parintele Valerian

S-a intamplat in 2004. Unul din obiceiurile mele este sa bat la portile unor manastiri aflate in locuri ascunse privirilor. In acel an, in timp ce coboram pe Valea Oltului, un semn rutier mi-a indicat drumul spre manastirea Frasinei. Probabil ca ati auzit de ea, ca fiind un fel de "templu al spiritualitatii romanesti", cu monahi retrasi departe de lume, mai aproape de Dumnezeu. Unii ii spun "Athosul" din Carpati. Se afla pe un deal in Muntii Capatanii, in dreapta Oltului.
Era vara si jos in vale ploua torential de mai multe zile. Ploaia stricase recolte si inundase gradini. Dupa un drum abrupt de vreo 15 km am ajuns sus. Odata m-a izbit un peisaj aproape dumnezeiesc. Un platou scladat in razele soarelui, cu pajisti si gradini de un verde proaspat, ireal. Am avut senzatia ca o mana divina ferise acel colt de rai de stihiile din vale. Pe cer un grup de nori formau ceva ce semana cu Geneza lui Michelangelo din Capela Sixtina.
Manastirea este mare, cu ziduri groase, albe, ca de cetate. Are viata monahala de obste, cu chilii, gradini si grajduri in jur, din care calugarii isi incropesc putinul zilnic.
Am intrat in curtea interioara. M-am asezat pe iarba, langa un calugar batran care sorta niste castraveti pentru iarna. I-am dat binete si i-am spus oful pentru care venisem. M-a privit bland si mi-a spus: "Mergeti la masa si mancati o ciorba si o felie de pepene ! Oti fi obosit de drum si va e foame ...". M-am dus. Va rog sa ma credeti, am fost cea mai buna ciorba de varza pe care am mancat-o. :) I-am multumit si mi-a spus ca problemele mele il depasesc si ca ar fi bine sa ma duc sa stau de vorba cu un parinte mai scolit. M-a trimis la Parintele Valerian, care tinea si Arhondaria. Imi plac la nebunie numele vechi. Arhondarie, pe vremea lui Constantin Mavrocordat insemna administratie.
L-am gasit pe parinte insemnand ceva in niste registre. M-a privit patrunzator si m-a poftit sa iau loc intr-un fotoliu vechi, cred ca de pe vremea aceluiasi domnitor. :)
M-am asezat si ne-am intins la povesti despre lume, viata si treburile orianduite de Dumnezeu in fel de putini stiut. Pe cand stateam de vorba, bate la usa un om nevoias. Parintele il pofteste inauntru si il incurajeaza sa-si spuna pasul. Plecase de cu noapte de undeva din nordul Moldovei. Batuse cale lunga sa ceara sfat. Avea ceva probleme cu "raul ce se asezase de o vreme in casa lui sub forma de necaz si boala". Atunci am prins ideea ca, daca visezi ceva, sa iei in seama numai daca se repeta. Dupa sfat, omul a multumit, a cerut binecuvantare si plecat sa-si caute cazare.
Am mai povestit despre unele si altele si, dintr-odata, am descoprit cu cine staream de vorba. I-am spus : "Parinte, eu va cunosc, dar dumneavoasta nu ma cunoasteti". S-a uitat la mine cu ochi banuitori, s-a gandit putin si a spus: "Probabil ca m-ati vazut mai demult. Am fost ... am avut lumea la picioarele mele". Mi-a dat de inteles ca fusese un actor cunoscut. "Parinte, nu de atunci va tin minte, ci pentru ca sunteti varul celui mai bun prieten al meu." O paranteza - pe Sorin Mandrean l-am ingropat in 2003, dupa o lunga suferinta hepatica, finalizata la Fundeni cu un transplant nereusit. A zambit si apoi s-a intristat. Ne-am adus aminte de Sorin si multe cele, stiute numai de el si banuite de mine. La sfarsit mi-a daruit un teanc de carti manastiresti, tiparite pe hartie ieftina. Erau invataturile Parintelui Ghelasie, iar el fusese ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră.
Am multumit si m-am intors in lume.

Anexez mai jos o mica biografie a Parintelui Valerian.

Unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-au avut scena şi filmul românesc a schimbat la începutul anilor ‘90 costumele fastuoase de la teatru pe umila haină monahală. Numele său pe când se afla în lume era Dragoş Pâslaru. Astăzi este părintele Valerian.

Dragoş Pâslaru trăieşte de ani de zile restras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe Muntele Căpăţânii (varianta românească a Muntelui Golgota) de pe lângă Mânăstirea Frăsinei, care ţine de Arhiepiscopia Râmnicului. Mânăstirea Frăsinei, Athosul din România, este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos. În mânăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte niciodată mâncare cu carne. Sfântul Calinic de la Cernica, întemeietorul mânăstirii, a aşezat la aproximativ 2 kilometri de mânăstire o piatră de legământ pe care sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor încălca hotărârea sfântului. „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867".

Legământul Sfântului Calinic se respectă până în zilele noastre cu maximă stricteţe. În zonă circulă tot soiul de legende legate de nenorocirile care s-au abătut asupra celor care au încălcat porunca sfântului. Cea mai cunoscută este povestea unei tinerei păstoriţe care, pe când îşi păştea oile, din greşeală, a trecut hotarul mânăstirii şi s-a îmbolnăvit de epilepsie. Povestea are totuşi un final fericit, pentru că Sfântul Calinic i-a ascultat rugăciunile şi a tămăduit-o.

Unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti

În acest loc şi-a găsit „vocaţia" Dragoş Pâslaru. Povestea transformării sale spirituale este pe cât de spectaculoasă, pe atât de dramatică. Actorul era în 1990 unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti. A fost una dintre vocile cele mai sonore ale Pieţei Universităţii, participând la mitingul-maraton de acolo şi la toate conferinţele şi adunările Alianţei Civice. Singura televiziune care exista la vremea aceea, TVR, numită retoric „televiziunea română liberă", era, de fapt, vocea puterii. Dragoş Pâslaru, ca, de altfel, toate personalităţile care participau pe atunci la mitingurile din Piaţa Universităţii, era în mod sistematic demonizat la televizor. Profitând de lipsa de informare a telespectatorilor, s-a spus că actorul Dragoş Pâslaru este legionar, arătându-se chiar fotografii cu el în uniforma Gărzii de Fier. Numai că imaginile cu pricina erau din filmul „Drumeţ în calea lupilor", în care actorul îl interpretase pe Horia Sima. Printr-o diversiune de tip stalinist, omul Dragoş Pâslaru a fost „lipit" de personajul pe care îl jucase.

Băgat în comă de mineri

Veniţi pe 13 iunie 1990 la Bucureşti pentru a „planta panseluţe" în Piaţa Universităţii, minerii l-au recunoscut pe Dragoş Pâslaru şi l-au bătut cu bestialitate. Actorul a fost dus în comă la spital, aflându-se vreme de câteva zile între viaţă şi moarte. La puţină vreme după se s-a refăcut, el a decis să părăsească lumea şi să îmbrace haina monahală. La Mânăstirea Frăsinei a devenit ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră, părintele Ghelasie. Printre „ascultările" pe care le-a avut (sarcina pe care o primeşte un călugăr se numeşte în limbaj mânăstiresc „ascultare", aceasta fiind, alături de sărăcie şi castitate, unul dintre voturile monahale) s-au numărat cele de îngrijitor de vite, de ajutor la bu-că-tărie şi apoi una mai intelectuală, de şef al cancelariei mânăstirii. Chemat să depună mărturie în dosarul mineriadelor, monahul a refuzat să îi incrimineze pe cei care l-au maltratat, spunând că a iertat tot.

Roluri premonitorii: Alioşa Karamazov şi Culi Ursache

Având o figură de o stranietate neobişnuită, el putea acoperi partituri de mare profunzime, reuşindu-i foarte bine şi personajele negative şi cele pozitive. Pe scena Teatrului Nottara, el a jucat într-o serie de spectacole, colaborând foarte bine, printre alţii, cu regizorul Dan Micu. În direcţia de scenă a acestuia el a interpretat Orlando în „Cum vă place" şi mai ales Alioşa Karamazov în „Karamazovii", rol ce-i prevestea parcă viitoarea cale monahală. Un alt personaj al său care îşi găseşte pacea sufletească ca pustnic, în creierii munţilor, a fost Culi Ursache din filmul „Ochi de urs", în regia lui Stere Gulea. Alte roluri importante în film au fost cel al tânărului singuratic din „Secvenţe" de Alexandru Tatos şi Horia Sima în „Drumeţ în calea lupilor", regia Constantin Vaeni.

Referindu-se la rolul Alioşa Karamazov, actorul Dragoş Pâslaru scria în 1982 în numărul 3 al revistei Teatru: "Tăcerea, veşnica tăcere a lui Alioşa semnifică uimitoarea lui capacitate de a înţelege şi, în aceeaşi clipă, de a ierta orice fărădelege. Neputinţa lui Alioşa de a interveni în desfăşurarea evenimentelor nu vine din nepricepere ci, dimpotrivă, dintr-o prea adâncă cunoaştere a oamenilor, de unde reacţia care conduce la replica lui fundamentală: «Părinte, mi-e frică!» Când am descoperit acest lucru, rolul era pe jumătate rezolvat."

... vezi tot

greva spontana ?

Hopa ! Greva spontana a soferilor ? Suntem in Romania ?
...
Ah, da, suntem ! Am aflat ca au fost cativa, care asteptau la o benzinarie, undeva la Iasi. Restul stateau pe margine si incurajau. :)) ... vezi tot

blog privat

Am observat ca Duelul Mintilor nu mai este citit decat de cativa. Prin urmare, am luat decizia sa-l tranform in blog privat. In continuare pot accesa blogul doar cititorii care de-alungul timpului au avut o cat de mica contributie - un comentariu, postare, orice. Am trimis deja invitatii. Pe cei care nu au primit, ii rog sa imi scrie pe mail. De asemenea, sunt rugati sa-mi scrie si cei care au ramas pe afara.
Bafta multa ! ... vezi tot

no comment

... vezi tot

patologia mancarii

Cea mai mare distractie a romanului este sa manance mult. Abunenta mancarii, suprapusa peste tiparul balcanic - de a se aseza la masa, a facut din sarbatori adevarate orgii culinare. Multi pun aceasta pasiune si pe seama saraciei dinainte de 1989.
Pe oricine ai intreba, ce gateste de sarbatori, iti va spune salivand - de sarbatori fac: piftie, friptura, sarmale si tocanita, ciorba de ..., salata de boeuf si alte combinatii maionezice, platouri cu oua umplute, icre, ciuperci, sunculite si carnaciori asezonati cu muraturi, apoi nelipsitul desert - cozonac, placinte, tort sau alte prajituri, toate udate din abundenta cu vin, bere si sucuri sintetice. Am uitat ceva ? A, cateva sortimente de aperitive: branza, cascaval, salam, jumari, caltabos, sunculita, masline si altele.
M-am intrebat deseori, de ce trebuie sa mancam mult ? Nu as fi facut-o, daca n-as fi vazut ca fenomenul a ajuns la stadiu de patologic. Pai spuneti si voi, e normal ca un pensionar sa imprumute de la CAR, doar pentru ca sa aiba masa imbelsugata ? Pentru mine seamana a "mai am un singur dor, sa ma lasati sa mor, pe masa langa piftie, imbatat de bucurie ". :)) Milioane aruncate pe ceva efemer. Nu m-ar deranja sa vad oameni bucurandu-se, dar sa-ti dai banii de supravietuire pe zeci de kg de mancare, mi se pare patologic. Adica ceva ce tine de patologia psihiatrica, pentru ca dupa ce mancam dam in alte patologii. Si iar scoatem din buzunar bani, pe care ii dam pe medicamente, doctor, sau coliva. Obezitatea a ajuns de la 20% in 1989 la 70% azi.
Bine a spus, cine a spus, ca mancarea este bucuria saracului. O bucurie pe care "baietii destepti" au speculat-o si o vor specula multi ani de-acum inainte.:) ... vezi tot

