iubirea vazuta de un psihoterapeut

Motivat de controversa legata de postarea anterioara despre iubire, aprins dezbatuta, atat aici, cat si pe duelul mintilor, am cerut parerea Anielei Minu - Psiholog clinician - Psihoterapeut.
Ii multumesc mult pentru efortul de a-si pune gandurile intr-un reusit eseu despre iubire:

Despre Iubire...

As vrea sa incep spunand ca despre iubire ar fi de dorit sa se vorbeasca mai putin si sa se traiasca mai mult si mai intens...si totusi nu putem trai daca nu incercam sa dam sens, sa explicam si sa intelegem, uneori neintelesul. Cu atat mai fascinant cu cat, ne loveste uneori cand ne asteptam mai putin, vine din partea cuiva la care poate nu ne-am fi gandit vreodata si ne da viata peste cap cu fluturasi in stomac la inceput si daca se sfarseste, cu un gol greu de digerat. Vorbesc despre iubire, cea care uneori pare sa nu aiba sens si totusi ea da sens vietilor noastre, ne scapa de ratacire si ne rataceste de noi, de ceilalti aruncandu-ne uneori pe culmi si extreme de extaz si nebunie.

Pentru iubire s-au sacrificat vieti, in numele ei s-au nascut capodopere, ea misca universul si totusi misterul ei ramane o experienta de patruns de fiecare in intimitatea tacuta a propriilor inimi, suflete, minti...

Iubirea e forta vindecatoare, sansa de a transcede, de a ne elibera, de a trai alaturi de ceilalti, singura care ne poate salva de la pieire, ne poate transforma pe noi, lumea...e forta care ne tine aproape si ne faciliteaza parcurgerea drumului prin viata.

Interesant e ca desi iubirea e darul cel mai pretios primit de la Dumnezeu. Dumnezeu insusi e iubire si din iubire ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui; in numele iubirii s-au dus razboaie, s-au comis crime, sinucideri, se traiesc depresii, se ruineaza vieti, asa incat nu poti sa nu te intrebi, care e treaba cu iubirea?

Nevoia tuturor de a o defini vine poate si din confuzia care se creeaza in mintea noastra atunci cand vrem sa ne explicam de ce in prezenta unei anume persoane ne „topim”, de ce nu ne mai putem lua gandul de la ea zile si nopti, de ce suntem dispusi sa sacrificam multe doar pt a simti din nou acel fior. La inceput nu stim cum sa ne explicam trairile si in naivitatea noastra putem crede ca suntem bolnavi, corpul ne-a luat-o razna, mintea nu ne mai apartine, poate suferim de vreo tulburare, o fi anxietate sau innebunesc..? Explicatia celor mai intelepti ne ajuta sa lipim prima eticheta pe un nou capitol al vietii noastre..e iubirea!..de acum descoperim ca nimic nu va mai fi la fel..ii prindem gustul si ca de un drog, devenim dependenti...vrem doze mai mari si mai puternice, ne pierdem in cautari variate si ne impingem limitele testandu-ne capacitatea de a simti, de a trai..asa ne construim pe noi adaugand file noi personalitatii pe care o scriem cu experientele prin care trecem si din care stoarcem lacrimi si exaltare.

Personal cred ca iubirea e un paradox, e una singura in fond si totusi e exprimata in multe feluri. Ne iubim pe noi, pe ceilalti, viata incercand sa pastram un echilibru de intensitati pt a ramane sanatosi. Nici chiar in cazul iubirii excesele nu sunt de dorit. In excesul iubirii descoperim de fapt o lipsa de iubire, poate mai degraba o nevoie egoista neimplinita. Nu cred ca iubirea e o justificare pt nimic din ce raneste. Cred in iubirea care il elibereaza pe celalalt si nu il leaga in lanturi. Daca e reciproca, sta de buna-voie. Nu cred ca cineva poate iubi cu forta, chiar daca aceasta forta sta in ratiune, argumente logice sau interese puternice. Cred in iubirea care nu inseamna a face sa-ti fie tie bine ci a-i dori binele celuilalt, evident reciproca daca e valabila exista echilibru. Nu cred ca putem vorbi despre iubire atunci cand e conditionata si cred cu tot dinadinsul ca poti iubi neconditionat persoana, fara sa-i accepti orice comportament. Pentru comportamente exista limite si din pacate din lipsa acestei intelegeri se comit grave erori ce poarta scuza iubirii.

Cred ca iubirea sanatoasa si autentica cum poate nu o mai intalnim in alta forma, e iubirea parinteasca..dramele din familiile noastre arata nu lipsa iubirii, ci proasta ei intelegere si exprimare a ei, condimentata cu lipsa unei educatii psiho-emotionale pt a vorbi o limba a iubirii care hraneste nu raneste.

