28 de ani
-
Je suis madame Rouillard. Azi se implinesc 28 de ani de cand ne-am
casatorit.La 18 ani, m-am indragostit de Philippe. De fapt, ca sa respectam
ordinea is...
Acum o lună
Despre folclor
O sa clarific mai intai regulile jocului. Din folclorul investitorului – lucruri care definesc modul lui de a gandi, si pe care le auzi, mai in gluma, mai in serios, fara sa-ti dai seama ca, de fapt, totul se invarte in jurul catorva idei foarte simple si uneori aproape triviale:
- Nimic nu-i pe gratis (echivalentul romanesc al lui “there’s no free lunch”). Vrei ceva de la el, dai ceva la schimb. Un investitor o sa se tocmeasca cu tine pana in panzele albe daca dai ceva la schimb de care are el nevoie, dar n-o sa-ti dea nimic pe gratis, si asta ti se va lamuri din primele clipe. Ce, la magazin astepti vreo pomana, sau mai intai platesti, si dupa aia ai pretentii?
- Variatiuni pe tema placintei (analogie pe care o foloseste investitorul ca sa priceapa tot omul cu firma ca se discuta despre ceva pozitiv si hranitor): mai bine o bucata mica dintr-o placinta mare, decat toata placinta cea infima, sau ca nu poti sa si pastrezi placinta, s-o si mananci. Crancen de banal, dar adevarat. In majoritatea cazurilor.
- E bine sa ai incredere, dar e si mai bine sa verifici (asta e valabila in orice imprejurare). Tu n-ai cum sa-l verifici pe el. Dar nu te supara daca el iti cere socoteala despre maruntisul pe care pana acum il risipeai cu nonsalanta. Asa trebuie sa-si faca el treaba. Daca te supara, inseamna ca esti periculos de naiv. Periculos pentru toata lumea.
- Money talks. Adica banu’ vorbeste. Orice bisnitar stie asta. Cata vreme tu ceri si el da, tu trebuie sa-l convingi pe el. Chiar daca ii dai 10% din afacerea ta, si el e fericit sa fie acolo. Oricum o sa-i dai socoteala, oricum o sa te incurce, oricum nu conteaza nimic altceva decat faptul ca atunci si acolo, tu ai nevoie de banii lui, si nu invers.
- Time is money. Timpul costa bani, in toate fazele povestii tale cu investitorul. O firma simpla si clara e mai usor de vandut; daca trebuie sa stea trei luni ca sa inteleaga cum functioneaza toate firmulitele grupului tau si pe unde cari banii ca sa nu-i vada fiscul, sansele sunt ca discutia sa fie tare scurta. Investitorul prefera povestile scurte si aprinse unei relatii de lunga durata. Mai putini bani dar mai repede sunt mai valorosi pentru el decat marea si sarea peste zece ani. Chiar daca pentru tine e invers, el dicteaza (vezi mai sus, aia cu money talks), asa ca nu-ti face planuri de viitor indepartat. Sau nu cu el …
Despre prietenie
Investitorul nu e prietenul tau. Si e bine sa nu crezi vreodata asta. La un moment dat in viata inveti ca anumite lucruri sunt mai placute daca e si un pic de sentiment, sau macar o iluzie in sensul asta, iar asta au invatat-o si investitorii, asa ca o sa discutati despre familie si despre vacante, dar totul se va opri la bani. Cred ca cel mai bine as defini investitorul ca pe un prieten de vreme buna. E usor sa negociezi felii din profit; cu cat e mai mare, investitorul e mai darnic sa-ti promita felii din ce in ce mai generoase. Nu incerca insa sa negociezi felii din pierdere. Pierderea e a ta; investitorul nu se asociaza cu tine ca sa piarda; mult inainte de asta o sa te trezesti cu rufele in strada si cu cumparatorii la usa. Nu ai tai, ai lui. Cum zic mafiotii, “nothing personal”. Asa ca e bine ca dupa ce aduci investitori, sa te mentii in zona luminoasa a afacerii; la vremuri grele, investitorul te ajuta pana cand crede el ca se mai poate face ceva, dupa care ia masuri, fara sa te mai intrebe. Partea buna (e si o parte buna) e ca un investitor nu se complica cu tine daca ai sanse serioase sa ajungi in bucluc. Si o sa-ti dea suturi imediat ce o sa te indrepti intr-acolo, chiar mai inainte sa-ti dai tu seama.
