prietenia

Prietenia, un cuvant demodat.
"DEX: PRIETENÍE, prietenii, s.f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabileşte între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciţie, prieteşug".
Viata, relatiile cu oamenii, m-au invatat sa deosebesc prietenia de simpla amicitie.
Aristotel spunea: "Adevaratul prieten iti doreste binele de dragul tau". Cati dintre noi suntem capabili sa recunoastem un prieten astfel ? Cand primim un dar, ne gandim: "Oare ce vrea in schimb ?". Cei mai multi, suntem incapabili sa deosebim un dar dezinteresat, pentru ca la randul nostru, suntem incapabili sa daruim fara un interes ascuns, inzecit. Cred ca un prieten ar trebui cantarit dupa profunzimea sa sufleteasca si intelectuala, si nu cea materiala. "Prietenia si banul sunt ca uleiul si apa". "Prietenia unui om deştept e mai de preţ decât prietenia tuturor proştilor. Democrit". "Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte".
Am observat ca un om profund, spiritual, daruieste cu mai multa usurinta decat unul superficial. Profunzimea nu se masoara in cunostinte, informatie, ci in modul in care un om foloseste informatia pentru dezvoltarea sa personala, si o daruieste celor din jur. Mi-aduc aminte de o intamplare. Prin '94, un ilustru profesor de Actionari Hidraulice de la Fac de Mecanica, pe nume Vasilescu, a infiintat un curs de Autocad. Cu un an inainte, grupa noastra se impartise in doua: Actionari Hidraulice si Pompe. Toti eram colegi in aceeasi catedra, aveam aceleasi cursuri, doar ca unele le faceam separat, coform specializarii. Profesorul cu pricina a adresat invitatia tuturor celor care doreau sa invete Autocad, fara sa specifice o anumita specializare. M-am dus si eu. Am inceput cursul. Pe la jumatate, profu vine si ma intreaba la ce specializare sunt. Ii spun: Pompe. Reactia lui a fost prompta: "Iesi afara ! N-ai voie la cursul meu !". Am ramas stupefiat. Nu am mai intalnit niciodata, nici inainte, nici dupa, un profesor care sa dea afara un elev care vrea sa invete. De ce m-a data afara, pentru ca specializarea mea era tutorata de rivalul sau de catedra, Prof. Cazacu. Asa am inteles ca oricat de destept era, profesorul cu pricina era un bou. Era incapabil sa-si dea seama de consecintele gestului sau pe termen lung. Asta numesc eu mediocritate si involutie spirituala. Nu conteaza ca un om este erudit, profesor, daca el nu a evoluat spiritual, nu a folosit informatia pentru dezvoltarea sa personala, spre binele celor din jur, degeaba !
Vorba unui fost sef de-al meu, pe vremea cand lucram intr-un institut. Un coleg, desi era toba de stiinta meseriei, avea pasiunea de a-si sprijini falca cat era ziua de lunga. Replica sefului nu a intarziat: "X, poti sa fii tu Einstein, daca nu iese nimic din mana ta, degeaba !".

Si acum sa va povestesc cateva intamplari legate de prietenie.
...
Prin '86, pe cand imi "serveam patria", in timpul unei aplicatii militare, s-a intamplat ca tovarasul meu de arme, prietenul cu care imparteam bucata de paine prin noroaie, sa sufere o peritonita. N-am stat pe ganduri si l-am luat in spate. Cred ca l-am dus vreo 10 km pana la cel mai apropiat dispensar, de unde l-a luat o ambulanta. S-a intors dupa vreo doua saptamani, sanatos. Dupa o vreme, de alte tampenii "mancate" cu sare si piper pe propria piele, sub denumirea de "serviciul militar", intr-o buna zi, s-a intamplat sa fiu scos in fata companiei la raport, sub invinuirea ca facusem ceva. Tin minte ca era o iarna cumplita cu geruri de -30 de grade, si cu cateva zile inainte, ma fofilasem de la nu stiu ce activitate in aer liber. Mentionez ca in armata, ca sa supravietuiesti, trebuie sa te "descurci". Am fost mustruluit si pedepsit. Dupa ce a trecut pedeapsa, am aflat ca tocmai cel caruia ii salvasem viata s-a dus la comandantul de companie si m-a parat. Cu toate ca nu fusese afectat in vreun fel, "prietenul" cu pricina, uitase ce patise si si-a zis: "Ia sa ma dau eu bine pe langa stapanire, si sa dau cu ciocu'". Adica sa se "descurce" pe spinarea mea.
