miercuri, 11 martie 2009

ploaia



Picaturile de ploaie ne dau o senzatie unica. Ne place sa le privim cum cad pe alei, sa le ascultam pe acoperisul unei case vechi, sa le pipaim in timp ce se scurg pe frunze, sa le mirosim cu ochii inchisi.

De ploaie ne leaga cele mai profunde amintiri:
Cand copii fiind, ne prindea pe camp vara si alergam desculti prin baltoace,
Apoi ca adolescenti, nu ne pasa ca ne uda pana la piele, in timp ce ne plimbam de mana pe aleile toamnei,
Cand ne prindea prin munti si o ascultam rapaind pe foaia de cort, si apoi o miroseam amestecata cu frunze si pamant reavan dimineata,
Cand o priveam pe geam curgand siroaie pe burlane, umpland butoiul asezat sub streasina de bunici.

2 comentarii:

desculta spunea...

ploaia pentru mine e o poveste cu iz rural, picioare goale amestecate in pamant, plete ude si negre despletite pe spate, miros dumnezeiesc, tonuri diafane. totu-i o magie cu har. niciunde nu gasesti feerie autentica.

pheideas spunea...

Pe mine ploaia ma prindea pe camp, in timp ce ma intorceam de la pescuit. Ploaia calda de vara, mirosul de praf umed, ridicat in aer de picaturile mari. Noroiul ce mi se lipea de talpi, senzatia sublima de legatura cu natura, cu pamantul, enegia telurica care-mi urca pana in crestet.