ce ne asteapta

Exploatarea gazului de şist prin fracturare hidraulică
Am gasit pe blogul lui Dan Tanasescu cateva explicatii si un videoclip interesant.

Fracturarea hidraulică este procedeul de extragere a gazului de şist prin pomparea la mare adâncime şi cu mare presiune a milioane de litri de apă sărată amestecată cu un cocktail de substanţe chimice foarte toxice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane şi ca urmare eliberarea gazului natural.
Procedeul este periculos pentru mediu, poluând atât pânza freatică, cât şi solul şi aerul din zona respectivă. Plus de asta, un alt efect nedorit este producerea de cutremure în aria exploatărilor, lucru confirmat şi de Guvernul Statelor Unite.
Compania americană Chevron a efectuat o serie de explorări în România în căutarea gazului de şist şi se pare că în curând va începe mai multe astfel de exploatări în ţara noastră în judeţul Vaslui, Bihor, Timiş, Arad, în Dobrogea etc.
Asta în ciuda faptului că acest procedeu de extragere a gazului natural a fost mult contestat în Statele Unite şi în Marea Britanie, iar în Bulgaria exploatările au fost întrerupte datorită protestelor populaţiei.
Ca să vă faceţi o idee despre ce impact asupra mediului poate avea exploatarea gazului de şist prin fracturare hidraulică, vă recomand documentarul american „Gasland” realizat în 2010 de Josh Fox. Veţi vedea cum, pe vaste teritorii de pe întreg cuprinsul SUA, apa potabilă, solul şi aerul sunt contaminate cu o serie de substanţe foarte toxice, multe dintre ele ţinute în secret de companiile de exploatare. Sănătatea şi chiar viaţa oamenilor şi a animalelor din acele zone sunt puse în pericol. Locuitorii din mediul contaminat se îmbolnăvesc de afecţiuni neurologice, cancer, boli ale plămânilor, afecţiuni ale măduvei şi oaselor, iar apa de la robinet se aprinde pur şi simplu datorită concentraţiei mari de gaze.
Aceeaşi soartă ne aşteaptă şi pe noi dacă acest gen de exploatări vor începe şi în România, fără ca cineva să ia atitudine şi să oprească genocidul şi dezastrul ecologic care vor urma, cu consecinţe ireversibile pentru următoarele decenii.

... vezi tot

jigodii

Iata un exemplu cat se poate de clar in care un reprezentant al mediului sustine interesele unei companii private.
Imi spune mie ca cianurile nu sunt nocive. Mananca rahat cu lingurita ! Din nefericire, am ingropat pe cineva foarte drag, care a lucrat exact in domeniul recuperarii metalelor pretioase cu cianura. Cianurile sunt nocive ! Si oricat mi-ar garanta cineva ca ele vor fi sub control in proiectul celor de la Rosia Montana, n-am sa-l cred in veci.
In videoclip vedeti oameni care sunt in stare de orice pentru binele personal. Isi vand tara, credinta si mormintele strabunilor pentru un ban de aur. Nu sunt primii si nici ultimii. Cati vanzatori de tara nu a cunoscut istoria ?! ... vezi tot

stiati ca ?

Preluat de pe adevarul.ro

În 2003, o echipă de oameni de ştiinţă români a inventat o metodă de a extrage aurul şi argintul care nu implica cianurile;
Cantitatea de metale preţioase era recuperată cu un randament de 99,5% la aur şi 91,4% la argint;
În urma procesului rezulta şi un produs secundar de mare valoare - trisulfura de arsen (8.000 de euro/kg pe piaţa mondială);
Prelucrarea a 500.000 de tone din haldele din Maramureş ar fi adus, doar din vânzarea trisulfurii de arsen, 342.000.000 de euro;
Pentru a-şi finaliza cercetările, specialiştii au cerut tuturor instituţiilor statului suma de 100.000 de euro;
Nu a mai fost dat niciun ban şi laboratorul în care se făceau cercetările a fost vandalizat şi distrus de indivizi rămaşi necunoscuţi.

Stiţi ce înseamnă 100.000 de euro? Şpaga obişnuită a unui primar de oraş mai răsărit. Sau câteva excursii pentru nimic ale parlamentarilor în ţări exotice. Niciunul dintre noi nu îşi poate imagina câte şanse a pierdut ţara asta. Exemplul de mai sus este doar unul. Sunt ferm convinsă că numărul e de ordinul sutelor. De ce se întâmplă asta?

Primul motiv este caracterul de combinator al celor mai mulţi dintre politicienii români. Şi aici mă refer de la cei care ajung în Parlament până la cei care sunt puşi pe criterii politice la conducerea unei instituţii. Ideea e simplă: „mie ce îmi iese din asta?". Păi ce să îi iasă politicianului din invenţii, descoperiri? Acestea scot profit abia după ce sunt puse în mişcare zeci de mecanisme. Iar, pe lângă savanţi, munceşte o armată de oameni ca să transforme un experiment de laborator într-un proces industrial. Nu e mai simplu să vină unul cu un lucru gata făcut? Chiar dacă acel lucru va distruge ţara şi pe oamenii care locuiesc în ea?

Al doilea motiv este prostia celor care ajung în funcţii publice. E greu să îi explici unui individ care şi-a luat diploma de licenţă la o facultate-fantomă, care are „afacerile în sânge" de când s-a născut, care e logica şi pentru ce e necesar să dai bani când un om de ştiinţă îţi cere asta. Ţara e plină de Dinu Păturică, de oameni pentru care contează doar ce e aici şi acum, ce are el pe masă şi în garaj şi pe câţi îi poate el călca pe grumaz.

Al treilea motiv este interesul unor coloşi ai economiei, veniţi din ţări străine. Pentru ei, singura lege este cea a profitului. Nu contează cine şi câţi au de suferit. Iar în România este foarte uşor să găseşti corupţi care să te ajute.

În lume este nevoie de sclavi. România a fost şi este un teritoriu fertil în acest sens. Dar doare şi te umple de nervi când ştii că cei care te conduc sunt argaţi cu simbrie plătită pentru stăpânii din alte lumi.

PS: Întreaga poveste a invenţiei echipei Larechim o puteţi citi în revista „Ştiinţă şi Tehnică", Nr. 11 Februarie 2012,- „Munţii noştri aur poartă", autor: Alexandru Mironov.

... vezi tot

azi e dragobetele

Este 24 februarie. Azi serbam Dragobetele.

Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca intamplator se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:

"Flori de fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti
Flori de fraga, flori de fraga".

