joi, 30 decembrie 2010

parintele Valerian

S-a intamplat in 2004. Unul din obiceiurile mele este sa bat la portile unor manastiri aflate in locuri ascunse privirilor. In acel an, in timp ce coboram pe Valea Oltului, un semn rutier mi-a indicat drumul spre manastirea Frasinei. Probabil ca ati auzit de ea, ca fiind un fel de "templu al spiritualitatii romanesti", cu monahi retrasi departe de lume, mai aproape de Dumnezeu. Unii ii spun "Athosul" din Carpati. Se afla pe un deal in Muntii Capatanii, in dreapta Oltului.
Era vara si jos in vale ploua torential de mai multe zile. Ploaia stricase recolte si inundase gradini. Dupa un drum abrupt de vreo 15 km am ajuns sus. Odata m-a izbit un peisaj aproape dumnezeiesc. Un platou scladat in razele soarelui, cu pajisti si gradini de un verde proaspat, ireal. Am avut senzatia ca o mana divina ferise acel colt de rai de stihiile din vale. Pe cer un grup de nori formau ceva ce semana cu Geneza lui Michelangelo din Capela Sixtina.
Manastirea este mare, cu ziduri groase, albe, ca de cetate. Are viata monahala de obste, cu chilii, gradini si grajduri in jur, din care calugarii isi incropesc putinul zilnic.
Am intrat in curtea interioara. M-am asezat pe iarba, langa un calugar batran care sorta niste castraveti pentru iarna. I-am dat binete si i-am spus oful pentru care venisem. M-a privit bland si mi-a spus: "Mergeti la masa si mancati o ciorba si o felie de pepene ! Oti fi obosit de drum si va e foame ...". M-am dus. Va rog sa ma credeti, am fost cea mai buna ciorba de varza pe care am mancat-o. :) I-am multumit si mi-a spus ca problemele mele il depasesc si ca ar fi bine sa ma duc sa stau de vorba cu un parinte mai scolit. M-a trimis la Parintele Valerian, care tinea si Arhondaria. Imi plac la nebunie numele vechi. Arhondarie, pe vremea lui Constantin Mavrocordat insemna administratie.
L-am gasit pe parinte insemnand ceva in niste registre. M-a privit patrunzator si m-a poftit sa iau loc intr-un fotoliu vechi, cred ca de pe vremea aceluiasi domnitor. :)
M-am asezat si ne-am intins la povesti despre lume, viata si treburile orianduite de Dumnezeu in fel de putini stiut. Pe cand stateam de vorba, bate la usa un om nevoias. Parintele il pofteste inauntru si il incurajeaza sa-si spuna pasul. Plecase de cu noapte de undeva din nordul Moldovei. Batuse cale lunga sa ceara sfat. Avea ceva probleme cu "raul ce se asezase de o vreme in casa lui sub forma de necaz si boala". Atunci am prins ideea ca, daca visezi ceva, sa iei in seama numai daca se repeta. Dupa sfat, omul a multumit, a cerut binecuvantare si plecat sa-si caute cazare.
Am mai povestit despre unele si altele si, dintr-odata, am descoprit cu cine staream de vorba. I-am spus : "Parinte, eu va cunosc, dar dumneavoasta nu ma cunoasteti". S-a uitat la mine cu ochi banuitori, s-a gandit putin si a spus: "Probabil ca m-ati vazut mai demult. Am fost ... am avut lumea la picioarele mele". Mi-a dat de inteles ca fusese un actor cunoscut. "Parinte, nu de atunci va tin minte, ci pentru ca sunteti varul celui mai bun prieten al meu." O paranteza - pe Sorin Mandrean l-am ingropat in 2003, dupa o lunga suferinta hepatica, finalizata la Fundeni cu un transplant nereusit. A zambit si apoi s-a intristat. Ne-am adus aminte de Sorin si multe cele, stiute numai de el si banuite de mine. La sfarsit mi-a daruit un teanc de carti manastiresti, tiparite pe hartie ieftina. Erau invataturile Parintelui Ghelasie, iar el fusese ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră.
Am multumit si m-am intors in lume.

Anexez mai jos o mica biografie a Parintelui Valerian.

Unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-au avut scena şi filmul românesc a schimbat la începutul anilor ‘90 costumele fastuoase de la teatru pe umila haină monahală. Numele său pe când se afla în lume era Dragoş Pâslaru. Astăzi este părintele Valerian.

Dragoş Pâslaru trăieşte de ani de zile restras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe Muntele Căpăţânii (varianta românească a Muntelui Golgota) de pe lângă Mânăstirea Frăsinei, care ţine de Arhiepiscopia Râmnicului. Mânăstirea Frăsinei, Athosul din România, este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos. În mânăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte niciodată mâncare cu carne. Sfântul Calinic de la Cernica, întemeietorul mânăstirii, a aşezat la aproximativ 2 kilometri de mânăstire o piatră de legământ pe care sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor încălca hotărârea sfântului. „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867".

