa minte si mai putina geografie. Cand dusmanul batea la portile castelului, totul era in asa fel construit, ca acesta sa creada permanent ca inainte-i se afla inima, palatul. Cum reusea sa treaca de o poarta, bineinteles aparata cu strasnicie, era ghidat pe coridoare spre urmatoarea. Si tot asa, pana isi epuiza resursele. In realitate, el nici nu trecea de primul zid de aparare. Pur si simplu se invartea in jurul castelului.
Multi mi-au reprosat ca ma deschid prea usor in fata oamenilor. Este doar o aparenta. Smile ! Credeti ca m-am nascut cu strategia ? Ha ha ha ! N-aveti idee cati “prieteni” mi-au batut la porti. La un moment dat ma intrebam daca nu scrie “enter” pe fruntea mea.

Cel mai greu e sa crezi ca cineva ti-e prieten si apoi sa fii dezamagit.
Cel mai usor e sa spui: “Nu mai deschid nimanui !”.
Cum e bine ? Daca respectivii sunt fericiti, e bine in ambele. Dar ma indoiesc sa fie asa.

Adevaratul prieten iti doreste binele de dragul tau. - Aristotel
Prietenia unui om deştept e mai de preţ decât prietenia tuturor proştilor. - Democrit
Prietenia si banul sunt ca uleiul si apa.
Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea. – Seneca
Ochii si prietenul sunt oglinzi ale sufletului.

Dintre toate, primul mi s-a parut cel mai valabil. De ce ? Cand e de luat, stiti cum apar prietenii ? Ohooo, cu gramada ! Cand e de dat, … mai subtire.

Cel mai bine descoperi un prieten, cand iti da ceva de valoare pentru sufletul lui, fara sa aiba ceva de castigat in viitorul apropiat. Adica persoana te-a apreciat pentru ceea ce a vazut in momentul acela, si a considerat ca este frumos sa-ti daruiasca ceva. Este pur si simplu un gest de nobelete interioara.

Nu exclud ca este probabil sa apara si personalitati care stiu cand sa dea si cand sa ia. Care e problema ? Singura noastra grija e sa nu-i lasam sa ia mai mult decat au dat.
Am un "prieten", extrem de inteligent, care procedeaza exact asa. Mai intai da si apoi ia inzecit. Daca-i reprosezi ceva, pune aceeasi placa: "Tii minte cand ai avut nevoie si te-am ajutat ?".
In acest moment, intra in scena proverbul doi, prietenia omui destept.
La urma urmei, nimeni nu e prost. Nici macar cel mai bun prieten. Prietenia se bazeaza pe reciprocitate doar.

O relatie de prietenie e asemeni unui joc de tenis cu parteneri egali. Si nimeni nu se supara ca nu castiga.

V-ati intrebat vreodata, de cate ori ati gresit ? Nu cumva voi gresiti fata de adevaratii prieteni ? Oameni buni in esenta, pe care ii ignorati cu buna stiinta si pe care ii bagati la gramada cu ceilalti, pentru ca nu stiti sa-i deosebiti ?
Incercati sa va amintiti, au aparut in viata voastra oameni care v-au daruit din suflet, fara sa ceara la schimb ? De cate ori v-ati pripit cand ati judecat pe cineva, uneori pentru motive neinsemnate ?
Interesant, nu ?
Va garantez ca au fost, dar nu v-ati dat seama. ... vezi tot

poveste din armata

Comentariul amicului Paul la postarea anterioara, mi-a deschis cutia cu amintiri. Smile!
Spre deosebire de majoritatea oamenilor, am avut ocazia sa cunosc insemnatatea cuvantului "prietenie" inca din copilarie. Zambind, probabil ca va veti gandi la conflictele cu colegii de joaca, si mai putin la ceva ce a semanat mai mult cu un roman al lui C. Dickens. Dar astea-s locuri si fapte ingroptate intr-un trecut fara insemnatate pentru cei multi, pe care am sa le povestesc candva.
Am sa sar peste timp si am sa va spun o poveste care a inceput in armata si s-a terminat acum 10 ani.
Am facut armata in '87. Cei care au facut-o stiu ca acolo se petrec lucruri care par rupte din evul mediu. Se inverseaza ierarhii valorice si nimic din ce e afara nu seamana cu ce e inauntru. Cel putin asa a fost pana acum 20 de ani. Nu mai stiu daca si acum, avand in vedere ca armata s-a schimbat destul de mult. Dar cum o vorba veche spune ca lupul isi schimba doar parul, ma indoiesc. In armata am invatat sa supravietuiesc. Nevoia te face sa te apropii de oameni cu care in aparenta nu ai nimic in comun, in afara de faptul ca mananci impreuna cu ei aceeasi paine "neagra".
Printre ei a fost si un ungur din Oradea, pe nume Toth Tiberiu. Blond, ochi albastri si ciupit de acneee, fost rugbyst. Ne-am "imprietenit" din primul moment. Era un tip linistit, cerebral, asezat, scump la vorba si aprig la fapta, un tovaras de nadejde si pe gustul meu. Multe nopti de garda le-am petrecut impreuna, el cocotat in foisor, eu servind punctul de control al unitatii militare. Depanam amintiri, povesteam vrute si nevrute. Cand esti rupt de lume si civilizatie, undeva in creierul muntilor, fiecare aspect capata o alta nuanta. Oamenii se apropie mult mai usor. "Dusmanul comun" creeaza legaturi puternice, care nu pot fi intelese decat de cei care au trait razboaie sau au facut armata.
Intr-o zi de duminica, in timp ce eram de garda, vin in vizita parintii lui Tiberiu. Mancare, bautura, cam ce se aduce la un soldat cu dor de casa. La poarta era amenajata o sala de vizite. Regulamentul interzice introducerea bauturii in unitate. Asa era atunci si banuiesc ca acum e la fel. Dupa ce au plecat, Tiberiu vine si ma roaga, daca il pot lasa sa duca si colegilor cateva sticle cu vin. Fiindu-i prieten, am inchis ochii si i-am dat voie. Dupa o vreme, il vad pe Ofiterul de serviciu ca intra fix in baterie (locul unde se aflau dormitoarele si cazarmamentul), iar peste 5 minute iese in spume si vine direct la poarta cu o sticla de vin in mana, urmat de Tiberiu. Imi urla: "Nenorocitule, arestul te mananca ! Ai incurcat-o ! Sa-mi spui tot ! Cine a bagat bautura in unitate ?". M-am albit. Cu regulamentul nu te joci. Evident se prinsese de miscare si era inutil sa mai neg. N-am stat pe ganduri si am luat asupra mea totul. Puteam sa zic ca n-am vazut, ca nu stiu. N-am facut-o ! Am recunoscut si am intrat la arest pentru cateva zile. Pentru cine nu stie, arestul e un fel de inchisoare in armata. Nu e ca te baga acolo, ci e ideea de privare de libertate, gratii la ferestre, ciment rece, pat fara saltea etc. N-am fost niciodata inchis, nici in gluma macar. Am suportat destul de greu. In armata inveti o regula nescrisa: "Toti pentru unul si unul pentru toti !". Nu zambiti, multi si-au dat viata in razboaie, ducadu-se la moarte fara voia lor.

In fine, asta s-a intamplat atunci. Ne-am eliberat, anii au trecut, intre noi s-a creeat o legatura, pe care am pastrat-o si dupa. Intre timp mi-am facut afacerile mele, am invatat sa invart bani, oameni si multe altele. Undeva in sufletul meu, Tiberiu ramasese acel prieten de demult.
Intr-o zi, prin 2000, ma suna si imi spune: "Lucian, vin in Bucuresti !". Din armata ne-am mai vazut o de vreo doua ori. "Uraaa, vino, te astept !". M-am bucurat nespus. Imi revedeam prietenul. L-am luat de la aeroport, dus, cazat la mine, mancat, tot tacamul. Seara ne-am intins la povesti. Am depanat amintiri si toate cele. Pe vremea aia eram insurat. Si tot povestind, imi spune: "Lucian, uite de ce am venit. Ma ocup de import de feroase si vreau sa deschid in Bucuresti un depozit cu magazin. Am nevoie de ajutorul tau. Eu nu pot sa ma ocup, pentru ca am afaceri in tara. Vrei sa preiei tu jumatatea de sud ? Facem jumate-jumate.". Am cumpanit putin, nu era rau sa diversific putin. Si apoi era Tibi, trebuia sa-l ajut cumva, basca ca-mi ieseau si bani frumosi din asta. Afacerea parea buna. Am spus Da !
Si m-am ocupat. Mi-am sunat realtiile, am gasit spatiu, am angajat oameni, am construit magazinul, am descarcat vagoanele cu laminate, am deschis punct de lucru, stampila, gestiune, totul bun si frumos, la cheie. Imi frecam palmele multumit. In mod normal, nu fac nimic fara ceva scris. In cazului lui am facut rabat. Doar era prietenul meu din tinereti, cu care mancasem armata pe paine. Nu-mi faceam probleme.
Atunci am vazut ca oamenii se mai si schimba, ca una e ce-a fost si alta ce e ... . Sau daca nu se schimba, ceva specific unei conjuncturi le dezvaluie trasaturi, in trecut ascunse.
Dupa ce totul a fost gata, imi zice: "Lucian, stii, nu mai pot sa-ti dau jumate. Am vorbit cu asociatul meu [un mafiot din Ungaria], si nu e de acord. Uite, iti dam 10 % din profit.". Tin minte, eram la masa la mine acasa. Am ramas masca ! Era sa cad de pe scaun. Cateva minute am ramas fara glas. "Cum, de la 50%, la 10 ? E prea putin !". Acum imi spui, dupa ce te-ai vazut cu sacii in caruta ? ".... Confuz, recalculam in minte ce urma sa fac pentru noul procent. Ceva nu iesea la socoteala. Ceva imi spunea ca fusesem luat drept fraier. " OK, uite cum procedam: in momentul asta sistam orice colaborare. O sa te caute jurista mea. Usa este acolo !". ....
Cateva zile am fost cazut. Nu pricepeam ca prietenul meu de mai bine de 10 ani, tocmai imi trasese o teapa. Ceva in mintea mea nu se potrivea.
Ne-am intalnit pe urma si i-am bagat sub nas un contract, de data asta pus la punct. L-a citit si nu l-a semnat. Tin minte ca s-a ridicat si mi-a spus: "Lucian, imi pare rau ca nu ne-am inteles. Asa e in afaceri ! Poate ne mai vedem cu alta ocazie". S-a sculat si a iesit. L-am condus pana la masina. Ne-am strans mainile. Parea usor nedumerit. I-am spus: "N-ai sa intelegi niciodata. Tocmai ai pierdut cel mai bun prieten ! Puteai sa castigi miliarde. Nu te-ar fi durut capul. Tu crezi ca afacerile se fac prin telefon ? Tu la Oradea si marfa aici ? Iti garantez ca in maxim trei luni o sa fugi din Regat de n-o sa te mai uiti inapoi.". Atunci n-a inteles.
Si am avut dreptate. M-am interesat peste o vreme. Se asociase cu un alt individ, care l-a tepuit de nu s-a vazut.
Cam asta e cu prietenia.
Daca il vedeti prin Oradea, sa stiti cu cine stati de vorba. Smile!

Amicul Paul mi-a spus ca nu crede in prietenie. Raspunsul meu a fost: "Daca ma uit in trecut, iti dau dreptate. Daca ma uit in viitor, nu !".

Cred in prietenie ! Cred in oameni si in puterea lor de de a face lucruri frumoase impreuna. Si mai cred ca noi ne alegem prietenii, iar prietenia se cladeste incet, in timp, ca un zid trainic, care la nevoie iti poate fi pavaza. ... vezi tot

insemnari mai vechi ...Shake de banane

Shake de banane ... sau despre prietenie
Ma amuz cateodata, cand constat cu cata usurinta rostesc unii cuvantul "prietenie". Oameni care m-au cunoscut doar cu cateva zile inainte, ma numesc prietenul lor.

Continuarea: aici ... vezi tot

de la naftalina ...

