luni, 26 iulie 2010

toleranta sau selectie naturala ?

Am sa pornesc postarea de la o alta, cea a Anielei Minu:

Vorbim mult despre solidaritate. Din păcate, ne îndepărtăm de adevăratul sens al cuvântului și arătăm, încă o dată, că trăim într-o societate atât de preocupată de nevoile de bază, încât uită că apele ne pot lua casele și agoniseala, dar nu ne pot lua sufletele, așa cum, ne-au arătat-o cei care printre lacrimi spuneau:”dacă așa a vrut Dumnezeu!”. Oameni simpli care au avut puțin și au pierdut tot, dar care arată cât sunt de măreți prin bogăța credinței lor și a speranței că Dumnezeu le va purta de grijă. Aceasta, cred eu, este lecția cea mai importantă pe care noi toți o avem de învățat.
Să ne amintim că dincolo de ziduri de cărămidă, avem ziduri cu care ne îngrădim inimile, dincolo de porți zăvorâte pentru a ne proteja bunurile, avem porți ferecate la suflete și nu mai reușim să trăim împrenă cu ceilalți suferința care i-a cuprins. Nu ne arătăm solidari cu ceilalți împăcându-ne conștiința că am făcut ceva, dându-le doar câteva lucruri. Cei care fac acest gest, cei mai mulți dăruind din puținul lor, oferă pe lângă acestea, dovada că sufletul lor trăiește. Oferă de fapt iubire, compasiune, generozitate și empatie. Arată că le pasă. Sunt aproape întru suferință cu ceilalți. Asta avem de făcut, dragii mei. Să fim aproape de sufletele încercate, ajutându-i și, de fapt, ajutându-ne în primul rând pe noi.
Să ne deschidem inimile spre sufletele celor ce plâng pentru că au nevoie doar să știe că nu sunt singuri, că nu îi uităm, că le suntem aproape, solidari, pentru că asta le întărește credința. Ei au nevoie, ca noi toți, de credință. Ea îi ține în viață și le întărește speranța. Iar noi toți, să învățăm din această experiență că, tot ce considerăm noi mai important de multe ori, poate fi luat, într-o noapte, de ape.
Ce avem în suflet, rămâne și se înmulțește cu cât împărțim cu ceilalți.

Am mai citit asemenea indemnuri la gand si solidaritate cu cei in suferinta. Uneori am impresia ca cei care le spun au ceva biblic, irational si super-afectiv.
Ei bine, tocmai despre ratiune as vrea sa povestesc, si am sa incep cu cateva intrebari:
Vi se pare firesc ca, cuiva, care si-a taiat pomul, iar acesta a cazut pe casa, sa-i dai ajutor ?
Exista o limita a solidaritatii ?
Vedem imagini terifiante despre case luate de ape, oameni ramasi cu hainele pe ei, infruntand stihiile si incercand sa salveze ceva. Cred ca nu exista om sa ramana insensibil la asemenea grozavii. Apoi raul trece si cei care au sarit in ajutor se duc si ei pe la casele lor. Oamenii isi trag sufletul si incep sa socoteasca. Alti oameni de departe socotesc ca ar fi bine sa-si rupa de la gura si sa ajute. Trimit bani si haine, iar cei in nevoie isi ridica gospodarie tot in calea apelor. Sau daca nu, nu fac nimic sa inlature un viitor pericol. Trec doi ani, si apele se revarsa iar. Aceleasi lacrimi, aceleasi ajutoare, aceeasi indiferenta.
Probabil ca unii ar da vina pe autoritati, ca nu fac nimic. Probabil ca asa si este. Dar oare pe primar cine l-a ales ? De ce nu il iau de guler, sa-l bage in namol ? De ce se complac in indiferenta si in nadejdea lui Dumnezeu ?
De cate ori s-a intamplat in Ro. scenariul acesta ? De prea multe ori ...

O alta intrebare: nu credeti ca in Ro sunt prea multi care iau si prea putini cei care dau ? Nu credeti ca unii s-au invatat de generatii sa primeasca gratis - ajutoare, pamant, gogosi electorale si altele ?
Un filozof mi-ar spune ca esenta speciei umane este intrajutorarea, spre deosebire de natura, unde orice element slab este eliminat fara regret si procese de constiinta. Am mai spus-o, omul a inventat etica. Omul are compasiune si egoism. Animalele nu au. Ele traiesc intr-o taina tesuta de milioanele de ani de evolutie, taina ce nu permite abateri ... de la esenta. Animalele pier sau se adapteaza. Omul tolereaza.
Dar exista si in cadrul societatii niste limite de toleranta. Cand societatea prospera, atunci limitele sunt foarte lergi, permisive. Se instituie programe sociale, asezaminte de tratament si altele.
Cand societatea se afla in recesiune, limitele se strang, iar ajutoarele sunt mai putine.
De multe ori ma intreb, cum e mai bine pentru o societate, sa fie toleranta sau sa lase selectia naturala sa-si indeplineasca taina ?

Am sa va expun o teorie interesanta. Mi se pare ca in Romania prea-iubitii nostri conducatori sunt votati pentru un kg de zahar si o galeata. Stiu, nu e ceva nou, dar ia ganditi-va - cine ii voteaza ? Nu cumva cei multi, care se multumesc cu un kg de zahar ... si o galeata ? Atunci ma intreb, noi, cei care vrem mai mult, ce facem ? Vom avea vreodata sansa sa prosperam si sa ne implinim visuri mai marete, cand majoritatea se complac in mediocritate ?

6 comentarii:

Lutyk spunea...

ce facem noi ceilalţi? stăm acasă în zi de vot şi ne supărăm "ca măgarul pe sat" când nu iese cum vrem noi

pheideas spunea...

Sau stam pe margine si spunem: "Pe noi nu ne afecteaza !" ... Ehei, totul se plateste, si domnia, si prostia. Numa' ca noi o sa le cam platim pe amandoua. :))

pheideas spunea...

Vlad, degeaba ne ducem la vot ! Nu ai vazut la ultimele alegeri, cand cei cu kilu' de zahar au fost mai multi ? Din pacate patura care gandeste are o pondere neimportanta in masa de alegatori.

Lutyk spunea...

cei cu kilu de "praf in ochi" au fost cca. 25% din cei cu drept de vot. Oare ce rezultat am fi avut dacă la vot ieseau nu 50% ci peste 90% din cei care au acest drept

Adi spunea...

Nici sa te indentifici cu suferinta nu i treaba.Am venit aici pe lumea asta,nu sa rezolvam problemele altora,ci propriile probleme,si pe masura ce ne eliberam,stiim exact cum putem ajuta,ajutindu ne in primul rind.A traii proiectat numai in afara,in cea ce se intimpla,exclude insasi trairea proprie,care este pur interioara,imediata si mereu prezenta,astfel lumea reala devine propria lume,pe masura ce ne detasam de turma si mentalitatea colectiva.

pheideas spunea...

Adi, cred ca a ajuta, pentru unii, are si o doza de narcisism.