Legământul Sfântului Calinic se respectă până în zilele noastre cu maximă stricteţe. În zonă circulă tot soiul de legende legate de nenorocirile care s-au abătut asupra celor care au încălcat porunca sfântului. Cea mai cunoscută este povestea unei tinerei păstoriţe care, pe când îşi păştea oile, din greşeală, a trecut hotarul mânăstirii şi s-a îmbolnăvit de epilepsie. Povestea are totuşi un final fericit, pentru că Sfântul Calinic i-a ascultat rugăciunile şi a tămăduit-o.

Unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti

În acest loc şi-a găsit „vocaţia" Dragoş Pâslaru. Povestea transformării sale spirituale este pe cât de spectaculoasă, pe atât de dramatică. Actorul era în 1990 unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti. A fost una dintre vocile cele mai sonore ale Pieţei Universităţii, participând la mitingul-maraton de acolo şi la toate conferinţele şi adunările Alianţei Civice. Singura televiziune care exista la vremea aceea, TVR, numită retoric „televiziunea română liberă", era, de fapt, vocea puterii. Dragoş Pâslaru, ca, de altfel, toate personalităţile care participau pe atunci la mitingurile din Piaţa Universităţii, era în mod sistematic demonizat la televizor. Profitând de lipsa de informare a telespectatorilor, s-a spus că actorul Dragoş Pâslaru este legionar, arătându-se chiar fotografii cu el în uniforma Gărzii de Fier. Numai că imaginile cu pricina erau din filmul „Drumeţ în calea lupilor", în care actorul îl interpretase pe Horia Sima. Printr-o diversiune de tip stalinist, omul Dragoş Pâslaru a fost „lipit" de personajul pe care îl jucase.

Băgat în comă de mineri

Veniţi pe 13 iunie 1990 la Bucureşti pentru a „planta panseluţe" în Piaţa Universităţii, minerii l-au recunoscut pe Dragoş Pâslaru şi l-au bătut cu bestialitate. Actorul a fost dus în comă la spital, aflându-se vreme de câteva zile între viaţă şi moarte. La puţină vreme după se s-a refăcut, el a decis să părăsească lumea şi să îmbrace haina monahală. La Mânăstirea Frăsinei a devenit ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră, părintele Ghelasie. Printre „ascultările" pe care le-a avut (sarcina pe care o primeşte un călugăr se numeşte în limbaj mânăstiresc „ascultare", aceasta fiind, alături de sărăcie şi castitate, unul dintre voturile monahale) s-au numărat cele de îngrijitor de vite, de ajutor la bu-că-tărie şi apoi una mai intelectuală, de şef al cancelariei mânăstirii. Chemat să depună mărturie în dosarul mineriadelor, monahul a refuzat să îi incrimineze pe cei care l-au maltratat, spunând că a iertat tot.

Roluri premonitorii: Alioşa Karamazov şi Culi Ursache

Având o figură de o stranietate neobişnuită, el putea acoperi partituri de mare profunzime, reuşindu-i foarte bine şi personajele negative şi cele pozitive. Pe scena Teatrului Nottara, el a jucat într-o serie de spectacole, colaborând foarte bine, printre alţii, cu regizorul Dan Micu. În direcţia de scenă a acestuia el a interpretat Orlando în „Cum vă place" şi mai ales Alioşa Karamazov în „Karamazovii", rol ce-i prevestea parcă viitoarea cale monahală. Un alt personaj al său care îşi găseşte pacea sufletească ca pustnic, în creierii munţilor, a fost Culi Ursache din filmul „Ochi de urs", în regia lui Stere Gulea. Alte roluri importante în film au fost cel al tânărului singuratic din „Secvenţe" de Alexandru Tatos şi Horia Sima în „Drumeţ în calea lupilor", regia Constantin Vaeni.

Referindu-se la rolul Alioşa Karamazov, actorul Dragoş Pâslaru scria în 1982 în numărul 3 al revistei Teatru: "Tăcerea, veşnica tăcere a lui Alioşa semnifică uimitoarea lui capacitate de a înţelege şi, în aceeaşi clipă, de a ierta orice fărădelege. Neputinţa lui Alioşa de a interveni în desfăşurarea evenimentelor nu vine din nepricepere ci, dimpotrivă, dintr-o prea adâncă cunoaştere a oamenilor, de unde reacţia care conduce la replica lui fundamentală: «Părinte, mi-e frică!» Când am descoperit acest lucru, rolul era pe jumătate rezolvat."