Am observat ca e in firea omului sa nu scormoneasca prea adanc, cand gaseste ceva, aparent fara insemnatate. Si eu fac greseala asta. Apoi daca ceea ce vad imi place, insist si sap mai departe. Dar nu imediat.
M-am hotarat sa scot de la naftalina unele insemnari mai vechi.

Omul – profunzime vs. superficialitate.

Ce sunt profunzimea si superficialitatea ? Notiuni incerte ? Poate ... De ce cred ca merita sa tinem seama de ele cand evaluam un om sau un eveniment anume ? Pentru ca in primul rand ne evaluam pe noi insine, raportandu-ne constant la cei din jurul nostru, la modele reale sau imaginare, la valori, la tot si toate, in trecut, prezent si viitor. Un fel de cod nescris in cartea bunelor maniere.
…
Uneori, determinati de un eveniment la care participam sau nu, avem tendinta de a spune despre cineva cu admiratie: "Iata un om profund !" Sau cu indignare: "Vai ce superficial e !". Cine stabileste raportul intre cele doua notiuni si care sunt criteriile de apreciere ? Oare cat de subiectivi suntem ? De ce ma intereseaza daca un om este profund sau superficial ? Pentru ca eu vad viata unui om, ca un drum de la inferior la superior, de la putin la mult, de la superficialitate la profunzime.
Am fost interesat sa stiu de unde am plecat si unde vreau sa ajung. M-a interesat daca acum douazeci de ani am fost mai prost decat acum zece, si daca am sanse sa ajung mai destept si cand.:) Trebuie sa ma raportez la ceva, nu pot trai ca trestia, orientandu-mi pasii dupa cum bate vantul si cine tipa mai tare dupa ce l-am calcat pe bataturi. E parerea mea dar, se pare, general neacceptata.

Dupa parerea mea, profunzimea si superficialitatea sunt trasaturi relative. Granita dintre cele doua este extrem de volatila si depinde de varsta, educatie, experienta, conjuncturi etc.
…
De-a lungul vremii, s-a intamplat sa intalnesc fel si fel de oameni. Cu ei am impartit si bune si rele. Oameni care au trait razboiul si au salvat de la moarte camarazi de arme, dar si unii care au supravietuit ascunzandu-se, si mai apoi, arogandu-si fapte marete, s-au folosit de acestea pentru a specula oportunitati. Am intalnit oameni care au luptat pentru o idee pana la sacrificiu, fara sa-i intereseze vreo recunoastere ulterioara. Oameni care isi tin cuvantul dat pana la capat, dar si unii care, in functie de conjunctura, se imbolnavesc subit de amnezie. Am intalnit oameni pentru care puterea consta in lucruri scumpe si etalate spre invidia celor din jur, dar si oameni a caror putere sta in stiinta si modestie. Am cunoscut oameni care se pun pe sine inaintea celorlalti, dar si unii care se considera inferiori, nu au pareri proprii, de regula si le insusesc pe ale celor din jur, iar atunci cand nu au repere, se simt vulnerabili si actioneaza haotic si stupid. Am vazut oameni care plang (se caiesc) cand gresesc, suferind constient pentru gravitatea faptei lor, dar si oameni care, abordand o naivitate juvenila, persista in greseala lor, facandu-si rau lor sau altora cu o seninatate de admirat. Am intalnit oameni, care prin putere inteleg sa profite de slabiciunea celorlalti, sa speculeze orice oportunitate, fara a tine seama de consecinte, pe criteriul: "Peste prosti, trebuie sa treci cu indiferenta", pentru care "maine" este o notiune incereta si n-au auzit de La Fontaine vreodata. Dar sunt si altii care spun: "Nu ! Inainte de a profita si specula, trebuie sa te gandesti la consecintele faptelor tale".
…
Faptele unui om profund se bazeaza pe valori morale si materiale, dobandite in timp prin educatie. In popor se cheama bun simt. Un om profund stie ce, cum si cand ! El este conectat in permanenta la mediu, la informatie, nu in sensul de asimilare neconditionata, ci de procesare a ei. Are pareri proprii si isi asuma responsabilitati. Se bazeaza intotdeauna pe cunoastere si analiza, si chiar daca cere parerea celor din jur, in final, decizia ii apartine. Un om profund anticipeaza evenimente si actioneaza premeditat. Constient de valoarea sa interioara, nu pune pret pe lucruri trecatoare, de fatada, ci cauta sa-si etaleze punctele forte, materializandu-le in obiective ample, complexe si de durata. In general, il distingi de grup, iese in evidenta voit, ii place sa fie original, uneori nonconformist. Este caracterizat de stabilitate emotionala sau materiala. Viata sa este dominata de echilibru, cu amplitudini mici, si se inscrie pe un trend constant ascendent.

In contradictie, un om superficial ezita, pentru ca nu are un fundament informational si educational solid. Actioneaza din instinct, iar faptele sale, lipsite de coerenta, determina rezultate la fel de imprevizibile. Unui astfel de individ ii va fi in permanenta teama de neprevazut. Teama sa izvoraste din necunoastere, din incapacitatea de a analiza, de a cuprinde sau anticipa un posibil eveniment sau o succesiune de evenimente, determinante pentru sine si anturaj. Un asemenea individ se va baza intotdeauna pe cei din jur. Este in permanenta cautare de modele, idoli, repere intelectuale pentru actiunile sale. Are nevoie de confirmare si recunoastere. Izolarea il deprima. Nu are pareri proprii, pentru ca nu are suportul informational necesar, iar deciziile sale ii apartin de forma si nu in esenta. Acest gen de individ, in sinea sa constient de handicapul intelectual, va cauta sa compenseze prin lucruri si gesturi de suprafata, zgomotoase, atragatoare, impresionante. Odata patruns acest ambalaj, aceasta iluzie, slabiciunea sa devine evidenta. Marea calitate a acestuia este tenacitatea. Tenacitatea izvorata din teama. Teama il face sa fie conectat in permanenta la mediu, la societate, dar nu in sensul procesarii informatiei, ci a copierii si specularii. El nu inventeaza sau creeaza, ci copiaza. Nu investeste ci preia. Azi il vezi imbracat in rosu, maine in verde, pentru ca a vazut pe cineva imbracat la fel. Originalitatea este o notiune abstracta. Viata lui este caracterizata de instabilitate, cu oscilatii ample, treceri bruste de la pozitiv la negativ, determinate in general de actiuni pripite, de multe ori in baza unor informatii prinse din zbor. Un om superficial, contrar angoasei permanente, risca. Constient ca singurul mod in care poate castiga, progresa, este norocul, il vedem in ipostaze de pagubit ori de milionar si cel mai des, de jucator la LOTO.
...
Daca stam sa analizam fiecare gen in parte, observam ceva extrem de interesant. Fiecare individ, atat cel profund, cat si cel superficial, are calitati si defecte, determinate pentru sine intr-un anumit context socio-economic. Ca si in povestea celor trei purcelusi, observam un mod specific de a privi lumea, viata in esenta. Unii oameni nu sunt interesati sa "construiasca" ceva durabil, pentru ca o anumita conjuntura, economica in special, nu le permite asa ceva, iar superficialitatea reprezinta un fel de adaptare. [Cu familia nu poti fi superficial. Dar e alta poveste.] Alti oameni in schimb, prin natura educatiei, dobandite sau perpetuate prin traditie, sunt facuti sa construiasca temeinic pe termen lung. Cei profunzi construiesc durabil, cei superficiali, nu !

Individul si societatea

Voi incerca sa privesc in context mai larg si sa leg individul de societate si de valorile ei perpetue. Intr-o societate dezvoltata, asezata pe baze economice stabile, ierarhizata in functie de pregatire si competenta, indivizii profunzi supravietuiesc mult mai bine decat cei superficiali. In contradictie, intr-o societate pur speculativa, conjuncturala, superficialii sunt in mediul lor. Societatea speculativa nu permite timp de gandire, de acumulare; trebuie sa profiti de moment.
O societate dezvoltata, se bazeaza pe o economie solida, infrastructura industriala complexa, competenta, traditie, trasaturi nespecifice uneia speculative. O asemenea socitate se construieste in sute de ani si se bazeaza pe acumulare. In general, societatile speculative sunt specifice tarilor subdezvoltate.
... Si putina Antropologie. La baza sa, omul este o fiinta speculativa. Intotdeauna a cautat scurtatura, drumul usor, efortul putin, rodul usor de cules. O cale dificila, presarata cu efort fizic si intelectual, a fost intotdeauna ocolita, atat timp cat a existat varianta usoara. Am spus "la baza", ca sa nu folosesc termenul "primitiv". Dupa zeci de mii de ani, este de presupus ca omul a evoluat. A devenit capabil sa gandeasca, sa analizeze informatia, sa anticipeze evenimente si sa actioneze ca atare. Sunt convins ca multi veti zambi la viziunea mediului in care traim, in care vedem oameni actionand instinctual :)) Un individ actioneaza instinctual, in momentul in care nu mai are repere. Sau reperele sunt extrem de sumare si bine ascunse in subconstient. Asemeni unui animal incoltit, el se apara. Dar si asta este alta poveste.
...
In randurile anterioare am incercat sa delimitez profunzimea de superficialitate. Am incercat sa definesc doua tipologii de oameni si legatura lor cu societatea. Ei bine, acum voi scutura putin pomul :) si voi spune: toti oamenii sunt in acelasi timp si profunzi, dar si superficiali.
Daca la nivel macro, superficialiatea si profunzimea sunt trasaturi determinante, benefice sau nocive pentru dezvoltarea societatii, si fac diferenta intre bogatie si saracie, la nivel individual, ele sunt absolut normale, fiind parte a procesului de invatare.
Drumul unui om in scurta sa existenta, este presarat cu evenimente, situatii, in care este pus sa ia decizii in baza unor informatii anterior dobandite. Deciziile sale pot fi corecte sau gresite, daca in urma lor cineva are de suferit sau nu. Cred ca aceasta este definitia raului si binelui. Insasi evolutia, procesul de invatare se bazeaza pe acest tandem: corect / gresit, profunzime / superficialitate. Omul are doua metode de a invata: din greselile altora (observatie sau lectura) sau din cele proprii. Prin urmare, toti facem greseli din care invatam, si nu ne oprim niciodata. Deci profunzimea si superficialitatea sunt atat de interparunse, incat este foarte greu sa le delimitam. Ele fac parte dintr-un proces amplu, evolutiv, care cuprinde nu numai existenta unui individ, ci prin interconectare, se rasfrange asupra celor din jur, pe o scara nelimitata. Viata, in esenta ei, reprezinta drumul de la superficialitate la profunzime, de la necunoastere la cunoastere, de la rau la bine. Si ca ceata sa fie si mai densa, pot spune ca procesul capata nuante istorice prin legatura cu generatiile anterioare si rolul acestora in transmiterea invataturilor si normelor etice si estetice.
Si apoi, cine si in baza a ce, spune despre un om ca este profund sau superficial, puternic sau slab ? Sunt convins ca majoritatea celor care au citit randurile anterioare, si-au spus: " Eu sunt profund !". Si au perfecta dreptate atata timp cat nu se raporteaza la cineva mai profund decat ei. Dupa parerea mea, profunzimea si superficialitatea sunt trasaturi conjuncturale si relative, dar de care merita sa tinem seama. Ele reprezinta un fel de raportare la cei din jurul nostru, la modele reale sau imaginare, la valori, la tot si toate, in trecut, prezent si viitor. Un fel de cod nescris in cartea bunelor maniere. :)
In concluzie, trebuie sa ne adaptam timpurilor in care traim, si in putinul timp ramas, sa ne pregatim pentru timpurile care vor veni. ... vezi tot

cum preferati, hard sau soft ?

Am fost inspirat de un comentariu facut pe un blog, referitor la nesimtirea unora, care din pacate fac parte din aceeasi specie cu mine.
Eu le spun: pretiosi. Se pretuiesc mai mult pe ei decat pe celalalt.
De fapt, sunt cei care trimit o femeie acasa cu tramvaiul, dupa ce in urma cu trei ore au invitat-o la o partida de sex. Sunt cei care pierd vremea butonand o telecomanda si in pauze arunca intrebarea: e gata masa ? Sunt cei care vin de la piata cu mainile in buzunare, iar femeia in urma cu sacosele. E vorba de barbati, daca nu v-ati prins.
Astia sunt nesimtitii care habar nu au sa se poarte cu o femeie. Dar le convine de minune, pentru ca nu doare, dimpotriva !
Stiti care e culmea paradoxului, de data asta feminin ? Ca tocmai astia sunt doriti si visati cu busuioc sub perna. Nu ma intrebati de ce, ca viram in bizniss si nu vreau. Smile!

