am o dilema !

Am o dilema !
Mi s-a intamplat, mai demult, sa asist la o discutie pe tema unei mosteniri. Cel care povestea, cu destula vehementa, sustinea ca a fost inselat de catre neamuri. Pe scurt, o matusa, in ultimii ani de viata a fost ajutata cu mai mult zel de catre unul din nepoti. Precizez ca actiunea s-a desfasurat la tara, iar nepotul cu pricina isi avea casa langa. Copiii respectivei matusi locuiau la oras si nu puteau sa vina atat de des.
Dupa ce matusa a incetat din viata, s-a pus pe masa subiectul mostenirii. Din punct de vedere legal e absurd, insa in spatele scenei s-a desfasurat o lupta aprinsa. Cel care a ingrijit-o, povestitorul, a avut pretentia, din punctul lui de vedere justificata, sa ceara o parte mai mare din mostenire. Nu mai stiu ce a facut, a adus martori, a incercat sa deschida proces etc. Nu cred ca a reusit ceva pana la urma.
Dar nu acesta e dilema, ci as vrea sa va intreb, credeti ca pretentia lui a fost intemeiata ?

Mi-am adus aminte de alta, de data asta o confesiune a unei amice. Aceasta fusese maritata. Intamplator ii cunosteam povestea. Pe scurt, s-a maritat cu un tip bogat, cu mai multi ani in urma, si in cele din urma au ajuns la divort. Au impartit averea pe dindoua, desi ea nu contribuise cu nimic. I-am spus: "Mai, ti se pare normal sa nu vi cu nimic si sa pleci cu jumatate ?". Replica ei m-a pus pe ganduri. "Da, mi se pare normal, pentru ca am fost alaturi de el atatia ani. Mi-am sacrificat cei mai frumosi ani din viata !". Cand am spus ca ea nu a participat cu nimic, chiar este adevarat. Pur si simplu nu a adus niciun aport material relatiei lor, multumindu-se cu sublimul rol de casnica. In schimb au un copil sanatos si destept.

Ce parere aveti, a fost corect ?


Mut dezbaterea pe Duelul Mintilor ... vezi tot

parerea unui psihoterapeut

Am mai primit un eseu de la Aniela Minu, de data asta despre cat este ratiune si cat simtire in iubire. Ii multumesc mult pentru efort si va invit sa-l parcurgeti cu interes.

IUBIREA – RAȚIUNE SAU SIMȚIRE ?

Sunt multe feluri de a iubi și poate într-un anume fel fiecare ar trebui tratat diferit. Banuiesc însă că dintre toate felurile de a iubi, unul ne fascinează în mod deosebit pe fiecare dintre noi. Iubirea romantică. Cea de care ne îndrăgostim înainte de a o cunoaște, pentru care ne facem fantezii și despre care vorbim ca despre un miracol ce ni se va întâmpla cândva, cumva și vom trăi fericiți până ... știm continuarea cu toții. În încercarea de a dezbate acest subiect, am să vorbesc despre povești. Unde altundeva apare iubirea, dacă nu în poveștile cu care am crescut ? De atunci învățăm că la un moment dat vom cunoaște un el sau o ea, că ne va cuceri cumva, cum, doar ea sau el știe cel mai bine, că nu va mai conta nimic, decât să rămânem împreună pentru totdeauna. Nu ne explică nimeni cum ajunge să ne placă acea persoană și nici cum avem de întreținut acea iubire, pentru că să nu uităm, sunt povești, unde misterul și magia sunt la ele acasă iar în fantezie e posibil orice.
Realitatea ne îndeamnă să ne răspundem la întrebări și dacă mă întrebi pe mine ce cred despre iubire, cât e simțire și cât e rațiune ... ți-aș spune că atunci când iubesc, trăiesc, simt ... dacă mă pui să vorbesc despre iubire, să încerc să o înțeleg sau să o explic, mă duc cu gândul la mecanismele emoției. Poate fi lipsit de frumusețea artistică care ar îmbrăca poetic iubirea, atunci când încerci să diseci o trăire atât de complexă.

Deși poate părea prea tehnic, aș încerca să definesc termenii. Iubirea e simțire, trăire, experiență emoțională, sentiment. Iubirea e și rațiune, gândire. Atât emoția cât și gândirea sunt producțiile minții noastre.

Studiile arată că atunci când trăim o emoție într-un anumit context situațional, nu acel eveniment sau situație ne produce emoția ci felul în care noi gândim despre situație, cum o percepem și o interpretăm.

Aplicând acest principiu iubirii pe care o simțim pt o persoană, observăm că trăim această emoție pentru cineva, pentru că în momentul întâlnirii acelei persoane, ceva s-a produs în noi, chiar dacă nu la nivel conștient sau voluntar. Nu tuturor ne plac aceleași persoane, nu ne îndrăgostim și nu iubim aceiași oameni. Dar atunci când întâlnim persoana care ne place și de care ne îndrăgostim, uneori fulger, pentru care simțim pasiune și trecând proba timpului și experiențelor ajungem să vorbim și despre iubire, ei bine, atunci gândim ceva despre acea persoană. Faptul că nu știm că se întâmplă acest lucru nu înseamnă că nu se și întâmplă în realitate. Gândim poate fix în secunda în care o vedem: ce persoană frumoasă, ce parfum seducător, ce zâmbet, ce magnetism emană, ce interesantă e, ce misterioasă, ce inteligentă, ce frumos se mișcă etc... Ne pot atrage o mie de lucruri mărunte sau nu, importante sau nu, superficiale sau nu fără să avem habar de asta. Se întâmplă repede, și e atât de copleșitor încât ar fi culmea chiar atunci să ne preocupe asta. Poate cel mult ne interesează cum să ajungem mai aproape de acea persoană minunată!

Oamenii care ajung să se cunoască, vor ști să spună ce persoana are mari șanse să le fure inima, iar asta nu îi mai miră atât de tare atunci când o întâlnesc. Ei stiu doar că se întâmplă ce știau că se va întâmpla, pentru că au găsit ce au căutat.

Puțini dintre noi ne cunoaștem cu adevărat. Misterul iubirii vine din faptul că nu avem acces la cele mai ascunse dorințe ale noastre, nu ne cunoaștem condiționările vechi, limitările puse de felul în care ne percepem pe noi și pe ceilalți, nu suntem conștienți de ce ne place sau nu și care e motivul ce se ascunde în spate. Înțelegerea iubirii nu vine din te miri ce explicații savante, nici din rețete sau reguli generale, pentru că acestea nu există. Nu ți se spune ce sau cum să gândești ca să simți iubirea. E o experiență intimă trăită în contextul privat al vieții și universului fiecăruia dintre noi pe care cu respect și blândețe avem să-l descoperim.

Avem șansa ca iubirile pe care le trăim să ne ofere sau nu un echilibru, dacă înțelegem ce din felul în care ne raportăm la noi înșine dă naștere, încurajează sau ucide iubirea pt celălalt. Ce gândim despre noi și cel din fața noastră atunci când simțim că inima vrea să ne iasă din piept ? Ce nu mai gândim sau gândim altfel când iubirea pălește și se transformă în ignorare ?

Simțim o atracție irezistibilă, instinctuală, declanșată de simțuri ce au un impact major asupra emoțiilor noastre. Nici asta nu e întâmplător. Un miros ne poate atrage și stimula pt că ne produce o serie de conexiuni în minte. Cu siguranță știți din experiență, cum la o simpla mireasmă, în minte vi se derulează amintiri vechi și trăiți emoții îngropate și crezute demult uitate. Atunci simțim și spunem că doar simțim și atât...și totuși..în mintea noastră...

Iubim apoi, simțind în continuare și gândind despre fiecare situație, moment, care ni se întâmplă: prezența persoanei iubite sau absența ei, calitățile sau defectele ei, relația permisă sau interzisă, gesturile mărunte sau mărețe, despre toate noi avem o serie de interpretări pe care le raportăm la convingerile noastre, valorile clădite de-a lungul experiențelor noastre și dăm verdictul emoțional. Evident, aceste gânduri pe care le avem, pot fi raționale sau iraționale. și când vorbim de cele raționale înseamnă că ne spunem lucruri ce au o logica, susținerea dovezilor și ne ajută așa încât să trăim echilibrul emoțional. Invers stau lucrurile când gândurile noastre despre o situație sunt iraționale. Vă dați seama că emoța resimțită de noi nu va fi dintre cele mai folositoare sănătății noastre ? Vă dau un exemplu: îmi dă atenție, mă apreciază și se poartă respectuos cu mine. Asta mă face să mă simt iubit/ă. Pentru mine, aceste gesturi sunt decodificate ca dovezi de iubire, pentru care la rândul meu, pot oferi iubire. Uneori doar simțim și habar nu avem că în spatele simțirii se ascund aceste gânduri și altele ...
Mergând mai departe cu exemplul, persoanele care se iubesc, ajung în relație și trăiesc iubirea, gândesc în continuare: nu foarte rațional când își spun: ea/el trebuie să-mi arate tot timpul apreciere, atenție, ca să mă simt iubit/ă! Atunci apare prima fisură în iubire...când fără să știm încălcăm regula esențială a vieții care spune că: doar pt că tu vrei ceva nu înseamnă și că acel lucru trebuie cu necesitate să se întâmple! Noi nu știm sau nu acceptăm acest adevăr și pretindem, crezând că e o adevărată catastrofă dacă nu ni se întâmplă. De aici, declinul iubirii; nu pentru că dintr-o forță necunoscută sentimentul se topește ci pentru că noi îl topim cu temerile noastre, neliniștea, venite din gândurile care ne-au scris harta după care citim realitatea.