12 comentarii:

pandhora spunea...

despre Parintele Valerian am aflat de pe blogul lui Claudiu: http://claudiu-pearipidegand.blogspot.com...
chiar nu stiam ca trecuse la viata monahala...
m-a impresionat intotdeauna fizionomia actorului Dragos Paslaru...mi se parea...nu stiu...macinat...

am inteles ca si-a gasit acum calea si o data cu ea pacea...
e mare lucru asta...sa gasesti ce ai nevoie...

pheideas spunea...

@Pandhora, l-am cunoscut si ca actor. Mi-a placut si rolul de schizofrenic al lui Hora Sima. Nu l-am recunoscut. Ridurile, barba si traiul greu de manastire l-au schimbat fizic.

pheideas spunea...

Cat despre traiul monahal si pacea regasita, sunt multe de vorbit. N-am reusit sa patrund taina calugariei. Ei probabil ca au patruns-o.

pandhora spunea...

acum cativa ani am fost la manastirea Dobrovat de langa Iasi...biserica manastirii e ultima ctitorita de Stefan cel Mare...erau doar 7 calugari acolo...fiecare cu ascultarea lui...la fel ca si tine am mancat la ei o minunata ciorba de hribi acriata cu varza...nici ei nu mancau carne...dar acolo femeile erau primite...
am stat 9 zile la manastire si nu pentru ca am vrut sa ma reculeg...mai degraba intamplarea m-a adus in acel loc...ceea ce vreau sa spun de fapt e ca acei 7 oameni aveau o seninatate si o impacare greu de inteles pentru mine cel putin...si credinta...pareau fericiti si poate ca asa si erau...

pheideas spunea...

Nu stiu daca ai citit, am o manastire "de suflet". E manastirea Suzana, pe drumul spre Cheia. Ma duc acolo de mai mult de zece ani. Sunt manastiri si manastiri. Unele au ceva, energia pamantului, alele nu. O manastire cu energie e Hurezi. Si Sambata are energie.

Zina spunea...

Si manastirea Caraiman are energie.
Un an nou mai bun va doresc. La Multi Ani !

Vocea-de-departe spunea...

Ştiam că Dragoş Pâslaru s-a retras din lumea actorilor şi m-a întristat profund. N-am nimic împotriva vieţii monahale, dar cred că atunci când eşti înzestrat de Dumnezeu cu un har, să-l abandonezi mi se pare de fapt un fel de tristă trădare, chiar dacă ai intrat în viaţa monahală. Forţa acestui actor mi s-a părut esenţială (l-am văzut în Karamazovii şi realmente domina scena). Mi-ar fi plăcut să-l văd în prinţul Mâşkin şi în atâtea alte roluri. Mulţi au fost demonizaţi în Piaţa Revoluţiei, e adevărat, dar sunt tristă pentru o pierdere culturală reală.
Apropo de mânăstirea Suzana (care şi pentru mine are o semnificaţie deosebită) încearcă să faci Paştele acolo. Există chilii de închiriat chiar şi pentru familii, deci sunt primiţi şi bărbaţi în incintă peste noapte. E realmente magic să auzi toaca în noaptea de Înviere acolo...

pheideas spunea...

@Voce, Manastirea Suzana e coltul meu de rai. In fiecare an ma duc si stau cateva zile. Le cunosc pe maicute si niciodata nu ma duc cu mana goala.:) De ea ma leaga multe amintiri, unele placute, altele mai putin. Imi place sa bat padurile, Ciucasul, sa stau rezemat de un pom in poeienite insorite, sa citesc, sa surprind in imagini natura.

Claudiu spunea...

L-am cunoscut si eu pe părintele Valerian si îl port în suflet ca pe o tainică bucurie si ca pe un permanent îndemn crestin. Are o vorbă bună pentru oricine si o liniste care temperează orice furtună. Dumnezeu să-l tină cât mai mult printre noi, că mult bine le face semenilor!

pheideas spunea...

@Claudiu, Dumnezeu sa-i dea sanatate ! N-am spus in postare, dar asteptam mai multa luminare din partea sa. Asta e, trebuie sa existe o limba si un inteles pentru fiecare. Intelesul meu e ceva mai intortocheat si alterat de lucruri si patimi lumesti. Si putin altfel decat al parintelui. :)

pheideas spunea...

Si sa fim sinceri, Cati din cei care cauta sfat la Frasinei si altundeva, pricep cu adevarat taina limbajului religios ? 99% din ce inseamna religie, oameni si scrisuri e un copy-paste. Multi din cei care imbraca strana, ajung sa priceapa ceva din ceea ce fac si li se intampla, dupa multi zeci de ani. Si asta daca vor si ii pasoioneaza, altfel nu raman decat "carti ambulante".

Claudiu spunea...

@ pheideas

Acu', depinde cu ce gând mergi. De obicei, primesti ceea ce cauti. :) Eu am căutat un om cu trăire crestină si am găsit. Nu e de ici, de colo... :)