luni, 3 august 2009

despre spovedanie


Plimbandu-ma pe bloguri, am gasit ieri o postare "interesanta" despre spovedanie. Desi am ras in hohote, nu-i zic haioasa, pentru ca e totusi un subiect delicat.
Multi vad in ritualul spovedaniei un fenomen profund cu multe implicatii: social, psihic, energetic, moral, traditional, spiritual etc. Spovedania vine din ancestralul necunoscut si reprezinta in primul rand un gest de echilibrare morala si emotionala. In esenta ea se bazeaza pe teama de divinitate. Nu in sens peiorativ, ci intr-unul de recunoastere. Si mai exista o teama, cea de propriul discernamant privind corecta apreciere a binelui si raului.
Pun mai jos eseul, scris cu umor de Floare de Colt, dupa care am sa continui ...

"O spovedanie si o tentativa

Ia să intru eu în rândul oamenilor şi să mă spovedesc, îmi spun, acu' vreun an.
Mă duc la preotul Cioacă (doar coincidenţă,) că mă cunoaşte. Poate o fi mai indulgent şi m-o înţelege, doar el m-a cununat cu ex-ul, acum enşpe ani.
Da’ ce mă fac, că nu ştiu cum e obiceiul şi mă fac de râs. Ei na, ce fac alţii, fac şi eu.
Zis şi făcut ! In biserică lume multă, la rând la spovedit.
S-au mutat cozile în biserică, asta nu-i rău; mă uit să văd cum se procedează.
Hopa! Trebuie să stau în genunchi sub patrahirul părintelui. Nasol, îmi spun, parcă aş pleca acasă, nu mă simt prea bine şi cred că am uitat fierul de călcat în priză şi nu mai am răbdare, mă simt ca găina la abator.
Când îmi veni rândul, mă pui în genunchi şi să mor dacă ştiam cu ce să încep. Am vrut să-l întreb „Ce mai faceţi părinte?”, dar nu eram în poziţia potrivită să-l întreb de sănătate. Mă gândeam: „Ce-ar fii dacă l-aş muşca de……? Sau de…..?, Doamne iartă-mă! Piei de-aici drace!”, noroc c-a început el:
- Ia spune fiica mea, ce păcate ai ?
- Părinte, mereu înjur la volan, ce să fac ! Nu mă pot abţine, mă enervează ăştia care se bagă în faţa mea. Aşa,…altceva este că… câteodată mai bârfesc, dar mai rar, nu aşa mult ca înainte şi nu cu răutate.
- Dar de preacurvit ai preacurvit?
- Cum adică părinte ? Dacă am umblat cu mai mulţi, întreb ruşinată şi nedumerită ?
- Nu, fata mea, ti-ai înşelat bărbatul ?
- Sunt divorţată, părinte, aţi uitat?
De fapt uitasem ca aici se ţine doar cununia. Divorţul e în altă parte.
- Cât fusei măritată nu l-am înşelat, sfinţia ta, dar, dacă n-aş fii ajuns să-mi bat joc de mine; aşa i-aş fii pus nişte coarne de ren !
- Dar trăieşti cu cineva în afara cununiei ?
- Da, părinte, ce să fac, sunt şi eu om, iar dacă Dumnezeu mi-a dat şi hormoni, ce să fac ?
- Nu, fiica mea, Necuratu' te împinge la păcate ! Ar fi bine să nu trăiţi în concubinaj, ci în sfânta cununie.
- Părinte, nu cred că mă mai prinzi să-mi pui pirostriile pe cap nici cu cămaşa de forţă; m-am lămurit cum stă treaba cu căsătoria, Doamne iartă-mă.
- Vai, fata mea, iar păcătueşti, nu mai vorbi aşa. Dar ia spune-mi ce păcate mai ai?
- Păi, am omorât, fără intenţie, nişte furnici şi gândaci şi...c-am atât, dar de faptele bune nu mă întrebaţi, părinte?
- Alea le vede Dumnezeu şi fără să i le spui. Cel de Sus să-ţi ierte păcatele fiica mea şi să vii la împărtăşit.
- Părinte, dacă acum mi-am dat kilometrajul la zero, pot să păcătuesc din nou ?
- E păcat fiica mea, dar cu ce vrei să păcătuieşti ?
- Ei…să omor şi eu acolo, nişte gândaci şi furnici…într-o poeniţă…când merg la urzici.

