sâmbătă, 26 septembrie 2009

iubirea vazuta de un psihoterapeut


Motivat de controversa legata de postarea anterioara despre iubire, aprins dezbatuta, atat aici, cat si pe duelul mintilor, am cerut parerea Anielei Minu - Psiholog clinician - Psihoterapeut.
Ii multumesc mult pentru efortul de a-si pune gandurile intr-un reusit eseu despre iubire:

Despre Iubire...

As vrea sa incep spunand ca despre iubire ar fi de dorit sa se vorbeasca mai putin si sa se traiasca mai mult si mai intens...si totusi nu putem trai daca nu incercam sa dam sens, sa explicam si sa intelegem, uneori neintelesul. Cu atat mai fascinant cu cat, ne loveste uneori cand ne asteptam mai putin, vine din partea cuiva la care poate nu ne-am fi gandit vreodata si ne da viata peste cap cu fluturasi in stomac la inceput si daca se sfarseste, cu un gol greu de digerat. Vorbesc despre iubire, cea care uneori pare sa nu aiba sens si totusi ea da sens vietilor noastre, ne scapa de ratacire si ne rataceste de noi, de ceilalti aruncandu-ne uneori pe culmi si extreme de extaz si nebunie.

Pentru iubire s-au sacrificat vieti, in numele ei s-au nascut capodopere, ea misca universul si totusi misterul ei ramane o experienta de patruns de fiecare in intimitatea tacuta a propriilor inimi, suflete, minti...

Iubirea e forta vindecatoare, sansa de a transcede, de a ne elibera, de a trai alaturi de ceilalti, singura care ne poate salva de la pieire, ne poate transforma pe noi, lumea...e forta care ne tine aproape si ne faciliteaza parcurgerea drumului prin viata.

Interesant e ca desi iubirea e darul cel mai pretios primit de la Dumnezeu. Dumnezeu insusi e iubire si din iubire ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui; in numele iubirii s-au dus razboaie, s-au comis crime, sinucideri, se traiesc depresii, se ruineaza vieti, asa incat nu poti sa nu te intrebi, care e treaba cu iubirea?

Nevoia tuturor de a o defini vine poate si din confuzia care se creeaza in mintea noastra atunci cand vrem sa ne explicam de ce in prezenta unei anume persoane ne „topim”, de ce nu ne mai putem lua gandul de la ea zile si nopti, de ce suntem dispusi sa sacrificam multe doar pt a simti din nou acel fior. La inceput nu stim cum sa ne explicam trairile si in naivitatea noastra putem crede ca suntem bolnavi, corpul ne-a luat-o razna, mintea nu ne mai apartine, poate suferim de vreo tulburare, o fi anxietate sau innebunesc..? Explicatia celor mai intelepti ne ajuta sa lipim prima eticheta pe un nou capitol al vietii noastre..e iubirea!..de acum descoperim ca nimic nu va mai fi la fel..ii prindem gustul si ca de un drog, devenim dependenti...vrem doze mai mari si mai puternice, ne pierdem in cautari variate si ne impingem limitele testandu-ne capacitatea de a simti, de a trai..asa ne construim pe noi adaugand file noi personalitatii pe care o scriem cu experientele prin care trecem si din care stoarcem lacrimi si exaltare.

Personal cred ca iubirea e un paradox, e una singura in fond si totusi e exprimata in multe feluri. Ne iubim pe noi, pe ceilalti, viata incercand sa pastram un echilibru de intensitati pt a ramane sanatosi. Nici chiar in cazul iubirii excesele nu sunt de dorit. In excesul iubirii descoperim de fapt o lipsa de iubire, poate mai degraba o nevoie egoista neimplinita. Nu cred ca iubirea e o justificare pt nimic din ce raneste. Cred in iubirea care il elibereaza pe celalalt si nu il leaga in lanturi. Daca e reciproca, sta de buna-voie. Nu cred ca cineva poate iubi cu forta, chiar daca aceasta forta sta in ratiune, argumente logice sau interese puternice. Cred in iubirea care nu inseamna a face sa-ti fie tie bine ci a-i dori binele celuilalt, evident reciproca daca e valabila exista echilibru. Nu cred ca putem vorbi despre iubire atunci cand e conditionata si cred cu tot dinadinsul ca poti iubi neconditionat persoana, fara sa-i accepti orice comportament. Pentru comportamente exista limite si din pacate din lipsa acestei intelegeri se comit grave erori ce poarta scuza iubirii.

