In postarile anterioare despre iubire, barbati si femei si altele, am incercat sa definesc iubirea in aproape toate sensurile ei. Iubirea pentru bani, pentru parinte, copil, partenerul de viata ori pasiune. Aproape tot ce exista pe lumea asta poate fi iubit, iar intenistatea sentimentului poate varia de la simpatie, pana la dedicatie si sacrificiu.
De ce iubim ? Ce anume ne face sa iubim ? Ce se intampla in interiorul nostru cand iubim ? Ce anume din afara noastra poate declansa iubirea ? Sunt intrebari care m-au preocupat si sunt convins ca voi gasi multe raspunsuri interesante in viitor. Ce sa fac, natura umana e fascinanta. :)
Candva am spus ca iubim frumosul si dispretuim uratul. Oare cat de adevarata este aceasta afirmatie ? In primul rand, frumosul si uratul sunt notiuni relative. Stiti ca "e frumos ce-mi place mie", sau ce pentru mine, e urat pentru celalalt.
Si mai cred ca iubirea reprezinta rezonanta materiei, a mintii si trupului, la frumos. Nu cred ca reactia trupului nostru, a mentalului, este mai speciala in cazul iubirii, decat orice alta reactie la frumos in general.
Ce inteleg prin "frumos" ? Frumosul reprezinta ceva din exteriorul nostru care prin asemanarea cu un pattern mental sau chimic, aflat in interiorul nostru, declanseaza o reactie ampla in intregul organism. Cam academica definitie ... Altfel spus, "frumosul" este ceva ce ne place si ne incanta simturile, si ne face sa il acceptam aproape neconditionat.
Cred ca si iubirea se conformeaza acestui principiu. Iubirea hormonala este reactia la un stimul vizual si chimic. Iubirea mentala este o reactie la considerarea capacitatilor mentale ale celuilalt. Luati-o va rog ca pe o incercare timida a unei minti de inginer de a intelege lumea in care traim.
Iubirea e placere, traire in detaliu, compatibilitate si comunicare la nivel celular si mental. Iubirea e ... totul. Iubirea e frumoasa. Iubirea e zambet si bucurie. E transformare, renastere si izvor de viata.
Dar oare de ce este nevoie pentru ca iubirea sa se intample ? De ce nu iubim pe oricine, oricand, si il iubim numai pe acela ... ? Pentru ca "acela", pentru noi, are ceva special.
Am spus la inceput ca am aflat ceva care m-a facut sa-mi reconsider parerea despre iubire. Sa va spun si de ce ...
Pana zilele trecute, am considerat ca poti iubi numai frumosul. Stiati ca poti iubi si uratul ? :)) Adica iubesti la celalalt, exact ce urasti la tine cel mai mult.
Sa va dau un exemplu. Agresivitatea, in general, este o trasatura neconvenabila pentru majoritatea dintre noi, pornind de la violenta fizica, si terminand cu cea mentala, verbala etc. Ei bine, exista oameni care desi detesta agresivitatea in orice alt context, iubesc agresivitatea potentialului partener de viata. Sunt atrase de agresivitate, considereand-o, in cazul barbatului, o dovada a potentei si masculinitatii sale - macho. Ele vor aprecia mai putin un partener (partenera) tandru, grijuliu, ocrotitor, bonom si linistit, si mai mult unul care va mentine o permanenta stare de "conflict", cu multa adrenalina. Asa sunt ele modelate. Ceva din patternul lor respecta probabil un alt pattern ce vine din trecut. Sau poate ca e genetic.
...
Cu ani in urma, am asistat la o intamplare. Undeva prin Berceni, un prieten si-a lasat intr-o dimineata masina parcata pe locul altuia. A lipsit doar o ora. Cand s-a intors, de la balconul de vis-a-vis, s-a pomenit cu o ploaie de invective, venind de la nevasta celui cu locul. Omul, stilat si manierat, a incercat: "Doamna, stiti, iertati-ma ...". Degeaba ! A stat o clipa, si apoi "si-a dat drumul". A luat-o pe respectiva pe limba ei, bagand-o si scotand-o pe toate partile. Brusc s-a facut liniste. Dupa ce am plecat, mi-a spus ceva ce mi-a ramas in memorie: "Femeia era invatata cu un alt gen de barbat. Pentru ea, a fi barbat, insemna sa injuri, sa-ti bagi si sa-ti scoti, eventual sa fie si batuta. Bunele maniere nu au avut niciun efect.". Si observ ca a avut dreptate.
