cum e masina, asa e si proprietarul

Cum e masina, asa e si proprietarul ! Ati auzit de vorba asta ? :)
Incercati sa priviti cu atentie masina unui om, apoi daca aveti ocazia sa-l cunoasteti in detalilu, veti constata cu surprindere ca vorba se potriveste de minune. Sunt si mici exceptii, dar daca le analizezi cu atentie si vezi dincolo de aparente, tot cam asa e. Sa va povestesc ce-am constatat dupa multi ani de studiu involuntar. Am studiat numai barbatii. La femei, doar cateva observatii neconcludente. De aceea, rog reprezentantele sexului frumos sa vina cu completari sau corecturi la exemplele de mai jos.

1. masina super-luxoasa, Audi, noua, estetic impecabila, cu interior curat, parfumat (exclus BMW). Motorul toarce linistit, anvelope noi, acul de la benzina este peste 1/2 si kilometraj sub 30.000 km.
Tipul este pedant, castiga bine, se ingrijeste de imaginea sa, narcisist, egoist, usor timid, nu foarte inteligent sau cult. La petreceri ii place sa asculte si e intotdeuna de acord cu propunerile altora. Ii plac lucrurile asezate, tiparele, sabloanele, care ii ofera siguranta, nevasta sa dea bine in public, devreme acasa, copil la scoala aleasa, pozitie in societate, casa in Pipera etc. Job de multinationala, manager, program fix si fara multe batai de cap. In 90% din cazuri e fiul lui X sau nepotul lui Y. Seara e la restaurant, wk la munte sau la vila unui prieten, vacante in strainatate la hoteluri de la 4 stele in sus. Ii place sa se ingrijeasca, suplu, analize la zi, sala, cosmetice si altele. Isi schimba masina la trei ani sau e masina firmei.
Este foarte cautat (vanat) de pitzipoance, insa ii plac femeile traditionaliste - gen anii '60, cu sort si cu perdelele de la bucatarie apretate. Fac un copil si pe urma trai pe vatrai. Asta in cazul in care nu s-au cunoscut cand el tocea blugii la ASE. Il mai cauta si femeile puternice, pragmatice, carora le place sa conduca si care nu-si fac probleme cu defazajul intelectual. Relatiile se aranjeaza intr-un cadru extrem de restrans, cunoscuti, familie etc.

2. masina de top, Audi sau LandRover, veche de 5-6 ani, estetic impecabila, cu interior cat de cat curat, alergata, motor obosit dar nu stricat, anvelope noi, acul de benzina pana in 1/2 si kilometraj peste 200.000 km. Eventual si cateva facturi aruncate pe bancheta si scrumiera plina.
Tipul este activ, agitat, ii place sa stie tot, cu relatii, inteligent si cu pasiuni, se scoala dimineata si vine acasa cand o da Dumnezeu. Nu foarte ingrijit, are burta, dar pastreaza un echilibru intre aspect si interior. Poarta vesnica haina de piele sau sacou peste camasa descheiata la gat. Stie ca este destept si in cercul in care se invarte nu-l intereseaza sa arate ce stie sau cine e. Usor plin de el, egoist, de cele mai multe ori considera ca banul poate cumpara orice. A fost insurat de doua sau trei ori, cu unul sau doi copii, iar cand il intalnesti, e liber. Daca nu e liber, are amanta si nevasta acasa. Job neaparat de director, dar nu unul cu program fix, ci cu angajament total si raspundere. Fie are o afacere care nu merge fara el, fie e director de complex la Rovinari. La doctor se duce cand il doare. De regula fumeaza doua pachete pe zi. Ii plac petrecerile si bautura. Ii place sa faca sex, dar nu mai mult de 20 min, pentru ca dupa ... are o intalnire de afaceri importanta sau adoarme. Pentru el, casa e locul unde doarme si atat. Daca nevasta isi vede de treaba ei, are grija de casa si nu pune intrebari, e cel mai fericit. Concediile fie sunt petrecute cu familia, mai mult de gura nevestei, undeva ad-hoc la mare sau munte, dar neaparat cu telefonul pe noptiera, fie cu amanta intr-o camera de hotel, departe de ochii cunoscutilor.
Este cautat de femeile "amanta", impresionate de "putere" si care traiesc cu iluzia ca ... candva, o obosi si s-o aseza si el. Slabe sperante, pentru ca lupul isi schimba doar parul. Sau se folosesc de el pentru a castiga pozitie. La pitzipoance nu se uita el, decat daca e vorba de un sex oral intr-un hotel, dupa o petrecere cu baietii.

3. masina modesta, veche de 5-6 ani, Ford sau Opel, nu foarte curata exterior si interior, alergata, motor bine intretinut, cu service-ul la zi, anvelope noi, acul de benzina peste 1/2 si kilometraj sub 70.000 km.
Tipul e echilibrat, activ, cu grija pentru sine si aproape, inteligent, cult etc. Poti povesti ore in sir despre orice. Are timp, pentru ca stie sa-si aseze lucrurile, astfel incat sa puna pe primul loc valorile care ii sporesc tonusul intelectual. Nu este foarte bogat si in general are o parere prosta depre modul in care se fac banii in Ro. Are pasiuni mutiple, inclusiv erotice. Nu-i place sa iasa in evidenta, sa intre in politica sau sa riste bani in afaceri incheiate intre doua beri. Imbracat lejer, curat, nu foarte la moda, cu analizele la zi si in general fara par alb la 30 de ani. De regula e insurat, cu sau fara copil, cu nevasta de acelasi calibru profesional si intelectual. Isi iubeste nevasta si copiii. Nu-i plac femeile supuse si fara opinie. Foarte des cade victima depresiilor acumulate si datorate stimulilor sociali sau sentimentali. Nu pune pret pe ban, insa nu duce lipsa. E calculat dar nu zgarcit. Jobul e fie o afacere proprie, care nu-i ocupa tot timpul, fie post de conducere si decizie intr-o companie nationala. Uraste programul fix si sedintele la sfarsit de program. Nu fumeaza, pentru ca tutunul dauneaza grav sanatatii. Tip vesel in exterior, sarea si piperul petrecerilor, insa trist cu sine insusi. Concediile sunt in genere neplanificate, ii plac spatiile deschise, natura, aerul, apa, muntele. Ii plac si iesirile la iarba verde cu prietenii si familiile. Tot ce face, face din pasiune.
Este cautat de femeile inteligente care isi doresc un partener egal, nu pentru bungee jumping dupa un fum, dar nici pentru mers la piata in doi. Este ocolit in general de femeile de la primele doua categorii, pentru ca nu le ofera stabilitate in sens conventional si mai ales, pozitie, bani si acces in inalta societate.

4. masina modesta, veche de 7-10 ani, Opel sau Dacie, cat de cat curata exterior si interior, alergata, motor neintretinut, cu rateuri, ruginita, aripa cazuta, anvelope roase, fara service la zi, acul de benzina sub 1/2 si kilometraj peste 200.000 km.
Tipul este activ, agitat, dezordonat, cu relatii, nu foarte inteligent, insa speculativ. Se scoala dimineata si vine acasa cand o da Dumnezeu. Ii place shaorma, mancata intre doua bidinele. Nu este foarte ingrijit, are burta, putin nespalat. La doctor se duce cand il doare. De regula fumeaza doua pachete pe zi. Ii plac petrecerile, femeile si bautura. Poarta vesnicul tricou, peste care arunca o geaca. Usor plin de el, egoist, zgarcit, traditionalist, de cele mai multe ori considera ca banul poate cumpara orice. Crede ca locul femeii e acasa, sa aiba grija de copii si aprovizionare, iar al barbatului sa alerge dupa bani. Adora mancarea gatita, asezata de nevasta seara, cand vine acasa. De cele mai multe ori, este insurat, cu doi sau trei copii. Daca nu e, isi plange nefericirea si neimplinirea cu prietenii la bar. O partida de sex dureaza maxim 10 min, dar nu din lipsa de timp, ci fie ca nu stie ce insemna preludiu, fie ca i-a ruginit instalatia. Are ultimul ragnet de mobil, cumparat de la shmenarii din Berceni. E avid dupa chilipiruri. Vinde si cumpara orice, atata timp cat e ieftin. Nu-si da seama ca ...cu banii dati pe carpitul masinii, putea sa-si cumpere doua. Concediile le petrece cu familia la casa de la tara, sau la mare.
Este cautat de femeile modeste si mai sensibile la "vino draga in portita, sa te sarut pe gurita !", si pe care nu le deranjeaza ca ... el abia se tine de portita.:))

5. I-am lasat la urma pe posesorii de BMW sau VW. In general second hand, tunate, spalate, stralucitoare, interior curat si parfumat, jenti de-ti faci freza, anvelope o tar' mai vechi, ca alea late sunt scumpe rau, cu benzina de 30 de lei, si hilometraj peste 200.000.
Tipul e narcisist pana la epuizare. Singurul scop pentru care traieste, mai bine zis doua, sunt masina si gagica, pe care trebuie s-o impresioneze. Daca i-a furat-o pretinu' cu un BMW mai fain, face depresie. Impulsiv, arogant, pedant, bine intretinut la sali de fitness si saloane, nu-si bate capul pentru ziua de maine. Daca nu i-a facut taticul cadou o garsoniera, sta cu prietenii sau cu mamica. Este imbracat dupa ultima moda, il vezi la volan cu mobilul in mana stanga (nu ca ar vorbi cu cineva in momentul acela).:) Nu se poate hotara cine ii ofera cel mai puternic orgasm - masina plimbata pe bulevard, sau fata pe care trebuie s-o vrajeasca ? Stie tot ce tine de monden si texte de dat pe spate pitzipoancele. Ii gasesti la colt de strada sau in Bamboo, spargand banii parintilor. Daca nu are pedigree, are o slujba de agent de vanzari, smenar de telefoane mobile, vandut masini in targ, de vedeta TV sau fotbalist. De familie si copii nu poate fi vorba. Nu inca, pentru ca specia este in pragul evolutiei. Concediile le face cu prietenii in cluburile de pe litoral, sau daca are o prietena, face tot posibilul s-o duca la Venetia. Tot cu prietenii petrece majoritatea timpului liber.
Este cautat de fetele de pe aceeasi scara cu el, si care sunt usor impresionate de turatia motorului si marca mobilului. Fetele stiu exact ce vor si nu sunt proaste. Pur si simplu se distreaza, pana le pica in plasa unul cu bani, cu garsoniera in Primaverii, sau care joaca la Dinamo.

Ca o concluzie, o masina are trei repere: exteriorul, interiorul si motorul. La fel e si cu proprietarul. Exteriorul inseamna haine si epatare, interiorul insemna ganduri si echilibru interior, iar motorul, sanatatea. Am dreptate ?

Mi-a scapat ceva ? :)) Astept cu nerabdare comentarii. ... vezi tot

casa pe pamant

Azi eram pe la o firma si un prieten ma trage la o parte si imi spune: "Lucian, vreau sa-ti cer sfatul. Uite ce vreau sa fac, sa vand apartamentul si sa imi iau o casa undeva la marginea Bucurestiului. Ce parere ai, sa ma bag ?". Am stat o tar' pe ganduri si i-am spus ce sa faca, mai degraba ce sa nu faca. :) I-am facut lista cu toate variantele, de la criza si ce rata ar putea sa suporte, pana la Prima Casa si popririle pe venit. In concluzie, l-am sfatuit sa mai astepte putin, pana s-or mai aseza putin lucrurile si preturile. Oricum, sunt slabe sanse sa-i cumpere cineva apartamentul, acum.
Dar nu vreau sa insist asupra crizei, ci sa expun o idee mai veche, legata de ... "casa pe pamant".

Tot romanul vrea casa pe pamant, asta e sigur. Cred ca vine din patternul sau genetic.
Haideti sa vedem ce inseamna acest lite motive in Romania, in special in Bucuresti.
1. Intre job si casa trebuie sa existe o legatura foarte stransa. Adica sa fie aproape. Pana sa ajunga Bucurestiul o metropola sistematizata privind caile de acces, vor mai trece cam cincizeci de ani, in cazul optimist. Pana atunci, de la job pana acasa faci intre o ora si doua ore. Incercati sa calculati cam cat costa benzina si service-ul unei masini, in conditiile in care locuiti la zece kilometri de oras. Mai bine puneti doua masini.:)
2. Copilul trebuie dus la scoala. Il trimiti cu rata sau prin nameti ? Trebuie dus si adus zilnic. Iar sa pleci dimineata la 7.00 si sa-l aduci seara la 20.00, iar nu e o solutie. Un copil petrece foarte mult timp acasa. Pentru el, casa, camera de joaca, fotoliul din fata televizorului, reprezinta centre ale universului sau.
3. Orice om normal, cand spune ... casa pe pamant, se gandeste la spatiu, aer curat, graina, flori, rasadul cu ceapa etc. Sa ne gandim, cati din cei care aveti casa, va bucurati de toate aceste avantaje ?:)) Cat timp petreceti in casa ? Gresesc daca spun ca vreo trei ore pe zi ? Nu pun la socoteala orele de somn. Am un prieten cu o gradina mare de tot, pe care cresc plante medicinale. In afara de gratarul de duminica cu prietenii, si aia care se indura sa se rupa din fata tv si sa faca o ora pana la el, nu prea exista alta manifestare a vietii la curte.
4. Aproape toti pe care ii cunosc isi fac cumparaturile de la supermarket. In cazul fericit, vreun vecin si-a deschis o pravalie cu de toate pe strada vecina. Daca nu, masina si cei cinci kilometri sunt obligatorii.
5. In general, costurile unei case pe pamant sunt de pana la zece ori mai mari decat ale unui apartament de bloc. De ce ? Pentru ca romanul, cand s-a vazut in bani, a uitat masura si si-a tras viloi cu doua etaje si opt camere, cu rata de o mie de euroi. Am un alt prieten, care a devenit scalvul casei. Nu va spun cat cheltuie pe luna, ca va luati cu manile de cap. Aici nu vorbesc de mamaia care iarna nu face focul in camera din fata si sta in bucatarie langa soba cu lemne.
6. Utilitatile. Aproape tot ce s-a construit in Bucuresti, s-a facut fara cap, adica fara infrastructura si utilitati. Drumurile sunt ca vai de ele si fara Jeep, e destul de riscant sa te aventurezi in periferie. Racordarea la retele de apa, curent, canalizare, s-a facut pe principiul "Sefu, ma racordez si eu ?". Sunt subdimensionate, problemele sunt frecvente, iar: electricianul, gunoierul, baiatul de la Fantana, pustiul de la net si altii, devin membri ai familiei.
7. Aproape toate casele construite in ultimii zece ani nu respecta normele de rezistenta. Sunt facute ... la "Hai sefu, ca merge si asa !". S-au folosit materiale, finisaje si solutii constructive proaste. De ce ? De unde era sa-si traga Ion profit de 200% ? Vor mai scadea preturile, ca e de unde, dar nici asa nu cred ca mi-as cumpara oriunde si oricum.
Ati vazut cartierele rezidentiale, cu nume ce seamana cu "Tarlaua Greenfield" ? Va spun sincer, ma minunez cum pot functiona ansamblurile acelea. De unde au tras apa si canalizare ? Ati incercat sa rezistati vara in campie, la 50 de grade, fara adiere de vant si umbra de pom ? V-ati intrebat vreodata de ce taranul roman, fratiorul lui Bucur ciobanul, si-a asezat satul intr-un anumit loc si nu la intamplare ? Si mai ales nu in varf de deal sau fund de vale langa apa statuta, langa morti sau pe gunoaie ? Vreti sa va spun ce cartiere s-au construit exact in asemenea locuri ? Pamantul are si el o taina a lui, pe care e musai s-o cunosti. Si mai are si energie ...:)

Si mai sunt ...