Anul ăsta, de Florii, ne-am hotărât, eu şi prietenele mele, să ne spovedim la mănăstirea Bucium, lângă Făgăraş.
Mănăstirea este aşezată sub munte, într-un loc izolat, înconjurată de păduri, cum se spune: un loc uitat de lume.
Ar fi trebuit să plecăm pe la şapte dimineaţa, cel târziu, dar, cum, eu sunt pasăre de noapte, le-am trimis fetelor mesaj că o să ajung şi eu, puţin mai târziu.
Am ajuns la mănăstire de abia pe la zece. Se terminase programul de spovedit şi enoriaşii se îmbulzea la împărtăşit.
„Lasă că măcar mă împărtăşesc !” îmi spun, dar, pe când mă uitam cu oroare cum stareţul împărţea pâinea şi vinul cu aceeaşi linguriţă, enoriaşilor, parcă simţeam deja o bubă dulce în colţul buzei, gândindu-mă că voi face hepatită în momentul în care linguriţa aceea va intra în gura mea.
- Dacă nu te-ai spovedit, nu ai voie să te împărtăşeşti, îmi spune Mari, de undeva din spatele meu.
- Chiar mă răzgândisem. Tu îţi dai seama câţi microbi, viruşi şi streptococi sunt pe linguriţa aia?
- Dumnezeu ne fereşte de toate bolile, de pe linguriţa aia, îmi spune Simi.
- Poate ai dreptate, dar, dacă mi-ar băga linguriţa aia în gură, aş da în hepatită în secunda doi. Asta am rezolvat-o, hai să scriem nişte pomelnice.
Mă apuc să scriu pe foaie: "Vii - mama, tata, fraţii, prietenii, Negruţu…."
- Ce faci, Lili, treci câinii pe pomelnic?
- Da’ ce-are ? Nu sunt şi ei suflete ? Uite, i-am trecut la urmă.
- Da' ce ? Sunt ortodocşi ? Să nu mai treci nicioată animale pe pomelnic, îmi zice Mari.
- O să vorbesc cu preotul să-i boteze, zic.
- Ţie-ţi arde de glume, Lili, hai să mergem la masă !
...
- Ce-ar fii să ne sfinţim maşinile, o întreb pe Simi, după ce am mâncat ?
- Gata, hai să le aducem din parcare, răspunde ea ieşind afară din sala de mese.
Am aşezat maşinile la rând, dar şi aici era coadă. Când preotul a ajuns la maşina mea, am simţit că prea-sfinţia-sa se uită la mine cam chiorâş. „Am halucinaţii, mi se pare”, mi-am spus, nebăgându-l în seamă.
...
În Joia Mare aveam foarte multă treabă: vopseam ouăle, iar televizorul mergea şi vorbea singur, ca de obicei. La un moment dat, aud o ştire: "Stareţul mănăstirii Bucium a fost filmat în timp ce făcea avansuri enoriaşelor !".
Nu-mi venea să cred, m-a pufnit râsul şi nu m-am putut abţine să n-o sun pe Mari:
- Deschide tv-ul pe PRO TV, Mari, îi zic.
- La asta mă uitam, răspunde ea sec.
- Vezi, îi spun ?! De asta n-am ajuns la spovedanie. Ştii ce cred eu Mari ? Tu ai sufletul aşa de pur şi curat, că ai luat toate păcatele lui, asupra ta."


Nu m-am spovedit niciodata ! Stati, inainte sa aruncati cu pietre, am sa va spun si de ce ...

Pur si simplu nu am simtit nevoia. Iar la mine nevoia vine asa, de jos in sus, trece prin "supa cenusie", si pe urma da afara. Cred ca s-a impotmolit acolo. :))

Cu divinitatea am o relatie mai speciala. Candva am spus ca as dori sa am cu Dumnezeu o discutie de la intelectual la intelectual. Si nu cred ca mi-ar spune ceva ce intelectul meu n-ar fi pregatit sa primeasca. ... Nu mi-e teama ! Teama este dusmanul cunoasterii. Am un respect deosebit pentru necunoscut si necunoscutul poate fi periculos doar pentru ignorant.

