a fi noi insine

Am primit de la Aniela Minu o tema interesanta: CÂND UITĂM SĂ FIM NOI ÎNȘINE ... Ii multumesc pentru eseu si evident, in final imi voi spune parerea.

Din diverse motive, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat la un moment dat în viață să facă ceva ce nu îl definește, să nu se regăsească în persoana lui, să simtă că rătăcește printre roluri fără să mai știe să fie autentic. Atunci ne simțim mai departe de noi decât ar fi de dorit ca să putem trăi împăcați cu noi. Mulți dintre noi nu uităm să fim noi înșine pentru că nici nu am descoperit ce suntem cu adevărat ca să putem apoi uita. Asta ne explică de atâtea ori rătăcirea, nemulțumirea, tristețea care se deslușesc pe fețele unor oameni care par să aibă totul și simt că nu sunt mare lucru. Teama de a nu greși, dorința de a întruchipa un ideal, lipsa de repere, lipsa de acceptare sau critica din partea celorlalți, iată doar câtiva dintre hoții care ne fură dreptul la propria identitate și unicitate. De ce fac asta? Pentru că noi nu ne suntem gardieni loiali, pentru că ne lăsăm mituiți și amăgiți de tentații aparente și uităm că să ne apărăm propriul Eu, să-l creștem ca să ne poată reprezenta, să ne dea sentimentul că ne trăim pe noi și propria existență, e datoria noastră față de noi. Atunci nu mai trăim noi ci doar niște palide reflecții ale noastre, niște oglinzi prăfuite în care știm să-i reflectăm pe ceilalți dar în care noi nu ne mai putem desluși. Așa ajungem la kilometri distanță de noi, de dorințele care ne defineau sau de visele în care credeam cândva. Nu mai trăim noi ci umbrele noastre. Suntem lipsiți de energie, tăcuți și resemnați crezând că în felul acesta trăim o viață așa cum trebuie. Descoperim însă prea târziu uneori că uitând să fim noi înșine ajungem să fim doar niște marionete trase de sfori de oricine altcineva dispus să ne decidă viața, mai puțin de noi, singurii cu acest drept de fapt. Când uităm să fim noi înșine, uităm să trăim! Numai gânduri bune! Aveți grijă de voi!

Daca mi-aduc aminte, si rontziki a avut o postare pe tema asta.
A fi sau a nu fi noi insine. Sincer, definitia mi se pare putin abstracta, si iata de ce ... Nu poti spune cuiva: "Nu esti tu insuti !", pentru ca se va uita la tine si nu va intelege. Cum sa nu fie el insusi ? Cum ar trebui sa fie, altfel decat e ? Daca insa privim in ansamblu, ca fenomen social, putem intelege intr-o oarecare masura ce insemna a fi sau a nu fi tu insuti. Desi si asa, la ce poti raporta ceva ce nu e ? Exista un model universal de a fi tu insuti ?

Dar sa va spun ce inteleg eu prin a fi insuti, si voi incepe cu o amintire. Candva demult, cand purtam uniforma si camasa albastra, aveam un coleg de clasa care se deosebea de ceilalti. Nume de ardelean - Boanches Adrian.
Nu respecta un model clasic de iesit in evidenta, cum faceau altii, adica sa fie bun la invatatura, sa joace fotbal la un club, sau sa fie sef de gasca de cartier. Epata prin cu totul altceva. Era hatru. Nu exista o adunare, pe terenul de fotbal sau o discutie in clasa, fara ca in momentul urmator sa vina replica sa. Iar replica venea exact cand trebuia, potrivit de piperata, facandu-ne sa radem in hohote. Dupa o vreme nici nu mai asteptam replica, ci era suficient sa ne uitam la el, ca ne bufnea rasul. Cu toate astea, nu il priveam ca pacaliciul clasei. Avea chiar note bunicele. El isi gasise locul lui in colectiv pe potriva firii sale. Mi-aduc aminte cu placere de el, pentru ca se incapatana sa fie original. Se straduia sa nu copieze pe nimeni si isi castigase respectul celorlalti prin acest acest fel de a fi.
Va marturisec ca rar mi-a fost dat sa mai intalnesc astfel de oameni.

Se pare ca in vremurile cand toti eram egali material, singurul mod de a iesi in evidenta era sa excelam prin comportament si intelect. De ce o faceam ? Din acelasi motiv - acela de a fi remarcati de ceilalti. Aceasta este slabiciunea omului. Isi canalizeaza efortul intelectual sau financiar, pentru a-si ocupa pozitia in cadrul grupului. Ce s-a schimbat de-alungul vremii, a fost doar modul in care si-a implinit acest deziderat.

Spre deosebire de alte dati, oamenii se straduiesc sa iasa in evidenta prin ceea ce au si se vede. Adica sa fie mult si stralucitor. Cred ca acesta este motivul pentru care spunem despre cineva ca nu este el insusi. In ziua de azi oamenii nu se mai straduiesc sa aprofundeze, sa-si identifice "originalul interior", nisa in care sa exceleze si sa fie buni, ci se straduiesc sa preia sabloane consacrate, adica cam ce vad la TV. Pretutindeni vedem un fenomen de copy-paste. Curios e altceva, si anume ca aceste sabloane, in general de potenta financiara, sunt destul de greu de atins. Dar nu imposibil. Acest aspect face ca ele sa fie dorite, cu un efort pe masura. Cum faci ca aceste deziderate sa para usor de atins, crescand astfel vanzarile companiilor, este treaba Marketingului. Dar asta e alta problema.
Daca ar exista uniformitate, adica majoritatea sa avem un nivel financiar decent, iar cei cu bani multi sa fie undeva prea sus, am reveni la felul de a fi amintit anterior. Adica am cauta sa ne deosebim prin intelect si nivel de cunostinte, cu tot ce deriva din acest brainstorming, in general lucruri de calitate.