Iubirea care ne rapeste mintile o cunoastem mai tarziu un pic cand corpul nostru e pregatit spre a raspunde chemarii procrearii, mintea insa e necoapta si atunci se nasc conflicte...pasiunea mistuitoare pe care dupa parerea mea impropriu o numim iubire, e indragostire, atractie, chimism..sunt anumite structuri nervoase responsabile cu gestionarea acestor nevoi ale speciei. Avem nevoie sa ne perpetuam si in acest scop corpul nostru si-a luat toate masurile. Studiile arata ca sunt anumiti indicatori specifici ai atractiei. Si, asa cum corpul nostru ne indeamna uneori prin impulsuri interpretate de minte ca irezistibile (vorbesc aici de atractia sexuala), exista si o creatie a sferei noastre psiho-emotionale, cu sediul impropriu zis al inimii, mai specific dupa mine, in minte, iubirea, care are un rol specific in supravietuirea speciei noastre. Fara iubire, nu ar exista nevoia de tandrete, protectie, grija, atasament, ocrotire..si am muri...cel mai evident e cazul bebelusului care traieste mai mult fara hrana decat fara iubire.

Mergand mai departe, fara iubire exista intarzieri in dezvoltare, retard, traume ireversibile, fara iubire ar creste monstri printre noi, la propriu, cu personalitati transfigurate, psihopate, capabile de orice.

Si totusi, sub numele de iubire uneori asezam prea multe: interese, orgolii, egoism,propria noastra neputinta, vechi conditionari ale unor convingeri irationale insusite de-a lungul existentei, manipulare, control, putere...niciunul din aceste atribute nu au de-a face cu iubirea.

Si totusi, fiind o experienta atat de subiectiva si personala, iubirea e explicatia pe care o auzi uneori de la persoane care isi justifica deciziile sau actiunile: mame care isi sufoca copiii cu o protectie excesiva spun ca fac asta pt ca ii iubesc..nu neg, dar pe langa asta cred ca e o mare doza de egoism si neputinta de acceptare a realitatii care se schimba. Aud iubiti care spun ca iubesc si totusi acest chip ascunde exercitarea puterii prin manipulare sau experimentarea slabiciunii prin raspunsul la santajul emotional al celuilalt...Toti acestia si altii asemenea, iubesc!

Iubim cum am invatat, ne place si ne simtim atrasi de cei care reflecta modelele observate de-a lungul vietii noastre si acestea difera atat de mult de la unul la altul...asa ne trezim ca ne atrag tocmai oamenii cu trasaturi pe care le detestam si de care in copilarie ne promiteam sa ne ferim pt totdeauna, asa descoperim ca uneori iubim nociv pt noi pt ca iubirea servita drept exemplu nu a fost un model demn de urmat. Din aceste motive intram in relatii atrasi de ce credem ca e iubire dar care de fapt poate fi un joc parsiv al mintii noastre de a reface niste tipare eronate cu dorinta de a le corecta- lucru ce nu se intampla aproape niciodata, si totusi noi le reluam uneori obsesiv...intram in relatii crezand ca iubim persoana dar cu putina sinceritate recunoastem uneori prea tarziu, ca am fost atrasi de iluzia a ce putea fi nu de ceea ce e persoana cealalta, am fost atrasi fara sa ne explicam de ce anume si doar tarziu, cand apar problemele si incepem sa reluam firul descoperim festele pe care convingerile vechi despre noi, ceilalti, iubire ni le-au jucat alegand in locul nostru.

Alteori pur si simplu nu stim sa iubim..nu am avut repere, nu stim cum sa ne identificam trairile, sa le gestionam, sa le exprimam....si chiar si atunci..iubim!

Da...cred ca iubirea nu e intamplatoare..nu pica din cer desi asa s-ar putea sa spulberam magia si misterul iubirii...despre asta ramane in datoria artistilor sa ne fascineze. Cred ca intamplator poate fi momentul intalnirii unei persoane de care ne simtim atrasi, contextul in care se poate intampla.

Cred ca exista cazuri de fericire din iubire pt persoane care au invatat sa iubeasca sanatos, pe ele si pe ceilalti...acestea sunt situatiile in care pornind de la o atractie care fundamenteaza pasiunea si de aici indragostirea, cu efort si contributii reciproce cei doi parteneri creeaza relatia pt a-i oferi astfel iubirii un spatiu de desfasurare...”au trait fericiti pana la adanci batraneti”...e doar un sfarsit de basm daca nu exista atractie sexuala, compatibilitate fizica si psiho-emotionala, implicare si efort reciproc.

Mai cred si ca indragostirea nu poate fi provocata, dar cred ca e o baza necesara dar nu suficienta pt o relatie de durata..in schimb, iubirea bazata pe convieturea in deplin respect, toleranta, rabdare, compasiune, atentie, intelegere, ajutorare, devotament, loialitate, tandrete reciproce poate sa mute si muntii din loc intr-o viata de om. Aceasta iubire nu e neaparat romantica sau erotica dar e plina de miez.

Atractia pasionala poate exista chiar in lipsa iubirii pt partener, la fel pot exista relatii bazate pe o iubire sincera si intensa fara o atractie pasionala in relatiile de cuplu. Cele mai satisfacatoare sunt cele care le imbina pe amandoua.

Fara a avea pretentia de a cuprinde un subiect atat de vast si profund, am incercat sa ofer perspectiva mea asupra unor aspecte ale iubirii, ramanandu-mi sa va urez din suflet sa iubiti sanatos si mult!

Numai ganduri bune! Aveti grija de voi!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650