Cineva mi-a spus ca sunt pe o treapta de cunoastere inferioara. Poate ca asa este, habar nu am daca exista vreo scara. Poate ca el a ajuns la un nivel superior luand liftul, dezvaluindu-i-se astfel taine ascunse mie... Cu siguranta sunt un gnostic.:) Ca o paranteza - Iisus a fost gnostic.

...

V-ati intrebat vreodata de ce un copil se naste "curat", neintinat de dogme si obiceiuri ? Apoi el descopera divinitatea, invatand sa se teama. Cine ii baga in cap teama ? Parintii, bunicii ... si invata sa nu mai puna intrebari, sa nu mai caute sau sa mearga mai departe.

Un copil "stie" si apoi "uita".

In vechime, ca si in practicile samanice ale unor triburi, "preotul" intra intr-un fel de transa spirituala, apoi devenea mijloc de comunicare cu divinitatea. Cum o facea, e un subiect mai delicat. Sa va spun un secret - divinitatea nu este ceaa ce cred multi ca e. Este ceva mult mai complex, departe de puterea noastra de percepere si intelegere. Departe cam cu vreo 1000 de ani. :) Cei care reusesc sa o "atinga" sunt, intradevar, cativa. Cum o fac ? Sunt secrete adanc ascunse in spatele usilor chiliilor si in termeni metafizici se numeste matrice energetica.

Am vorbit cu preoti, incepand cu cel din coltul strazii, pana in varf la Frasinei. Am fost uimit de diferente, insa raspunsuri n-am reusit sa aflu. Am descoperit in schimb altceva: si anume ca preotii sunt oameni si atat. Si nu e absolut necesar sa imbraci strana ca sa fii "om", as completa: un om intelept.

De ce ne ducem la biserica, de ce ne spovedim ? Ca sa aflam raspunsuri, sa stim ce-am facut rau sau bine si bineinteles sa fim iertati. Mi se pare stupid sa constientizezi raul si totusi sa recidivezi. Apoi te intorci sa fii iertat. Acestora le-as spune: Oameni buni, voi nu evoluati niciodata ?

Si apoi ce e raul, pacatul ? Daca ar fi sa ne luam dupa canoanele religioase, observam ca multe sunt anacronice. Nu credeti ca in loc sa cautam binele in vorbele unor asa-zisi intelepti sau scrisuri rastalmacite, n-ar fi mai simplu sa ne uitam in jurul nostru ?

As indrazni sa spun ca biserica isi ascunde neputinta de a se adapta in spatele mantiei traditiei, propovaduind precepte anacronice. Sau poate ca preceptele sunt bune, insa mijloacele sunt cu siguranta depasite.

Am retinut candva o remarca a unui tip care a "stat de vorba cu ...." - "Religia a fost inventata ca sa dea un set de legi morale celor multi si nestiutori". Dincolo de religie se afla cunoasterea, facuta prin diferite metode - stiintifice sau religioase.

Astept pareri.



Dumnezeu nu este sus, ci inlauntrul nostru. Puterea lui este cea a faptelor si gandurilor noastre si nu are margini. Atata vreme cat Il vom cauta in alte parti, invatatura Lui ne va fi departe si teama va salasui in noi.


Astept pareri.

18 comentarii:

astharte spunea...

Mare dreptate ai!
Eu una nu neg valoarea credintei, dar nu si punerea ei in practica.
Am fost si eu patita cu preoti si de-atunci socot ca adevarata credinta e in mine, nu in ceea ce zic ei. Poate unii ma vor combate, ma vor blama, dar nu cred ca trebuie sa existe un intermediar intre noi si Dumnezeu, nu cred ca Divinitatea are nevoie de asa ceva.
Sunt multe babe care merg la biserica, se dau evlavioase dar vorbesc in timpul slujbei, barfesc vecinii pe la colturi si poarta ura fata de aproapele.
Si, cum spui si tu, faptele si vorbele noastre reflecta dumnezeirea (sau nu) din noi!

pheideas spunea...

Am spus odata ca evoluand, vom privi din sus spre interior. Inca imi mentin parerea. ... Sunt curios cum a ajuns Yung sa vada invers. :)

Floare de colt spunea...

Lăsând la o parte povestirile mele, care s-au vrut doar nişte amintiri haioase, aş vrea să te întreb ceva:
Dacă preotul, în faţa căruia îţi destăinuieşti secretele, ar fii un om pur şi sfânt- aşa ca Maica Tereza, Dumnezeu s-o odihnească- ai putea să i te spovedeşti?
Eu...DA.
Preoţii trebuie să fie curaţi sufleteşte, un exemplu pentru noi, iar cei care nu au chemare, nu au ce căuta, să predice în biserică.