Blestemul Dragobetelui, de Ovidiu Oana

blestemat sunt să mă ţes,
nou veşmânt pe corp ales,
vânt să-ţi fiu, să te adie,
pe sânii-ntăriţi sub iie.

rouă-nrourată crudă,
pe trupul de paparudă,
apoi raze calde ninse,
peste picături prelinse.

să te ardă ca de focuri,
cerc de braţe pe mijlocuri,
să te zbaţi, să simţi arsură,
când te-oi săruta pe gură.

să te-ascunzi ca luna-n nori,
când te-oi lua de subţiori,
unde iară să mă ţes,
jar nestins în corp ales.

cazne dulci şi reci fiori,
rătăcind prin pat de flori,
mierea lor să te îmbete,
vrăjită de Dragobete .

Pentru zane in rochii albe de in, cu flori in cosite, alergand desculte prin poieni insorite. :) ... vezi tot

mi-a venit o amenda

Azi mi-a venit o amenda.
Cu sase luni in urma, am depasit cu o zi valabilitatea rovignetei (rovinieta in limba romana). Ma intorceam din concediu si, pe DN1, pe la10 seara, mi-a facut poza. Instiintarea suna cam asa ... aveti de platit 250 lei (din care 12,5 lei la trezorerie) si 28 euro penalizare (reprezentand contravaloarea rovignetei pe un an), ... in conturile lu Casuneanu si altor regi ai asfaltului, zic io. Asta e, am gresit, platesc ! Si m-am dus repede, sa prind jumatatea de amenda in cele 48 de ore. Caut un BCR, vad o tanti la ghiseu, socot din portofel zambetul meu sarmant si ii spun oful. Ea zambeste si imi da de inteles ca nu sunt primul fraier. Si imi arata teancul de amenzi platite de altii inaintea mea. Incepe sa faca socoteala ... 110 lei amenda + 123,5 lei rovigneta.
- Aveti de platit 133,5 lei.
- Doamna, in procesul verbal spunea si de 12,5 lei.
- Cei 12,5 lei ii platiti la trezoreria sectorului.
- Totusi, nu se poate sa platesc la dumneavoastra tot, sa nu mai umblu prin tot orasul ?
- Imi pare rau, dar asa e procedura.
In fine, achit ce e de achitat, multumesc frumos si zilele urmatoare, sa vad, o sa caut trezoreria cu pricina. Si ma gandesc ca ... cautarea o sa ma coste mai mult decat valoarea. Basca ca au lucru cu publicul exact in zilele lucratoare, intre orele 08.00 si 13.00.
Intamplatrea mi-a adus aminte de o veche meteahna a fiantelor romanesti. Mi s-a mai intamplat, si nu de putine ori, sa platesc diferite taxe - masini, case, impozite, dari la buget etc. Si de fiecare data imi luam cu mine si pomelnicul cu injuraturi. Cu ani in urma, tineti minte, daca iti venea o amenda, era un chin. Trebuia sa cauti musai CEC-ul sau trezoreria sectorului, resp. localitatii, unde ai luat amenda. Daca plecai in concediu si te oprea gaboru' pe vreun drum judetean, o puneai fain de tot. In loc sa cauti cabana sau pensiunea, cautai CEC-u. La un moment dat se certasera Finantele, Politia si CEC si amenzile nu se plateau decat la trezorerii. Si dupa ce iti lua o juma' de zi sa gasesti locatia, ba nu aveau lucru cu publicul, ba era coada. De douazeci de ani ma intreb, de ce nu unifica conturile, sa nu mai puna oamenii pe drumuri ? Si sa-si traga fiecare cota parte, in baza procesului verbal. La cate amenzi incaseasa ar trebui sa faca tonete pe strada, ca alea cu RCA. :) ... vezi tot

o voce

... vezi tot

prosti, da' smecheri

O veste proasta pentru cei care "furau" bani prin programele de reconversie profesionala si alte forme de training. UE a intrerupt fondurile POSDRU. Pentru cei mai putin informati, de ani buni aceasta a fost forma cea mai folosita de sustragere de fonduri europene. Mai toti shmenarii, agreati sau nu politic, au facut zeci de mii de euro din "trainuit plantatori de ghiocei in Valea Jiului". Faceau dosarul, dadeau cota de spaga, gaseau o suta de gugustiuci de pe listele de la bratele de munca, inchirau o sala si se apucau de cheltuit ... masini, copiatoare de mii de euro, sedii, salarii de zeci de mii si tot asa. La cate conversii profesionale, cati someri au fost reconvertiti, ar trebui sa avem o tara de supercalificati. :)) Asta e, pana la urma ulciorul tot se sparge. Se pare ca cei de la UE nu sunt atat de prosti.
Ce bine ar merge lucrurile in tara asta daca in loc sa ne strofocam mintea cum sa furam, mai bine ne-am gandi cum sa muncim. :) ... vezi tot