Asta mi-a adus aminte de o alta intamplare, in care un tampit isi batea nevasta pe trada. Unui trecator i s-a facut mila de biata femeie si i-a luat apararea. In secunda doi, s-a trezit cu femeia pe capul lui .. "Ce te iei de barbatu-miu, baga-mi-as ... ?!" A scos papucul si poc ... Bine, exemplele ilustreaza o extrema a comportamentului uman, dupa parerea mea, destul de raspandit in zonele de periferie.
...
O prietena buna mi-a dat odata ca exemplu, faptul ca ea si-a iubit partenerul de viata pentru faptul ca era "agitat". Stiti, genul titrez, bea cafeaua in timp ce vorbeste la telefon, si eventual isi trage si pantalonii. In schimb, aceeasi trasatura, in orice alt context, ea o detesta.
Stiu pe altcineva, casatorita muti ani cu un prieten bun, pentru care faptul ca respectivul era grijuliu, manierat, spala, facea curatenie, piata si nu-si iesea niciodata din fire, nu a insemnat nimic. Era permanent nemultumita. Peste cativa ani au divortat, apoi ea s-a recasatorit cu unul caruia ii placea sa fie servit. Era fericita si superocupata cu spalat, calcat, piata ... Pe urma mi-am dat seama ca in patternul sau, modelul de barbat perfect nu era unul cu bune maniere, ci fara maniere. :))
Hai, mai dati-va cu parerea si voi.:)
Cer in special parerea unei prietene bune, psiholog de profesie. :)
Mut dezbaterea pe Duelul Mintilor.
16 comentarii:
Faci ce faci si tot la explicatii "concrete", palpabile rational, ca sa zic asa, gen model, pattern, ajungi :)))
Nu iubim nici frumosul, nici uratul, asa in general, in stare pura...Iubim un om care are niste calitati si defecte...felul in care se imbina acestea intre ele si felul in care le manifeste ii da unicitate, cel putin in ochii nostri, si asta iubim sau, mai bine zis, de-asta iubim si defectele, nu pentru ca am fi "obisnuiti" cu ele sau pentru ca fac parte din "model"...ne indragostim de oameni cu defecte inca negandite si neexperimentate de noi, fara nici un fel de legatura cu modelele, si ajungem sa le vedem ca pe ceva interesant, poate chiar ca pe niste calitati :)
Nu contest ca exista niste "modele", dar sa nu le dam mai multa importanta decat merita :)
@Rontziki, de ce te superi pe mine ca sunt inginer ? :)))
Asa e, frumoase vorbe scrisesi. :)
cand iubesti cu adevarat, incerci sa faci totul pentru ca persoana iubita sa fie fericita;astfel ajungi sa-ti servesti iubitul, sa-i faci pantofii, sa faci piata si in tot acest timp sa ai in permanenta zambetul pe buze.Dar am vazut intr-o emisiune la televizor si o batrana care spunea ca ea nu putea sa doarma bine, pana ce nu incasa cateva de la iubitul ei sot.Asta da dragoste cu nabadai!
N-am de ce sa ma supar, cu atat mai mult cu cat nu vad legatura :)
Sa fii inginer tine de gandire, de ratiune, intr-adevar si de un sistem interior si un fel de a vedea lucrurile, dar toate astea sunt controlate la nivel neuronal...
Dar mie mi se pare ca postarea asta este despre iubire :) Cu riscul de a ma repeta, din cate stiu eu, chestia asta cu iubirea nu are cea mai stransa legatura cu ratiunea si cu neuronii :)
Daca felul in care iubim ar avea asa de multa legatura cu meseriile noastre, iti dai seama ce de feluri de a iubi ar exista? :))
Daca lucrurile ar fi atat de clare si de simple, daca ar fi suficient sa ne raportam la a alege calitatile care ne plac si defectele pe care le acceptam, cata literatura fara noima s-a scris pe tema asta :))
@miki, asa e, cand iubesti, uneori simti nevia sa-ti multumesti iubitul. Depinde de iubit. Sunt unii care accepta genul asta de servire. Eu nu. Cred ca ar trebui sa-mi caut o partenera care sa nu se supere ca nu-mi face pantofii. :)))) Imaginezi situatia ... "- Draga, nu e nevoie sa-mi faci pantofii.- Ba da, vreau sa ti-i fac !"