Cam acestea sunt calculele pe care mi le-am facut, cand am vrut sa-mi caut un loc la o margine de oras. Era musai sa fie cu verdeata ... La cat se dusesera preturile acum doi ani, am renuntat. Si bine am facut !
Dupa parerea mea, de o casa la curte trebuie sa te bucuri. Sa-ti ofere prilej de recreere dupa o zi de lucru in oras. Si sa ajungi repede, ca altfel iti piere cheful de .... verdeata. :))
Mai demult scrisesem o postare despre vechile cartiere bucurestene Herastrau si Baneasa si despre casa bunicilor. Intr-adevar, asa cum erau atunci, ofereau acea tihna necesara. Dimineata te trezeai in ciripit de vrabii, te duceai in gradina, iti rupeai o rosie si luai oul cald din cuibar. Ti-l prajeai in tigaie, taiai rosia si ... simteai ca traiesti. Casele erau mici, cu doua camere, o bucatarie si mansarda. Nici nu aveai nevoie de mai mult, pentru ca in casa intrai seara la culcare. In rest erai in gradina printre flori sau tolanit in sezlong. Seara mirosea a iasomie ... si nu se inventase calculatorul, mobilul si telenovelele. :) ... vezi tot

maimutica poznasa

... vezi tot

bazar

Cine e Umberto Tomasi ? Costi Ionita ? Se pare ca da !
Extras de la Eurovision ...
"In dorinta de a le da o lectie compozitorilor care au un dinte impotriva manelelor, Costi Ionita a reusit sa intre in finala nationala pentru Eurovision cu patru piese dintre cele 24 alese, ajutat de pseudonimul Umberto Tomassi. Moculescu nu considera insa ca mai tanarul coleg de breasla, Costi Ionita, le-a demonstrat ceva celor care sunt impotriva manelelor, asa cum se lauda prin presa. Faptul ca dintre melodiile cu care Costi Ionita s-a inscris la Eurovison unele au fost selectionate pentru finala si altele nu nu demonstreaza altceva decat corectitudinea juriului.

FARA MANELE

Nu consider ca ne-a tras o palma , mai spune Moculescu. Si da, avem ceva impotriva manelelor. Personal nu cred ca vreo piesa a acestui stil are ce cauta in concurs. Trebuie sa participam cu piese care sa ne reprezinte, or manelele nu pot face asta. Mai mult, compozitorul ne-a asigurat ca va fi foarte atent la piesele lui Costi Ionita ramase in competitie. In 2003, Costi Ionita a participat cu piesa Dominus, care s-a dovedit a fi un plagiat grosolan dupa o melodie ruseasca.

EXOTIC PENTRU STRAINI

Serban Huidu a fost si el in juriul format din jurnalisti radio si crede ca manelele ar putea sa prinda la Eurovision: Nu am stiut ca Umberto Tomassi este Costi Ionita. Adevarul este ca a avut piese foarte bune. Nu mi se pare extrem de rau ca o manea sa ajunga la Eurovision. Problema este ca la noi acest stil muzical este dublat de un stil de viata, de o problema sociala. Insa pentru straini maneaua este doar un stil muzical exotic. Si multi manelisti chiar au voce.

COSTI, VICTIMA PREJUDECATILOR

Am ales pseudonimul Umberto Tomassi din cauza prejudecatilor legate de manelisti si, implicit, de numele meu. Se face o paralela gresita intre stilul meu muzical ca interpret si compozitor. E pentru prima oara in istoria concursului cand un compozitor are patru piese in finala. Nu mi-e teama de nici o sanctiune , ne-a declarat interpretul." ... vezi tot

job de criza

Deranjat de la birou ... :)) ... vezi tot

salutari lui Billy

Azi n-am avut ce face si l-am vizitat pe Bill. Nu stiti cine e Bill ? :)) Lasa ca va lamuresc imediat !
De mai multi ani lucrez cu imagini, fotografii facute de mine si de altii. Cele mai comune formate sunt jpeg-urile. Urmeaza Tiff-urile si cele mai barosane sunt RAW-urile. Ultimele sunt formatele care contin cea mai multa informatie, editabila sau convertibila in formatele anterioare cu softuri speciale.
Aveam un Bibble, dar fiind putin cam greoi, am zis, ia sa-l schimb cu ceva mai simplu si de la mama lui. Ba nu, de la tata Adobe. Pe cat de simplu de spus, pe cat de greu de facut. La o prima vedere, dai o raita pe net, descarci, instalezi si gata ! He he he ! Nu degeaba au ajuns astia sa sparga situl Daily T.
Acum sa intru in detalii. Fiecare camera profesionala salveaza fisierele in formate diferite, standard de firma. Asta n-am inteles niciodata, de ce fiecare producator trebuie sa faca kktul mai cu mot si altfel. Parca n-ar fi acelasi lucru. In termeni ingineresti se cheama interschimbabilitate (o sa va zic la urma ce inseamna). Adica asa cum jpeg-ul e jpeg si tiff-ul e tiff, de ce n-ar fi si RAW la fel ? E bine, nu e ! Sony are ARW, Canon are RAW / CRW, Fuji are RAF, Nikon are NEF ... va mai zic vreo douazeci ? :))
Eu avand SONY Aplha, am inceput sa caut RAW Converterul de la Adobe. E un plugin care se copie in folderul de File Format. Toate bune si faine, numa' ca dupa ce am descarcat toate update-urile de pe situl Adobe, si le-am incercat, nu s-a potrivit niciunul. Mesaj: fie nu deschide fisierul, fie da eroare in Kernel32, fie nu vede fisierele. Dupa cateva mesaje, de data asta rostite in viul grai romanesc, am zis, asta e, nu mere ! Am uitat sa va spun ca Am un Photoshop 7 pe o platforma Win2000. Am incercat mai demult XP-usi si Vista si mi-am bagat urgent picioarele, dupa cateva crapaturi. Nu intru in detalii, pt ca ar insemna sa cititi pana la noapte. Cel mai bine ma impac cu 2000-ul. Asta e ! Dap, e partial. Daca e sa caut soft compatibil, aleluia ! Dai cu tunul si nu mai gasesti. In anii trecuti am aruncat echipamente noi-noute, pentru ca nu se mai gaseau drivere.
Mi-am zis, o fi de vina Photoshopul 7. Nu se pupa cu niciun plugin. Ia sa descarc CS2 si sa-l pun. Poate merge. Zis si facut ! Pun CS2 - alta varza murata, ca deh, tre sa castige si ei diin update-uri, si reiau operatiunile de instalare ale cititorului de RAW. Kanci ! Nici de data asta nu merge. Aceleasi mesaje de eroare. E clar, nu se pupa cu Windows-ul.
Renunt la RAW-ul de la Adobe si descarc DXO Pro. Alt soft de prelucrat RAW-uri. Dau jos de pe torente cateva versiuni si in final ultima da un guitat ca vrea sa se instaleze. Cand eram in pragul orgasmului, apare alt mesaj. Cica nu vrea, ca nu am NetFramework de la 3.15 in sus. Sa va mai spun .... acum toate softuletele sunt facute numai pentru XP sau Vista. Si nu se instaleaza daca nu esti prieten cu Billy. Ma duc la Microsoft, descarc versiunea cu pricina, dau sa instalez si ... sufletu' ! Nu merge pe platforma Win2000. Daca n-as fi fost harsait atatia ani cu tampenii de-astea, cred ca as fi sarit pe fereastra.
Cam cu asta m-am ocupat azi. Mi-am adus aminte de taticul Billy si i-am transmis salutari. Acum zece ani era cel mai injurat om de pe planeta.:))

* Interschimbabilitatea reprezinta proprietatea unui reper/ansamblu de a putea fi inlocuit cu altul similar. Adica la o masina nu folosesti sapte mii de tipuri de suruburi.
Stiati ca nemtii de-asta au pierdut razboiul ? :) Si tot de-asta l-au castigat americanii si rusii ? Daca pe tancul german se strica o piesa, ea nu putea fi luata de pe alt tip de tanc sau camion, ci trebuia musai adusa de la Berlin. La rus, aceeasi piesa se potrivea si la camion si la caruta. Dupa razboi s-au inventat standardele de fabricatie: GOST, ASA, STAS etc. Azi e ISO si atat.
... vezi tot

love is blue

Ghitara clasica, dupa o celebra melodie a lui Vicky Leandros - L'amour est bleu. ... vezi tot

mai tineti minte filmul ?

... vezi tot

din ciclul ... sa traiti bine !

Stiati ca ... ANAF poate supune executarii silite persoanele care nu-si mai pot plati ratele restante sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala, in conditiile prevazute de Codul de procedura civila ?
Adica daca nu ti-ai platit impozitul pe casa sau pe aerul respirat, ANAF vine si iti pune poprire pe salariu, ajutor de somaj, pensie sau alocatia copilului (cum a patit-o un amic). Sau pune poprire pe bunuri: casa, masina etc.
Atentie mare !!! Sub incidenta articolului anterior intra si datoriile la Fondul National de Garantare. Remember Prima Casa ? Daca noul proprietar nu isi mai poate plati Prima Casa, atunci garantia data de stat bancilor va fi luata pana la urma, intr-un fel sau altul, de pe "pielea" dobitocului. :) Daca inteleg bine, ramane si fara casa si cu datorie pe viata. Sau pana cand statul ii va vinde casa, sa-si recupereze datoria. Dar la ce pret si cu ce va alege sarmanul om ? Cu bucuria de a fi avut o casa ? Pana la urma, e aceeasi Marie, dar cu alta palarie. Ba zic eu, daca cu palaria bancii te mai descurci, cu cea a statului iti canta prohodul pana scapi de ea. :))
Cititi aici.

FNGCIMM a cerut Ministerului Finantelor plata garantiei unui apartament cumparat prin programul Prima Casa, in conditiile in care cumparatorul nu si-a mai putut achita ratele catre banca, a declarat presedintele Fondului, Aurel Saramet

Am primit acum o saptamana primul dosar cu un cumparator care nu si-a mai putut plati ratele pentru un apartement cumparat prin programul Prima Casa si am transmis toate datele Ministerului Finantelor, care trebuie sa efectueze plata garantiei catre banca", a precizat presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

Saramet a adaugat ca nu poate da detalii despre tipul garantiilor sau despre orasul in care se stabilise clientul. "Pot sa va spun doar ca nu a apucat sa plateasca pentru casa achizitionata prin acest program decat 2-3 rate", a mai spus el, potrivit NewsIn.

Presedintele FNGCIMM a adaugat ca reprezentantii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) urmeaza sa faca demersuri pentru stingerea creantelor bugetare datorate de cumparator.

ANAF poate supune executarii silite a persoanei care nu si-a mai putut plati ratele restante "sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala", in conditiile prevazute de Codul de procedura civila.

. ... vezi tot

Q & A

M-am uitat in seara aceasta pe A3 la emisiunea Alexandrei Stoicescu si Florianei Jucan, Q&A, despre cazul solistei Teatrului de Opereta, aflata in coma la Spitalul Universitar, vis-a-vis de sistemul medical romanesc.
BTW, habar nu am de ce or fi pus-o pe F.J. acolo, ca oricum, in afara de trei fraze, si alea "fonfaite" si fara substanta, nu spune nimic altceva. Cred ca e de decor, pentru cine stie ce "aranjament de pat cu inflorituri violet".:))
Un coleg al fetei, Razvan Dinca, a spus ceva interesant: "In loc sa dam vina pe X sau Y, mai bine ne-am asuma-o. Cu totii suntem vinovati de starea actuala, pentru ca am tacut si tacem in continuare".
Si are perfecta dreptate ! In loc sa fi luat atitudine, am preferat sa tacem, sa "rezolvam" pe usa din dos, cu strecurat discret plicul. N-am vazut neam mai nenorocit ca neamul nostru. Nu ma refer la cei cativa care iau atitudine, vorbesc, scriu sau se lupta cu "morile de vant", ci la marea masa de oameni care ... "prefera sa se pieptene cand tara arde", nu fac nimic si se complac in a trai in aceasta "cocina". Ii intalnim pretutindeni, de la scaunele ministerelor, politicieni corupti, directori si medici care si-au tras spagi grase din operatii, achizitii si plimbari la congrese, pana la cei care tocesc treptele spitalelor si strecoara in buzunare teancuri de euro. Si nu in ultimul rand pe cei care, desi au pierdut pe cineva drag in urma unor acte de malpraxis, au preferat sa taca si sa spuna: "Asa a fost voia lui Dumnezeu", in loc sa puna mana pe par.
Nici mass media nu e mai prejos. Aproape toate subiectele de "prima pagina" trebuie sa aiba avizul redactorilor sefi cu grade pe umar, dupa ce acestia au sunat in prealabil pe X de la: presedentie, minister, parlament, politie, SRI, si alte structuri mafiote.

