spaga la romani

Alaltaieri, pe un post TV, am urmarit o dezbatere despre "spagi". Cred ca i-a spus altfel, insa in esenta, era vorba despre judecatori, salariile lor, spagile nesimtite pe care le pretind si human nature. Un ziarist spunea ca judecatorii ar trebui motivati atat de substantial, incat sa nu mai fie nevoiti sa ia spaga. Nu e prima data cand aud propunandu-se asemena solutie, si vad ca unii, in micimea lor intelectuala, continua sa creda ca masura ar putea fi o rezolvare a fenomenului.

Parerea mea este ca apetitul unora pentru spaga, cel putin pe aceste meleaguri binecuvantate, tine de educatie si nu de satietate. Oricat de multi bani i-ai da, omul va cere si mai mult, pentru ca ... "are defect plutitorul". Stiti, plutitorul e mecanismul acela de la vasul de WC, care face ca apa sa nu dea pe-afara, cand se umple. In mintea vitei (scuze pentru comparatia cu candidul patruped), notiunea de prea mult sau suficient nu exista. Are deja o vila si trei masini, care e problema, poate sa aiba si zece !
De ce spun ca fenomenul isi are radacinile in educatie, pentru ca educatia te "inalta" deasupra lumii materiale si te face sa vezi dincolo ... Cei fara, nu au notiunea de prea mult sau prea putin. In dobitocenia lor ei nu cunosc decat "a avea sau a nu avea !".

Cunosc cativa doctori care iau spaga, dar nu pretind niciodata. Daca omul vrea sa dea, sa-si manifeste in alt fel multumirea, e bine primit. Asa mi se pare frumos.
Dar sa conditionezi actul profesional, in speta cel medical, sa conditionezi viata unui om, de cat si daca da, mi se pare crima cu premeditare.

De unde vine inclinatia semenilor nostri, dealtfel oameni absolut normali si fara semne miselesti pe chip, pentru a strange cat se poate de mult ? Cred ca radacinile sunt adanc infipte in glia strabunilor. Sutele de ani de saracie au lasat adanc intiparita in mentalul colectiv teama de a nu avea. Si ea se manifesta in cele mai nastrusnice moduri si momente, de la goana dupa mancare, pana la tonele de bani adunate in banci. Sa nu mai vorbesc de satisfactia de pe chipul saracului, cand isi spala masina de 20.000 euro in parcare.

Mi s-a intamplat sa surprind o scena, undeva la tara, intr-un catun amarat. Cineva adusese cateva lazi cu alimente. Nu a trecut mult si suflarea satului a prins de veste. Cu mic cu mare au dat navala sa apuce o conserva, un salam, o paine, de parca ar fi venit sfarsitul lumii. Ce m-a frapat, era ca odata cu saracimea satului venisera ci cei instariti, sa apuce si ei din bunatati. Era gratis doar.
Imaginati-va ca unul din acele personaje, sau odraslele lor, ajung intr-o buna zi judecator sau medic.

Iata o interesanta tema de dezbatere. Stiti unde o gasiti ... :)