miros de cozonac

Sarbatorile sunt acele momente cand, parca apasand pe un switch, timpul se opreste, asemeni unui film intrerupt de o pauza publicitara. Numai ca aceste pauze nu ne dezvaluie vreun miracol comercial, ci crampeie din amintiri.
Conteaza mai putin felul lor, triste sau vesele. Mai important este ca ele fac parte din frumusetea noastra si le purtam in suflete ca pe ceva de mare pret.
Una din cele mai dragi amintiri este legata de copilarie si de sarbatorile de iarna.
Mai tineti minte zapezile de altadata, cand construiam cazemate si ne bateam cu bulgari, si veneam uzi si inghetati bocna de la derdelus ? Ne dezbracam iute si zdup pe calorifer. Obrajii, picioarele, mainile si mai ales poponetele ne erau rosii de atata frecat cu zapada. Si radeam ...
Apoi mama asternea o fata de masa alba, imaculata, punea farfuriile din serviciul pastrat pentru ocazii, iar din bucatarie incepeau sa se reverse arome imbietoare. Sa nu va imaginati cine stie ce belsug. Se intampla inainte de '89, cand multe se gaseau cu greutate. Nu reusesc nici acum sa-mi dau seama, cum de reusea saraca sa ne hraneasca pe toti cinci. Eram mici, si mi-aduc aminte doar ca ne lua cu ea la coada la lapte si unt in toiul noptii, pe un ger de crapa gheata. Tata mai facea rost de carne prin relatii, fructe din vreo delegatie la Bucuresti, pe care le cara pe un tren de noapte intr-o geanta cu fermoar. Cand ajungea, dupa miezul noptii, ne gasea dormind. Prin vis auzeam fosnetul pungilor si soaptele lor. Adormeam la loc cu zambetul pe buze si cu gandul la surprizele de a doua zi.
Dar toate aceste griji nu contau prea mult pentru noi. Aveam altele, mult mai importante si mai marete, cum ar fi cazemata din spatele blocului si ce-au mai facut eroii lui Jules Verne sau Jack London in indepartatul Iukon. :) In ajun de Craciun faceam bradul. Intr-un an m-am simtit tare mandru cand tata a hotarat ca sunt destul de mare sa-l asez singur in suport. La impodobit participam cu totii. Casa se umplea de veselie, luminite si miros de cetina. Era Craciunul !
Stiti ce-mi mai aduc bine aminte ? Cozonacii facuti de mama si paziti cu strasnicie, sa nu-i mancam fierbinti. Cand miroasea a cozonaci si portocale, stiam ca e bine, cald, ca suntem acasa cu totii si ca nu ni se putea intampla nimic rau.
Cel mai mult imi placea ca in dimineata de Craciun sa mananc o felie mare de cozonac cu nuca, cacao si rahat. O mancam numai cu o cana cu lapte cald.

Anii au trecut si multe din cele povestite s-au dus. Am crescut si ne-am risipit pe la casele noastre, purtati de griji si vise marete. Din cand in cand un telefon ne intreba daca ne e bine. Orbiti de cotidian am ignorat cu desavarsire cum clepsidra isi scurge ultimul graunte de nisip.
Acum casa e pustie. Masa asteapta nedesfacuta intr-o latura a sufrageriei. De foarte multi ani din bucatarie nu se mai aud zangat de farfurii si o voce draga sa ne strige. Nu mai e cine sa stea in capul mesei, sa spuna glume sau sa ne dojeneasca cand ieseam afara cu gatul descoperit. Nu ne mai intampina nimeni in prag, iar mirosul de cozonac facut de mama a ramas doar o amintire.

A venit Craciunul !
Va doresc pace in suflete si bucurie !

Sarbatori Fericite ! ... vezi tot

egoistii nu daruiesc

Cu ceva timp in urma cineva ma intreba, de ce scriu. I-am spus simplu, pentru ca imi vine. Si mai e un motiv real, acela de a da de gandit. De exemplu, unora care se cred buricul pamantului si au impresia ca lumea se invarte dupa ei. Ma refer la egoisti si narcisisti. Stiti cand le descoperi caracterul ? Cand te imprietenesti cu ei. Ca asa, de la distanta, toti sunt perfecti. Nu ai timp sa ii descoperi.
Sunt unii care, orice propunere iti fac, nu se gandesc decat la binele lor. N-o sa auzi niciodata din gura lor expresia "Lasa-ma pe mine, tie sa-ti fie bine !". Ei tot timpul vor ceva si tot timpul sunt nefericiti, nemultumiti, neimpliniti, nesatisfacuti, saraci, parasiti de toti ... bla bla.
Nu daruiesc aproape niciodata nimic. Sau daca dau, nu dau de la ei, din suflet, "sa-si rupa de la gura", ci dau de la altii. Adica din ce le prisoseste si n-au nevoie. Pe romaneste "Ia-o tu, ca oricum o aruncam !". Nici cadouri nu fac. Sau daca o fac, calculeaza cu mare interes.
Cand auziti pe cineva ca se plange, sa fiti cu mare bagare de seama, pentru ca precis are un motiv ascuns. Cei care daruiesc, nu conteaza ce, chiar si iubire, aproape intotdeauna sunt inconjurati de prieteni si familie si sunt fericiti.

Sa stiti ca altruismul se invata. Nu te nasti cu el. Cei care se nasc asa, sunt foarte rari si au ceva divin. Omul se naste egoist. Este gena conservarii, instinctului, supravietuirii. Si daca familia ii incurajeaza aceste trasaturi, respectivul este pierdut pe viata. Afectat nu va fi doar el, ci majoritatea celor care vor crede in el: prieteni, parteneri de afaceri, neveste, barbati, copii, parinti.
Si stiti ce e tragic, faptul ca narcisistul, egoistul, chiar daca constientizeaza, nu poate sa se schimbe. El nu intelege de ce trebuie sa dea la schimb ceva. :)

O alta chestie interesanta ...
Nu stiu daca ati observat, intr-o relatie sentimentala, iubirea devine cel mai egoist sentiment, cand un partener iubeste, iar celalalt nu.
Iubirea reprezinta un dar. Cine iubeste, asteapta sa fie iubit. Cand nu mai primeste, si totusi el daruieste, apare frustrarea si reactia normala: "Eu iti daruiesc, tu de ce nu imi daruiesti ?". La prima vedere pare corect. La o a doua vedere, este un gest egoist. Imaginati-va ca va place ceva anume la o persoana. Va duceti la ea, scoateti din buzunar un teanc de bani si ii spuneti: "Uite banii, da-mi-l !". Exact asa e si cu sentimentul. Nu poti lua cu forta ceva. :)
Cati pricep asta ? Cati egoisti inteleg ca partenerul nu este un bun de folosinta indelungata ? ... vezi tot

21 21 21

Azi, 21 Decembrie se implinesc 21 de ani de la ... Aveam 21 de ani si vise pe masura.
Pe atunci credeam ca Luminita e virgina, pe tancul revolutiei, infasurata in drapelul tricolor. :) Pe urma am constatat ca este o mare diferenta intre vis si realitate. In cei douazeci de ani am invatat ca oamenii au idealuri, dar nu colective, ca chipurile curate ascund minti murdare, ca inteligenta si respectul pentru valori sunt atat de indepartate in mentalul colectiv, incat douazeci de ani sunt foarte putini pe ceasul istoriei. ... vezi tot

visul unei nopti de iarna

O piesa de teatru care mi-a infrumusetat noptile de iarna ai multor ani. Are un farmec aparte ... de poveste, cu fulgi de nea si clipe tainice la gura sobei. O poveste banala despre un el, satul de monden si relatii interesate, si o ea, poposita in ajun de an nou dintr-o alta lume, parca de basm.
... vezi tot

ce este frumusetea ?

Pasionatilor de "gandit", le propun o tema ... frumoasa. :)
Bucuria inseamna rezonanta mintii la frumos. Dar frumusetea ce inseamna ? Exclamam cu incantare: "Vai, ce frumos eee !", cand vedem ceva ... frumos. Sa fie legata frumusetea de "vedere" ? Oare daca am fi orbi, am mai sti ce e frumosul ? Un orb asculta cateva acorduri pe muzica lui Vivaldi si exclama cu ochii inchisi "Vai ce frumos eee !". Sa fie legata frumusetea de "auzire" ? Dar un surd, va sti ce e frumosul ? Poate daca, plimbandu-se pe o alee, vara, se va opri si va exclama: "Vai, ce frumos miros trandafirii !". Cred ca exista o legatura intre placere si stiinta. :)
Ce este frumusetea ? Sunt doar simple stari contemplative, sau e mai mult de atat ? De ce unora le place ceva si altora nu ? Ce se intampla in noi ? De ce unii raman extaziati in fata unei picturi de Bruegel, iar altii trec mai departe ? De ce cu ani in urma ne placea ceva, iar azi nu ne mai place ? De ce, uneori, avem stare sa citim o carte, iar alteori, dupa cateva randuri, o aruncam pe noptiera, si cu ochii in tavan ne gandim la ce avem de facut a doua zi ? Interesant, nu ? Va astept pe Duel. :)

... vezi tot

asigurarea obligatorie = fond de solidaritate

La prima vedere, fiecare roman care vrea sa plateasca o polita de asigurare isi spune: "e bine s-o platesc, pentru cazul in care mi se intampla ceva.". La autoturisme, spre exemplu, un accident se poate intampla oricand. La asigurarea obligatorie a locuintelor lucrurile stau putin altfel. Acestea sunt asigurate numai pentru cutremur, inundatii si incendii. Desigur, veti spune iar: "e bine sa ma asigur, pentru ca nu se stie niciodata !". Este adevarat si asta. Dar mai e adevarat un alt aspect interesant si mai putin luat in calcul - mare majoritate a proprietarilor nu platesc pentru ei, ci pentru altii.
Imaginati-va ca peste exact un an se va produce un cutremur mare si 90% din cladirile din Romania s-ar prabusi, ceea ce e absurd, desigur. Aveti impresia ca va va despagubi cineva ? Din ce bani ? Din cei 0,1% pe care i-ati platit ? Sa fim seriosi !

