iubirea la raionul de pantofi

Am primit multe reprosuri, ca uneori am tendinta sa clasific oamenii pe care ii intalnesc. Habar nu am daca e bine sau rau, stiu doar ca pe mine ma ajuta sa supravietuiesc, si sa nu ma trezesc intr-o buna zi cu o varza murata in loc de creier. Mai este si o deformatie profesionala, specifica inginerului din mine. Smile! ...
Dupa multi ani, am ajuns la o concluzie interesanta. Am observat ca multi oameni din jurul meu au un mod foarte simplist de a relationa. Se comporta conform principiului autoservirii: "Am nevoie, intind mana si ma servesc ! Cat costa, sau cat sunt dispus sa platesc pentru lucrul de care am nevoie, ma intereseaza mai putin". Si in iubire se comporta la fel, conform aceluiasi principiu: " Mai intai iau si pe urma dau, daca merita. Daca nu, il folosesc cat am nevoie, dupa care il arunc !".
Din pacate, traim intr-o societate care se conduce dupa acest principiu. Ma uit in jur si vad oameni stersi, fara identitate, disperati dupa chilipiruri sentimentale. Sa obtina cat mai mult, cat mai ieftin, daca se poate, gratis. O lipsa acuta de repere valorice personale. De chilipirurile materiale nu are sens sa vorbesc. Daca ne uitam mai atent, observam ca acesti oameni chiar nu au ce oferi in schimb. Nu s-au preocupat niciodata sa acumuleze dragoste, sa invete sa iubeasca, sa evolueze. Si-au concertat talentul pe adunarea de resurse financiare. Toate relatiile pe care le-au avut, au fost, fie de secatuire al partenerului, fie de plafonare sentimentala. Au luat de la acesta semintele dragostei, dar in loc sa le cultive, le-au consumat. Si apoi, cand ambalajul a fost gol, l-au aruncat pur si simplu. Acesta este motivul pentru care vedem in jur numai ambalaje si o "haita de caini hamesiti".
...
Cand veti renunta sa-l priviti pe cel de langa voi, partener sau propriul copil, ca pe un bun ce merita achizitionat ? Un om nu este o masina sau o pereche de pantofi ! El are suflet si dorinte. ... Am intalnit deseori femei si barbati care isi cauta partener, pornind cu un puternic presentiment de posesivitate. Vor din start pe cineva care sa fie numai al lor, fresh, gata sa fie pus in vitrina, sau in "cuptorul cu microunde". Mie imi suna a egoism si ipocrizie. Nu spun ca ar trebui sa-l imparta cu cineva. Departe de mine acest concept imoral. Ci doar sa incerce sa-l priveasca ca pe un OM, sau cel mult, ca partener egal de dialog. Iubirea nu este o afacere. In iubire trebuie sa daruiesti mai intai, fara sa astepti in schimb. Daca celalalt nu-ti intoarce darul, atunci treci mai departe. Multi nu daruiesc din teama sau din zgarcenie. In ambele cazuri, ceea ce au de daruit este atat de putin si de pretios pentru ei, incat prefera sa n-o faca. Precis veti spune: "De ce sa daruiesc numai eu si celalalt sa nu faca nimic ?". Asa si e ! Si celalalt, la randul lui, trebuie sa daruiasca cu aceeasi masura. Acest lucru, va asigur, il veti simti din prima clipa !
...
Un copil nu este o planta de apartament sau o masina. Vad in jur casnicii destramate si eterne dispute in procese de custodie. Ambii trag de bietul copil, de parca ar fi de cauciuc. Iar copilul se uita, cand la unul, cand la celalalt, cu ochii in lacrimi. Ii vrea pe amandoi, dar pe el nu-l intreaba nimeni. Daca fostii parteneri s-ar gandi macar o clipa la "obiectul" disputei, si mai putin la propriile orgolii ranite, si-ar da seama ca fac o mare greseala.
...
Multi din cei ce citesc acest blog, ca si cel ce l-a scris, nu mai sunt la varsta fluturasilor pe campii. Nu spun ca nu sunt capabili sa traiasca, sa simta, sau sa-si doresca sa alerge desculti prin ploaie. Dimpotriva ! Numai ca atunci cand isi cauta fluturele pereche, nu o fac cu ochii inchisi, ci prefera sa-l descopere incetul cu incetul, constienti ca iubirea se constuieste pe nimicuri pe care le descoperi incetul cu incetul. Nu este vorba de inertie, ci de maturitate. Nu mai suntem la 20 de ani, cand intram in relatii in pielea goala. Acum, ducem bagaje grele, adunate in ani de convietuire in alte relatii, sau din viata. Ne-am modelat intr-un anumit fel si nu ne putem debarasa usor de concepte si prejudecati. Asa suntem NOI, asa se cladeste personalitatea unui om. Prin urmare, ca sa se potriveasca, diamantul trebuie prelucrat. Si cum orice lucru la care muncesti mult isi sporeste valoarea, asa si iubirea, poate deveni o nestemata de mare pret pentru sufletul celui care a slefuit-o.
Dar nu multi gandesc asa. Cum am spus si in introducere, vor repede si ieftin.
Alocati-va timp si invatati sa iubiti ! Si mai ales, dati timp celuilalt sa va iubeasca. Stiu ca este greu cand nu ai nici timp, nici intelect, dar pentru cei care au, uneori efortul poate fi incununat cu o imensa rasplata. Nimic nu poate fi obtinut fara munca. Iar iubirea este este cel mai de pret lucru pe Pamant. Este medicamentul sufletului si trupului.
...
In incheierea sirului de postari despre iubire, va adresez o intrebare:
de ce uneori va vine sa sarutati pe cineva ? ... Va las sa gasiti singuri raspunsul.