Așadar, cât e rațiune, cât simțire în iubire? Multe din amandouă pt că una fără alta nu există. Atâta doar că de cele mai multe ori noi nu știm asta iar când situațiile nu ne oferă timpul să contemplăm ce ni se întâmplă, când totul e prea frumos ca să reflectăm, când nu vrem să știm altceva decât să ne pierdem în plăcerea simțurilor, când pur și simplu nu ne găsim o explicație și adesea ni se întâmplă asta, spunem: Iubim și atât! Adevărat! Nimic nu e mai fascinant decât cu înțeles sau fără să te lași în brațele trăirii și să te abandonezi ei...când lucrurile nu mai sunt atât de roz și spunem că iubirea își cere prețul, impropriu zis după mine...poate necunoașterea, ignoranța noastră, atunci începem...să gândim!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650

Superb eseu ! Marturisesc sincer ca m-a lasat fara cuvinte.
Oricat as incerca sa cuprind, se pare ca intotdeauna e altcineva care cuprinde mai mult. :)
... vezi tot

simtire, sau ratiune ?

Initial am vrut sa fie un comentariu, dar cand am vazut cat e de ampla, am zis s-o pun ca postare, spre disperarea unora, tot despre iubire. Mare lucru a spus cineva, ca iubirea e nesfarsita. :))
...
Cand iubesti, traiesti pentru celalalt si celalalt traieste pentru tine. Iubirea face parte din jocul vietii. E si bucurie, dar si tristete. E si cunoastere, dar si ignoranta. Este si naivitate, dar si ratiune. Si nu putem iubi retinut, cum spunea Floare de Colt. E absurd ! Cand iubim, imaginatia o ia inaintea realitatii. Umple golurile cunoasterii cu propria viziune despre "chipul" celuilalt. Nu e vina noastra, ci a naturii. Asa ne-a facut ea. Se numeste "simtire", traire sau cum i-o mai zice. Si e atat de frumos sa iubesti ..., incat ne intrebam daca iubirea nu e o loterie.

Sa va spun ceva din experienta. Nu e mare, dar suficienta cat sa fac unele afirmatii de bun simt. Sunt convins ca majoritatea ati trecut prin momentul "primului contact". Cand te intalnesti prima data cu cineva, simti din prima daca ti se potriveste sau nu. Asa e ? :) Adica ramai sau pleci !
Aici se opreste simtirea, aceea neintinata de ratiune.

Daca mergem mai departe, si ne intalnim si a doua oara, eventual incepem o relatie si ne simtim bine in compania lui, insemna ca "e ceva" ... ne place. E simplu: E SAU NU E ! Nu exista jumatati de masura, sau "stii ca ar fi, dar nu e", ca "imi place dar nu simt" etc. Daca dupa o vreme nu mai simtim (iubim), motivele sunt dictate doar de ratiune. Din acest moment incepe "simtirea rationala", motivata, care poate dura o zi sau o viata.
Ratiunea ne face sa revenim, sa "gustam" din "frumusetea" celuilalt. Sau sa ne distantam si sa nu-l mai iubim (simtim) pe cel care ne-a stat alaturi o vreme, cu acte ori fara. Uneori mai cautam si noduri in papura.:)

Stiti cand nu mai simtim ? Cand descoperim aspecte pe care nu le-am vazut initial. Sau vedem din ce in ce mai mult, ne place si simtim mai puternic. De multe ori aceasta e faza a doua a iubirii, cand iubirea navalnica se transforma in una puterica, bazata pe compatibilitate mentala. Cand in fiecare zi descoperim ceva ce ne face sa ne sarutam partenerul. Nu conteaza pentru ce, poate fi si un gest stangaci, o cana cu ceai dimineata, o floare sau o dezbatere pe tema iubirii. :))) Aceasta, dupa mine, e iubirea conditionata. Si nu e acea conditionare legala, certificata, ci o apreciere calitativa, multumire, respect sau pur si simplu bucuria de a fi impreuna.
...
Iubirea neconditionata, seamana cu iubirea unei icoane. Ne stabilim initial o imagine despre celalalt si il iubim pur si simplu, precum Catalina pe Luceafar, de la distanta - pe messenger.:)) O iubim constant, atata vreme cat se afla zugravita in mentalul nostru, in aceeasi stare. Nu tinem seama ca cel pe care il iubim se poarta urat, se degradeaza, e mai destept sau mai prost decat la inceput, sau nu vrea sa progreseze alaturi de noi. In iubirea neconditionata, nerationala, aceste aspecte nu au relevanta. Foarte interesant, care sunt celelalte aspecte ?:) In iubirea neconditionata, nu prea exista simtire, pentru ca nu exista contact fizic sau mental direct. Cand exista, apar inevitabil si nepotrivirile, deci motivele.
In concluzie, nu iubim neconditionat decat o imagine, o dorinta, si atat ! Si nu as spune ca e total neconditionat, pentru ca, totusi, iubim o persoana, un om. Iar acesta este: inalt, ochi albastri, minte sclipitoare ... deci tot conditionat.
...
Sau zbori prin viata precum fluturele in diminetile de vara si te asezi pe o floare daca ii simti aroma. Apoi pleci mai departe, fara sa-ti pui vreodata intrebarea: de ce ? :) Aceasta este simtirea pura, inocenta, primordiala. Traiesti din plin clipa. Iar daca ploua, te asezi sub o petala si astepti sa rasara soarele. Ce frumos ar fi, daca din pacate nu am fi oameni.
... vezi tot

iubirea vazuta de un psihoterapeut

Motivat de controversa legata de postarea anterioara despre iubire, aprins dezbatuta, atat aici, cat si pe duelul mintilor, am cerut parerea Anielei Minu - Psiholog clinician - Psihoterapeut.
Ii multumesc mult pentru efortul de a-si pune gandurile intr-un reusit eseu despre iubire:

Despre Iubire...

As vrea sa incep spunand ca despre iubire ar fi de dorit sa se vorbeasca mai putin si sa se traiasca mai mult si mai intens...si totusi nu putem trai daca nu incercam sa dam sens, sa explicam si sa intelegem, uneori neintelesul. Cu atat mai fascinant cu cat, ne loveste uneori cand ne asteptam mai putin, vine din partea cuiva la care poate nu ne-am fi gandit vreodata si ne da viata peste cap cu fluturasi in stomac la inceput si daca se sfarseste, cu un gol greu de digerat. Vorbesc despre iubire, cea care uneori pare sa nu aiba sens si totusi ea da sens vietilor noastre, ne scapa de ratacire si ne rataceste de noi, de ceilalti aruncandu-ne uneori pe culmi si extreme de extaz si nebunie.

Pentru iubire s-au sacrificat vieti, in numele ei s-au nascut capodopere, ea misca universul si totusi misterul ei ramane o experienta de patruns de fiecare in intimitatea tacuta a propriilor inimi, suflete, minti...

Iubirea e forta vindecatoare, sansa de a transcede, de a ne elibera, de a trai alaturi de ceilalti, singura care ne poate salva de la pieire, ne poate transforma pe noi, lumea...e forta care ne tine aproape si ne faciliteaza parcurgerea drumului prin viata.

Interesant e ca desi iubirea e darul cel mai pretios primit de la Dumnezeu. Dumnezeu insusi e iubire si din iubire ne-a creat dupa chipul si asemanarea lui; in numele iubirii s-au dus razboaie, s-au comis crime, sinucideri, se traiesc depresii, se ruineaza vieti, asa incat nu poti sa nu te intrebi, care e treaba cu iubirea?

Nevoia tuturor de a o defini vine poate si din confuzia care se creeaza in mintea noastra atunci cand vrem sa ne explicam de ce in prezenta unei anume persoane ne „topim”, de ce nu ne mai putem lua gandul de la ea zile si nopti, de ce suntem dispusi sa sacrificam multe doar pt a simti din nou acel fior. La inceput nu stim cum sa ne explicam trairile si in naivitatea noastra putem crede ca suntem bolnavi, corpul ne-a luat-o razna, mintea nu ne mai apartine, poate suferim de vreo tulburare, o fi anxietate sau innebunesc..? Explicatia celor mai intelepti ne ajuta sa lipim prima eticheta pe un nou capitol al vietii noastre..e iubirea!..de acum descoperim ca nimic nu va mai fi la fel..ii prindem gustul si ca de un drog, devenim dependenti...vrem doze mai mari si mai puternice, ne pierdem in cautari variate si ne impingem limitele testandu-ne capacitatea de a simti, de a trai..asa ne construim pe noi adaugand file noi personalitatii pe care o scriem cu experientele prin care trecem si din care stoarcem lacrimi si exaltare.