Se spune ca este uşor să faci un rău, mai greu este să faci un bine.
Faptele tale, bune sau rele, se vor întoarce într-o zi, împotriva ta, ca un bumerang.
De mult nu mai sunt invidioasă sau ranchiunoasă, dimpotrivă, mă bucur pentru succesele (sau succesurile? smile)celor pe care-i cunosc şi nu numai...

pheideas spunea...

Floare de Colt, nu stiu daca as mai numi-o spovedanie. Adica nu stiu daca mi-as pune presul in cap, ca nu prea inteleg rostu'. :) Nu-i mai simplu sa stai la o poveste la un pahar ? ... A' pardon, tre sa fie in biserica, ca acolo e energhia ... :)) Stai, energhia cui ? A mea sau a popei ? Banuiesc ca a lui. Mda ! Da' ce-are mintea lui cu energhia ? Ca a mea nu prea fluctueaza functie de vremea de afara. :)) ... Si de ce tre sa ma spovedesc ? La ultimul recensamant stateam bine cu pacatele. A' sa mi le ierte D ? Pai nu vreau sa mi le ierte ! Adica ce, daca mi le iarta ma simt eu mai bine ? Nu prea cred nici asta, ca tot ma roade ... si pana nu le gasesc rostul, nu dorm. ... Hai sa urcam o tar' cu liftu'. E clat pentru altii ca daca te spovedesti iti aranjezi intr-un fel ploile pe lumea cealalta. Ca pe lumea asta nu prea vad cum. Auziti, da' sunteti siguri de asta ? Nu prea cred pana nu vad unul intors. :))))

pheideas spunea...

Auziti, da' de cand detin popii adevarul suprem ? ... Mi-a pus odata cineva in brate cartile parintelui Ghelase de la Frasinei. Sunt acolo o gramada de povete din lume si viata adunate. Un om cu adevarat intelept. Am avut ce invata si de-acolo si din alte parti. Oare nu asta e esenta, sa invatam si apoi sa invatam pe altii ? V-am spus ca sunt gnostic. Am mai studiat si alte religii; eram curios sa vad ce parere au altii. Daca ati sti cat de simplificate sunt ... Budistii spre exemplu, reduc totul la om si esenta. Cum spuneam, Dumnezeu este in OM. Noi il cautam in ceruri de vreo 4000 de ani si tot nu l-am gasit. Ei se cauta pe ei de vreo 6000 de ani si au ajuns in ceruri. :)))

Floare de colt spunea...

Aş dori să-mi pun sufletul în palmele unui sfânt, un om care să nu aibă nici urmă de răutate sau invidie, cu ochii limpezi şi mereu cu un zâmbet pe buze, iar sufletul lui să radieze multă iubireee, aşa cum a fost preotul Cleopa.

Magic Storm spunea...

Aveti dreptate amandoi. Fiecare isi alege calea.Eu am mers din ce in ce mai rar la marturisit chiar din pricina parintelui Cleopa.
Petrecand mult timp prin manastiri (vacantele), l-am ascultat intr-o predica.
Ce spunea?
Dezvaluia taina marturisirii.
Cum mai pot avea incredere in preoti?
Sustin ce am mentionat mai sus, fiecare isi alege calea.
Biserica,religia , credinta e in interiorul tau.

pheideas spunea...

Floare de colt, iti doresc sa-l gasesti pe acel om bun, chiar daca va trebui sa-l cauti toata viata.

LOLITA spunea...

Aş începe prin a spune că sunt un fan înrăit al blogului tău. Multumesc că mi-ai trimis un comentariu la ce am dezvoltat pe blogul meu. Din păcate sunt novice şi nu ştiu ce setari am făcut de nu mai apare casuţa de comentarii...
Revenind la subiect sunt de acord că, credinţa se poate realiza si prin iubire si prin cunoaştere dar e ceva deplasat dacă îndrăznesc sau încerc să merg pe ambele căi? De ce ? Pentru că aşa simt...

Călin spunea...

Se spune că nu trebuie să te uiti la popă. E un intermediar, un mesager care nu trebuie nici ucis, nici ridicat în slăvi pentru că e Mesager.

pheideas spunea...