Inginerii fac calculul cam asa: dintro medie de 1.000.000 de locuinte, evaluate la 20.000 euro, risc de prabusire il au cam 0,1% din ele, adica 1.000. Iar banii platiti de cei 1.000.000 de proprietari vor acoperi exact cele 1.000 de cladiri prabusite, si nu mai mult. Care sunt acele cladiri cu risc mare ? Pai, cam tot ce e construit inainte de 1950.
Prin urmare, fondul adunat din plata asigurarii este doar un fond de solidaritate.
Stiti ce ? Nu ma deranjeaza ca il platesc, pentru ca stiu ca banii nu se duc in pantofii tantiei Udrea, ci in bugetele primariilor. Pana acum, Oprescu nu m-a dezamagit.:)
Pe alta parte sunt absolut convins ca in tara sunt o gramada de primari corupti care, in loc sa construiasca diguri de protectie sau canalizari, isi vor construi cu banii adunati vilute sau sali de sport, sau vor cotiza la partid. Si uite-asa se deturneaza fondurile in Ro. ... vezi tot

marketingul nu e shopping

Am scris acest articol manat mai mult de o insatisfactie personala. Nu e vorba de o reducere a pietei financiare, desi este un fapt vizibil si ne afecteaza pe toti, ci de o nemultumire legata de cum este perceput marketingul in Romania. Am avut ocazia sa prind atat zorii acestuia, la inceputul anilor '90, cat si apusul lui dupa 2000. Pentru cei care au auzit doar si nu i-a pasionat domeniul, marketingul este o stiinta, inventata prin anii '50 in Statele Unite si ale carui scopuri sunt, in termeni empirici, studiul pietei si convingerea clientului sa cumpere un anumit produs. Metodele sunt multiple - financiare sau afective. Nu vreau sa intru in detalii mai putin interesante pentru marea masa de cititori.
In Romania, cu mici exceptii implementate copy-paste dupa model occidental, nu au existat strategii de marketing. Sau daca au existat, au fost doar pe hartie, pentru ca in momentul aplicarii, oricat de bine gandite si argumentate au fost, s-au lovit de lipsa de viziune (sa fiu elegant) a managerului roman.
Stiati ca functia de "Director de marketing" a disparut din organigrama celor mai multe companii romanesti prin anul 2000 ? Credeti ca s-a renuntat la marketing ? Nici vorba ! Chiar si inainte, respectivii manageri habar nu aveau cu ce se mananca si titulaturile erau date, fie sa sune cat mai pompos, fie sa justifice niste posturi caldute. Anii '90 au fost anii risipei, cand s-au cheltuit fara cap milioane de $. Cei mai vechi in bresla isi amintesc cu siguranta "padurea" de unipoluri de pe DN1, de extravagantele standuri din ROMEXPO sau camioanele cu promotionale de la sfarsitul anului. Stiti cum se cheltuia ? Exact pe principiul castelelor tiganesti - daca unul si-a pus trei turnulete, vecinul si-a construit cinci.
Anii au trecut, si peste marketingul romanesc s-a asternut praful. Odata cu rationalizarea bugetelor, in loc sa asistam la o regandire a fenomenului, cum era firesc, marketingul a fost scos complet din managementul companiilor. Iata inca o dovada a faptului ca el n-a fost privit niciodata cu interes profesional. Multi ani m-am intrebat de ce. Pe urma am inteles ca domeniul a fost tratat ca ceva de fatada, fara sa-si indeplineasca niciodata menirea pentru care a fost inventat si, in realitate, piata sa functioneze dupa cu totul alte reguli, care au legatura cu marketingul exact cat are spaga cu licitatia corecta.:) Reguli care, stiti bine, functioneaza si azi cu brio.
Este drept, nu toate companiile aplica politica ignorantei. Sunt companii care isi cunosc, masoara si stapanesc piata. Stiu ce clienti au si ce doresc ei la orice ora din zi si noapte. Si in functie de aceste informatii isi dimensioneaza productia si bugetele de publicitate. Cate sunt ? Abia le putem numara pe degete. Ce inseamna asta, raportat la cele cateva sute de mii de firme ? Exact ce-am spus mai sus - exceptia confirma regula !

Se cheltuiesc bani multi pe diferite campanii, care, normal, ar trebui sa aiba in spate o strategie de marketing. Cum se cheltuiesc ? Exact ca inainte - se merge pur si simplu la shopping. Se comanda orice va trece prin minte, de la pixuri si agende, la situri web si spoturi TV, pe principiul "vreau repede !". Sa incerci sa explici ca e pacat de banii aruncati, este inutil. M-aduc aminte cu cativa ani in urma, cand a inceput criza in retalil, existau magazine care isi schimbau profilul de la luna la luna. Ma apuca mila de bietii oameni, vazandu-i cum daramau, spargeau faianta, renovau, si dupa doua - trei luni inchideau. Si iar venea altul, care iar spargea si baga mii de euro in renovare, si iar inchidea. La un moment dat am incercat sa stau de vorba cu un astfel de "patron", sa-i explic ce ar trebui sa faca inainte si dupa. In cele din urma am renuntat, pentru ca, fie stateam de vorba cu un perete, fie cu el, era acelasi lucru. Acelasi orgoliu specific romanului de conditie modesta. Are o aversiune fatisa pentru nou si academic. Refuza sa priceapa si te priveste neincrezator, cu ochii mijiti, in gand spunandu-si: "Asta precis vrea sa ma faca !". Nu zambiti, atitudinea am intalnit-o atat la tarabagiul din piata, cat si la patronul multimilionar, proprietar de hotel cu 1000 de camere. :) Nu este nicio diferenta !
Marketingul nu este shopping ! Am speranta ca, in cele din urma, se va pricepe si la noi aceasta diferenta.
Data viitoare am sa va povestesc de branding si importanta lui in strategia de marketing a unei companii.:)
...
Nu-i asa ca romanul este imprevizibil ? :))) ... vezi tot

Google E-books

Google a lansat mult asteptatul depozit de carti online, Google E-books, Acesta vine cu peste trei milioane de carti, majoritatea dintre ele gratuite. ... vezi tot

esenta potrivelii

M-am tot intrebat, care este esenta potrivelii. Daca arunc intrebarea la intamplare, cred ca foarte putin oameni pot sa-mi raspunda. Unii mai rasariti ar spune precis ca ei simt daca se potrivesc cu cineva. Dar nu sunt capabili sa defineasca acea simtire, sau unde se termina. In natura, incepand cu furnica si termiand cu cimpanzeul, sunt nenumarate exemple de asemnea potriveli, olfactive, vizuale, telepatice si cate si mai cate. Ce are omul in plus ?
Dragilor, noi oamenii am fost inzestrati de bunul Dumnezeu cu grai si minte. Dupa parerea mea, esenta potrivelii sta, in primul rand, in comunicarea verbala. Graiul spune ce gandesti ci cum. Restul de tz% tine de simtire.
Te intalnesti pe strada cu cineva si dupa ce ii strangi mana deschizi gura. Asa afli ce are celalalt in cap. Si mai important, daca ce gasesti iti trebuieste nevoilor imediate sau de lunga durata.:)
Sunt unii oameni, dupa obicei si fire, scumpi la vorba. Abia scoti trei cuvinte. Se zice ca "tacerea e de aur", nu insa si cand te imprietenesti cu cineva.
Altii, vorbesc in nestire, de parca a uitat cineva sa le puna zavor la gura.
Foarte important este continutul mesajului. Degeaba vorbesti, daca nu spui nimic. Ma rog, nimic pentru celalalt.
Sa zicem ca stau la povesti cu un biolog sau istoric. Va dati seama ca mi-ar insira tot ce s-a descoperit in domeniile respective. S-ar simti in largul lor, precum pestele in apa. Daca le tii si isonul cu intrebari punctuale, esti de-al lor.
Ce inteleg ei ? Ca precis au intalnit un om cu care au multe in comun - pasiuni, nazuinte etc.
Ce inteleg eu ? Am pasiuni asemanatoare, dar nu intr-atat incat sa fac obsesie. In tot cazul, i-as admira si stima, dar atat.
Dar ce te faci cand stai la taclale cu cineva cu care nu ai nimic in comun ? Tu vorbesti de-ale tale, el in cel mai bun caz, isi zice in gand - asta e sarit de pe fix. Si isi vede de drum. In cel mai rau, te lasa sa vorbesti si in cap i se "invart rotitele". :))
Recunosc, am obiceiul sa scotocesc verbal in capul oamenilor. :)) Cateodata imi place ce gasesc. :)
Spuneam in postarea anterioara ca nu seamana doi oameni. Este vorba de educatii, experiente si trairi diferite.
Uneori diferentele pot fi substantiale, cum e cazul diferentelor de generatie. Eu provin dintr-o generatie cand, se citea mult, se asculta muzica pop, electronica si folk, aveam pasiuni pentru tot, de la fete, la istorie, filme, biologie, arte, pesti de acvariu si natura, drumetii, flocirele si altele, multe. In general, cam tot ce se gasea prin carti si mai putin la tv.
Generatiile mai noi au descoperit cu totul alte pasiuni - scuba-divingul, toalele firmate, drinkuiala, etnobotanicele, night-clubul, maneaua, banul castigat usor, masinile tunate, gadgeturile si pitzipoancele oxigenate.
Ce potriveala poate fi intre un reprezentant al generatiei mele si unul al generatiei amintite ? Niciuna ! Sa incerc sa gasesc potriveli, as fi nebun ! :))
Am intalnit personaje a caror viata poate fi scrisa in cateva volume groase. A altora in schimb, abia strangi de-o brosurica. Pot respectivii sa se asocieze, sa puna de-un business eventual ? Cei care incearca, de regula, se frig. De ce ?
Pentru ca aproape intotdeauna, cand se va ajunge intr-un moment de decizie, critic, unul va trage hais, iar celalalt cea. Oricate argumente s-ar pune pe masa, ele vor fi inutile. Am patit-o, si va rog sa ma credeti, am zis ca in viata mea nu ma mai asociez cu cineva mai jos de conditia mea intelectuala. Afirmatia poate parea aroganta, dar cum am spus, am patit-o. :) ... vezi tot

cugetari

Sa simti ce vrea cel de langa tine, iubit, prieten, copil,  fiinta draga, e o calitate pe care, de regula, barbatii nu o au. Sunt si femei, dar mai putine. Nu e vorba de ghicit sau de stresul necomunicarii, ci de ceva frumos, ce vine, in egala masura, din simtire si cunoastere.
Am gresit si eu candva, cand "Lasa-ma in pace" am crezut ca inseamna exact cum se citeste. Ei bine, m-am inselat. Si ca mine, foarte multi barbati inca se inseala. Necunoasterea eternului feminin este o mare problema pentru specia masculina.
Si am mai descoperit ceva - secretul singuratatii, in unul, doi, trei, nu conteaza cati, sta tocmai in intelegerea acestui etern si in credinta ca semanam unul cu celalalt. :)
Nimeni nu seamana cu nimeni ! Iar esenta fericirii este sa "apuci" viata cum e si s-o traiesti clipa cu clipa.
Stiti cand iti dai seama ca nu conteaza ? Cand descoperi ca oricat ai judeca si prejudeca, descoperi ca de fiecare data este altfel.

Oamenii sunt singuri, pentru ca au un motiv. Partea proasta este ca ei nu isi dau seama de asta

... vezi tot

a fost odata un roman

... vezi tot

hai cu tzocleul !

Gratie sclipitoarelor strategii de iesire din criza ale tampitilor nealesi, se pare ca benzina va trece in 2011 de pragul de 6 lei/litru. Tot inainte mandri soferi !
Stiti cat va va costa un drum prin oras ? Dublu cat va costa acum 7 ani. Imaginati-va ca in medie, la 10 km consumati 1 l de benzina. Daca iau Bucurestiul, aici orice drum zilnic - [casa - job - casa] se masoara de la 30 km in sus, ceea ce ar duce la un cost lunar de 360 lei. Daca mai faci si o iesire de weekend, sari fara probleme de 600 lei. Pentru cei care au venituri marete, poate sunt banii de ciunga, dar pentru majoritatea celor care isi aduna banul prin truda palmelor, insemna ceva. Nu mai pun la socoteala uzura masinii, amortizari si alte acareturi. :)
Se pare ca masina va deveni foarte curand un lux, gratie ecologistilor care ne conduc, in funte cu ministrul mediului Laszlo Borbely. Si uite-asa o sa ajungem natie de biciclisti, carutasi, calareti si alte solutii locomotoare de pe la 1700. Si in loc de CFR, postalion. Imaginati-va cum va arata Romania peste 10 ani. Ah, mintea-mi zboara deja la plaiuri verzi, floricele, si in goana pe campii cate-o ceata de calareti chiuind. Of, si eu imi bateam capul cum va fi dupa 2012 ... :)) Acum imi explic de ce au taraganat-o cu autostrazile. ...
Auziti, ma intreb, daca o sa se inmulteasca bicicletele, dungile alea de le-au trasat pe trotuare vor mai fi incapatoare ? Poate tre' latite, sa incapa masinile. :)) ... vezi tot

"voces inocentes"

Aseara am dat intamplator peste un film extraordinar. Unul din acele filme care, de regula, trec neobservate. Un film despre razboi, despre copii si inocenta, despre o lume care si-a pierdut valorile si ratiunea, despre fata nevazuta a Statelor Unite, nu la ei acasa, ci putin mai la sud. Este vorba despre "Voces inocentes". Un film care merita revazut.