Personal cred ca iubirea e un paradox, e una singura in fond si totusi e exprimata in multe feluri. Ne iubim pe noi, pe ceilalti, viata incercand sa pastram un echilibru de intensitati pt a ramane sanatosi. Nici chiar in cazul iubirii excesele nu sunt de dorit. In excesul iubirii descoperim de fapt o lipsa de iubire, poate mai degraba o nevoie egoista neimplinita. Nu cred ca iubirea e o justificare pt nimic din ce raneste. Cred in iubirea care il elibereaza pe celalalt si nu il leaga in lanturi. Daca e reciproca, sta de buna-voie. Nu cred ca cineva poate iubi cu forta, chiar daca aceasta forta sta in ratiune, argumente logice sau interese puternice. Cred in iubirea care nu inseamna a face sa-ti fie tie bine ci a-i dori binele celuilalt, evident reciproca daca e valabila exista echilibru. Nu cred ca putem vorbi despre iubire atunci cand e conditionata si cred cu tot dinadinsul ca poti iubi neconditionat persoana, fara sa-i accepti orice comportament. Pentru comportamente exista limite si din pacate din lipsa acestei intelegeri se comit grave erori ce poarta scuza iubirii.

Cred ca iubirea sanatoasa si autentica cum poate nu o mai intalnim in alta forma, e iubirea parinteasca..dramele din familiile noastre arata nu lipsa iubirii, ci proasta ei intelegere si exprimare a ei, condimentata cu lipsa unei educatii psiho-emotionale pt a vorbi o limba a iubirii care hraneste nu raneste.

Iubirea care ne rapeste mintile o cunoastem mai tarziu un pic cand corpul nostru e pregatit spre a raspunde chemarii procrearii, mintea insa e necoapta si atunci se nasc conflicte...pasiunea mistuitoare pe care dupa parerea mea impropriu o numim iubire, e indragostire, atractie, chimism..sunt anumite structuri nervoase responsabile cu gestionarea acestor nevoi ale speciei. Avem nevoie sa ne perpetuam si in acest scop corpul nostru si-a luat toate masurile. Studiile arata ca sunt anumiti indicatori specifici ai atractiei. Si, asa cum corpul nostru ne indeamna uneori prin impulsuri interpretate de minte ca irezistibile (vorbesc aici de atractia sexuala), exista si o creatie a sferei noastre psiho-emotionale, cu sediul impropriu zis al inimii, mai specific dupa mine, in minte, iubirea, care are un rol specific in supravietuirea speciei noastre. Fara iubire, nu ar exista nevoia de tandrete, protectie, grija, atasament, ocrotire..si am muri...cel mai evident e cazul bebelusului care traieste mai mult fara hrana decat fara iubire.

Mergand mai departe, fara iubire exista intarzieri in dezvoltare, retard, traume ireversibile, fara iubire ar creste monstri printre noi, la propriu, cu personalitati transfigurate, psihopate, capabile de orice.

Si totusi, sub numele de iubire uneori asezam prea multe: interese, orgolii, egoism,propria noastra neputinta, vechi conditionari ale unor convingeri irationale insusite de-a lungul existentei, manipulare, control, putere...niciunul din aceste atribute nu au de-a face cu iubirea.

Si totusi, fiind o experienta atat de subiectiva si personala, iubirea e explicatia pe care o auzi uneori de la persoane care isi justifica deciziile sau actiunile: mame care isi sufoca copiii cu o protectie excesiva spun ca fac asta pt ca ii iubesc..nu neg, dar pe langa asta cred ca e o mare doza de egoism si neputinta de acceptare a realitatii care se schimba. Aud iubiti care spun ca iubesc si totusi acest chip ascunde exercitarea puterii prin manipulare sau experimentarea slabiciunii prin raspunsul la santajul emotional al celuilalt...Toti acestia si altii asemenea, iubesc!

Iubim cum am invatat, ne place si ne simtim atrasi de cei care reflecta modelele observate de-a lungul vietii noastre si acestea difera atat de mult de la unul la altul...asa ne trezim ca ne atrag tocmai oamenii cu trasaturi pe care le detestam si de care in copilarie ne promiteam sa ne ferim pt totdeauna, asa descoperim ca uneori iubim nociv pt noi pt ca iubirea servita drept exemplu nu a fost un model demn de urmat. Din aceste motive intram in relatii atrasi de ce credem ca e iubire dar care de fapt poate fi un joc parsiv al mintii noastre de a reface niste tipare eronate cu dorinta de a le corecta- lucru ce nu se intampla aproape niciodata, si totusi noi le reluam uneori obsesiv...intram in relatii crezand ca iubim persoana dar cu putina sinceritate recunoastem uneori prea tarziu, ca am fost atrasi de iluzia a ce putea fi nu de ceea ce e persoana cealalta, am fost atrasi fara sa ne explicam de ce anume si doar tarziu, cand apar problemele si incepem sa reluam firul descoperim festele pe care convingerile vechi despre noi, ceilalti, iubire ni le-au jucat alegand in locul nostru.

Alteori pur si simplu nu stim sa iubim..nu am avut repere, nu stim cum sa ne identificam trairile, sa le gestionam, sa le exprimam....si chiar si atunci..iubim!

Da...cred ca iubirea nu e intamplatoare..nu pica din cer desi asa s-ar putea sa spulberam magia si misterul iubirii...despre asta ramane in datoria artistilor sa ne fascineze. Cred ca intamplator poate fi momentul intalnirii unei persoane de care ne simtim atrasi, contextul in care se poate intampla.

Cred ca exista cazuri de fericire din iubire pt persoane care au invatat sa iubeasca sanatos, pe ele si pe ceilalti...acestea sunt situatiile in care pornind de la o atractie care fundamenteaza pasiunea si de aici indragostirea, cu efort si contributii reciproce cei doi parteneri creeaza relatia pt a-i oferi astfel iubirii un spatiu de desfasurare...”au trait fericiti pana la adanci batraneti”...e doar un sfarsit de basm daca nu exista atractie sexuala, compatibilitate fizica si psiho-emotionala, implicare si efort reciproc.

Mai cred si ca indragostirea nu poate fi provocata, dar cred ca e o baza necesara dar nu suficienta pt o relatie de durata..in schimb, iubirea bazata pe convieturea in deplin respect, toleranta, rabdare, compasiune, atentie, intelegere, ajutorare, devotament, loialitate, tandrete reciproce poate sa mute si muntii din loc intr-o viata de om. Aceasta iubire nu e neaparat romantica sau erotica dar e plina de miez.

Atractia pasionala poate exista chiar in lipsa iubirii pt partener, la fel pot exista relatii bazate pe o iubire sincera si intensa fara o atractie pasionala in relatiile de cuplu. Cele mai satisfacatoare sunt cele care le imbina pe amandoua.

Fara a avea pretentia de a cuprinde un subiect atat de vast si profund, am incercat sa ofer perspectiva mea asupra unor aspecte ale iubirii, ramanandu-mi sa va urez din suflet sa iubiti sanatos si mult!

Numai ganduri bune! Aveti grija de voi!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut
Cabinet: SIBIU Str. Banatului Nr. 16
0741353650

... vezi tot

dragoste cu nabadai

Zilele trecute am aflat ceva interesant, care m-a facut sa-mi reconsider intr-o oarecare masura parerea referitor la iubire.
In postarile anterioare despre iubire, barbati si femei si altele, am incercat sa definesc iubirea in aproape toate sensurile ei. Iubirea pentru bani, pentru parinte, copil, partenerul de viata ori pasiune. Aproape tot ce exista pe lumea asta poate fi iubit, iar intenistatea sentimentului poate varia de la simpatie, pana la dedicatie si sacrificiu.

De ce iubim ? Ce anume ne face sa iubim ? Ce se intampla in interiorul nostru cand iubim ? Ce anume din afara noastra poate declansa iubirea ? Sunt intrebari care m-au preocupat si sunt convins ca voi gasi multe raspunsuri interesante in viitor. Ce sa fac, natura umana e fascinanta. :)
Candva am spus ca iubim frumosul si dispretuim uratul. Oare cat de adevarata este aceasta afirmatie ? In primul rand, frumosul si uratul sunt notiuni relative. Stiti ca "e frumos ce-mi place mie", sau ce pentru mine, e urat pentru celalalt.
Si mai cred ca iubirea reprezinta rezonanta materiei, a mintii si trupului, la frumos. Nu cred ca reactia trupului nostru, a mentalului, este mai speciala in cazul iubirii, decat orice alta reactie la frumos in general.
Ce inteleg prin "frumos" ? Frumosul reprezinta ceva din exteriorul nostru care prin asemanarea cu un pattern mental sau chimic, aflat in interiorul nostru, declanseaza o reactie ampla in intregul organism. Cam academica definitie ... Altfel spus, "frumosul" este ceva ce ne place si ne incanta simturile, si ne face sa il acceptam aproape neconditionat.
Cred ca si iubirea se conformeaza acestui principiu. Iubirea hormonala este reactia la un stimul vizual si chimic. Iubirea mentala este o reactie la considerarea capacitatilor mentale ale celuilalt. Luati-o va rog ca pe o incercare timida a unei minti de inginer de a intelege lumea in care traim.

Iubirea e placere, traire in detaliu, compatibilitate si comunicare la nivel celular si mental. Iubirea e ... totul. Iubirea e frumoasa. Iubirea e zambet si bucurie. E transformare, renastere si izvor de viata.
Dar oare de ce este nevoie pentru ca iubirea sa se intample ? De ce nu iubim pe oricine, oricand, si il iubim numai pe acela ... ? Pentru ca "acela", pentru noi, are ceva special.

