duminică, 7 noiembrie 2010

Testamentul lui Adrian Paunescu

Testamentul lui Adrian Paunescu
Scrisoare către urmaşii mei
de Adrian Paunescu
21/06/2010
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare. Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie? Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti. Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată. În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului.
După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie! Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.

Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea,
Simtindu-mi constiinta vinovata,
Ca nu e totul gata-n tara mea.
Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete ?
In treburile mari de ce te bagi ?
Am sa raspund milos si pe-ndelete:
Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.
Mi-am investit si nervi si timp si viata,
In drumul car m-a ademenit,
Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata,
Si sa traiesc pe muchie de cutit.
Puteam sa-mi fac in alte parti avere,
Puteam sa fiu un bun european,
Puteam sa ma inscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
Puteam sa am un os cum au toti servii,
Sa-l rod meschin si fara de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toti nervii
Si ea nu-mi da nici drogurile ei.
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac labil daca eram.
N-am dreptul la o mare suferinta ?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad ?
Ei bine-atunci in mine ia fiinta,
Un neam pe care voie am sa-l vad.
Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,
Acestui trup, nelegiuit al meu,
Sa-nvete nebunia blestemata
De a-i fi usor cand tarii ii e greu.
Ca fluturele parasind omida,
Cand vine peste toti o clipa grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida
Desi putea zbura,daca voia.
N-aveti la dumnevoastra-n farmacie,
Medicamente, boala sa-mi luati,
Un singur leac imi trebuieste mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.
Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste Tara,
Si leacul este ea si numai ea.

N.R. Dar vitei nu-i pasa de profunzimea celor scrise. Ea nu vede dincolo de pajiste, ca o paste abatorul. E multumita cu firul de iarba rar si se va multumi si cu mai putin. Paunescu ? "Cine p... a fost si asta ? Ah, da, comunistul ala ?". Atat stie si nu-i trebuie mai mult ! Va aduceti aminte cand i-au atarnat in '90 capul de porc la poarta ? Ce-a spus si a facut, o intereseaza mai putin. Unele vite mai stilate au varsat o lacrima cand a trecut in nefiinta. Ca asa e obiceiul pe la noi, sa-i para rau cand omul nu mai e, si sa regrete ca nu a facut mai multe. Ma intreb, daca maine Paunescu ar invia, cate regrete vor fi onorate ? Sunt absolut convins ca niciunul ! "Pai n-ai zis ca iti pare rau ca nu ai facut ? Uite, acum ai sansa sa faci. A, pai am zis atunci, azi e alta zi ...". Ma mai intreb, cati din cei care i-au plans pe sicriu, se vor trezi ? Nimeni, pentu ca vita este prea ocupata cu "combinatiile" personale, sa mai aiba griji marete.
Suntem un popor fara cultura, fara identitate, la cheremul istoriei. Nimeni nu ne vrea raul si nu trebuie sa faca cel mai mic efort, pentru ca ne facem rau singuri.

10 comentarii:

pheideas spunea...

Rusine sa ne fie, tuturor celor care l-am marginalizat. Omul asta putea sa aiba emisiuni tv, sau sa educe tineretul, pe care l-am condamnat la incultura. Dar nu am facut-o, pentru ca motive meschine ne-au facut sa uitam ca am purtat candva blugi. Azi a murit Paunescu, maine vor muri toti. Cine va ramane ? Cine va duce flacara mai departe ? Sau trebuie sa asteptam sa moara toti cei care azi nu fac nimic, pentru ca poimaine sa suflam praful de pe cartile de istorie ?

fly2sky spunea...

Sa iti iubesti tara..in ziua de azi pare o utopie. Omului acesta chiar i-a pasat. Auzisem ca si-a cumparat o casa in Rosia Montana..pe care sa nu o vanda, pentru a se opune celor de la Gabriel Resources. Ne vom aminti multe cuvinte ale lui.
Dincolo de asta...nu imi place cand te aud cu "vite".. Te simti tu mai cu motz?...Si daca ar fi asa..tot nu-i corect sa-i judeci si etichetezi pe altii. :)

pheideas spunea...

@fly, ai dreptate, promit sa nu mai fac. Nu merita ... :)

cora spunea...

pheideas,a fost poetul meu de suflet...in zilele astea m-am stapanit cu greu sa nu fac nici un comentariu...am fost trista cand am auzit ca nu mai este nici o speranta dar eu am continuat sa sper intr-o minune...Fierb de furie dar nu de acum...au fost multi care au aruncat cu pietre ...ma intreb doar la ce scara de valori l-au raportat atunci cand au facut asta pentru ca noi nu mai avem nici una...as putea sa aduc argumente ,sa-mi transform furia in tirade dar nu vreau sa fac asta...din respect pentru Maestru .Dand apa la moara unor vite cum spui tu,nu merita...Trebuie sa invatam respectul cred...vrem sa fim respectati dar nu stim sa recunoastem si sa ne respectam propriile valori.Este trist.... numai bine tie...

Wind spunea...

Da, ai dreptate !
Ma bucur ca am dat de blogul tau!
Salutari!

Uite aici ceva in memoria Maestrului:
http://graphis-artwork.blogspot.com/2010/11/death-of-adrian-paunescu-moartea.html

pheideas spunea...

@WInd, da, chiar ! Art Deco este unul din stilurile mele preferate. Nu atat ca design, cat mai ales ca esenta de comunicare, mesaj, anii '60 etc.

Vocea-de-departe spunea...

Nu mai comentez în legătură cu subiectul. Mi-am spus deja părerea,partizanii literaturii reale mi-o confirmă, polemicile sunt inutile. Pheideas, trebuie să precizez două lucruri, totuşi. Poţi să-ţi iubeşti ţara şi să o promovezi pe oriunde te duci în lumea asta fără declaraţii stufoase a la Vadim sau Păunescu. Nu mi-e ruşine nici s-o spun, nici s-o fac. O promovez prin cultură şi discreţie, în contrapartida gargarismelor fără fond sau a imaginii mizerabile a ţiganilor care ne precedă peste tot. Apoi, fiindcă Art Deco e un stil pe care-l iubesc şi eu, de mult, trebuie să te corectez puţin. Sper că e o scăpare de-a ta, mai ales dacă zici că eşti pasionat. Art Deco nu e stilul anilor '60. S-a manifestat între 1920 şi aproximativ 1940. Că influenţele lui ajung până în prezent, asta e cu totul altceva... Prin '60, unul dintre curente era Pop Art, altul minimalismul... În fine, repet, cred că e doar o scăpare:) La bună vedere.

pheideas spunea...

Da, asa e, a fost o scapare ! M-am grabit ... Iti multumesc ca mi-ai corectat o imensa greseala. :)
Am spus ca sunt pasionat, pentru ca si eu in creatiile mele folosesc elemente specifice stilului. Si ma inspir din portfoliul altora.

pheideas spunea...

Ref la Paunescu, mie poezia lui de tip manifest mi-a spus ceva. Poate ca altora nu. E vorba de rezonanta. Si nu pot sa ignor ca a fost un fel de mentor al folkului romanesc. Fara el, cine stie cati artisti s-ar fi pierdut pe nisipul din Vama. A, ca acum nu se mai cauta genul, e o alta poveste. Si mai e ceva - judec omul dupa fapte si mai putin dupa vorbe.

anaisanais2010 spunea...

orice s-ar spune ramane un mare Poet. Cel mai exigent critic poate arunca la gunoi jumatate din opera sa, ca fiind conjunctural-politica, apoi inca jumatate din ce a ramas, ca fiind nerealizata artistic, si tot mai ramane o creatie monumentala!