teapa de la flanco

Anul trecut mi-am cumparat un frigider de la Flanco. Pretul a fost bun, marca Indesit, livrat, bagat in priza, functioneaza. Cand am luat frigideru, vanzatorul mi-a comunicat voios, prin viu grai, pe urma scris si pe factura, ca am ca bonus un voucher de 200 lei, pe care il pot folosi in luna februarie a anului urmator. Mi-am spus - ia uite ce frumos; baieti destepti ! Fidelizeaza clientul. A trecut luna si m-am infiintat la magazin, fericit ca imi voi cumpara ceva de 200 lei. Nu conta ce; ma gandeam ca un toaster mi-ar prinde bine. Partea interesanta abia urmeaza. Tot plimbandu-ma prin magazin, imi pica ochii pe scrisul de pe factura. Scria asa: Voucher in valoare de 200 lei, valabil in perioada 01.02 - 01.03.2012. Si dedesupt ... Valoarea voucherului reprezinta 10% din valoarea oricarui produs achizitionat din magazinele Flanco, mai mica de 2000 lei, si numai pentru produsele aflate in oferta. Hopa, mi s-a aprins beculetu' !
Nedumerit, "bat politicos la usa unui baiat", din cei care se invart pe la raioane, si ii cer sa ma lamureasca ce pot cumpara cu ce scrie acolo. A inceput sa imi insire o polologhie mare cat un curs de finante, cu procent din valoarea produsului nou achizitonat, si care sa nu depaseasca nu stiu ce valoare, si cu valabilitate pentru o gama de produse si in termenul specificat. Am facut ochii mari. Tot ce imi delira mi se izbea in creier de notiunea de voucher. Cum adica procent ? Mi s-a spus ca voucherul are valoarea x si ca pot cumpara orice de valoarea respectiva. Imi zice ... nu, n-ati inteles. Valoarea aia de 200 lei este numai pentru un produs de 2000 lei, adica 10% din valoare. Pentru orice produs mai iefin, aveti discount numai 10%. Aceasta este valoarea voucherului, nu 200 lei. Cum adica, zic, daca iau un prajitor de 100 lei, imi dati numai 10 lei ? Exact, imi spune ! Dar discountul nu-l avem pentru toate produsele, ci doar pentru cele cu Voucher pe ele.
Deja in gat incepuse sa mi se adune tot folclorul romanesc in materie de uraturi, origini si vouchere. Mi le-am inghitit si zambind i-am intors spatele, constient ca flacaul n-avea nicio vina.
Mai dau de curiozitate o raita si cu mirare sporita constat ca produsele cu discount erau cele peste 1000 lei. Deci, daca vroiam cei 200 lei, musai era sa plec cu o masina de spalat vase eventual. Dar plecam fericit, si cu un nou voucher.
Iata una din multiple strategii de marketing croite special pentru romani. Ea apartine smecherilor care reinventeaza politicile de vanzari, bune de pacalit prostii. Si culmea ca prostii, ca si mine dealtfel, pun botul si fac coada.
In fine, nu m-am ofticat prea tare. La urma urmei nu pierdusem decat un drum si un prajitor de paine. Mai corect, m-am dus dupa un prajitor si m-am intors cu scobitorile.:))
Din cate cunosc, notiunea de voucher presupune sa poti cumpara ceva in valoare de x lei. Asa functioneaza peste tot in lume. Cand dai masina la Rabla, ti se da un voucher de 1000 de euro. Daca vrei sa iti iasa cu procent, zi tata altfel, ca discount spre exemplu, ca nu se supara nimeni. Au scris si mare 200 lei ... sa vada prostu' si sa se minuneze. :) Chiar ma intreb, asa tampiti or fi, sa nu cunoasca diferenta ? :)
...
Lasati ca il dam jos pe Basescu si o sa dispara toti smecherii. :)) ... vezi tot

intre nameti, isteria conservelor si ciupitura de obraz

Romania prinsa intre nameti, isteria conservelor si ciupitura de obraz.
Am glumit zilele trecute pe seama zapezii anuntate de buletinele meteo, a manipularii media si celor care au dat navala in magazine, de parca ar fi venit sfarsitul lumii. Ei bine, gandindu-ma la amaratii aceia din Vrancea, parca ma apasa un sentiment de vina. Daca o fi fost vreunul care mi-a citit postarea, nu si-a facut provizii si a ramas ingropat sub zapada ? Mda, nu e bine sa te joci cu vorbele.
Nu cred ca e roman care sa nu fi urmarit cu sufletul la gura grozaviile naturii dezlantuite in judetele Vrancea si Buzau. Marturisesc ca am fost marcat, si daca o gripa ciudata nu m-ar fi tinut in casa, cred ca as fi incalecat si eu si m-as fi dus sa salvez vreo batrana. Acum, dupa ce zapada s-a mai asezat, suporterii, militarii si jandarmii si-au facut treaba (tot respectul pentru gestul lor) si camioanele cu ajutoare au ajuns unde trebuie, iar eu m-am facut bine, cred ca e momentul sa judecam fenomenul la "rece".:)

Din fericire nu m-am nascut alaltaieri, sa inghit pe nemestecate tot se livreaza pe sticla. Multi spun ca zapezi ca acum n-au fost din 1954. Cine spune asta, pai cei care traiesc din senzational. N-am trait atunci, insa din ce mi-a povestit tata, Bucurestiul a fost acoperit de un strat de zapada de trei metri. Masinile cu paine n-au mai ajuns la brutarii si armata a carat paine cu tancul. Oamenii au iesit cu lopetile, au facut partie si viata a continuat ca si in alte dati. Dar ce vorbim de 1954; si acum patru ani, tot asa, zapada a fost mare. Si acum zece ani la fel. Am facut armata undeva pe malul Siretului, adica exact acolo unde zapada atinge in fiecare an doi metri si astupa casele. Cred ca am deszapezit atunci vreo trei stadioane. Am prins geruri de -37 de grade in garda, de mi-au cazut urechile, si n-am murit. Ba murea o cioara cand cadea din pom.
Si atunci erau sate, in ele traiau oameni, aveau gospodarii cu de toate si iarna era ceva dat de la Dumnezeu. Prima lor grija era sa isi faca poteca. Apoi se strangeau in jurul focului, fierbeau o oala cu fasole sau varza murata cu carnati si treceau iarna bine-mersi. Niciun taran care se respecta nu intra in iarna fara faina, malai, cartofi, fasole, varza, ceva afumatura si butoiul cu vin. Si bineinteles nutret pentru animale.

Asa era atunci. Azi tara e saraca. Noi cei de la oras, cu viata petrecuta intre tembelizor si job, traim cu impresia ca Romania e mica. Din pacate nu e chiar asa. Exista multa saracie in tara. Saraci pe care nimeni nu ii baga in seama, pentru ca ei nu conteaza in ecuatia profitului. Si cand se intampla o calamitate, ies din nameti sau noroaie cu hainele zdrentuite si zambetul tamp, precum detinutii din lagarele de concentrare. Stranie asemanare, nu ? Si ne lasa impresia ca au pierdut tot. Spuneam ca nimeni nu ii baga in seama. Ba ii baga, insa numai cand vin alegerile, cu un kil de zahar. Ati vazut cum s-au repezit cand au venit ajutoarele ? Si nu au facut-o doar pentru ca le era foame.