Am spus la inceput ca am aflat ceva care m-a facut sa-mi reconsider parerea despre iubire. Sa va spun si de ce ...
Pana zilele trecute, am considerat ca poti iubi numai frumosul. Stiati ca poti iubi si uratul ? :)) Adica iubesti la celalalt, exact ce urasti la tine cel mai mult.
Sa va dau un exemplu. Agresivitatea, in general, este o trasatura neconvenabila pentru majoritatea dintre noi, pornind de la violenta fizica, si terminand cu cea mentala, verbala etc. Ei bine, exista oameni care desi detesta agresivitatea in orice alt context, iubesc agresivitatea potentialului partener de viata. Sunt atrase de agresivitate, considereand-o, in cazul barbatului, o dovada a potentei si masculinitatii sale - macho. Ele vor aprecia mai putin un partener (partenera) tandru, grijuliu, ocrotitor, bonom si linistit, si mai mult unul care va mentine o permanenta stare de "conflict", cu multa adrenalina. Asa sunt ele modelate. Ceva din patternul lor respecta probabil un alt pattern ce vine din trecut. Sau poate ca e genetic.
...
Cu ani in urma, am asistat la o intamplare. Undeva prin Berceni, un prieten si-a lasat intr-o dimineata masina parcata pe locul altuia. A lipsit doar o ora. Cand s-a intors, de la balconul de vis-a-vis, s-a pomenit cu o ploaie de invective, venind de la nevasta celui cu locul. Omul, stilat si manierat, a incercat: "Doamna, stiti, iertati-ma ...". Degeaba ! A stat o clipa, si apoi "si-a dat drumul". A luat-o pe respectiva pe limba ei, bagand-o si scotand-o pe toate partile. Brusc s-a facut liniste. Dupa ce am plecat, mi-a spus ceva ce mi-a ramas in memorie: "Femeia era invatata cu un alt gen de barbat. Pentru ea, a fi barbat, insemna sa injuri, sa-ti bagi si sa-ti scoti, eventual sa fie si batuta. Bunele maniere nu au avut niciun efect.". Si observ ca a avut dreptate.
Asta mi-a adus aminte de o alta intamplare, in care un tampit isi batea nevasta pe trada. Unui trecator i s-a facut mila de biata femeie si i-a luat apararea. In secunda doi, s-a trezit cu femeia pe capul lui .. "Ce te iei de barbatu-miu, baga-mi-as ... ?!" A scos papucul si poc ... Bine, exemplele ilustreaza o extrema a comportamentului uman, dupa parerea mea, destul de raspandit in zonele de periferie.
...
O prietena buna mi-a dat odata ca exemplu, faptul ca ea si-a iubit partenerul de viata pentru faptul ca era "agitat". Stiti, genul titrez, bea cafeaua in timp ce vorbeste la telefon, si eventual isi trage si pantalonii. In schimb, aceeasi trasatura, in orice alt context, ea o detesta.
Stiu pe altcineva, casatorita muti ani cu un prieten bun, pentru care faptul ca respectivul era grijuliu, manierat, spala, facea curatenie, piata si nu-si iesea niciodata din fire, nu a insemnat nimic. Era permanent nemultumita. Peste cativa ani au divortat, apoi ea s-a recasatorit cu unul caruia ii placea sa fie servit. Era fericita si superocupata cu spalat, calcat, piata ... Pe urma mi-am dat seama ca in patternul sau, modelul de barbat perfect nu era unul cu bune maniere, ci fara maniere. :))

Hai, mai dati-va cu parerea si voi.:)
Cer in special parerea unei prietene bune, psiholog de profesie. :)
Mut dezbaterea pe Duelul Mintilor.
... vezi tot

increderea in oameni

Increderea in oameni. O tema interesanta, descoperita intamplator. V-ati imaginat ca increderea sta la baza tuturor relatiilor pe care le avem cu oameni, mai mult sau mai putin apropiati ? De fapt, increderea ne face sa ne apropiem mai mult, si tot ea sa ne departam pentru totdeauna. Daca stau si ma gandesc bine, in jurul increderii se invart o gramada de fapte si trasaturi, cum ar fi: tradarea, inselaciunea, cinstea, minciuna, devotamentul, sacrificiul, fidelitatea si lista poate continua la nesfarsit.
Increderea reprezinta suportul pe care se construieste relatia noastra cu cei din jur. Increderea se castiga greu si se pierde repede.
Increderea este un sentiment. Este sentimentul de liniste, de siguranta pe care il avem alaturi de oameni, de tovarasul de drum cu care te incumeti sa pleci departe, de prietenul langa care dormi, langa consoarta caruia ii incredintezi viata.

Am avut ocazia sa stau la povesti cu oameni, pentru care increderea e ca vremea de afara - schimbatoare. Adica, acum e soare, voie buna, explozie de incredere, apoi brusc se innoreaza si ploua cu grindina si vorbe. Apoi iar iese soarele. :)) Nu zambiti, ca asa e ! Daca esti om cu minte, te retragi linistit sub umbrela adusa de acasa si asisti amuzat la dezlantuirea fenomenelor meteo-colerice. :)) Dar tot ramai cu gandul ca s-a intamplat ceva straniu si peste puterea ta de intelegere.
Oare ce sentimente poti avea fata de acesti oameni ? De apropiere, de departare, de confuzie, de dispret, de dragoste (maso...) ...
Stiindu-ma sensibil la fenomene spontane, m-am tot intrebat ce poate face ca increderea sa dureze ? Adica sa dormi linistit si sa te gandesti la alte lucruri importante, decat sa-ti privesti tot timpul spatele.

Increderea se construieste cu argumente. Dar ce sunt argumentele ? Dupa mine, argumentele increderi sunt faptele oamenilor din jurul nostru. Argumentele nu se cumpara de la magazin, ci se aduna in timp. Cred ca mintea noastra, ratiunea, ar trebui sa se seteze pe adunat argumente.:) Nu de alta, dar e pacat sa zbori din floare in floare, fara sa cladesti nimic durabil. Sau poate ca e doar punctul meu de vedere, in care vad o legatura stransa intre incredere si durabilitate.

Mi sa intamplat sa asist neputincios cum altii arunca la gunoi saci cu argumente.
Sa va dau un exemplu destul de relativ. Mi s-a intamplat sa observ de la distanta o relatie intre doi parteneri de viata. Stiti cum e, ceva de durata produce legaturi stranse, mai ales cand imparti sentimente si altele. Apoi intr-o zi, unul din ei a inceput sa-i arunce celuilalt: "Nesimtitule, toata viata m-ai inselat, ai vrut sa ..., ai profitat de mine ... etc.". Ca spectator, am ramas mut. De ce ? Pentru ca il cunosteam destul de bine pe cel acuzat. Nu m-am bagat in conflict, insa cand s-a linistit cat de cat, i-am spus "razvratitului" ca nu are dreptate si ca ignora niste fapte. Uita ca partenerul de viata i-a oferit aproape totul. I-a cumparat casa, masina, copilul are educatie, nu s-a dus la curve, munceste pentru ei toata ziua, cand n-au avut ce pune pe masa, s-a prefacut ca nu-i este foame, au vazut Europa, s-au bucurat impreuna atatia ani etc. Poti sa-l acuzi de prostie, dar nu de infidelitate si neonestitate. Cum poate sa ignore faptele ? M-a privit stupid, fara sa comenteze. Dupa aceea mi-am dat seama ca iubirea isi avea rolul ei in ecuatia conflictului, si era pusa cu majuscula.
Cand judecam un om si ii acordam increderea, cred ca ar trebui sa tinem cont de tot ce a facut omul acela. Daca ne intereseaza in mod special, n-avem decat sa facem cercetari, si apoi sa deschidem gura. Ma rog, se pare ca deschisul gurii, pentru unii e asa, o necesitate.:)

Ce parere aveti ?
Mut dezbaterea pe Duelul Mintilor.
Bolovanii puteti sa-i aruncati aici. :))
... vezi tot

branduse la Sibiu

Muzeul Tehnicii Populare Astra din Sibiu
Nu ma indoiesc ca ati auzit de el; multi l-ati si vizitat. Eu il consider muzeul meu. Nu zambiti ! E al meu, pentru ca am crescut in orasul de sub poalele Cindrelului si il stiu de mic. Copil fiind am batut potecile Dumbravei Sibiului, am pescuit carasei in lacul unde n-aveam voie si pe unde ne alerga un paznic batran, apoi pe firicelul de apa ce coboara molcom printre arini pana in mijlocul orasului. Multe amintiri ma leaga de padurea Dumbrava si de cel mai frumos muzeu din Europa, poate si din lume.
Nu exista an in care sa nu trec prin Sibiu si sa nu revad muzeul. Pentru mine e un colt de rai. Aleile sale linistite, serpuind prin padure, casele incadrate perfect in mediul arhaic, de padure ori de Delta, si mai ales oamenii care ingrijesc cu dragoste aceste nestemate ale sufletului neamului, ma fac sa freamat de o bucurie fara margini pentru frumos si autentic. Va marturisesc sincer, desi pasii mei au batut aproape fiecare alee de zeci de ori, de fiecare data descopar ceva nou. Ochii si mintea imi poposesc fie pe un detaliu de tencuiala, o sculptura de pridvor oltenesc, o minune inginereasca din campie, ori un colt de natura in vreo pioenita pierduta sus pe deal, unde rezemat de un brad inchizi ochii, si in minte iti rasuna zangat de talangi sau fluierul unui cioban din Marginime. Dar oricat m-as stradui, nu pot cuprinde in cuvinte frumusetea cadrului natural.

