Am gasit pe blogul Klarei o postare teribil de interesanta. M-a impresionat, in primul rand pentru ca am si eu un nepotel si imaginea descrisa imi este foarte familiara. Si am facut aceeasi paralela, cu lumea in care traim.
Iat-o mai jos:
Onoarea, demnitatea si cinstea sint doar accidente
Intr-una din zilele trecute am ajuns intr-un parc amenajat pentru copii, cu tot felul de constructii colorate de catarat, escaladat, alunecat samd.
Dintre toate o constructie anume avea succesul cel mai mare la publicul amator, situat, ca virsta, pe o plaja destul de larga: de la 3 pina pe la 13 ani.
Dar, accesul la aventura oferita de acest mic monstru colorat – asa arata – se facea doar pe rind: copiii trebuiau sa stea la rind pentru a putea intra in burta acestui monstru unde apoi urcau pe niste scari, se tirau prin niste tuburi, faceau escale pe niste etaje intermediare ca mai apoi la sfirsit totul sa culmineze cu o aterizare spectaculoasa pe un tobogan foarte inalt, in spirala.
Ceea ce am vazut cu aceasta ocazie m-a decumpanit si descurajat mai mult decit toate stirile, toate realitatile din societatea in care traiesc.
Am vazut foarte putini copii care se asezau cuminti in capatul rindului, asteptind disciplinat in micul sir indian format din fetisoare frumoase si netede.
Am vazut in schimb: copii care incercau sa se bage in fata cu forta (se impingeau, loveau, strigau); copii care incercau sa se bage in fata prin diverse tertipuri (un baietel anume statea mereu la intrarea in constructie si cum se gasea un copil mai putin alert care sa nu intre imediat cum ii venea rindul, sarea el in locul lui; un alt baietel se facea ca doar se plimba pe-acolo, se uita cind incoace, cind incolo, profitind de cite un moment de neatentie din partea celorlalti ca sa se bage mai in fata; altii mergeau si ii rugau pe cei din fata sa ii lase inaintea lor: hai, lasa-ma si pe mine, te roooog – uneori mergea cu cersitul, alteori nu), si prin tovarasii (copiii care se cunosteau se ajutau sa treaca unul in fata celuilalt si daca riposta cineva spuneau: sintem impreuna!, de parca ar fi fost un joc colectiv si nu unul absolut individual).
Poate si mai trist decit spectacolul copiilor atit de mici care dadeau dovada de atita versatilitate in a se comporta atit de josnic, era spectacolul victimelor: era acolo un baietel anume, cu ochelari, care stind cuminte la rind nu apucase intr-un timp destul de lung sa ajunga sa intre in burta monstrului. La un moment dat a venit tatal lui si l-a intrebat: te-ai dat? El s-a uitat speriat si a murmurat cu jumatate de gura: da…, m-am dat… Tatul lui striga: nu-i adevarat, nu te-ai dat! Te-ai lasat fraierit de astialalti si nu te-ai dat! Copilul aproape plingind: ba da, m-am dat…
Nu se daduse saracul si am simtit ca se rupe ceva si in mine vazindu-l pe el rupt in doua in fata mea: victima a smecherilor si victima a tatalui care, pentru ca nu era smecher, il vedea fraier.
Diferenta dintre un teren de joaca si traficul din Bucuresti, sau modul in care se inainteaza in ierarhia sociala, sau modul in care se cistiga averi e dat doar de virsta protagonistilor. In rest, regulile sint aceleasi.
Am ramas aproape o ora in locul acela, pur si simplu nu ma puteam dezlipi de el, si imi ziceam ca trebuie sa ma uit bine si sa nu uit: astia sintem.
Astia sint oamenii.
Onoarea, demnitatea, cinstea sint doar accidente.
Si da, mai exista si regulile impuse cu forta, coercitiv, dar asta spune acelasi lucru.
Intrebarile pe care mi le pun, firesc, sunt:
- criza va accentua nesimtirea, sau o va estompa, prin imputinarea oportunitatilor ?
- cine vor fi cei care vor supravietui ?
- in ce masura vor fi reasezate valorile in ordinea lor fireasca si ce le va face, anarhia sau ordinea ? Si cand se va intampla asta ?
Dezbarere pe Duel ...
6 comentarii:
Criza ne va înrăi şi mai mult.
Vor supravieţui cei care vor putea să profite de ceilalţi sau de situaţie.
Cred ca vom ajunge la un punct zero, dupa care...vom conştientiza ca valorile sunt VITALE!
