Despre iubire si dar ...
Nu cred in divinitate, insa cred in simbol si istorie. Mai cred ca, undeva, exista o putere imensa, capabila de fapte, uneori, neintelese. Unii o cauta in ceruri; foarte putini o cauta inlauntrul lor. Cred ca puterea vine din noi si se cheama iubire. Nu cea trupeasca, marunta, ci iubirea de semeni, de bine, de dar dezinteresat.
Darul trebuie sa fie cumpatat si bine ales, si daruit mai cu seama celor care nu cer, pentru ca de cele mai multe ori, nevoia si neputinta sunt mult mai profunde pentru a fi rostite cu usurinta.
Nu cred in darul nemasurat, pana la sacrificiu. Acesta poate fi foarte usor pus pe seama multumirii de sine. Cred ca darul ar trebui facut fara risipa si cu masura, asemeni picaturii de ulei care face sa miste rotile unui ceasornic vechi.
Traim vremuri interesante si schimbatoare. Unii dintre noi putem cadea usor in egoism si instinct. Pe altii nevoia si interesul imediat ii fac sa sterga nume ce le-au fost alaturi. Dar cei mai multi ajung sa confunde iubirea cu propria satisfactie, uitand ca iubirea insemna in primul rand bucuria celuilalt. Iubirea inseamna sa daruiesti, fara sa astepti in schimb ceva. Puterea de a darui iubire nu tine seama de vointa, ci de simtire. Absurd e sa compari iubirea cu o pereche de pantofi pe care ai dat o gramada ce bani, si dupa trei purtari s-au dezlipit.
Mi se pare ca vad in jur prea mult egoism, izvorat din nestiinta si ignoranta.
Se pare ca toate au rostul lor, si poate ca aceasta este voia istoriei, sa reinvatam lucruri uitate, sa ajungem jos, ca sa putem urca.
Si peste toate, sa invatam sa privim cu blandete chipuri nestiute si marunte, sa ignoram rautatea facuta din nestiinta si sa ne pese doar de fapte si vorbe cu adevarat importante, si care pot schimba randuieli.
Zambind vom reusi sa trecem peste rele sau bune si mai cu seama, vom reusi sa invatam ca toate-s trecatoare si ca timpul e putin.
Sa invatam sa iubim !
Pace si bucurie tuturor !
Hristos a'nviat !
12 comentarii:
... Este noapte încă... cerul e senin şi plin de stele,
Petru, undeva, mai plânge amărât, cu lacrimi grele,
la mormânt glumesc soldaţii,
luna scapătă spre mare,
Dar deodată-un fulger cade,
flăcări tot văzduhul pare
şi,-mbrăcat în foc şi raze,
un arhanghel se coboară,
sar peceţile-ntr-o parte,
piatra-n altă parte zboară,
ca trăzniţi cad păzitorii, tremurând pierduţi de frică,
– CU IISUS BIRUITORUL VIAŢA NOUĂ SE RIDICĂ!
E mormântul GOL, căci Domnul înviat-a cu mărire,
NE-A SCHIMBAT ÎNTUNECIMEA PE VECIE-N STRĂLUCIRE,
A-nviat Mântuitorul, pus alăturea cu furii,
s-a-mplinit în clipa asta Taina scriselor Scripturii.
Fost-a judecat de lume,
Cruce grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme,
răsplătitu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceţi în cale,
ÎNSĂ N-AU PUTUT S-OPREASCĂ SLAVA ÎNVIERII SALE!
CÂŢI nu s-au luptat de-atuncea
să-L îngroape sub vreo glie
şi peceţile să-I pună iar deasupra, pe vecie!
– Însă CHIAR DE-A FOST pe Cruce
şi-apoi pus sub piatră rece,
chiar de-au început călăii plini de fală a-şi petrece,
– CÂND EI NICI GÂNDEAU,
ATUNCEA au rămas cu toţi de-ocară:
DE SUB LESPEZI RĂSTIGNITUL TOTDEAUNA IESE-AFARĂ!
Au fost mulţi şi fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar, închis să-L ţină, NIMENI n-o să poată NICIODATĂ,
că nu-i om
şi nici putere să-L îngroape PE VECIE,
El, IISUS BIRUITORUL,
BIRUIE MEREU ŞI-NVIE!
autor Traian Dorz
Fie ca lumina Învierii să ne aducă în suflet bucuria mântuirii!
http://www.youtube.com/watch?v=Sov5zw4rC-w
Adevarat a inviat!
Multe vorbe frumoase ai spus aici.Cred ca ar trebui sa "inviem" si noi o data cu Pastele partea de Lumina din noi, de Iubire, sa invatam ceea ce am uitat in goana dupa un trai asa zis mai bun dar departe de esenta reala a Vietii.
Numai bine!
Vorbe din pacate fara sens in lumea in care traim. Daca ati sti cu adevarat ce mizerie exista la toate nivelurile, politice si economice, cata prostitutie si crima origanizata, toate sustinute de niste nenoriciti care au pus mana pe putere si au impanzit si corupt aproape tot neamul asta blestemat, v-ati face cruce si ati rosti: "Unde esti tu Doamne, sa mai arzi odata Gomora ... !". Nu e obida, ci pura realitate. Nu de alta, dar sa nu se zica ca sunt un idealist (a se citi idiot). :))
Cred ca existenta lui Dumnezeu confera ordine acestei lumi. Teama de divinitate ne lungeste un pic viata pe acest Pamant. Daca Nietzsche blama crestinismul pt ca idolatriza supunerea, teama si compasiunea, eu sunt de parere ca aceste valori crestine ne tin inca pe linia de plutire. In momentul in care vor disparea...nici noi nu vom mai fi. Da-i omului libertate deplina si se va autodistruge!
@Laura, ai perfecta dreptate ! Dumnezeu a dat celor multi legea, iar Iisus ne-a adus aminte ca iubirea este mai presus de lege.
Iti impartasesc aceste ganduri ce frumos ni le-ai daruit. "Cred ca puterea vine din noi si se cheama iubire." De ce o cautam atunci in alta parte, de ce nu o cautam in noi? De ce urmam ritualuri de multe ori fara a ne implica sufleteste, in loc sa incercam sa ne cunoastem mai bine?
Adevarat a inviat.
@fly, de ce ? De ce e pomul stramb ? De ce s-a naruit un zid, la o luna dupa ce a fost ridicat ? Si alte .. de ce-uri.
:)asa e
Cred că cel mai important nu e să devenim brusc religioşi, filozofi şi gânditori de Paşti, descoperind de fiecare dată telecomanda pioşeniei, ca anii în care rula la infinit Iisus din Nazaret, un fel de buclă temporală cu religie la comandă. Important e cum şi cu ce rămânem după aceea. Sau cum renaştem fiecare.
@vocededeparte, cred ca ce ni se intampla are mai putin legatura cu Dumnezeu si mai mult cu noi insine. Cum gandim, cum ne educam, ce facem, ce spunem si altele.
Trimiteți un comentariu