Au inflorit brandusele la Muzeul Satului din Sibiu.

Brânduşele au acoperit poienile, iar frunzele arămii aştern covoare la picioarele tuturor celor cărora le este dor de imaginea liniştită a satului românesc etern.
O privire atentă descoperă culorile toamnei – de la violetul brânduşelor, la roşul şi arămiul frunzelor – frumos alese în toate ţesăturile, care împodobesc casele Dumbrăvii. Culori şi motive tradiţionale au fost surprinse şi imortalizate de mâinile pricepute şi harnice ale femeilor, ce şi-au îmfrumuseţat costumul de sărbătoare, dar şi ştergarele, aşezate cu multă sfială. la icoană, scoarţele ce acoperă pereţii, covoarele ţesute, aşezate pe pat .
Armonia este deplină, înăuntru şi afară domnesc culorile calde, îmbietoare, dătătoare de bună dispoziţie, calm, regăsire.

... vezi tot

nodul din papura

Ce fain suna: "A cauta nod in papura". Stim ca papura nu are noduri. Iar inteleapta vorba se refera la acela care cauta noduri acolo unde nu sunt. Asa e si cu omul dintotdeauna si de pretutindeni. Are prostul obicei de a cauta nod in papura.
Sunt convins ca ati trecut prin astfel de situatii de nenumarate ori. Si mie mi s-a intamplat. Cunostem un om si ne apucam sa-l masuram. Apoi descoperim ca ... parca nu e totul in ordine. Ceva din natura, firea, lui nu "zboara" in ton cu "mustele" din capul nostru. In acel moment tot comportamentul se canalizeaza pe a-i cauta defectele, care nu au nicio legatura cu motivul principal. Acesta trece undeva in spatele scenei. Iar "piesa de teatru" pe care o vom interpereta in continuare se numeste "cautarea nodului din papura".
Stiti ce e interesant ? Ca piesa se joaca fara actorul principal, adica adevaratul motiv pentru care se cauta noduri.

Sa va spun despre motive. Unele sunt constientizate, altele, nu. Pe cei care nu constientizeaza, nu ai cum sa te superi. E in firea omului sa se dumireasca mai greu. Nici pe cei care isi cunosc motivul, dar nu vor sa-l spuna pe fata, nu ai cum sa te superi, desi in momentul in care ai cu respectivul o legatura mai stransa, situatia devine jenanta. Iti vine sa-i zici in fata: "Zi mai frate, ce ai cu mine ! Ce nu-ti convine ? Nu ma mai plimba atat !". Apoi daca stai o tar si cugeti, iti dai seama ca omul nu are nimic cu tine, ci cu "mustele din capul lui", cate tot bazaie si nu vor sa se aseze. Iar faptul ca nu-ti spune ce are pe suflet, e doar o atitudine de politete. De politete, pentru ca in sinea lui, e constient ca motivul e de multe ori penibil, daca nu hilar. Dar asta e, mustele sunt muste, iar ratiunea e cu totul altceva.
Papura mai are niste "noduri" interesante. Unul este acela in care "cautatorul de noduri" vrea sa scape de celalat, dar neindraznind sa-i spuna pe fata, apeleaza la fel si fel de tertipuri, menite sa-i transmita urmatorul mesaj: "Ce pricepi asa greu ca nu mai vreau sa am de a face cu tine ?". Ei bine, aici e aici. Uneori mesajul e subtil si celalalt nu se prinde. Alteori se face ca nu intelege si "cautatorul de noduri" se trezeste cu o lipitore pe cap, de care cu greu mai scapa. E chestie si de bun simtm dar si de respect de sine. Cei care le au, constientizeaza penibilul si se retrag discret.
Un alt "nod" interesant apare cand "cautatorul de noduri" e de fire mai zglobiu. Nici nu vrea sa scape, dar nici sa-l apropie pe celalat. Pur si simplu se foloseste de el. In acest caz, depinde de celalalt daca accepta sa joace piesa pana la capat.

Cam asa e cu nodurile si cu firea oamenilor. Astept pareri.
... vezi tot

s-a mai stins o stea

... vezi tot

despre flori

Exista flori mari si flori mici. Cele mici s-au invatat sa creasca in umbra celor mari, iar florile mari se lasa uneori pacalite de gingasia lor.

Florile mari au crescut mari pentru ca vremurile le-au fost potrivnice. Nori negri s-au abatut asupra lor si pentru ca nu aveau pavaza s-au indoit dar nu s-au rupt. Apoi s-au ridicat din nou. Fiecare raza de soare dupa furtuna le-a dat incredere sa creasca mai sus si mai viguroase. Au invatat sa lupte, si fiecare izbanda le-a fost motiv de a-si infinge radacinile mai adanc in pamantul vietii. Si ce e mai important, au invatat sa se ingrijoreze mai putin. Florile mari nu sunt frumoase. Ploile si arsita le-au asprit frunzele si petalele, iar vanturile le-au imprastiat mireasma.

Florie mici au ramas mici pentru ca vremurile le-au fost propice. Ele au crescut in umbra florilor mari, ocrotite de furtuni si de arsita soarelui. Cand vantul a batut cu putere, ele au simtit doar o adiere. Cand grindina a cazut, frunzele cele mari le-au protejat. Radacinile lor subtiri n-au patruns adanc, pentru ca n-a fost nevoie, iar tulpinile au crescut firave. Florile mici in schimb, au frumusete si gingasie. Tulpinile lor mladioase sustin frunze de un verde proaspat, iar florile lor au culoare si mireasma imbatatoare.

Apoi intr-o zi, se intampla in lumea florilor, cele mari se rup sub povara anilor, lasand florile mici lipsite de aparare. Intreaga lume se cutremura de jale, cand vad plapandele flori tremurand sub ploaie si vant. Unele se usuca si mor, altele rezista si cresc mai departe. Si cresc, pana cand, intr-o zi, vor ajunge si ele flori mari, iar altele mici vor creste la umbra lor, incheind astfel ciclul vietii.
... vezi tot

un trubadur modern

Stefan Tivodar si-ale lui muzici:







... vezi tot

avem timp

... vezi tot

poveste cu talc

Am gasit pe blogul lui pur si simplu despre viata o poveste cu talc. Mi-a placut si am zis s-o preiau.

"Un tâmplar pe care l-am angajat să mă ajute la reparaţia unui grajd vechi tocmai termină prima zi de muncă grea. Fierăstrăul electric s-a stricat şi l-a făcut să piardă o oră, după care camionul lui vechi nu a mai vrut să pornească. I-am propus să-l conduc acasă şi pe drum a fost foarte tăcut. Dar, de îndată ce-am ajuns, mă invită să-i cunosc familia. Când ne îndreptam către uşă, a privit pentru un moment un mic copăcel din faţa casei, atingându-i vârfurile ramurilor cu ambele mâini. Când s-a deschis uşa, s-a petrecut o transformare uimitoare. Faţa lui morocănoasă era plină de zâmbete. Şi-a îmbrăţişat copiii şi şi-a sărutat soţia. După aceea m-a acompania la maşină. Când am trecut pe lângă copăcel, din curiozitate, l-am întrebat de ce a atins ramurile înainte de a intra în casă. "Oh, este copacul meu de probleme", răspunse. "- Ştiu că nu pot evita problemele la muncă, dar un lucru e sigur: problemele nu sunt pentru acasă, nu trebuie să o preocupe pe soţia mea şi nici pe copii. Aşa că pur şi simplu le atârn în copac în fiecare seară când ajung şi le reiau dimineaţa când plec iar la muncă." "- Ce e interesant", spuse surâzând, "că dimineaţa nu mai sunt atât de multe cum îmi amintesc că am lăsat în copac cu o seară mai înainte."

Povestea seamana mult cu o poveste japoneza despre bonzai. In casele traditionale nipone gasesti astfel de pomisori si gradini in minitura. Sunt locuri de liniste, uneori de un metru patrat. Japonezul, de multe ori functionar intr-o corporatie, ajunge acasa, se dezbraca de hainele occidentale si imbraca traditionalul kimono. Apoi se aseaza pe marginea gradinii si isi contempla bonzaii.

La fel este si cu ceremonia ceaiului.


... vezi tot

surubul si piulita

Am observat un fenomen interesant, des raspandit in mentalul romanului, si anume acela de a incepe lucrurile de la coada la cap.
Sa va explic. In mod firesc, taranul ancestral, isi face sura pe masura recoltei, carul pe masura sacilor si cosul pe masura roadelor. Adica se duce in livada, vede merele in pom si apoi impleteste cosul.
"Taranul" modern face exact invers. :))
Am un prieten bun, care aproape de oricate ori ma vad cu el, vrea sa facem o firma, care sa ... bla bla. Si tot de fiecare data, il desumflu, spunandu-i: hai sa vedem mai intai ca ideea ta functioneaza (asta se poate vedea simplu sub orice alta forma juridica si fiscala), si apoi punem mana si facem firma. Daca nu merge, ce facem, ramanem cu o firma pe zero ?
Gestul lui, ca si al altora, nu are nimic ascuns, interesat, ci este cat se poate de onest. E un fel de pornire, de deschidere, pe care o apreciez foarte mult.
Sa ma iertati daca gandesc putin altfel. Prietenii ma acuza ca nu imi place sa risc, sa ma misc rapid etc. Dimpotriva, imi place sa ma misc foarte rapid, dar in acelasi timp sa gandesc si sa anticipez evenimente. Ma bazez pe experienta. La inceputuri si eu am procedat la fel, apoi am vazut ca este mult mai eficient sa incepi lucrurile de la cap catre coada. In termeni putin mai tehnici, pun pret mai mult pe continut, decat pe forma si ambalaj, si prefer sa ajustez continuu ambalajul, in functie de dimensiunea continutului.
Cel mai elocvent exemplu este "viloiul". Cunosc o gramada de amici, cunostinte, care imbatati de succes, si-au tras viloi cu 11 camere. Buncare, palate, imensitati, fara o justificare rationala. Nu vorbesc de Bita - staborul tiganilor, cu treizeci de suflete pe langa el, ci de familii de trei membri, caroara la un moment dat nu le-au mai ajuns trei camere. Nu am nimic cu ei, sa fie sanatosi ! Dar ii aud vaitandu-se: "Daca stiam, nu bagam atatia bani !".