Vrajeala
Vrajeste-l, pregateste-ti armele de seductie. Asta nu inseamna sa il consideri prost, sau sa crezi ca nu vede praful de sub covor. Inseamna doar ca daca stii ca inviti un investitor la tine acasa, e bine sa faci curat inainte, ordine, sa-ti aranjezi hainele in dulap (precis o sa se uite si colo, si sub pat, si in toate locurile in care poate tu nu te-ai mai uitat de mult, pentru ca, nu-i asa, las’ ca merge si fara). N-o sa poti face din rahat bici, dar macar o sa ai linistea ca ai scos tot ce se poate. Iar daca te gandesti cu mai mult timp inainte, si te mai duci si la sala, mai tii si vreo cura de slabire, sau, culmea, iti mai iei si vreun trainer personal, atunci chiar se cheama ca ai adus discutia pe un teren cat de cat mai nivelat …
Experienta
Nu vreau sa spun ca nu exista deal-uri profitabile pentru toata lumea. Dar astea se fac de obicei intre adulti care fac ce vor si stiu ce fac, sau cam asa parca era reclama aia. Adica de la al doilea, treilea, patrulea deal incolo. Pana atunci, nu-ti face iluzii, fa-ti insa temele, nu cere mai mult decat poate investitorul sa-ti dea (bani, ceva relatii, imagine, poate un pic de stiinta de la vreo alta firma in care s-au varat), nu oferi mai mult decat crezi ca poti (fii atent; daca promiti, s-ar putea sa trebuiasca sa si dai ce-ai promis, si pentru un rateu platesti mult mai mult decat pentru o depasire de plan). Experienta e recunoscuta urgent de investitori, care tind sa ajunga la parteneriate corecte foarte rapid daca stau de vorba cu cineva care vorbeste aceeasi limba. Iar asta iti doresti si tu. Asa ca … pune mana si invata limba lui.
Despre planuri de viitor
Investitorul nu are aceleasi scopuri ca si tine. Iar viitorul lui nu seamana cu al tau. Oricat incearca el sa caute sinergii si interese comune (adica sa va umpleti toti de bani in cel mai scurt timp), sansele sunt ca antreprenorul sa fie mereu cu un pas in urma. Investitorul vrea sa iasa din firma in cativa ani, cu maximum de profit (daca-l intrebi, o sa ti-o si spuna, asa ca nu-i nici un secret, doar sa intrebi). Asa ca nu are rost sa faceti planuri pe termen lung, sau sa consideri ca iesirea aia n-o sa afecteze firma. E ca si cum ai chema pe cineva in casa, care peste trei ani vinde cuiva camerele in care statea el. Nu stii cine vine in locul lui, si ce-o sa faca cu camerele alea, iar daca (vezi contractul initial) iti vinde si baia, si bucataria, chiar daca ramai cu camerele din fata, sansele sunt ca dupa vanzare lucrurile sa se complice simtitor. Mai bine vindeti amandoi si impartiti suma (vezi din nou contractul initial). Si tu care iti facusesi planuri sa zugravesti, sa dai petreceri, sa lasi casa copiilor …
Despre fraieri
Chiar daca esti fraier, investitorul n-o sa profite prea pe fata de asta. Cum zicea un sef de-al meu, pe cand faceam contracte de finantare cu antreprenori suparati (si avea dreptate): e preferabil ca in urmatorii trei ani, antreprenorul sa se concentreze pe dezvoltarea firmei, nu sa incerce sa-si ia revansa pentru un deal in care l-ai pacalit pentru ca era mic si inca nu stia despre ce se discuta. Dar nu te baza prea mult pe asta: cele spuse nu se aplica peste tot. Nu se aplica, de exemplu, la prevederile despre iesirea din firma. Atunci e prea tarziu sa faci ceva, oricum prietenia trece intr-o etapa noua, ca sa fiu delicat, si daca te superi ca imparteala nu e cum credeai tu (care n-ai avut niciodata curiozitatea sa intelegi toate frazele alea ciudate), treaba ta. Asa ca citeste si intelege toate clauzele, oricat de ciudat suna ele, odata semnate e greu sa le mai desfaci …
Despre primele intalniri
Si inca ceva important. Poate cel mai important. La investitii nu e ca la fotbal. Chiar daca ai senzatia ca te pricepi, asa, din fotoliu, ca tot omul, gandeste-te ca investitorul e un profesionist care asta face: da bani, ia bani si face deal-uri. Tu nu. Daca esti din aia care au un vis si care abia acum invata pe pielea lor toate nimicniciile vietii de firma (TVA, cash management, motivarea personalului, descarcarea filmelor prin net-ul firmei, contabilitate din care nu intelegi nimic, etc.) – ceea ce as numi un sentimental, sau, daca sunt foarte bine dispus in dimineata aia, un intuitiv, sansele sunt mari ca intre priceperea ta in ale negocierilor si contractelor de investitii si priceperea tipului suav si cu cravata cu care vorbesti (dar in spatele caruia zac unii care chiar stiu ce vorbesc) sa fie vreo trei-patru clase diferenta. Nici el nu e un supraom: el nu stie sa faca ce faci tu, si nici tu nu stii sa faci ce face el, doar ca meciul asta e pe terenul lui, iar daca faci improvizatii, e cam pe banii tai. Sfatul meu: ia-ti ajutoare si plateste-le. Consultanti, avocati, finantisti, tot ce-ti trebuie. In final, castigi mult mai mult decat daca tii la onoarea ta de mare sef care se pricepe la toate.