Nu stiu cati dintre voi ati avut ocazia sa strabateti tara, sa va pierdeti prin sate, sa vedeti de aproape cum traiesc cei de acolo. E jale ! Imi permit sa spun ca satele sunt populate de batrani pensionari si o gramada de fiinte care cu greu se mai pot ridica la statutul de om. Isi petrec viata intre lucrul cu ziua si carciuma. Iar cei care traiesc din alocatiile de la stat, pentru boli inchipuite, sau de pe urma copiilor, nu misca un deget. Nu au nicun Dumnezeu si sunt recidivisti notorii. Fura orice din care pot soate un profit, pe care sa-l bea. Traiesc de pe o zi pe alta cu o jumatate de franzela si ceva parizer. Macinati de boli si malnutitie, fara dinti in gura, se sting la cincizeci de ani intr-o margine de gard. Fetele devin insarcinate la 13 ani, iar la 18 au deja trei sau patru copii. Altele parasesc scoala, si fara educatie sau repere, ademenite de vreun proxenet, ajung pe strazile din Madrid sau Milano. Tin minte un copil, bucuros ca invatatoarea la scoala le-a facut tort. Nu mai vazuse niciodata unul. Cand l-am intrebat ce mananca, mi-a spus zambind: pasat cu lapte, nene ! Cred ca pentru acesti copii ar trebui sa facem mai mult, sa le oferim o sansa.
Pe la sate au ramas si cativa gospodari, insa extrem de putini, majoritatea fie avand afaceri in zona, in general fosti sefuleti de CAP sau tractoristi, fie platiti intr-o forma sau alta de stat. Cei cu mai putin "noroc" au luat de ani buni calea occidentului, sau a marilor orase, unde ingroasa randurile "corporatistilor" sau ale caratorilor cu roaba.
Acesta este satul romanesc al secolului 21; aceasta este Romania. Iar acestia sunt cei pe care ii vedeti la tembelizor, purtand emblema de sinistrat.

Am vazut ca toata Romania a sarit sa ajute. Au sarit jandarmii, suporterii, rugbistii, bloggerii, Nea' Gigi, PDL-ul, oamenii de rand cu ajutoare si multi altii. N-am vazut parlamentarii sa doneze ceva. Probabil ca nu au, saracii. Pe vremuri, cand cineva intreba Radio Erevan ... Raspunsul venea prompt: ei nu au dat, ci au luat. :)) Ma intreb, unde o fi Elena Udrea, ca si ea a copilarit in mizerie la Buzau. Abia aveau ce pune pe masa. A uitat ?
S-a creat chiar psihoza conservelor. Oamenii au strans de toate pentru sinistrati. Au trimis camioane, avioane, elicopere, si cand s-o topi, cred ca trimit si vaporul. Nu stiu de unde, ca nu mai avem vapoare, dar gasesc ei ceva.:). Dupa ultimele semnale, sunt aproape 70 de vagoane cu ajutoare.
La inceput mi-au dat lacrimile cand am vazut atata insufletire si solidaritate. Pe urma mi-am zis ... hopa, stai ca ceva nu e in ordine ! Mi-am dat seama ca zapada nu mai are nicio legatura; in orice caz una foarte mica, cu ceea ce se intampla. La urma urmei, oamenii aceia din Vrancea, nu aveau nevoie decat de o poteca. Gresesc ? Nu asta e problema lor ? A nins, s-au umplut drumurile si curtile cu zapada, masina cu paine si salam nu a mai ajuns si ei au ramas fara mancare. Bun, au sarit jandarmii si armata cu lopetile, au venit utilajele si au facut drum pana la magazin, au venit cei de la Electrica si au dat drumul la curent. Le-au adus apa si paine pentru cateva zile si gata. Ce legatura au toate astea cu sutele de tone de alimente si paturi trimise ? Cand e inundatie, inteleg, apa ii lasa pe bietii oameni in pielea goala. Dar acum, zapada nu le-a luat nimic. Poate cateva animale inghetate si atat. Nu incerc sa comentez exceptiile; doar sa disting ansamblul fenomenului.

Am descoperit ca asa cum s-au mobilizat romanii acum n-au facut-o niciodata. Poate la cutremurul din 77 si la revolutie. Si cu fiecare calamitate, neaparat mediatizata, o fac cu mai multa apasare. E foarte interesant ce se intampla. Si repet, nu are legatura cu zapada. Cred ca romanii traiesc un exercitiu de solidaritate. Isi redescopera sentimentele, se privesc in oglinda, se ciupesc de obraz si incearca sa se conviga ca inca mai simt. Apoi cu "bucurie" doneaza, ajuta, intind o mana celor in nevoie, fara sa se uite unde si cui. O fac in egala masura si pentru ei. Daca vor iesi si in strada, in aceeasi egala masura, am speranta ca viitorul ne va apartine.
Ma bucur ca romanii inca mai simt ! Poate ne desteptam in al doisprezecelea ceas. :)
Ce ziceti de asta ?
Am scris intr-o postare trecuta despre lipsa solidaritatii. Ma vad nevoit sa aduc o completare si sa spun ca romanul isi manifesta soidaritatea mai mult pe baza unor emotii, decat a unor considerente rationale, premeditate. Tot e ceva. :) ... vezi tot

epidemia de marketing

Am primit de la un medic urmatorul articol despre manipularea farmaceutica, boli, medicamente inventate si marketing. Va rog sa-l cititi cu atentie.
"Articolul de mai jos imi aminteste de un banc celebru cu Moritz:
Ma intalnesc cu Moritz care tocmai iesise de la farmacie si varsa continutul flaconului la cosul de gunoi. Il intreb:
-Ce te-a apucat, de ce versi medicamentul la gunoi?
-Uite ce e, imi raspunde el resemnat, am fost la doctor sa-mi prescrie un medicament, trebuie sa traiasca si el, nu-i asa? Apoi am venit la farmacie si am cumparat medicamentul- ca sa traiasca si farmacistul! Iar acum il arunc la gunoi ca sa traiesc si eu!

Buyology - Ştiinţa manipulării consumatorilor: Comercianţii de boli inventate
Cu treizeci de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic "Merck", se confesa revistei "Fortune", arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca "Merck" să devină un fel de "Wrigley" şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, să "vândă la toată lumea". Inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate.
Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameninormali ajung bolnavi peste noapte. Într-o carte din 2005, "Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients", Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victor ia din Canada) şi Ray Moynihan (journalist specializat în sănătate) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente. Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc.
Pe măsură ce, în ţările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor, în panicaţi pur şi simplu. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în "anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine "tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.
Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

Aceeaşi maladie cu altă pălărie
Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor "Arta de a cataloga starea de sănătate" (The Art of Branding a Condition - în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explică metodele prin care firmele sale "favorizează crearea" tulburărilor medicale:
. reevaluarea stării de sănătate;
. redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
. crearea unor disfuncţii din nimic; preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual. Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac.
Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi "idei noi despre boli şi stări de sănătate". Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită.
Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: Capacitatea de "a crea pieţe pentru boli noi" se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie "convinşi" că "probleme acceptate până acum ca uşoare disconforturi" necesită "intervenţia medicului". Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: "Anii care vor veni vor fi martorii creării bolilor năşite de firme".
Este evident dificil să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar este la fel de evident că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali. Şi cu atât mai mult vor creşte vânzările de medicamente.
Deseori, afirmă Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat sub îngrijire) sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de o tulburare numită... "hipertensiune arterială"; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente. Iar metodele de prevenţie sunt trecute în plan secundar.