Cred ca iubirea sanatoasa si autentica cum poate nu o mai intalnim in alta forma, e iubirea parinteasca..dramele din familiile noastre arata nu lipsa iubirii, ci proasta ei intelegere si exprimare a ei, condimentata cu lipsa unei educatii psiho-emotionale pt a vorbi o limba a iubirii care hraneste nu raneste.

Iubirea care ne rapeste mintile o cunoastem mai tarziu un pic cand corpul nostru e pregatit spre a raspunde chemarii procrearii, mintea insa e necoapta si atunci se nasc conflicte...pasiunea mistuitoare pe care dupa parerea mea impropriu o numim iubire, e indragostire, atractie, chimism..sunt anumite structuri nervoase responsabile cu gestionarea acestor nevoi ale speciei. Avem nevoie sa ne perpetuam si in acest scop corpul nostru si-a luat toate masurile. Studiile arata ca sunt anumiti indicatori specifici ai atractiei. Si, asa cum corpul nostru ne indeamna uneori prin impulsuri interpretate de minte ca irezistibile (vorbesc aici de atractia sexuala), exista si o creatie a sferei noastre psiho-emotionale, cu sediul impropriu zis al inimii, mai specific dupa mine, in minte, iubirea, care are un rol specific in supravietuirea speciei noastre. Fara iubire, nu ar exista nevoia de tandrete, protectie, grija, atasament, ocrotire..si am muri...cel mai evident e cazul bebelusului care traieste mai mult fara hrana decat fara iubire.

Mergand mai departe, fara iubire exista intarzieri in dezvoltare, retard, traume ireversibile, fara iubire ar creste monstri printre noi, la propriu, cu personalitati transfigurate, psihopate, capabile de orice.

Si totusi, sub numele de iubire uneori asezam prea multe: interese, orgolii, egoism,propria noastra neputinta, vechi conditionari ale unor convingeri irationale insusite de-a lungul existentei, manipulare, control, putere...niciunul din aceste atribute nu au de-a face cu iubirea.

Si totusi, fiind o experienta atat de subiectiva si personala, iubirea e explicatia pe care o auzi uneori de la persoane care isi justifica deciziile sau actiunile: mame care isi sufoca copiii cu o protectie excesiva spun ca fac asta pt ca ii iubesc..nu neg, dar pe langa asta cred ca e o mare doza de egoism si neputinta de acceptare a realitatii care se schimba. Aud iubiti care spun ca iubesc si totusi acest chip ascunde exercitarea puterii prin manipulare sau experimentarea slabiciunii prin raspunsul la santajul emotional al celuilalt...Toti acestia si altii asemenea, iubesc!

Iubim cum am invatat, ne place si ne simtim atrasi de cei care reflecta modelele observate de-a lungul vietii noastre si acestea difera atat de mult de la unul la altul...asa ne trezim ca ne atrag tocmai oamenii cu trasaturi pe care le detestam si de care in copilarie ne promiteam sa ne ferim pt totdeauna, asa descoperim ca uneori iubim nociv pt noi pt ca iubirea servita drept exemplu nu a fost un model demn de urmat. Din aceste motive intram in relatii atrasi de ce credem ca e iubire dar care de fapt poate fi un joc parsiv al mintii noastre de a reface niste tipare eronate cu dorinta de a le corecta- lucru ce nu se intampla aproape niciodata, si totusi noi le reluam uneori obsesiv...intram in relatii crezand ca iubim persoana dar cu putina sinceritate recunoastem uneori prea tarziu, ca am fost atrasi de iluzia a ce putea fi nu de ceea ce e persoana cealalta, am fost atrasi fara sa ne explicam de ce anume si doar tarziu, cand apar problemele si incepem sa reluam firul descoperim festele pe care convingerile vechi despre noi, ceilalti, iubire ni le-au jucat alegand in locul nostru.