Cand se apuca sa faca ceva, de exemplu sa faca un produs, pe care vor sa-l vanda, se entuziasmeaza atat de tare, incat ignora aproape complet un alt aspect deosebit de important, si anume cui vand produsul.
De profesie sunt inginer. Primul lucru pe care il inveti in inginerie, este sa masori mai intai gaura si pe urma sa fabrici surubul. Ei bine, foarte multi se apuca si construiesc surubul, si pe urma observa ca nu intra in gaura. In termeni comerciali, produsul nu se vinde. Probabil ca va veti gandi ca fac referire doar la raftul din magazin. Nicidecum ! Am mai spus si intr-o postare anterioara, orice iese din capul nostru reprezinta un produs, pe care cineva il cumpara. Si un cuvant, tot e nevoie de cineva sa-l "cumpere". Daca aceluia ii intra pe o ureche si ii iese pe cealalta, de cele mai multe ori nu el este principalul vinovat.:)

Am sa va mai stresez cu o parabola. Am definit-o "Parabola surubului si piulitei"; deh, minte de inginer. :))
Banuiesc ca multi dintre voi v-ati confruntat cu o dilema, aceea in care sunteti tentati sa "dati vina pe celalalt". In ce context ? Cand ceva ce aveti voi, nu se potriveste cu ceva ce are altcineva. Hai sa va dau un exemplu ...
Sa zicem ca aveti o idee, o teorie, pe care o sustineti pana in panzele albe, si anume ca toate femeile sunt curve. :) Sunt destui barbati care au parerea asta. Acestia au avut o relatie, doua, trei, din care au iesit "sifonati". In loc sa se "uite si in ograda lor", dau vina pe celalalt. Adica ei sunt perfecti; defecte sunt ele. :)) Stati, nu zambiti, fenomenul este si invers, e adevarat, mai putin raspandit.
Am intalnit de multe ori asemea specimene, de la Gigel, pana la top-managerul de companie. Le ascult povestea si in functie de gradul de perceptie, si le "vand" parabola cu surubul si piulita. :)) Sa va spun in consta parabola. Intr-o cutie sunt amestecate suruburi si piulite. La un moment dat iti propui sa le imperechezi si incepi sa iei un surub, apoi o piulita si tot asa ... Uneori dai peste un surub care nu se insurubeaza. Dilema: cine e defect - surubul, sau piulita ? Cum verifici ? :))
... vezi tot

programul tv in 2020

Am primit un pdf de la o prietena si n-am rezistat sa nu-l postez. Am inteles ca e mai vechi. Nu conteaza, e fain oricum ! :)

PROGRAMUL TV IN ROMANIA ANULUI 2020 by BENDEAC

Ora 6.00 – intonarea imnului national “Pusca si cureaua lata”

Ora 6.10 – Jurnal de stiri (in cadrul jurnalului, vom transmite in direct traditionala intoarcere acasa din Bamboo la Palatul Cotroceni a presedintelui Elena Basescu)

Ora 7.00 – Matinal “Dimineata devreme” cu Marian Valorosu si Magda Ciumac. Rubrici:
Fitness cu Nikita, Tratarea ranilor de cutit si a muscaturilor de leu cu Fratii Camataru, Horoscop cu Vrajitoarea Maria Campina si Sa mancam sanatos cu Oana Roman

Ora 9.00 – “Din dragoste” (reluare). Prezinta Petre Roman.

Ora 10.00 – Emisiune speciala (program pentru minoritatea romanilor)

Ora 10.05 – Transmisiune directa de la Ateneu – concert extraordinar “The three turbo tenors pe sistem” Sorinel Copilul de Aur, Babi Minune si Florin Salam sub bagheta excelentei sale Dan Bursuc

Ora 11.30 – Talk-show politic. Prezinta : Mihai Tatulici… Tema zilei: Scandal la Ministerul Culturii! Ministra Daniela Gorfi acuzata de consilierul prezidential Monica Iacob Ridzi ca si-a operat sanii pe bani publici.

Ora 12.30 – Jurnalul de stiri al amiezii. In direct : Conferinta de presa la Palatul Victoria al primului-ministru Elena Udrea.

Ora 13.00 – Serial – “Tanar si nelinistit” (episodul 127857) In acest episod, Victor Newman pune in pahar 50 g de gin tonic. In episodul de maine ridica paharul. Nu ratati luni! Atunci va bea ginul!

Ora 14.00 – Universitatea Spiru Haret prezinta : Cursuri in direct. Oferta promotionala: urmareste 7 zile cursul de medicina si primesti o licenta in Arhitectura si un doctorat in stiinte sociale!

Ora 15.00 – Mondenii (singura emisiune de divertisment in care, pentru a evita efectele nedorite, vedetele si politicienii se imita singuri)

Ora 16.30 – Acces direct. Cu Madalin Ionescu. Subiectele zilei : Un pensionar i-a bagat sotiei goblenurile in anus. Imagini spectaculoase de la radiografie! Tolea Ciumac l-a batut pe Horia Roman Patapievici pentru ca acesta din urma nu l-a salutat cu indeajuns de multa condescendenta. Monstrul din lacul IOR! Un somn gigantic a inghitit clentii unei terase! Printre clienti: Costin Marculescu! Scapat din stomacul somnului, Costin vine sa-si lanseze noul album de muzica lautareasca.

Ora 19.00 – Principalul jurnal de stiri al zilei. Subiecte : Vizita oficiala a presedintelui Elena Basescu in tara vecina si prietena Constanta. Presedintele roman si Regele Radu Mazare discuta eliminarea vizelor pentru cetatenii romani care vor sa viziteze statul Constanta. Avertizare de canicula. Temperaturi de peste 55 de grade.
Cetatenii sensibili la foc sunt rugati sa stea in casa.

Ora 20.00 – Film artistic indian : “TARGOVETUL MUSTACIOS”. Este povestea romantata a unei tinere care pleaca din oraselul natal pentru a-si urma visul de a deveni soferita de TIR. La cursul de legislatie, intalneste un tanar orb care dorea sa devina sofer de taxi. Fata, pe numele ei Khalya, il considera urat dar se indragosteste de inteligenta sa si amandoi fac doi gemeni. Dar tatal Khalyei nu e de acord cu aceasta casatorie si vine sa se razbune. De-aici filmul devine cu adevarat
interesant. Batranul afla ca ginerele sau ii este de fapt fiu. Asadar gemenii sunt rodul unui incest. De rusine, gemenii intra pe unde au iesit deci Khalya devine iar gravida. Toti trei pleaca in cautarea unui tata de conjuctura si il gasesc in persoana unui traficant de ceai de musetel, pe numele sau Jaban Ran. Gemenii se nasc din nou dar tatal de conjunctura ii ucide si pleaca in America impreuna cu o plapumareasa de care era indragostit inca de pe vremea marii foamete, atunci cand a ucis, a taiat si a manacat un TARGOVET MUSTACIOS. The end.

Ora 22.30 – Trasniti in NATO. Episodul 23500. Cel mai longeviv sitcom din istoria Universului!

Ora 23.00 – In gura ma-tii. Revista presei.

Ora 24.00 – Late night show. Laura Andresan si invitatii sai. Asistenta permanenta: Mircea Stoian. Subiectul zilei: Centenar!!! Mama Zina Dumitrescu la 100 de ani si 100 de tentative de sinucidere!

Ora 1.00 – Dan Diaconescu Direct. Serialul Elodia.

Ora 3.00 – Noaptea petrecaretilor. Program liber de manele.
... vezi tot

duelul mintilor

Mi-a venit o idee !
Tot scriind despre unele si altele, mi-a venit ideea de a face un nou blog, pe care l-am intitulat: "DUELUL MINTILOR". Este un blog numai pentru dezbateri, pe diverse teme, de la personal, la social, de la profesie, la politic si economic. Principalul scop este acela de a ne confrunta intr-un singur loc, fara sa mai navigam dintr-un blog in altul.
Am o rugaminte. In masura in care agreati ideea, v-as ruga sa gasiti teme interesante, care pot fi dezbatute. Pot fi si intrebari. Sunt convins ca veti gasi pe cineva sa dea un raspuns.
Am trimis deja celor care au e-mail vizibil o invitatie. Dand accept, veti deveni membri cu drepturi egale cu administratorul, de a posta pe blog.
Lista este deschisa.
Aspectul blogului poate fi imbunatatit.