Filmul m-a facut sa inteleg inca o data adevarata lume in care traim. Nu cea din reclame si de pe Wall Street, ci o lume mai putin mediatizata. O lume pe care o intalnim pretutindeni pe glob, o lume in care cei puternici, Statele Unite si "stim noi cine", fac regulile si "se joaca" de-a Dumnezeu. Am mai inteles cum natia romaneasca a reusit sa reziste secole sub ocupatia marilor puteri si ca orice este mai bun decat sa asculti gloantele batandu-ti in poarta.

Totul se petrece in timpul razboiului civil din El Salvador cand, in anii '80, Statele Unite au rasturnat puterea democratica si au impus si sustinut militar un guvern marioneta. Baietii de 12 ani erau recrutati de catre armata salvadoriana, fara a se cere acordul parintilor. Chava, ca sa nu fie luat de armata, cauta tot felul de solutii. Viata sa specifica unui copil este bulversata, ca de fapt a intregului sat in care traieste si care a devenit teatrul unor lupte crancene. Chava traieste o dragoste puerila, dar in acelasi timp trebuie sa se confrunte cu pierderea multora dintre apropiati. Din momentul venirii pe acasa a unchiului sau, Beto membru al gherilei, in mintea sa incolteste ideea de a fugi in padure la aceasta. Un raid impotriva luptatorilor din gherila il surpinde insa pe el si pe prietenii lui fugari, acestia fiind ucisi sub ochii sai. Actiunea prinde viteza, generand spre un final mai mult sau mai putin asteptat.

... vezi tot

"perle din putul gandirii"

Premiile Balului Academiei Caţavencu 2010

Categoria “Din puţul gîndirii”:
1. Sebastian Vlădescu (ministrul Finanţelor): „Există o viziune foarte clară a acestui guvern. Viziunea spune aşa: România este în impas.“
2. Iulian Fota (consilier preziden ţial): „Puteţi să vă faceţi cruce, deşi nu cred că-i chiar un lucru creştinesc.“
3. Victor Ponta (preşedinte PSD): „Vă rog să oprim acest război care nu se va opri.“
Cîştigător
4. Traian Băsescu (preşedintele României): „Nu am nimic cu pensionarii. Dimpotrivă.”

Categoria “Gîndire cu premeditare”
1. Adriana Săftoiu (deputat PNL): “Domnul Băsescu a consolidat ceea ce, de fapt, nu s-a construit.”
2. Cristian Preda (europarlamentar): „Sînt conştient că blog-ul meu e mai important decît mine.“
3. Dan şova (senator PSD): „Opoziţia se caracterizează prin aceea că sînt mai puţini.“
Cîştigător
4. Miron Mitrea (senator PSD): „Eu am cunoscut mulţi hoţi săraci care erau atît de proşti, încît pierdeau şi ce furau.“

Categoria “Meandrele concretului”
1. Sorin Oprescu (primar general al Capitalei): „Deci am chemat toţi profesorii din ţara profesorilor, de la construcţii, am luat şi analiza bitumului. Concluzia este una singură: apa care zace pe caldarîm, pentru că gurile de canal erau înfundate cu gheaţă, deci nu mai erau decelate, apa care vine dinăuntru pe străzile nerefăcute niciodată, de la ţevi, penetrează asfaltul şi superior şi inferior.“
Cîştigător
2. Verestoy Attila (senator UDMR): “Sîntem cu toţii adepţii unei modernizări a României şi a unei progres pe care o slujim”.

Categoria “Lectura nu ştie carte”
1. Dumitru Dragomir (preşedintele LPF): „Azi citeşti, mîine citeşti, poimîine citeşti… te apucă pandaliile!“
2. Gigi Becali (europarlamentar): „Mie nu-mi place să citesc, că-mi lăcrimează ochii, mă-nţelegi, mă dor ochii.“
Cîştigător
3. Traian Băsescu (preşedintele României): „Cum ajungeam într-un port, cum mă duceam într-o bibliotecă.“

Categoria “Cu ce iubim femeile?”
1. Marian Vanghelie (primarul sectorului 5): „Calitatea unui soţ ideal şi a unui om care mă ştiţi dumneavoastră cum sînt este ca, dacă faci, soţia să nu simtă.“
2. Răzvan Theodorescu (academician): “Femeia e bună conducătoare de creştinism.”
3. Ion Iliescu (preşedinte de onoare al PSD): „Este iarăşi pericolul să nu mai avem femei.“
Cîstigător
4. Gigi Becali (europarlamentar): “Eu i-am cerut să mă împreunez cu nevasta mea, nu să fac sex cu nevasta mea, că eu nu fac sex cu nevasta mea!”

Categoria Emil Bobu
1. Norica Nicolai (vicepreşedinte PNL): „Liberalii au şi ei deficitul lor de lipsă de caracter.“
2. Marius Marinescu (vicepreşedinte PRM): „Primul om care a ajuns pe Lună a fost un cîine.”
3. Emil Boc (prim-ministru): „Deocamdată, sîntem unde ne aflăm.“
Cîştigător
4. Marian Vaghelie (primarul sectorului 5): „Furăciunile sînt de asemenea natură încît au depăşit orice limită.“

Monden
Categoria “Epoca mondenă şi contemporană”
Nicolae Mitea (fotbalist blond): „Maşina care mi-am luat-o, m-am sfătuit cu mine însuţi.“ (ProMotor, 24 aprilie)
Andreea Tivadar (fotomodel): „Nu, nu fac niciodată topless, pentru că soarele nu e bun pentru mameleon.“ (Antena 1, 29 iulie)
Emmy (cîntăreaţă pe bani): „Noi doi nu ne-am culcat. Nu ştiu cum e la pat. Jur! Eram dezbrăcaţi şi stăteam unul peste altul, dar nu am făcut nimic altceva decît sex oral şi atît. Sexul oral nu e chiar sex, e altceva.” (Cancan, 1 mai)
Maria Dinulescu (actriţă), despre Poponeţ: „M-am bucurat să fiu alături de un suflet atît de frumos, care m-a inspirat să fiu mai bună. Îi mulţumesc pentru că mi-a oferit dragostea lui, atît de mult cît a putut el, şi-mi pare rău că nu am reuşit să fiu mai puternică pentru el.” (OK!, 23 aprilie 2010)
Liviu Vârciu (fost manelist): „Eu de fapt am vrut să fiu rocker, mie rock-ul mi-a plăcut toată viaţa, dar na, s-a întîmplat să fiu manelist.“ (Pro TV, 21 mai)
Cîştigătoare
Rose-Marie (fostă dansatoare la Surprize, surprize): „Nu sînt însărcinată, sînt puţin balonată. Dar nu ştiu cu cine.“ (Antena 1, 27 iunie)

Premii speciale
Un premiu de pioşenie Poliţiei Române fiindcă, în postul Crăciunului a renunţat la Tobă şi Şoric.

1. Crin Antonescu
I se acorda premiul “Greu de găsit”
Pentru că, dintre credinţele politice, nu i-au plăcut nici politeismul, nici monoteismul, ci doar absenteismul.
Motivaţia juriului:
Din pat, direct, cum s-a trezit,
El la Senat se suie.
Era pe cînd nu l-am zărit,
Azi îl vedem și nu e.

2. Victor Ponta
Copil-pilotului Victor Ponta care conduce cea mai puternica maşina de vot din Opoziţie i se acordă premiul Daciana Duster.
Motivaţia juriului: pentru că a ratat curba de sacrificiu din raliul Iaşilor şi s-a dat de trei ori peste cap, ca să se transforme în cea mai de viitor Bunicuţă a PSD.

3. Elena Udrea
I se acorda premiul “Roberta Anastase”, pentru numărarea corectă a turiştilor de pe Litoral.

4. La categoria “Dictatorul anului în România“… premiul nu se acordă.

5. La categoria “Cel mai bun premier al anului” … nici aici premiul nu se acorda, deşi a fost disputat de Emil Boc III, Emil Boc IV şi Emil Boc V.

6. Premiul “Unicul Lider al Opoziției”, se acordă ex-aequo, în ordine alfabetică lui, Crin Antonescu și Victor Ponta.

7. La categoria “Capitalism cu faţă umana şi puţină burtă” i se acordă lui Dinu Patriciu premiul “Kazahstan şi Bran”, pentru colecţia un miliard nouă sute de milioane care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui mogul.

8. Neagu Djuvara i se acorda premiul “Tinereţe fără bătrîneţe” pentru că a dovedit că tinerii valoroşi care pleacă din ţară se mai şi întorc

· Bula demnitarului – Mircea Geaonă, Aurelian Şoric, Mădălin Voicu şi alţii

CATEGORIA DIN PUB-UL GÎNDIRII
Mircea Geoană (preşedintele Senatului): „Avem o problemă, fiindcă Irlanda se poate răspîndi.“
CATEGORIA FUNCŢIA DEZBATE GRADUL
Aurelian Şoric (şeful IPJ Neamţ): „Interlop înseamnă, în primul rînd, să ai nişte locotenenţi care să-ţi execute lucrările prin forţă. Familia Mararu nu are locotenenţi.“
CATEGORIA NE DOARE-N FOND
Mădălin Voicu (deputat PSD): „Băi, Fondul ăsta să ne pupe-n fund!“

CATEGORIA TOAMNA E CA TOAMNA
Traian Băsescu (pre şe dintele României): „Scutul antirachetă NATO este un scut antirachetă NATO.“
CATEGORIA FRAZE-FRAZE, DA’ BRÎNZA-I PE BANI
Roberta Anastase (pre şe dintele Camerei Deputa ţilor): „Nu e nici pumn în gură, nici vreo forţare de regulament, nici măcar modificarea unei virgule, ci adăugarea unei fraze, care e valabilă şi în plen.“
CATEGORIA COSTELUL DIN CARPAŢI
Costel Căşuneanu („regele asfaltului“): „Şi tot eu sînt cel care greşesc, presupun, cînd adesea, conducînd regulamentar, sînt depăşit şi lăsat în nori de praf de Logan.“
CATEGORIA SOARE CU PREŞEDINŢI
Ioan Oltean (vicepre şedinte PDL): „Este cazul ca soarele Partidului Democrat Liberal să răsară din nou de la Bucureşti. (…) Să dea Dumnezeu să fim întotdeauna la guvernare.“
CATEGORIA AFACERE ŞI ŢI SE VA DA
Traian Igaş (ministrul Administraţiei şi Internelor): „Imaginea Ministerului Afacerilor şi Internelor a avut de suferit în ultima perioadă.“

... vezi tot

ambalajele si caderea comunismului

Am gasit pe contributors.ro un articol fain de tot scris de Matei Visniec.

“Oare la ce foloseşte ziua internaţională a filosofiei? “, m-am întrebat în dimineaţa aceasta la micul dejun, în timp ce mîncam un iaurt… Oare este ziua cînd ni se sugerează să gîndim cu ceva mai multă intensitate decît în celelalte zile? Tulburat de această idee, în timp ce aruncam la pubelă un superb pahar din plastic în care fusese iaurtul, am avut o revelaţie. Mi-am dat seama brusc de ce a căzut comunismul: din cauza etichetelor de pe produsele venite din Occident.