Cum ajung astia sa puna mana pe o femeie ? Simplu si fara aspirina ! Stiu bine ce cere marketu’. Au grija sa “dea bine”. Masina scumpa si apartament cadou de la taticu’, post de conducere intr-o multinationala, haine firmate si pietre scumpe. Unii se invaluie intr-o aura de mister, invart afaceri grele si sunt bagati pana sub nas in sistemul interlop. Ii gasesti seara in cluburile de fitze cu carpa evazata, sa se vada kilu’ de aur spanzurat de gat. Cei mai multi isi dau toti banii pe masina si toale, iar daca ii scuturi nu cade nimic. Dezideratul lor suprem este sa vrajeasca pasaretu’ dornic, avid de trai facil.
Dar uite ca printre pitzipoance mai sunt si fete cuminti, care cad din nestiinta victime unor astfel de jigodii parfumate.
N-am nimic cu finantu’, sa doarma linistiti ! Ma deranjeaza doar lipsa de manere. Ori sunt eu picat din alte vremi, si nu mai stiu care-i trendu’ ?

Pe strada mea, din cate mi-aduc aminte si m-a invatat tata, Dumnezeu sa-l hodine, barbatul tre’ sa se faca pres la picioarele femeii.
Am mai auzit pe unu’, cica daca scoti gagica la suc, tre’ sa-si plateasca consumatia. Smile! Sa mor daca-am lasat-o vreodata. Cum adica, eu o invit si ea sa plateasca ? Ha ha ha !
Am o prietena care din cand in cand imi mai cere sfatul. E genul de fata simtitoare. Intr-o zi mi-a spus cum a sunat-o unul pe la 11 seara, cu o alura de pretios, si i-a zis: “Ce faci draga, nu vii pana la mine ?”. Boului i s-a sculat de f… gratis si si-a zis: “Ia s-o vrajesc eu pe proasta !”. Parca comanda pizza la domicil’. As pune un “d”, da’ tre’ sa pastrez decenta. Apoi pe la trei noaptea, tipul s-a plictisit si a trimis-o acasa pe linia de tramvai. Asta da afacere !
Tot ea imi povestea ca a avut o relatie mai lunga cu un tip foarte pretios. Individul semana cu o masina nemteasca. Totul era calculat cu precizie, cred ca din frageda pruncie. Studii, doctorate, trei universitati, job in “sistem”, cei familiarizati cu sistemu’ stiu despre ce vorbesc, era o bijuterie. Singurul curs la care probabil absentase, era cel de bune maniere. Isi impartea ziua intre serviciu si telecomanda tembelizorului. In rest, “lemn tanase”. Nu tu un tandret’, un: “Nu vrei draga sa iesim si noi undeva ?”, sau “Sa te ajut si eu !”, nimic ! Fata pana la urma s-a plictisit si a plecat.
I-am spus ca si-o cauta …, dar nu m-a crezut. E genul sensibila la glamour. Ba nu, cred ca mai degraba mintea ei se straduie sa-si dea seama ce se intampla, si intre timp da peste tampiti care o zapacesc si mai mult. N-am ce-i face ! Stiinta nu pot sa-i bag in cap fara voia ei. Cum pot s-o conving ca nu tot ce e frumos si straluceste e si bun de mancat, cand toata viata l-a visat pe Fat Frumos in S Classe ?

Am o alta amica, cu care mai fac afaceri din cand in cand. Intr-o seara o vad sprijinind un A6. M-am uitat patrat. La volan era un tip, tolanit misto cu o tigara intre deste. N-avea nicio jena ca fata era bipeda si mai era putin si ii baga .. capul pe fereastra. Pretios tipul ! Dupa ce a urnit harbu', am intrebat-o pe amica ce si cum. Era extaziata, ba nu, excitata la culme. Tipul o vrajise. Mi-am inghetat bunele maniere pe buze, ca n-aveam teren fertil.

Ce ma doare cel mai mult, e ca bunele maneire nu se mai cer. Daca esti manierat si cu grija si sensibilitate, esti luat drept fraier. Adica tipu’ e “prea soft”.
Cineva mi-a spus o chestie tare inteleapta. Sunt femei carora le place sa fie curtate, periate, gadilate …( nu zic unde ), si femei care sunt moarte dupa mitocani. Serios, nu e gluma. Am intalnit o gramada, pe unele le-am cunoscut bine de tot. Ultimele au nevoie ca barbatul sa “sterga cu ele pe jos”, sa fie posedate, altfel nu se simt femei. Nu se simt bine daca nu alearga ca titrezu’, grijulii sa indeplineasca porunca stapanului. Cred ca vine din obisnuinta prunciei, altfel nu-mi explic. Mai banuiesc si o doza de masochism ... Smile!

Uite, am sa profit de postare si am sa pun o intrebare simpla: Cum va place, hard sau soft ? ... Sa schimb swichu'. Smile!

Apropo de bune maniere. Rog sa fiu scuzat pentru jargonul soft. Smile ! ... vezi tot

pramidele pierdute din caral

Am gasit un site extrem de interesant pentru cei pasionati de enigmele Terrei. Aici

... vezi tot

criza din argentina - o lectie pentru romania

Cand oamenii simpli n-au mai putut, si au iesit in strada batand in oale si cratiti.

Memoria del Saqueo by Fernando Solanas 2003.



Sunt 12 parti

E vorba despre un documentar asupra evenimentelor care au condus la colapsul economic al Argentinei, in 2001, care a distrus clasa de mijloc si a ridicat nivelul saraciei la 57.5%. Un loc central in acest colaps l-a avut implementarea politicilor neo-liberale care au facut posibila spolierea a miliarde de dolari de catre banci straine si corporatii. Multe din bunurile si resursele Argentinei au fost jefuite fara rusine. Sistemul sau financiar a fost folosit chiar pentru spalare de bani de catre Citibank, Credit Suisse si JP Morgan. Rezultatul net a fost un transfer masiv de bolgatie si saracirea societatii, care a culminat cu multe morti cauzate de opresiune si malnutritie.

“Inceputul sfasitului” e acea parte a povestii in care poporul reuseste sa alunge un conducator care a adus atata nefericire tarii (individul fuge cu elicopterul. Suna cunoscut?) Au trebuit sa treaca atatia ani pana cand argentinienii au iesit din letargie si au inceput sa refuze colaborarea cu un mecanism care le distrugea natiunea. Au inteles si au reusit sa mai salveze ceva, intr-un final. Dar finalul ar fi fost probabil mult mai fericit daca s-ar fi mobilizat de la inceput.

Noi am intrat de multa vreme in colimatorul economico-financiar si imprumutul pe care l-am acceptat deja, pe cale de santaj si lasitate, ar putea incheia acest proces. Iar noi, ca si natiune, ne aflam in aceeasi stare de letargie in care s-au aflat si argentinienii atata timp. Cand va incepe sfarsitul acestei constructii aici?

Ar putea incepe chiar acum. Si atunci tara asta ar mai avea o sansa sa se salveze. Sau trebuie neaparat sa suportam ani de foamete, saracie, somaj, boala, moarte, injustitie, represiune, tradare si inumanitate ca sa intelegem ca nu mai avem incotro? De ce trebuie sa fie intotdeauna asa? De ce nu putem invata din istorie?

Nu am vazut destul ca sa intelegem ca ziua de maine nu va fi niciodata mai buna daca nu avem grija de ea?

Nu am vazut destul ca sa intelegem ca ordinea lumii a fost atat de alterata incat nu mai putem spera ca, in marea lor parte, oamenii pe care ii lasam sa conduca destinele natiunii (si pe care ii dispretuim in acelasi timp) se vor gandi la noi?

De unde atata naivitate sau apatie? Sau poate nu am vazut destul… Atunci vedeti si acel documentar. Nu stiu daca se poate spune mai mult decat veti auzi acolo.

De ce sa nu reusim de data asta sa oprim dezastrul din fasa? Cat de recunoscatori ne-ar fi urmasii, atunci cand ar privi in urma si ar vedea cat de intelept au trait inaintasii lor acest moment istoric… Sau, dimpotriva, cu cat regret si repros vor privi spre trecut aceeasi urmasi, daca noi nu vom incerca macar sa luptam pentru o viata mai buna pentru ei, acum, cand inca mai avem ceva energie si resurse.

La ce ne va mai folosi daca o sa ne trezim la realitate atunci cand nu vom mai avea nimic, nici macar umanitatea noastra? Chiar ne putem impaca asa usor cu gandul ca le vom oferi copiilor nostri un viitor de sclav, intr-o lume in care omul nu mai conteaza deloc? Sper ca nu…

Si atunci, cum ar fi ca sfarsitul acestei nenorociri sa inceapa acum? Macar in sufletele noastre…

zona de criza

Daniel Daianu - Argentina - o lectie pentru Romania

Pentru cei care isi amintesc scenele din Bulgaria, care au precedat introducerea Consiliului Monetar (CM) cu cativa ani in urma, deznodamantul crizei prelungite din Argentina nu poate fi decat un sever si plin de ironie avertisment. Daca in tara vecina violentele de strada si pradarea magazinelor in 1996 au fost provocate de hiperinflatie, in Argentina ultimilor ani rabdarea oamenilor a fost epuizata de somajul foarte inalt si persistenta unor masuri de austeritate care nu au dat rezultatele scontate. In ambele tari, Consiliul Monetar s-a dovedit un aranjament eficace pentru a stopa hiperinflatia (1), dar cu limite evidente in ce priveste alte tinte ale politicii economice. Iar aceste limite s-au dovedit fatale pentru tara latino-americana. Semnificatiile acestui esec national, ca faliment de mare anvergura (2), sunt ample si merita sa fie examinate.

Ce a determinat prabusirea?

Voi anticipa putin, afirmand ca aranjamentul de tip CM impune o sumedenie de restrictii politicii economice; fiind un leac de ultima instanta (un asa-numit quick-fix), el nu tine cont de complexitatea unei economii si existenta altor obiective in afara de stabilitatea monetara (3), mai ales cand aceasta din urma este inteleasa intr-un sens foarte limitat (sau pe termen scurt). Ca atare, aceste restrictii pot deveni excesiv de oneroase, mai ales in economiile mai mari. Cauzele proxime ale prabusirii financiare in Argentina sunt doua:
a) supraindatorarea tarii, care s-a accentuat (a crescut iute) in ultimii ani, pe fondul unor deficite bugetare continue si al stagnarii economice; este de subliniat aici scadenta din ce in ce mai redusa a obligatiunilor de plata;
b) aparitia unor deficite de cont curent ridicate si persistente, ca urmare a scaderii competitivitatii exporturilor in contextul intaririi dolarului SUA fata de monedele europene in a doua parte a deceniului trecut. Peso-ul argentinian fiind legat de moneda americana, iar Argentina avand comert considerabil mai intens cu UE decat cu SUA, impactul asupra balantei comerciale (si de cont curent) era inevitabil.
Argentina intrase, in a doua parte a deceniului trecut, intr-un cerc vicios al supraindatorarii, al cresterii obligatiunilor de plata, care au indus guvernul sa practice masuri de austeritate. Dar aceste masuri au afectat cresterea economica si ocuparea fortei de munca, in conditiile in care nevoia de imprumuturi externe (pentru a face fata obligatiilor de plata) mentineau dobanzile la nivel ridicat, ceea ce nu facea decat sa garanteze cercul vicios.

Ce spune esecul argentinian?