Alteori pur si simplu nu stim sa iubim..nu am avut repere, nu stim cum sa ne identificam trairile, sa le gestionam, sa le exprimam....si chiar si atunci..iubim!

Da...cred ca iubirea nu e intamplatoare..nu pica din cer desi asa s-ar putea sa spulberam magia si misterul iubirii...despre asta ramane in datoria artistilor sa ne fascineze. Cred ca intamplator poate fi momentul intalnirii unei persoane de care ne simtim atrasi, contextul in care se poate intampla.

Cred ca exista cazuri de fericire din iubire pt persoane care au invatat sa iubeasca sanatos, pe ele si pe ceilalti...acestea sunt situatiile in care pornind de la o atractie care fundamenteaza pasiunea si de aici indragostirea, cu efort si contributii reciproce cei doi parteneri creeaza relatia pt a-i oferi astfel iubirii un spatiu de desfasurare...”au trait fericiti pana la adanci batraneti”...e doar un sfarsit de basm daca nu exista atractie sexuala, compatibilitate fizica si psiho-emotionala, implicare si efort reciproc.

Mai cred si ca indragostirea nu poate fi provocata, dar cred ca e o baza necesara dar nu suficienta pt o relatie de durata..in schimb, iubirea bazata pe convieturea in deplin respect, toleranta, rabdare, compasiune, atentie, intelegere, ajutorare, devotament, loialitate, tandrete reciproce poate sa mute si muntii din loc intr-o viata de om. Aceasta iubire nu e neaparat romantica sau erotica dar e plina de miez.

Atractia pasionala poate exista chiar in lipsa iubirii pt partener, la fel pot exista relatii bazate pe o iubire sincera si intensa fara o atractie pasionala in relatiile de cuplu. Cele mai satisfacatoare sunt cele care le imbina pe amandoua.

Fara a avea pretentia de a cuprinde un subiect atat de vast si profund, am incercat sa ofer perspectiva mea asupra unor aspecte ale iubirii, ramanandu-mi sa va urez din suflet sa iubiti sanatos si mult!

Numai ganduri bune! Aveti grija de voi!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650

11 comentarii:

Angela Ribus spunea...

Excelent. Admirabil atat efortul tau, Lucian, cat si modul in care si-a prezentat ideile doamna Aniela Minu. E o placere sa citesc lucruri atat de profunde si cu miez, ca sa o citez tot pe dumneaei.

Ma simt ca un elev caruia i s-a redeschis pofta de a invata. De bunavoie. :)

pheideas spunea...

@Angela, asta e si esenta cautorului - de a descoperi si de a se bucura. :)
Iti multumesc pentru aprecieri !

LOLITA spunea...