Pare o glumă filozofică dar nu e: comunismul a fost învins din punct de vedere ideologic de etichetele, pungile şi ambalajele occidentale. Si nimeni n-a evaluat pînă acum forţa subversivă a acestor etichete şi a acestor ambalaje. Efectul lor asupra noastră, în anii grei, a fost mai puternic decît suntem noi capabili să o recunoaştem. Toate produsele care ajungeau la noi din vest aveau un dublu impact, unul estetic şi altul emoţional. Impactul estetic se manifesta prin faptul că nimeni nu arunca niciodată un ambalaj venit din vest. Cutiile de cafea erau păstrate la nesfîrşit pe o poliţă în bucătărie chiar şi după ce se termina cafeaua din ele. O sticlă de whisky, chiar dacă era golită, nu se arunca niciodată, se umplea eventual după aceea cu ţuică. O sticlă din plastic de Coca-cola devenea şi ea un obiect fetiş, era imposibil de aruncat, oamenii o refoloseau într-un fel sau altul, fie că puneau în ea lapte, fie că o ţineau ca pe o ofrandă sau ca pe o pradă de război în cămară. Cînd primeau ciocolată din Occident, est-europenii aveau grijă întîi să desfacă uşor, cît mai delicat, ambalajul, ca să păstreze undeva bine întins staniolul… Pungile care veneau din Occident erau şi ele un bun preţios şi oamenii ieşeau cu ele la cumpărături, oarecum mîndri că aveau o pungă “occidentală”. Toate aceste “pungi” se plimbau de altfel prin oraşele noastre cenuşii cu o anumită nonşalantă, exista un fel de protest surd şi metaforic al pungilor… Rare erau persoanele care să nu fi avut în casă o astfel de pungă provenită din Germania sau din Italia… Putem vorbi chiar de un protest al pungilor din plastic, după cum putem vorbi despre mesajul lor anti-comunist… În ţările este-europene unde libertatea de expresie era inexistentă, oamenii protestau prin pungile de plastic pe care le purtau în buzunar sau le utilizau pentru cumpărat pîine, făină, salam. Ar trebui să le fim recunoscători acestor pungi, cred eu, pentru că ele ne-au ajutat să ne exprimăm disperarea, dacă n-am fi avut aceste pungi cu care să umblăm de colo-colo şi să ne afişăm protestul ne-am fi asfixiat, am fi murit dracului de neputinţă şi de umilinţă. Cînd gurile noastre erau cusute, noi protestam de fapt cu pungile, nu eram decît nişte pungi ambulante care se plimbau prin Bucureşti, prin Sofia, prin Kiev. Pe aceste pungi figurau tot felul de desene atrăgătoare, tot felul de imagini occidentale, tot felul de texte aparent comerciale dar de fapt protestatare. Nu, nici un filozof nu s-a ocupat niciodată de semantica acestor imagini şi texte imprimate pe pungile de origine occidentală înainte de 1989. Pe unele era scris MARLBORO, pe altele ELVIS, pe altele SUPERMARKET… Pentru est-europeni, însă, toate aceste cuvinte aveau o cu totul altă semnificaţie, ele însemnau de fapt JOS COMUNISMUL!

Iată la ce este bună Ziua Mondială a Filosofiei, putem să le aducem un omagiu pungilor, etichetelor şi ambalajele occidentale care au ros din interior comunismul… Ele au fost dizolvantul ideologiei totalitare, marxism-leninismul s-a evaporat în ele. Pentru că ele au lucrat asupra creierului, asupra imaginarului. Era suficient, pe vremuri, să te uiţi la cutia de cafea occidentală în care păstrai de fapt zahărul ca să respiri puţină speranţă. Toate aceste etichete şi ambalaje erau ca nişte ferestre spre occident, tot atîtea tunele de evadare mentală. Cînd ne cumpăram blugi era absolut nevesar ca marca LEVI’S să fie vizibilă, iar dacă mai puneam mîna şi pe un tricou occidental pe care scria LOVE atunci evadarea era totală, sau ne consideram deja integraţi în Europa… Toate aceste cuvinte străine şi toate aceste imagini colorate ne-au ajutat de fapt să rezistăm într-o lume în care lipseau culorile. Da, acesta este adevărul, comuniştilor nu le plăceau culorile, detestau culorile, cu excepţia steagului roşu bineînţeles.

N-aş merge atît de departe cu curajul reflexiv, de Ziua Mondială a Filosofiei, încît să pretind că sistemul comunist ar mai fi durat dacă comuniştii ar fi fabricat ambalaje mai frumoase. Fapt este însă că regimurile comuniste nu au înţeles niciodată cît de persuasivă este forţa imaginii. Iar dacă şi-a fi luat, la acea oră, nişte directori de imagine occidentali, ar mai fi rezistat fără îndoială o vreme.

Astăzi ar trebui să însă să le ridicăm un monument tuturor acestor etichete, ambalaje şi pungi. Ar trebui să le fim recunoscători, să ridicăm o statuie a pungii occidentale… Ambalajele au fost ca nişte zei, ca nişte icoane, ca nişte obiecte fetiş, ca nişte moaşte… Valoarea lor de întrebuinţare, în ţările din est, era cu totul alta decît cea pentru care fuseseră făcute în Occident… Ele erau pur şi simplu mesaje primite din lumea liberă, ele erau dovezi că o viaţă mai bună era posibilă. Puse alături de ambalajele comuniste ele deveneau copleşitoare, pentru că erau superioare. Ori, toate aceste reflecţii se fixau în creierul oamenilor. Est-europenii nu aveau nevoie de demonstraţii sofisticate pentru a ajunge la concluzia că marxism-leninismul era o ideologie stupidă, mesajul pungilor era suficient. Mai puternică, mai violentă decît înfruntarea ideologică frontală dintre vest şi est a fost lupta frontală dintre pungile de plastic occidentale şi plasele de aţă autohtone, între etichetele colorate de pe produsele occidentale şi hîrtia de marmeladă autohtonă, între roşul sticlei de coca-cola şi roşul steagului comunist…

Mă simt liniştit. Ziua Mondială a Filosofiei m-a ajutat să înţeleg de ce a căzut comunismul. Induioşat, recuperez din pubelă plaharul de plastic în care a fost iaurtul şi decid să-l păstrez.

Superb de tot ! Mi-a duc aminte ca ... colectionam guma de mestecat si hartii de guma. Voi ce ati colectionat ? ... vezi tot

poveste araba

Intr-o zi, un trecator intreaba un batran intelept, vazandu-l cum arunca in desert niste seminte de smochin:
- De ce risipesti acele seminte ? Nu e mai bine sa le pastrezi si sa le asezi cu grija in pamant fertil ? Cu siguranta se vor usca !
Inteleptul a raspuns:
- Nu-mi pasa ! Am suficiente ! Poate ca cele mai multe se vor usca. Gandeste-te, daca una va incolti si va creste viguroasa, va rasplati stradania celor risipite.
In ce priveste semintele pe care spui sa le asez in sol fertil, sa stii tu straine ca ele vor incolti toate, dar se vor usca la cel dintai vant venit din desert. In schimb, cele rodite din pamant sterp vor rezista veacuri. ... vezi tot

despre paranoia

Am observat in ultimii ani un fenomen patologic extrem de interesant. DEXul spune asa: PARANÓIA s.f. Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuției, prin halucinații etc.

Am impresia, paranoica, ca multi dintre semenii nostri sufera de aceasta boala. Nu sunt psihiatru, insa cred ca paranoia este strans legata de: depresie, insatisfactie, greutati cotidiene, esecuri in viata personala si incapacitatea unora de a le depasi. intr-un cuvant TEAMA. De aici pana la a spune: "totul imi este potrivnic sau toti imi sunt dusmani" e doar un pas marunt.

Cand nu ai experienta si viata te-a tinut in puf, e mult mai usor sa-i bagi pe toti in aceeasi oala si pe tine sa te pui deasupra.

Paranoia da o oarecare sensibilitate in perceptia realului. Paranoicul vede o amenintare in orice si reactioneaza. Uneori si o expresie gen: "du-te putin mai incolo !", este interpretata ca un atentat la libertatea sa personala. Sau a bunului simt, dar e alt capitol.:) In mai toate cazurile nici nu e nevoie de cuvinte. In mentalul sau se infiripeaza instantaneu o mlultitudine de scenarii, toate cu final potrivnic, de genul: "Aha, lasa ca stiu eu ce vrei sa faci cu adevarat ! Precis vrei sa ...". De aici pana la "Nenorocitule, vrei sa ma omori !" mai e putin.:) Alteori o simpla discutie, cu argumente, in care unul din protagonisiti ramane fara replica, poate fi perceputa de acesta ca o agresiune si remarcata astfel: "Nu se poate, tu ai dreptate tot timpul ! Vrei sa te dai mare ? Nu vezi ca toti zic ca mine ?".

Observam ca paranoicul nu are forta sa-si sustina cauza si cauta sprijin in multime. Simte ca ceva nu este in regula cu el. Cauta confirmarea ca toti sunt ca el, "normali", si "agresorul" este cel ciudat ... altfel.

Sunt cazuri in care, pe un fond de labilitate psihica, paranoicul se poate izola de grup, si dezvolta o strategie de aparare, nu prin contra-atac, ci prin eschivare si fuga. In mintea lui, el ii considera pe ceilalti agresori, insa nu lupta. Am intalnit des replici de genul: "Oricum nu fac fata. E mai tare decat mine ! Mai bine cedez eu.". Nu e acceptare, ci eschivare. In mod sanatos, acceptarea infrangerii se face prin detasare imediata si cu "zambetul pe buze".:)

Pranoia este o degenerare a unei manifestari firesti de conservare, instinctuale. Una e sa percepi o agresiune si sa reactionezi, nu neaparat printr-o alta agresiune, si alta e sa generalizezi orice actiune drept agresiune si sa reactionezi agresiv.

Paranoia se vindeca prin incredere si prin a accepta ca "nu toti vor sa faca rau". Si prin invingerea fricii. Frica poate fi stapanita prin cunoastere si experienta. Asa apare curajul de a te implica in noi si noi provocari, pana cand descoperi ca nimic si nimeni nu-ti mai poate face rau, decat daca ii dai voie.

Pe undeva pe la mijlocul deceniului 1950-1960, un psihiatru spaniol, pe numele sau Jose Luis Jordan Pena, elaborase o teorie cum ca paranoia era un fenomen mult mai raspandit in randul populatiei, decat admiteau alti psihiatri. Psihiatrul spaniol era convins ca tot noianul de superstitii inerent civilizatiei umane, credintele in astrologie, spiritism, farfurii zburatoare, demoni, ingeri si spiridusi nu sunt altceva decat dovezi ale paranoiei. Astfel, pe baza acestei supozitii, Jordan Pena mergea atat de departe incat sustinea ca numai putin de 79% din populatia umana este de-a dreptul paranoica.

Luati acest eseu ca o perceptie personala si relativa din partea unui paranoic sub tratament. :))))))

Nu vreau sa acuz, ci doar sa trag un semnal de alarma. Cu totii putem aluneca in acest gen de boala, cu manifestari mai mult sau mai putin evidente. Marturisesc ca si mie mi se intampla sa ma manifest altfel decat de obicei, si apoi sa realizez ca ceva nu este in regula. Dar ma linistesc si imi spun ca atata timp cat "imi dau seama", este in regula.

Sanatate multa tuturor ! ... vezi tot

manipularea sufletelor

Am mai scris, cu ceva vreme in urma, despre manipulari si placerea unora de a manipula. De ce ? Pentru ca asa s-au obisnuit de mici copii, cand mamica ii punea sa spele vase, sa paseze operatiunea fratiorilor mai mici.:))
Sunt doua feluri de manipulari - pozitve si negative. La cele pozitve, rezultatul este benefic "victimei". La cele negative, este invers.
Sunt unii oameni carora le place sa manipuleze suflete. Le place intre glimimele, pentru o fac incostient. Mai mult este vorba despre refularea unor emotii vechi, nelamurite, tranformate in "fel de a fi".
Manipularea sufletelor mi se pare o chestiune foarte delicata. Uneori mai delicata decat pirueta unui elefant intr-un magazin de portelanuri. :) Sunt unii pragmatici, care accepta jocul de la bun inceput, si trateaza sentimentul ca pe o marfa. Oameni care, pana la urma, tragic pentru ei, descopera ca nu totul se cumpara.