...
Dupa multi ani, mai precis prin '95, s-a intamplat sa ma "imprietenesc" cu un el si o ea, un cuplu destul de ok, mi-am zis eu la acea vreme. Faceam afaceri impreuna, schimbam informatii, ieseam la o bere etc. Intr-o seara geroasa de iarna, prin decembrie, ma roaga, daca pot sa-i ajut sa descarce un camion de agende. Pe atunci agendele se faceau cu miile. N-am stat pe ganduri si i-am ajutat cu draga inima. Intr-o alta noapte de iarna au ramas cu masina in pana pe centura. M-au sunat si m-am dus dupa ei. Au mai fost si alte nimicuri care dau savoare unei prietenii. Peste o vreme, s-a ivit oportunitatea de a castiga o licitatie si aveam nevoie de inca doua oferte. Lucrarea era mare si am stabilit s-o facem impreuna, iar banii sa-i impartim frateste. Am licitat si eram ca si castigator, cand, Dir. de Mk. din cadrul companiei respective, care intamplator mi-era bun amic, ma suna si ma intreaba daca nu cumva m-am inteles cu cei doi, ca in locul meu, sa castige ei licitatia. Am ramas stupefiat ! I-am sunat si i-am intrebat. N-au recunoscut pe fata, ci au incercat s-o intoarca in fel si chip. Ghinionul lor. Licitatia am castigat-o eu, cum fusese stabilit, iar lor le-am dat papucii.
...
Port in adancul sufletului meu memoria celui mai bun prieten. Un om deosebit, de o simplitate si eleganta rara, care a plecat dintre noi in 2003. Se numea Sorin Mandrean. Ne-am cunoscut in urma cu multi ani. Era din Buzau. Impreuna am fost prin locuri frumoase si pline de spiritualitate. Vroia sa scrie monografia orasului. Tin minte ca umblam prin anticariate si cautam poze si scrise vechi. Iubea Buzaul din toata fiinta lui. Pot spune ca sufletul sau semana cu un arbore cu radacinile adanc infipte in pamantul strabunilor sai. Ne-am cunoscut intamplator. Lucra la o firma cu care aveam in derulare un contract. Ne mai intalnisem de cateva ori, dar fara sa ne bagam prea mult in seama. Mi-aduc aminte ca a intrat in biroul meu. Era brunet si mic de statura. In tinereti practicase artele martiale si fusese campion balcanic la judo. Eu tocmai imi bateam capul cu o problema personala. Nu a zis nimic, a scos telefonul din buzunar si a sunat pe cineva. Inainte de a pleca, mi-a spus: "Suna pe X si te va rezolva !". Am ramas cu gura cascata. Incercam sa-mi aduc aminte, cine a mai facut vreodata asa ceva, fara sa ma cunoasca, fara sa aiba un interes ascuns. Nimeni ! Putin mai tarziu am inteles ca a facut-o din din suflet, pentru ca asa era el: UN OM CU UN SUFLET MARE.
Am fost alaturi de el pana in ultima clipa, si am sperat impreuna, pe treptele Fundeniului, ca boala de care suferea (ciroza hepatica data de virusul hepatitei C), il va cruta. N-a fost sa fie asa. Dupa prima interventie pe ficat, reusita, la cateva luni, a aparut o complicatie, care in cele din urma i-a fost fatala. Trist ! ...
Atunci am invatat, ca nimic nu este mai pretios pe lume decat sanatatea. Acel moment mi-a schimbat modul de a privi viata. Atunci am vazut cum o valiza plina cu dolari nu mai valoreaza nimic. Atunci am inteles ca trupul omului este ca o lumanare, care arde mai repede sau mai tarziu, dupa felul in care traim. Am mai inteles ca viata nu ne apartine in totalitate, ci o impartim cu copiii si ceilalti din jur, si ca ei au nevoie de noi si noi de ei, in egala masura.
...
Revin cu alte intamplari.