Racolarea medicilor agenţi publicitari
Medicul generalist Des Spence povesteşte în "British Medical Journal" din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: " căutăm lideri de opinie (...) a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare ale disfuncţiei sexuale feminine (...) prin dorinţă hipoactivă."
Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte şi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de mişcare.
Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, notorietăţii, pe care o asemenea campanie o aduce. Dar, "partea cea mai neplăcută în toată această poveste", continuă Spencer, "este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. (...) Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită în boală gravă. Iar pentru aceasta e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. ,Experţii' estimează că 40% dintre femei ,suferă' de această ,boală'. Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot!
Uneori această ,problemă' este prezentată ca un aspect al luptei feministe, când, de fapt, e vorba doar de manipulare cinică. Deşeurile pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează: slăbiciunea dvs. (tristeţe, calviţie, libido în scădere, etc.) este automat simptom de boală", conchide medicul din Glasgow.

Epidemia de marketing
În best-seller-ul "Die Krankheitserfinder" (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile la menopauză sunt terorizate cu spectrul os teo porozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.
Între 1984 şi 1987, "Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder" (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în "Reversul pilulei", publicată la Montreal, Ecosocietes, în 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează maliţios St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de "boli noi":
. timiditatea este reciclată sub numele de "anxietate socială"
. naturala regurgitare la bebeluşi devine "reflux esofagian patologic"
. omeneasca senescenţă se transformă în "insuficienţă circulatorie cerebrală"
. până şi stresul de la loterie este legat de "traumatismul biletului necâştigător"
În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistă "Psycho-Therapy and Psychosomatics", a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

Impresia de depresie
Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv. Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:
1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună un diagnostic într-un timp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată, astfel, medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive.
2. Societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive.
Lobby-ştii au lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate.
Potrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile de "medicalizare" a vieţii. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepţie şi de menopauză. De altfel, se vorbeşte deja şi de "perimenopauză" (perioada de dinainte de instalare a menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă afecţiune care se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade mari de timp.
Cherchez la femme malade!
Hormonoterapia substitutivă este un un pas uriaş pentru "medicalizarea" vieţii femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă nici un simptom deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele. Şi asta în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamară etc. Cu atât mai mult cu cât comunitatea medicală nu a ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.
Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu vârsta, face şi el o ţintă de marketing din femeia de vârsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al firmelor de farmaceutice este deja pomenita disfuncţie sexuală la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani ar suferi de ea. De unde această cifră? St-Onge ne lămureşte. Un studiu făcut în Statele Unite cerea unui număr de 1500 de femei să răspundă cu da sau nu la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu da fie şi numai la una dintre întrebări, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numărau cele care declarau că vreme de mai mult de două luni în ultimul an nu au simţit dorinţă sexuală, au simţit anxietate faţă de propria performanţă sexuală sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991)

Farmacoterapia fricii
Cea mai eficientă strategie de marketing pentru "vânzarea"bolilor" este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbeste deja de "farmacoterapia fricii", alături de "mongering disease", negoţul cu boli.
"Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să doreasă a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat", constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, "Inventatorii de boli". "Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obţine astfel creşterea numărului pacienţilor susceptibili a fi trataţi". Căci, conchide Winkler, "a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viaţă reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră".
" ... vezi tot

romanul tipic

Am gasit pe Contributors un articol interesant scris de Andrei Cornea. Iata-l mai jos:

Dezastru, dictatură, criză, nemernicii, jos toţi!

Românul tipic zilelor noastre e un ins veşnic ursuz care priveşte suspicios în jur şi se răsteşte la toate cele. Ferească Dumnezeu să-ţi zică că o duce bine sau că e mulţumit de ceva! Iar dacă îl întrebi ce-l supără, fiindcă, pe câte ştii, nu înfruntă chiar atunci o gravă situaţie personală, îţi răspunde indignat, ceva de tipul: aşa nu se mai poate! De ce?, întrebi. Păi nu vezi dezastrul din jur?, exclamă, gata să te ia de gât că nu vezi. A, criza, ţi-a scăzut salariul? Nu, domne, mie nu, da’ uite cum e cu spitalele, cu şcolile, cu administraţia, recită el. Înţeleg, zici. Nu înţelegi nimic. Explică-mi, rogu-te! Se vede că nu înţelegi nimic, fiindcă eşti dintre ăia orbi care nu văd că Băsescu şi ai lui sunt de vină! Nu văd, zici intimidat, că numai ei sunt de vină.

Poate că… Tu vezi? Păi sigur că văd! Unde vezi? La televizor, unde? Tu nu te uiţi la televizor? Nu mă uit. Rău faci. E cum îţi spun, ăştia au vândut ţara! Cui?, întrebi. Ălora, de la FMI, corporaţiilor, capitaliştilor globali! Ăştia ălora, deci. Da, în plus, Băse e dictator ca în Belarus. Dar, încerci o replică, chiar ambasadorul american a spus că nu e dictatură la noi, fiindcă putem să demonstrăm liniştiţi fără a fi împuşcaţi de pe acoperişuri ca în Siria! Ambasadorul, răspunde românul tipic care e şi patriot, să-şi vadă de ale lui! Urmează şi el instrucţiunile şefilor. Gândeşte-te, Deveselu, scut antirachetă, interese etc.! Mă gândesc. Păi n-ai spus că să-şi vadă de ale lui? Dar dacă „ale lui“ sunt şi ale noastre?, faci pe subtilul. Mai slăbeşte-mă cu americanii matale, ăia vor mereu să fie hegemoni şi de fapt ei ne-au adus criza asta pe cap! Dar cu europenii cum e?, încerci o fentă laterală. Vai de ei!, zice. Uită-te în ce hal au ajuns: euro se duce de râpă! Am spus eu de la început că o monedă unică la multe state nu se poate! te atenţionează grav.

