locul meu este aici

Am pornit aceasta postare de la un comentariu facut pe un alt blog, in care subscriam la indignarea autorului referitor la mizeria din jurul nostru. Indignarea la stresul cotidian si la lucrurile frumoase pe care nu le mai vedem, pentru ca retina noastra a ramas sensibila doar la aritmetica elementara.
...
Sunt revoltat pe oamenii acestei tari, pe incultura, pe prostie, pe analfabetism, pe lipsa unor valori universale si vechi.
Candva in istorie am avut constiinta acestora. Faradelegi erau si atunci, insa omul obisnuit avea notiunea valorii elementare, trudita cu sudoare, dobandita, mostenita si nicidecum furata. Si pe care o apara cu pretul vietii. Apoi au venit comunistii si au rasturnat caruta, dand prostului averea desteptului. A dezradacinat omul de traditii, facandu-l sa uite tot ce-a fost bun, sa uite invatatura scrisa sau nescrisa, lipsindu-l de repere morale pentru faptele sale.
Acum, romanul va trebui sa reinvete tot ce-a uitat, pornind de la bobul de grau, fierul batut pe nicovala si leul numarat si pus deoparte pentru zile negre. Asa era demult, asa va fi de-acum inainte, fie ca vrea, fie ca nu.

Reflectand la ce este in jur, incep sa realizez ca o vreme vom ramane un popor primitv in cuget si simtiri. Un popor care a instituit alte norme de convietuire, punand mai presus de orice banul, si lasand la coada grija pentru sine si aproape.
Am avut ocazia sa vad cu ochii mei cum sute de mii de dolari nu mai valoreaza nimic. Unde ? La Spitalul Fundeni, la sectia de oncologie. Oameni grei, care au adunat munti de bani, si-au neglijat sanatatea, familia si s-au trezit cand era prea tarziu.
Obisnuiti cu faptul ca pot cumpara orice, nu le venea sa creada ca nu pot cumpara sanatatea.
Dar mai dureroasa decat pierderea sanatatii este prierderea invataturii. Adica invatatura pe care trebuie s-o dai copiilor. In iuresul cotidian copiii au devenit o povara. Multi, constienti ca pentru ei muncesc, le pun la dispozitie bani si uita de ei aproape complet. Apoi, cand e tarziu sa mai repare ceva, asista neputinciosi la faptele reprobabile ale odraslelor. Odrasle care cred ca li se cuvine totul si nu au notiuni elementare despre bine si rau, munca si nemunca, lege si faradelege, si care in cativa ani vor papa toata agoniseala parintilor.
Cunosc indeaproape o famile cu nume greu in businessul romanesc, cu un copil, acum de 35 de ani, care nu stie decat sa ceara: "mami, imi iei si mie un Porche ?" si se scoala la 4 dupa-amiaza, dupa ce-a "spart" 1000 euro in noaptea precedenta la Bamboo. Am incercat sa vorbesc cu parintii lui, sa le spun adevarul, dar nu am avut cu cine sa vorbesc.

Suntem o natie care va trebui sa-si recastige valorile cu "arma in mana", asa cum au facut-o americanii si europenii acum 200 de ani. Toate tarile civilizate au trecut prin aceasta proba de foc si de aceea au ajuns acolo unde sunt azi, si le invidiem. Poate sunt absurd, dar cred ca fiecare om apartine pamantului unde s-a nascut el si inaintasii lui. Si nu-si da seama de asta decat atunci cand e departe.
...
La un moment dat si eu am cochetat cu gandul pribegiei. Poate am s-o fac intr-o zi, sau poate nu. Dar inainte, am sa ma gandesc la urmatoarele: nu sunt convins ca pe alte meleaguri voi gasi oameni care sa simta ce simt eu si cu care voi putea comunica la fel, pe dulcea mea limba. Oameni care sa aiba aceleasi ganduri, sa fi trait aceleasi experiente, sa simta ce simt eu. E usor sa vezi frumosul, bucuria si sa ignori tristetea.
Stiti ce ma doare ? Cunosc o gramada de oameni "adevarati", care din cauza disperarii vor sa plece din tara, sa aleaga raul cel mai mic. Oameni care isi dau seama ca singurul fel in care mai pot supravietui, este sa fure. Acestora le spun ca bazele economiei mondiale se vor schimba in totalitate. Ca ce-a fost ieri, maine nu va mai fi, ca tarile care ieri ne-au vrut, acum nu ne mai vor, si vor face tot posibilul sa ne goneasca. Cine vrea sa simta pe pielea lui asta, n-are de cat. Bine, ca vor fi si variante ca: sa te mariti cu un strain sau sa-ti puna Dumnezeu mana in cap. Altfel, vei fi nevoit sa faci munca de jos. Decent, dar tot ultimul om vei fi.
Dar sa revin. Imi dau seama ca plecand va trebui sa accept locul doi, adica de slujbas, furnicuta angrenata intr-un sistem superconsumist si supermarketizat, cu care nu sunt de acord. Asta e, sunt un rebel prin definitie.
Deocamdata cred ca locul meu este aici pe acest pamant si n-am sa capitulez curand. Sau cine stie, poate amploarea evenimentelor va fi peste masura unui simplu om.

Continui sa cred ca in tara asta sunt oameni de o suta de ori mai valorosi ca in alte parti. Oameni care vor sa schimbe ceva si care se incapataneaza sa spere. Printre ei ma numar si eu. Din pacate, nu sunt foarte multi cei care si-au pastrat valorile si credinta.
Si tot din pacate, acum, natia romana se afla, comparativ, undeva pe o scara care se clatina si vrea sa paseasca pe scara vecina. Am o veste proasta. Nu se poate ! Ca sa urce pe cealalta scara, va trebui sa se dea jos. Si vestea buna, unii din noi se afla deja dincolo. Smile!

Tot ce avem de facut, este sa ne cautam, sa comunicam si sa construim impreuna.