duminică, 7 iunie 2009

sentimentele ne fac mai buni, mai intelepti, mai frumosi



Umbland prin viata am avut prilejul sa descopar povesti interesante despre oameni, locuri si fapte, unele povestite, altele vazute chiar de mine. Fiecare poveste e interesanta in felul ei si multe emotionante pentru cei care le-au trait. Unii reusesc sa treaca peste, altii raman ancorati in trecut, fara sa inteleaga ce li s-a intamplat si de ce. Cele mai frumoase povesti sunt cele in care rasare soarele dupa furtuna. Cele mai triste sunt cele in care protagonistii nu vor sa paseasca mai departe si sa accepte ca au pierdut. Acceptarea e esentiala. Presupune detasare si invatare.
...
Ati trait vreodata sentimentul pierzaniei ? Nu cred ca exista cineva care n-a pierdut ceva.
Uneori pierdem un obiect, alteori ceva mai mult. Putem pierde bani, pe cineva drag, un sentiment sau pur si simplu timpul. Banii se fac usor, si cu putina minte poti sa pierzi mai putini.
Cu timpul e altceva, nu-i simtim valoarea, doar asa in treacat, oftam si rostim: ‘Ehei, daca acum cativa ani as fi facut asta, ce bine era !”. Timpului ii alocam resurse nemasurate, de la cele materiale, la cele sufletesti, si cu cat traim mai intens, cu atat pierdem mai mult.
Cele mai de pret sunt sentimentele. De ce fac parte din ecuatie, pentru ca de cele mai multe ori daruim fara asteptam ceva in schimb. Sentimente nu insemna numai cuvant. Ele insemna totul, de la caramida pusa la temelia unei case, la bucatica de salam impartita pe-o treapta neterminata, un copil, bucurii, necazuri, urme ale trecerii noastre prin lume, si mai important decat toate, zambetul pe care l-am lasat candva pe chipuri acum triste. Sunt lucruri pe care intr-o buna zi le pierdem. Frumos ar fi sa nu le pierdem niciodata si sa ajungem la batraneti rostind cu mandrie “Iata ce las in urma mea !”. Dar nu depinde numai de noi. Sentimentele sunt ca scrisorile returnate pentru ca destinatarul nu mai exista. De cele mai multe ori noi suntem artizanii pierzaniei, alteori e ceva mai presus de noi.

Aproape nu exista film istoric romanesc care sa nu contina o scena cu arsul unei case, si durerea celor care trebuiau sa plece din fata navalitorilor. Pentru cei care n-au simtit vreodata sentimentul pierderii, scena poate parea banala. E la fel de trist sa privesti cum tot ce ai adunat, fiecare cui, caramida, uneori patata cu sudorarea fruntii ori cu zambetul implinirii, fiecare poveste traita alaturi de cineva, se sting dintr-odata, mistutite de flacara despartirii. Cu atat mai dureros pentru cei obisnuiti cu taina lucrului bine facut.

Am intalnit persoane care spun: “Eu nu ma leg de lucruri !”. Nu, nu noi ne legam, ci ele se leaga de noi. Si apoi nu sunt simple obiecte ci sentimente. Sunt amintiri.
Mi se intampla uneori sa caut intrun sertar si sa dau peste un obiect neinsemnat, un pix de exemplu. Pentru toti nu e decat un simplu pix. Pentru mine e cadoul primit candva de la cineva drag, care nu mai este. Pot sa-l arunc ? Nu, nu pot ! Desi amintirea lui ma face sa sufar, suferinta face parte din mine si simt ca ma innobileaza.
Dar ce faci cand lucrul peste care dai apartine cuiva care te-a facut sa suferi ? Nu este vorba de vreun dusman, ci de cineva pe care l-ai iubit candva. Uite, va intreb, voi ce faceti in cazul acesta ?

Dar toate trec, si raman doar amintirile, care cu timpul se vor stinge, aruncate in vreun cotlon al memoriei, precum un CD in sertarul cu alte sute. Iar cand din intamplare pasii ne poarta prin locuri, ori atingem un obiect, pentru o clipa ne teleportam in timp, amintirile navalesc peste noi si retraim cu intensitate fiecare moment petrecut candva. Apoi ne trezim si zambim, iar cu dosul palmei stergem o lacrima ce se prelige pe obraz. E durere, bucurie ? Cred ca e ceva amestecat.
Si mai cred ca sentimentele ne fac mai buni, mai intelepti, mai frumosi. Dar nu pentru toata lumea, ci doar pentru cei care stiu sa vada.

8 comentarii:

Angela Ribus spunea...

Acel lucru care apartine cuiva care te-a facut sa suferi cred ca e bine sa-l dai de pomana.
Nu sa-l distrugi, nici sa-l arunci, poate e ceva de care altcineva se poate folosi.

Sper sa... nu-l gasesti pe lumea cealalta... :)

pheideas spunea...

Ha ha ha, corect ! Pai daca-l gasesc, il trimit inapoi. Lavoisier spunea ca nimic nu se pierde, ci totul se transforma. Material in energe, energia in material si tot asa, la nesfarsit. :)

rontziki spunea...

Chiar si acel lucru pe care il ai de la cineva care te-a facut sa suferi are valoarea lui si asta nu prin amintirea suferintei simtite, ci prin amintirea momentelor frumoase care insoteste obiectul respectiv...cu timpul suferinta pierde din intensitate si dispare, dar amintirile frumoase raman in pofida acelei suferinte, asa incat, atunci cand dai peste ceva care a apartinut unei persoane ce te-a facut sa suferi, iti amintesti si zambesti unor momente din viata ta, bune sau rele, care cu siguranta au avut rolul lor in primul rand macar pentru ca le-ai simtit...

Magic Storm spunea...

Hm, superb textul si mult mai profund decat gasirea unui pix sau a unui CD care starnesc amintiri placute sau mai putin placute.
"Si mai cred ca sentimentele ne fac mai buni, mai intelepti, mai frumosi. Dar nu pentru toata lumea, ci doar pentru cei care stiu sa vada."
Da.
Salutari !

pheideas spunea...

Multumesc ! :)

Daniela spunea...

Sentimentele sunt acele trairi care ne deosebesc net de orice alta specie a pamantului si care , bineinteles , ne inalta si ne innobileaza :)Tocmai datorita lor ne putem considera superiori altor specii ...frumos , profund si sensibil articol..multumesc:)

pheideas spunea...

Daniela, multumesc si eu pentru comentariu. Chestia cu deosebirea de alte specii, sa-mi fie cu iertare, dar nu sunt de acord. Cred ca Omul e o specie inferioara, pentru ca e rau.

Anonim spunea...

Mda...nu am cuvinte...e un text care imi rascoleste trecutul.Exceptional!!!Felicitari!!!