Te concentrezi, dar nu-ţi aminteşti când a spus asta. Totuşi mai faci o încercare: dumneata de unde eşti aşa de sigur că se duce de râpă? Ei, zice conciliant, poate se duce, poate nu se duce, dar să-ţi spun drept, nici nu mă interesează: pentru noi, ăştia micii, tot rău o să fie! Sistemul în ansamblu e greşit. Sistemul?, întrebi. Da, capitalismul, aşa zisul neoliberalism. Eşti stângist?, încerci să-l plasezi. Fii serios, se apără el ca de o gravă insultă! Eu sunt de dreapta, sunt monarhist, ca şi taică-meu şi neam de neamul nostru. Nu ştiam, spui deferent. Vrei să vină regele? Ce contează ce vreau eu?, zice; oricum nu-l lasă ăştia, securiştii. Lasă că nici cu ăia nu mi-e ruşine! De fapt toţi sunt totuna. Cine sunt totuna?, întrebi. Ăştia şi cu ăia, zice. Tot nu înţelegi. Se apropie ca şi când ar vrea să-ţi comunice un mare secret: Da, dacă te uiţi mai adânc, ai să vezi că „neoliberalismul este continuarea bolşevismului cu alte mijloace“, spune sentenţios citând dintr-o revistă subţire. Te uiţi mai adânc, dar tot nu-i vezi la fel pe ăştia şi pe ăia. Credeam, zici, că diferenţa de mijloace contează cât-de-cât. Prefer să fiu obligat să plătesc o asigurare de sănătate privată decât să fiu trimis la Canal. Eşti naiv!, exclamă omul enervat, chiar şi Soljeniţîn zicea că nu-i mare diferenţă… Da, dar Soljeniţîn, cu tot respectul pentru scriitor, s-a dovedit a fi un naţionalist velicorus… Tace încruntat.

Schimbi pista: Atunci susţii opoziţia? Fii serios!, se stropşeşte. Păi maimuţoii ăia nu-s cu nimic mai breji decât ăştia de la putere! Toţi sunt nişte nemernici, nu degeaba cei din Piaţa Universităţii nu-i primesc pe cei de la partide şi strigă lozinci împotriva tuturor. Jos toţi! Înţeleg, te luminezi, ţii cu societatea civilă! Lasă-mă, domne, şi cu ăştia, nu vezi că nici ei nu se înţeleg! Ba se reclamă unii pe alţii pe la televizor, ba se despart, ba formează „coaliţii“ cu efect cât o ceapă degerată. Uneori iau bani de la putere, alteori speră să-i umfle de la opoziţie. Tocmai îi înjura unul la televizor că… Adevărat, zici, dar totuşi unii parcă au ceva dreptate… Dar de fapt, se enervează din nou omul meu, ei pe cine reprezintă? De ce ei sunt „societate civilă“ şi noi nu suntem? Şi arată spre sine (nu spre tine). Cine te opreşte, spui, să activezi în vreun ONG? Aş activa, dar am atâtea treburi chiar acum cu slujba, copiii, firma, casa, soacra că nu-mi văd capul! Și de fapt, au ei nevoie de unul ca mine care să le spună adevărul verde în faţă? Și acolo e tot pe aranjamente, îţi spun eu… Scrie petiţii pe net, mai încerci să-i propui. Nu au efect, răspunde.

Dă un exemplu şi curăţă mizeria de pe trotuar. Aş face-o, dar am tensiune. Înregistrează o organizaţie pentru copiii orfani. E complicat. Plantează un pom-doi. Vine seceta şi se usucă. Nu vezi, domne, că ăştia au prăpădit toate sistemele de irigaţii! Îţi spun eu că sunt vânduţi toţi, revine el pe terenul favorit. Doar n-o să-mi spui că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu!, replici tu. Măcar pe atunci, zice îngândurat, aveam şi noi o speranţă! Care „noi“, zici, dumneata aveai pe atunci zece ani! Ei, n-o lua chiar aşa! Noi, românii! Nu vezi că ne scade şi populaţia! E un genocid!, se inflamează din nou.

Cedezi: bine, hai să lăsăm politica. Dar românul tipic, deşi cam ostenit, musai să aibă tot el ultimul cuvânt. Se uită pe geamurile cafenelei unde tocmai vă beţi în tihnă cafelele agrementate cu frişcă şi spune cu năduf: în plus şi ce vreme nasoală! Au dreptate ăia cu fenomenele extreme, că distrugem planeta!

Te uiţi şi tu. Fenomen extrem: e februarie şi ninge… //

... vezi tot

Paul Leonard-Morgan - Symbiotic

Paul Leonard-Morgan - Symbiotic by zvio ... vezi tot

reflectii

Constientizarea eticii si esteticii tine de gregaritate, de particularitatea sociala a speciei. Educatia ne ajuta sa constientizam. Este alfabetul constientizarii. Fara ea nu putem sa construim nimic, sa ne apropiem de esenta. Educatia ne ajuta sa triem franturi de realitati - oameni, fapte, locuri - la care ne raportam continuu, si in final sa atingem un nivel de constiinta avansat. Educatia inseamna cunoastere, iar constientizarea inseamna adaptare si integrare.
Cand nu exista educatie, nu exista nici valori, credinta sau constiinta. E absurd sa consideram constiinta ca ceva pe care un individ sau societatea il are sau nu. Exista mai multe niveluri de constiinta: cea religioasa, mainfestata prin dragostea neconditionata fara de idol, sau constiinta avansata, care presupune indoiala fata de adevar. Una care inseamna acceptare, iar alta exact pe dos. Dar pe noi nu ne intereseaza constiinta individului, pentru ca pretuim libertatea de gandire si exprimare. Pe noi ne doare constiinta colectiva. Iar nivelul ei si felul in care se materializeaza, protejeaza individul. Am sa dau un exemplu, pe care l-am mai dat: Un sat pierdut intre dealurile Moldovei. Drumuri desfundate si lipsa facilitatilor. Oamenii sunt nefericiti ca salvarea nu poate sa ajunga la ei, copiii nu se pot duce la scoala, nu au apa curenta, iar inundatiile fac ravagii in fiecare primavara. Dar nu am vazut suflarea satului adunata la sfat si punand mana pe lopeti si tarnacoape, fiecare cu ce are, un tractor, o caruta, sa amenajeze drumul, sa sape canal de drenare, sa faca diguri, sa-si traga apa curenta. Vor astepta ca altcineva sa le dea degeaba si se vor ruga la D-zeu sa-i fereasca de necazuri. O fac de sute de ani si asa vor face si de-acum incolo.
Aici nu exista constiinta colectiva, dar nici individuala. Individul nu asociaza digul cu ploaia de la primavara. Sau chiar daca o face, lenea il indeamna sa mai astepte, ca poate n-o ploua asa de tare, ca in alti ani. Se gandeste ca va gasi o solutie atunci cand apa ii va intra in batatura. Va muta patul in pod, gainile in pom si el se va sui pe acoperis. Ignoranta il impinge la inconstienta. El ignora pana si moartea, mutand responsabilitatea faptelor sale in sarcina divinitatii.
Constiinta colectiva, adica ce determina suflarea statului sa puna mana pe lopeti, se formeaza din constiintele individuale.
Exista un prag critic intre intentie si actiune. In termeni obisnuiti, multi gandesc sau comenteaza, insa putini fac ceva. La majoritatea oamenilor pragul critic este atins atunci cand apare instinctul de supravietuire. Desi pare ciudat, sunt oameni care prefera sa moara, decat sa lupte. O paralela intre om si animal ... animalul renunta la lupta atunci cand instinctul ii spune ca orice ar face este inutil; deznodamantul fiind acelasi. De ce renunta omul la lupta ? ... vezi tot