Dincolo de ce se intampla in afara spitalelor, prin fonduri deturnate an de an, desi CAS-ul este platit regulat de catre toti contribuabilii si nimeni nu sufla o vorbulita, nici medicii nu sunt mai prejos. Lipsa de profesionalism se simte la orice nivel. In spitale este o cloaca de nedescris, incepand cu infirmiera si terminand cu directorul. Se tolereaza orice, mai cu seama spaga. Si se fura orice, incepand cu campuri sterile, hrana bolnavilor si terminand cu instrumentar si dezinfectant. Prostitutia este la ea acasa. Spitalele sunt adevarate bordeluri si orice promovare este insotita de "cine s-a culcat cu cine". Toata lumea si-o trage cu toata lumea, ca in Melroce Place. :)) Iar cand se ridica cineva, este sapat sistematic pana isi da demisia si pleaca in strainatate.
Multi meidici, mai cu seama cei stagiari, habar nu au de interventiile de baza, sa nu mai vorbesc ca folosesc instrumentar cazut pe jos sau infectat si administreaza tratamente gresite. Ceea ce s-a intamplat si in cazurile ziaristului Mile Carpenisan, Toni Tecuceanu si multi altii de care nu stim. Dar nu se sufla o vorba despre asta. De ce ?
Asistentele dorm in garzi si am vazut cu ochii mei cum bolnavii urla de durere si nimeni nu le da atentie, pentru ca ... nu au dat plicul.
Se da vina pe lispsa de instrumentar, dezinfectant, bani si orice altceva, si mai putin, cum spuneam, pe lipsa de profesionalism. Ma intreb, oare in anii '70 - '80 nu se facea tot medicina ? Atunci nu existau etuve si clor ? Cu ce de spala instrumentarul si se dezinfectau salile de operatii ? Nu ai cu ce, improvizeaza ! Pune-ti mintea la contributie. Dar pentru asa ceva trebuie vointa si mai ales pricepere. Ehei, cand spaga merge, de ce sa-ti bati capul ?
Ma intreb, ca om, cand stii ca felul in care iti faci meseria poate conditiona viata unui om, sa zici: "Da-i in ..., si asa sunt platit prost !". Asta e crima cu premeditare... Nu-ti convine, pleaca !

Dupa parerea mea, personalul medical care se face vinovat de omor, ar trebui condamnat la ani grei de temnita, si nu la ... retinerea de 10% din salariu, sau suspendarea pe termen de un an. Parca am fi la fotbal. Mda, e usor sa te joci cu viata oamenilor. Mai ales cand pacientii nu ridica pretentii si iti pupa mana, mai abitir decat preotului.
N-au facut bine tiganii, cand cu ani in urma l-au alergat pe stadion pe un medic de la Floreasca ? Ii dadusera spaga grasa si a murit pacientul. "Te tai, sa moara mama !". :))
Oricum, balul e la inceput, si vom asista din ce in ce mai des la astfel de episoade. Si normal, romanul, precum ii e firea, nu va lua atitudine, ci se va ruga la Dumnezeu sa-l fereasca ... Atat si nimic mai mult ! Pana cand ? Numai Dumnezeu si istoria stiu.
Sa fim sanatosi ! ... vezi tot

gigoloi sau geisha ?

Am gasit un articol pe net (ziuaveche.ro), zic eu, destul de interesant. Poate pentru altele banal (ca e vorba de femei), insa mie mi s-a parut "ciudat". Mi-a lasat si un gol in stomac. :) Nu stiu daca-l voi comenta. Iata-l mai jos.

"Ideea acestui articol a suferit metamorfoze succesive. Pentru ca Romania este tara unde notiunea de escorta are preponderent sensul de paza si protectie, iar altfel e perceputa ca un eufemism pentru prostitutie. Ce ar trebui sa fie un male escort?

Poveste de pe malurile Tamisei

Am citit cu ceva timp in urma, intr-o revista englezeasca un articol intitulat ,,M-am indragostit de un barbat platit” (n.r. in original ,,I fell for a male escort”) – o intamplare reala povestita curajos de o anume Angela Evans, 35 de ani. Angela a trait o frumoasa si neobisnuita experienta, chiar exotica pentru romance, dar perfect integrata, acceptata, savurata si chiar aplaudata, intr-o societate in care prejudecatile, inhibitiile si teama de oprobriu au fost sterse din memoria colectiva in cele cateva zeci de ani de feminism.

Maritata nefericit cu un barbat mai in varsta, discretionar, care-i oferea aproape totul, dar cu o generozitate alterata de lipsa nobletei, Angela ajunge, dupa sase ani, sa considere pretul platit prea mare. Se dezleaga curajos de propriile-i frici, renunta la siguranta traiului in care avea totul si, de fapt, nimic, si pleaca dintr-o relatie moarta si opresiva. Ia viata de la capat pe cont propriu, afacerea prospera, dar relatiile ei sucomba din cauza sechelelor emotionale. |ntalnirea cu un male escort, de care ajunge sa se si indragosteasca, o va vindeca si o va reda siesi mai matura, increzatoare in propria feminitate si in succesul unei viitoare relatii cu un barbat care sa-i ofere din dragoste ceea ce primise in schimbul onorariilor.

Pe malurile Dambovitei povestea a fost putin altfel

Elena Popescu (Maggie, cum ii spun prietenii), 31 de ani, a trait o varianta autohtona, mai putin romantica, dar la fel de neobisnuita si indrazneata. Romanca e inventiva. Asa cum se descurca in bucatarie, daca nu are tocmai ingredientele cerute de reteta, sau improvizeaza inspirat cand e vorba de tinut pasul cu moda avand banii numarati, la fel a facut Maggie cand a fost intr-o situatie aparent fara o iesire multumitoare pentru orgoliu. Mi-a marturisit cu umor cum a rezolvat problema singuratatii, perceputa nedrept ca un handicap, de ochii unui fost iubit care, desi o parasise candva, o invitase la nunta lui. Maggie avea de ales intre a merge singura, ceea ce excludea din capul locului, si a nu merge deloc, ceea ce ar fi insemnat o dureroasa recunoastere a incapacitatii de a avea o alta relatie. Asa a aparut ideea de a apela la ,,serviciile” unui coleg mai tanar si mai aratos – un cui bun pentru infipt in inima nemernicului :). Daca totul era bine regizat, noua achizitie avea sa-i smulga ex-ului cel putin un zambet stramb, un oftat adanc, daca nu chiar vreun regret marturisit. ,,Ne-am antrenat cateva luni bune ca sa parem un cuplu adevarat. Am exersat totul, de la mancat, la dansat, la mers, la gesturi... Am ajuns foarte intimi, am facut si sex, pentru ca prea ne intalneam des, si la mine, si la el, si ajunseseram sa vorbim despre orice. Dar nu s-a legat nimic. Dupa nunta si obtinerea efectului dorit, am incetat sa ne mai vedem ca pana atunci. Am ramas doar colegi de birou, el si-a gasit pe altcineva, eu inca sunt "intre relatii". Daca as fi apelat la o agentie, presupunand ca ar fi existat asa ceva la noi? Nu cred. Pentru ca mi-ar fi sila, oricat de "nevoiasa" as fi. Nu sunt convinsa ca un astfel de barbat ar sti sa faca si altceva decat fac femeile care "ofera companie domnilor generosi" si compania se limiteaza doar la dormitor. Eu atunci am avut nevoie de cu totul altceva”.

Sau si mai altfel

Celia Tanase, 39 de ani, incerca sa puna capat unei relatii careia iubitul ei ii pusese de mult capat, in nenumarate si fara echivoc umilitoare feluri. Disperata si nefericita, i-a cerut unui fost iubit, scos providential in cale (asa a crezut ea atunci), sa o insoteasca, pe banii ei, evident, intr-o capitala europeana, in incercarea de a-i demonstra celuilalt ca poate fi la fel de ,,libera”, ca poate sa-l inlocuiasca, si inca foarte repede. A raspandit triumfator vestea, a facut pregatirile, mai ales pe cele sufletesti, a tras nadejde in efectul pedepsitor al planuitei escapade, a savurat prematur gandul razbunarii, si... fasss! Cu siguranta speriat, fostul iubit s-a sustras, ingaimand niste scuze ofensator de lipsite de credibilitate, si ea a trebuit sa le inghita ca pe un hap amar. Alt barbat iti poate trage clapa cand ti-e lumea mai draga, o escorta te escorteaza si la capatul pamantului. Pentru ca asta e job-ul lui. Poate - cine stie? - avand supapa de defulare numita male escort, Celia n-ar fi ajuns sa faca prostii tot mai mari, pana la a se marita, tot demonstrativ, cu un barbat pe care nu-l iubea. Barbatul platit e controlabil, confortabil si sigur, si nicio femeie, oricat de sarita in afara normalului, n-ar merge atat de departe incat sa-si doreasca sa se marite cu o escorta. La fel cum nu fac nici barbatii...

Adevaratul barbat de inchiriat

Psihologic, este o imensa diferenta intre a te intalni cu un posibil viitor partener de cuplu cu gandul ca lucrurile ar putea evolua fericit intr-acolo, si a solicita unei agentii un insotitor pentru un eveniment monden la care nu vrei sa apari singura. Daca in primul caz, din cauza mizei, aplici constiente si subconstiente tactici de atragere a partenerului in dansul seductiei, si ai un control limitat, in cealalta situatie e clar de la bun inceput ca totul e doar o conventie, o mica inselatorie, un paliativ, in care, ce-i drept, ai un control absolut. Pentru asta parcurgi aceleasi etape prozaice ca pentru inchirierea oricarui alt bun: soliciti tipul de insotitor pe care il doresti, in functie de eveniment, achiti in avans pretul cerut de agentie si intri in posesia limitata si temporara a celui pe care l-ai comandat, la ora si locul convenit. Daca doresti o intalnire cu alura romantica, poti chiar plati in avans si buchetul de flori pe care escorta ti-l va darui, zambind cat mai putin profesional, la intalnire, sarutandu-ti galant mana. Orice este posibil, mai putin incalcarea restrictiei de a nu face sex. Escorta este exclusiv destinata sa ofere companie, sa fie prevenitor, sa te incante, sa te asculte, sa converseze placut si relaxant, sa te bine-dispuna, sa danseze, sa-ti traga scaunul la masa cand te asezi sau te ridici, sa-ti tina haina la garderoba, intr-un cuvant, sa se poarte impecabil. Asa cum nu o (mai) faceau barbatii de care te-ai descotorosit sau care s-au descotorosit ei de tine. Dar nu este deloc exclus, pentru ca viata e plina de neprevazut (oare cam cat mai e neprevazut dupa cateva cupe de sampanie?), ca, in afara serviciului, intre voi sa se nasca si alt gen de atractie, si lucrurile sa iasa din sfera interesului agentiei pentru propria onorabilitate ori pentru cea a clientelor. Dar asta e o alta poveste...

O agentie care respecta si se respecta, va avea doar grija speciala ca oferta de barbati sa fie cat mai diversa ca sa poata satisface exigente si preferinte cat mai variate. De la insotitorul care sa faca figura buna la receptii de rang inalt, pana la cunoscatorul de arta in toate formele ei, barbatul-enciclopedie in cate un domeniu, fie el si monden, ori partenerul de tenis sau de drumetie. Asadar, educatia, manierele alese, o fire vesela si moderat nonconformista, pot reprezenta atuuri care sa-i aduca venituri suplimentare oricarui barbat caruia ii place oricum compania femeilor. O afacere in care toata lumea e multumita. Daca n-ar fi fost asa, o cunoscuta fosta ,,madame” nu si-ar fi schimbat profilul acum vreo 15 ani, infiintand o agentie ce are o reputatie impecabila - ,,A man at your arm”. ,,Un barbat la bratul tau” in folosul tuturor doamnelor temporar singure. Din Marea Britanie.

Oferta din Romania

Cristian Petre, 40, psiholog. ,,Eu, domn de companie?? Glumesti!”. ,,De ce nu? Ai toate calitatile, esti sarmant, poti distra o armata de femei abatute cu umorul tau, poti restaura increderi daramate. Faci un alt fel de psihoterapie, s-ar putea sa fie mai banoasa si mai ofertanta decat cea de la cabinet”. ,, Ce-ti veni?”. ,, Am facut documentare pentru un articol. Oferta de pe piata de male escort din Romania, unde conceptul se confunda cu cel de gigolo, este hilara. Self-promoteri, baietii cu vise de gigolo carpato-danubiano-pontici, isi fac singurei reclama pe internet, agramat, penibil si obscen. Iar barbatii care sunt doar indecent de destepti, nu intra nici in politica si nici nu salveaza femei de la inec emotional. De ce mai existati atunci?”. „ Pentru multe nu e inca timpul in Romania. Si nu femeile trebuie sa se maturizeze. Ci barbatii”. Sursa:ziuaveche.ro"
...
Ba cred ca am sa comentez ....
Ma gandesc, ce-as zice daca intr-o zi as fi abordat de una din distinsele doamnele din imagine: ... ?

Unde fugi puisor ? :)))))
...
Si uite-asa am mai ratat o oportunitate de a ajunge bogat sau secretar personal al vreunei "senatoare". :))) ... vezi tot

lebede si lalele

Lebede si lalele in Cismigiu.

Si pauni ...