Calin, corect ce spui tu. Sa mergem in alte parti, deci.

pheideas spunea...

Lolita, multumesc pentru aprecieri, asemeni !
In ce priveste credinta, asa e, fiecare cu drumul lui. Din pacate, pe fruntea mea, de cand m-am nascut, scrie "de ce !". N-am cum sa sterg asta. :) Iar raspunsul: "Asa simt !", nu-l inteleg, oricat m-as strofoca. Stiu ce e simtirea, as spune ca am unele capacitati paranormale, un fel de intuitie in a prevedea desfasurarea unor evenimente. Mai simt oamenii, le "citesc" gandurile, insa divinitatea n-o simt si n-am simtit-o vreodata. Unii spun ca li se-arata in vis, ca vad pete pe cer ... poate, nu contest si ii cred, pentru ca omul sincer nu minte. Mai accept ca unele ganduri ale dusmnailor se transforma in cosmaruri, ca puterea gandului e nemasurata, iar cele rele isi pot face cuib in minti slabite. Mai cred in puterea binelui, in viitorul scris si in multe altele. Dar nu pot crede in ceea ce nu simt, cu atat mai mult cu cat poarta eticheta de "gura lumii". Adica "sa te spovedesti ca asa e bine !". Eah ! Un motiv in plus sa n-o fac ! Smile!

Delf spunea...

Mărturisesc că m-aş fi aşteptat ca subiectul pe care îl expui să fie dezvoltat cu mai multă seriozitate. Textul îmi dă senzaţia că prejudiciază din start anumite convingeri umane, discreditându-le prin prezentarea lor ca lipsite de sens. Poate că n-ar strica o reevaluare a afirmaţiilor care susţin teza ta şi o re-aplecare asupra argumentelor.
Impresia mea generală e că nutrim o aversiune principială faţă de preoţi, pe baza căreia ridicăm acuzaţii neacoperite. Plecăm de la inductiv şi proclamăm verdicte cu repercusiuni asupra întregului. Dar inducţia nu oferă niciodată certitudine în cunoaştere...

pheideas spunea...

Delf, postarea mea s-a voit a fi superficiala, pentru a incita la argumente. Oricum e un subiect extrem de delicat. Incearca sa vezi dincolo de aparente. N-ar fi rau sa incerci chiar tu o dezvoltare. Iti promit c-am s-o preiau si o voi dezvolta la randul meu. Uite un subiect extrem de polemic. :) Spune ce simti tu, incercand sa faci abstractie de "asa e bine sa ...".

Saturnianul spunea...

Apropo de cununie şi divorţ. Nu-i puţin cam ciudat că ceva ce, conform tradiţiei religioase, se încheie într-un locaş sfînt în faţa lui Dumnezeu este desfăcut într-un locaş laic în faţa oamenilor?! :D

pheideas spunea...

Saturnianule, nu-ti pot da un raspuns, pentru ca nu pun pret pe acte si ceremonii. Imi pare rau ... :)

Saturnianul spunea...

Pheideas, taman faptul că nu poţi da un răspuns e un răspuns în sine. Şi nu l-ai fi putut da nici dacă puneai preţ pe acte şi ceremonii. :)

acuarele spunea...

Spovedania fata de noi insine e cea mai importanta. Dar asta nu o spun niciodata preotii. Ca s-ar simti furati.
Altminteri, ajuta, e o descarcare.
Eu m-am spovedit de vreo trei ori in viata asta. Am vrut sa vad cum e. Dar niciodata n-am putut spune totul, mi s-a parut pueril... :) Am spus doar chestiunile care ma preocupau mai mult la momentul respectiv... :) Am asteptat sa fiu apoi "pedepsita" fiindca am mintit prin omisiune. Nu s-a intamplat nimic. Dumnezeu e mare si probabil ca m-a iertat si fara acordul preotului!...
Momentul in care am ales sa privesc mai rezervat problemele acestea a fost acela in care, in vizita la o manastire cu fetita mea, o calugarita a refuzat sa mi-o impartaseasca pe motiv ca... isi bause lapticul de diminteata, si nu era pe stomacul gol. Am ras. Poate credea ca o sa-mi tin pana la 11 copilul nemancat, sau ca o sa-i stric dulcele domn al diminetii doar ca sa ma incadrez in regulile lor. N-am mai revenit nicicand.