un Apostol Bologa modern

Inca putin si pe Lt. Alexandru Gheorghe il fac erou national. Am vazut ca foarte multi ii sustin fapta, de la naivi care habar nu au ce-i aia armata, la politruci care il folosesc drept paravan pentru campania anti basesciana. Sincer, mi-e si mila de bietul copil. Nu-i contest sinceritatea, insa nici naivitatea. Ii tot da sus si tare ca el serveste patria. Si pur personal, nu e decat o victima a manipularii mas-media.
O mica paranteza ... inainte sa va povestesc despre ce e vorba, va spun ca, prin voia sortii am avut tangenta cu "fenomenul" destul de multi ani.
Asa deci, el sustine ca ce a facut e absolut justificat, si ca a respectat juramantul fata de tara. Am jurat si eu cu ani in urma si stiu bine ce scrie acolo. Bine, pe vremea mea juramantul mai continea si ceva despre: RSR, cuceririle socialismului, comandantul suprem si altele. Dar tot juramant era ...:) Haideti sa detaliem problema.
1. Armata e un fel de "societate de prestari servicii" de aparare a tarii impotriva dusmanului, vazut si nevazut. Cand intri in armata, e ca si cum te-ai angaja, iar juramantul este un fel de contract pe care il semnezi. Un contract putin mai ... ezoteric, pentru ca se face cu mana pe biblie.:)
2. In juramant scrie negru pe alb ca trebuie sa respecti regulamentele militare ... si anume ca: militarul este echidistant, nu manifesta in piata, nu face politica si se supune ordinelor superiorilor. Ca militar, cand esti incazarmat intr-o unitate militara, nici la WC nu te duci fara sa anunti. Cand esti angajat si ti se da drumul acasa, ai un pomelnic intreg cu ce trebuie sa faci si ce nu. Acesta este regulamenul. Si nu de ieri de alalataieri, ci de cateva mii de ani. De ce credeti ca se cere militarului sa nu isi exprime opiniile ? Pentru simpul fapt ca, in cazul in care i s-ar da voie, ar face-o cu arma in mana. Vezi luptele de strada cu morti din Egipt sau cele din America Latina, Centrala, Africa, Filipine si multe altele.
3. Sunt situatii in care regulamenul militar poate fi incalcat. In cazul Lt. Al. Ghe., interpretat. Uitati una ... in decembrie 1989, armata a refuzat sa mai apere socialismul si sa execute ordinele comandantului suprem, adica ale lui Ceausescu. A incalcat regulamentul militar. Primul care a facut-o a fost Vasile Milea, dupa care si-a tras un glont in cap. Al doilea a fost A. Stanculescu, cand si-a pus piciorul in gips. Daca Ceausecu revenea la putere, el ar fi fost condamnat la moarte. Credeti-ma, nu e usor sa iei o asemenea decizie.
O alta situatie este cand, pe campul de lupta, cel care comanda o unitate - pluton, companie, regiment, o ia razna. Adica i s-a pus lui pata ca trebuie sa cucereasca cine stie ce obiectiv inamic, si pentru asta sa sacrifice tot efectivul de soldati. Cei aflati in subordine se pot revolta si il pot inlocui pe cel aflat la comanda, insa asumandu-si niste riscuri, cu buna stiinta, implicit sa incalce regulamentele militare. In acest caz, dupa batalie se constituie un tribunal militar care judeca cazul si aplica sanctiunile.
Nu stiu daca tineti minte, in istoria navala a Angliei este un caz, numit revolta de pe Bounty, unde, primul ofiter s-a revoltat si l-a suit pe capitan intr-o barcuta, iar el a preluat comanda corabiei. Capitanul a ajuns in Anglia, a fost audiat de tribunal si pedepsit cu dreptul de a mai comanda. Lt. Fletcher Christian, rebelul, a fost condamnat la moarte impreuna cu tot echipajul. Norocul lor a fost ca au murit dupa multi ani pe o insula pierduta in Pacific.
Sau cel mai romantat exemplu, cel al lui Apostol Bologa din Padurea Spanzuratilor. El a depus juramantul fata de imperiu, insa constiinta nu l-a putut lasa sa traga intr-ai lui. Pentru asta a platit cu viata.

Sa revenim la Lt. Alexandru Gheorghe. Desi sustine contrarul, el a stiut permanent ca incalca regulamentul. Nimeni nu ii contesta dragostea fata de tara. In Romania inca sunt destui care o mai au. Insa mi se pare absurd ca unii considera gestul lui ca unul total curat, justificat etc. Pun pariu ca cei care sustin asta, n-ar fi facut in ruptul capului ce a facut locotenentul. Iar sustinerea mi se pare un fel de ... "Noi te sustinem ... doar pana la esafod". :) El si-a asumat un risc. A decis ca vrea sa plece din armata in mod public.
Si mai e o chestiune ... daca am inteles bine, el doreste democratie in armata. Ce-ati zice, daca in focul unei batalii s-ar trezi unul care nu vrea sa execute ordinul, ca i se pare lui ca proiectilul plecat din tun ar distruge ecosistemul natural, implicit integritatea pamantului tarii ?:)) Probabil ca veti spune: e dreptul lui sa nu execute ordinul. Da, oriunde in alta parte, nu si in armata. Armata si democratia sunt perfect paralele, iar "dreptul" inseamna un glont in cap. Si stiti de ce ? Pentru ca in armata nu se lucreaza cu pixul, ci cu armament. Si mai e un motiv, anume acela ca ordinul pe care un soldat il primeste, face parte dintr-un plan de operatiuni aprobat la cel mai inalt nivel. Nu de putine ori, in istorie, pentru ca o armata sa rupa un front, s-a sacrificat un regiment pe un alt front de lupta.
Mai in gluma, mai in serios, ce-ati zice daca un comandant ar spune ... dragi soldati, supun la vot luarea cu asalt a cuibului inamic ... cine e pentru ? :))))
In armata e simplu - exact ca intr-o firma. Iti convine, stai, nu iti convine, pleci ! Iar la plecare dai jos uniforma, ca nu e a ta, ci a "angajatorului". Vrei sa lupti, sa manifestezi, esti liber s-o faci, dar dupa program, in civil si eventual sa nu te recunoasca vreun superior si sa spuna ca ai lezat interesele institutiei.
Ne place sau nu, armata este un sistem anacronic, dupa parerea mea, nejustificat. Cum la fel de nejustificat e sa omori oameni. Dar e o alta poveste. ... vezi tot