As incepe prin a mentiona ca meriti felicitari pentru temele alese spre discutie si pentru ca apelezi la persoane avizate care ne deschid perspective noi asupra unor aspecte din viata de zi cu zi.
D-na psihoterapeut a sintetizat mai multe aspecte despre care noi am tot discutat in ce priveste iubirea. Este foarte adevarat ca in urma unor experiente de viata pozitive sau negative suntem tentati sa punem etichete, sa criticam, sa dam sfaturi sau sa privim detasati. Iubirea, sunt de acord ca nu trebuie sa constranga pe celalalt, sa-l sufoce, ci este o relatie benevola, profunda si de respect reciproc. Foarte adevarat este si ca acest edificiu se construieste in timp si printr-un efort reciproc.
Iubirea parinteasca este astazi mai mult ca oricand rau inteleasa de multi parinti si copii. Unii parinti coplesiti de grijile cotidiene, sufocati de termene limita si ore suplimentare, incearca sa suplineasca lipsa de timp prin oferirea de bani copiilor proprii pentru indeplinirea unor capricii si ce este mai grav pentru a acoperi lipsa de afectiune. Ce nu inteleg ei este ca afectiunea nu se poate cumpara. Uneori o discutie sincera si sanatoasa poate rezolva o dilema si un conflict. Copiii au nevoie de tandrete, de ocrotire, de comunicare deschisa, au nevoie ca parintii fie acolo langa ei la toate evenimentele importante din viata lor, nu doar la telefon sau prin ratia zilnica de bani. Astfel, unii copii apeleaza la gesturi extreme doar pentru a atrage atentia, penru a trage un semnal de alrma, ar aprintele este dezorientat pentru ca se jura ca i-a indeplinit toate dorintele. Monstrii de care auzim sporadic la stiri sau despre care citim au ajuns asa din cauza ca au fost lipsiti de afectiune, de iubire, au trait in violenta si acest fapt a devenit normalitate. Ajunsi la maturitate inteleg sa perpetueze aceleasi repere, tipare eronate dupa care s-au ghidat si ei si astfel, auzim de pruncucidere, de mame care isi abandoneaza copiii, de tati care isi violeaza cu bestialitate fiicele si le priveaza de libertate dintr-un egoism exacerbat si din cauza mintii bolnave, astfel iau nastere alti copii condamnati de la nastere sa plateasca pacatele monstruoase ale parintilor.
Iubirea paradisiaca este mereu umbrita de cea pamanteana. Sunt multe de spus... :)

pheideas spunea...

@lolita, exact asta vreau sa fac cu blogul. Sa scot de la naftalina cotidianului subiecte interesante, pe care le intalnim zilnic, si importante pentru echilibrul nostru interior. :) Multumesc mult pentru aprecieri !
Referitor la copii, am convingerea ca lucrurile vor intra pe fagasul normal. Lipsa si nevoile vor aduce din nou educatia pe primul loc in familie. :)

Floare de colt spunea...

De ce ne indragostim de o anume persoana? De ce ea si nu alta?
Sangele stramosilor nostri ne "dicteaza" prin subconsient atunci cand ne indragostim.
Eu recunosc ca barbatii de care m-am indragostit, au avut ceva in comun, fara de care nu mi s-ar fi aprins beculetele.

pheideas spunea...

Floare de colt, daca ai observat, sunt multe pareri. Eu ti-as spune ca totul se leaga, vine din educatie si apreciem ceea ce cunoastem. Rontziki ti-ar spune ca nimic nu e cert, si ca iubirea e ceva ce simti pe moment, in functie de cum cad razele soarelui pe chipul celulilat.:) Glumesc ! ... Un aspect a ramas in penumbra in toata dezbaterea noastra, si anume, de ce suntem tristi cand descoperim ca "nu e" ? Nu stiu, poate altii sunt mai pragmatici din fire si rostesc simplu: "next !". Altii se privesc in oglinda si trag unele concluzii, pentru ca data viitoare sa sa inchida ochii, cand razele soarelui vor cadea pe chipul celuilalt. Greseli, greseli ! Oare vom invata vreodata ?

Rontziki spunea...