Iubirea nu o poti cumpara. Daca iubirea s-ar cumpara, ar disparea tot ce e bun in noi.

Cand incerci sa patrunzi in sufletul cuiva ar trebui s-o faci cu "manusi chirurgicale", deschis, sincer, exact ca un cowboy cand se apropie neanuntat de ranchul unui fermier texan. :) Este bine sa avertizezi inainte si in niciun caz sa incerci sa manipulezi pozitiv sau negativ. Pentru ca, celalalt ar putea sa interpreteze chiar si o buna intentie, ca pe o agresiune. Si nu e pacat sa pierzi, poate, o sansa unica ?
Manipularea o gasim pretutindeni, incepand cu floarea care miroase frumos si catelul care ne cere o bucatica de paine, pana la ziare si finante. Cand admiram un trup frumos sau o minte pe masura, inseamna ca suntem manipulati. Manipularea este reactia mintii la senzatii si emotii. Inseamna frumusete, bunatate, mult, putin etc. Manipularea inseamna dorinte. Cand ne imaginam, ne automanipulam. Insa nu intotdeauna "ne iese" si aruncam vina pe cineva. De cate ori nu am auzit: "Sa-ti fie rusine, m-ai amagit, pacalit, mintit ... !". Oare nu ne-am amagit, pacalit, mintit, singuri ? :)
Sunt oameni si oameni .... Eu, de exemplu, prefer abordarile directe. Altii in schimb, prefera jocul de-a v-ati ascunselea. Le plac introducerile lungi, ambalate in strategii elaborate. A nu se confunda cu preludiul. Acesta ii musai sa fie lung in orice pozitie, cu tot cu manipulari. :))

Ceva stiu sigur: cand incerci sa manipulezi sentimente, pierzi intotdeauna. ... vezi tot

esenta fericirii

Postarea anterioara mi-a deschis apetitul pentru o alta: "esenta fericirii". Ce este fericirea ? Exista o singura fericire ?
Daca as intreba pe cel plecat din sat si ajuns director intr-o multinationala, mi-ar spune ca fericirea e sa ai o casa, masina si familie. Un om obisnuit de pe strada mi-ar spune ca fericirea e sa ai multi prieteni si bani foarte multi. Un cercetator in ale medicinei, ar fi cel mai fericit om de pe pamant, daca ar descoperi gena imbatranirii. Un bolnav de cancer, cu siguranta ar fi fericit sa stie ca se poate face bine.
Un bogat s-ar gandi cu nostalgie la vremea cand umbla intr-o Dacie carpita, si mi-ar spune ca fericirea nu sta in cat ai.
De ce in urma cu douazeci de ani eram fericiti cand ne "beleam" ochii intr-un televizor color la un post bulgaresc sau sarbesc, iar azi, butonam in nestire, si nemultumiti, inchidem televizorul ? Nu mai vorbesc, daca va aduceti aminte, in 1990 a fost o explozie de produse noi, nemaivazute pana atunci decat in revistele straine. Ce extraziati eram, sa vedem, sa gustam, sa ... avem. Si pe urma am avut din toate ... si E-uri, si credite, si telenovele, si boli. :)
Alergam ca bezmeticii si ne plangem, ba ca nu merge aia, ba cealalta si ne intristam cand nu mai vedem iesire. Si vise, care altadata ne faceau sa zambim cu ochii inchisi, azi realizam ca ne departam de ele.
Cu nostalgie, imi aduc aminte de copilarie, cand, timpul trecea mult mai greu. Da, timpul si perceperea lui este o alta mare problema, care merita dezbatuta.
Ma uit la nepotelul meu Vlad, cu cata bucurie admira un plastic sau carton colorat, si incerc sa patrund esenta fericirii sale. Pentru noi, cei mari, sunt nimicuri. Pentru el, un univers.:)

Privind la toate acestea, ma intreb - am uitat sa ne mai bucuram ? Am atins cumva o limita si tot ce ne ofera viata nu ne mai multumeste ? Am devenit mai putin sensibili la ce e in jur ?
De ce suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate ?
Cine de de vina ? Stresul cotidian, sau e un fenomen normal, numit maturitate ?
Sau am ajuns sa amestecam fericirea cu nefericirea si sa traim intr-o staza de permanenta asteptare a unei minuni ? :))
Haideti ca v-am pus pe ganduri !
Astept reactii pe Duel, dupa care va voi spune de ce sunt fericit si cand nu sunt. :) ... vezi tot

stupid de adevarat !

Preluata din Catavencu - Corporatist de succes in zece pasi.

• Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila, Galaţi, Vaslui, Caracal etc.). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.

• Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.

• La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele ­invi­dioase, taică-tău bea în cinstea ta.

• Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă, domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecini e „nebuna de la cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. WC-ul în casă te fascinează.

• După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.

• Ajungi la facultate, la Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare maică-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare după aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.

• În ultimul an de facultate te duci internship. Stai opt luni neplătit si după cele opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine. Si o aduce şi pe soră-ta, ca vrea sa dea si ea la facultate, la Relatii Publice.

• La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist, ca deh, cine mai e ca tine, plecat de la coada vacii ? Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să-i trimiţi şi maică-ti nişte bani.

• Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.

• Eşti avansat, ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti realizat, spre invidia consătenilor, cand te-or vedea cu Meganu'.

Stupid de real !
N.R.: A nu se intelege ca as avea ceva cu specimenul amintit. Multi imi sunt prieteni si sunt oameni cu bun simt si valori. Ii accept asa cum sunt, cu universul lor geografic, limitat la satul natal si birou. Le-am si spus-o ca, pentru ei, geometria e liniara. :)) Am ce am cu nesimtitii, pupincuristii si cei fara scrupule, care in spatele unui zambet jovial, te sapa cu excavatorul.:) ... vezi tot

moartea unui brand

Povestea unuia din cele mai celebre branduri romanesti - Covoare Cisnadie.
Intamplarea a facut sa cunosc fabrica, aflata in aproierea Sibiului. Am vizitat-o cand am fost mic, cu scoala, iar parintii mei au cumparat covoare de le Cisnadie. Covoare care au infrumusetat casa parinteasca zeci de ani.
Articol preluat de pe money.ro

O minune parcă se întâmplase cu Fabrica de Covoare Covtex, din Cisnădie, în 1998, când au venit americanii. Fabrica a fost preluată de compania Feizy Import&Export, unul din primii zece dealeri de covoare din SUA, după ce timp de aproape doi ani avusese porţile închise. S‑a salvat atunci de la faliment cel mai vechi nume de covoare din piaţa locală. Noul proprietar a venit cu bani şi a numit la conducerea fabricii un român cu experienţă în meşteşugul confecţionării de covoare. Fabrica a început, treptat, să aducă profit, 70% din producţie mergând în America. Minunea a ţinut până în 2007, când piaţa americană a fost zguduită de criza economică. De atunci containere întregi pline cu tone de covoare nevândute au traversat oceanul înapoi, spre Cisnădie. Fabrica este acum din nou pe marginea gropii. „Nu e faliment, e incapacitate de plată, blocaj financiar, un fel de insolvenţă“, încearcă să conceptualizeze Alexandru Boldişor, managerul de vânzări din cadrul Covtex Feizy. Despre cum a ajuns unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti – covorul de Cisnădie – la capătul drumului, după ce în urmă cu un deceniu se salvase dintr‑o situaţie asemănătoare, puteţi citi în rândurile următoare.

„Un brand ar trebui să se lupte pentru a deţine un cuvânt în mintea consumatorului“, aşa sună Legea cuvântului la Al Ries, în „Cele 22 de Legi imuabile ale Brandingului“.

În cazul covorului de Cisnădie, nici măcar nu a fost o luptă în piaţă, pentru vizibilitate. Nici înainte de 1989, când fabrica era controlată de stat, şi nici după, când s‑a privatizat. A fost şi încă a rămas cel mai cunoscut nume de covoare (fabrica este atestată din 1874), chiar dacă acum este greu de spus dacă va trece anul. „Avem un stoc de covoare în valoare de două milioane de euro, la Cisnădie, care trebuie vândute. Sincer, nu ştiu dacă o să ne salvăm“, detaliază Boldişor. Declinul a început odată cu criza din Statele Unite, când clasa de mijloc, publicul‑ţintă al covorului de Cisnădie, a fost cea mai afectată. Sute de mii de oameni şi‑au pierdut casele cu totul, milioane au renunţat la remobilare – deci nici vorbă despre achiziţie de covoare. Apoi, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, au crescut foarte mult costurile de producţie. În India, în Pakistan se produc manual covoare din lână la costuri pe care Covtex le avea pentru covoarele confecţionate mecanic. Le „avea“, pentru că producţia s‑a oprit în 2008. Muncitorii au fost trimişi fie în şomaj, fie au ieşit la pensie, fie au plecat prin transfer. În fabrică n‑ar mai fi putut produce nici pe stoc. Din cauza datoriilor, aproximativ două milioane de euro la sfârşitul anului 2008, furnizorii au sistat contractele de aprovizionare cu materie primă. Chiar şi fără să producă nici măcar o carpetă, fabrica a avut o cifră de afaceri de un milion de euro în 2009, la jumătate faţă de 2008 şi la distanţă colosală de 2003, considerat cel mai bun an, când afacerile au fost de 46 de milioane de euro.

„Americanii veneau în România, prin anii ’80, şi cumpărau covoare manuale. Apoi, pentru că îl ştiau bine pe tata, pe care l‑au numit director general după preluare, au început să se consulte în ideea unei investiţii la noi“, povesteşte Alexandru Boldişor. Feizy a mers prima oară la Incov, din Alba Iulia („fabrică pe care au cumpărat‑o basarabenii şi au închis‑o acum doi‑trei ani, tocmai pentru a nu mai avea concurenţă în Basarabia“). Au renunţat pentru că Incov era privatizată prin MEBO, ceea ce ar fi complicat prea mult o achiziţie. În cele din urmă, în 1998, s‑au decis să cumpere Fabrica de Covoare Covtex din Cisnădie, înfiinţându‑se astfel Covtex‑Feizy Import&Export ’98. La achiziţie toate bunurile erau gajate la bănci din cauza creditelor contractate de fosta conducere. „Ne‑am crucit ce era la Cisnădie. Feizy a cumpărat majoritatea bunurilor de la bănci. De exemplu, a cumpărat un drum de asfalt, care şi acela era gajat“, spune Boldişor. Oricum, fabrica nu mai era atunci decât o umbră a ceea ce fusese înainte de 1989, când achiziţia unui covor de Cisnădie era posibilă doar dacă „aveai pile sau stăteai la coadă ore în şir“, pentru că toată producţia mergea la export, în fosta Uniune Sovietică. „Pe vremea lui Ceauşescu au fost acolo şi 5.600 de angajaţi. Era o investiţie enormă. S‑au construit cămine de nefamilişti, iar muncitorii erau transportaţi tocmai din Moldova“, povesteşte Boldişor.

Americanii au investit în primii ani aproximativ patru milioane de dolari, după care, până în 2004, s‑au mai investit câteva milioane, mai ales în retehnologizare. „S‑a schimbat totul acolo, de la spălătoria de lână până la finisaje“, explică el. Treptat, fabrica de la Cisnădie a început să aducă profit, până în 2007, când a înregistrat primele pierderi (în jur de 100.000 euro). De atunci, cererea a tot scăzut şi nu doar în SUA, ci şi pe celelalte pieţe de export unde activa compania. „Până să cadă piaţa americană, Feizy nu era interesat de vânzările din România. Erau doar nişte capete de producţie pe care le dădeam în consignaţii“, spune Boldişor.