Cred că am uitat ce înseamnă jocul. Cei câţiva care mai ştiu sunt ca băieţelul cu ochelari. Restul, copii şi adulţi deopotrivă, sunt ca tatăl lui. Jocul pe îndelete, ca experienţă şi bucurie, ca senzaţie şi în alte situaţii ca mod de învăţare e rareori perceput. Poate acasă, între jucăriile personale. Altfel, oglindeşte ca întotdeauna, realitatea, competitivă, nemiloasă şi fascinant de dizgraţioasă. Orice criză accentuează agresivitatea (nesimţirea fiind un apendice al ei). Vor supravieţui cei mai rezistenţi, ca întotdeauna, dar mijloacele de rezistenţă pot fi diferite, unii vor deveni agresiv profitori, alţii maleabili, iar alţii vor găsi soluţii surprinzătoare. (Chiar şi în lagăre s-a supravieţuit, prin multe metode, iar universul concentraţionar nu e decât o criză extremă).
Analitic vorbind, da, vor intra într-o ordine. Aş prefera să fie una cerebrală, decât una firească, fiindcă firea umană e foarte egoistă şi foarte agresivă. Dar va fi o ordine, mai precis altă ordine. Anarhie e acum, sau începutul ei. Problema e ce fel de ordine va urma. Dacă e una tiranică, o autoritate militară sau totalitaristă, e grav, s-au pierdut degeaba 20 şi ceva de ani. Dacă va fi una naturală, mai avem o şansă. Oricum, anarhia, haosul, criza, sunt din fericire fenomene relativ scurte. Problema e că nu prea se învaţă din situaţiile similare din trecut.
Un fel de răspuns:
“Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.
Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte. In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane ‘depasit’.
Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei.
Problema tarilor si a persoanelor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.
Daca vorbim de criza o promovam, iar tacerea este o exaltare a conformismului.
In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.”
Albert Einstein
@Ana, tot un fel de raspuns: Are dreptate ! :)
@Voce-de-departe, de acord cu tine: haosul si anarhia sunt perioade scurte. Da, din pacate, trebuie sa trecem prin ele. Vezi tu, unii dintre noi platim acum un tribut datorat educatiei dinainte de '89. Daca n-ar fi fost acea perioada, crezi ca acum Romania ar fi fost altfel ?
Depinde la care perioadă te referi. Anii de aşa-zis comunism ? Au avut un segment pozitiv care nu s-a datorat administraţiei şi nici politicului, ci situaţiei contextuale. Pe la mijlocul anilor '60 până pe la începutul anilor '70 a fost o perioadă globală de progres, ale cărei ecouri au ajuns şi în România, vezi perioada de deschidere de care era Ceaşcă aşa de mândru, de parcă i s-ar fi datorat lui. Restul, a fost o constantă distrugere a valorilor reale ale unei Românii cu un standard foarte bun în perioada interbelică. Da, România ar fi fost altfel, cu alt prestigiu şi alt gen de parteneriate economice şi politice în exterior, poate chiar fără oportunişti de doi bani, foşti securişti sau tineri şi mai puţini tineri lupi. Perioada aceea a tăiat adânc în cultura, educaţia, structura socială, respectul şi în general în fiinţa României, suficient cât să rămână din naţiunea românilor imaginea unor mitocani (care fură pe faţă sau discret, e doar politică de stat în România), indivizi cu bască, ciurucuri "de culoare" zise rromi, maimuţe gen Bianca lui Bote, proaste cu ifose gen Răduleasca, Marin şi alte imagini de carton fără substanţă, sau picanterii agramate şi clovni naţionali gen Vanghelie, Columbeanu, Vadim sau alte mutre penibile.
@Voce, asa e, iti dau dreptate, cu un singur amendament. Nu prea cred ca oricine s-ar fi dus la scoala. Dar n-ar fi fost rau. Multi s-ar fi indreptat spre orase, ar fi devenit meseriasi, ar fi lucrat in fabrici, ar fi pus ban peste ban si apoi s-ar fi intors instariti la sat. Si-ar fi ridicat gospodarii infloritoare, ar fi crescut animale, ar fi lucrat campul, iar surplusul l-ar fi vandut la oras. S-ar fi ridicat si industrie prelucratoare si de constructii de masini, pentru mediul rural cu precadere. Totul ar fi fost perpetuat dupa vechea traditie a lucrului bine facut si dupa taina invataturii transmisa din tata in fiu. Si ar fi fost bine. Care ar fi avut bani si minte s-ar fi dus la scoala. Care nu, ar fi muncit campul.
Cu siguranta am fi devenit cea mai bogata tara din Europa.
Trimiteți un comentariu