fericirea

Ce m-a determinat sa scriu despre fericire, a fost un articol care mi-a placut foarte mult, publicat pe un alt blog.
...
" Daca FERICIREA n-ar exista, DEX-ul nu i-ar atribui o definitie:
-Stare de multumire sufleteasca profunda si deplina;
-Produsa printr-un concurs de imprejurari favorabile;
-Beatitudine, fericire, noroc.
Cand suntem fericiti? Cand primim un cadou, cand reusim la un examen, cand suntem iubiti, cand suntem sanatosi si relaxati.
Si totusi tu cum iti masori fericirea? Fericirea nu inseamna bani si confort. La sfarsitul vietii ramanem cu amintiri si atat, nimic mai mult. Aceste amintiri pot fi oferite si de vile, masini, afaceri dar nimic pentru suflet.
Ati citit cu totii basmul: Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte. Unde isi dorea sa ajunga printul? Pe taramul FERICIRII! Acum ca am localizat unde se afla ceea ce cautam, parca va si vad mutrisoarele zambind. Psihologic vorbind, este buna o fericire provizorie, data de nu stiu ce lucru material, insa, adevarata fericire are un spatiu bine determinat.
Nu intreb pe nimeni daca vrea sa pasesca pe taramul fericirii adevarate si eterne. Si stiti care-i cel mai bun GPS care ne directioneaza calea spre acest taram? Credinta din sufletele noastre. Smile
Multi nu stiu ce inseamna fericirea adevarata. Poate intr-un fel sunt norocosi -pe moment- pentru ca se vor multumi cu putin, cu o fericire a lor, una diferita de a mea si, cine stie, probabil si de a ta.
DAR SA-I CONSULTAM SI PE MARII FILOSOFI CARE SI-AU BATUT CAPUL VEACURI CU TEMA ASTA!
Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solomon, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape de nenorociri. Si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?… Daca ne “eliberam” de toate conditiile durerii sufletesti, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am facut?
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu intelegea ca era de neatins, ci, mai degraba ca noi nu suntem in masura sa judecam ce ar trebui sa faca oricare om ca sa fie fericit. Reteta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer. Exista oameni care isi “fabrica” un paradis numai al lor in care sa se simta fericiti. Dar ce s-ar intampla daca acest paradis ar exista undeva pe Pamant?
La inceputurile lumii a existat. Si ce s-a intamplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru ca omul nu este facut sa locuiasca in paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decat sa tinda catre absolut, catre perfectiune, purtandu-si povara de a sti ca, in aceasta viata, nu va ajunge niciodata acolo.
Honoré de Balzac spunea ca “Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut”. Wink
Sunt multe momente de fericire in viata omului. Am putea asemana fericirea cu niste gingase balonase de sapun; si fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave si se sparg inca inainte de a-si fi luat zborul. Viata noastra este insa plina de astfel de balonase. Nu trebuie decat sa le pastram cu grija, in cufarul tainic al subconstientului si sa ne gandim ca si dupa o mare durere, vine o mare bucurie. Exista un permanent echilibru intre cele doua. Unii spun ca nenorocirile sunt mari si gratuite, numai fericirile sunt scurte si costisitoare.
A fi fericit inseamna dupa unii, a iubi. Si intr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.
Conceptii despre fericire ne spun ca a obtine ceea ce ne dorim inseamna sa fim fericiti. Si sa presupunem ca cineva reuseste sa obtina ceea ce cu greu a incercat. Si acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate si sa nu fie. Si atunci unde e fericirea? Ea a constat in stradania de a obtine.
Jean Paul Sartre folosea o expresie socanta: “infernul sunt ceilalti”, si, desigur, fiecare din noi poate fi la randu-i “celalalt”. Cum putem sa gasim fericirea intr-o lume in care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri? De multe ori, dorintele a doi oameni intra in conflict si ca urmare, fiecare incearca sa impiedice realizarea dorintei celuilalt. Nimeni nu renunta fara sa lupte la fericire. Concluzia filozofiei a fost ca nu exista fericire solidara.
Si pana la urma, unde putem gasi fericirea? Noi presupunem ca aceasta cautare are sens si nu este “vanare de vant”. Sigmund Freud proclama intangibilitatea fericirii: intreaga noastra viata, argumenteaza el, sta sub semnul principiului placerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu ne procura decat placere de scurta durata; de aceea, fericirea – ca stare permanenta ori ca idea, atins – nu este posibila.
Dar Epictet vine sa contrazica acest lucru. El spune ca omul fericit este acela care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime destinul.
PS1:
Nu vreau sa dau un verdict in incheiere. Vreau sa-l citez pe Marcel Proust care spune: Uneori suntem prea mult dispusi sa credem ca PREZENTUL este UNICUL stadiu posibil al lucrurilor
PS2: Unii sunt fericiti ca sunt tineri si frumosi. Nu vreau sa polemizez cu nimeni, dar asta e trecator. Enrique Jardiel spunea: Tineretea este un defect care se corecteaza cu timpul."
...
dielda