Despre viata impreuna
Un investitor minoritar nu e la fel cu unul majoritar. Minoritarul vrea informatii da’ nu se poate amesteca prea tare in ce faci tu. Tu poti lua decizii, el poate sa le blocheze. Daca nu va intelegeti, o sa te irite pana cand o sa faci ceva sa scapi de el (adica sa-i dai banii inapoi si cu un profit mult mai mare decat ti se pare tie fair). Daca nu poti, trebuie sa faci ca scoica: il tii acolo si-l transformi in perla. Doar ca pentru un razboi civil intern in firma iti trebuie nervi tari si colaboratori loiali, si nu e ceva pe care sa ti-l doresti.
Un investitor majoritar te cam pune in situatia de angajat. Conveniti ce ai de facut, el isi vede de treaba si tu faci ce ati convenit (adica profit pentru toata lumea). Daca nu, optiunea lui e sa aduca pe altcineva mai destept. Din experienta investitorilor cu firme romanesti, pot sa va spun ca s-a dovedit ca e mai profitabil si mai rapid sa iei o firma romaneasca cu un produs si o piata buna, si sa aduci niste expati sa o conduca pe bani multi timp de trei ani, cu niste scopuri foarte clare, spre disperarea nationalista a romanului actionar sau angajat deopotriva, care are senzatia ca si-a vandut tara. Asta cam asa e, da’ daca ai vandut-o, asta e, degeaba te mai lamentezi. Cum ziceam mai sus, nu poti sa si pastrezi placinta, s-o si mananci …
Despre divort
Contractul e o hartie, relatia e altceva. Orice scrie in contract, si oricine are dreptate, daca ajungi la judecata, pierde toata lumea. Si investitorul stie asta. Da, sunt si divorturi care se lungesc prin tribunale ani si ani, mai ales cand e ceva de impartit, dar timpul costa bani (vezi mai sus), iar investitorul prefera o intelegere cat de cat echitabila unui proces de lunga durata. Asa ca e bine sa pregatesti acea intelegere daca vrei sa declansezi ostilitati pe fata. Dar daca contractul te vara in corzi, intelegerea va fi mult mai dificila, si va trebui sa dai mai mult
Mai bine singur?
Se poate si fara? Da, da’ nu te baza pe asta. Ne place sa ne uitam la povesti de succes, incepute in garaje si terminate pe culmi, dar in viata de toate zilele, majoritatea nu se intampla asa. Cel putin partea cu culmile. Dupa cum majoritatea firmelor de succes nu inventeaza produse si piete, ci executa si dezvolta si marketeaza mai bine ceva descoperit de altii. Despre asta insa poate intr-un post viitor. Uitati-va pe un site de shareware; toate miile de aplicatii de acolo sunt facute de oameni care asteapta sa devina un al doilea Google sau, de ce nu, RAV, iar intre timp isi vad de scoala sau de slujba si de copii, incasand cate 15$ prin Avangate daca aplicatia nu e suficient de interesanta s-o cracuiasca cineva, moment in care nici aia 15$ nu sunt chiar siguri. Asa ca obisnuiti-va cu ideea de investitor. Pregatiti-va firma. Faceti planuri si chemati un sceptic binevoitor sa vi le faca praf. Repetati exercitiul. Cititi despre evaluari, IPO-uri si “claw-back” si “piggy-back” si “options” (imi par rau pentru englezisme; cand o sa avem investitori romani profesionisti, poate o sa avem si nume din astea traduse). Ganditi si fiti onesti cu voi insiva. Dupa aia, chemati investitorii. Daca nu vin, repetati exercitiile de mai sus un an, doi, trei. Daca nici atunci nu vin, poate ca ar trebui sa contemplati un exit. Al vostru :-) .
