mintea romanului cea de pe urma

Am scris prin februarie o poveste, o parabola despre cum se spoliaza popoarele de averi si resurse si apoi sunt lasate la voia istoriei. La noi, parca nu se mai termina. Ghinionul nostru este ca ne nastem de fiecare data la fel de prosti. Apoi vin unii de profita si ne vand kkt cu glazura de occident. Si dupa ce ni l-au vandut pe tot, pleaca si ne lasa cu ochii in soare. De fapt ei nu fac altceva decat sa speculeze prostia, lenea si fudulia cu care ne-a inzestrat Dumnezeu cand ne-a asezat pe aste plaiuri binecuvantate.

"Vine criza, Romania va intra in colaps economic si financiar !". Pe toate canalele media se trambiteaza astfel de stiri, de parca scopul principal ar fi cresterea ratingului, nu gasirea unor solutii. Care mai de care, economisti de frunte, vin si ridica din umeri si spun ca ar trebui sa ...,
si dupa aceea fug repede la stapan si-i pupa papucul.
Apoi este foarte evident ca nealesii nostri sunt depasiti de situatie. Douazeci de ani s-au chinuit sa se specializeze in lipitori, si acum avem pretentia sa scoata tara din criza ? Habar nu au cu ce se mananca asta ! Vorba lu' Operescu: "le trebuie sange in instalatie", si creier as spune eu. Daca FMI-ul i-ar cere "putatorului de cuvant" sa practice o felatie eleganta, cred ca s-ar conforma fara prea mult cuget. Vai, ce n-ar face el pentru binele neamului ?! Smile! Poate ma aude Calinescu si mai baga o serie de "Chestiunea Zilei". Ultima a terminat-o cand a plecat FMI-ul.

