sâmbătă, 5 iunie 2010

oameni si camere


De multe ori, cu diferite ocazii, m-am gandit la o asemanare interesanta. Ati observat ca intre sufletele oamenilor si casele, camerele in care vietuiesc, exista o stransa asemanare ? Abia cunosti un om si te intrebi, oare cum este adevarat ? E rau, e bun, pot avea incredere, pot pleca la drum cu el ? Trece timpul si la un moment dat, te invita acasa. Politeturi, glume si inevitabilul "Ia loc pe fotoliu, pana aduc ceaiul". Te asezi si privirea poposeste involuntar pe lucrurile din jur.
Unele camere sunt austere, reci, semanand cu showroomul unui magazin. Doua fotolii, o canapea, masuta de sticla, plasma din colt si un raft pe care se lafaie zece carti cumparate de la chioscul de ziare. Ce pot sa spun mai mult ? In fata mea sta un om fara viata personala prezenta. Prea ocupat de grija pentru adunat bani si prea putin pasionat de bogatia universului sau interior. Cati din voi se gandesc ca sufletul celui care va sta inainte este foarte asemanator cu camera in care v-a invitat ? Nu vi se pare nimic anormal ? Poate ca nu ...

Mi s-a intamplat sa poposesc si in camere ale unor altfel de oameni, precum cea pe care am sa v-o descriu. Sunt adeptul stilurilor moderne, insa cufundandu-ma in fotoliu mi-am dat seama ca nimic din ce era in jurul meu nu era obositor. O biblioteca imensa, veche, ticsita cu carti vechi, care mai de care mai interesante, domina incaperea. Cartile spun multe despre un om. Pe rafturi, mici souveniruri, probabil aduse de personaj din calatorii, sau daruite de oameni pasionati. Un raft era plin cu discuri, altul cu filme. Mai departe, prin geamul unei vitrine in stil Art Nouveau se zareau cateva cesti de argint, probabil mostenite din secolul nouasprezece. Intr-un alt colt al camerei, o masuta de scris cu un laptop deschis. Pe jos era intins un covor vechi oltenesc, iar pe canapeaua din piele o cuvertura mitoasa te indemna sa te cufunzi in lectura. Deasupra, trona un tablou imens, replica al unui pictor celebru. Un pickup canta un tango linistit, in timp ce ceaiul din plante isi raspandea aroma din cestile de portelan. Si peste toate, lumina difuza a unei veioze umplea camera de umbre si mister.
Cred ca e inutil sa va mai spun ca fiecare obiect din acea camera avea o poveste, pe care gazda mi-ar fi istorisit-o cu draga inima, incepand cu: "Stii, asta o am de cand am fost in India".

Ce parere aveti despre asemanari ?

3 comentarii:

Anonim spunea...

In mod clar exista o legatura intre case si cei ce le locuiesc.
Acum depinde si de camera in care esti primit... Ca nu toata lumea isi tine cartile in sufragerie... Si din ce in ce mai multi vor prefera (cu timpul) bibliotecile electronice.
Mie imi fac o buna impresie casele curate, stralucitoare in acest sens.
Colectionarii imi par niste mici vrajitori... Totusi, daca scapi cumva din mana o mult prea pretioasa ceasca de portelan si aceasta se sparge, nu vreau sa-mi imaginez reactia gazdei, de la lacrimi si crispare si pana la cuvinte grele. Sunt cei care se inconjoara de obiecte, viata lor e stransa in acestea, definita, categorisita de la A la Z. Pentru unii dintre ei, obiectele acelea sunt mai pretioase decat oamenii din fata lor...
Imi plac casele in care intra soarele din plin. Prea multe storuri ascund si multe dureri, frustrari, intunecimi neloiale.

pheideas spunea...

@acuarele, cat pragmatism .. of ! :)))

Anonim spunea...

Sa nu ma intelegi gresit: ma fascineaza casele, cum si oamenii, in egala masura.
Ceea ce am scris mai sus vine ca o masura de prudenta atunci cand ma apropii de ei...
Si mai intotdeauna ii iau pe toti asa cum sunt. Nu e vorba ca as fi eu o pretentioasa. Ci ei sunt.
Imi plac casele in care copiii se pot juca nestingheriti... :)