Flektogon 35/2.4 ... vezi tot

paradox

Pe antena3.ro a aparut stirea ca hackerii romani au spart situl Daily Telegrapf, dupa care au bagat mesajul: "We are sick and tired of seeing how some "garbage" like you try to mock our country. [And try] to create [for us] a completely different picture compared to the real one, and calling us "romanian gypsies". "If you had the nerve to angry an entire country, know that we will not stop here! Romania. Guess What, Gypsies aren't Romanians, morons."
Adica, "tiganii nu sunt romani, fraierilor !". Si pe buna dreptate !
Paradoxul este acela ca, de imaginea Romaniei in loc sa se ocupa guvernul, prin Ministerul de Externe, se ocupa niste tipi scosi in afara legii. ... Tipically romanian ! :))
Inca o dovada ca ceea se intampla azi in Ro sfideaza rationalul.

Si commenturile:
R-E-S-P-E-C-T!By Anonymous on April 16, 2010, 1:18 pmgood job boys!and don*t stop!!
.......
good!!!By Anonymous on April 16, 2010, 3:18 pmhehehe - who's entitled to characterize a country?!!! A bunch of drunk brits.... see first for your problems guys!!
.......
superficialBy Anonymous on April 16, 2010, 4:06 pmLooks like this is what you get when you do a superficial job writing and/or talking about another country, culture or system. Typical! A simple wikipedia will get...
.......
:)By Anonymous on April 16, 2010, 4:20 pmyou deserve this
Good job, RNSBy Anonymous on April 16, 2010, 5:27 pmRNS has my utmost respect for what they did. A lot of Romanians are angry on how they are portrayed in Western Europe, and they have good reason to feel this way....
.......
BBC are just plain stupidBy Anonymous on April 16, 2010, 5:28 pmBBC offends Romanian people with every ocassion. More than that, they are just stupid. In a Top Gear episode made in Romania, they were watching a "romanian auto...
... vezi tot

frumuseti de langa noi

Sunt un mare amator de plimbari in natura. De cand ma stiu mi-au placut lucrurile curate si neatinse de civilizatie. Am batut muntii si padurile cu cortul in spate. M-am pierdut prin vai si strungi, departe de drum umblat. Izvoare limpezi si reci mi-au alinat setea. Am poposit pe pietre si-am urmatit pastravi in transparenta paraielor de munte. Am trezit iepuri si caprioare in desis, ursii mi s-au ridicat in potec si am trecut in liniste mai departe, cu grija sa nu tulbur tainele locurilor. Dar acestea-s lucruri si fapte sfinte, pe care numai cei ce le-au gustat le pot pretui cu adevarat.

Sunt convins ca fiecare din voi aveti un loc de suflet, departe de zgomot si poluare, un loc in care va incarcati cu energie. Pentru unii acest loc este un fotoliu cu o tigara si o cafea, pentru altii, nimic mai mult decat o evadare in mijlocul naturii, cu grija pentru pastare si pentru alte dati.
In jurul Bucurestiului sunt cateva paduri vechi, ramase din celebrii Codri ai Vlasiei. Snagov, Caldarusani, Comana, Pustnicu sunt cateva, insa cea care imi place cel mai mult, este padurea Cernica. Se afla la vreo zece kilometri spre est, spre Branesti.
Este o padure salbatica, mare cat aproape un sfert din Bucuresti, cu poteci rar umblate si arbori seculari. In mijloc sunt cateva lacuri cu trestie si nuferi, unde isi fac cuibul cateva rate salbatice. Totul are un pitoresc aparte, desprins parca dintr-o nuvela de Turgheniev, si n-ai zice ca esti la doi pasi de oras. Seamana si cu cu Dumbrava descrisa atat de minunat de Sadoveanu. Iata cateva imagini ...

Flektogon 35/2.4


... vezi tot

de-ale noastre ... nepretuite

Postarea aceasta este adresata in primul rand celor care isi "fac plinul" vanzand ceva, de la produsul inteligentei, pana la asigurari de viata si servicii de publicitate. Cei care ati fost de nenumarate ori in postura de a vinde ceva, stiti ca cele mai mari probleme sunt gasitul clientului si convinsul lui sa cumpere.
Am stat de foarte multe ori la povesti cu oameni care isi strofocau mintea sa gaseasca o strategie de vanzari universal valabila, ca reactie la atitudinea multor clienti de a refuza, pe motive de ei stiute, un anumit serviciu sau produs. Asta in cel mai bun caz, pentru ca de multe ori se intampla ca ... clientul sa ia produsul si sa nu-l mai plateasca.
Se pune intrebarea fireasca, ce poate determina un client, o persoana, sa cumpere sau nu ?
In mod firesc, un client cumpara din doua motive principale: 1. are nevoie de produs si 2. ii convine pretul. Chestiunea cu calitatea, in Ro e discutabila.
As vrea sa insist asupra punctului 2.: pretul. Aici e o intreaga filozofie, intre momentul in care vanzatorul pune pretul pe masa si pana cand clientul il accepta si pe urma plateste. Filozofie tipic balcanica.:) Prima reatie a vanzatorului este sa creada ca pretul este prea mare. Fals ! In 90% din cazurile in care clientul il suna pe vanzator, pretul este cel corect. Chestia cu "pretul este prea mare" este doar un joc al clientului, pentru a trage de pret in jos.

O alta falsa impresie este aceea ca odata stabilit pretul, nu mai este nicio problema. Nimic mai gresit ! In Ro, expresia "Hai sefu', ca ne intelegem noi ..." este lite-motive. De ce ? Pentru ca, si o spun din experienta, clientii se impart in doua categorii: unii care vor sa plateasca si altii care nu vor sa plateasca. Trasul de pret, amanari de termene de plata si alte gaselnite, nu sunt decat motive sa nu plateasca marfa (atentie !!!, livrata deja). In Ro, daca ai "dat sacii din caruta", ai toate sansele sa nu mai vezi banii. Asta doar daca nu te numesti Carrefour sau alt gigant al retailului.

Tot din categoria falselor impresii sunt si urmatoarele ...
Suna telefonul ... "Buna ziua ! Suntem de la firma X si am aflat de pe net ca dvs. vindeti produsul X" sau "Ne-am hotarat sa lucram cu dvs. !". Inima tresare si iti freci voios palmele. Nimic mai gresit ! A, nu e gresit ca respectivul client vrea sa lucreze cu tine, ci altceva se ascunde in aceasta bunavointa a lui.:) Am sa va pun o intrebare: de ce credeti ca v-a sunat tocmai pe dvs.?

Dai un pret si pe urma ... liniste. Astepti o reactie, un semn de la client. Iti pui intrebarea, fireasca, oare de ce nu suna ? E prea mare pretul ? Doar ai lucrat la el si nu te-ai aruncat prea mult... Fals ! In 90% din cazuri motivul nu are legatura cu pretul, ci cu alte motive, pe care n-am timp sa le enumar. :)
Se pare ca in Ro, a fi smecher este cea mai "pretuita" calitate. Daca s-ar gasi impachetata, ar fi cea mai vanduta marfa.:))

In ultima vreme am constat ca cea mai gresita politica a vanzatorului este sa dea clientului un pret. Adica ... "Buna ziua ! Sunt X, de la firma Y. Va sun in legatura cu solicitarea dvs. privind o cotatie pentru produsul Z ...". Total gresit ! In 80% din cazuri, dupa ce ai dat o oferta de pret, clientul nu mai da niciun semn, desi iti faci datoria si suni pentru confirmare. De ce ? Pentru ca aproape sigur se va gasi un colaborator, un sofer, o secretara, care are pe cineva ... si ii sopteste la ureche: "Lasati sefu' ca sun eu pe cineva si va rezolva la jumatate de pret.".
Cea mai buna politica este sa dai un pret mic de tot, la limita fezabilitatii. Pe urma, dupa ce incepi colaborarea si ajungeti sa va cunoasteti mai bine, ii explici frumos cum sta treaba. Vi se pare absurd ? :)) Sa nu vi se para, pentru ca in Ro asa se procedeaza. De ce ? Pentru ca de multe ori, in cazul serviciilor, clientul se sperie.
... vezi tot

vine norul !!!

VINE NORUL !!!

E chestiune de ore, pana cand OMS va declara stare de pandemie si va fi pus pe piata Vaccinul Antialergic impotriva Cenusii Vulcanice de tip Eyjafjallajokull, prescurtat VDAV-E1. Sa retineti va rog, sa stiti ce cereti la farmacie.
Cu siguranta vor aparea cazuri grave de alergii, cu eruptii cutanate si hemoragii pulmonare, poate si decese, cazuri care vor fi intens mediatizate de A3, Realitatea, TVR1 si alte posturi.
Adrian Streinu Cercel este asteptat sa anunte pericolul care ne pandeste "de sus" si cand va intra in productie vaccinul. Poate vor fi alocate cateva milioane de Euro pentru cumpararea lui, si alte milioane pentru combaterea urmarilor ... Sper ca de data aceasta, Ministerul Sanatatii sa organizeze mai bine campania de vaccinare si oamenii sa nu se imbulzeasca ca data trecuta in curtea Institutului Matei Bals. E inutil sa mai spun ca va fi infiintata Comisia de Combatere a Cenusii Vulcanice, din care vor face parte Primul Ministru, reprezentantii Ministerului Sanatatii, si alti specialisti in "dat cu praf in ochii fraierilor" si se vor aloca fonduri substantiale pentru milioanele de tone de praf care se vor depune, pe strazi, culturile agricole, irigatii etc. :)))
________________

Lasand gluma la o parte, nu va faceti probleme in privinta norului. El va face inconjurul Pamantului la o altitudine de peste 10.000 m si probabil ca va sfarsi pe fundul Pacificului. O foarte mica parte se va depune si pe continentul asiatic, dar infima pe langa milioanele de tone de praf cosmic, reziduuri industriale si alte tampenii omenesti, care se depun zilnic.
Pericolul, si o spun cu toata convingerea, este doar pentru cursele aeriene de mare altitudine. Si va disparea peste o saptamana, doua cel mult.
... vezi tot

ce parere aveti ?

Mi se intampla sa aud des urmatoarea fraza: "Stii, eu nu prea le am cu calculatorul ...". Este posibil ca in secolul XXI sa existe cineva care nu le are cu calculatorul ? Va intreb nu ca sa ma minunez, pentru ca prin natura meseriei nu pot fi considerat un om obisnuit, care butoneaza un calculator.
Dar am intalnit oameni, care stiu sa apese pe butonul de pornire, sa deschida yahoo-ul si cam atat. Daca se intampla sa dea vreun mesaj de eroare, sa fie nevoiti sa copieze sau sa trimita un fisier, nu mai zic sa instaleze o imprimanta, STARGATE scrie in privirea lor.
Lasati ca am intalnit si genii care, desi meseria lor e aceea de jurist, stiu sa depaneze o pagina HTML, si in trei zile au invatat Photoshopul, ca aveau nevoie sa puna mustati la o poza. :))
Eu ma refer la oameni obisnuiti, cu care te intersectezi pe strada sau pe net si se scuza zambind ca, pentru ei calculatorul reperezinta o mare necunoscuta si nu-i deranjeaza prea mult acest aspect. Ce parere aveti ?


... vezi tot

origini

Am gasit pe blogul lui Dictando o lista cu originea numelor unor cartiere bucurestene.

Balta Alba - Daca am inteles eu bine, aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta alba.
Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.
Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.
Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"
Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".
Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.
Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)
Dristor - Numele vine de la Silistra care-i mai zice si Dârstor sau Dristor. Intre razboaie prin locul care inainte se chemase "Gura Lupului" trecea drumul ce pleca de la sud de Bucuresti si tinea pana la Silistra: Drumul Dristorului (Diristorul si Kaliacra - provincii romanesti la sud de Dunare).
Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.
Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. N-am aflat insa care-i legatura.
Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii
Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei
Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor
Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.
Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei"
Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.
Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.
Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.
Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX
Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea"

... vezi tot

fiti sinceri, va rog

Sesizez o atitudine foarte interesanta, a noastra, a tuturor, vis-a-vis de boala. Inevitabil, la un moment dat ne imbolnavim. Nu conteaza, poate fi o simpla raceala sau ceva mai rau. Majoritatea privim boala ca pe un accident rutier, fara cauza determinata. Analizam doar efectele, nu si ce a determinat declansarea bolii. Poate gresesc, dar mi s-a intamplat sa observ in jurul meu foarte multi oameni care gandesc asa. Inclusiv eu lucrez la acest aspect.
Boala nu insemna doar "Au !". Cand doare, deja este tarziu. Ea apare cu mult timp in urma. O raceala se declanseaza cu saptamani inainte. Un cancer, cu cel putin sapte ani. Da, pentru o raceala iei o aspirina, suferi o saptamana si gata, esti ca nou. Un cancer nu merge asa, iei pastila si te faci bine...
In fenomenologie este stiut ca un eveniment are trei faze: ante-efect, efectul propriu-zis si post efect. De regula, perioada de timp post-efect, in care organismul revine la starea de echilibru, in 90% din cazuri este mai mare sau cel putin egala cu perioada ante-efect. Tineti minte, cand ne rupem o mana, ne ia cel putin o luna sa dam jos gipsul, si o jumatate de an s-o putem misca ca inainte.
Daca stam sa analizam ce anume a produs dezechilibrul, observam ca el s-a declansat cu mult timp inainte de producerea lui. Cand se rupe o piesa la o masina, nu se "intampla" si gata ! Ea se deterioreaza din clipa in care am montat-o, ca reactiune la un factor perturbator, respectiv, uzura in exploatare.
Asa este si cu corpul uman. Zilnic ne confruntam cu agresivitatea mediului, de la alimente, poluare, pana la emotii puternice. Acestia sunt factorii care produc dezechilibre, implicit boala. Cand vrem sa ne facem bine, trebuie sa cautam ce anume ne-a facut rau, sa luam pastila si apoi sa indepartam raul din viata noastra. Multi iau medicamentul si se intorc, inconstient sau fatalist, in mediul care le face rau, rugandu-se la Dumnezeu sa nu se mai "intample". Gresit ! Medicamentul ne da un ragaz, nu o vindecare.
De foarte multe ori, binele contient nu este si binele corpului. Exemple sunt destule, de la fumat, la fripturi si drink.
Stim cu totii, cancerul este cea mai grea boala. In fiecare an, in lume, mor intre 2.000.000 si 5.000.000 de oameni, iar in Ro vor muri in jur de 60.000. Sunt date statistice, pe care le gasiti aici.
Am sa va intreb, cati sunteti dispusi, in momentul in care ati depistat, Doamne fereste, o astfel de boala, sa va rupeti total si irevocabil de modul de viata actual ? Fiti sinceri, va rog !
... vezi tot

ultimul samurai

Un film superb in regia lui Tom Curise, pe muzica lui Hans Zimmer, despre onoare, datorie si sacrificiu intr-o tara care a pasit in era moderna la inceputul secolului douazeci. Conform spuselor unui cronicar al vremii, samuraii s-au dat jos de pe cai si s-au urcat pe tancuri.