In primul rand, ca nu exista leac (aranjament monetar si de curs de schimb) miraculos. In ultimii ani si urmand crizelor din Asia si Rusia, s-au inmultit vocile in favoarea solutiilor "extreme" - rate de schimb completamente libere (flotante) sau legarea stricta de o moneda ancora (fie prin CM sau dolarizare/euro-izare). Solutiile extreme au propriile slabiciuni, care se pot intoarce ca un bumerang. Imi aduc aminte cum, la o conferinta la Jackson Hole (Wyoming, SUA), in vara lui 1996, Domingo Cavallo, intrebat fiind de modul in care pune in balanta beneficiile si costurile CM-ului din tara sa, a afirmat (spre surprinderea unora) ca, intr-o buna masura, regreta disparitia instrumentului de politica monetara; afirmatia sa sugera o anticipare a efectelor lipsei de crestere economica etc. Evenimentele ulterioare au confirmat aceasta temere implicita din plin.
Succesul economic este conferit nu de utilizarea, intr-un anume mod, a unui instrument de politica economica, ci de combinatia dintre instrumente. Realitatea economica este mult prea complexa pentru a miza, orbeste sau nu, pe "pilot automat" (asa cum este CM-ul). In plus, trebuie sa se aiba in vedere mediul inconjurator, socurile externe, care pot fi devastatoare - daca nu exista un suficient spatiu de manevra (prin instrumentul monetar, curs de schimb, politici comerciale, control al capitalului etc.) pentru politica economica.
Este intelept ca politicile cursului de schimb sa se faca prin raportare la moneda zonei cu care se desfasoara grosul comertului. Este o greseala sa se subestimeze pericolele indatorarii, mai cu seama cand obligatiile au scadenta mica si rate variabile (ce depind de conditiile pe piata internationala a creditului). Pentru a se evita indatorarea excesiva, este nevoie de prudenta mare in politica fiscala si monitorizarea indatorarii sectorului privat. (4) Trebuie actionat la timp, pentru a se evita intrarea in criza de timp si dezastrul. Dar a actiona la timp presupune a avea marja de libertate (flexibilitate) in politica economica (ceea ce este foarte discutabil in cazul CM) si sprijin extern adecvat. FMI nu a mai ajutat Argentina in ultima perioada, deoarece ar fi insemnat numai sa prelungeasca agonia. FMI este mai putin motivat sa intervina atunci cand contagiunea poate fi stapanita. Incercarea de evitare a devalorizarii peso-ului argentinian are in vedere evitarea intrarii intr-o concurenta mutualmente distructiva cu real-ul brazilian O integrare financiara rapida si totala cu exteriorul (liberalizarea fluxurilor de capital) reclama functionarea unor institutii financiar-bancare interne solide, o politica economica interna sanatoasa si o performanta economica de ansamblu buna. CM-ul in Argentina a condus la integrare financiara de adancime - ceea ce a favorizat, de altfel, supraindatorarea, creand insa riscuri noi. Inainte de a demisiona, Cavallo a reintrodus controlul miscarilor de capital, dar era prea tarziu. Politica macroeconomica trebuie sa evite cercuri vicioase de durata, de genul celui petrecut in Argentina (crestere nula - deficite bugetare - supraindatorare - dobanzi ridicate - austeritate etc.). Subliniez in acest context nevoia de a dispune de o gama suficienta de instrumente de politica economica, chiar daca presiunile "globalizarii" impun anumite rigori. Conteaza mult ce politica practica vecinii si partenerii comerciali mari. In cazul Argentinei, ma refer, de buna seama, la Brazilia, SUA (5) si UE. Arhitectura sistemului financiar international are nevoie de modificari importante. Intamplator sau nu, incetarea platilor externe de catre Argentina se produce dupa ce noul economist sef al FMI, Anne Krueger, a evocat posibilitatea ca tarile ce intampina mari dificultati de plata sa poata recurge la moratorii. Nu comentez aici tehnica implementarii unor asemenea proceduri - mai cu seama cand este vorba de obligatiuni, si nu imprumuturi bancare(6) - sau aspectele de hazard moral, dar este clar ca sistemul actual nu functioneaza bine; si ca este nevoie ca investitorii privati sa-si asume riscuri in mod corespunzator.

Invataminte mai directe pentru noi

Este bine ca Banca Nationala a Romaniei si Guvernul Romaniei nu au cedat presiunilor de acum cativa ani pentru introducerea unui CM in Romania; pozitia pe care am sustinut-o, eu si colegi de-ai mei, in aceasta privinta, a fost validata de timp. (7) Aceasta lectie trebuie sa avertizeze si pe cei care viseaza la o "euro-izare" timpurie a economiei romanesti. Noi avem de realizat convergenta pe plan macroeconomic si de ordin structural, inainte de a contempla adoptarea euro-ului. Firesc este sa intram in UE si, numai apoi, in Uniunea Monetara.
Cateva cuvinte despre dolarizare/euro-izare. Cei care pledeaza pentru acest aranjament monetar par sa conceapa spatiul economic unde s-ar aplica schema ca pe o simpla "anexa", fara o complexa viata launtrica. Se omit, de pilda, consecintele unui deficit comercial major, care ar reduce automat si sever cantitatea de moneda interna (fara ca Banca Centrala sa mai poata interveni), ceea ce ar provoca o deflatie si o recesiune de amploare, greu de suportat economic si social. In plus, sistemul bancar intern ar fi supus unor presiuni teribile, ca urmare a dobanzilor ridicate.
Este bine ca BNR sa treaca la formularea politicii de curs (de depreciere controlata a leului) in raport de euro, avand in vedere ca Romania desfasoara mai bine de 60% din comert cu UE. Fara indoiala, aceasta trecere nu este facila, avand in vedere denominarea datoriei publice externe (cu precadere in dolari).
Chiar daca ajuta dezinflatia, nu este intelept sa se accepte o apreciere considerabila a leului ce nu este insotita de castiguri vizibile de productivitate. Intrarile de capital pot fluctua serios, iar miscari de amplitudine ale leului (potrivit logicii unei politici de flotare libera) ar periclita progresul in dezinflatie.
Este inselator gandul ca Romania ar fi o tara subindatorata, ca avem spatiu de indatorare pana la limita de 60% din PIB fara probleme, asa cum este indicata de conditiile de convergenta de la Maastricht. Este adevarat ca datoria noastra publica nu este mare (32-33% din PIB), dar acest nivel nu reprezinta, in sine, un argument convingator pentru indatorare. Cel putin teoretic, se poate imagina un scenariu prin care un flux masiv de FDI (Foreign Direct Investment - investitii straine directe) ar asigura transfer de tehnologie important si o suplimentare considerabila a ratei de formare bruta a capitalului intern. Romania, din diverse motive (inclusiv nevoia de finantare a deficitelor bugetare), face apel la piata de capital externa, dar indatorarea trebuie sa fie prudenta, iar resursele atrase trebuie sa fie bine utilizate. Fara o rata de crestere economica sustenabila superioara celei de indatorare - ceea ce presupune progres tehnologic si export dinamic -, aceasta din urma se razbuna in mod implacabil.
Avem nevoie de o gestiune prudenta a datoriei publice externe, care sa evite cat mai mult imprumuturi pe termen scurt; de asemenea, trebuie monitorizata datoria sectorului privat. Poti sa ai o datorie externa relativ mica, dar imprudenta in contractarea de datorii poate provoca o criza de lichiditate (prin concentrarea unor obligatiuni ajunse la scadenta). Gestiunea datoriei publice depinde de performanta economiei si invers.
Este bine sa profitam cat mai mult de apropierea de UE, de posibilitatea de a exporta forta de munca in spatiul UE, daca nu exista alternativa de utilizare acasa (8); nu numai ca transferurile private ajuta acoperirea deficitului comercial si maresc puterea de cumparare a numeroase familii, dar exportul de forta de munca ofera o cale suplimentara de ajustare a economiei.
- Deschiderea contului de capital (9) trebuie facuta in functie de conditiile concrete din economie; nu un calendar prestabilit trebuie sa dicteze in mod mecanic politica economica, ci realitatea economica.
Sansa istorica a Romaniei, de modernizare, prin alaturarea la UE, trebuie judecata si prin prisma nevoii de "adapostire" fata de incertitudinile si volatilitatea din spatiul economic mondial.
Politica economica trebuie sa se intemeieze pe date cat mai realiste, pentru a avea credibilitate si a evita surprize neplacute. De aceea, este bine ca oficiali ai Guvernului au revizuit prognoza de dinamica a PIB-ului pentru 2002, fata de cifra din bugetul aprobat de Parlament; asa cum am sustinut in mai multe articole aparute in acest ziar si in alte publicatii, chiar 4% este un ritm ambitios, in lumina incetinirii activitatii economice in UE si recesiunii din SUA, a nevoii de mai multa disciplina financiara si de evitare a ciclului avant-prabusire la noi.
Va afecta esecul argentinian prezenta Romaniei pe piata de capital? Foarte mult depinde de manifestarea unui efect de contagiune. Stirea buna este ca pietele de capital incorporasera deja producerea deznodamantului. Stirea rea este ca, daca, totusi, Argentina va recurge la devalorizare pentru a stimula cresterea economica, aceasta masura ar antrena actiuni similare din partea concurentilor principali (in special Brazilia), ceea ce ar involbura apele in regiune, prin inflatie in crestere si falimente in lant ale intreprinderilor ce au obligatiuni denominate in valuta. Pentru Romania, esential este ca piata de capital sa discrimineze mult mai bine decat a facut-o in anii trecuti, in conditiile in care efectul de contagiune ar fi cat mai limitat. In acest context, este de bun augur modificarea rating-ului pentru noi, operat de Moody's.
Criza din Argentina a demolat si un mit construit in primii ani ai deceniului trecut; este inca o dovada ca un succes economic durabil nu poate fi decat rezultatul unui efort sustinut, pe o perioada lunga de timp, in conditiile in care politica economica se poate adapta la miscarea imprevizibila a realitatii.

1. In Argentina, Consiliul Monetar a fost introdus in 1990, sub presedintia lui Carlos Menem, artizanul masurii fiind Domingo Cavallo. Se apreciaza, in mod conventional, ca hiperinflatia apare atunci cand rata lunara de crestere a preturilor depaseste 50%.
2. Datorie publica externa de circa 132 milarde dolari SUA, asupra careia noul guvern de la Buenos Aires a decis sa aplice un moratoriu (un standstill).
3. Trebuie spus ca, in primii ani dupa introducerea CM si ca urmare a unor intrari masive de capital CM, se inregistrase o crestere economica relativ ridicata.
4. Aceasta este si o lectie a crizelor din Asia, care au fost provocate in special de indatorarea excesiva a sectorului privat.
5. Daca, de exemplu, dolarul SUA s-ar deprecia masiv fata de euro, Argentina ar primi un balon de oxigen extraordinar.
6. Deoarece este mult mai dificil de a aduce la masa negocierilor mii, daca nu zeci de mii de detinatori de obligatiuni, fata de cateva zeci de banci creditoare.
7. Vezi Transformarea ca proces real, Bucuresti, Editura IRLI, editia I, 1996, si editia a II-a, 2000. Ca si studiul meu, in colaborare cu Lucian Croitoru, Are nevoie Romania de un Consiliu Monetar?, CEROPE, 1999.
8. Daca facem abstractie de costuri colaterale (inclusiv de ordin psihologic, precum efectul asupra rudelor/copiilor ramasi acasa), intr-un anume sens exportul de forta de munca este preferabil utilizarii interne, pentru ca si castigurile pot fi mult superioare.
9. Anul 2004 ar trebui sa insemne terminarea, in linii mari, a deschiderii contului de capital - potrivit acordului cu UE. ... vezi tot