Va multumesc, si sper sa iasa ceva interesant ! :)

DACA DORITI SA DEVENITI MEMBRU - CU DREPT DE A POSTA, PUNETI CEREREA IN COMENTARTII, IMPREUNA CU O ADRESA DE E-MAIL. ... vezi tot

despre nonconformism

Mi-a placut atat de mult subiectul anterior, incat m-am gandit sa nu-l parasesc cu una, cu doua.
Neconventionalul de azi este conventionalul de maine.
Oamenii neconventionali sunt avantgardistii, cei care se incapataneza sa fie altfel decat majoritatea. Cei mai multi sunt ganditori si isi exprima neconventionalul in scris. Altii au curaj si epateaza.
Neconventionalul este similar cu nonconformismul.

Ati auzit de Coana Mita biciclista ? Am gasit in Gandul un articol interesant.

Aţi auzit de ea, dar probabil puţini ştiţi cine a fost cu adevărat. Coana Miţa, Miţa Mihăescu, era o femeie frumoasă, nu prea înaltă (cam un metru şaizeci), cu părul blond tuns scurt şi cu ochii verzi-albaştri. Se spune că a fost curtată de bărbaţi celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau chiar de regele Ferdinand (acesta i-ar fi dăruit casa de lângă Piaţa Amzei, casă cu două corpuri, care continuă să-i poarte numele). Unii zic că însuşi regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o în căsătorie, dar că a fost refuzat, Miţa rămânând fidelă iubirii pentru doctorul Nicolae Minovici, părintele societăţii „Salvarea“.

S-a căsătorit cu un general Dumitrescu, pe care, pe la mijlocul anilor ’40, îl trimitea la cerşit numai ca să poată cina apoi la Athenee Palace şi să-şi vopsească părul la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei. Faima şi-a câştigat-o în 1898, când a fost văzută de ziaristul George Ranetti plimbându-se cu bicicleta pe Calea Victoriei. Se pare că era amorezat de ea, dar ea nu-i împărtăşea sentimentul. Ziaristul respins s-a răzbunat, botezând-o „Miţa Biciclista“ şi inaugurând, astfel, o fertilă tradiţie de poezioare deocheate. Miţa Biciclista a fost o pionieră într-ale pedalatului.

Între cele două veacuri, bicicleta era încă o raritate. Aveau încă plăcuţe de înmatriculare, iar femeile nu prea se înghesuiau să le încerce, căci, inevitabil, rochia nu prea înlesnea pedalatul. Cele mai multe biciclete veneau din Germania, după cum ne informează Eugen Şendrea, într-o Istorie pe placul tuturor, din 2006: mărcile Nauman, Brenabor, Mifa, Göricke. Între cele două războaie mondiale, piaţa este invadată de mărci franceze: La Francaise, Diamant, Automata, Peugeot, Alcyon. Prin anii ’60, apare bicicleta Carpaţi. Femeia pe bicicletă nu mai era o extravaganţă.

Am cunoscut oameni mai nonconformisti decat mine. Bine, nu este vorba de un nonconformism total, gen epoca hippie '70. Atunci a fost o manifestare de opozitie fata de norme, nu o pornire nativa, individuala. Dar ca eveniment ea este un etalon al nonconformismului. Atunci s-au lansat stiluri gen: barefoot lifestyle or naked in the nature.
Eu privesc nonconformismul mai mult ca pe o forma de revolta interioara fata de vechi, si o neacceptare a lozincilor de genul: "Asa trebuie sau toti fac asa !".

Cele mai de intalnite manifestari ale nonconformismului sunt:
- fanteziile sexuale, de la obiecte, pana la sex in grup. Avantajul consta in faptul ca protagonistii nu trebuie sa se expuna in public.
- vestimentatia; ma refer la o vestimentatie viu colorata, asortata cu o incaltaminte adecvata sau sumara. Alteori e poate fi impinsa catre exhibitionism.
- arta, de la pictura la aranjamente si amenajari interioare.
- advertising. Publicitatea este cea mai raspandita forma de exprimare a creativitatii. Este latura nonconformista a marketingului. Unii ii spun si copil rebel.
Acestea sunt forme prin care individualul cauta sa iasa din tiparul obisnuit.

Consider ca in fiecare exista un "pui de drac". :))

Va invit la o dezbatere ampla pe aceasta tema, impreuna cu intrebarea: va considerati conformisti sau nonconformisti ? Daca aveti alte pareri sau exemple de nocnonformism, v-as ruga sa le postati pe blogul vostru. Ca referinta, puteti sa luati si postarea anterioara, tot despre neconventional.
Puteti s-o luati si ca pe o leapsa, pe care am s-o pasez urmatorilor:

Rontziki
Lolita
Floare de colt
Delfilina
Saturnianul
Si cine mai vrea ... :)

Un alt subiect asupra caruia as dori sa insist, este teama de neconventional. Am observat ca multi dintre noi avem o teama in a iesi in evidenta. Aceasta teama este strans legata de "gura lumii". "Vai, cum mergi asa pe strada ?! Oare ce-o sa spuna lumea ?". Ei bine, la asemenea remarci, am obiceiul sa spun: "Ei si, ce daca ? Sa fie sanatosi !". A nu se confunda limita bunului simt cu ostentativul.

... vezi tot

a fi neconventional

Probabil ca ati intalnit mai des sau mai putin, o expresie: a fi neconventional. Ce insemna neconventional ? Pai sa vedem ...
DEX-ul spune ca a fi conventional, insemna: care corespunde unei convenții sociale învechite; în conformitate cu o convenție perimată. Prin opozitie, neconventionalul insemna ceva ce nu respecta un aspect general acceptat. In tehnica conventionalul este sinonim cu generalul.

Conventionalul face apel la statistica.
Cineva ma acuza in gluma ca "in capul meu sunt numai statistici" si ca am obiceiul de a clasifica oamenii, in loc sa privesc fiecare individ ca pe ceva unic.
Va dau cuvantul ca in realitate, cand privesc un om, il privesc ca pe ceva unic si fara nicio intentie de a-l clasifica. Clasificarea este un act cerebral spontan si involuntar, specific fiecarui individ, animal sau biped. Caprioara, cand o alearga pentru prima oara lupul, il clasifica automat la capitolul "rau", pentru ca data viitoare cand il vede, sa stie daca mai sta pe ganduri sau o rupe la fuga.
Sunt perfect de acord cu un alt aspect, acela de a considera clasificarea ca ceva perimat. Dar una este consideratia, si alta abstractia.
Clasificarea reprezinta forma de protectie a oricarui organism cerebral la supra-incalzire (overheating). Mai precis, orice informatie este sortata, comparata, clasificata si optimizata, tocmai pentru a putea fi accesata usor cu minim de energie. Inteligenta se bazeaza pe clasificare, in concordanta cu definita ei - accesarea informatiei intr-un timp cat mai scurt. Ori fara o informatie clasificata, ar fi imposibil sa fim inteligenti. Cibernetica se bazeaza pe clasificare si optimizarea ei continua.
Evolutia urmeaza acelasi tipar. Fiecare celula, entitate biologica din univers, evolueaza clasificand informatia. Creierul nostru se debaraseaza continuu de informatia "rea" si evolueaza utilizand informatia "buna".

Dar sa revin la conventional. Prima oara cand am inteles termenul, a fost in inginerie; unde conventional este definit ca un proces care respecta un tipar invechit, des utilizat. In antagonism, neconventionalul se refera la ceva rar, de avantgarda, mai putin folosit. Implicit, stabilirea conventionalului se bazeaza pe cunoastere, comparare, clasificare si ce e mai important, raportarea continua la majoritate si minoritate. Si nu este nimic peiorativ in a face asta. De fapt, cei mai putin obisnuiti cu tehnica, au tendinta, dealtfel fireasca, de a personaliza. Adica de a stabili o relatie directa intre el si fenomen, fara a tine seama de context. Am observat aceeasi tendinta si la tratrea fenomenelor biologice, prin considerarea unui organism ca entitate separata. Dar aceasta este o alta tema, pe care o voi trata cu o alta ocazie.

Am arata ca ... conventionalul reprezinta o consecinta a clasificarii in functie de frecventa. Extrapoland la uman, conventionalul exprima o raportare a individului sau a unui grup la colectiv.
Conventionalul este o notiune relativa.
Relativitatea sa consta tocmai in criteriile de evaluare si clasificare.
Sa va dau cateva exemple. Un bautor de vin, intr-un sat de bautori de tuica, va fi clasificat de catre cei din urma drept neconventional. Insa daca satul se afla intr-o regiune viticola, in care toti beau vin, cei din satul respectiv vor fi priviti ca neconventionali. La fel, un alt exemplu este acela in care un "ganditor", nevoit sa traiasca intr-un mediu de "copiatori", se va privi pe sine ca neconventional. Este modul sau de rportare la grup, la majoritate. Daca intr-o buna zi ganditorul va intalni un grup mai mare de alti ganditori, in acel moment, involuntar se va raporta la acestia si va deveni conventional.

Un grup de nudisti, raportat la pudici, va fi privit ca neconventional. Homosexualii sunt neconventionali. Conflictele apar cand minoritatea incearca sa impuna majoritatii conventionalul lor.

