despre paranoia

Am observat in ultimii ani un fenomen patologic extrem de interesant. DEXul spune asa: PARANÓIA s.f. Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuției, prin halucinații etc.

Am impresia, paranoica, ca multi dintre semenii nostri sufera de aceasta boala. Nu sunt psihiatru, insa cred ca paranoia este strans legata de: depresie, insatisfactie, greutati cotidiene, esecuri in viata personala si incapacitatea unora de a le depasi. intr-un cuvant TEAMA. De aici pana la a spune: "totul imi este potrivnic sau toti imi sunt dusmani" e doar un pas marunt.

Cand nu ai experienta si viata te-a tinut in puf, e mult mai usor sa-i bagi pe toti in aceeasi oala si pe tine sa te pui deasupra.

Paranoia da o oarecare sensibilitate in perceptia realului. Paranoicul vede o amenintare in orice si reactioneaza. Uneori si o expresie gen: "du-te putin mai incolo !", este interpretata ca un atentat la libertatea sa personala. Sau a bunului simt, dar e alt capitol.:) In mai toate cazurile nici nu e nevoie de cuvinte. In mentalul sau se infiripeaza instantaneu o mlultitudine de scenarii, toate cu final potrivnic, de genul: "Aha, lasa ca stiu eu ce vrei sa faci cu adevarat ! Precis vrei sa ...". De aici pana la "Nenorocitule, vrei sa ma omori !" mai e putin.:) Alteori o simpla discutie, cu argumente, in care unul din protagonisiti ramane fara replica, poate fi perceputa de acesta ca o agresiune si remarcata astfel: "Nu se poate, tu ai dreptate tot timpul ! Vrei sa te dai mare ? Nu vezi ca toti zic ca mine ?".

Observam ca paranoicul nu are forta sa-si sustina cauza si cauta sprijin in multime. Simte ca ceva nu este in regula cu el. Cauta confirmarea ca toti sunt ca el, "normali", si "agresorul" este cel ciudat ... altfel.

Sunt cazuri in care, pe un fond de labilitate psihica, paranoicul se poate izola de grup, si dezvolta o strategie de aparare, nu prin contra-atac, ci prin eschivare si fuga. In mintea lui, el ii considera pe ceilalti agresori, insa nu lupta. Am intalnit des replici de genul: "Oricum nu fac fata. E mai tare decat mine ! Mai bine cedez eu.". Nu e acceptare, ci eschivare. In mod sanatos, acceptarea infrangerii se face prin detasare imediata si cu "zambetul pe buze".:)

Pranoia este o degenerare a unei manifestari firesti de conservare, instinctuale. Una e sa percepi o agresiune si sa reactionezi, nu neaparat printr-o alta agresiune, si alta e sa generalizezi orice actiune drept agresiune si sa reactionezi agresiv.

Paranoia se vindeca prin incredere si prin a accepta ca "nu toti vor sa faca rau". Si prin invingerea fricii. Frica poate fi stapanita prin cunoastere si experienta. Asa apare curajul de a te implica in noi si noi provocari, pana cand descoperi ca nimic si nimeni nu-ti mai poate face rau, decat daca ii dai voie.

Pe undeva pe la mijlocul deceniului 1950-1960, un psihiatru spaniol, pe numele sau Jose Luis Jordan Pena, elaborase o teorie cum ca paranoia era un fenomen mult mai raspandit in randul populatiei, decat admiteau alti psihiatri. Psihiatrul spaniol era convins ca tot noianul de superstitii inerent civilizatiei umane, credintele in astrologie, spiritism, farfurii zburatoare, demoni, ingeri si spiridusi nu sunt altceva decat dovezi ale paranoiei. Astfel, pe baza acestei supozitii, Jordan Pena mergea atat de departe incat sustinea ca numai putin de 79% din populatia umana este de-a dreptul paranoica.

Luati acest eseu ca o perceptie personala si relativa din partea unui paranoic sub tratament. :))))))

Nu vreau sa acuz, ci doar sa trag un semnal de alarma. Cu totii putem aluneca in acest gen de boala, cu manifestari mai mult sau mai putin evidente. Marturisesc ca si mie mi se intampla sa ma manifest altfel decat de obicei, si apoi sa realizez ca ceva nu este in regula. Dar ma linistesc si imi spun ca atata timp cat "imi dau seama", este in regula.

Sanatate multa tuturor !