Ce pot sa spun cand ma vad citata?! decat ca Rontziki e mai naiva si a fost mai preocupata sa simta, ca sa se intrebe de unde a venit iubirea cand a venit :) Si da, cred ca nimic nu e cert si batut in cuie, mai ales cand e vorba de iubire...
Tristetea cand nu e sau nu mai e, care ar fi de fapt o alta tema, difera de la om la om si de la situatie la situatie...a-ti spune "next" nu inseamna de fapt nimic, pentru ca oricum, in viziunea mea irationala, nu depinde de tine un eventual "next", iar cand e sa fie, iubirea nu te intreaba daca vrei :)
Concluzii...sa inchizi ochi...crezi tu ca, atunci cand te indragostesti, simtirii ii pasa de-astea, de tot ce-ti propui tu, in mod rational?!

pheideas spunea...

@Rontziki, esti de acord ca .. caracterul nostru este cladit de esecuri ? Adica tot ce simtim, toate deciziile, in cunostinta, sau necunoastinta de cauza, le luam in functie de esecurile anterioare ? Incepand cu copilul mic care se frige cand pune mana pe aragaz, si terminand cu adultul care se uita in stanga si in dreapta cand trece strada. Tot ce facem e scris in noi. Ca suntem inconstienti de asta, e alta poveste. :) Daca asta e legea naturii, a universului, a evolutiei, de ce iubirea ar urma alt tipar ? De ce iubirea nu ar fi ca o carte de joc rupta, care trebuie sa se suprapuna peste jumatatea ei ?

Floare de colt spunea...

Să înveţi ce?
Să sufli în iaurt?
Vine o vreme când persoana de care te-ai îndrăgostit îşi arată adevărata faţă sau...este vina noastră pentru că ne expunem sufletul...dăruind totul, fără reţineri, fără să ne gândim că am putea să ne înşelăm.
Dar oare cum ai putea să iubeşti reţinut, fără să te implici prea mult emoţional? Ar mai fi iubire?
Nu mai ştiu cine naiba spunea că în dragoste unul iubeşte şi celălalt se lasă iubit.
Cine te iubeşte cu adevărat nu vrea nimic de la tine...decât pe tine.
Dacă ar fi altfel, sigur te simte vulnerabil, trântindu-i sufletul pe tava de sacrificiu. Atunci nu se mai cheamă iubire, ci şantaj emoţional.
Urăsc şantajele.

letitzia mercedes spunea...

@ Floare de Cotl: Imi pare rau de povestea ta trista. Sper sa iti refaci sufletul si sa nu te mai indragostesti niciodata de lichele. Ele sunt peste tot si pandesc ca hienele. Dar asa cum spui si tu, doar iubirea adevarata triumfa.

Daniela spunea...

personal, cred ca exista trei forme de iubire: iubirea neconditionata (existenta in mod real intre mama si copil), iubirea instinctuala, limitata de dorinte senzuale si iubirea rationala sau iubirea construita zi cu zi intre parteneri.
Aceasta din urma este cea mai matura si solida forma de iubire intre persoane de sex opus si verificata in timp :)
Iubirea reala trece de barierele ridicate de constatarea ca , in timp , partenerul e mai schimbat, mai batran, mai putin placut, etc. Aceasta iubire se construieste pe respect si apreciere...
Celelalte manifestari de afectivitate le incadrez in categoria "pasiuni' care nu au nici o legatura cu iubirea reala pentru ca apar spontan, rapid si tot la fel de spontan dispar...

Pheideas (Lucian nu imi permit sa te numesc fara acordul tau ), am foarte putin timp la dispozitie de citit orice(carti, bloguri, etc) dat fiind faptul ca papusica mea de 20 luni imi capteaza toata energia si timpul mai ales...insa...am decis de cateva zile sa iti citesc blogul in intregime si sunt incantata de felul cum este construit si mai ales de subiectele diverse pe care le expui.
In momentul de fata sunt la luna octombrie(am inceput cu coada, noiembrie :) )si ma reintorc curand.
Mi-a facut o reala placere sa ma descopar in multe subiecte si sa mai reflectez (atat cat am timp:)
Felicitari pentru toata munca si pasiunea ta pentru frumos si cunoastere!
I`ll be back soon :)
Daniela