... vezi tot

bedřich smetana

Bedrich Smetana, compozitor si dirijor ceh, este creatorul operei cehe. Fiul unui fabicant de bere, studiaza pianul si vioara in copilarie. La varsta de cinci ani facea parte, impreuna cu alti membri ai familiei, dintr-un cvartet de coarde al lui Haydn. La sase ani canta ca pianist in public, iar la opt ani compunea. Dar, desi era un pianist stralucit, n-a urmat Conservatorul si n-a facut nici un fel de studii muzicale. Abia la varsta de nouasprezece ani a inceput sa primeasca o instructie teoretica sistematica. Emigreaza in Suedia, unde va activa din 1856 pana in 1861 ca profesor si dirijor al orchestrei de la Gotteborg. Acum compune multa muzica de pian si trei poeme simfonice. In anul 1862, Smetana s-a intors la Praga si tot in acest an a fost deschis Teatrul Provizoriu care fusese construit special pentru cehi. Pentru aceasta ocazie Smetana va compune o opera patriotica. Astfel, in 1863 va fi prezentata prima sa opera "Branderburgii in Cehia". Trei ani mai tarziu va fi urmata de opera comica "Mireasa vanduta" (1866). A scris opt opere. La Smetana se remarca modul in care sunt caracterizate personajele prin mijloace muzicale, melodia si ritmurile influentate de muzica populara si rolul orchestrei in sugerarea atmosferei scenice. Ca pianist, dirijor, profesor si propagator si-a inspirit conationalii si a lasat o mostenire cu care acestia pot fi mandri. Printre compozitiile lui se mai numara poemul "Vltava" (lucrare dintr-un ciclul de sase poeme simfonice intitulate "Ma vlast") si Cvartetul pentru coarde in Mi minor cu tenta autobiografica si o muzica mereu proaspata, numit "Din viata mea". Cele mai bune piese pentru pian sunt "Dansurile cehe", schite foarte inventive si fermecatoare, de o dificultate considerabila. Creator al simfonismului national, tributar programatismului, a scris si miniaturi orchestrale, poeme simfonice, coruri, cantece pentru voce ("Cantece de seara"), piese pentru pian si piese pentru muzica de camera.




... vezi tot

o idee geniala

Tot preumblandu-ma prin paduri, am dat peste o idee geniala. Stiti cum putem proteja padurea de trogloditii care arunca fel si fel de deseuri, resturi ale unor piknicuri copioase ? La inceput nu i-am dat atentie, crezand ca e vreun canal in care urmeaza sa se bage tevi. Apoi am mai vazut acelasi gen de amenajare si in alte parti.
Dupa o vreme am bagat de seama ca santul cu pricina a fost lasat asa. O sclipire mi-a trecut prin minte si mi-am zis: iata dom'le niste oameni cu cap ! Bravo lor !
Si acum sa va explic fenomenul, adica legatura dintre sant si gunoi. Stati linistiti, nu arunca nimeni gunoiul in el. :) Gugustiucii, si ma refer la specia aceea aparte de nesimtiti, care cred ca natura a fost lasata pentru propria desfatare, cand poposesc in padure sau la iarba verde, vin cu catel si purcel, calabalac de gratare si friptane, incarcate in masina. Va dati seama ca vita nu se oboseste sa-si care confortu' o suta de metri mai incolo, ci vrea totul aproape. Eventual sa aiba si maneaua tot langa el. Numa ca patrupedul pe doua picioare, la spartul petrecerii uita sa-si mai curete locul si sa-l lase cum l-a gasit.
Ei aici e gaselnita geniala a celor de la paduri. Au tras sant in margine. Urmarea: padurea ramane curata si protejata, iar "animalele" la marginea ei.
Basca ca santurile cu pricina ii opresc si pe taietorii de lemne neautorizati.
Asa ca, am ramas placut impresionat de idee. Cu o investitie minima, au scapat de batai de cap. Ce bine ar fi ca metoda sa fie aplicata in cat mai multe paduri. :) ... vezi tot

condamnati la uitare

S-a mai scris, cu siguranta, despre ignoranta autoritatilor privind geniul unor semeni de-ai nostri, ignoranta care a dus, in cele din urma, fie la ingroparea unor idei care ar fi putut revolutiona lumea, fie la valorificarea lor peste granite.
Eu as spune ca nu este doar ignoranta autoritatilor, ci a noastra, a tuturor. E mai simplu sa spui "autoritatile sunt de vina", si sa ignori faptul ca majoritatea inventatorilor au fost marginalizati tocmai de colegii lor de birou, sefi mai mici sau mai mari, din invidie si pentru ca au refuzat ca pe brevet sa apara si numele acestora, desi nu si-au adus cu nimic contributia. Adica sa accepte ca in Romania "a fura" nu este ceva anormal. Prin refuzul lor, inventatorii si-au semnat condamnarea la ignoranta.
Nu cred ca as gresi daca as spune ca acesti oameni s-au nascut intr-o societate primitiva, ale carei valori sunt marunte si cu valorificare imediata. Din pacate, o societate perpetua si fara interes pentru evolutie.

Iata mai jos cateva exemple ...

• Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca “istoria oficiala” a “reusit” sa-l neglijeze… Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid (”model Cape Kennedy”) a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)… “Casuta zburatoare”, propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!… În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

• Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.” Vesnicile “plecaciuni” fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti…

• 1827 – Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: “condei portaret, fara sfârsit, alimentându–se singur cu cerneala”
• 1858 – Bucuresti – primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
• 1880 – Dumitru Vasescu – construieste automobilul cu motor cu aburi.
• 1881 Alexandru Ciurcu – obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
• 1885 Victor Babes – realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
• 1886 Alexandru Ciurcu – construieste prima ambarcatiune cu reactie.
• 1887 C. I. Istrate – Friedelina si franceinele.
• 1895 D. Hurmuzescu – descopera electroscopul.
• 1899 C.I. Istrate – o noua clasa de coloranti.
• 1900 Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric si gaz.
• 1904 Emil Racovita – fondatorul biospeologiei.
• 1905 Augustin Maior – telefonia multipla.
• 1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
• 1906 A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
• 1908 Lazar Edeleanu – primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
• 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen – “pila Karpen”, care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
• 1910 iunie – Aurel Vlaicu – lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
• 1910 Tache Brumarescu – masina de taiat sulf.
• 1910 Stefan Procopiu – efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
• 1910 Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.
• 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
• 1910 Ioan Cantacuzino – “fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).
• 1913-1916 Ioan Cantacuzino – vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
• 1916 D. Danielopolu – actiunea hipertensiva a digitalei.
• 1918 Gogu Constantinescu – întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
• 1919 Stefan Procopiu – unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
• 1920 Emil Racovita – pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
• 1920 ing. Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile Pamânt – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna.
• 1921 Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma “picaturii de apa”).
• 1921 Nicolae Paulescu – descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire…
• 1921 Stefan Procopiu – Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
• 1922 C.Levaditi si Sazevac – bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
• 1925 Traian Vuia – generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
• 1930 Elie Carafoli – avionul cu aripa joasa.
• 1933 Henri Coanda – aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
• 1938 Henri Coanda – efectul Coanda.
• 1938 Henri Coanda – discul volant.
• 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. „Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.

O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca “magnetonul Bohr-Procopiu”. In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.

• O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.

• Un crater de pe luna poarta numele lui… Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.

• Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele “vârfuri de talie universala” aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat “parintele navigatiei spatiale”si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane “Saturn”.

Alte realizari romanesti:

• Stefan Odobleja – Parintele ciberneticii generalizate .
Timisoara – primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
• Griogore Antipa – savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
• Ion Agarbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
• Dumitru Daponte – inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
• Iulius Popper – inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
• Aurel Persu – a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
• Anghel Saligny – construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
• Eliza Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din lume.
• Smaranda Braescu – una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi… o “tara bolnava”, fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu “codasa Europei”.

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români “la locul lor” (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc “Atotputernicii Lumii”, Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

• Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor “Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile…

• Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind “ca în salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…

• Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)

• România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 – 75 cu SUA în finala).

• Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca … valoarea) celor “5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti… Printre site urile “sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…

• La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s-a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru – inventia “Biomer”), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.

• Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.

• Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

• La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada… Fireste, el a fost “racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

• Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.

• Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…

• România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la “Microsoft”, a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români…

• Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti…

• Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer…

• Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic”. “S-ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari…

• Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit “performanta” de a fi somer în România…

• Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica… de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor… “din mila”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde…

• Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: “Esti un visator. Cine crezi ca o sa-ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?” Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, s- i cedeze inventia… Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti “pierdute” în strainatate …

• În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

• Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care “semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie… În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore (”specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma … 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).

• Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! “Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru “talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în … ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe “cazanul Traian Vuia”, inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat: “reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.
... vezi tot

facebook

Am o nelamurire: ce este facebook-ul ? Astia zic ca e cel mai tare site de socializare. Sa reformulez, ce insemana socializare in viziunea facebook ? Ca in viziunea mea, insemana sa schimbi impresii ... sa talk-uiesti, ca scrii acolo ceva, iar gugustiucii din lista sa-si activeze neuronii si sa comenteze si altele asemeni, adica ceva ce lipseste pe situl cu pricina.
Cum se aleg prietenii pe facbook ?
Pai la cate cereri de prietenie am primit, deja incep sa am dubii privind criteriile de selectie. De regula te uiti in profilul celui care ... sau pe care ..., si in functie de ce vezi acolo, ma refer la pictures, ca de text nu poate fi vorba, scrisul fiind de regula o activitate intens scanteietoare, dai add ... Celalalt te vizioneaza si da accept. Si-atat ? Gata ? Ti-ai marit portfoliul de prieteni. Exact ca la pescuit. Faci poza cu carasu' si o pui pe net.

Ce se scrie pe facebook ?
Pai, hai sa va dau cateva extrase din homepage.
G. was plowing on their farm and struck oil - black gold! They can't use all of it themselves!
Linkuri pe youtube si poze din vacanta la New York sau alt taram exotic. A, si doua randuri in inglish, sa se vada ca esti titrat. :))

In rest, nimic altceva, cum spuneam, o idee, o stralucire etc. Ba nu, mint, din cand in cand cineva mai baga o "nelamurire" sociala sau personala. Acum un an, incepuse o ampla dezbatere despre etica. Aia chiar ca mi-a placut.

Concluzie, ori sunt io bou si nu mai stiu ce insemna sa socializezi, ori nu inteleg rolul facebook, ori nu apas pe butonul care trebuie. Va rog sa ma lamuriti, sa nu mor prost ! :) Multzam ! ... vezi tot

ziua rromilor

Stiati ca pe 7 aprilie se sarbatoreste ziua mondiala a rromilor ?
Tot cautand pe net, am dat de un site rusesc [Svenko] destul de dragut, cu cateva filmulete.





... vezi tot

nu ne vindem tara !

Nu ne vindem tara ! ... striga disperati grecii. Degeaba insa, pentru ca presiunea este imensa, mai ales din partea Germaniei. ... "The chancellor cannot promise Greece any help," Schaeffler told Bild in a story under the headline: "Sell your islands, you bankrupt Greeks! And sell the Acropolis too!"
Asta ne asteapta si pe noi in curand. Si cine credeti ca se va ocupa de acte ? Nutzi Udrea ! Acesta a fost scopul punerii ei la sefia Ministerului Dezvoltarii si Turismului. Cred ca femeii asteia i-a fost harazit sa joace un mare rol in istorie. Ei, nu-i bai, ca pana atunci suntem ocupati cu senatorul Voicu, urmeaza Geoana si altii. :)) Citeste The Guardian
Ce parere aveti de scenariu ? ... vezi tot

premiu

Permiteti-mi va rog sa acord un premiu. Nu e din acela de pamplezir, cum se obisnuieste intre bloggeri, ci unul pe care vreau sa-l acord unui blog haios. Autorul, mai corect autoarea, in ciuda prospetimii varstei, este inzestrata cu har de fin si hatru observator si povestitor. Este vorba de Veve's Blog.:) ... vezi tot

andrei plesu

Va propun spre lectura un interesant interviu, preluat din Adevarul din 7 august 2009.

Andrei Pleşu vorbeşte despre „neaşezarea” (deja cronică) a societăţii în care trăim, la 20 de ani de la Revoluţie. Cunoscutul scriitor şi eseist nu îşi propune „să bombăne naţiunea”, după cum el însuşi declară, dar este de domeniul evidenţei că nu poate asista pasiv la anomaliile de care ne lovim zilnic.

Cu rigoare chirurgicală, el a pus în evidenţă, „La masa Adevărului”, neajunsurile şi rănile unui popor care nu a înţeles că excesul de adaptare nu e un fel de a supravieţui, ci mai curând o modalitate sigură de autodizolvare.