Pana una alta, banul va fi din ce din ce mai scump, magazinele din ce in ce mai goale si taxele din ce in ce mai mari. Pana cand ? Sunt curios si eu ... Ideal ar fi pana in momentul in care vom ajunge suficient de jos sa pretuim bobul de grau si leul numarat cu grija. Atunci vom scoate de la maculatura toate povetele bunilor si strabunilor nostri, adica mintea romanului cea de pe urma, si ne vom invata copiii ca totul are un pret. Dar nu inainte de o razmerita cu iz proletar, marca URSS - New Age.
Sa ne fereasca Dumnezeu !
...
A fost odata o insula, pierduta undeva in largul marii. Cranguri verzi umpleau vaile, ape limpezi se pravaleau in cascade, valurile marii scaldau plajele aurii. Pe frumoasa si bogatul pamant al marii traia un popor pasnic. Isi incropeau existenta din pescuit si agricultura, construiau case, cresteau animale, se casatoreau, faceau copii, se adunau din cand in cand sa se bucure si sa puna insula la cale, se inchinau la mare, pietre si la stele. In putinul lor, erau fericiti. Aveau traditii, datini si obiceiuri, intr-un cuvant: IDENTITATE. Viata pe insula se desfasura sub fireasca taina a lucrurilor, netulburata de nimic, intr-o perfecta conexiune cu natura. ...
Intr-o zi, la orizont, s-a aratat o corabie mica. A acostat si din ea au coborat niste oameni imbracati in straie argintii. Carau niste lazi grele. Acei straini si-au facut tabara pe plaja, si din lazile mari au inceput sa scoata lucruri sclipitoare. Sute de ochi ii spionau din umbra padurii. Desi nu indrazneau sa se apropie, pe fetele locuitorilor insulei se citea uimirea si dorinta de a avea si ei din obiectele acelea. Apoi intr-o zi, acei straini s-au apropiat de sat si au inceput sa daruiasca. Bucuria localnicilor a fost fara margini. In viata lor nu mai vazusera asemenea lucruri frumoase.
Peste o vreme, strainii au decis sa plece intr-ale lor. S-au urcat pe corabie si au disparut la orizont. Inainte de plecare au spus ca vin dintr-o tara bogata, aflata dincolo de mare, unde oamenii umbla pe patru roti, se imbraca cu straie scumpe si se uita seara la niste cutii negre. Si le-au mai spus ca se vor intoarce.
Premeditat si fara sa dea de banuit, strainii insamantasera samanta discordiei. A dorintei de a avea, de a fi. Obiectele stralucitoare au inceput sa se vanda, unii le aveau, altii nu. Iar cei ce aveau deja mult, vroiau si mai mult.
Peste un timp, la orizont s-au ivit trei corabii. Pe una au recunoscut-o. Au aruncat ancora si din pantecele lor au inceput sa fie descarcate pe plaja sute de lazi grele.
Bastinasii s-au repezit bucurosi, gandind in sinea lor ca vor primi daruri ca data trecuta.
Gresit ! De data aceasta, strainii au zis: "Vreti ? Dati la schimb !". "Ce ?", au intrebat locuitorii insulei. "Orice: lemn, fructe, pietre, peste, mana de lucru !". Si au dat ! Ani la rand, corabiile au plecat burdusite peste mari, vedeau cum copiii lor pleaca si ei cu aceleasi corabii. Mai vedeau cum acele obiecte stralucitoare pe care strainii le dadeau la schimb, nu erau la fel de stralucitoare ca prima data, si cum apoi se stricau si trebuiau cumparate piese de schimb sau altele noi.
Pe insula au aparut hangare imense, baruri si cluburi de noapte, hoteluri si cazinouri, unde cei altadata modesti, acum devenisera bogati si aruncau cu stralucire in drepata si stanga. Dar cei mai multi locuitori ai insulei erau saraci. Mai saraci decat fusesera inainte. Munceau pe nimic pentru bogatii aparuti peste noapte, care pupau la randul lor poalele strainilor, atat de binevoitori odinioara.
Bogatiile insulei se imputinau pe zi ce trecea. Dar ce era mai rau, valorile de altadata, care dadeau echilibru insulei, datinile, acele taine pastrate cu sfiintenie din mosi stramosi, erau uitate si batjocorite. Peste idolii marii si ai stelelor s-a asternut uitarea, iar cei care scapasera de ciocanele civilizatiei, fusesera acoperiti de pamant si ignoranta. Banul devenise noul idol.
Intr-o buna zi, strainii au plecat ! Toti s-au minunat. Cei putini si bogati s-au ingrijorat, iar cei multi si saraci s-au bucurat. Dar bucuria le-a fost de scurta durata. Cand au intors capetele si s-au uitat la insula lor, din ea nu mai ramasese absolut nimic. Vanturile marii spulberau praful, mormane de moloz rasareau din baltile noroioase. Nimic nu mai amintea de frumoasa insula de odinioara. Totul fusese sapat, taiat si luat. Totul ! Din obiectele stralucitoare aduse de straini se alesese praful. Prin hotelurile, in care bogatii insulei investisera in speranta vremurilor bune, batea vantul. Casele vechi, atat de speculate de imobilari, nu mai interesau pe nimeni.
Cativa mai temerari, au incercat sa se duca dupa corabiile strainilor. Degeaba ! Dupa cateva mile, curentii le-au aruncat barcile subrede inapoi pe insula.
Din clipa in care primul strain a pus piciorul pe insula, au trecut zeci de ani. Putini din cei care traisera odata mai erau in viata. Se uitase aproape totul: datini, obiceiuri, invataturi pastrate si transmise urmasilor veacuri la rand.
Cand si-au dat seama ca scopul urmarit de straini, n-a fost altul decat furtul bgatiilor lor, scop bine ascuns sub masca prosperitatii, era deja prea tarziu.
...
O poveste de peste mari si tari. Nu ma mir daca multi asta si vad in parabola anterioara. Ignoranta are rang de virtute in Romania zilelor noastre. Pentru ei, daca e aprins becul din coltul strazii, au impresia ca e frumos afara.
Priviti in istoria veche si recenta. Priviti cucerirea Daciei de catre romani, la insulele Pacificului, la vechile colonii ale Africii, la Conquista Americilor de catre spanioli, la India britanica, la Mexicul vechi si recent, la Argentina anilor '95, la Cuba de ieri si de azi, la Coreea, Vietnam si alte tari asiatice si in final, la Europa de Est. Totul se repeta, parca la nesfarsit, tot in care unii castiga si altii pierd. Lipsa de scrupule al celor cativa care conduc lumea, nu are limite. Probabil ca multi vor sari in sus, exclamand: "Limite ? Acesta este capitalisul !". O fi, dar cand omori oameni si distrugi identitatea unui popor, nu sa supravietuiesti ca dobitoacele naturii, ci ca sa-ti umpli buzunarele, se numeste CRIMA CU PREMEDITARE, nu capitalism.

Poate ca vorbele mele suna a mesaj proletar. Poate ... Dar sa nu uitam ca proletari au fost si Vlad, si Horea, ori Tudor, Balcescu, Iancu, Iorga, Patrascanu si multi altii in istoria acestui neam. Oare de ce ?

Merita revazut si asta: Criza din Argentina