Am gasit pe ADEVARUL .RO un articol interesant pentru cei care nu fac SEX Smile!:
"Viaţa sexuală activă îmbunătăţeşte considerabil atât sănătatea fizică, cât şi pe cea psihică. Iar studiile confirmă acest lucru, demonstrând că activitatea sexuală te ajută să trăieşti o viaţă mai lungă şi mai fericită.
1 Mai puţin stres şi un somn mai odihnitor
Persoanele cu o viaţă sexuală activă au tensiunea arterială mai scăzută şi un nivel mai redus de stres, arată un studiu realizat în Scoţia. Sunt studii care demonstrează că cei cu o viaţă sexuală activă sunt mai calmi şi mai mulţumiţi de ei înşişi. După orgasm, corpul şi mintea sunt mai relaxate, iar grijile de zi cu zi sunt date uitării. De asemenea, somnul este mai odihnitor, iar a doua zi te vei simţi mai plin de viaţă.
2 Antidot pentru durerile de cap
Unul dintre beneficiile sexului este şi faptul că acţionează ca un analgezic. Oxitocina, hormonul afectivităţii, este secretată de organism în timpul sexului, facilitând orgasmul şi eliberarea endorfinelor, care acţionează similar morfinei. Studiile arată că un nivel crescut de oxitocină ajută la calmarea durerilor.
3 Creşte imunitatea
O viaţă sexuală sănătoasă scade riscul de îmbolnăvire. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Wilkes, SUA, dacă faci sex de două ori pe săptămână, creşte nivelul de anticorpi imunoglobulina A (IgA), ceea ce te fereşte de viroze respiratorii şi de infecţii.
4 Scade riscul bolilor de inimă
În urma unui studiu recent, cercetătorii britanici au demonstrat că cei care fac sex cel puţin de două ori pe săptămână au un risc cu 50 la sută mai scăzut de a face atac de cord decât cei care fac sex o dată pe lună sau mai puţin.
5 Te menţine în formă
Unul dintre beneficiile sexului este că te ajută să te menţii în formă. Cercetările au arătat că în timpul unei partide de sex de 30 de minute se ard circa 150 de calorii.
6 Reduce riscul de cancer de prostată
Conform cercetătorilor australieni, ejaculările frecvente, mai ales în jurul vârstei de 20 de ani, scad riscul de cancer de prostată. Aceştia au observat că tinerii care fac sex de cel puţin cinci ori pe săptămână prezintă un risc cu o treime mai scăzut de a face boala. Alte studii arată că riscul scade şi în cazul bărbaţilor de vârstă mai înaintată, dacă au peste 21 de ejaculări lunar.
7 Îţi tonifică muşchii pelvieni
Exerciţiile pentru întărirea muşchilor pelvieni, cum sunt exerciţiile Kegel, te ajută să simţi mai multă plăcere în timpul actului sexual, dar scad şi riscul de a suferi de incontinenţă urinară. Un exerciţiu Kegel de bază este să-ţi încordezi muşchii pelvieni ca şi cum ai vrea să întrerupi urinarea. Numără până la trei, iar apoi relaxează.
Sexul, fântână a tinereţii
Numeroase studii arată că în timpul orgasmului se eliberează un hormon, denumit DHEA, care creşte imunitatea, îmbunătăţeşte activitatea cognitivă, menţine sănătatea pielii şi a inimii şi are efect antidepresiv. Astfel, o viaţă sexuală activă te poate ajuta să ai o viaţă mai lungă.
Cele mai importante beneficii ale sexului sunt creşterea imunităţii organismului, îmbunătăţirea sistemului cardiovascular, reglarea tensiunii arteriale, secreţia ridicată de endorfine şi enkefaline (serotonină şi dopamină), care ajută la menţinerea unei stări psihice echilibrate, fiind şi un tonic general excelent.
Evident, pentru a vă bucura de beneficiile sexului, trebuie să ţineţi cont şi de problemele medicale existente. De exemplu, persoanele cu afecţiuni cardiace nu trebuie să „facă abuz” sau să folosească medicaţie vasodilatatoare de tipul Cialis sau Viagra fără acordul medicului.
O persoană cu o viaţă sexuală activă şi mulţumitoare beneficiază de numeroase avantaje. Ea are o stare de echilibru interior, de bucurie şi de împlinire, care creşte mult toleranţa la mediu, scade agresivitatea şi îmbunătăţeşte comunicarea cu cei din jur.
Totodată, aceasta are o stimă crescută de sine, căci primeşte astfel confirmarea faptului că este plăcută, dorită şi iubită. Un alt avantaj este şi o mai mare deschidere către ceilalţi, către a-i vedea, înţelege şi a-i ajuta în rezolvarea problemelor."
28 de ani
-
Je suis madame Rouillard. Azi se implinesc 28 de ani de cand ne-am
casatorit.La 18 ani, m-am indragostit de Philippe. De fapt, ca sa respectam
ordinea is...
Acum o lună
2 comentarii:
Pe bune...chiar nu exista comentarii????????????????Dupa un an si mai bine!!!C'mooon!
Le-a fost rusine ... :)
Trimiteți un comentariu