CARTE DE VIZITĂ

• S-a născut la 23 august 1948, la Bucureşti.
• A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti, secţia istoria şi teoria artei (1971).
• A fost lector universitar la Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti.
• Este exclus din învăţământ pe considerente politice (1982).
• Înregistrează mari succese de public cu volumele „Minima moralia”, „Jurnalul de la Tescani” şi „Despre îngeri”.
• A fost ministru al Culturii (1990-1991) şi al Afacerilor Externe (1997-1999).
• A fost membru al CNSAS (2000-2004).
• A fost consilier prezidenţial pentru Relaţii Internaţionale (2004-2005).

„Lumea confundă elitele cu elitismul”

Adevărul: Ce funcţii are elita în societatea românească actuală?

Andrei Pleşu: Să ne înţelegem, mai întâi, asupra termenului „elită”. Pentru mine, elita cuprinde oamenii cei mai bine pregătiţi din fiecare domeniu. Asta înseamnă că există o elită ţărănească, o elită a muncitorilor, o elită a medicilor, o elită a gânditorilor, a scriitorilor. Nu e vorba de un concept închis şi exclusiv, de o minoritate care funcţionează diafan, ca un grup de îngeri. Ci de solidaritatea subînţeleasă a celor care, în meseria lor, au atins un nivel de peformanţă maxim şi pe care, de altfel, îi căutăm oridecâteori avem nevoie.

Ne-am obişnuit să bombănim elitele, dar când vrem să mergem la doctor, de exemplu, imediat ne interesăm care e cel mai bun, care este chirurgul cel mai eficace. Dacă vrem să bem un vin bun, căutăm printre cele mai bune, căutăm vinuri „alese”. Elită vine de la „a alege“, un cuvânt care trimite la selecţia pe criterii de calitate. Acum, când se spune „elită“, lumea se gândeşte ori la „elita politică“, ori la „intelectuali”.

Când ai de înjurat ceva în România, la ora asta, când trebuie găsit un vinovat pentru modul cum merg lucrurile, foarte des pe listă, pe unul din primele locuri, apar elitele intelectuale, care greşesc oricum. Adică, dacă nu se bagă, sunt „elitişti”, stau în turnul lor de fildeş. (Deşi, cum îmi spunea un prieten, din turnul de fildeş se vede, totuşi, mai departe decât de la firul ierbii). Iar dacă se bagă, sunt somaţi să-şi vadă de treabă: „Ia, lăsaţi-ne cu fasoanele dumneavoastră!“ Mi se întâmplă să citesc forumul ziarului „Adevărul“...

Să nu-i luaţi în seamă pe unii dintre „comentatori”...

Dacă îi iei în seamă şi eşti mai slab de înger, te sminteşti. Însă, totuşi, categoria aia de oameni există. Sigur, nu sunt neapărat caracteristici pentru toată populaţia României, dar există, votează. Mă întreb uneori, citindu-i, ce aşteaptă ei de la intelectuali şi de la elite, în general.

Fapt e că fiecare naţiune are nevoie de elite, fiecare om are nevoie în viaţă de serviciile unei elite, pentru că elita, elita adevărată, e, prin definiţie, slujitoare. Dar ca să ai o elită funcţională, trebuie să trăieşti într-un mediu care ştie să-şi aprecieze elitele, care le priveşte cu simpatie. Îţi trebuie nu numai oameni de calitate, ci şi o bună recepţie a calităţii lor. Dacă lumea porneşte de la ideea că elitele înseamnă ceva rău şi confundă elitele cu elitismul şi cu fasoanele de tot felul, elitele se atrofiază.

„Avem o vocaţie de victime”

Cum vă simţiţi când ieşiţi pe stradă?

Ies mai puţin pe stradă acum decât ieşeam înainte şi nu sunt încântat de ce văd, ceea ce nu înseamnă că îmi plăcea mai mult înainte. Însă aş fi preferat ca, plecând de la acel stadiu, să fi evoluat altfel. Deocamdată, suntem într-o anumită impuritate: şi vizual, şi auditiv, şi stilistic şi vestimentar, şi alimentar.

E, în peisajul cotidian, ceva confuz şi neaşezat. Suntem neaşezaţi. Şi am pierdut câteva virtuţi importante: respectul pentru celălalt, admiraţia genuină, autentică pentru calitatea şi reuşita umană, bunăcuviinţa, politeţea, bunătatea. Mi mi se pare că în România lipseşte tot mai acut bunătatea inimii.

Spuneaţi că vreţi să rămâneţi în memoria colectivă ca „un om cumsecade”...

Da, dar aş adăuga că mi-aş dori să existe din ce în ce mai mulţi oameni cumsecade. Pentru că dacă eşti cumsecade de unul singur ajungi la by-pass.

Vă simţiţi marginalizat?

S-a spus că, în lumea oamenilor, „centrul e peste tot, iar periferia nicăieri“. În România e invers. Periferia e peste tot. Aşa că, orice ai face, eşti la margine: în politică, unde te înjură toţi, sau în masa anonimă, unde n-ai acces la putere. Românul are, de altfel, un adevărat complex al marginalităţii şi al provincialităţii. Mereu suntem „departe”, neiubiţi, suferinzi, chinuiţi. Avem o vocaţie de victime, şi când nu ne iese, o confecţionăm.

De unde pleacă această vocaţie?

Din intuiţia că ea constituie o scuză extraordinară. Când nu îţi iese nimic, dai vina pe alţii. Psihologic, e legitim sau justificabil, dar, pe termen lung, devine un obicei prost.

„România e veşnic în tranziţie”

Aveţi un pronostic temporal pentru normalizare?

Când sunt depresiv, nu mai reuşesc să fac astfel de pronosticuri. Îmi spun că suntem de prea multă vreme aşa cum suntem. Nu e o chestie de acum zece ani, de acum 40, sau o moştenire a comunismului. Mă tem că nu. Comunismul a avut darul să scoată ce e mai rău în noi. E una din marile „capacităţi” ale unui sistem de tipul acesta: scoate din om ce e mai rău. Dar noi aveam probleme şi înainte.

Cu cât timp în urmă trebuie să mergem?

Într-o prefaţă a lui Titu Maiorescu la o carte de istorie de-a lui, apărută în primii ani ai secolului trecut, citim ceva de genul: „În această perioadă de tranziţie în care ne aflăm...“ România e veşnic în tranziţie. De ce e ea aşa? Din excesul unei calităţi poate. România e flexibilă, nu „încremeneşte în proiect”. Adică aşteaptă să vadă cum merg lucrurile şi, în funcţie de cum merg lucrurile, se orientează într-un fel sau altul.

Dar nu definitiv...

Nu, pentru că lucrurile se schimbă. E un tip de relativism care, metafizic, are părţi interesante, dar pragmatic e foarte riscant. Pentru că excesul de adaptare nu e un fel de a supravieţui. Nu se cheamă că te adaptezi; mai curând te dizolvi. Te pliezi mereu pe o formă de relief exterioară şi îţi pierzi forma proprie.

Care sunt dilemele pe care le aveţi în legătură cu societatea românească?

Riguros vorbind, dilema e o figură logică în care ai două soluţii, ambele imposibile. În privinţa asta pot face o lungă listă de perechi de soluţii imposibile. Gândiţi-vă la alianţele politice, sau la candidaţii la Preşedinţie. Toate soluţiile au în ele un coeficient de indezirabil. Şi atunci, electoratul trăieşte o dilemă masivă, care îl duce la absenteism.

Din cauza asta, într-un acces de disperare, am propus votul obligatoriu, ceea ce mi-a atras o antipatie generală. Au fost chiar unii, pe forum, care m-au sfătuit să mor, decât să propag asemenea idei comuniste. Cred că, pedagogic vorbind, o ieşire din dilemă ar fi obligativitatea unei opinii, indiferent dacă ea este o opinie zero. Dar să fie dată ca opinie, nu ca somnolenţă la domiciliu...

Cum vedeţi societatea românească peste zece ani?

Cu toate datele de acum multiplicate de zece ori. Adică nu evoluţie, ci amplificare.



„Schimbul de generaţii s-a făcut prin clonare”

Tinerii nu rezonează la schimbare?

Depinde la ce tineri ne gândim. Eu cunosc tineri care se descurcă foarte bine în România de acum. Tineri care au făcut carieră în management, în advertising, în presă. Sunt câteva meserii unde cei care au avut abilităţi s-au descurcat imediat. N-am senzaţia, când îi văd la televizor, pe stradă, în locurile pe care le frecventez, că sunt o generaţie nefericită. Sunt „branşaţi”.

N-au nici dileme...

Par nişte oameni „rezolvaţi”. Există însă şi unii care n-au avut promptitudinea acomodării sau calităţile necesare pentru a se „aranja” şi care sunt partea tristă a generaţiei. Sunt inşi dezorientaţi, care sunt gata să facă orice, dar nu fac nimic, sunt dezabuzaţi, caută soluţii de moment şi trăiesc la întâmplare.

Aceştia mă indispun cel mai mult. Există, e drept, şi o categorie mică dar nu neglijabilă de tineri, am cunoscut mulţi dintre ei, care sunt excepţionali, care au fost la studii în străinătate, care au luat diplome strălucite şi cu care se întâmplă din două lucruri - unul: ori capată oferte atât de substanţiale în afară încât nu se mai întorc (ceea ce regret, fără să-i consider însă pierduţi, n-am această imagine dramatică despre „fuga creierelor”; cred că un român care funcţionează optim în America rămâne un român de care poţi să fii mândru în orice împrejurare; nu cred că trebuie să stea toţi aici, mai ales dacă nu au oferte onorabile); a doua categorie o reprezintă cei care se întorc totuşi, plini de bună intenţie, ştiind că vor avea mai puţin decât ce ar fi avut afară, dacă ar fi acceptat ofertele de-acolo, dar care sunt gata să rişte. Or tocmai ei sunt trataţi inadmisibil.

Cunosc tineri de prim nivel care sunt muritori de foame, pentru că nu pot intra în nicio universitate, în niciun institut de cercetare, şi caută expediente. Până la urmă, ori se pierd, ajung să facă orice ca să poată trăi, ori pleacă din nou, de data asta definitiv.

Dar de ce unii se întorc?

Se gândesc, probabil, că România este şi ţara lor. În România sunt foarte multe de făcut. Îmi aduc aminte că Noica ne spunea mereu asta, înainte de ’89: „Partea frumoasă cu România este că, aici, totul e încă de făcut“ E de făcut ceva, în toate domeniile. Sunt tineri care spun: „Mergem în România şi facem treabă!“ Dar, odată întorşi, află că la universităţi există catedre care funcţionează etanş, în care nu sunt acceptaţi decât tineri care clonează, servil, profesorii „tradiţionali“. Urmează o mare dezamăgire.

Din punctul meu de vedere nu cei care pleacă şi rămân în străinătate reprezintă „fuga creierelor“, ci cei care se întorc şi sunt nefolosiţi. Asta e ceva criminal.

Şi în politică, şi în universităţi, un schimb de generaţii s-a făcut...

Prin clonare! Se creează un raport nesănătos între „model” şi învăţăcel; modelul e „vechi”, nereformat, necompetitiv, iar învăţăcelul îl reproduce ca atare. Fie fiindcă e convins că aşa e bine, fie pentru că realizează că asta e calea spre promovare.

E vorba de impostură până la urmă.

Una dintre bolile severe ale României.

Tineretul pare să nu fi dezvoltat imunitate la impostură...

La „Colegiul Noua Europă“ am în fiecare an un grup format din circa 20 de tineri din domeniile cele mai diverse. Mie mi se par excepţionali, mă uit uimit cât de bine pregătiţi sunt şi aş vrea să-i văd folosiţi. De asta îi şi invit la Colegiu, ca să aibă un an de respiro până îi pescuieşte cineva. Mă deprimă extrordinar să văd asemenea capacităţi trăind marginal, rămânând într-un con de umbră.

„La noi, când n-ai bani faci o fundaţie”

E posibilă o revoltă a „marginalizaţilor”?

Am fost martorul câtorva tentative de aglutinare, de coagulare. Au vrut să facă câte un proiect, vreo instituţie mică, un centru de studii. Dar nu găsesc finanţatori. Dacă vroiau să facă o echipă de tenis, găseau. Cercetarea şi tot ce ţine de educaţie şi de viaţă intelectuală nu sunt aşa vizibile. Sponsorul nu se repede în teritorii unde nu apar banere, unde nu există nici o vizibilitate publică a gestului lui. Dacă faci un târg de carte, ştii că sponsorizarea ta va fi publicitată. Dar dacă faci un colegiu de studii avansate, unde se întâlnesc oamenii să discute despre fenomenologie, nu observă nimeni.

Dar în Germania cum funcţionează?

Acolo se implică statul, se implică landurile, distribuţia de fonduri e mai fragmentată. Dar se implică şi mari fundaţii private, Volkswagen de exemplu, cu bani mulţi, cu jurii de specialişti care ştiu să dirijeze banii. La noi nu există o cultură a fundaţiilor. La noi se fac fundaţii ca să obţii fonduri, nu ca să dai. E o accepţie cu totul neobişnuită a termenului. Când n-ai bani faci o fundaţie. Fundaţia, în mod normal, este un fond de bani care caută modalităţi de distribuţie.

La noi sunt tot felul de baloane care nu conţin nimic. Iar când există bani, avem două posibilităţi: ori cel care îi are nu e dispus să-i dea decât pe ce-i place lui, ori ar da, dar nu-ţi vine ţie să-i iei. Şi asta e o situaţie tipic românească. Există oameni cu bani care ar da câte ceva, însă nu-ţi vine să dansezi cu ei a doua zi la televizor. M-am lovit personal de asta. E o problemă serioasă, pentru că orice asociere cu un om care are bani, dar e moralmente sau penalmente discutabil, te pune în condiţia de complice. Deşi în mod normal ar trebui să spui că banii n-au miros, iar dacă faci un lucru bun eşti scuzat.

Vedeţi un alt mod de organizare?