dragostea - eterna enigma

Ne lovim de ea de cand ne nastem pana in ultimul moment, si tot enigma ramane. Unii prefera s-o ignore si s-o tina inchisa in cutia cu traditii. Altii o scot la vedere, si inainte de a invata sa se poarte cu ea, se frig.
Una din intrebarile care m-au framantat multi ani a fost: de ce se despart oamenii ? Ajung sa convietuiasca un an, trei, sapte si apoi se despart, la prima vedere, fara un rost anume. De ce doi oameni, femeie si barbat deocamdata :), dupa ce si-au jurat dragoste si credinta vesnica, in cativa ani ajung sa nu se mai suporte, si cel mai rau, sa-si adreseze cuvinte grele, de ramai cu gura cascata si exclami: “Ce-aveti oameni buni ? Nu sunteti sanatosi la cap ?”. Dar ei au motivele lor insemnate, majoritatea purtand eticheta: celalalt e de vina ! Putini ajung sa se uite si in ograda lor, si in cele din urma sa-si asume partea lor de vina.
Intr-un cuplu comunicarea este esentiala. Este foarte important ca in momentul in care apare o “nelamurire”, ea sa fie lamurita in cat mai scurt timp. Si mare atentie, cand ne exprimam, sa avem grija ca mesajul sa fie transmis, tradus, in limbajul celuilalt. Ca doar el vrem sa priceapa, nu ?
Stiu, nu toti pot sa comunice, sa-si exprime sentimentele. Pentru multe cupluri "diferenta de limbaj" reprezinta un handicap esential, iar cu timpul, cei doi ajung sa stea unul langa celalalt, dar sa privesca in directii opuse.
In popor e o vorba: “dragoste cu sila nu se poate !”.
Stiti cate cupluri ajung sa se cunoasca, sa faca dragoste, dar in realitate sa nu se cunoasca deloc ?
Cunoasterea e de doua feluri: intima (sexuala) si mentala. Una e jos, iar alta sus. Ce bine ar fi sa ne patrundem si mintile in acelasi timp. Seamana a SF ? Smile!
Toti am fost tineri; unii inca suntem. Ne aducem aminte ca la varste fragede, aveam tendinta de a da o pondere foarte mare intimitatii. Era cel mai de pret lucru pe care il aveam atunci. Pe urma am mai crescut si am pus si in celalalt taler al balantei.
Intimitatea a fost si va ramane o chestiune extrem de personala, un fel de ultim bastion in calea "navalitorilor". Tocmai importanta ei, mai ales daca ajungem sa ne dezvaluim, ne da impresia ca partenerul ne apartine, ne seamana, in cuget si simtiri. Fals ! Mintea e una, trupul e alta. Istoria e plina minti diabolice ascunse de fete angelice.
Stiti cati privesc dragostea ca pe ceva nerentabil ? S-au obisnuit din frageda pruncie ca totul are valoare materiala. Asa au fost educati de parinti, mai intai cu bomboane, apoi cu bani.
Sincer, ii apreciez mult pe cei care isi rezolva “problemele” repede. Nu le trebuie mult sa constate ca partenera sau partenerul nu-i mai satisface sexual. Multe realtii se reduc la aspectul fizic, hormonal. Ciudat, desi motivul pare destul de evident, putini il accepta. De ce ? Pentru ca intervine posesivitatea.
Da, posesivitatea ! “E al meu / a mea !”. De parca ar fi vorba de un ghiveci sau o masina. “L-am prins ! Nenorocitul ! S-a dus cu alta !”. Ha ha ha ! Hilar, nu ? Ba nu, circ in toata regula.
Dar cati isi pun intrebarile: De ce ? Ce nu a gasit acasa si a cautat in alte parti ? De ce sunt menultumit ?
Daca tot vorbim de sex si nu ne duce mintea la mai mult, de ce nu ne uitam in oglinda ? Burti lasate, sunci, celulita … eah ! Parizeru’ sa traiasca ! E o alta lume ...

Mi se pare extrem de important ca doi oameni sa se cunoasca mai ales mental. Suntem oameni la urma urmei. Scopul nostru in viata este sa transmitem invatatura nu doar sa procreem.
Ca sa-l cunostem pe celalalt, trebuie mai intai sa ne cunostem pe noi. Sa stim ce vrem, ce ne place. Apoi sa vedem daca si celuilalt ii place la fel.
Ii detest pe cei care ignora placerile celuilalt. Isi stabilesc clar obiectivele, iar pe celalalt nu il privesc decat ca pe o unealta. Se intampla deseori ca "unealta" sa glasuiasca si atunci incepe drama. Care consta, dealtfel, in frustrarea primului ca nu si-a atins scopul. Doar a alocat o gramada de timp pentru asta. Ce bine ca nu sunt multi care gandesc asa. :) ... vezi tot

parada sau circ ?

Vai draga, ce frumoasa esti, vino sa te sarut !

Intre epatare si ridicol, parada si circ, bun simt si patologic.

N-am nimic cu libertatea de exprimare, ci doar cu frumusetea. Este dreptul meu sa ma amuz, nu ?

Precizare: ma amuza esteticul, nu eticul.
Si inca ...
De cand lumea si pamantu' si s-au inventat spectacole, parade si alte manifestari, cu exceptia celor comemorative, ele se desfasoara la cererea publicului. Adica sunt unii care cer si altii care ofera. Gratis, sau pe bani, nu are importanta.
La urma urmei este vorba de comunicarea mesajului. Ce mesaj si cui il transmiti. Mesajul poate fi placut sau agresiv si poate face bine sau rau, atat consumatorului, cat si transmitatorului.

In cazul de fata, dupa parerea mea, avem de-a face cu un mesaj agresiv. ... vezi tot

ce este destinul

Cred ca e o reminiscenta a primitivismului inca rezident in om, provenit bineinteles din necunoastere, sa atribuie divinitatii absolut tot ce i se intampla si nu poate explica. Priveste neputincios cerul si rosteste: “Sa dea Dumnezeu sa ploua !”. Nu conteaza ca ploaia are legatura cu padurea taiata acum doi ani. Nu, in mintea omului obisnuit amplitudinea si evaluarea consecintelor unor fenomene este extrem de redusa. Si apoi, cand observa ca anumite lucruri se repeta, spune: “Asta mi-e soarta !”. Da, asa e, soarta, destinul lui, este sa ramana la stadiul de animal. Ba nu, animalul este un organism evoulat. El nu se disturge pe sine, adica nu-si taie craca pe care sta, omul in schimb, da. Dar sa lasam sarcasmul si sa ne intoarcem la subiect.

Dincolo de sensul peiorativ, destinul este un fenomen real. Destinul este drumul nostru in viata si nu putem sa ne abatem de la el, decat cu mici exceptii, numite si accidente.
Avem obiceiul sa rostim cuvantul destin, abordand o alura contemplativa, ca si cum ne-am referi la ceva mai presus de noi, necontrolabil. Intrucatva asa si este, dar nu si inexplicabil.

Destinul reprezinta cumva extrapolarea in viitor a unei succesiuni de esecuri petrecute in trecut. Lui ii atribuim in sens nedefinit nerealizarile noastre. N-am auzit inca pe cineva care sa se planga de fericire. Smile!

In univers toate sunt legate intre ele, nimic nu este intamplator. Copacul este legat de pamant, pasarea de zbor, omul de trecut.
Destinul copacului este sa creasca mare si frumos in acelasi loc, zeci de ani. Nu vom vedea niciodata copacul zburand, pentru ca nu poate. Doar daca o tornada il va ridica in aer, dar cum am spus, acestea sunt accidente.
La fel este si cu omul. Asemeni copacului, el este legat de trecut prin radacini. Radacinile sunt legatura cu stramosii, cu parintii, cu educatia, cu patternul genetic, cu invatatura din scoli, cu familia, cu pamantul, casa si altele. Am sa va spun ca fiecare pas pe care omul il face in viitor, este strans legat de trecut. Vi se pare absurd ? Pana va ganditi, va relatez o discutie avuta cu un prieten.
Eram in masina si ne indreptam spre Sinaia. Si ca timpul sa treaca mai repede, ne povesteam bucuriile si necazurile. La un moment dat, imi spune: “Lucian, nu mai pot ! Parca e un facut sa ma chinui, zi de zi, si sa nu evoluez. Ce n-as da sa mi se intample ceva spectaculos, care sa-mi schimbe viata ?”. In acel moment treceam de Otopeni. L-am privit o clipa si i-am spus: “Fa dreapta spre aeroport ! Te sui intr-un avion si pleci in lume. Nu te mai uiti inapoi ! Iti dau eu bani de bilet.”. M-a privit uimit. “Cum sa fac eu asta ? Nu pot ! Cum sa-mi las familia fara sprijin ? Sa-mi las afacerea ? Am muncit ani de zile sa realizez ce-am realizat, si dintr-odata sa las balta ? Nu pot !”. Atunci i-am spus: “Asta e destinul tau ! Ai vazut, de-aia nu ti se intampla ceva spectaculos, pentru ca tu nu poti … sa ti se intample.”. S-a facut liniste.
Nu degeaba a spus un mare intelept: “Sansa este a celor care incearca !”.

Vreti sa va cunoasteti viitorul ? Priviti trecutul ! Sunt convins ca veti stramba, si in sinea voastra veti zambi cu gandul la munti de fericire, bani castigati peste noapte si plaje aurii. Este dreptul fiecaruia sa viseze, iar speranta s-o lase sa se stinga ultima.
Trecutul ne da siguranta. El este coarda salvatoare pentru alpinistul care se catara spre inaltimi. Pentru a putea urca, este necesar sa-si bata un alt piton, si inca unul, tot asa, pana sus. La un moment dat, in mintea alpinistului se infiripa o idee: “Ce usor as ajunge sus, daca as putea zbura !”. Ce-l opreste s-o faca ? Ratiunea. Destinul lui este sa se tarasca lipit de stanca, sa-si toceasca unghiile, sa se chinuie. Dar si rasplata va fi pe masura.

Destinul nu poate fi schimbat decat prin accident. Am spus ca destinul este asemeni unui drum pe care il urmam constiinciosi. Imaginati-va ca o masina vine si ne loveste putenic din lateral si ne scoate de pe drum. Acesta este accidentul.
Istoria este plina de asemenea accidente. Comunismul a fost unul dintre ele. El a permis vacarului satului sa mearga la scoala. Nu conteaza daca de partid sau ceva stiinte. I-a permis sa se rupa de traditia pascutului de vaci din mosi si sa ajunga sus. Un alt accident a fost “revolutia din ‘89”. Ea a permis nomenclaturii sa iasa de sub controlul doctrinei de partid si sa prospere, dezvoltandu-si propriile afaceri. La fel va fi si finalul actualei crize. El va oferi oportunitati imense celor care dispun de lichiditati si care nu si-au legat viata de banci.
Sunt cativa care castiga la LOTO. Lor chiar ca le pune mana D. in cap.
Au fost vremuri cand totul era posibil, si vor mai fi. Mari personalitati ale lumii si-au croit astfel destinul. Aristotel Onassis, spre exemplu, a ajuns dintr-un simplu baiat de bacanie, condamnat de traditie sa mosteneasca averea tatalui, in mare armator, datorita unei conjunturi mai putin fericite (razboiul din Cipru). Milionarului îi plăcea să repete deseori vorbele tatălui său, Socrate Onassis: “Noi, bărbaţii trebuie să ne construim propriul destin”. Si si-a croit propriul destin. Din pacate, presarat cu lacrimi.

Destinele sunt de multe feluri. Un destin va avea profesorul univesitar care a muncit o viata sa-si cladeasca o cariera, si altul va avea un om care nu a adunat nimic. Pe el nimic nu-l tine legat. Asemeni unei pasari, el poate sa-si croiasca destinul, in aparenta, dupa propriul plac. Dar si cel care decide sa-si “ia zborul”, va trebui sa riste si sa aleaga intre viata si moarte, totul sau nimic. Si inevitabil, tot pe trecut va trebui sa se bazeze, punandu-si in valoare capacitatile fizice sau mentale, depinde cat de sus va vrea sa urce. Ii admir, sincer, pe cei care incearca sa se rupa de destin. Dar cel mai mult ii admir pe cei care reusesc, varsand cat mai putine lacrimi.

Destinul este un etern balans intre reusita si sacrificiu. Ce castigi si ce pierzi. Cat suntem dispusi sa pierdem, depinde numai de noi. Iar daca in ecuatie mai intra si apropiati, cred ca ar trebui sa tinem cont si de acestia. In fond, o parte din noi le apartine, nu ?
Am intalnit oameni care spun senin: "Nu ma intereseaza ! Eu nu am sentimente ! Pentru mine, trecutul nu insemna nimic !". Sa-i cred, sa nu-i cred, .... Smile!