tara arde si lumea se piaptana

Cineva imi spunea mai demult ca va veni o zi in care nu voi mai avea despre ce sa scriu. Ha, ... Romania va ramane pururi un izvor de inspiratie ! Pai nu-i asa ?
Constat cu nedumerire, de ceva vreme, un fenomen interesant pe Facebook. Acolo lumea s-a impartit in doua. Unii care isi spun oful, si se vede ca-i doare, mai mult sau mai putin direct, si altii care, parca "plutesc" undeva, departe de lumea dezlantuita. Cei pe care "ii doare" posteaza stiri despre: manifestatii, idei si solutii despre ce merge si ce nu, de ce a cazut Boc si de ce a fost pus Ungureanu, Rosia Montana, despre zapada si multe altele. In schimb, segmentul "romantic" parca traieste intr-o alta tara. O tara unde toate merg foarte bine, lumea e fericita, face poze si scrie pilde; o tara de basm. Sincer, ii admir cum pot sa fie atat de detasati. Si in acelasi timp, ma intreb, daca atitudinea lor este terapeutica sau pur "bidimensionala".:)
Cred mai degraba ca este vorba despre indiferenta, pentru ca sunt foarte multi care spun: daca pe mine nu ma doare, de ce sa tip ? Au joburi stabile, regulat platite, au griji, copii, credite si isi duc tihnita viata de furnicuta. Se distreaza, ies cu prietenii, merg la teatru (vezi "Dineu cu Prosti" de la TNB), concerte, parcuri etc. Si atat timp cat au bani in buzunar, grija lor e sa-i cheltuiasca. Nimic rau pentru o viata absolut normala intr-o societate normala. Dupa cum imi dau seama, nu au niciun motiv de ingrijorare. Si ca atare, stau pe margine si privesc la cealalta multime de "maimutoi" care: protesteaza, se agita, se intreaba "de ce si cum" si altele. Adica multimea pe care o "doare".
A nu se intelege ca insinuez un deficit intelectual sau de bun simt. Nicidecum, este vorba despre un fenomen social numit solidaritate.
De ce cred ca ne lipseste solidaritatea ? Pentru ca am vazut si eu, ca multi altii, ce s-a intamplat in alte tari, unde numai o reducere de un procent a nu stiu ce alocatie a produs la Londra un razboi civil, iar in Grecia, Spania, Italia si Ungaria s-au adunat zeci de mii de oameni, fara sa fie afectati in mod direct. Au facut-o pur si simplu din spirit de solidaritate. Acolo fenomenul este unul spontan. La noi, fiecare e pentru el.
Spontaneitatea nu seamana neaparat cu ce am vazut prin filme unde, cu mic, cu mare, pun mana pe topoare si ies sa pedepseasca raufacatorul care a indraznit sa tulbure viata cetatii. Nu, asa se facea la 1500. Azi e putin altfel. O gramada de ONG-uri se implica in mod direct si constant in viata societatii. Prin intermediul lor oamenii isi exprima opiniile si eventual protesteaza. Iar guvernantii tin seama de reprezentatii lor. La noi in schimb, oamenii nu mai au incredere in nimic, nici macar unii in ceilalti. Nu mai vorbesc de ONG-uri, stiut fiind ca acestea, in mare lor majoritate, nu sunt decat trambuline politice sau sifoane pentru spalat bani europeni sau guvernamentali. Cu sindicatele e la fel. Neincrederea este o boala a societatii romanesti si se manifesta prin indiferenta. Iar noi nu am avut si nu vom avea niciodata "revolutii", ci doar "rascoale".
Stiti ce am vazut interesant pe Facebook ? Faptul ca un manifest cu "salvati cateii" a strans mai multe adeziuni decat unul cu "salvati Rosia Montana". Corect, Rosia e undeva departe, la capatul Pamantului. De ce ar interesa pe locatarul de bloc din Rahova soarta Romaniei ? Sa fim seriosi ... pentru el Romania e compusa din doua camere, un lift, piata si firesc, Opelu' parcat langa ghena de gunoi. Spiritul civic ? E undeva, la sute de ani departare. Poate ar fi fost mai aproape daca in ultimii douazeci de ani sute, daca nu mii, de "paduchi politici" nu ar fi stins si ultimul dram de incredere dobandit imediat dupa '89.
Spiritul civic mai tine de ceva, numita si cultura. Sunt unii care o au si altii care nu. Cultura ofera individului viziune, perspectiva si capacitatea de a cuprinde ansamblul si a-l incadra in context - istoric, economic, social, politic etc. In termeni simpli inseamna si sa iesi sa-ti dai zapada din fata curtii, in loc sa injuri autoritatile, dar si sa stii in ce sa-ti investesti banii sau sa pui o floare la un monument.:) ... vezi tot

un ultim mesaj

Dragi prieteni, cu lacrimi in glas, imi voi lua adio de la voi ! Nu stiu daca voi supravietui ninsorilor si gerului napraznic care se vor abate asupra Romaniei. Am auzit ca zapada va atinge 5 m si va fi mai frig decat in Antarctica. Pana acum ... Va dati seama ca duminica va fi si mai si ! N-am apucat sa-mi fac provizii de mancare si apa, pentru ca, cei cativa, mai norocosi, au golit rafturile. In fine, ce sa va mai spun ...
Am petrecut clipe placute impreuna si nu va voi uita. Cand ajung dincolo, sa stiti ca pun de petrecere, pentru ca nu cred ca va scapa cineva. Va pupic si va astept cu drag !
Al vostru, Pheideas ... vezi tot