@rontiki, daca ar fi sa asociem iubirea numai cu simtirea, ar insemna sa nu mai dezbatem subiectul. Si sa-ti spun ceva. Cand sunt cu persoana iubita, nu recurg la argumente si logica, ci la simtire. Si te asigur ca e numai simtire cand o tin in poala si o mangai pe par. :)
Eu sunt de parere ca intr-adevar exista mai multe feluri de a iubi, sau cel putin capacitatea de a iubi difera de la om la om. Sunt de de acord cu rontziki, iubirea in sensul ei pur e doar simtire, insa cate lucruri le gasim in stare pura? In sensul asta vad iubirea ca o stare de admiratie, unde nu intervine alta persoana esti doar tu .. plin de iubire. Asta as spune ca e iubirea spirituala, pe langa cea hormonala si cea mentala. Cand vorbim de un barbat si o femeie, deja e o relatie, unde iubirea e un factor important dar nu singurul. Aici intervine si ratiunea, si un fel de "schimb" si modele...toate se complica :)
Mai, si eu sunt de acord cu voi. Dar noi, aici pe bloguri, dezbatem problema; incercam sa vedem ce se intampla si de ce ? Altfel nu am mai scrie nimic si am lasa asa, sa pice din stele. :))
Hai sa spun si eu o intamplare la care am asistat:Un "EL"si o "EA" aveau intalnire pentru a merge la un chef. EA intarzie 30 minute.Cand soseste EL o pocneste cu doua palme si spune:Cat timp esti cu mine daca mai intarzii te fac praf.EA raspunde:Am inteles! si sa stii ca doar cu tine ma marit pentru ca esti barbat.De 17 ani sunt casatoriti au doi copii si sunt fericiti.In casa lor el este COCOSUL si la propriu si la figurat.
@Marcu, sunt curios de unde vine acceptarea ei ? Eu zic ca din copilarie. Cu exceptia cazului in care ea e pasionata de sadomaso. :)
Probabil ca ai dreptate.Tatal ei a fost ofiter in armata.Referitor la a doua varianta nu ma pot pronunta.{dar sincer nu cred}
sper ca nu eu ti-am produs declicul privind asocierea dintre iubire si frumos.
eu cred ca de cele mai multe ori, indragosteala(nebunia) se produce instant(fara sa ai timp a analiza pe indelete calitatile fizice-nu ma refer la cazurile cand frumusetea este evidenta-sau incadrata in sabloane sa le numim "universale").cat de fericit este eroul lui Garabet Ibraileanu din "Adela" cand descopera la femeia iubita care era deosebit de frumoasa o usoara imperfectiune la nas!:)
In realitate oamenii nu sunt tipare ale frumusetii. Statisticile au aratat ca starea de "efuziune" este generata in primul rand de empatie, de calitatile celor implicati in vartejul amoros si numai un procent foarte mic de atributele fizice.
Se lansase chiar axioma, potrivit careia oamenii frumosi nu sunt si interesanti( nu il au pe "vino-ncoace").
Eu personal cred ca iubirea nu are legatura frumusetea fizica.chimia dintre doi oameni e un lucru magic ce n-are lagatura cu logica si ratiunea. Cu legile fizii. \cu teoremele cu care opreaza stiintele exacte. e pur si simplu un dar.
@desculto, nu, din pacate, nu m-ai inspirat tu. Deci consideri ca intre frumos si iubire exista o legatura. Iubirea nu vine asa spontan, fara un motiv, cum cred unii ... :))
Mie mi se pare ca Desculta a evidentiat, din contra, ca indragosteala se produce instant, fara a analiza si este ceva care nu are legatura cu logica si ratiunea :))
Sunt totusi de parere ca iubirea nu vine nici spontan, nici instant, se instaleaza in timp, dar nu poate fi analizata pe baze rationale si nu se pot stabili motivele declansarii intrucat le-am percepe cu creierul.
@Rontziki, nu poti sa contesti ca iubirea e un fenomen fascinant si e dreptul fiecaruia sa incerce sa-l explice, dupa metodele si cunostintele sale.
Iti accept parerea si mi se pare un punct de vedere interesant. :) Viata ar fi extrem de monotona, daca ar fi unanimitate. :) Cum spunea un mare filozof, nu mai stiu care: "adevarul este rodul divergentelor de opinie".
Eu sunt de acord cu tine cand spui ca uneori cautam in celalalt altceva decat suntem noi, un anti-model al ego-ului nostru si asta, cred eu, din nevoia de complementaritate. Eu as fi extrem de plictisita daca as avea langa mine un om identic mie sau foarte asemanator mie..imi ajunge mie firea boema, distrata, prefer un om mai rational langa mine, mai orientat in spatiu, hehe, poate doar la capitolul pasiune sa-mi fie asemanator:D fain articol, ca multe din cele pe care le scrii:)
Trimiteți un comentariu