Privim cu uimire la cei care “reusesc” si exclamam: “Cum a reusit asta, ca n-avea nimic inainte !”. Fals ! Daca nu stim, nu insemna ca nu exista. Respectivul a reusit, tocmai pentru ca a avut ceva ce noi n-am stiut. Nu neaparat bani. Uneori informatia este mai valoroasa. Ea iti da siguranta. Te ajuta sa faci pasul cand trebuie. Dar informatia nu vine asa, din senin. Informatia o da cineva care “stie”, si nu o da gratis. Si mai ales, nu o da oricui.
Apropo de destine “spectaculoase”. Cunosc pe cineva, baiat destoinic, care pana acum 15 ani era un simplu inginer intr-un institut. Apoi intr-o zi, primeste un telefon in care i se propune sa preia conducerea unei firme pentru un salariu de 10.000 $ si ceva actiuni. La vremea respectiva, multi au exclamat: “Ce sansa dom’le ! I-a pus D. mana in cap !”. La prima vedere asa era. La o a doua vedere, accesibila doar unora care “stiau”, baiatul respectiv, plimbator de dosare si bagator de seama, era fiul unuia, care la randul lui fusese … Nu va spun mai mult, pentru ca intelegeti si singuri. Cum e cu destinul ? Smile! ... vezi tot

eurovizionu' si maneaua

Sincer, mi-a palcut melodia pustiului norvegian. Are ceva special, deosebit. Un simplu fairytale si o bucurie molipsitoare. Bravo lui !



Am gasit o postare interesanta pe mochemordecai ... care spune aproape totul despre manele, pitzipoance si cocalari. Iar bunul nostru gust, in loc sa se apropie, se departeaza de Europa cu fiecare noua editie a Eurovisionului. Trist !
.....................
EuRO Viziunea 2009

"Campionatul nostru de fotbal geme de jucători străini. Avem antrenori străini, maseori străini şi mai nou şi arbitrii străini. Că ai noştri sunt ocupaţi cu pârnaia. Dar avem “finanţatori” români. Fostul antrenor al naţionalei era un barbugiu celebru şi un dibaci trişor de cazinouri. Dar a reuşit performanţa de a face din noi ciuca bătăilor. Aşa că nu şi-a dat demisia, că nu avea de ce. Doar după ce a primit un purcoi de bani. Şi asta pentru a face loc unui june antrenor. Care are meritul de a avea un tată competent. Avem vedete care dau autografe. Vom avea o echipă campioană şi focuri de artificii. Şi Champions League, unde trebuie să fie cineva şi pe ultimul loc.

La Eurovisionul de la Moscova ( senzaţional spectacolul realizat de ruşi!) a câştigat un june norvegian. Pariasem pe melodia asta de când o auzisem prima dată. Pentru că avea ceva. Şi a câştigat. De ce a câştigat? Pentru că avea în ea o bucurie aparte, spunea ceva, trăia ceva. Fairytale. O poveste. Noi am trimis o maneluţă zbierată de o fătucă gâtuită cu ştiinţă scuturatului din buric. Ză balkan gărls laic tu parti. Că e de bază. Şi evident a fost o conspiraţie contra României. Jegoşii de europeni ne-au furat, au complotat, s-au votat între ei şi nu au apreciat mesajul adânc trimis de fătuca noastră. Când Monica Anghel, Nicola, Luminiţa Anghel sau Trăistariu ieşeau pe locuri fruntaşe tot pe cumetrii se vota. Nu ne-a mai deranjat. Sunt nenorociţi ăia.

Am ascultat tot felul de comentarii. Că de puştiul din Norvegia nu a auzit nimeni. Dar de a noastră câţi dintre noi auziseră? Că piciul nu avea voce. Că şi că. Dar avea un cântec. Nu extraordinar, dar care spunea ceva. Fairytale. Şi era cântat cu inimă, strigat aproape, respirând bucurie. Noi? Noi cu maneluţă zbierând despre fetele care se dixtrează dând din buric.

Sigur că în continuare ăia s-au votat încrucişat. Dar victoria norvegianului e meritată. Aşa cum meritate au fost rezultatele Nicolăi, lui Trăistariu sau Luminiţei Anghel. Acum a venit rândul generaţiei Pro să arate ce poate. Şi a arătat, aşezându-ne la coada listei. Sigur, putem analiza de unde am primit voturile, putem calcula cum stăm cu micile coterii şi ne putem intreba de ce doar pe unde sunt români fugiţi de aici am reuşit să mai strângem şi noi niscaiva puncte. Dar e neimportant. Majoritatea opiniilor curge într-o singură direcţie: ce bună a fost fătuca şi ce nenorociţi ăia ca n-au votat-o. Unii chiar cred că piesa şi cântarea cu pricina a fost izbutită. Mulţi. Şi asta spune multe despre halul în care a ajuns la noi gustul public. Alţii au doar răbufniri de patriotism aiurea şi văd enorme conspiraţii împotriva marilor noastre realizări.

Cel mai greu e să admitem că ne-am făcut de rahat. Pentru că am trimis o melodie de rahat cu o prezentare aidoma. E mult mai uşor să dăm vina pe ticăloşia străinilor. Care există şi ea, nu e de contestat. Aşa cum am făcut mereu: marile puteri ne-au ţinut în subdezvoltare şi sărăcie, nu domnii noştri care promiteau bir ţeapăn pe spinarea ţării contra una tură cu tronuleţul. Că erau ei turci, ruşi sau nepoţi de unchi… licuricii au fost mereu de vină pentru temenelele noastre şi nu spinarea noastră cu şira moale.

Nu e nicio tragedie că am ieşit la coada listei. Şi nicio dramă că nu ne calificăm la Cupa Mondială. Necazul e că nu realizăm că pentru asta mai ales nouă am avea a ne reproşa. Şi mai ales că de secole poporul ăsta se încăpăţânează să nu înveţe absolut nimic din propriile prostii.
"
Comentariile le puteti trimite autorului mochemordecai. :) ... vezi tot

va mai aduceti aminte de Carl Sagan ?

Carl Edward Sagan (9 noiembrie 1934 – 20 decembrie 1996), cunoscut astronom şi astrobiolog american, şi-a adus o mare contribuţie la promovarea şi popularizarea ştiinţei. A fost pionier al exobiologiei şi fondator al programului de căutare a inteligenţei artificiale (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărţilor sale cu temă ştiinţifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: A Personal Voyage, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu serialul a fost scoasă şi o carte cu acelaşi nume. Sagan a scris şi romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actriţa Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărţi, şi a publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi articole.

Candva, pe vremea cand traiam in epoca intunericului, un serial ne-a luminat mintea si ne-a facut sa calatorim mai departe decat vom ajunge vreodata. Un serial realizat de un OM, care si-a dedicat viata patrunderii dincolo de frontierele cunoasterii. Se numea dr. Carl Sagan. In memoria lui si amintirea vremurilor de atunci, va invit sa revedeti dupa aproape 30 de ani " The Personal Voyage - COSMOS: The Shores of the Cosmic Ocean".



& CONTACT

... vezi tot

minciuna e adevarul ornat cu frisca

Am citit ieri despre minciuna pe un blog al unei colege de "suferinta", si uite-asa, mi s-a infiripat un eseu.
Cred ca minciuna, altaturi de iubire, a fost cel mai dezbatut fenomen de-alungul istoriei. Si niciodata elucidat pe de-a-ntregul, pentru ca firul ce leaga adevarul de minciuna este gros si greu de rupt. O simpla minciuna a declasat explozii, de la cele creeatoare, la cele nucleare. A servit drept muza poetilor, cauza razboaielor si asasinatelor si, pana, la urma a ramas ingropata in arhive.
Pe vremuri, cand onoarea si codurile etice insemnau mult, minciuna exprimata prin cuvant devenea motiv de duel si cel mai rau, de retragradare sociala. Pentru unii a fost un motiv suficient, altii in schimb, au vazut prilej de uneltiri si castig.

Se pare ca dorinta, nevoia, a fost si este atat de puternica, incat unii nu se pot abtine sa nu apeleze la minciuna. De ce o fac ? Minciuna este foarte rar elaborata, premeditata. Aceasta abordare se practica doar in strategiile configurate in spatele usilor inchise. Pentru omul de rand, obisnuit, minciuna este o gaselnita de moment. Pur si simplu in momentul in care se simte “incoltit”, adica pus in situatii fara iesire imediata, apeleaza la minciuna. In mintea lui isi zice: “Hai sa trag o minciuna si sa scap. Pe urma vad eu cum o scot la capat !”.
Unii oameni au obiceiul de a imparti minciunile in mici si mari. Oricat de mare ar fi, minciuna tot minciuna ramane.
Minciuna se cantareste nu dupa cuvant, ci dupa consecinte. De ce ? Daca ma duc in mijlocul padurii si urlu cat pot: “Sunt un bou !” si nu ma aude nimeni, am strigat degeaba. Daca insa ma urc la balconul din piata Constitutiei si urlu cat ma tin bosogii in fata a 10.000 de suflete: “Eu sunt cel mai destept”, atunci chiar ca e gogonata rau.:)

Se spune ca minciuna e adevarul ornat cu frisca.

Multi fac o greseala: confunda minciuna cu promisunea. Au obiceiul acesta, pentru ca pica in conjunturi nefavorabile si exclama: “Mi-a promis ca-mi da ! M-a inselat ! M-a mintit !” etc. Acestea nu sunt minciuni, ci razgandeli. Cei care le spun nu prea gandesc pe termen lung si le rostesc cu usurinta. Sau induc subliminal un fals adevar. Si atunci cand dau de greu, se eschiveaza sau se face ca uita, stiind ca nu-si poat onora promisiunea.

Minciuna se bazeaza pe ce exista, nu pe ce va fi. Este o diferenta temporala: minciuna se refera la prezent, promisiunea la viitor. Minciuna depinde de constiinta celui care face o afirmatie. El stie ca NU si spune ca DA.
Daca cineva promite ca da din cele 100 de gaini pe care le are in curte, si nu are gainile, atunci spunem ca a mintit cu buna stiinta.
Nesabiutul in schimb, se gandeste in felul urmator: “Acum am o gaina care face oua. Peste trei saptamani din 100 oua vor iesi 100 gaini.”. El nu tine cont ca s-a anuntat vreme racoroasa, sau gripa aviara. El promite pielea iepurelui nenascut din padurea ce va rasari la primavara. Nesabuitul e sincer, constient, cand face o promisiune, si nu o poate onora din prostie. Dar mai prost e cel ce crede in vorbele lui.
Apreciez mai mult mincinosul decat nesabuitul. Pe mincinos te mai poti baza, adica mai poti recupera ceva de la el, de la nesabuit, niciodata !

In tara mincinosilor adevarul e luat drept fraier.

Ce-ati zice daca ati vedea un mincinos strigand unui alt mincios: “Mincinosule !”. Interesant e un fapt - constient de gestul lor esti doar tu, care stai si te uiti la ei.
Nu stiu daca ati studiat in facultate despre sisteme de referinta. In Univers sunt o infinitate. Aici e problema cu mincinosii. Ei se raporteaza la sistemul lor de referinta, iar cei care spun adevarul, la un alt sistem.
Atentie, mincinosii stiu care este adevarul si il ascund.
Cand fac paralela cu sistemele de referinta ma refer la moralitate. Mincinosii considera normal, moral, sa minta. Acesta este sistemul lor normal de referinta.
Cei care spun adevarul au un alt sistem moral de referinta.
Prin urmare, degeaba unul care spune adevarul ii striga unui mincinos: “Minti !”. Cel din urma se va uita la el ciudat : “Din ce sistem de referinta a picat si asta ?”. :)
Uneori e bine ca inainte de a atrage atentia cuiva, sa ne asiguram mai intai ca acesta si pricepe ce-i spunem, sau se gaseste in acelasi sistem de referinta cu noi.