P.S. Dupa cum recomanda Radu, incerc sa estimez daca e un post optimist, sau pesimist, care vede jumatatea goala sau pe aia plina. De la mine se vede usor optimist (as fi zis realist, da’ fiecare are realitatea lui). De la voi cum se vede?
- Costelus, ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
- Mall, taticule!
Probabil la asta se va ajunge, pentru ca Mall-urile au acum in Romania un succes mai mare decat l-au avut Maradona ori Sclava Isaura pe vremuri. Vrei sa te apuci de afaceri? Fa un Mall si nu dai gres.
Ieri am fost pentru a doua oara la Mall Cotroceni. O imensitate, se spune ca cel mai mare Mall din Europa de sud-est. De ce am fost acolo? Pai fiind atat de mare ne gandeam noi ca-i mai aerisit. Mai putin aglomerat. Mai linistit. Greseala. Era plin. Nu aproximativ ori relativ plin. Plin plinut. Deschis relativ recent, aflat intr-o zona in care mai este un Mall in imediata vecinatate, ai fi zis ca nu va avea succes imediat. Pe dracu. Mii si mii de oameni buca-n buca, buza-n buza, se zgaiau, forfoteau, se impingeau, umpleau parcarile, scarile rulante, magazinele, cafenelele, restaurantele.
Romania in criza?! Romani saraci?! Da de unde. Probabil o mare parte din romani isi pun deoparte bani pentru intretinere-medicamente + mall. Altfel nu-mi explic. Poate chiar renunta la banii de medicamente si intretinere, dar nu la cei de mall. Asemenea unui rahat, care cu cat e mai mare cu atat atrage muste mai multe si mai stralucitoare, mall-ul cu cat e mai bengos cu atat e mai populat.
Avem deja mall-uri de ani multi, dar mall-ul nu e inca in Romania ceea ce ar trebui sa fie. Adica un simplu loc in care-ti faci cumparaturile, bei o cafea, vezi un film. La noi mall-ul continua sa fie un loc de promenada. E parc, alee pietonala, circ si gradina zoologica. Toate la un loc. Mall-ul e un magnet pentru maruntisul ce a mai ramas in buzunarele sparte ale celor ce-si iau pantoful lucitor, bluza mulata, freza aranjata si vocea puternica.
Mall-ul e locul in care esti tradat usor. Sa ma explicitez. Cu foamea-n gat, am vazut o firma:”Deutscher nu-stiu ce…” Iar in fotografiile color, erau prezentati acei faimosi carnati nemtesti. Poate unii ati mancat. Sint un deliciu pentru carnivori, de diferite soiuri, cu diferite arome, condimente, unii cu branza, altii picanti, unii bruni, altii albi.
N-am rezistat, am comandat o portie. Pentru suma “modica” de 340 mii lei vechi am primit doi carnati care erau de fapt polonezi facuti la Crevedia din batatura de pui. Pusi 2 minute pe gril. Acompaniati de o mana de cartofi prajiti – de-aia din punga, si niste mustar aproape lichid. Furt, tradare, nesimtire. Mancandu-i cu sila, de foame, ma gandeam la carnatii aia magistrali pe care-i mananci in Viena, pe strada. La 2 euro bucata de juma de metru, cu tot cu paine si mustar. Taiati bucatele de cei ce ti-i servesc.
La fiecare coada se forma coada cozii, la fiecare cafenea oamenii asteptau minute bune eliberarea unei mese, in fiecare magazin era aglomeratie. La Cotroceni se inventeaza si meserii noi.
Animatoarea pe gheata – pentru ca-i si un patinoar unde din cand in cand doua fete fac scheme pe gheata.
Bodiguardul de coada la bilete cinema – pentru ca acum trebuie sa stai la o coada ca sa ti se permita sa intri in zona caselor de bilete. Iar acea zona e pazita de doi bodiguarzi de juma de metru fiecare, ce au pe ei tricouri cu SWAT FORCE si au misiunea de a ridica din cand in cand un cordon. SWAT the fuck?!
Ridicatorul de elicoptere – sint unii tineri care nu fac altceva decat sa ridice in aer niste elicoptere cu telecomanda si sa le plimbe deasupra capetelor clientilor ingroziti ca le intra jucaria in creieri.
Si asa mai departe. Imi doresc sa traiesc si eu momentul in care mall-ul e doar un loc de cumparaturi. In care ai unde sa bei o cafea. Si apoi poti sa vezi si un film. Fara sa astepti cuminte, juma de ora, sa te lase SWAT FORCE sa-ti iei bilet.