Pentru instituţiile de tipul ăsta găsesc că Statele Unite practică soluţia cea mai inteligentă. Şi anume, se constituie un fond de tip endowment, care pus la bancă produce anual o sumă suficientă pentru ca instituţia respectivă să se întreţină şi să nu mai aibă nevoie de nimic. Depinde de mărimea instituţiei ca banii din dobânzi să îţi acopere cheltuielile.

Aşa funcţionează Princeton de decenii, fără ca cineva să mai dea bani. Aşa a făcut Soros la Budapesta. La Central European University el nu mai dă bani. A dat la început un fond, iar instituţia trăieşte din el. Şi eu visez să capăt un endowment la Colegiul Noua Europă şi să scap de griji, pentru totdeauna. Nu e nevoie de un fond uriaş. Sunt bogătaşi în România care s-ar uita cu dispreţ la asemenea sumă.

„Avem nevoie de reformă la nivel microsocial”

Dacă v-ar sta în putere să rescrieţi anumite capitole ale istoriei recente româneşti, care ar fi acestea?

Nu cred în scrierea şi rescrierea istoriei, (s-a făcut destul asta în comunism). Cred într-un simţ al răspunderii care să te determine să faci istorie, să te gândeşti la ce ai tu de făcut, pentru ca lucrurile să meargă. Una dintre problemele lumii publice româneşti este că nu gândim acţiunea publică decât în mare. Fiecare guvern vine, de pildă, cu priorităţi atotcuprinzătoare. Dar niciun guvern nu poate face, într-un mandat, tot ce promite.

Ca să se întâmple ceva, nu numai guvernul trebuie să funcţioneze. Lucrurile nu se pot schimba esenţial nici cu un guvern bun, nici cu un preşedinte bun, nici cu instituţii eficiente (deşi e nevoie de toate acestea). Lucrurile nu se pot schimba fără mari schimbări la nivel individual: la nivelul ăluia care scuipă pe stradă, trăieşte din mici potlogării, îşi batjocoreşte aproapele, nu-şi face treaba în mod corect.

Adică fără această reformă la nivel microsocial, putem să avem 1.000 de personalităţi spectaculoase la vârf: ele nu pot schimba adâncurile acestea mereu instabile, mereu în stare de fermentaţie. Eu nu spun că toţi românii sunt hoţi sau toţi românii sunt inapţi. Spun doar că există o lipsă de mobilizare de sine pentru rezolvarea lucrurilor dificile şi o tendinţă de a plasa mereu răspunderea, greutăţile, vina spre altcineva. Când mereu e de vină altcineva, nu e de vină nimeni. Asta se întâmplă.
Asta fac politicienii, în special...

Eu găsesc că şi miza asta extraordinară pusă pe oamenii politici e excesivă. Oamenii politici sunt, la rândul lor, simpli slujitori. Sigur că mi-aş dori oameni politici cu mai multă imaginaţie, cu mai multă prestanţă, cu mai mult stil. Pe mine mă scoate din minţi ce văd zilnic la televiziune şi în viaţa noastră politică: lipsa cronică de civilizaţie, de bună credinţă, de ţinută. Ai impresia că sunt oameni care nu au trecut prin niciun episod modelator normal. Ciclurile tradiţionale ale formării unui om: familie, şcoală bună, universitate bună, societate care să te oblige la un anumit mod de a fi.

Dar pentru a te pronunţa critic asupra politicienilor, trebuie să ai, la rândul tău, discernământ şi credibilitate. Or cum se petrece la noi critica în materie politică? Includ şi presa aici. Întâi ne împărţim pe tabere: avem probăsescieni şi antibăsescieni. Am avut şi proiliescieni şi antiiliescieni. Trăim într-un tic-tac foarte plicticos. Dacă erai iliescian, atunci orice făcea Iliescu era bun, greşelile erau minore sau întâmplătoare. Dacă erai „anti“, tot ce făcea era rău. Mi-aduc aminte, de pildă, ce se întâmpla când Iliescu, în 90-91, îşi făcea vreo cruce, la câte o ceremonie religioasă. Proiliescienii spuneau: „Aţi văzut că e un om credincios, e şi el român?“. Antiiliescienii: „Nu-i e ruşine! Impostorul! Pe el îl doare în fund de Biserică, dar se închină. Încă o minciună!“ Mergem la Băsescu: probăsescienii iartă tot, antibăsescienii trăiesc de dimineaţa până seara pescuind orice derapaj, cu o pasiune ridicolă. Aţi urmărit episodul cu bostănarii de la Dăbuleni? Domnule, aluzia preşedintelui la electoratul lui Geoană nu era un capăt de ţară! E clar că nu cu „bostănarii” avea Băsescu ceva, ci cu preşedintele Senatului.

Ei bine, cei din Dăbuleni se simt ofensaţi. Vine primarul lor la Cotroceni ca să protesteze! Mă întreb pentru câte alte probleme serioase din judeţ a venit primarul la Cotroceni. Dar totul ia o întorsătură comică: preşedintele, la rândul lui, se duce la Dăbuleni şi încearcă să se explice. Atunci apare alt set de analize: cu ce bani s-a dus Băsescu la Dăbuleni? Păi cu banii noştri! Adică preşedintele ţării nu are voie să se deplaseze nicăieri în ţară decât făcând deconturi prompte şi rambursând sumele. Dacă ajungi la acest nivel, nu mai ai niciun credit când, având motive serioase să fii critic, spui ce ai de spus. Vei trece, inevitabil, în categoria celor pentru care bombăneala perpetuă e un fel de hobby.

Spuneaţi că şi presa are o parte din vină pentru asta...

Dacă în gazetăria noastră - mă refer la ea în primul rând – nu se învaţă că credibilitatea unui gest critic nu poate fi susţinută decât dacă este mereu în balans cu o anumită obiectivitate, ne scoatem ochii degeaba. Am văzut ce s-a întâmplat cu apelul din Revista 22 la adresa Universităţii „Spiru Haret”. Acolo era un text de multe rânduri împotriva lui Bondrea. O jumătate de rând spunea că până şi Băsescu a avut aerul că relativizează tâlhăria ipochimenului. Ce-au scris ziarele? „Intelectualii au pus tunurile pe Băsescu”.

Nu, noi am pus tunurile pe Bondrea! Felul ăsta de a reambala totul face imposibile dialogul şi critica eficace. Băsescu, pe de altă parte, când aude o critică, aţi văzut ce spune: „Sunt plătiţi! Dacă orice aş face, ei clămpăne la fel, înseamnă că o fac din interes!”. E o aberaţie, dar una stimulată de monotonia criticii gazetăreşti. Tot o aberaţie e şi expresia „intelectualii lui Băsescu”. Pe Liiceanu nu l-a inventat Băsescu. Sau o să-mi spuneţi că dacă dispare Băsescu, Liiceanu ajunge la colţul străzii?

„Ceea ce trebuie evitat în politică este să te îndrăgosteşti”

Doamna Zoe Petre spunea că foarte mulţi intelectuali se feresc să se dezică de gesturile preşedintelui, pentru că l-au girat în 2004...

Intelectualii l-au girat şi pe Emil Constantinescu la început. L-au făcut să şi câştige alegerile. Apoi au fost dezamăgiţi. Nu pentru că l-au girat prea mult, ci pentru că ceea ce au girat ei a rămas în aer. Nu cred însă că, în 2004, doamna Zoe Petre l-a votat pe Adrian Năstase. Tenacitatea dânsei de a-l susţine necondiţionat, până azi, pe Emil Constantinescu e admirabilă într-un fel, pe linia loialităţii, dar riscă să treacă prea uşor peste inadecvările de tot soiul ale fostului preşedinte. Chiar şi aşa, m-aş feri să o reduc pe doamna Zoe Petre la calitatea de „intelectual al lui E.C.”

Cred că ceea ce trebuie evitat în politică este să te îndrăgosteşti. Iubirea este pentru o altă zonă a vieţii, nu pentru politică. Nu trebuie să-ţi iubeşti miniştrii. Sau pe şeful statului. Or unii se comportă ca nişte îndrăgostiţi. Suferă când iubitul sau iubita lor nu e la înălţime, nici nu vor să audă de aşa ceva. Pasiunea de îndrăgostit n-are ce căuta într-un domeniu al pragmatismului şi al relativităţii, cum este politica. De câte ori apare aşa ceva, se termină prost. În privinţa asta, dacă aş şti că există cu adevărat „intelectualii lui Băsescu”, le-aş sugera să evite amorul pasional.

Există cu adevărat „intelectualii lui Băsescu”?

Eu cred că ei nu există de fapt, decât în măsura în care li s-a părut că, într-un anumit moment, preşedintele a pus în practică câteva din exigenţele lor esenţiale, cum ar fi condamnarea comunismului şi evacuarea corupţiei. Din păcate, nimic n-a fost dus până la capăt. Condamnarea comunismului nu e utilă decât dacă produce şi nişte efecte între care unele legislative. În textul condamnării existau propuneri în acest sens. Nu s-a întâmplat nimic, absolut nimic.

A fost un gest lăsat în vânt, pentru că a fost făcut, cred, fără o convingere reală. Când s-au făcut gesturi asemănătoare în ţările din jur, cum a fost la Praga, unde un document asemănător a fost semnat de Vaclav Havel, Joachim Gauck şi alţii de acelaşi calibru, noi nici măcar nu ne-am afiliat, nici măcar nu am spus: „Treceţi-ne printre semnatari!”. Problema a trecut într-o totală penumbră.

Ce se întâmplă cu domnul Dinescu?

Ce se întâmplă? Nu ştiu la ce vă referiţi, dar ce pot să vă spun e că Mircea Dinescu e o natură. Nu poate fi sistematizat, aşa cum nu pot fi sistematizate ploile, tunetele, seceta. E o fiinţă greu de anticipat, greu de prevăzut în toate reacţiile ei. Bănuiesc că are şi el momentele lui de oboseală. Că, de exemplu, nu mai ia nici el în serios CNSAS-ul. La ora actuală, se consideră că majoritatea dosarelor de la SRI au fost aduse la CNSAS după intervenţia lui Traian Băsescu. Dar ce înseamnă „aduse”? Există şi tehnica să îngropi pe cineva în cantitate. Dacă îi dai un milion de dosare, e ca şi cum nu i-ai da nimic, pentru că a te orienta în această nebuloasă e o chestie fără speranţă. Apoi, nici nu ştim de fapt ce s-a dat şi ce nu s-a dat. Sunt sigur că nu s-a dat tot.

Sunt dosare încă deschise...

Sunt oameni care au continuat să colaboreze în ’91-’92. Cât despre ofiţerii activi, ei nu nu pot fi livraţi în niciun caz de CNSAS. Când am plecat de acolo, am făcut-o cu senzaţia că, dacă mai stau, stau degeaba.

Cât de relevantă e cercetarea pe dosare?

La ora asta e minimă. Eu nu m-aş bizui foarte mult pe ce se află acolo. Ori se află lucruri insignifiante (faptul că Gică Popescu a fost sau nu a fost informator mi se pare irelevant), ori se află lucruri relevante, dar ele nu se pot spune, şi asta nu neapărat dintr-o comandă politică, ci pentru că poate fi ilegal.

Umbli, să zicem, în dosarul cuiva care trebuie verificat şi dai acolo peste altcineva, pe care îl constaţi cu surpriză angajat în reţeaua de informatori. Dar nu poţi să-l spui, pentru că nu are nicio funcţie şi nimeni nu a cerut să fie verificat. Iar tu dormi acasă cu el în cap şi nu poţi să spui la nimeni.

Mai e o variantă: îl dai la presă...

Îl dai la presă, dar e ilegal să faci publice, în orice condiţii, informaţii din dosare.

„CNSAS a devenit o instituţie inerţială”

Mai are rost CNSAS-ul?

Aşa cum funcţionează acum, mă tem că nu mai are o pondere reală. A devenit o instituţie inerţială. Dacă lucrurile se făceau corect şi la timp, ca în Germania, era altceva. Am avut o dispută pe tema asta cu Adam Michnik înainte de a se înfiinţa CNSAS-ul. Adam îmi spunea: „N-are niciun rost! Nu deschideţi cutia Pandorei că vă încurcaţi mai rău! De fapt faceţi ceva şi mai grav: reactivaţi dosare făcute de ăia, aşa încât, într-un fel, le continuaţi misiunea. Faceţi ca activitatea lor să redevină validă şi eficace“ Mie mi se părea, totuşi, că trebuie să aflăm adevărul, trebuie să ştim. Acum înclin să cred că Adam Michnik a avut dreptate, pentru că e o disproporţie foarte mare între exigenţa fondatoare a unei asemenea instituţii şi ce poate ea să facă în contextul dat.

Se poate închide total trecutul?

Dar mai e el cu adevărat „deschis” pentru cineva? Mai vrea cineva, cu adevărat, să se confrunte cu tabloul întreg al trecutului? În cartea unui fost şef al serviciilor secrete din Franţa e povestit următorul episod. Autorul i-a spus lui De Gaulle, la un moment dat: „Să ştiţi că am în subsol toate dosarele Rezistenţei franceze şi ale colaboraţioniştilor. Ce facem cu ele?” Şi De Gaulle a întrebat: „Dumneata ce părere ai?” „Eu sunt de părere că astea cu colaboraţionalismul să nu le deschidem.“ „Dar de ce, ce e acolo?” „La France, domnule general!“ Contează şi proporţia. Mă întreb dacă la noi se poate spune asta despre colaborarea naţională cu regimul totalitar.

Sora lui Mircea Vulcănescu mi-a povestit că, în timpul interogatoriului care a pregătit detenţia, un anchetator obosit i-a spus: „Doamnă, sunt atâtea denunţuri, încât şi să vrem nu putem evita arestări masive.“ O fi fost aşa, n-o fi fost aşa, nu ştiu. Dar e un fapt că denunţul devenise, mai ales în anii ’50,o realitate cotidiană. Când s-a terminat asta, câţi români au fost implicaţi – sunt întrebări fără sfârşit. Problema cu trecutul e alta, în momentul de faţă. Când cineva care a cunoscut bine trecutul vine şi spune: „Sper să prind reinstaurarea comunismului”, mă cuprinde un amestec de depresie şi dezgust.