Spuneam mai devreme de consecinte.
Minciuna fara consecinte este nevinovata. Cei ce mint, de multe ori nu prea apreciaza consecintele minciunii. Se gandesc ca atunci cand se va produce efectul, ei vor fi departe. Ei bine, uneori nu se intampla asa. Minciuna are picioare scurte. Mincinosul nu este constient de gestul sau; nici macar ca minciuna ii poate face lui rau.
Una e daca minti pe cineva pe care nu-l vei mai vedea niciodata, si alta daca il minti pe cel apropiat.
Stiu o poveste cu badea Gheorghe, care l-a mintit pe badea Ion ca vin lupii la stana, dar n-au venit. Cand au venit lupii cu adevarat, n-a mai venit badea Ion.

Minciuna doare aproape intotdeauna. Mai intai il doare pe destinatar, iar pe termen lung pe expeditor.
Minciuna este ca un joc de domino. Mai intai cade o piesa, pe urma cad o suta. E un bumerang.

Minciuna se mosteneste, adevarul se invata.

Am tot facut referire in postarile mele anterioare la scurtaturi, fructe usor de cules etc. Minciuna este una din acestea. E usor sa minti. Efortul e minim.
Omul cand se naste cauta scurtaturi. Priviti un copil si veti intelege. Este in firea lui sa incerce sa obtina ceva cu putin efort. Si de ce nu, cu o minciuna. Cei care scapa nepedepsiti, ajung cu timpul mincinosi profesionisti. Ceilalti, invata adevarul. Si odata ce ai invatat sa spui adevarul, cu greu te mai poti dezobisnui.

Adevarul cladeste caractere puternice.

Daca privim in urma noastra, observam ca totul se leaga. Nimic cu e intamplator. Intreaga noastra existenta e un fir de ata pe care il tragem dupa noi, dar si el ne trage, ne tine legati de trecut. Acesta este destinul. Dar despre asta voi vorbi cu alta ocazie.
Vreau doar sa spun ca cei care s-au obisnuit sa spuna adevarul, cu greu mai pot minti. Ei se tradeaza usor.

Am cunoscut si mincinosi profesionisti. E vorba de o familie. Nu numai ca minteau individual, dar isi coordonau minciunile telepatic la nivel colectiv. Smile! Serios, nu glumesc ! La un moment dat mi s-a intamplat sa stau de vorba cu unul din ei si sa-mi spuna o minciuna de moment. Apoi a intrat nevasta-sa, s-a asezat langa el si au inceput concertul. Cred ca aveau semnele lor, altfel nu-mi pot explica cum reuseau sa se sincronizeze. Va marturisesc ca am ajuns sa-i stimez doar pentru asta. Imi plac profesionistii.:)

Un alt gen de profesionist este cel care nu minte, dar nici adevarul nu-l spune. Iti da de inteles ca ... Am intalnit si asemenea oameni. Sunt formidabili ! Nu le poti reprosa nimic, pentru ca dac-o faci, iti spun: "Am spus eu asa ceva ? Ai inteles gresit !". Gresit, negresit, sacii tot in caruta lor sunt. Si culmea, tu i-ai urcat acolo. ... Daca pe ceilalti ii stimez, pe-astia ii ador.:)

Cel mai dureros e cand minti un om bolnav. Sunt boli incurabile unde nu poti spune adevarul, oricat de simplu ar fi la prima vedere. Cu siguranta veti spune: “Minciuna tot minciuna e !”. Asa e, nu contest, insa nu e o minciuna simpla. In toate celelalte minciuni, greul il plasezi pe umerii celuilalt; minciuna te salveaza, cum spuneam, pana ajungi departe.
Aici e altceva. Greutatea minciunii o preiei tu pe umerii tai, cu toate consecintele. Preiei din suferinta celuilalt si devii responsabil. Se inverseaza rolurile: minciuna devine o povara grea, pe care ti-o asumi, uneori pana la capat. ... vezi tot

fructele fericirii

Candva, un reporter l-a intrebat pe Dalai Lama, care crede ca este cel mai mare rau din lume ? Raspunsul a fost simplu: TEAMA ! Si apoi a explicat ca raul nu este in afara noastra, cum avem tendinta majoritatea sa credem, ci inlauntrul nostru. Este teama de a nu avea, de a pierde, de boala, de foame, de dusman, de razboi, de tunet, de orice e in jurul nostru si simtim ca ne ameninta.
Se pare ca Marele Intelept a observat ca nu evenimentele, lucrurile, din jurul nostru ne afecteaza, ci noi ne lasam afectati de ele. Nefericirea si teama apar atunci cand ne dorim ceva sau totul. Sigur, veti spune ca sunt lucruri fara de care nu poti trai. Oare asa sa fie ? Atunci va intreb: cine stabileste care sunt acele lucruri si importanta lor ?
Cea mai cuprinzatoare, este teama de a nu avea sau de a pierde ceva. Cred ca este in firea omului sa vrea mai mult, si mai mult, neincetat. Bani, putere, dragostea perfecta, fotomodelul cu mintea lui Einstein, toate sunt dorinte. Cu cat are mai mult, vrea si mai mult. Mai mult decat poate duce chiar.

Sa ne imaginam ca viata este un drum, iar pe marginea lui sunt pomi incarcati cu fructe. Cele mai multe sunt fructele cunoasterii. Cele mai atragatoare sunt fructele iubirii si ale banului. Mai imaginati-va ca nu aveti decat un cos micut, in care va trebui sa puneti fructele culese. Cosul cu pricina este OMUL. Exista intotdeauna o diferenta imensa intre “ce vrem” si “ce putem”. Vrerea ne face sa credem ca putem aduna toate fructele, puterea in schimb, ne dovedeste ca nu putem lua cu noi decat exact trei fructe. Atat putem duce. Pe drumul vietii, din pacate, va trebui sa alegem ce fructe punem in cos. Cand vom reusi ca in cos sa punem cunoasterea, iubirea si banul, adica cate putin din fiecare, se cheama ca am devenit intelepti.

Intre toate fructele mai este unul, rar si foarte valoros. De multe ori este ignorat de marea masa de culegatori, pentru ca nu iese in evidenta. Se numeste fructul fericirii. Nu are un gust deosebit, insa iti da o stare de euforie interesanta. Si cel mai important, dupa ce iti trece, te vindeca de miopie. Adica te face sa apreciezi cat poti duce. Fericiti sunt cei care dau peste asemenea nestemate ale firii. ... vezi tot

locuri vechi care nu mai intereseaza pe nimeni

Ati incecat vreodata sa patrundeti tainele mormintelor ? Ma refer la mormintele neamului.

Aproape ca nu exista loc nepatat de sange sau unde sa nu fie ingropate oseminte, fie ca e la margine de codru, in camp de grau, ori in margine de cetate. Oriunde cauti cu ochii dai peste urme aproape sterse ale celor care au murit acolo.

Mi-amintesc un obicei din batrani. In clipa in care iti cauti loc de tabara, casa sau pentru orice asezamant din lemn si piatra, e bine sa verifci mai intai, sa nu deranjezi sufletele mortilor. Adica sa ceri voie. Faci slujba de invoire, iti ceri iertare, si numai atunci bati temelie. Uneori dai peste locuri unde nu ti se da voie sa construiesti. Si daca o faci, vezi cum ti se naruie totul, ori ai vedenii din lumea de dincolo. Si pace nu vei avea niciodata, nici tu, nici neamul tau. Asa e datina pe la noi, venita din mosi stramosi si se cuvine sa tinem sema de ea, macar din respect, daca nu din grija.

Poate pentru multi din cei care citesc, cuvintele mele nu au insemnatate. Nu e vina lor ca n-au cunoscut vreodata asemenea locuri sau fapte. Sau daca li s-au aratat, s-au aplecat asupra altor lucruri, mai marunte. Eu am avut ocazia sa vad, sa cunosc si sa simt. Din frageda tinerete am descoperit, si apoi am invatat sa respect mormintele strabunilor, sa privesc cautator si sa incerc sa inteleg taina lor. Am umblat pe campuri, iar privirea mi s-a lovit de movile cu troite sterse de vant si ploaie. Palmele au atins piatra, ochii au incercat sa desluseasca intelesuri batute in litere vechi. I-am inchis si am auzit vuiet de razboi si zanganit de arme. Nu de putine ori m-au trecut fiori si m-am retras incet cu teama, lasand vantul sa astearna din nou linistea. Apoi am zambit, fericit ca apartin acelor locuri vechi, ca poate cineva demult, un mos de-al meu e ingropat acolo fara ca eu sa stiu. Si daca el n-ar fi fost, eu n-as fi existat.

Un asemena loc, drag mie, este monumentul de la Selimbar (vezi foto). Nu atat prin insemnatatea istorica, ci pentru faptul ca pasii mei de copil au trecut des pe-acolo. Acesta se afla amplasat in mijlocul campiei unde, pe la 1600 s-a dat celebra batalie intre ostile lui Mihai si cele ale lui Sigismund, iesite in intampinarea romanilor dupa trecerea defileului Oltului. Mortii au fost ingropati sub un imens tumul (gramada de pamant), iar in varf a fost batuta o troita din lemn spre pomenire. Pe vremuri troita se inalta departe, azi se afla la o suta de metri de drumul national, ignorata de siragul de masini ce alearga grabite spre Valea Oltului.

Mai spre vale se afla un alt monument, dedicat ostasilor romani cazuti in 1916, in timpul scurtei ofensive impotriva trupelor germane. Cand eram mic, mergeam cu scoala sa ingrijim monumentul. Acum e in paragina.

Dar astea-s lucruri vechi, pe care azi putini le mai inteleg, grija lor fiind sa traiasca ziua de maine si atat.
Am sa va rog ceva. Pe unde va vor purta pasii, incercati sa opriti pentru o clipa si sa contemplati monumentele bunilor nostri.
Inchideti ochii si ganditi-va ca ati fi putut sa fiti in locul lor. Ca au fost tineri ca voi, ca au avut visuri si iubiri si apoi au murit fara sa apuce sa se bucure. Ganditi-va ca oricand este posibil, si ca istoria nu intreaba niciodata.
De sunt in margine de campie, rupeti o floare rosie sau alba si asezati-o pe piatra. Inchinati-le gandul si puteti pleca cu sufletul impacat.

Glorie lor !



. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

" Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos."

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de pe uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! "

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Priviti un moldovean coborat parca din letopiseti ...



Am descoperit ceva interesant: Enciclopedia Romaniei
Introduceti la cautare anul 1916 spre ex. ... vezi tot

9 mai 1877

Romania are doua doua zile memorabile: Ziua Independentei de la 9 Mai 1877 si Ziua Unirii de la 1 Dec. 1918.
în Sesiunea Extraordinară a Adunării Deputaţilor din 9 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, a declarat ruperea oricăror legături cu Poarta Otomană şi a proclamat independenţa de stat a Romaniei. A doua zi, la 10 Mai, declaratia Parlamentului a fost semnata si de catre Carol I.

Popor roman, priveste si adu-ti aminte ! Ascunde-ti pentru o clipa ignoranta si gandeste-te cati fii ai tai si-au dat viata. Pentru ce ? Nu stiu, gandeste-te si la asta ! Si daca n-ai reusit sa gasesti raspunsul, nu-i nimic, cinsteste-le doar memoria. Atat !

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace ! ... vezi tot

casuta piticilor

O casa ecologica












Ce ziceti de idee ? ... vezi tot

omul pe care nu dai doi bani

Cunoastem oameni si avem impresia ca ni se potrivesc, fara sa tinem cont ca potrivirea nu e la fel cu probatul unei perchi de pantofi. Apoi, dupa o vreme, ne aratam indignati ca celalalt nu apreciaza ce apreciem noi, nu se comporta ca noi sau, dupa ce merge alaturi de noi, brusc, se hotaraste sa plece. Si atunci exclamam: cum e posibil sa ... ?. Ei bine, este ! Intre doi oameni nu exista potrivire totala; as spune chiar ca exista o imensa nepotrivire. Aparentele sunt aproape intotdeauna inselatoare, pentru ca facem greseala sa-l apreciem pe celalalt luand ca sablon felul nostru de a fi. Exista desigur si exceptii, cand este vorba de acea "chimie", atractie pe care o simtim fata de cineva. Aceste exceptii tin mai mult de hormoni, decat de mental si de un oarecare subiectivism, specific varstelor fragede. Cand mai evoluam si ne imbogatim cunostintele despre oameni, alegem mai greu.