Au mai rămas în jur de 50 de angajaţi la Cisnădie. O mână de oameni care nu par să aibă perspective pe termen lung, dar care au obiectiv imediat: să vândă stocul de covoare pe piaţa românească. O sarcină dificilă, având în vedere că şi România este plină de covoare de import, mai ieftine. „Aşa asistăm la dispariţia unui brand românesc cu tradiţie. Deschiderea de piaţă a condus la o invazie de produse din afară, o concurenţă pe preţ neloială. În plus, covoarele fabricate în România au ajuns să depindă de materia primă din import, ceea ce determină costuri foarte mari“, explică Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS). Grapini spune că la cele două ţesătorii pe care le deţine costurile cu materia primă – firul de lână de import au crescut anul acesta cu 15–20% în valută. „Înainte de ’89 aveam toate categoriile de fir, acum nu mai avem nimic“, completează ea. Cum este posibil ca într‑o ţară renumită pentru ciobanii săi să nu se găsească lână? „Fibra de lână trebuie să aibă o uniformitate pentru producerea covoarelor şi a textilelor. La noi, lâna este foarte murdară“, mai spune Grapini. Iar lipsurile la calitate sunt completate şi de achiziţiile agresive pe care le fac producătorii turci, de exemplu, direct de la crescătorii de oi locali, cărora li se adaugă şi lipsa unei infrastructuri adecvate pentru tratarea lânii. În context, covoarele fabricate la Cisnădie erau recunoscute tocmai pentru calitatea lânii, mai ales pe piaţa internaţională.

... vezi tot

sefu', aveti cateva minute ?

Sefu', aveti cateva minute ? Traiane, lasa-ma in pace, nu ma mai bate la cap cu prostiile tale. Fa o cerere si pune-mi-o pe birou !

Uf, nu mai scap de berbecul asta ! Ce dracu pricepe asa greu ? :))

... vezi tot

fara cuvinte

Nu suport "pretiosii". Dai peste cate unul, incerci sa legi o conversatie si in cel mai scurt timp iti dai seama ca vorbesti singur. Abia scoti de la el trei propozitii, si alea fara subiect si predicat. Parca ar pazi comoara lui Ali Baba si se teme ca fiecare cuvant ar putea fi un indiciu.
Am avut ocazia sa intalnesc odata pe unul, anterior mi se soptise ca ar fi mason, cu care m-am strofocat o seara intreaga sa leg o conversatie. Abia scotea ceva pe gura, si la trei boabe, baga chestia cu "Nu stii tu care este adevarul !". Adica numai el il stia si acest fapt ii dadea un fel de superioritate in fata muritorilor de rand. Dupa, am intrebat gazda daca personajul are ceva in cap, sau e numai de fatada. Emotionata, mi-a spus ca tipul ar fi doxa de stiinta, carti, biblioteci si alte cele. N-am mai spus nimic.

O specie aparte de muti sunt cei de-si fac veacul prin computere si se ocupa de soft. Singurul lor prieten e cutia din fata. In rest, nu stiu, nu vad, nu ii intereseaza nimic. Pe vremuri am fost amic cu un astfel de personaj. Nevasta-sa facea eforturi disperate sa mai socializeze si el. Dadea petreceri, invita lume, se incingea veselia, dar tipul ... lemn. Se punea pe canapea si butona telecomanda. La inceput l-am luat drept nesimtit, dar dupa aceea mi-am dat seama ca se simtea stingher. Se zvonea ca si in pat ar fi la fel, si ca ea si-ar fi gasit pe altul. :))

Ii "ador" pe cei care se joaca cu cuvintele, nu in sensul de dus retoric, ci exact pe dos. Adica ii musai sa iti strofoci neuronu', sa pricepi ce-a vrut sa spuna. Exact ca la sah. Imi vine sa imi iau campii, privind cum esenta dialogului se pierde in zare, precum acceleratul de Timisoara. Va dati seama cata profunzime poate fi concentrata in cuvinte putine ? Uite-asa ajunge omul sa aprofundeze tainele mesajului subliminal. Asta daca nu ajunge la neuro mai intai. :)

A, mi-am adus aminte !
Nu inteleg o chestie si basta ! Ce e facebook-ul ? Retea de socializare ? Sa mor daca inteleg, ce inteleg prin socializare, cei care sustin asta. A devenit o moda - a se citi fitza, sa ai cont pe facebook. Nu conteaza daca esti sau nu erudit, important e sa ai cat mai multi "prieteni". Si cam atat ! La inceput, am asteptat sa se intample ceva, ca deh, am devenit prieten cu Xulescu, Yculescu etc. As, nici pomeneala de scintilatii neuronale materializate in atingeri de taste ! Ba nu, mint ! Sunt si cativa "beduini" care, ca si mine, cred ca facebooku e locul unde iti comunici gandurile, impresiile, stiinta si motivul insomniilor. Nu-i subestimez nici pe cei care pun fotografii. E forma lor de exprimare, uneori originala. Macar pun ceva ... poze cu tradafiri si pisicute sau coceni de la nu stiu ce ferma virtuala, fata de restul poporului care, se multumeste sa se laude ca are cont pe facebook. Pe cei care inca mai spera ca situl cu pricina le va aduce ceva, ii rog sa ma ierte ca am fost cinic.

Fiecare om e unic. Unii se exprima in cuvinte, altii in imagini. Iar altii asteapta sa fie descoperiti si intelesi. Michelangelo nu putea sa lege doua cuvinte. In schimb creatia sa fascineaza pana azi. ... vezi tot

traiasca revolutia !

Ca urmare a amplelor proteste din Franta, Eric Cantona, celebrul fotbalist, a declarat ca singurul protest eficient, nu este protestul de strada ci unul financiar. Daca trei milioane de francezi si-ar retrage banii din banci, sistemul bancar, dupa parerea sa, principalul vinovat al crizei, s-ar prabusi. Si ca pe 7 decembrie, in mai multe tari europene, va fi o retragere in masa a banilor din conturi.
Interesant, nu ?
Mda, ar fi si mai interesant, daca gestul ar fi si realist. Ma refer in Franta, pentru ca Romania, prin definitia sa istorica, este o tara originala. :))
Cantona nu stie ca la noi exista deja un astfel de "protest", dar nu din partea populatiei sau a oamenilor de afaceri, ci din partea statului. La noi statul vrea sa distruga sistemul bancar.
Stiati ca masura luata de fisc pentru recuperarea datoriilor de la firme si persoane fizice este de mai bine de un an blocarea conturilor ? Si ca, foarte multe firme, ca sa poate supravietui, lucreaza cu cash ? Nu mai vorbesc de piata neagra, pe care statul o blameaza pe fata si o protejeaza pe ascuns.
Si apoi, o mare parte din populatie are credite. Ce fac acestia ? Pot ei sa protesteze in vreun fel ? Ma rog, ei protesteaza deja pentru reducerea dobanzilor ... ... vezi tot

se poate schimba cineva ?

Credeti ca omul se poate schimba ? Este oare posibil, pentru ca am auzit de multe ori expresia: am hotarat sa ma schimb ! Sau "Draga, daca nu te schimbi, am terminat-o cu tine !" ?
Teoretic vorbind, n-ar fi o problema ca cineva sa se schimbe. Numai ca practic, lucrurile nu sunt atat de simple si implica, dupa parerea mea, trei aspecte esentiale:
1. Constientizarea. Omul ii musai sa constientizeze ca el sau ceva ce depinde e comportamentul sau a provocat starea de criza;
2. Motivatia. Trebuie sa existe un motiv, suficient de important;
3. Ce pui in loc. Schimbi ceva cu altceva.
Va propun o dezbatere pe Duelul Mintilor. ... vezi tot

destept, sau bogat ?

Broadway - Fiddler On The Roof If I Were A Rich Man

Cum preferati sa fiti, destept si sarac, sau prost si bogat ?
Probabil ca stiti, una din marile cutume ale lumii moderne este FRICA. Frica de saracie, boala, moarte, esec, singuratate si lista poate continua. De-alungul anilor am avut ocazia sa "socializez" cu foarte multi oameni, proveniti din dinverse paturi sociale - saraca, middle si high class. Am observat ca exista o lege a compensatiei omniprezenta. Paradoxal. contrar tuturor aparentelor, omul bogat se teme mai mult decat cel sarac. Probabil ca veti gandi, cel sarac nu are ce pierde. Nu e chiar asa; nu are importanta valoarea in bani, pentru ca pentru un om sarac, cocioaba in care sta poate valora mai mult decat zece vile ale unui bogat. Este vorba de o alta teama, ce-si are originea in nestiinta.
Am vazut oameni cu multe milioane de euro in cont, care faceau pe ei de frica, cand trebuia sa ia o decizie. Firesc, m-am intrebat, cum au reusit sa faca acele milioane, doar nu le-a picat din cer ? Ei bine, adevarul nu e departe. Spuneam de legea compensatiei.
Cel care a muncit din greu sa-si stranga banul, si-a trudit si mintea. Truda mintii da siguranta de sine si rapiditate in luarea deciziilor. Inseamna bagaj de informatie si abilitatea de a o folosi cu minim de efort. Ma rog, nu are sens sa va dau definitia inteligentei. :)
Se pare ca pe pe "piata banului facut usor" s-a perpetuat o specie aparte de prost cu bani. Acesta nu si-a batut niciodata capul, pentru ca banii au venit singuri. Un telefon, o relatie, au fost de ajuns sa incaseze comisionul. Singura lui grija a fost sa-i numere. Ca sa intaresc cele spuse, probabil ca stiti cine sunt clientii vrajitoarelor, sau cine apleaza la "flacara violet" pentru netezirea drumului in afaceri.:)) Apropo, il stiti pe Serban Mihailescu, omul din umbra al PSD-ului, si unul din cei mai bogati oameni din Ro. Nu stiu daca a aparut pe sticla de trei ori, de cand s-a dat jos de pe scaunul de secretar al CC al PCR. Omul acesta este de un misticism uimitor, specific secolelor XV - XVII.
Sunt insa si oameni care au facut bani prin munca. Acestia au o siguranta demna de invidiat si chiar sunt de admirat. Sunt bogatii destepti. Bineinteles, daca "destept" mai insemna ceva ... :) ... vezi tot

mike oldfield

Sunt compozitori care stralucesc o vreme, si altii care raman vesnic, pentru ca muzica lor are ceva unic.
... vezi tot

Q

De cand ma stiu am avut o "simpatie" deosebita pentru orgoliosi.
Sa va povestesc...
Am o lucrare pentru un client. Nu are importanta cine si ce. Imi trimite fisierul. Il deschid si constat ca are scapari. Ma apuc sa-l corectez si sa-l pregatesc pentru imprimare. Apoi salvez un preview, pe care il trimit clientului pentru BT. Il sun si ii spun ca documentul nu putea fi imprimat in forma trimisa, si prin urmare am facut corecturile necesare. Ce credeti ca imi spune ? In loc sa-mi multumeasca, incepe sa-mi reproseze ca, de ce l-am modificat, ca nu e treaba mea sa fac asta si ca trebuia sa-l imprim exact in forma trimisa. Si in final, daca imi mai "bag nasul unde nu-mi fierbe oala", o sa apleze la alt furnizor.
Am ramas masca. Bine, nu de tot, pentru ca dupa n'spe ani de trudit pe baricadele domeniului publicitatii, am intalnit o gramada de specimene de genul celui amintit.
Sunt unii oameni care, patrunsi de orgoliu, nu accepta ca cineva sa vina sa le dea peste nas ... chipurile. Se pare ca .. conflictul apare intotdeauna la intersectia orgoliului cu profesionalismul, sau cand se ating doua limite: cea de sus a celui care concepe o lucrare si limita de jos a celui care o corecteaza sau o continua. Limitele se pot patrunde daca ar exista minte si intelegere, si daca personajele si-ar da mana pentru beneficiul comun. Dar se pare ca nu e posibil.
Revin ... sunt unii care au impresia ca se pricep la toate. Ma rog, priceputul e sport national pe plaiurile Mioritei. Prind din zbor cateva notiuni si incep sa-si strofoace talentul pentru definitivarea "capodoperei". Normal ca ce va iesi nu se va compara niciodata cu o lucrare scoasa de un profesionist. Credeti ca respectivul isi va recunoaste mediocritatea ? As, dimpotriva ! E atat de mandru de creatia proprie, incat vrea cu orice pret s-o inrameze.
Desigur, veti spune, ce-mi pasa daca clientul vrea asta ? Nici n-ar trebui sa-mi bat capul cu calitatea lucrarii. Corect, am facut-o de nenumarate ori si parca m-am cam saturat.
Va intreb, daca un bolnav se duce la un doctor si ii cere sa-l opereze fara manusi chirurgicale, chirurgul il va opera ? Sau un inginer, daca cineva vine si ii cere o casa, o va construi cu materiale de proasta calitate ? Nu e si reputatia lui in joc ?
Cred ca orice profesionist care se respecta are o deontologie profesionala, de la care nu face rabat, cu riscurile de rigoare. Poti face compromisuri, dar poti sa si alegi pana unde.
Din pacate, Romania este tara unde calitatea nu mai conteaza. Important sa fie ieftin. Aproape tot ce gasesti pe piata este de proasta calitate - umana, materiala, administrativa si lista e lunga.. E firesc, daca oamenii nu cer calitate, de ce s-ar oferi ?

