scrisoare

O buna prietena mi-a trimis mai demult o scrisoare despre ... downshifting.

Scrisoarea unui mexican care lucrează la Volvo

În curând se împlinesc 18 ani de când am început să lucrez la Volvo, o întreprindere suedeză. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect ia aici 2 ani pentru a se concretiza, oricât de ingenioasă sau simplă ar fi ideea. Este o regulă.
Procesele de globalizare cauzează în noi (mexicani, brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, australieni, asiatici etc...) o anxietate generalizata în căutarea de rezultate imediate. In consecinţă, stilul nostru rapid nu se încadrează deloc cu termenele întârziate de scadenţă ale suedezilor.
Suedezii dezbat, şi iar dezbat, organizează „n” şedinţe, efectuează evaluări, etc..., ŞI LUCREAZĂ ... după o schemă mult mai încetinită. Ceea ce este uimitor, este că acest stil dă tot timpul rezultate, în timpul lor (al suedezilor), astfel că punând împreună maturitatea necesităţii cu tehnologia potrivită, nu prea înregistrează pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este o ţară de mărimea unui singur stat federal din Mexic;
2) Nu are decât 8 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oraş, Stockolm, abia dacă are 1,5 mil. de locuitori, aşa ca o mică localitate din Mexic;
4) În Suedia îşi au sediul mari întreprinderi cu capital autohton: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Ikea, Nobel Biocare, etc. Pentru a avea o idee de importanţa lor ajunge să menţionez că Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor NASA.

Nimic rău în asta, nu-i aşa? Poate se înşeală suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa menţionez ca nu cunosc un alt popor care să aibă o cultură colectivă ca a suedezilor.

Vă voi povesti o scurtă istorie, doar ca să vă faceţi o idee:
Prima dată când m-am dus în Suedia, în 1990, unul dintre colegii mei suedezi mă aducea la serviciu în fiecare dimineaţă cu maşina lui. Era în septembrie, era frig şi fulguia. Ajungeam foarte repede la întreprindere şi el parca maşina tot timpul foarte departe de intrare. În fiecare dimineaţă veneau cu maşina la serviciu în jur de 2 mii de angajaţi...
În prima zi nu am făcut nici un comentariu, nici în a doua sau în a treia, dar în una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa încredere, l-am întrebat pe colegul meu:
- Aveţi locuri de parcare fixe aici? Am văzut că parcarea este complet goală când ajungem şi totuşi tu parchezi la mare distanţă de intrare....
Iar el mi-a răspuns simplu:
- Nu, dar cei care ajung foarte devreme, au tot timpul sa meargă până la intrare, dar cei care ajung mai târziu, au mai multă nevoie să găsească locuri aproape de intrare, nu crezi?
Imaginaţi-vă ce faţă am făcut. Această întâmplare a fost suficientă ca să-mi schimbe în profunzime mentalitatea.

Mai nou, în Europa există un curent denumit „Slow Food” (Slow Food International Association). Asociaţia internaţională a alimentaţiei cu răbdare, al cărei simbol este melcul, îşi are centrul în Italia. Ceea ce predica mişcarea "Slow Food" este că oamenii trebuie să prepare mâncarea lent, pentru a se bucura de procesul respectiv, apoi să mănânce şi să bea lent, pentru a savura mâncarea împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate.
Ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" şi a tot ceea ce reprezintă el ca stil de viaţă. Surpriza este că, după cum scrie revista Business Week în ultimele sale ediţii europene, mişcarea „Slow Food” serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă numită „Slow Europe”. Totul a pornit de la punerea în discuţie a grabei şi nebuniei generate de globalizare, de dorinţa de bunuri în cantitate mare, opusă celei de a avea calitate, mă refer la calitatea vieţii şi la calitatea umană.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămână), sunt mai productivi decât colegii lor americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au introdus săptămâna de lucru de 28,8 ore, au văzut productivitatea crescând cu un lăudabil 20%. Aceasta atitudine, numită „Slow Attitude”, atrage atenţia până şi americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat şi în serie mare. Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puţin, nici să se obţină calitate şi productivitate mai mici, ci mai multa perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stress.

A practica acest lucru în viaţă, înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunului simţ, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, nedefinit şi anonim. Înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a micilor plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei. INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUŢIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, ŞI TOTUŞI MAI PRODUCTIV, MEDIU ÎN CARE TOŢI OAMENII FAC CU PLĂCERE CEEA CE ŞTIU EI MAI BINE SĂ FACĂ.

E recomandabil sa ne gândim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: „Cu răbdarea treci marea” şi „Graba strică treaba”, să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca întreprinderile din comunitatea, oraşul, statul sau ţara noastră sa înceapă a dezvolta programe serioase de calitate, fără grabă, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde calitatea umană?

In filmul „Parfum de femeie” există o scenă de neuitat. Orbul, interpretat de Al. Pacino, invită o fată la dans. Tânăra îi spune:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi dintr-o clipă în alta.
La care orbul îi răspunde:
- Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă!
Şi o duce pe ringul de dans. După unii cel mai bun moment al acestui film e acest tangou care durează 2 - 3 minute.

Mulţi trăiesc alergând după timp şi îl ajung doar când mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostradă pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Alţii sunt prea nerăbdători să trăiască în viitor, şi uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.

Toţi avem pe această planetă acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa stă în utilizarea acestor ore de către fiecare din noi. Trebuie sa învăţam să profităm de fiecare moment, pentru că, după cum zicea John Lennon: „Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce noi planificăm viitorul”.