Atractia pentru semeni si nu numai, tine de un pattern personal. Pattern asupra caruia "lucram" toata viata, fara sa-l incheiem vreodata. Mai mult decat atat, ni se intampla sa reconsideram multe din valorile pe care in trecut le-am crezut infailibile, si mai descoperim ca binele si frumosul nostru nu este binele si frumosul tuturor. Viata continua sa ne uimeasca in fiecare zi.

Omul este o fiinta complexa si, de foarte multe ori, aparentele sunt inselatoare. Omul urat poate fi mai destept, mai inteligent sau mai bun. De ce ? Pentru simplul fapt ca in timp ce omului frumos i s-a asternut totul pe tava, cel urat a invatat sa munceasca. Omul, cand se naste, pleaca pe un drum presarat cu invatatura. Step by step ! La inceput sunt lucruri simple: sa nu scoti limba, sa nu dai drumul la aragaz, sa nu treci strada, sa imparti jucariile si bomboana cu ceilalti, apoi creste si ajunge la scoala. Aici se formeaza ierarhiile, urmand patternul de pe prima pagina a revistelor, un patern preponderent vizual. "Cei frumosi" invata sa speculeze avantajul oferit de aspectul exterior. Cei "urati", sunt nevoiti sa se multumeasca cu locul doi, sau sa invete sa "obtina" prin alte mijloace, adica dezvoltandu-si ratiunea si inteligenta. Si mai invata ceva extrem de important: cat de dureros e sa fii pe locul doi, doar pentru ca Dumnezeu ti-a dat mai putin. Frumusetea, in ochii oamenilor, nu se rezuma doar la a fi: inalt, blond si cu ochi albastrii, ci cuprinde tot ce insemna aspect exterior: haine, masini, bijuterii, palate si alte lucruri care epateaza. Lucruri pe care nu le-au obtinut prin truda mintii, ci prin bunavointa naturii sau a parintilor.

Am enuntat mai demult un aforism: Frumusetea se naste din noroi, iar bunatatea din suferinta. Asemeni lutului plamadit de mana olarului, frumusetea si bunatatea se invata si calesc in esecuri. Nu ma refer la acea frumusete anatomica si bunatate narcisista. E vorba de cea interioara, care de multe ori suplineste pe cele lasata de Dumenzeu. Sunt convins ca stiti despre ce vorbesc; multi aveti langa voi prieteni, apropiati, pe care ii iubiti pentru ca "sunt" si mai putin pentru ca "au".

Nu stiu daca mai tineti minte o vorba din popor: "Omul pe care nu dai doi bani, este cel mai valoros !". Din pacate, sunt multi care prefera sa dea mai multi bani pe cineva.
Pardon, cine sunt eu sa stabilesc valori ? In afara de cele universale, fiecare crede ce vrea. E loc pe Pamant pentru toti.:)

Am spus mai devreme ca din momentul in care ne nastem, sau chiar de mai devreme, fiecare pornim pe propriul drum, presarat cu invatatura. Tot ce e in jurul nostru isi lasa amprenta asupra modului de gandire, de apreciere a eticului si esteticului si in final, de decizie. Am sa incerc o parabola. De-alungul drumui principal sunt, din loc in loc, mici poteci cu indicatorul "scurtatura". Extrem de tentante, desigur ! E ca in comediile acelea, in care la un concurs de maraton, unii se desprind de coloana si o apuca pe scurtaturi, apoi apar bine merci mai tarziu, aproape de finish, fresh, alaturi de ceilalti, care termina cursa epuizati. Asa e si in viata. Ei bine, adevaratii campioni sunt cei care au alergat toata cursa.
Nu ma pot abtine sa nu fac o asemanare teribila cu ce se intampla in jurul nostru, azi. In ultimii douazeci de ani, sunt o gramada care au apucat-o pe scurtaturi si care apoi au castigat cursa. Am o veste proasta pentru acestia: mai urmeaza o cursa, de data asta, fara scurtaturi. Smile!

Toti gresim, e in firea noastra sa alegem drumul mai usor. Unii sunt favorizati de natura, si au intaietate ... la scurtaturi bineinteles. Ceilalti, mai putin dotati, raman la coada. Cu lacrimi in ochi exclama: "Nu e drept !". Cei care ajung primii, rad de fraieri, insa nu constientizeaza ca drumul e unul, nici mai greu, nici mai usor, si trebuie parcurs tot, sau macar in mare parte. Iar scurtaturile nu sunt decat aparente, pe care le constientizeaza abia atunci cand se lovesc de probleme banale.

Prin urmare, ajungem in viata sa ne intalnim cu oameni, despre care credem ca ne seamana, si in realitate, sa nu fie asa. Nu ne seamana, pentru ca atunci cand ii intalnim, fiecare venim din trecut cu un bagaj de cunostinte, experiente. Nu conteaza cat de subiectivi suntem. In general subiectivitatea tine de raportarea la un nivel valoric superior. Acum ne privim unul pe celalalt cu ochii mintii. Cand se intampla sa avem pareri asemanatoare, suntem multumiti. Alteori, nu. Si parerile tin tot de experienta fiecaruia.
Ganditi-va ca, uneori, desi doi oameni au aceeasi varsta, este posibil ca unul sa fie in urma celuilalt. Adica sa nu fi ajuns, trecut prin experienta prin care unul din ei a trecut, si din care a invatat ceva. Uneori e chestie de ani, zile sau ceasuri. Va dau un exemplu: unul care nu a pierdut niciun parinte, nu-l poate intelege pe cel caruia i s-a intamplat asta, oricata compasiune ar manifesta. Si exemple sunt destule. Aparentele doar sunt inselatoare.

Omul pe care nu dai doi bani, este cel mai valoros !

Am sa va spun o poveste, care m-a afectat mult cu ani in urma. Pe vremea cand eram mic, prost si lucram intr-o fabrica, am avut ocazia sa cunosc un om. Lucram intr un colectiv bun, de oameni valorosi profesional, pe care ii respectam. Pe vremea aia ocupam functia de muncitor bun la toate, iar seara mergeam al facultate.
Intr-o zi, pe usa atelierului intra un om. La prima vedere, am crezut ca e unul din aceia care imping tomberonu' prin fabrica. Nu epata prin nimic. Se cunostea bine cu colegii mei, i-a salutat si s-a asezat langa seful nostru. Se pare ca erau prieteni vechi. Am uitat sa va zic, inainte de a ajunge in atelier, unul din colegi l-a vazut pe geam si a exclamat: "Iar vine si asta ! Ce p... mea mai vrea ?". Am ramas putin surprins de atitudiea lui zeflemitoare si nu l-am inteles pe moment. In fine, omul s-a asezat langa sef si au inceput sa povesteasca de-ale lor. Colegii chicoteau pe ascus in bataie de joc. Se pare ca stiau mai multe decat mine; il cunosteau bine pe respectivul. Mai multe n-am aflat pe moment. Dupa o vreme, omul se scoala si vine spre mine. Cu un glas incet ma roaga sa-i repar un pantof, caruia tocmai i se dezlipise tocul. M-am uitat la el si am zis: "Nicio problema, va ajut cu placere !". De fire sunt saritor. Si omul acela, nu stiu, cand m-am uitat in ochii lui, avea ceva ... I-am reparat tocul, mi-a multumit si a vrut sa-mi dea 25 lei. L-am refuzat categoric. S-a uitat in ochii mei si a inceput sa-mi povesteasca ca se gandea la o inventie cu o gramada de probleme tehnice. M-a intrebat la ce facultate sunt si altele. In mintea mea, nebuloasa totala. Nu stiam de unde sa-l iau, adica nu intelegeam cum un "cersetor" poate sa fie procupat de inginerie. Am povestit putin, mi-a multumit inca o data si mi-a strans mana. Avea o mana uscata, aspra, dar energica. A mai dat mana cu seful si cu alti cativa si a parasit atelierul.
Imediat dupa, colegii mei au izbucnit in ras. M-am dat mai aproape si l-am intrebat pe seful meu cine era personajul. S-a uitat pe sub ochelari si mi-a spus: "Lucica, stii cine e asta ? Il cheama Sharamet. A fost cel mai mare specialist al nostru in aronave." Am ramas masca ! "Sa nu-l vezi cum a ajuns acum, ca saracul a trecut prin multe." Si mi-a povestit... Omul cu pricina fusese cel mai bun specialist roman in motoare de avion. Cu ani in urma, lucrase la un intitut invecinat INCREST. Fusese cel care semnase la Londra contratul cu primul avion romanesc al anilor '80, BAC C11. Si cand viata era frumoasa, a primit o "palma" de la unul din apropiatii lui. La un moment dat, facuse un proiect de imbunatatire a perfomantelor motorului de avion, si cum era pe vremea aceea, directorul instutului trebuia sa-si puna si el semnatura pe proiect si apoi pe brevetul de inventie. Sharamet a refuzat. Ei bine, acesta a facut ce-a facut si i-a furat proiectul. Atunci Sharamet a innebunit. A fost internat la spitalul 9 multi ani, apoi pensionat pe caz de boala, dupa care s-a retras complet. Doar cei aproiati il mai cunosteau. Si din cand in cand le mai facea cate o vizita si le povestea ce a mai inventat.
Am ramas stupefiat ! Omul acela, "cersetorul", cel pe care la prima vedere nu dadeai doi bani, era de fapt cel mai bun, cel mai ... destept dintre noi.
Atunci am invatat ca omul pe care nu dai doi bani, este cel mai valoros. Cel putin asa il vazusem atunci. Si nu mi-am schimbat parerea.
M-a framatat multi ani aceasta intrebare: cum unii vad ceva, iar altii nu ? Ce ne diferentiaza ?

Pe mine m-a impresionat intamplare precedenta pentru ca in mentalul meu ea se suprapunea peste valorile mele. Tot ce cunoscusem pana atunci, invatasem din carti si experiente, coincidea cu tiparul omului perfect, al profesionistului. Intr-un fel, el reprezenta modelul meu in viata, desigur nu ca aspect. Din frageda pruncie invatasem sa respect munca si s-o recunosc.
Colegii mei nu intelegeau asta. Pentru ei, acel OM, nu era decat Sharamet care vine la cersit. Atat !

Mai am o poveste, cu un fost profesor din facultate, pe care intr-o zi l-am vazut cersind la metrou. Innebunise. Asta cu adevarat e impresionanta !

Si o alta poveste, de data asta biblica.
Se spune ca odata, Dumnezeu s-a schimbat intr-un cersetor batran si zdrentuit, si intr-o seara a poposit int-o asezare de oameni instariti. Si-a spus: "Aici precis voi gasi un adapost si ceva de-ale gurii !". A pasit pe ulita principala si a inceput sa cerseasca o coaja de paine si un loc de innoptat. Spre surprinderea sa, locuitorii l-au luat la goana, iar copiii l-au batut cu pietre si i-au atarnat scaieti de mantia-i prafuita. Intristat de rautatea oamenilor, s-a indreptat spre marginea satului si inainte de a pleca, a mai batut la o poarta, ceva mai darapanata. In prag au aparut o batranica cu fiul ei, care l-au invitat imediat pe batran sa intre in casa lor. Si-au cerut iertare ca nu au prea multe, dar din putinul pe care-l au, il pot ospata cu draga inima. I-au oferit o bucata de paine cu branza si o ceapa, dupa care i-au pregatit intr-un colt loc de dormit. Dupa ce a mancat batranul, s-a sculat de la masa si spre uimirea celor doi, s-a indreptat spre usa. Apoi le-a spus: "Va multumesc pentru gazduire, se vede ca nu sunteti ca ceilalti. Voi pretuiti cu adevarat lucrurile simple si neinsemnate, nu ca ceilalti, care au uitat demult acest lucru. Nu sunt un cersetor, precum ati vazut, Eu sunt Dumnezeu ! Ca rasplata pentru bunatatea voastra, am sa va spun atat: la noapte sa strangeti tot ce aveti de pret si sa parasitit satul. Tineti minte, plecati, dar sa nu cumva sa intoarceti capul, ca veti pieri !". Si batranul s-a facut nevazut.

Ati ghicit cum se numea satul cu pricina, nu ? ... vezi tot