Si reversul ... orice om ar trebui sa-si cunoasca limitele. Ha, mi-am adus aminte, expresia apartine lui Clint Eastwood in filmul Magnum Force (1973). Nu te poti pricepe la toate. A, ca ai o idee despre ... e perfect normal, si chiar e bine, pentru ca stii ce sa cauti. In orice domeniu exista o ierarhie valorica. Si fiecare om ar trebui sa-si cunoasca pozitia si valoarea. Pentru asta ar trebui sa aiba repere de comparatie. Sau macar sa stie sa le recunoasca. Bleah, deja simt ca vorbesc in plus ... :) ... vezi tot

gaura neagra

Interviu cu Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI.
- Domnule director, ati auzit ca NASA a descoperit o gaura neagra la 50 milioane ani lumina departare de Terra ?
- A, nu e o problema, noi ne confruntam cu gauri negre de multi ani, mult mai apropiate.

Pana la urma, mult asteptata si senzationala stire, nu a fost decat un test al NASA. Multi se asteptau la cine stie ce dezvaluire privind o nava extraterestra ce monitorizeaza Pamantul de vreo 10.000 de ani, apropiatul 2012 sau despre vreo comeata, a carei traiectorie ar fi intesectat Pamantul.
Nici vorba de asa ceva. Totul a fost un "fas" astronomic.
Cica s-ar gasi in roiul de galaxii al Fecioarei.:) ... vezi tot

alianta pentru o romanie curata

Alina Mungiu Pippidi a lansat Manifestul Aliantei pentru o Romanie Curata. Ii doresc succes !
Sa va spun sincer, ma cam indoiesc ca AMPippidi doreste cu adevarat ceva onest, adica altceva decat propria relansare pe scena politicii. I se termina mandatul de Paralamentar European, obtinut stim noi cum ..., si isi pregateste terenul pentru o prelungire sau un fotoliu in camere.
Prea frumos, sa fie adevarat !

Cine sintem noi - manifest al Aliantei pentru o Romanie Curata

Alianta pentru o Romanie Curata este o miscare civica deschisa oricui, persoane sau organizatii, ONG-uri, sindicate, firme, institutii, care promoveaza principiile bunei guvernari si e dispus sa investeasca munca voluntara sau sprijin pentru voluntari care promoveaza aceasta idee. Primim si idei geniale, cintece, slogane sau vorbe de sustinere.

Urmarim sa promovam in practica principiile bunei guvernari, care au la baza urmatoarele idei:

- Guvernul este in slujba cetateanului, si nu invers.
- O natiune presupune o comunitate de egali in fata legii.
- Ca tara sa prospere, este indispensabil ca statul sa asigure respectarea legilor si a contractelor in vigoare, incepind prin a respecta el insusi aceste legi si contracte.
- Actul de guvernare trebuie sa fie transparent in toate fazele sale, de la adoptarea unui proiect la implementarea sa.
- Bunurile si serviciile publice se distribuie in mod universal si nediscriminatoriu, fara a favoriza membrii unor partide politice sau grupari de interese.
- Guvernul trebuie sa fie impartial fata de actorii privati si sa asigure conditii egale pentru dezvoltarea tuturor.
- Ca economia sa creasca e necesar ca guvernul sa permita spiritului intreprinzator sa se dezvolte fara ingradire, reducind la minimum costurile birocratice si de operare ale firmelor, simplificind sistemul de taxe si impozite si aplicind fara discriminare regulile si legile.
- Reprezentantii alesi sint legitimi doar daca si intre alegeri sint responsabili fata de statul de drept si cei care i-au ales.
- Cetatenii sau firmele care se sustrag de la datoriile lor fata de stat nu insala statul, ci pe ceilalti cetateni sau firme.
- Numai legile clare, previzibile si care respecta drepturile cetatenesti pot si merita sa fie respectate.
- Prezumtia de nevinovatie se aplica deopotriva cetateanului, ca si statului.

Daca Romania va deveni vreodata un stat performant, capabil sa atinga potentialul sau in Uniunea Europeana, acest lucru se va intimpla doar printr-o alta relatie intre stat si societate, una bazata pe incredere reciproca. Consideram misiunea noastra sa construim o larga alianta care sa lucreze pentru acest scop, prin monitorizarea si expunerea proastei guvernari, precum si a promovarii guvernarii bune si a celor care o practica.

... vezi tot

damian draghici - un geniu al muzicii

"Fericirea sta in ceea ce faci, nu in ce ai" [Damian Draghici]

... vezi tot

capatul lumii

Celor mai tineri, Capatul Lumii nu le spune prea multe. Cu mici exceptii, desigur. Aceasta expresie imi trezeste amintiri din copilarie cand, pe nerasuflate, devoram cartile de calatorii ale lui Jules Verne, Darwin, Humboldt, Poper si altor exploratori ai Tarii de Foc. Pentru cei familiarizati mai putin cu geografia, Tara de Foc este denumirea unui tinut al extremului sud-american, despartit de continent prin stramtoarea lui Magelan. Este un tinut al extremelor la toate capitolele, incepand cu clima aspra, doua anotimpuri, vantul rece si uscat care bate in permanenta din pampasul patagonez, vestitul cap Horn cu sutele de epave si terminand cu frumusetea ireala a locurilor, scaldate de aurora australa. Va aduceti aminte ca si Anton Lupan a fost cu Speranta acolo ? Desigur, in paginile romanului Toate Panzele Sus. In realitate a fost un roman, pe nume Iulius Poper, care a dat nume unui munte - Cobalcescu, dupa numele mentorului sau. Dar nu vreau sa va incarc memoria cu mai mult.
V-am povestit toate acestea, pentru ca intamplator am dat peste pagina cuiva cu care am corespondat o vreme, manat doar de curiozitate si nimic mai mult. E si firesc, nu oricine are "curajul" sa paraseasca o metropola (Ciudad de Mexico) si sa plece la Capatul Lumii.
Iata pagina personajului ... aici. Vizionare placuta !
Am uitat sa va spun - localitatea se numeste Ushuaia iar personajul Elisa Gomez Rosas. :) ... vezi tot

am uitat sa ne descoperim !

Singuratatea e o stare ciudata. Omul, in esenta lui, e o fiinta gregara. Are nevoie de colectiv sa se manifeste. Aici isi cauta modele si recunoastere. Omul a inventat eticul si esteticul. Da, le-a inventat, pentru ca cele doua notiuni depind de comunicare. Daca te afli singur pe o insula, nu ai nevoie de ele. Nu iti pasa cum arati, daca faci pipi pe plaja sau injuri palmierii.
Cineva mi-a spus mai demult, pe o alta plaja, o chestie tare inteleapta - oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv sa fie singuri. Mare dreptate a avut !
Toata viata umblam besmetici dupa alti oameni. Fie ca sunt: colegi, parteneri de afaceri, prieteni, prietene ori neveste, avem permanent de impartit ceva cu ei, de regula bani sau sentimente.
In general, oamenii se cauta unul pe celalalt. Nu cred ca exista cineva care nu are nevoie de un prieten.
Cand ma aflu pe la cozi, mi se intampla sa intru in vorba cu oameni. Imi place sa provoc discutii, sa fac complimente, sa patrund minti diferite. Si cel mai ursuz, daca stii cum sa-l iei, isi deschide sufletul.
Am observat ca, cu cat vrem ca omul sa ne fie mai apropiat, cu atat suntem mai pretentiosi. Il dezmembram in mii de bucatele, pe care le masuram cu micrometrul. Cu timpul uitam "cum sa-l mai facem la loc". :)
Care este esenta ? Pai aceea ca nu exista oameni la fel. Si ca oricat am dori sa potrivim "bucatelele", ele nu se potrivesc. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii raman snguri. Stiu pe cineva care s-a straduit din rasputeri sa transforme un barbat in femeie, si dupa zece ani a renuntat.
Un alt motiv este teama. Sunt oameni care fug de oameni. Datorita lipsei de experienta, percep chiar o buna intentie ca pe o agresiune. Mi se intampla sa "bat la porti", cu bun simt si tact, si sa mi se tranteasca poarta in nas. Reactia mea imediata este de uimire, pentru ca am grija sa arat cine sunt si ce vreau intr-un mod cat mai detaliat. Apoi imi dau seama ca acel cineva "nu vede". Aici e vorba de perceptii, de sisteme si ierarhii valorice diferite. Ce pentru mine e rosu, pentru altul e verde. Si ma retrag discret.
Oamenii sunt singuri pentru ca au motive sa fie singuri. Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca.
Daca am sta cu noi insine si ne-am analiza extrem de riguros calitatile si defectele (vazute de cei din jurul nostru), am descoperi aspecte extrem de interesante. Unii chiar constientizeaza asta si se duc la psiholog ca la un guru. Psihologul nu face altceva decat sa te incadreze in niste sabloane. Stiti cum face, exact ca popa, cand te duci la sfat, si iti spune ca faptele lui Dumnezeu sunt neintelese. Prin sfaturile pe care ti le da, incearca sa traseze o cale generala, mare cat pista de la Otopeni, lasand pacientului satisfactia descoperirii detaliului. Ei, uneori problema tocmai in detaliu sta ...:) De aceea se spune ca prietenul este oglinda sufletului. Dar prietenii nu spun, pentru ca ne iubesc si uite-asa n-o scoatem la capat.
Altii in schimb, bolnavi de narcisism, au impresia ca sunt perfecti. In sinea lor au ceva dubii, insa orgoliul si prostia ii opresc sa caute mai adanc.
Nimeni nu e perfect ! Cu totii avem defecte pentru altii si calitati pentru noi. Tot cineva imi spunea ca ajunsese sa iubeasca la cineva defectele. Ma rog, cred ca se referea la ceea ce vedea el, nu la ce vedeau altii. La urma urmei, iubirea inseamna acceptare.
Alteori singuratea nu se vede. Sunt cupluri sau persoane care, de la distanta par sa se inteleaga minunat, si in realitate sa fie exact pe dos. Am vazut personaje care, ziua erau vedete, fiind inconjurati de oameni, iar seara le era teama sa ajunga acasa.
Ar fi multe de spus, pentru ca subiectul e amplu.
Singuratatea e boala vremurilor in care traim. Vremuri care au facut ca stresul si goana dupa ban sa primeze in defavoarea sentimentelor adevarate. Vremuri care ne-au facut sa apreciem valori indepartate si sa ignoram universul din noi. Am uitat sa ne descoperim ! ... vezi tot