Vă referiţi la Ion Cristoiu?

Între alţii. Dacă experienţa comunistă poate încă provoca nostalgii, suntem în pericol. Nu mă mai mir că apare o generaţie de intelectuali de 25-30 de ani, care, având acum acces liber la Occident, au dat nas în nas cu stânga occidentală încă vioaie şi etalează, la numai 20 de ani de la revoluţie, candide simpatii ideologice marxizante. Ei ne explică, dintr-un cer teoretic, că, de fapt, comunismul nu a fost chiar aşa rău, că sunt câţiva apucaţi care bombăne toată ziua, dar că ăsta e un fel neinteligent, „expirat” de a trata lucrurile. Am avut la Colegiul Noua Europă, acum câţiva ani, o conferinţă a unui foarte bun istoric şi politolog american, Tony Judd.

Am riscat să-i sugerez ca temă o paralelă între comunism şi nazism. Deşi evreu, n-a socotit sugestia mea drept o provocare şi a făcut o expunere strălucită. Concluzia a fost următoarea: răul cel mai mare - nazismul; pericolul cel mai mare – comunismul. E o observaţie foarte fină, pentru că, într-adevăr, la nivel de întrupare a răului absolut, nazismul rămâne neegalat. Comunismul rămâne însă în continuare marele pericol pentru că nu e compromis.

Găseşti o mulţime de oameni foarte bine astăzi, în Occident – au început să apară şi la noi – care spun: „Hai să nu fim dogmatici, hai să vedem şi părţile bune ale comunismului!” Luaţi ultimul interviu al lui Gaspar Miklos Tamas. E halucinant! Şi omul e o autoritate. Vocea lui se aude în Occident. E un domn foarte deştept, şarmant, cu o engleză de club englezesc.

Deci stânga se redefineşte.

În măsura în care e nevoie, pentru că era mereu definită, şi anume mai curând pozitiv, dar se redefineşte în sensul că se spală mereu de păcate. Stânga e mereu într-un proces de reîmprospătare. E fragedă!

Nici nu putem ignora succesul social al sistemelor de stânga nordice, care n-au nimic comun cu comunismul...

Domnule Rădulescu, nu e chiar aşa. În Suedia, politica „socială” a sfârşit prost. Vă invit să vizitaţi Stockholmul, un oraş frumos, mai ales pe partea de faleză, dar stricat, spre centru, de o arhitectură din anii 60 care seamănă izbitor cu arhitectura socialistă din ţările din est. Socialismul real n-are nevoie de Ceauşescu pentru a urâţi lucrurile. A existat un tip de gândire popular-socială, care a funcţionat fără dictatură.

Admit că, pe măsură ce îmbătrânesc, privesc spre stânga cu mai multă atenţie. Pot înţelege opţiunile de stânga ale anumitor categorii de oameni din vest. Capitalismul nu e nici el paradisul, sunt o mulţime de „daune colaterale” ale acestui sistem care pot deveni supărătoare. Nu evacuez din dialogul politic opţiunea de stânga. Dar n-aş vrea să se confunde opţiunea de stânga cu opţiunea comunistă. Or asta se întâmplă! Tamas, oricât ar fi de deştept, înclină să reformuleze teza Ion Iliescu: comunismul a fost prost aplicat.

Se spune că ce a făcut Ceauşescu în România nu a fost comunism...

Da, ştiu, nicăieri n-a fost comunism! Aşa că e cazul să-l facem odată deadevăratelea! (n.r. râde!)



„N-am să mai apuc un alt chip al acestei ţări”

Credeţi în reformarea clasei politice româneşti?

Pe termen scurt şi mediu, nu. Am sfătuit câţiva tineri de calitate să aibă curajul să intre în politică. Gândul meu era că dacă intră cât mai mulţi oameni de calibru în activitatea politică, se va schimba portretul clasei politice. Or, toţi cei care au făcut pasul, după şase luni sunt şocaţi. Şi îmi spun, confidenţial, că dacă ştiau, nu se băgau. Pentru că atmosfera, indiferent de partid, e de aşa natură, încât ai senzaţia că nu poţi să faci nimic rotund, să vii cu o noutate reală. Trebuie să te acomodezi. Şi îţi pierzi libertatea de pomană.

Mai este loc pentru un nou partid pe scena politică românească?

Nu cred. De altfel, nu mai există un interes real pentru politică. A fost o tentativă acum câţiva ani, când Cosmin Alexandru a făcut un partid, Uniunea pentru Reconstrucţia României. L-am auzit vorbind, mi-a plăcut. Am fost la o întâlnire a câtorva membri, mi-au plăcut, aveau alt discurs. Praful s-a ales! E păcat! Şi-au dat seama că nu există receptivitate pentru aşa ceva. Şi nu există! Electoratul nostru nu votează aşa ceva. Dacă apare acum un candidat la preşedinţie de cu totul alt tip decât cei de pe piaţă – care să se poarte frumos, să arate bine, să fie reprezentativ, să-ţi inspire respect -, eu vă asigur că nu-l votează nimeni.

Ne caracterizează un filon al trădării?

Nu, domnule, ne caracterizează faptul că suntem, mă-nţelegi, băieţi deştepţi! Românul e deştept. Nu se lasă el fraierit. Îşi vede de interesul lui, mai curând fraiereşte el pe cineva. Românul nu e prostul nimănui, nici al unui partid, nici al unei convingeri. Nu vreau acum să bombăn naţiunea, dar sunt peste tot blocaje de tot felul care mă aduc la disperare, la furie neputincioasă.

Îmi dau seama că n-am să mai apuc un alt chip al acestei ţări. Să dea Dumnezeu să-l apuce alţii, dar sunt sceptic. Când mă uit la scena noastră politică, îmi pierd orice urmă de speranţă. Nu pentru că toţi sunt o apă şi-un pământ, dar pentru că niciunul nu mi se pare cu adevărat impunător.

„Aş fi aşteptat să-l văd mai smerit pe Dan Puric”

Cum vedeţi discursul lui Dan Puric?

Am scris ceva la un moment dat despre el, fără să-l numesc, şi mi s-a spus că sunt invidios. Eu îl admir pe Dan Puric ca actor. E un artist de top. Din păcate, se întâmplă şi cu el ce se întâmplă cu mulţi alţii. Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. Există un câmp de competenţă pentru fiecare, şi cine iese din acest câmp îşi pierde şi competenţa şi autoritatea.

Dacă te duci la Einstein, care e o autoritate, şi îl întrebi cum trebuie să fie femeia ideală, rişti să auzi o tâmpenie, sau o platitudine. Nu înseamnă că, dacă eşti un matematician sau un fizician genial, te pricepi la orice altceva. Dacă îl întrebi pe Kant despre căsătorie, s-ar putea să-ţi dea un răspuns idiot, sau să nu ştie ce să spună. Domnul Dan Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru.

Părerea mea sinceră este că el nu este pregătit pentru acest rol, din două motive. Unu: se simte indecent de bine în el, iar asta se vede din mica pompă profetică a discursului. Doi: n-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbracă. Regula e să nu citezi mai mult decât citeşti.

Şi Nicolae Iorga făcea gafe monumentale...

Domnule Rădulescu, să ne liniştim puţin! A-l compara pe Iorga cu Puric e ca şi cum l-am compara... pe Iorga cu Puric. Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată. Am cunoscut un om care avea întotdeauna cu el un carneţel în care nota citate. Îi plăcea să le colecţioneze.

Cum auzea o vorbă, scotea carneţelul şi o scria. Invocai un pasaj din Brecht şi-l auzeai: „Cum aţi spus? Staţi să notez!“ Apoi, cu prima ocazie, zicea: „Cum spunea Bertholt Brecht...“. Dar era un citat care nu trecuse prin el. Domnul Puric recurge frecvent, atât cât l-am urmărit, la nume, probleme şi concepte despre care nu are decât o informaţie de dicţionar, sau din auzite. Nu poţi scoate din pălărie, una-două, pe Toma din Aquino, pe Ambroise Paré, sau pe Platon, dacă nu ai avut cu ei un comerţ cât de cât consistent. Eu unul nu înţeleg de ce face asta domnul Puric. În termeni creştini, i-aş vorbi de „slavă deşartă”: vrea să pară altceva decât este.

La cât e de inteligent şi de angajat spiritual, aş fi aşteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să înveţe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învăţat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii.

Unii se grăbesc să-l acuze că e legionar...

E, şi aceasta, o analogie, pe care domnul Puric ar trebui să ştie să o evite, căci nu e chiar onorantă. Nu mai spun că au fost legionari şi legionari. Unii mai deştepţi, unii mai din topor. Dar în materie doctrinară (de fapte nu mai vorbim!), şi proştii şi deştepţii au fost capabili de enormităţi. Retori ai vanităţii naţionale, ei erau, tocmai prin asta, foarte ne-români: românii au ceva mai mult umor şi, în orice caz, n-au gustul extatic al morţii.

La Atheneu, unde îşi ţine domnul Puric conferinţele, vin, totuşi, şi oameni care simt nevoia de adevăr...

Nevoia aceasta există, cu siguranţă. Probabil că Biserica, care ar trebui să livreze acest tip de discurs în limitele firescului, n-o face îndestulător, sau, când o face, nu convinge. Cazul Puric este al unui om care şi-a asumat ceva pe care nu-l face cine trebuie: nici instituţia care trebuie, nici personajul. Admiraţia mea pentru el ca actor rămâne însă neschimbată. Mai mult: cred că prin arta lui face mult mai bine ceea ce vrea să facă prin discursul lui public. Şi regret sincer că insistă pe un drum cu atât mai smintitor cu cât e mai aplaudat. Ce-o să facă? O să mai publice încă o carte.

Prea multe nu o să mai publice, pentru că se mişcă într-un registru de idei destul de previzibil. Nu-l văd făcând studii de teologie. Îmi pare pur şi simplu rău. Ar mai fi de spus şi altceva: conştient sau nu, domnul Puric îl imită, ca impostaţie, ca formulistică, pe Petre Ţuţea, care însă era originalul, nu era o copie. Dar Petre Ţuţea era un om foarte cultivat şi de un umor extraordinar. Ce e uimitor la Puric este că în actorie e plin de haz, iar în „omiletica” lui e sumbru. Petre Ţuţea e citat mereu acum de unii adulatori fanatici, într-o variantă care te face să crezi că era un apucat. Or, dacă stăteai cu el la taclale, observai cum tot ce spunea căpăta un „comentariu de subsol” relativizant.

Când, în anchetă, declara vertiginos: „Sunt, înainte de toate, român, ortodox şi militarist. Trebuie să ne înmulţim ca sardelele, să îi lichidăm pe ruşi pentru că n-au ce căuta în Europa şi fiecare babă română să mulgă vaca cu cască militară pe cap!“, Petre Ţuţea ştia că joacă şarja ultimă, enormul. În sinea lui, râdea homeric. Dan Puric are aerul că rosteşte fraze asemănătoare, luându-le, candid, în serios, până la ultimul detaliu.

„Sudalma zilnică şi grandomania naţională merg mână în mână”

Cine suntem? Apropo de cartea lui Dan Puric...

În orice caz, suntem o comunitate care nu-şi pune această întrebare. De ce? Pentru că crede că ştie răspunsul. Avem tendinţa să ne facem un portret de eroi, întrerupt din când în când de înjurături. Adică ne înduioşăm repede cu privire la destinul nostru şi la trecutul nostru („notre patrie héroique et martyre” - cum spune, în băşcălie, Adam Michnik despre Polonia). Din când în când însă, atunci când nu se aprinde chibritul nu ezităm să blestemăm: „Fir-ar mama ei de ţară, nici chibritele nu se aprind!”. Sudalma zilnică şi grandomania naţională merg, nonşalant, mână în mână. Pendulând între o prea rapidă distanţare de noi înşine şi glorificarea de sine, nu părem a fi în posesia unei identităţi clare. Ar fi foarte bine ca românii să înceapă să se gândească mai riguros la identitatea lor.

Dar să o facă prospectiv, nu recapitulativ şi auto-suficient. Pentru că, până la urmă, eşti ceea ce vrei să devii. Într-un dialog platonician se spune: „Dacă te uiţi intens la ceva, încet-încet devii obiectul la care te uiţi.“ Dacă am privi către un model coerent al nostru, am putea să ne identificăm cu el. Dar noi nu ştim ce vrem exact, nu ştim cum vom fi pestre 30 de ani, nu ştim ce vrem să fim peste 30 de ani. Asta ne face să ne descurcăm pe intervale mici şi să nu avem acces la continuitate. Continuitatea e înlocuită de mici salturi acomodante. Ca să aflăm cine suntem ar fi interesant să studiem emigraţia noastră, în comparaţie cu a altor popoare. Românii din diaspora trăiesc fie în varianta parastas, idealizând umed locul din care au plecat („Ce ceapă era la noi! Ce cartofi!”), fie în varianta „emancipată”: uită limba română, le e jenă să fie identificaţi cu ţărişoara... Nu scapă de asta nici Marie-France Ionesco, care spune că tatăl ei, Eugen Ionescu, n-are nicio legătură cu România. E niţel ridicol.

Dacă unul se naşte în Zair, nu poţi să o ţii langa că n-are nicio legătură cu Zairul. A fi născut într-un loc nu e nici un merit, nici un defect. Dar când te-ai format scriitoriceşte citind Urmuz şi Caragiale, când ai scris prima versiune la „Cântăreaţa cheală” în româneşte şi ai luat, în România, primul premiu literar, n-are niciun sens să tot fii spălat de Dâmboviţa cu apele Senei. Se vede că, uneori, fetele unor celebrităţi devin, pe căi misterioase, mamele lor. Aşa ajunge o femeie foarte inteligentă să şlefuiască pedant şi autoritar statuia tatălui, a cărei prestanţă n-are nevoie să fie „apărată” de nimeni.

... vezi tot