Mi s-a intamplat, in urma cu 26 de ani, sa ma mut cu familia din Ardeal la Bucuresti. La scoala unde am invatat eram la un nivel mediu, pentru ca nivelul la care se facea carte era unul foarte ridicat. Raportat la acel mediu, eram un tip conventional, pentru ca faceam parte dintrun grup mediu extins, care se raporta la un alt grup, de elite, restrans. In momentul in care m-am mutat in Bucuresti, am ajuns intr-o clasa unde nivelul de cunostinte al elitelor era acelasi cu al meu. In acel moment s-a schimbat sistemul de referita si am devenit, clasificat de majoritate ca neconventional.
Prin urmare, conventionalul si neconventionalul sunt notiuni relative si depind de raportarea la un sistem de referita.
... vezi tot

aberatii

Cum au dat băncile 500 mil. euro pe promovare şi s-au ales cu 1,5 mld. euro în restanţe la credite.
Profituri totale de miliarde de euro, un sold al creditelor care a urcat de la 13 mld. lei, în 2003, la peste 200 mld. lei, în 2008, şi un portofoliu de clienţi care a crescut exponenţial. Nota de plată: restanţe în valoare de aproximativ 6 mld. lei. Şi numărătoarea continuă.

Vă amintiţi de “Zânul” de la Banca Transilvania, de piticii de grădină care ştiau totul despre creditul pentru orice de la UniCredit Ţiriac Bank sau de melcul de la HVB? Până şi el avea o casă, aşa cum şi-au dorit şi românii care au dat buzna să se îndatoreze cu până la 75% din venituri, cu “dobânzi promoţionale ZERO”.

“Campaniile de promovare ale instituţiilor financiare au încercat să devieze accentul de la problema acută a banilor spre motivaţia şi finalitatea investiţiilor cu caracter personal, făcând apel la nevoile fundamentale de siguranţă şi bunăstare, pe de o parte, şi indicând o cale spre atingerea unui nou statut, pe de altă parte”, a explicat pentru Business Standard psihologul Alexandru Iordan.

Cum s-au intamplat toate acestea ? La prima vedere, a fost increderea intr-un sistem financiar infailibil, si secund, ignorarea unor semnale privind evolutia pietei si economiei pe termen mediu si lung.
La o a doua vedere, observam un alt fenomen economic, mult mai interesant. Am mai spus-o in postarile anterioare si o repet - bancile nu sunt entitati private independente, ci fac parte dintr-un sistem financiar mult mai complex, care la varf patroneaza domenii extrem de vaste, de la industrial, shipping si mining, la retail si real estate. Bancile doar finanteaza aceste activitati. Ele intra primele (sunt trimise) pe piete in dezvoltare si se retrag ultimele (raman sa stinga lumina), cand pietele sunt epuizate.
In Romania bancile au finantat investitii si achizitii de marfuri, de la masini, la bunuri de larg consum. In tara au ramas bunurile respective, la valori perisabile, iar banii au plecat afara. Sa stiti ca fenomenul este intalnit oriunde in lume; diferenta constand in soliditatea economiilor pietelor respective.
Prin urmare, pierderile bancilor au fost calculate cu mult timp inainte, si deranjeaza doar pe necunoscatori.
Azi, banul nu mai conteaza atat de mult, pentru ca virtualitatea lui il face disponibil in orice moment. Este gresita gandirea unora, care cred ca fara ban nu pot face nimic. Atentie, gandesc macro-economic; nu vorbesc de rosii si castraveti. Daca ai ceva de vandut, banul vine singur, cu atat mai mult azi, cand datorita crizei, exista o penurie de oportunitati. Prin urmare, conteaza doar capacitatea pietelor de a oferi investitorilor ceva atractiv si interesant de cumparat. Cat timp se va intampla acest lucru, pe piete va intra capital, iar cel care va castiga, va fi cel care va sti sa obtina profit maxim, adica un deficit de cont curent minim.
Secretul unei dezvoltari durabile, e sa stii sa atragi bani prin proiecte interesante. Si mai ales sa anticipezi pe termen mediu si lung, si sa nu ramai in piata descoperit, cu active neperformante.
Dar pentru ca toate acestea sa fie intelese si aplicate, este nevoie de o gandire colectiva. Adica exact ce ne lipseste.
... vezi tot

luminita din televizor

Am ramas uimit cum dintr-odata, o fata simpla si nestiutoare a devenit invitata speciala la aproape toate talk-showurile de maxima audienta pe principalele posturi tv. Ati ghicit, e vorba de Alexandra Svet.
Cine este Alexandra ? Conduce de aproape 6 ani o companie de relocari rezidenti straini. Ce insemna relocari ? Angajatii straini care vor sa se stabileasca in Romania pentru o perioada mai lunga, apeleaza la serviciile ei si se muta cu catel, purcel si familie. Ea se ocupa de forme legale, cazare, gradinita, scoala, transport, si tot ce e nevoie sa nu-l doara pe client capul - vezi PHOENIX RELOCATION. Sincer, n-am auzit pana acum de asa ceva. Insa traind in Romania, si stind cum se fac afacerile, am oarecari dubii ca poti reloca familia cuiva, fara recomandari foarte solide. Banuiti ca recomandarle nu vin de la tanti Maria din Voluntai. Nu insist, e jobul ei, o intereseaza ce "clienti" a avut inainte.

Ieri la 6 Vine Presa, pe B1TV, i-a avut ca parteneri de dialog pe R.Morar si F.Calinescu. Dupa referirile discrete la aspect si tinerete, Calinescu si-a dat drumul si a intrebat-o ce studii are, daca are experienta politica, si de unde e de neam. Incurcata, Alexandra a spus ca momentan studiile sunt mai putin importante, iar de neam e din Sacele - Brasov. Stiati ca SVET in ucraineana insemna lumina ? A mai specificat, destul de nuantat, ca in "spatele" ei nu se afla nimeni. Destul de dubioasa afirmatie, avand in vedere ca in ultimul an au fost o gramada de scriitori de manifeste pentru desteptarea poporului roman, si pe ei nu i-a bagat nimeni in seama.
Aproape mi-a fost mila cum a bagat-o Calinescu in corzi, pomenindu-i de cloaca politica de azi si ca gestul ei e sortit esecului din start. Stim ca aproape toate remarcile lui Florin sunt nuantate, subliminale. Alexandra n-a intrat in joc si s-a suparat. A luat-o ca pe ceva personal. Nu i-am inteles orgoliul nejustificat.
Calinescu a mai spus ceva interesant - Romanul nu e facut sa fie martir. Adica n-o sa vedem in veci un roman curajos, gata sa puna inainte binele colectiv. A, din gura, pe dupa colt sau pe net, sunt o gramada.

Am studiat-o cu atentie si am ramas dezamagit. Sa va spun de ce. In primul rand, bag mana in foc ca nu a scris articolul singura (daca nu ma insel, mai aparea o fatuca in josul lui). Cum mi-am dat seama, exista o mare discrepanta intre proba orala - adica ce-a vorbit la TV, si cea scrisa. Nu contest faptul ca pot aparea emotii; insa, totusi, oricat de emotionat poti sa fii, tot lasi o impresie interesanta. Ma asteptam sa vina cu idei suplimentare, sa disting o gandire, o strategie ... de business cum zice ea; nu am vazut nimic din toate astea. Pur si simplu a recitat manifestul, cuvant cu cuvant. Din cand in cand isi mai nota ceva - mai mult de impresie artistica.
Imi pare rau pentru ea, dar sincer, n-o vad in postura de Ana Ipatescu. N-are substanta. Calinescu i-a sugerat sa incerce sa iasa in strada, sa vorbeasca oamenilor, altfel pe net nu va reusi mare lucru. Raspunsul ei a fost simplu: "Nu cred ca ma va baga cineva in seama.". Poate nu doreste sa fie bagata in seama pe strada ...
Din cuvintele ei am retinut ca nu se astepta ca mesajul sa stranga atatea adeziuni (sincer, cred ca jumatate din adeziuni sunt datorate pozei), iar acum este cam depasita de situatie si nu stie cum va proceda. A mai aruncat si o "perla", cum ca a adunat deja o gramada de ganditori, la care in momentul urmator, Calinescu a zambit, si-a pus mainile pe piept si nu a mai scos un cuvant. Uitasem, inainte a intrebat-o cum i-a triat pe acei ganditori ? S-a balbait.

Cam aceasta este Alexandra Svet. Nu are pregatire academica - se vede din vocabular, ii place sa pozeze, "se pierde pe drum", nu are stiinta si putere sa duca mai departe mesajul, si cred ca nici nu doreste acest lucru.
Cred ca mai degraba doreste sa fie remarcata de un staff politic si sa ia liftul, in loc sa urce pe scari. Calinescu a comparat-o cu Lavina Sandru. Interesanta comparatie. :) Cred ca mai mult a vrut s-o flateze. Imi place in schimb de ea ca e sincera ! Nu ca s-ar stradui, ci pentru ca nu stie sa se ascunda.

Am si eu o intrebare de final. A vazut cineva, ceva scris de manuta ei (nu in colaborare), un blog, ceva ganduri ? Stie sa scrie ? Te pomenesti ca e vreun geniu scanteietor, care a dat lumii un mesaj ... si atat, in care a pus toata durerea neamului. ... Uf, si eu "ma dau peste cap" sa scriu in fiecare zi cate ceva interesant. :))
... vezi tot